Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 78 alineatul (2) litera (e) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–  având în vedere articolul 80 din TFUE privind principiul solidarității și distribuirii echitabile a răspunderii, inclusiv implicațiile sale financiare, între statele membre,

–  având în vedere articolele 1, 2, 3, 4, 18, 19 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–  având în vedere articolele 2, 3, 5, 8 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

–  având în vedere articolul 14 din Declarația universală a drepturilor omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 1948,

–  având în vedere Pactul mondial privind refugiații al ONU;

—  având în vedere Convenția din 1951 și Protocolul din 1967 privind statutul refugiaților (Convenția de la Geneva),

—  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (reformare), cunoscut sub denumirea de Regulamentul Dublin III(1),

—  având în vedere Deciziile Consiliului (UE) 2015/1523 din 14 septembrie 2015(2) și (UE) 2015/1601 din 22 septembrie 2015(3) de instituire a unor măsuri provizorii în domeniul protecției internaționale în beneficiul Italiei și Greciei,

–  având în vedere propunerea Comisiei către Parlamentul European și către Consiliu (COM(2016)0270) de reformare a Regulamentului Dublin III,

–  având în vedere mandatul de negociere adoptat de Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne la 19 octombrie 2017, care a fost aprobat în plen la 16 noiembrie 2017 și confirmat de Conferința președinților la 17 octombrie 2019,

–  având în vedere rezoluția sa din 12 aprilie 2016 referitoare la situația din Mediterana și la necesitatea unei abordări globale a migrației de către UE(4),

–  având în vedere hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la Regulamentul (UE) nr. 604/2013, în special cauza C-695/15 PPU, cauza Mirza (ECLI: UE: C:2016:188), C-63/15 Ghezelbash (Marea Cameră) (*) (ECLI:EU:C:2016:409), C-155/15, Karim (ECLI:EU:C:2016:410), C-578/16 PPU C.K. și alții (*) (ECLI:EU:C:2017:127), C-528/15 Al Chodor (ECLI:EU:C:2017:213), C-36/17 Ahmed (ordonanță) (ECLI:EU:C:2017:273), C-490/16 A.S. (Marea Cameră) (ECLI:EU:C:2017:585), C-646/16 Jafari (Marea Cameră) (*) (ECLI:EU:C:207:586), C-670/16 Mengesteab (Marea Cameră) (ECLI:EU:C:2017:587), C-60/16 Khir Amayri, ECLI:EU:C:2017:675, C-201/16 Shiri, (ECLI:EU:C:2017:805), C-360/16 Hasan (ECLI:EU:C:2018:35), C-647/16 Hassan (ECLI:EU:C:2018:368), C-213/17 X (ECLI:EU:C:2018:538), C-56/17 Fathi (ECLI:EU:C:2018:803), C-47/17 X (Marea Cameră) (ECLI:EU:C:2018:900), C-661/17 M.A. și alții (Marea Cameră) (*) (ECLI:EU:C:2019:53), C-163/17 Jawo (Marea Cameră) (*) (ECLI:EU:C:2019:218), și C-582/17 H. (Marea Cameră) (*) ECLI:EU:C:2019:280, precum și C-715/17, C-718/17 și C-719/17 Comisia/Polonia, Ungaria și Republica Cehă,

—  având în vedere hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la Regulamentul (UE) nr. 604/2013, în special Sharifi/Austria, din 5 decembrie 2013 (hotărârea Camerei), Mohammadi/Austria, din 3 iulie 2014 (hotărârea Camerei), Sharifi și alții/Italia și Grecia, din 21 octombrie 2014 (hotărârea Camerei), Tarakhel/Elveția, din 4 noiembrie 2014 (hotărârea Marii Camere) și CEDO-M.S.S./Belgia și Grecia, cererea nr. 30696/09, hotărârea din 21 noiembrie 2011 referitoare la Regulamentul (CE) nr. 343/2003 din 18 februarie 2003 (Dublin II),

—  având în vedere Agenda europeană privind migrația a Comisiei din 13 mai 2015 (COM(2015)0240),

—  având în vedere așa-numita Declarație din Malta din septembrie 2019,

—  având în vedere studiul din august 2017 al Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați, intitulat „În așteptarea unei decizii” privind punerea în aplicare a Regulamentului Dublin III,

—  având în vedere evaluarea Regulamentului Dublin III din 2015 și evaluarea punerii în aplicare a Regulamentului Dublin III din 2016, efectuată în numele Comisiei de către ICF International,

—  având în vedere Raportul special 2019/24 din noiembrie 2019 al Curții de Conturi Europene intitulat „Azilul, transferul și returnarea migranților: este momentul să se accelereze măsurile de reducere a disparităților dintre obiective și rezultate”,

—  având în vedere comunicarea Comisiei intitulată „COVID-19: Orientări privind punerea în aplicare a dispozițiilor relevante ale UE în domeniul procedurilor de azil și returnare și privind relocarea” (2020/C 126/02),

—  având în vedere raportul Biroului European de Sprijin pentru Azil din 2 iunie 2020 privind măsurile de urgență în sistemele de azil și de primire în contextul situației de urgență provocate de COVID-19,

–  având în vedere raportul intitulat „Raport anual privind situația azilului în Uniunea Europeană” al Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO) din iunie 2020,

—  având în vedere evaluarea punerii în aplicare realizată de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European (EPRS) a Regulamentului Dublin din ianuarie 2019, realizată de dr Amandine Scherrer, Unitatea de evaluare ex post a Direcției pentru evaluarea impactului și valoarea adăugată europeană (prima parte) și de echipa de cercetare a Consiliului European pentru Refugiați și Exilați (ECRE), la cererea Unității de evaluare ex post (a doua parte),

