Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2020/2116(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A9-0060/2021

Texte depuse :

A9-0060/2021

Dezbateri :

PV 18/05/2021 - 8
CRE 18/05/2021 - 8

Voturi :

PV 19/05/2021 - 2
PV 19/05/2021 - 12

Texte adoptate :

P9_TA(2021)0242

Texte adoptate
PDF 187kWORD 60k
Miercuri, 19 mai 2021 - Bruxelles
Protecția drepturilor omului și politica externă a UE în domeniul migrației
P9_TA(2021)0242A9-0060/2021

Rezoluția Parlamentului European din 19 mai 2021 referitoare la protecția drepturilor omului și politica externă a UE în domeniul migrației (2020/2116(INI))

Parlamentul European,

–  având în vedere Declarația universală a drepturilor omului din 1948, îndeosebi articolele 13 și 14,

–  având în vedere Convenția privind statutul refugiaților din 1951 și protocolul adițional la aceasta,

–  având în vedere semnarea Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice din 1966 și a Pactului internațional privind drepturile economice, sociale și culturale din 1966 și a protocoalelor adiționale la acestea,

–  având în vedere Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială din 1966,

–  având în vedere Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante din 1984, în special articolul 3, și protocolul adițional la aceasta,

–  având în vedere Convenția cu privire la drepturile copilului din 1989 și protocoalele la aceasta,

–  având în vedere Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și ale membrilor familiilor acestora din 1990,

–  având în vedere Convenția internațională privind protecția tuturor persoanelor împotriva disparițiilor forțate,

–  având în vedere protocoalele de la Palermo ale ONU privind traficul de persoane și introducerea ilegală de migranți,

–  având în vedere Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale,

–  având în vedere raportul Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite din 3 august 2015 privind promovarea și protecția drepturilor omului, inclusiv căi și mijloace de a promova drepturile omului în cazul migranților,

–  având în vedere rezoluția 71/1 a Adunării Generale a ONU din 19 septembrie 2016 referitoare la Declarația de la New York pentru refugiați și migranți,

–  având în vedere rezoluția 72/179 a Adunării Generale a ONU din 19 decembrie 2017 privind protecția migranților,

–  având în vedere activitatea diferitelor mecanisme internaționale din domeniul drepturilor omului, inclusiv rapoartele raportorului special al ONU pentru drepturile omului în cazul migranților, în special acțiunile întreprinse ca urmare a studiului regional privind gestionarea frontierelor externe ale Uniunii Europene și impactul său asupra drepturilor omului în cazul migranților din 8 mai 2015, precum și raportul privind dreptul la libertatea de asociere a migranților, din mai 2020, și rapoartele altor raportori speciali, evaluarea periodică universală și activitatea altor organisme instituite prin tratate,

–  având în vedere activitatea și rapoartele Oficiului Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului (OHCHR), inclusiv principiile și orientările recomandate privind drepturile omului la frontierele internaționale și Raportul privind situația migranților aflați în tranzit,

–  având în vedere Pactul mondial pentru asigurarea unei migrații legale, desfășurate în condiții de siguranță și de ordine și Pactul mondial privind refugiații, adoptate de către Adunarea Generală a ONU în 2018,

–  având în vedere Nota de orientări comună privind impactul pandemiei de COVID-19 asupra drepturilor omului în cazul migranților din 26 mai 2020 a Comitetului ONU pentru protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor acestora și a raportorului special al ONU pentru drepturile omului în cazul migranților,

–  având în vedere Principiile de la Dhaka privind o migrație demnă,

–  având în vedere articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),

–  având în vedere articolele 79 și 80 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–  având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”),

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 656/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 de stabilire a unor norme de supraveghere a frontierelor maritime externe în contextul cooperării operative coordonate de Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene(1),

–  având în vedere rapoartele Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene,

–  având în vedere noul Pact privind migrația și azilul prezentat de către Comisie la 23 septembrie 2020,

–  având în vedere concluziile Consiliului privind Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația 2020-2024 și Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația 2020-2024 anexat, astfel cum au fost adoptate de Consiliu la 17 noiembrie 2020,

–  având în vedere comunicarea comună a Comisiei din 25 martie 2020 adresată Parlamentului European și Consiliului și intitulată „Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația pentru perioada 2020-2024” (JOIN(2020)0005),

–  având în vedere comunicarea Comisiei din 18 noiembrie 2011 intitulată „Abordarea globală în materie de migrație și mobilitate” (GAMM) (COM(2011)0743),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 7 iunie 2016 privind stabilirea unui nou cadru de parteneriat cu țările terțe bazat pe Agenda europeană privind migrația (COM(2016)0385),

–  având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 30 aprilie 2014 privind o abordare bazată pe drepturi, cuprinzând toate drepturile omului în cooperarea pentru dezvoltare a UE (SWD(2014)0152),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 23 septembrie 2020 referitoare la un nou Pact privind migrația și azilul (COM(2020)0609),

–  având în vedere Declarația din Malta a membrilor Consiliului European privind aspectele externe ale migrației: abordarea rutei central-mediteraneene, din 3 februarie 2017,

–  având în vedere comunicarea comună a Comisiei din 25 noiembrie 2020 adresată Parlamentului European și Consiliului privind Planul de acțiune pentru egalitatea de gen III: o viziune ambițioasă privind egalitatea de gen și emanciparea femeilor pentru acțiunea externă a UE (SWD(2020)0284),

–  având în vedere comunicarea comună a Comisiei din 9 martie 2020 adresată Parlamentului European și Consiliului și intitulată „Către o strategie cuprinzătoare cu Africa” (JOIN(2020)0004),

–  având în vedere acordul privind calea comună de urmat dintre Afganistan și UE, semnat la 3 octombrie 2016,

–  având în vedere Declarația UE-Turcia din 18 martie 2016,

–  având în vedere alte acorduri informale, în special cele încheiate cu Gambia (bune practici privind identificarea și returnarea, care au intrat în vigoare la 16 noiembrie 2018), Bangladesh (proceduri operaționale standard, convenite în septembrie 2017), Etiopia (proceduri de admisie, convenite la 5 februarie 2018), Guineea (bune practici, în vigoare din iulie 2017) și Côte d’Ivoire (bune practici, în vigoare din octombrie 2018),

–  având în vedere rezoluțiile sale anterioare privind aspectele legate de migrație, în special rezoluția sa din 25 octombrie 2016 referitoare la drepturile omului și migrația în țările terțe(2), cea din 17 decembrie 2014 referitoare la situația din Mediterana și la necesitatea unei abordări globale a migrației de către UE(3), cea din 29 aprilie 2015 referitoare la cele mai recente tragedii din Mediterana și politicile UE în materie de migrație și azil(4), precum și cea din 12 aprilie 2016 referitoare la situația din Mediterana și la necesitatea unei abordări globale a migrației de către UE(5),

–  având în vedere rezoluția sa din 5 iulie 2016 referitoare la combaterea traficului de ființe umane în contextul relațiilor externe ale UE(6),

–  având în vedere diferitele rapoarte ale organizațiilor societății civile privind situația drepturilor omului în cazul migranților,

–  având în vedere comunicarea Comisiei din 23 septembrie 2020 intitulată „Orientările Comisiei privind punerea în aplicare a normelor UE referitoare la definirea și prevenirea facilitării intrării, tranzitului și șederii neautorizate” (C(2020)6470),

–  având în vedere rezoluția sa din 25 noiembrie 2020 referitoare la îmbunătățirea eficacității dezvoltării și a eficienței ajutorului(7),

–  având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare și Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A9-0060/2021),

A.  întrucât migrația este un fenomen global amplificat de globalizare, de conflictele în creștere, de inegalități, de schimbările climatice și de degradarea mediului; întrucât dezvoltarea progresivă, normativă, în cadrul internațional modern al drepturilor omului, a drepturilor refugiaților și migranților, indiferent de statutul lor juridic, reprezintă o sursă de progrese și de mândrie colectivă pentru umanitate; întrucât, cu toate acestea, migranții, în special persoanele strămutate forțat, rămân printre cele mai vulnerabile și mai defavorizate grupuri din întreaga lume și continuă să se confrunte cu încălcări ale drepturilor lor; întrucât femeile, copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu dizabilități se numără printre migranții cei mai vulnerabili; întrucât migrația continuă să fie, pentru multe persoane, o călătorie umană afectată de suferință, discriminare și violență; întrucât mii de migranți și-au pierdut viața pe ruta lor de migrație;

B.  întrucât, pentru Uniunea Europeană și statele sale membre, migrația a fost și va continua să fie o încercare și o oportunitate; întrucât statele membre din prima linie, datorită poziției lor geografice, poartă o parte de responsabilitate disproporționată; întrucât responsabilitatea trebuie să fie însoțită de solidaritate; întrucât Uniunea Europeană, ca regiune istorică atât de emigrație, cât și de imigrație, ca o comunitate unită de valorile fondatoare ale demnității umane, libertății și drepturilor omului și ca unul dintre cei mai importanți donatori din lume, care promovează dezvoltarea sustenabilă, sprijină persoanele strămutate, abordează cauzele migrației și acționează în cadrul forurilor multilaterale în direcția identificării unor soluții sustenabile, are o obligație specială de a respecta, proteja și promova drepturile migranților, în special în relațiile sale externe; întrucât demnitatea umană a tuturor migranților trebuie să se afle în centrul tuturor politicilor europene ce vizează astfel de chestiuni;

C.  întrucât o abordare cuprinzătoare a migrației și a sistemului de azil implică consolidarea dimensiunii externe a politicii europene în materie de migrație; întrucât impactul dimensiunii externe depinde în mare măsură de acțiunea comună la nivelul UE și de coordonarea activă a activităților cu partenerii externi;

D.  întrucât Consensul european privind dezvoltarea, adoptat în iunie 2017, evidențiază că o migrație și o mobilitate bine gestionate pot aduce contribuții valoroase la creșterea favorabilă includerii și la dezvoltarea sustenabilă, în concordanță cu Agenda 2030;

E.  întrucât încălcările drepturilor omului, încălcările dreptului internațional umanitar și/sau ale dreptului internațional privind refugiații, cum ar fi nereturnarea, returnările și atacurile violente împotriva migranților, detenția arbitrară și pe durată nedeterminată în condiții inumane, exploatarea, tortura și alte rele tratamente, inclusiv violul, dispariția și moartea, sunt din ce în ce mai des raportate la nivel mondial, inclusiv la frontierele externe ale UE; întrucât statele membre au obligația de a respecta dreptul Uniunii, dreptul internațional și al drepturilor omului, dreptul umanitar și dreptul refugiaților; întrucât Comisia trebuie să se asigure că statele membre își îndeplinesc obligațiile umanitare și în materie de drepturi ale omului și trebuie să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în cazul în care acestea din urmă nu sunt îndeplinite; întrucât Comisia nu a acționat încă în cazurile dovedite sau presupuse de returnări;