—  având în vedere alte studii comandate de Parlamentul European, în special evaluarea punerii în aplicare de către EPRS a Regulamentului Dublin și a procedurilor de azil în Europa realizată de către Gertrud Malmersjo și Milan Remáč din 2016, studiul Departamentului tematic pentru drepturile cetățenilor și afaceri constituționale (Direcția Generală Politici Interne) privind reformarea Regulamentului Dublin III realizat de Francesco Maiani în iunie 2016, studiul EPRS intitulat „The Cost of Non-Europe in Asylum Policy” (Costurile non-Europei în domeniul politicii de azil), realizat de Wouter van Ballegooij și Cecilia Navarra din octombrie 2018, precum și studiul EPRS privind reforma sistemului Dublin realizat de Anja Radjenovic din martie 2019,

—  având în vedere audierea din cadrul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din 19 februarie 2020,

—  având în vedere răspunsurile parlamentelor statelor membre cu privire la activitatea acestora referitoare la Regulamentul Dublin III furnizate prin sistemul automat al Centrului European de Cercetare și Documentare Parlamentară,

—  având în vedere răspunsul oferit de Germania la o listă cuprinzând cinci întrebări trimise de președintele Comisiei LIBE și de raportoare tuturor autorităților naționale implicate în procedura Dublin,

—  având în vedere călătoriile de informare efectuate de către raportoare la Bochum (Germania), Ter Apel (Țările de Jos), București (România) și Lampedusa (Italia),

–  având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură, precum și articolul 1 alineatul (1) litera (e) din Decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă și anexa 3 la aceasta,

–  având în vedere scrisoarea din partea Comisiei pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen,

—  având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (A9-0245/2020),

A.  întrucât 1 393 920 de solicitanți de azil au cerut protecție internațională în țările UE+ în 2015 și 1 292 740 în 2016, ceea ce reprezintă o creștere de patru ori în comparație cu 2012 (373 375) și 2013 (464 515); întrucât numărul cererilor de protecție internațională în țările UE + a crescut din nou între 2018 (665 920) și 2019 (738 425), adică 0,13 % din populația totală a UE în 2019;

B.  întrucât copiii reprezintă aproape jumătate din cererile de azil depuse în UE și aproximativ 17 700 de minori neînsoțiți au depus o cerere de protecție internațională în 2019; întrucât 86 % dintre aceștia erau băieți și 90 % aveau vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani;

C.  întrucât un stat membru care eliberează o viză unui resortisant al unei țări terțe este responsabil de examinarea cererii de protecție internațională în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul Dublin III; întrucât, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul Dublin III, cererea unui resortisant al unei țări terțe sau a unui apatrid care a intrat pe teritoriul unui stat membru care acordă exonerarea de obligația de a deține viză este examinată de acest stat membru;

D.  întrucât, în 2019, au fost emise 145 000 de decizii privind cererile în baza Regulamentului Dublin; întrucât rata de acceptare pentru deciziile privind cererile în baza Regulamentului Dublin a fost de 62 % în 2019;

E.  întrucât o treime din statele membre au găzduit 90 % din solicitanții de azil în perioada 2008-2017;

F.  întrucât criteriile de stabilire a responsabilității unui stat membru pentru o cerere de azil includ, în ordine ierarhică, unitatea familială, eliberarea permiselor de ședere sau a vizelor, intrarea sau șederea ilegală și intrarea fără obligația de a deține viză; întrucât, dacă nu se aplică niciunul dintre aceste criterii, statul membru în care a fost prezentată prima cerere de azil devine statul membru responsabil în temeiul articolului 3 alineatul (2); întrucât, ca urmare a utilizării disproporționate a articolului 13, care atribuie responsabilitatea examinării unei cereri de azil statului membru al primei intrări ilegale, responsabilitățile nu sunt repartizate în mod echitabil între statele membre ale UE; întrucât mai multe state membre „ale primei intrări” din zona mediteraneeană, în special Grecia, Italia, Malta, Cipru și Spania, au primit o mare parte din primele cereri de azil, în special în perioada de criză 2015-2016;

G.  întrucât, în 2018, Germania (82,8 milioane de locuitori, 18,6 % din populația totală a UE) a înregistrat cel mai mare număr de cereri (184 180, adică 28 % din totalul cererilor, echivalentul a 0,22 % din populația sa), urmată de Franța (66,9 milioane de locuitori, 15 % din populația totală a UE) cu 120 425 de cereri (19 % din totalul cererilor, echivalentul a 0,18 % din populația sa), Grecia (10,74 milioane de locuitori, 2,4 % din populația totală a UE) cu 66 695 de cereri (11 % din totalul cererilor, 0,62 % din populația sa), Italia (60,48 milioane de locuitori, 13,6 % din populația totală a UE) cu 59 950 de cereri (10 % din totalul cererilor, echivalentul a 0,01 % din populația sa) și Spania (46,66 milioane locuitori, 10,49 % din populația totală a UE), cu 52 700 de cereri (9 % din totalul cererilor, echivalentul a 0,11 % din populația sa);

H.  întrucât, în perioada 2016-2019, Germania și Franța sunt, de departe, cele două țări care au emis cele mai multe cereri în baza Regulamentului Dublin (68 % din numărul total de cereri din UE), în timp ce Spania, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia, Bulgaria, Polonia și Republica Cehă au emis puține cereri în baza Regulamentului Dublin; întrucât Spania nu a emis aproape nicio cerere în baza Regulamentului Dublin, în pofida existenței unui număr mare și în creștere de cereri de azil; întrucât există diferențe semnificative între țări, 54,6 % dintre transferuri fiind efectuate din Grecia, 42,2 % din Suedia, 11,2 % din Germania, 6,7 % din Franța și 1,6 % din Italia în perioada 2016-2019; întrucât există un deficit semnificativ de informații în cazul mai multor țări;

I.  întrucât Regulamentul Dublin III se bazează pe prezumția principală că solicitanților de azil li se acordă drepturi egale în statele membre și că fiecare cerere beneficiază de o examinare echitabilă, oriunde este depusă aceasta în UE; întrucât acest lucru este departe de realitate;

J.  întrucât statele membre nu au utilizat decât foarte rar clauza privind persoanele aflate în îngrijire (articolul 16) sau clauza umanitară și discreționară (articolul 17) din regulament; întrucât aceste clauze oferă soluții rezonabile pentru problema reîntregirii familiei sau a transferurilor, inclusiv în urma debarcărilor;

K.  întrucât, în majoritatea procedurilor în baza Regulamentului Dublin, dispozițiile privind ierarhia criteriilor și termenele nu sunt puse în aplicare corect, iar transferurile nu sunt efectuate; întrucât, în situațiile care implică copii și familii, aceste deficiențe aduc atingere în special interesului superior al copilului și dreptului solicitanților de azil la reîntregirea familiei;

L.  întrucât datele și studiile referitoare la punerea în aplicare a Regulamentului Dublin III evidențiază nerespectarea regulată a dispozițiilor privind familia și aplicarea incorectă a principiului „interesului superior al copilului”; întrucât, de exemplu, în 2018, criteriul unității familiei a fost invocat în numai 5 % dintre cererile de „preluare” în Franța (din 12 000) și în 3,7 % în Germania (din 17 500) și într-un număr chiar mai mic de cereri în Belgia, Suedia, Elveția; subliniază faptul că, în schimb, Grecia a emis 79,3 % dintre cererile sale de „preluare” pe baza criteriului unității familiei; întrucât cererile de reîntregire a familiei sunt mai puțin acceptate (48 % din cazuri), comparativ cu rata medie de acceptare pentru toate procedurile (67,6 %); întrucât punerea în aplicare efectivă a articolelor 16 și 17 din regulament ar putea garanta eficacitatea dreptului solicitanților de azil la viața de familie și la unitatea familiei;

M.  întrucât au existat deficiențe semnificative în punerea în aplicare a Regulamentului Dublin III, inclusiv în timpul sosirilor în masă din 2015 și în timpul pandemiei de COVID-19, subminând astfel încrederea între statele membre și dreptul la protecție internațională și ducând la încălcarea drepturilor fundamentale; întrucât normele Dublin III s-au dovedit a fi inadecvate pentru a face față afluxurilor substanțiale de migranți, creând un sistem care impune o responsabilitate și sarcini excesive pentru câteva state membre;

N.  întrucât mecanismul temporar de reciprocitate pentru căutare și salvare în Marea Mediterană, convenit prin Declarația din Malta și semnat la 23 septembrie 2019 de Germania, Franța, Italia și Malta, a fost valabil pentru o perioadă de cel puțin șase luni; întrucât niciun alt stat membru nu a aderat la acest acord ad-hoc;

O.  întrucât dispoziția referitoare la acțiunea preventivă (articolul 33) nu a fost utilizată niciodată;

P.  întrucât articolul 28 din Regulamentul Dublin permite detenția ca măsură excepțională „pentru a garanta desfășurarea procedurilor de transfer”, dacă există „[un] risc ridicat de sustragere” a solicitantului; întrucât această definiție rămâne neclară, iar interpretarea sa variază de la un stat membru la altul;

Q.  întrucât există o lipsă de conformitate în ceea ce privește garanțiile și măsurile de protecție procedurale pentru solicitanții de azil, în special pentru copii; întrucât durata procedurilor și lipsa de rezultate previzibile, împreună cu condițiile precare de primire și precaritatea socială afectează bunăstarea solicitanților de azil care, în multe cazuri, au suferit experiențe traumatizante în țara de origine și/sau în drumul lor spre UE;

R.  întrucât punerea în aplicare a Regulamentului Dublin III este strâns legată de punerea în aplicare a altor dosare ale politicii europene în domeniul migrației și azilului; întrucât, în special, deficiențele în punerea în aplicare a Directivei reformate privind procedurile de azil (2013/32/UE), a Directivei reformate privind condițiile de primire (2013/33/UE) și a Directivei reformate privind condițiile pentru protecția internațională (2011/95/UE) au afectat punerea în aplicare a Regulamentului Dublin; întrucât Comisia Europeană ar trebui să facă mai mult pentru a se asigura că statele membre respectă aceste directive, inclusiv prin proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor;

S.  întrucât o parte dintre deficiențe sunt inerente modului în care a fost conceput Regulamentul Dublin și nu pot fi soluționate doar printr-o mai bună punere în aplicare;

T.  întrucât lipsa informațiilor împiedică o evaluare cuprinzătoare a punerii în aplicare a Regulamentului Dublin III; întrucât informațiile statistice nu sunt furnizate în mod sistematic și consecvent de către statele membre și nu au același nivel de detaliere sau frecvență; întrucât lipsesc informații esențiale despre motivele pe care se întemeiază cererile, durata procedurilor, resursele, cererile retrase, transferurile nereușite, recursurile, procesele și detenția;

U.  întrucât, la 6 noiembrie 2017, Parlamentul a adoptat, cu o majoritate de două treimi, o rezoluție legislativă referitoare la propunerea de reformare conținută în Regulamentul Dublin IV,

Integrarea principiului solidarității în sistemul european comun de azil

1.  consideră că actualul sistem Dublin III impune o responsabilitate disproporționată asupră unei minorități a statelor membre, în special în perioadele sosirilor în masă; consideră că, din cauza situării lor geografice, criteriul primei țări de intrare prevăzut de Regulamentul Dublin III a creat o povară fără precedent și disproporționată pentru țările din prima linie în ceea ce privește înregistrarea și primirea solicitanților de azil; subliniază că Regulamentul Dublin III, așa cum a fost conceput și pus în aplicare, nu a reușit să asigure atingerea obiectivului său principal, și anume stabilirea rapidă a statului membru responsabil de o cerere de azil și, astfel, asigurarea unei repartizări echitabile a responsabilității între statele membre și accesul eficace și rapid la procedurile de azil;