F.  întrucât salvarea pe mare este o obligație prevăzută de dreptul internațional, în special în conformitate cu articolul 98 din Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, care impune acordarea de asistență oricărei persoane aflate în dificultate pe mare; întrucât întărirea capacităților de gestionare a frontierelor și de combatere a introducerii ilegale și a traficului de persoane nu ar trebui să fie utilizate nici pentru incriminarea migranților, nici a celor care le oferă asistență; întrucât Comisia a invitat statele membre care nu au făcut deja acest lucru să utilizeze articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2002/90/CE(8) (Directiva privind facilitarea);

G.  întrucât comunicarea Comisiei din 2011 intitulată „Abordarea globală în materie de migrație și mobilitate” (AGMM) menționează o abordare centrată pe migranți, în care se presupune că drepturile omului ocupă un loc central, cu scopul de a întări „respectarea drepturilor fundamentale și a drepturilor omului în cazul migranților, indiferent dacă aceștia se află în țara de origine, într-o țară de tranzit sau într-o țară de destinație”;

H.  întrucât comunicarea Comisiei din 7 iunie 2016 privind stabilirea unui nou cadru de parteneriat cu țările terțe în cadrul Agendei europene privind migrația, care se bazează pe principiile AGMM, subliniază că aspectele legate de migrație se află pe primul plan al priorităților UE în domeniul relațiilor externe; întrucât acest cadru necesită o cooperare intensificată cu țările terțe, îndeosebi cele din vecinătatea Europei, prin intermediul unor „parteneriate” menite să asigure cooperarea în domeniul gestionării migrației, să prevină în mod eficace migrația neregulamentară și să asigure readmisia migranților în situație neregulamentară, inclusiv prin stimulente pozitive și negative provenind din diferite elemente de politică cuprinse în competențele UE, inclusiv politici în materie de vecinătate, asistență pentru dezvoltare, comerț, mobilitate, energie, securitate și politici digitale, toate acestea fiind mobilizate pentru atingerea aceluiași obiectiv; întrucât toate aceste „parteneriate” trebuie să aibă un temei juridic clar;

I.  întrucât, în comunicarea sa din 2016, Comisia a prezentat trei obiective principale pentru cooperarea cu țările terțe: salvarea de vieți în Marea Mediterană, creșterea ratei de returnare în țările de origine și de tranzit, precum și posibilitatea ca migranții și refugiații să rămână aproape de casă și să evite călătoriile periculoase; întrucât comunicarea din 2016 menționează abordarea migrației neregulamentare ca pe o prioritate pentru Uniune și introduce abordarea „mai puțin pentru mai puțin”, prin care Comisia își exprimă disponibilitatea de a utiliza toate măsurile și instrumentele UE, cu excepția ajutorului umanitar, ca stimulente pentru a obține cooperarea din partea țărilor terțe în materie de readmisie și de control la frontiere;

J.  întrucât lupta împotriva introducerii ilegale de migranți constituie o încercare comună care necesită cooperare și coordonare cu țările terțe; întrucât noul Plan de acțiune al UE de combatere a introducerii ilegale de migranți vizează să promoveze cooperarea dintre UE și țările terțe prin intermediul unor parteneriate specifice împotriva introducerii ilegale de migranți, integrate în parteneriate mai extinse cu țări terțe care sunt esențiale în acest sens; întrucât Europol joacă un rol esențial în lupta împotriva introducerii ilegale de migranți;

K.  întrucât cooperarea cu țările terțe este esențială pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane; întrucât rutele de migrație pot fi exploatate de rețelele de trafic de persoane; întrucât traficul de persoane are un impact disproporționat asupra femeilor și fetelor, care constituie majoritatea covârșitoare a victimelor traficului și sunt victime ale violenței și exploatării de-a lungul rutei lor de migrație; întrucât măsurile luate împotriva traficului de persoane nu ar trebui să prejudicieze drepturile victimelor traficului, ale migranților, ale refugiaților și ale altor persoane care au nevoie de protecție internațională;

L.  întrucât, începând din 2016, UE și unele state membre au multiplicat numărul de acorduri și înțelegeri informale cu țări terțe, cu scopul de a întări capacitățile lor operaționale în materie de control și gestionare a frontierelor, precum și de combatere a traficului de ființe umane; întrucât aceste acorduri și înțelegeri informale cuprind, de asemenea, returnarea și readmisia efective cu țările terțe, inclusiv declarații comune privind migrația, memorandumuri de înțelegere, căi comune de urmat, proceduri operaționale standard și bune practici, precum și acorduri de cooperare polițienească; întrucât, în mod similar cu acordurile oficiale de readmisie, astfel de mecanisme informale afirmă angajamentele statelor de a îi readmite pe cetățenii lor (sau pe alte persoane) și de a stabili proceduri pentru efectuarea returnărilor în practică; întrucât, începând cu 2016, UE a încheiat cel puțin 11 acorduri informale, dar numai un nou acord de readmisie; întrucât acordurile informale dintre UE și țările terțe nu asigură o politică previzibilă sau dispoziții privind cadrul statutar stabil și coerent privind migrația neregulamentară;