2.  subliniază că introducerea hotspoturilor, combinată cu programul temporar de transfer propus de Comisie în 2015, viza facilitarea gestionării cererilor de azil atunci când solicitanții de azil intră pe teritoriul UE și a fost o abordare pragmatică care atenuează deficiențele Regulamentului Dublin III care deveneau evidente la momentul respectiv; reamintește, de asemenea, contribuția agențiilor UE, cum ar fi EASO și Frontex, la sprijinirea statelor membre care se confruntă cu sarcini excesive pentru a pune în aplicare acquis-ul în materie de azil și subliniază necesitatea de a îmbunătăți cooperarea dintre aceste agenții;

3.  subliniază că aplicarea necorespunzătoare a ierarhiei criteriilor, în special utilizarea excesivă a criteriului primei țări de intrare și realizarea ineficientă a transferurilor, a mărit responsabilitatea disproporționată a anumitor state membre, în special a statelor membre din prima linie; consideră, prin urmare, că UE are nevoie de un mecanism de reciprocitate sustenabil, care să stabilească norme echitabile de repartizare a responsabilității între statele membre, în conformitate cu articolul 80 din TFUE, cu respectarea deplină a dreptului fundamental la siguranță și la protecția solicitanților de azil;

4.  consideră că este esențial să se pună la dispoziția statelor membre din prima linie mai multe resurse și capacități, de exemplu prin intermediul EASO, atât timp cât sistemul Dublin nu este reformat;

5.  reamintește că dreptul la azil este un drept fundamental; subliniază că procedura de azil servește la examinarea cererilor și la acordarea protecției internaționale solicitanților care îndeplinesc condițiile, prevăzând, în același timp, o decizie rapidă și corectă pentru cei care nu îndeplinesc condițiile;

6.  remarcă faptul că, în conformitate cu articolul 24 alineatul (4) din Regulamentul Dublin III, statele membre pot fie să solicite reprimirea unei persoane, fie să desfășoare o procedură de returnare pentru persoanele a căror cerere de protecție internațională a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă într-un stat membru; subliniază că, în contextul aplicării articolului 24 alineatul (4), returnarea persoanelor care nu îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de protecție internațională, în special pe baza respectării voluntare, ar putea ajuta la funcționarea politicilor UE în domeniul migrației;

7.  salută deciziile Consiliului din 2015 și 2016 privind transferurile, care au fost adoptate ca o măsură urgentă de solidaritate; își exprimă dezamăgirea cu privire la angajamentele neîndeplinite ale statelor membre în ceea ce privește solidaritatea și partajarea responsabilității, recunoscând, totodată, contribuția pozitivă a unor state membre; reamintește faptul că Comisia Europeană nu a urmat apelul Parlamentului din rezoluția sa din 18 mai 2017 de a propune prelungirea măsurilor de transfer până la adoptarea Regulamentului Dublin III reformat; subliniază că acordurile ad-hoc privind transferurile nu pot înlocui un sistem european comun de azil armonizat și sustenabil;

8.  regretă că, spre deosebire de Parlament, Consiliul nu a adoptat o poziție cu privire la propunerea de reformare conținută în Regulamentul Dublin IV și, prin urmare, a blocat reforma Regulamentului Dublin III, în ciuda deficiențelor sale dovedite; consideră că această blocare ar putea fi interpretată drept o încălcare a principiului cooperării loiale și sincere între instituțiile UE, prevăzut la articolul 13 alineatul (2) din TUE, ținând seama, de asemenea, de faptul că Consiliul a încercat întotdeauna obținerea unui acord în unanimitate cu toate că tratatele prevăd o majoritate calificată; consideră deosebit de regretabil faptul că Uniunea dispune în continuare de același set de norme care s-au dovedit ineficace în gestionarea unor sosiri în masă; solicită o reformă rapidă a SECA;

9.  constată faptul că mecanismul de alertă timpurie, pregătire și gestionare a crizelor prevăzut la articolul 33 nu a fost aplicat până în prezent, nici măcar în timpul sosirilor în masă din perioada 2015-2016; constată, de asemenea, că nu au fost încă invocate dispozițiile Directivei privind protecția temporară care au vizat abordarea protecției temporare în cazul afluxurilor masive de persoane strămutate care nu se pot întoarce în țara lor de origine;

10.  consideră că ar trebui instituit un mecanism bazat pe solidaritate în UE pentru a asigura continuitatea dreptului fundamental de azil în UE, în vederea garantării accesului la azil și a partajării responsabilității între statele membre; subliniază că protecția drepturilor fundamentale ale solicitanților de azil ar trebui să rămână întotdeauna elementul de bază al acestui mecanism; consideră că un astfel de mecanism ar trebui să permită participarea organizațiilor societății civile care oferă asistență profesională persoanelor care au nevoie de protecție internațională, în special dacă această asistență este de natură juridică;

11.  subliniază că clauza discreționară de la articolul 17, care permite unui stat membru să își asume responsabilitatea pentru o cerere de azil, chiar dacă nu a fost identificat ca statul membru responsabil în temeiul Regulamentului Dublin III, este utilizată în mod diferit, rar și numai de câteva state membre; constată că Germania, Țările de Jos și Franța au reprezentat majoritatea cazurilor în 2018; invită toate statele membre să utilizeze mai bine clauza discreționară de la articolul 17 pentru a face față situațiilor dificile și de urgență umanitară în absența unui mecanism permanent de solidaritate; consideră că clauzele discreționare de la articolul 17 ar trebui utilizate ca instrument de solidaritate pentru partajarea responsabilității, în special în cazul unor sosiri în masă pe uscat și pe mare sau pentru transferul solicitanților de azil care trăiesc în prezent în hotspoturi în condiții inumane, degradante, insalubre și nesigure și fără un acces suficient la asistență pentru sănătatea fizică și mentală;

12.  consideră că dispozițiile privind unitatea familiei, care ocupă primul loc în ierarhia criteriilor pentru stabilirea responsabilității, ar trebui să fie puse în aplicare în mod eficace și că dispozițiile privind persoanele aflate în îngrijire (articolul 16) și clauzele discreționare (articolul 17) ar putea fi utilizate la scară mai largă pentru a sprijini unitatea familiei;

13.  subliniază numeroasele dificultăți pe care le implică punerea în aplicare a Regulamentului Dublin III; ia act de sprijinul operațional și tehnic semnificativ oferit de EASO autorităților statelor membre pentru punerea în aplicare a sistemului Dublin, în special în hotspoturi;

14.  invită Comisia și statele membre să faciliteze activitatea personalului EASO, permițând desfășurarea interviurilor în altă limbă decât cea oficială a țării în care sunt realizate, garantând totodată că solicitantul beneficiază de interpretare într-o limbă pe care o înțelege; subliniază că este necesar ca EASO să respecte, în cadrul activității sale operaționale, cele mai înalte standarde și să plaseze în centrul activității sale interesele solicitanților care au nevoie de protecție internațională, inclusiv interesul superior al copilului; solicită înființarea Agenției Uniunii Europene pentru Azil, care să aibă resurse financiare și umane suficiente pentru a sprijini statele membre cu proceduri ale sistemului Dublin; solicită organizarea și dotarea adecvată cu personal a unităților Dublin europene pentru a raționaliza și accelera finalizarea procedurilor legate de sistemul Dublin și, în special, pentru a asigura aplicarea corectă a capitolului III din Regulamentul Dublin III, care leagă un solicitant de azil de un anumit stat membru;

Protejarea drepturilor fundamentale

15.  subliniază că protejarea drepturilor fundamentale trebuie să se afle în centrul tuturor măsurilor de punere în aplicare a Regulamentului Dublin III, inclusiv protejarea copiilor, a victimelor traficului de persoane, a persoanelor LGBTI și a celorlalte persoane aflate în situații vulnerabile; subliniază costurile umane pe care deficiențele SECA le cauzează solicitanților de azil, a căror sănătate mintală este deja slăbită de traumele cu care s-au confruntat în țara lor de origine și chiar de-a lungul parcursului migrator;

16.  reamintește că solicitanții de azil au dreptul de a fi informați pe deplin cu privire la proceduri; regretă că nivelul de informații puse la dispoziția solicitanților de azil diferă considerabil de la un stat membru la altul; îndeamnă statele membre să garanteze că minorii beneficiază de informații personalizate, adaptate vârstei lor, precum și de sprijin specific; subliniază că furnizarea de asistență juridică și de servicii de interpretare este esențială pentru asigurarea dreptului solicitanților la informare;

17.  subliniază că transferurile solicitanților de azil, în special ale persoanelor vulnerabile, ale minorilor și ale familiilor pot conduce la încălcări ale drepturilor omului; reiterează că principiul nereturnării și încălcările drepturilor omului sunt motive suficiente pentru a suspenda un transfer, chiar și atunci când țara de destinație nu prezintă deficiențe sistemice; îndeamnă statele membre să evalueze în mod adecvat riscurile la care ar fi expuși solicitanții în statul membru de destinație; subliniază mai ales că transferurile trebuie efectuate în așa fel încât să nu expună în niciun caz persoanele în cauză unui risc de returnare;

18.  reamintește că, în conformitate cu articolul 28, măsura reținerii solicitanților de azil în cadrul procedurii Dublin nu poate fi impusă decât în ultimă instanță, numai dacă este conformă cu principiul proporționalității și dacă nu poate fi aplicată în mod eficient nicio altă măsură alternativă mai puțin coercitivă pentru a asigura procedurile de transfer în cazurile în care există un risc semnificativ de sustragere de la procedură; invită statele membre să depună eforturi concrete pentru a găsi alternative adecvate la detenție;

19.  consideră că o astfel de detenție trebuie să fie cât mai scurtă posibil și să nu fie mai lungă decât perioada necesară, în mod rezonabil, pentru îndeplinirea cu diligență a procedurilor administrative necesare până la efectuarea transferului în temeiul prezentului regulament; subliniază că, în lipsa unor criterii armonizate pentru determinarea riscului de sustragere, statele membre au adoptat criterii divergente și uneori controversate; invită statele membre și Comisia să clarifice noțiunea de „risc semnificativ de sustragere”;

20.  îndeamnă statele membre și Comisia să declare neechivoc că detenția nu este niciodată în interesul superior al copilului;

21.  reamintește că, potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului(5), este ilegal să se impună o măsură de detenție unui minor fără a se ține seama de interesul superior al acestuia, de situația sa individuală de minor neînsoțit, dacă este cazul, sau fără o evaluare a proporționalității sau fără să existe alternative la detenție;

22.  subliniază că scopul final al protecției copiilor, cum ar fi combaterea traficului de copii, prevalează întotdeauna, pentru a se garanta că copiii migranți au acces rapid la educație, asistență medicală și cazare adecvată; subliniază că copiii neînsoțiți ar trebui să beneficieze de măsuri adecvate de protecție, cum ar fi o tutelă efectivă;