M.  întrucât, în comunicarea sa referitoare la noul Pact privind migrația și azilul, Comisia a reiterat faptul că dimensiunea internă și cea externă a migrației sunt interconectate în mod indisolubil și că dialoguri și parteneriate personalizate, cuprinzătoare și echilibrate privind migrarea cu țările de origine și cele de tranzit sunt esențiale pentru a se aborda obiective valoroase pentru ambele părți, cum ar fi cauzele principale ale migrației, combaterea introducerii ilegale de migranți, sprijinirea refugiaților care locuiesc în țări terțe și sprijinirea migrației legale gestionate în mod corespunzător; întrucât, astfel cum se menționează în comunicarea Comisiei privind noul pact, implicarea la nivel regional și mondial este fundamentală pentru completarea acestor dialoguri și parteneriate; subliniază, în plus, faptul că, în cadrul parteneriatelor cuprinzătoare cu țări terțe, migrația ar trebui să constituie o chestiune de bază și să fie legată de alte politici, cum ar fi cele legate de cooperarea pentru dezvoltare, securitate, de vize, comerț, agricultură, investiții și ocuparea forței de muncă, de energie, mediu, schimbări climatice și educație;

N.  întrucât Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația 2020-2024 obligă UE și statele sale membre „să promoveze protecția specifică la care au dreptul migranții, refugiații și persoanele strămutate în interiorul țării și apatrizii”; întrucât acest plan de acțiune promovează „accesul nediscriminatoriu la servicii sociale, inclusiv la asistență medicală și educație de calitate și la prețuri accesibile (inclusiv online), consolidarea capacității practicienilor din domeniu de a răspunde nevoilor specifice ale [...] migranților [și] refugiaților” și „sprijinirea unei abordări bazate pe drepturile omului a guvernanței migrației și consolidarea capacității statelor, a societății civile și a partenerilor ONU de a pune în aplicare această abordare”;

O.  întrucât, potrivit Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), femeile reprezintă aproximativ 48 % din populația de refugiați din lume și un procent ridicat de solicitanți de azil vulnerabili; întrucât, prin Planul de acțiune al UE pentru egalitatea de gen III, UE se angajează să se asigure că „drepturile omului în privința femeilor și fetelor migrante sunt pe deplin realizate prin intermediul politicilor, al programelor și al legilor privind migrația receptive la dimensiunea de gen, precum și că guvernanța receptivă la dimensiunea de gen în materie de migrație este consolidată la nivel global, regional și național”; întrucât politicile în materie de migrație care iau în considerare dimensiunea de gen ar asigura respectarea drepturilor femeilor, fetelor și persoanelor LGTBIQ+, precum și protecția împotriva potențialelor violențe, hărțuiri, violuri și trafic;

P.  întrucât raportul din 2015 al fostului raportor special al ONU pentru drepturile omului în cazul migranților constată deficiențe în abordarea UE față de migrație din cauza lipsei de transparență și de claritate și a statutului inferior al multora dintre acordurile încheiate în acest cadru, care, în opinia sa, nu dispun, în general, de măsuri de monitorizare și de responsabilitate; întrucât raportorul special al ONU concluzionează că există puține indicii că parteneriatele pentru mobilitate au dus la beneficii suplimentare în ce privește drepturile omului sau dezvoltarea, în timp ce accentul general pus pe securitate și lipsa de coerență a politicilor în cadrul abordării în ansamblu creează riscul ca orice beneficii care decurg din drepturile omului și din proiectele de dezvoltare să fie umbrite de efectele secundare ale politicilor axate mai mult pe securitate;

Q.  întrucât experții ONU în domeniul drepturilor omului și organizațiile societății civile au avertizat că pandemia de COVID-19 are efecte grave și disproporționate asupra migranților și a familiilor acestora la nivel mondial; întrucât aceștia au solicitat statelor să protejeze drepturile migranților și ale familiilor acestora, indiferent de statutul de migrație al acestora; întrucât pandemia a prelungit perioada de examinare a cererilor de azil;

R.  întrucât respectarea libertății de circulație și a dreptului la muncă sunt esențiale pentru a le permite migranților să devină independenți și să contribuie în continuare la integrarea lor; întrucât migrația intraregională este un element important al acestor modele economice transfrontaliere,

I.Cadrul politicii în domeniul migrației și dimensiunea sa externă

1.  subliniază că, pe lângă obligația prevăzută în tratat de a sprijini valorile respectării demnității umane, statului de drept și respectării drepturilor omului și a dreptului internațional în toate relațiile externe, UE și statele sale membre au obligații în materie de drepturi ale omului ale resortisanților țărilor terțe (TCN) în ceea ce privește cooperarea în domeniul migrației cu țări terțe și cu alți actori din afara UE;

2.  subliniază că aceste obligații impun nu numai recunoașterea aplicabilității standardelor pertinente, ci și o operaționalizare adecvată prin intermediul unor instrumente detaliate și specifice care să permită o protecție și garanții eficace în practică, precum și printr-o abordare bazată pe drepturile omului față de întregul ciclu al politicii în materie de migrație, cu accent deosebit pe femeile și pe copiii neînsoțiți;