23.  subliniază că există numeroase și sistematice de respectare a ierarhiei criteriilor; subliniază că unitatea familiei este departe de a fi cel mai frecvent criteriu aplicat, deși se află în vârful ierarhiei, în conformitate cu capitolul III din regulament; consideră că statele membre ar trebui, în baza principiului cooperării reciproce, să ajute autoritățile competente și resortisanții țărilor terțe să îmbunătățească determinarea legăturilor de familie existente dovedite în cadrul procedurii de determinare a statelor membre responsabile; invită Comisia să asigure respectarea deplină a ierarhiei criteriilor;

24.  consideră că este esențial să se clarifice condițiile de aplicare a criteriului reunificării familiei și să se acorde prioritate, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din regulament, aplicării articolelor 8, 10 și 16 drept criterii principale pentru determinarea statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil, pentru a garanta exercitarea reală a dreptului la unitatea familiei și o aplicare mai rapidă a deciziilor de reunificare a familiei; invită Comisia și statele membre să armonizeze standardele de probă necesare pentru reîntregirea familiei în sensul unor standarde și cerințe mai realizabile; subliniază că interpretarea a ceea ce constituie o familie variază de la un stat membru la altul, contribuind la nerespectarea ierarhiei criteriilor și la disfuncționalitatea sistemului; invită, prin urmare, Comisia să monitorizeze cu atenție aplicarea corectă de către statele membre a definițiilor referitoare la familie, așa cum sunt definite la articolul 3 din regulament;

25.  reamintește că, potrivit regulamentului, interesul superior al copilului ar trebui să reprezinte considerentul primordial în toate procedurile și deciziile Dublin referitoare la copii; regretă că statele membre aplică interpretări diferite ale interesului superior al copilului;

26.  regretă că mecanismele de identificare neadecvate și metodele de evaluare a vârstei uneori eronate agravează adesea situația minorilor, cauzând întârzieri sau afectând negativ rezultatul procedurilor Dublin; constată că în anumite state membre au fost elaborate bune practici, cum ar fi utilizarea unui personal specializat pentru minorii neînsoțiți sau abordarea multidisciplinară pentru determinarea vârstei;

27.  este profund îngrijorat că în multe state membre, din cauza problemelor de ordin practic, numirea unui reprezentant care să asiste minorii neînsoțiți în procedurile Dublin este adesea întârziată sau nu este garantată; mai observă că în anumite țări acești reprezentanți sunt insuficient informați despre procedurile Dublin și că minorii neînsoțiți nu beneficiază de sprijin adaptat vârstei lor;

Simplificarea procedurilor, reducerea semnificativă a termenelor și respectarea dreptului la o cale de atac eficientă

28.  subliniază că procedurile de transfer s-au multiplicat semnificativ în perioada 2016-2017 și generează costuri umane, materiale și financiare semnificative; regretă, cu toate acestea, că transferurile au fost efectuate doar în 11 % din cazuri, un alt factor în supraîncărcarea frecventă a sistemelor de azil, ceea ce demonstrează în mod clar lipsa de eficacitate a regulamentului; consideră că este esențial să se depună eforturi pentru a asigura accesul la informații și proceduri rapide pentru reîntregirea familiei și pentru transferurile solicitanților de azil;

29.  subliniază jurisprudența importantă a CEDO și a CJUE din ultimii ani, care a clarificat care sunt motivele admisibile de refuz al transferurilor Dublin, mai ales orice sursă de risc pentru persoana în cauză; remarcă în special numărul tot mai mare de decizii ale instanțelor europene și naționale de a suspenda transferurile către statele membre în care unui solicitant de azil i s-ar refuza pe nedrept protecția internațională (cazuri de returnare indirectă) sau ar fi privat de drepturi în cadrul procedurii Dublin; regretă că solicitanții de azil sunt victime ale unui tratament inuman sau degradant în anumite state membre;

30.  observă că deficiențele în organizarea structurală și funcționarea autorităților naționale responsabile cu examinarea cererii de azil, împreună cu penuria de resurse, au contribuit la întârzierea procedurilor Dublin și au împiedicat punerea în aplicare a regulamentului; constată că, deși majoritatea țărilor au o singură autoritate specializată responsabilă cu examinarea cererii de azil, unele state membre au optat pentru împărțirea responsabilității între diferite autorități, creând în anumite cazuri complexități de ordin practic pentru solicitanții de azil și divergențe în punerea în aplicare a regulamentului;

31.  subliniază că eficiența procedurilor Dublin depinde și de calitatea și dimensiunea personalului din fiecare autoritate națională în materie de azil; remarcă decalajele importante dintre autoritățile în materie de azil în ceea ce privește raportul dintre numărul membrilor personalului și cel al solicitanților de azil; subliniază că unitățile Dublin de la nivel național au deficit de personal, deși se confruntă cu o creștere semnificativă a volumului de muncă; invită statele membre să sporească resursele pentru a asigura aplicarea Regulamentului Dublin III, în special numărul funcționarilor însărcinați cu probleme de azil;

32.  subliniază lipsa cooperării și a schimbului de informații între state, ceea ce subminează activ principiul solidarității UE și contribuie direct la supraîncărcarea sistemelor în anumite state membre;

33.  subliniază că aplicarea excesivă și parțial neadecvată a criteriului „trecerea neregulamentară a frontierei” creează o sarcină disproporționată pentru țările primei intrări, care deseori nu dispun de resurse și capacități pentru a găzdui și înregistra solicitanți de azil; constată că cererile de readmisie au fost forma predominantă a procedurilor Dublin în ultimii ani, ceea ce a însemnat că majoritatea persoanelor care au făcut obiectul unei proceduri Dublin au solicitat deja azil într-un alt stat membru; remarcă faptul că statelor membre din spațiul Schengen, precum și celor din afara acestuia, ar trebui să li se aplice măsuri adecvate de împiedicare a deplasărilor secundare;

34.  reamintește că termenele pentru fiecare etapă a procedurii Dublin sunt menite să reducă durata procedurii și să permită accesul rapid la procedura de azil; constată că există în continuare o lipsă de claritate și variații între statele membre în ceea ce privește calcularea termenelor și a datei de la care începe să curgă termenul pentru fiecare procedură; propune clarificarea și armonizarea condițiilor care declanșează procedurile de transfer;

35.  consideră că în anumite cazuri normele privind transferul de responsabilitate în temeiul Regulamentului Dublin III subminează eficiența procedurilor de azil și executarea transferurilor prin încurajarea sustragerilor; regretă că statele membre invocă adesea motive neîntemeiate pentru a refuza transferurile; consideră că acești factori, printre alții, au contribuit la creșterea numărului de deplasări secundare prin încurajarea solicitanților de azil să rămână în afara sistemului; invită Comisia să revizuiască normele pentru a îmbunătăți execuția transferurilor și pentru a elimina transferul de responsabilitate în cazurile în care un solicitant de azil se sustrage, pentru a întări încrederea între statele membre, pentru a monitoriza situația și, dacă este necesar, pentru a impune sancțiuni statelor membre care refuză transferurile;

36.  constată că aplicarea incorectă a normelor privind ierarhia criteriilor, în special în ceea ce privește reîntregirea familiei și situația copiilor neînsoțiți, precum și utilizarea disproporționată a criteriului primei țări de intrare neregulamentară subminează și ele procedurile de azil; constată că aceste lacune în aplicare pot încuraja solicitanții de azil să rămână în afara sistemului; subliniază că o armonizare suplimentară a sistemelor de azil ale statelor membre este esențială pentru un Regulament Dublin III funcțional și pentru împiedicarea deplasărilor secundare; invită Comisia să propună un sistem care să țină seama în mod adecvat de legăturile semnificative dovedite ale solicitanților de azil cu un stat membru, cum ar fi rezidența legală anterioară sau actele de studii, și care să asigure egalitatea relativă de tratament a solicitanților de azil în întreaga UE;

37.  consideră că furnizarea de asistență juridică solicitanților de azil pentru procedurile Dublin, în special în hotspoturi, este fundamentală pentru a se garanta că solicitanții sunt informați în legătură cu drepturile și obligațiile lor în cursul unei proceduri Dublin; subliniază că acest lucru ar îmbunătăți procedurile care respectă drepturile, ar simplifica procedurile Dublin și ar îmbunătăți procesul decizional; remarcă faptul că un reprezentant legal poate garanta că fiecare dosar este complet și corect și poate contribui la reducerea ratei contestațiilor și la garantarea dreptului la nereturnare; observă cu îngrijorare că există în continuare unele probleme specifice la nivel național, cum ar fi accesul limitat la reprezentanți alternativi în centrele de azil periferice, onorariile reduse pentru asistență juridică, lipsa unor amenajări corespunzătoare pentru interviurile pregătitoare și private și asistența juridică neadecvată pentru solicitanți în centrele de detenție; invită statele membre și Comisia Europeană să majoreze fondurile disponibile pentru oferirea de asistență juridică în cursul procedurii Dublin;

38.  subliniază că calitatea și cantitatea informațiilor furnizate solicitanților în cursul procedurilor Dublin sunt departe de a fi satisfăcătoare, variază semnificativ de la o țară la alta și, în unele cazuri, în interiorul acestora; constată că factori diferiți afectează respectarea dreptului la informare, cum ar fi calitatea și claritatea informațiilor, accesul la un interpret, disponibilitatea documentelor traduse, accesul în timp util la informații; reamintește că dreptul la informare, în conformitate cu articolul 4 din regulament, este esențial, dată fiind natura complexă a procedurilor Dublin și pentru a garanta accesul la o examinare corectă a cererii de azil în UE; subliniază că lacunele din acest domeniu pot fi atribuite lipsei de resurse, dar decurg și din opțiuni politice deliberate din anumite țări în care au fost numiți foarte puțini reprezentanți legali; îndeamnă statele membre să îmbunătățească, cu sprijinul Comisiei și al Biroului European de Sprijin pentru Azil, calitatea informațiilor oferite solicitanților de azil în legătură cu procedurile Dublin complexe, să vegheze ca acestea să fie clare și accesibile tuturor, în special cele cu privire la reîntregirea familiei, în conformitate cu articolele 4 și 26 din regulament, precum și cele cu privire la accesul la o cale de atac eficientă și la asistență juridică, în conformitate cu articolul 27;

39.  invită Comisia să evalueze punerea în aplicare globală a SECA, precum și toate lacunele și deficiențele Regulamentului Dublin III care duc la plasarea disproporționată a responsabilității asupra țărilor aflate la frontierele externe ale UE;

O punere în aplicare unică și axată pe drepturi a prevederilor Dublin în cazurile de azil în întreaga UE

40.  subliniază că principiul unei cereri unice de azil în UE nu poate fi respectat, o situație care contravine însuși obiectivului Regulamentului Dublin III; constată că aplicarea acestui principiu este îngreunată de diverși factori, ceea ce înseamnă că există mai multe motive pentru depunerea de cereri ulterioare de azil; consideră că autoritățile naționale competente ar trebui să facă schimb de informații relevante, mai ales cu privire la aprobarea și respingerea cererilor de azil, utilizând o bază de date europeană, cum ar fi Eurodac, pentru a accelera procedurile și a evita cererile multiple de azil, protejând în același timp datele cu caracter personal; consideră că înregistrarea tuturor solicitanților și migranților care traversează neregulamentar frontierele este o prioritate;

41.  constată că măsura în care solicitanții de azil sunt protejați variază foarte mult de la un stat membru la altul în funcție de cetățenia persoanelor implicate, iar acest lucru poate contribui la deplasări ulterioare; consideră că luarea în considerare a nevoilor individuale ale solicitanților în cadrul procedurilor Dublin ar reduce deplasările secundare; consideră că luarea în considerare a „legăturilor semnificative dovedite” cu un anumit stat membru este o abordare eficientă de reducere a deplasărilor secundare și solicită ca acest lucru să fie inclus ca un criteriu pentru transfer;