3.  este preocupat de numărul tot mai mare de minori neînsoțiți care călătoresc pe căi de migrație neregulamentară, și de lipsa de protecție a acestora; subliniază, în special, lipsa unei monitorizări și a unei informări eficace din partea agențiilor UE și a statelor membre cu privire la protecția minorilor neînsoțiți; invită UE să se asigure că statele membre și țările terțe informează cu privire la mecanismele aplicate pentru a proteja drepturile copiilor în conformitate cu Convenția ONU cu privire la drepturile copilului;

4.  reamintește că, în conformitate cu articolul 3 alineatul (5) și cu articolul 21 din TUE și cu Carta, UE și, atunci când aplică legislația UE, statele membre, trebuie să respecte drepturile omului în acțiunile lor externe și extrateritoriale, în acordurile și cooperarea în domeniile migrației, frontierelor și azilului, inclusiv dreptul la viață, la libertate, dreptul la azil, inclusiv evaluarea individuală a cererilor de azil, cu garanții adecvate în conformitate cu dreptul internațional, dreptul la demnitate și securitate umană, protecția împotriva dispariției forțate, interzicerea torturii și a maltratării, a sclaviei și a muncii forțate, dreptul la protecția datelor personale, la protecția în caz de îndepărtare, expulzare sau extrădare, dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie, precum și obligația de a lua în considerare în primul rând interesele copilului, precum și de a adopta o abordare sensibilă la dimensiunea de gen; reamintește, de asemenea, că acestea trebuie să garanteze nediscriminarea și garanțiile procedurale, cum ar fi dreptul la o cale de atac eficientă, precum și dreptul la reîntregirea familiei, și să împiedice separarea copiilor de părinții sau de tutorii lor legali;

5.  observă că Comisia nu a evaluat încă impactul punerii în aplicare a cadrelor sale succesive de politică privind migrația, îndeosebi AGMM și noul cadru de parteneriat, asupra drepturilor omului în cazul resortisanților din țări terțe, și nici impactul pe care îl are cooperarea UE cu țările terțe în materie de migrație asupra drepturilor omului, inclusiv impactul sprijinului UE asupra forțelor de securitate și de pază a frontierelor ale țărilor partenere; insistă asupra necesității de a realiza o astfel de reexaminare în mod sistematic și într-un format cuprinzător, public și care promovează includerea, pentru a asigura respectarea deplină a drepturilor omului de către politica externă a UE în materie de migrație;

6.  ia act cu mare îngrijorare de absența unor mecanisme operaționale, de informare, de monitorizare, de evaluare și de responsabilizare la nivelul cazurilor individuale pentru a urmări și a răspunde potențialelor încălcări, precum și lipsa unor căi de atac eficace pentru persoanele ale căror drepturi sunt presupuse a fi fost încălcate ca urmare a acordurilor informale ale UE și a cooperării financiare;

7.  reiterează faptul că, pentru ca politica Uniunii în materie de migrație să funcționeze corespunzător, UE trebuie să își intensifice cooperarea externă cu țările de origine și să depună eforturi pentru a asigura readmisia sustenabilă și eficace a persoanelor returnate; solicită UE să se asigure că acordurile de readmisie și acordurile de cooperare în materie de gestionare a frontierelor sunt încheiate doar cu țările terțe care se angajează în mod explicit să respecte drepturile omului, inclusiv principiul nereturnării, și drepturile consacrate în Convenția ONU privind statutul refugiaților; solicită UE să se asigure că această cooperare nu duce la încălcări ale acestor drepturi și oferă mijloace operaționale pentru a asigura tragerea la răspundere efectivă în cazul în care au loc încălcări;

8.  ia act de faptul că majoritatea celor 18 acorduri oficiale de readmisie (EURA) încheiate până în prezent includ readmisia resortisanților țărilor terțe într-o țară de tranzit; subliniază că returnările în țările de tranzit implică riscul unor potențiale încălcări ale drepturilor omului ale persoanelor returnate; sprijină recomandarea făcută de Comisie în evaluarea sa din 2011 a EURA, potrivit căreia UE ar trebui să încerce întotdeauna, mai întâi, ca o chestiune de principiu, ca o persoană să fie readmisă în țara sa de origine, în măsura în care circumstanțele permit acest lucru;

9.  invită Comisia să asigure evaluări transparente ale riscurilor, realizate de organisme independente și de experți ai UE, cum ar fi Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE, cu privire la impactul oricărei cooperări oficiale, informale sau financiare a UE cu țările terțe asupra drepturilor migranților și ale refugiaților, inclusiv ale femeilor, asupra apărătorilor drepturilor omului și a societății civile care acționează în interiorul țărilor respective pentru a apăra aceste drepturi și, în măsura posibilului, cu privire la impactul pe care o astfel de cooperare l-ar avea asupra populației generale din țara afectată de aceasta, inclusiv asupra accesului la drepturi și asupra contribuției la securitatea umană, la pace și la dezvoltarea sustenabilă; invită Comisia să stabilească orientări de punere în aplicare pentru agențiile UE și statele membre înainte de a participa la cooperarea cu țările terțe; solicită, în acest sens, o vigilență deosebită în raport cu țările care se confruntă cu conflicte în curs sau înghețate, precum și cu riscuri crescute de încălcare a drepturilor omului; invită Comisia să se asigure că orice cooperare a UE cu țări terțe este pe deplin formalizată, pentru a asigura monitorizarea efectivă a acordurilor cu țările terțe;

10.  invită Comisia să creeze un mecanism de monitorizare independent, transparent și eficace, bazat pe dreptul internațional, pe Cartă și pe obiectivele de dezvoltare durabilă, care să implice rapoarte periodice privind punerea în aplicare a acordurilor oficiale, informale și financiare cu țările terțe care pot avea un impact asupra drepturilor migranților și refugiaților și asupra activității apărătorilor drepturilor omului și a societății civile care apără aceste drepturi din țările terțe, cum ar fi parteneriatele în domeniul migrației, acordurile de readmisie, precum și cooperarea internațională în materie de gestionare și administrare a migrației, inclusiv abordarea directă a încercărilor legate de migrație și de strămutarea forțată; subliniază că un astfel de mecanism de monitorizare trebuie să fie participativ și public; insistă asupra necesității de a asigura mijloace pentru ca societatea civilă și alte părți interesate să poată contribui la activitatea mecanismului; insistă că un astfel de sistem ar trebui să contribuie la asigurarea responsabilității juridice și politice pentru încălcările drepturilor omului, inclusiv pentru returnările ilegale, care încalcă principiul nereturnării; invită Comisia să instituie un mecanism de urmărire, care integrează în mod corespunzător rezultatele evaluărilor și recomandările experților în acordul, aranjamentul sau acțiunea pertinente; subliniază necesitatea de a asigura controlul parlamentar și controlul democratic;

11.  invită UE să ia în considerare modalitățile de a asigura accesul la justiție pentru persoanele afectate de măsurile de punere în aplicare a cooperării între aceasta și țările terțe privind migrația, inclusiv prin instituirea unui mecanism independent și accesibil de depunere a plângerilor; solicită să se adopte măsuri pentru ca cei care ar putea suferi încălcări ale drepturilor omului să poată avea acces la căi de atac eficiente și, prin urmare, să poată obține despăgubiri sau reparații;

12.  ia act de faptul că punerea în aplicare și finanțarea politicii UE privind migrația externă sunt atribuite unor direcții generale diferite ale Comisiei și sunt integrate în politica UE în materie de migrație și azil, precum și în politicile sale în materie de dezvoltare și afaceri externe; constată cu îngrijorare că această combinare a responsabilităților executive a dus la o lipsă de supraveghere suficientă și coerentă a activităților Comisiei care ar permite Parlamentului să exercite un control democratic asupra politicii externe a UE în materie de migrație; insistă că este important să se asigure coerența, sinergiile și complementaritățile pentru a se evita suprapunerea între diferite instrumente;

13.  evidențiază implicațiile practice în materie de drepturi ale omului ce decurg din numărul crescând și, prin urmare, din natura extrajudiciară a mecanismelor informale privind returnarea și readmisia, care sunt încheiate fără un control democratic și o supraveghere parlamentară și nu fac obiectul controlului jurisdicțional; ia act de faptul că drepturile solicitanților de azil depind în mod inerent de posibilitatea ca încălcările drepturilor omului să fie evaluate de către o instanță; îndeamnă Comisia să elaboreze un plan și să ia toate măsurile necesare pentru a iniția sau finaliza negocierile și, în consecință, să semneze acorduri de readmisie, să acorde prioritate încheierii de acorduri formale de readmisie, asigurând astfel respectarea deplină a articolului 218 alineatul (6) din TFUE, și să se asigure că EURA exclud acordurile informale; consideră că Parlamentul trebuie să examineze legalitatea acordurilor informale care includ angajamente privind aspectele care intră în competențele sale, cum ar fi readmisia, și că Comisia trebuie să fie pregătită să ia măsuri suplimentare, inclusiv suspendarea, dacă aceste acorduri informale par a fi incompatibile cu tratatele; invită Comisia să instituie un cadru general prin care să asigure monitorizarea și evaluarea eficiente a implementării tuturor acordurilor de readmisie prezente și viitoare ale Uniunii Europene, precum și includerea, în textul acestora, a unor clauze speciale de monitorizare;

II. Respectarea drepturilor omului și actorii UE care pun în aplicare politica externă în domeniul migrației

14.  observă rolul crescând al Frontex în cooperarea practică și operațională cu țările terțe, inclusiv în ceea ce privește returnarea și readmisia, lupta împotriva traficului de ființe umane, furnizarea de formare, asistență operațională și tehnică autorităților din țările terțe în scopul gestionării frontierelor și al controlului frontierelor, efectuarea de operațiuni sau operațiuni comune la frontierele externe ale UE sau pe teritoriile țărilor terțe, precum și trimiterea de ofițeri de legătură și personal operativ în țări terțe; solicită evaluarea periodică a nevoilor agenției pentru a asigura funcționarea optimă a acesteia; invită Comisia să instituie un mecanism independent, transparent și eficient de monitorizare a tuturor activităților desfășurate de Frontex, care ar fi în plus față de mecanismul intern de depunere a plângerilor existent;