Consolidarea guvernanței și a convergenței între statele membre

42.  subliniază că rețeaua de unități Dublin a Comisiei din statele membre s-a reunit o dată sau de două ori pe an și nu a jucat un rol operațional; consideră că utilizarea necoordonată a rețelei de unități Dublin a EASO împiedică funcționarea eficientă a Regulamentului Dublin III; observă, cu toate acestea, că rețeaua de unități Dublin a EASO a fost mai activă și că EASO a efectuat o serie de misiuni utile menite să sprijine statele membre în punerea în aplicare a Regulamentului Dublin, precum elaborarea de documente de orientare și analiză, organizarea de cursuri de pregătire sau desfășurarea agenților; îndeamnă la o cooperare mai strânsă între autoritățile naționale responsabile cu examinarea cererii de azil pentru a face schimb de informații, a încuraja dezvoltarea de bune practici, a raționaliza transferurile și a contribui la prevenirea cazurilor de cereri multiple; propune mandatarea EASO pentru crearea unei guvernanțe consolidate privind aplicarea acestui regulament, care să includă un dialog operațional lunar între autoritățile naționale și o platformă pentru schimbul și punerea în comun de informații și bune practici;

43.  invită Comisia și statele membre să includă printre sursele utilizate pentru monitorizarea punerii în aplicare a regulamentului informații fiabile și actualizate furnizate de actori nestatali, în special de organizații internaționale și neguvernamentale;

44.  ia act de faptul că între 2008 și 2017 un număr semnificativ de cereri de azil au fost depuse de resortisanți ai țărilor terțe care au călătorit cu scutire de viză sau au utilizat o viză de scurtă ședere pentru a intra în spațiul Schengen(6); constată, de asemenea, că unele dintre aceste cereri au fost depuse într-un alt stat membru decât cel pentru care a fost emisă viza; subliniază că, în ceea ce privește procedurile Dublin ulterioare, s-a dovedit că normele de la articolele 12 și 14 nu sunt suficient de clare, împiedicând astfel determinarea statului membru responsabil; invită Comisia să clarifice modul în care ar trebui aplicate articolele 12 și 14 din regulament atunci când se stabilește ce stat membru ar trebui să fie responsabil pentru o cerere de azil; propune evaluarea, ca unul dintre criteriile din ierarhie, a posibilului impact al cererilor de intrare fără viză asupra bunei funcționări a sistemului Dublin;

45.  observă că statele membre au încheiat acorduri bilaterale pentru a îmbunătăți eficiența procedurilor Dublin sau pentru a asigura transferul solicitanților de azil; subliniază, totuși, că acestea s-au dovedit a avea și un efect negativ, afectând, în anumite cazuri, realizarea obiectivelor regulamentului la nivel european; îndeamnă Comisia și toate statele membre să evalueze mai degrabă factorii care contribuie la creșterea eficienței, să ia măsuri comune și coordonate pentru a optimiza punerea în aplicare efectivă a Regulamentului Dublin III și să depună eforturi pentru armonizarea punerii în aplicare a regulamentului;

46.  ia act de faptul că statele membre pot elabora, cu sprijinul Comisiei și în coordonare cu aceasta, planuri de acțiune preventive în cazul în care aplicarea regulamentului poate fi periclitată din cauza unui risc justificat de presiune deosebită asupra sistemelor de azil ale statelor membre și/sau din cauza unor probleme legate de funcționarea sistemelor lor de azil, în conformitate cu articolul 33; observă că aceste măsuri preventive pot lua în considerare informațiile furnizate de Comisie și EASO și pot conduce la o solidaritate reală și practică, în conformitate cu articolul 80 din TFUE, cu statele membre care se confruntă cu presiuni deosebite asupra sistemelor lor de azil în general, inclusiv ca urmare a fluxurilor migratorii mixte, și cu solicitanții, permițând o mai bună pregătire în cazul unei posibile crize în materie de azil;

47.  consideră că aplicarea Regulamentului Dublin nu se dovedește a fi efectivă, întrucât nu sunt îndeplinite obiectivele principale, și anume determinarea rapidă și corectă a statelor membre responsabile de examinarea unei cereri de protecție internațională; reamintește că au fost identificate lacune semnificative în punerea în aplicare a unei serii de dispoziții Dublin; subliniază că punerea în aplicare a regulamentului este extrem de ineficientă din punctul de vedere al eforturilor, resurselor umane și personalului alocate acestuia de către statele membre;

48.  invită Consiliul să recurgă la votul cu majoritate calificată atunci când reformează Regulamentul Dublin III și atunci când acționează în conformitate cu articolul 78 alineatul (2) din TFUE;

49.  regretă că Comisia nu și-a publicat încă raportul de evaluare prevăzut la articolul 46; invită Comisia să asigure o aplicare mai eficace a Regulamentului Dublin III;

o
o   o

50.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

(1) JO L 180, 29.6.2013, p. 31. (2) JO L 239, 15.9.2015, p. 146. (3) JO L 248, 24.9.2015, p. 80. (4) JO C 58, 15.2.2018, p. 9. (5) EDAL, CEDO - Rahimi/Grecia, cererea nr. 8687/08, hotărârea din 5 iulie 2011: https://www.asylumlawdatabase.eu/en/content/ecthr-rahimi-v-greece-application-no-868708-1 (6) Comisia Europeană, Rețeaua europeană de migrație, „Impact of Visa Liberalisation on Countries of Destination”, martie 2019: https://ec.europa.eu/home-affairs/sites/homeaffairs/files/00_eu_visa_liberalisation_2019_synthesis_report_en_0.pdf