15.  subliniază importanța acordurilor privind statutul pentru securitatea granițelor externe ale UE, precum și pentru asigurarea unui cadru juridic pentru cooperarea dintre Frontex și autoritățile de gestionare a frontierelor din țările terțe; reamintește că sunt necesare acorduri ad-hoc privind statutul, care să fie aprobate de Parlamentul European, pentru trimiterea echipelor de gestionare a frontierelor europene ale Frontex într-o țară terță în care membrii echipelor vor exercita competențe executive; regretă că cele două acorduri privind statutul încheiate până în prezent nu includ măsuri specifice pentru operaționalizarea drepturilor omului ca parte a gestionării frontierelor și garantează că sprijinul material și formarea pentru țările terțe nu sunt acordate unor entități care încalcă drepturile omului; regretă, de asemenea, că aceste acorduri nu reglementează în mod clar responsabilitatea pentru potențialele încălcări ale drepturilor omului și solicită ca orice alte acorduri privind statutul viitor să includă astfel de măsuri;

16.  subliniază că Regulamentul (UE) 2019/1896(9) impune Frontex să asigure informarea consecventă, transparentă, completă, precisă și în timp util a Parlamentului cu privire la activitățile sale legate de cooperarea cu țările terțe și, îndeosebi cele legate de asistența tehnică și operațională în domeniul gestionării frontierelor și al returnării în țările terțe, trimiterea de ofițeri de legătură și informații detaliate privind respectarea drepturilor fundamentale; invită Frontex să informeze periodic Subcomisia pentru drepturile omului din cadrul Parlamentului, Comisia pentru afaceri externe și Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne cu privire la orice activități care implică cooperarea cu autoritățile țărilor terțe și, în special, cu privire la operaționalizarea drepturilor omului ca parte a acestor activități;

17.  subliniază că Regulamentul (UE) 2019/1240(10) ar trebui să îmbunătățească și mai mult capacitatea UE de a coordona, a coopera și a face schimb de informații între ofițerii de legătură în materie de imigrație detașați în țările terțe, la Comisie și în agențiile UE, pentru a răspunde într-un mod mai eficace priorităților Uniunii în domeniul migrației; subliniază că una dintre principalele sarcini ale comitetului director al acestei rețele a UE este de a sprijini dezvoltarea capacităților ofițerilor de legătură în materie de imigrație, inclusiv prin elaborarea de orientări privind punerea în aplicare a drepturilor omului ca parte a activităților lor; invită Comisia, prin intermediul comitetului director, să elaboreze urgent astfel de orientări bazate pe drepturile omului;

18.  reamintește că și alți actori din UE care pun în aplicare politica externă în materie de migrație în contextul, de exemplu, al misiunilor navale ale UE, au, de asemenea, obligația de a respecta dreptul internațional aplicabil și că transmiterea către autoritățile din țări terțe a unor informații care, în cele din urmă, duc la returnarea ilegală a migranților și refugiaților în țări nesigure ar putea fi considerată, în temeiul dreptului internațional, o înlesnire a încălcării drepturilor omului; subliniază că politica externă a UE în domeniul migrației nu ar trebui să sprijine interceptările pe mare care returnează oamenii într-un port nesigur;

19.  recomandă extinderea mandatului, a competențelor și a bugetului Agenției pentru Drepturi Fundamentale, pentru a-i permite să monitorizeze în mod eficace dimensiunea externă a politicilor UE în materie de azil și migrație, inclusiv prin emiterea de alerte către autoritățile competente în cazurile de deficiențe în materie de drepturi ale omului; invită Agenția pentru Drepturi Fundamentale să elaboreze instrumente și orientări pertinente;

20.  constată cu mare îngrijorare că nu se poate stabili identitatea majorității persoanelor care mor încercând să traverseze Marea Mediterană; consideră că este necesar să se stabilească o abordare europeană coordonată pentru a asigura procese de identificare prompte și eficiente și să se creeze o bază de date a celor care au decedat în drum spre UE, precum și a bunurilor și a obiectelor lor personale, pentru a oferi informații familiei și rudelor lor și pentru a înlesni identificarea cadavrelor; solicită UE și statelor sale membre să coordoneze mai bine și să îmbunătățească acțiunile la nivel european pentru a asigura operațiuni de căutare și salvare adecvate și eficace;

III.Cooperarea UE cu țările terțe și ajutorul financiar acordat acestora în domeniul migrației

21.  ia act de utilizarea crescândă, începând din 2016, a condiționalității sporite dintre cooperarea pentru dezvoltare și gestionarea migrației, inclusiv returnarea și readmisia; constată că cooperarea și asistența pentru dezvoltare a UE trebuie să fie aliniate la obiectivele de dezvoltare sustenabilă, inclusiv în contextul acțiunilor legate de gen; subliniază, în acest sens, definiția dată de Comitetul de asistență pentru dezvoltare al OCDE ajutorului oficial pentru dezvoltare și principiile OCDE privind eficacitatea ajutorului pentru dezvoltare; reiterează că, potrivit articolelor 21 din TUE și 208 din TFUE, obiectivul principal al politicii de cooperare pentru dezvoltare a Uniunii este reducerea și, pe termen lung, eradicarea sărăciei, combaterea inegalității și a excluderii, promovarea guvernării democratice și a drepturilor omului și consolidarea dezvoltării sustenabile și care favorizează includerea; subliniază că astfel de acțiuni, împreună cu dezvoltarea unor instituții stabile, sunt esențiale pentru combaterea cauzelor profunde ale migrației; solicită, prin urmare, Comisiei să se asigure că politicile de cooperare pentru dezvoltare, inclusiv asistența pentru dezvoltare sau parteneriatele bilaterale sau multilaterale, nu încalcă principiile consacrate în articolul 208 din TFUE;

22.  solicită o abordare a asistenței umanitare bazată pe nevoi, care ar trebui să respecte principiile umanitare, dreptul internațional al drepturilor omului, dreptul internațional umanitar și dreptul internațional privind refugiații; subliniază totuși că condiționarea acordării ajutorului umanitar și a ajutorului de urgență de cooperarea cu UE în materie de migrație nu este compatibilă cu principiile ajutorului umanitar;

23.  ia act de indisponibilitatea unei imagini complete, publice, a fondurilor UE destinate țărilor terțe pentru a înlesni cooperarea în materie de migrație; invită Comisia să asigure o transparență deplină, inclusiv prin stabilirea unei imagini de ansamblu clare a tuturor instrumentelor din bugetul UE utilizate pentru finanțarea cooperării cu țările terțe în domeniul gestionării migrației, inclusiv informații privind cuantumul, scopul și sursa de finanțare, precum și informații detaliate cu privire la orice alte măsuri potențiale de sprijin furnizate de agențiile UE, cum ar fi Frontex, pentru a se asigura că Parlamentul își poate îndeplini în mod eficace rolul instituțional de control al execuției bugetului UE;

24.  subliniază obiectivul instrumentelor financiare europene de a sprijini țările terțe în dezvoltarea cadrului instituțional și a capacităților necesare pentru gestionarea migrației sub toate aspectele sale, aliniindu-se în același timp la standardele europene și internaționale; subliniază importanța alocării unei părți substanțiale din finanțarea viitoare a UE pentru migrație societății civile, grupurilor neguvernamentale și comunitare și organizațiilor guvernamentale, interguvernamentale, regionale și locale active în țările terțe în ce privește acordarea de asistență, protejarea și monitorizarea drepturilor migranților, sprijinirea persoanelor strămutate forțat și a comunităților-gazdă ale acestora; subliniază că este important să se asigure că o proporție semnificativă a fondurilor UE este alocată pentru îmbunătățirea drepturilor omului, a protecției internaționale și a perspectivei de viitor a refugiaților; solicită sprijin financiar din partea UE pentru a crea soluții sustenabile pentru încercările la nivel local și regional, în special procesele democratice conexe și statul de drept, dezvoltarea socioeconomică, îngrijirea sănătății, educația, cauzele profunde ale sărăciei, ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor în țările de origine, excluderea socială, egalitatea între femei și bărbați, schimbările climatice, conflictele, accesul la servicii, precum și pentru a promova drepturile refugiaților și a spori autonomia;

25.  invită Comisia să informeze periodic Parlamentul, în mod public, cu privire la finanțarea programelor de cooperare legate de migrație în țările terțe și la impactul acestora asupra drepturilor omului, precum și cu privire la modurile în care această finanțare a fost utilizată de țările partenere, inclusiv în cadrul grupului de lucru privind instrumentele financiare externe al Comisiei pentru afaceri externe; regretă că Parlamentul nu este implicat în controlul fondurilor de urgență, inclusiv al fondurilor fiduciare ale UE (EUTF); solicită să se acorde un rol mai important Parlamentului în monitorizarea impactului utilizării contribuțiilor financiare ale UE asupra drepturilor omului în țările terțe în cauză;

26.  consideră că Parlamentul trebuie să utilizeze pe deplin competențele sale de execuție, supraveghere și control bugetar, precum și procedurile de audit ale Curții de Conturi Europene pentru fondurile de dezvoltare, fondurile fiduciare, facilitățile și alte instrumente de finanțare utilizate pentru îndeplinirea obiectivelor de politică ale UE legate de migrație și să se asigure că deciziile de finanțare ale UE și alocările aferente respectă principiile Uniunii privind legalitatea și buna gestiune financiară, în conformitate cu Regulamentul financiar al UE(11);

27.  subliniază că abordarea bazată pe drepturile omului este aplicabilă tuturor pilonilor NDICI, inclusiv răspunsului în situații de criză din cadrul pilonului de răspuns rapid; subliniază încă o dată că cheltuielile legate de migrație din cadrul NDICI ar trebui să fie, cu titlu indicativ, 10 % și că activitățile legate de migrație din cadrul NDICI ar trebui să se axeze pe abordarea cauzelor profunde ale migrației neregulamentare și ale strămutării forțate și pe sprijinirea angajamentului consolidat de a înlesni migrația sigură, ordonată, regulamentară și responsabilă, precum și pe punerea în aplicare a unor politici și a unei administrări planificate și bine gestionate în materie de migrație; subliniază că NDICI este un instrument extern și că ar trebui să existe o delimitare clară între politicile, instrumentele și fondurile interne, respectiv externe în materie de migrație ale UE; subliniază că acordul final privind activitățile legate de migrație în cadrul NDICI ar trebui să fie coordonat orizontal cu fondurile interne ale UE, precum și cu Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA), pentru a evita suprapunerile; constată că acțiunile legate de migrație adoptate în situații de criză prin „pilonul de acțiuni de răspuns rapid” ar trebui să abordeze îndeosebi necesitățile legate de strămutarea forțată, inclusiv să sprijine comunitățile-gazdă, în conformitate cu dreptul umanitar internațional și cu principiile aferente; insistă, în acest sens, asupra necesității de a se asigura că cadrul financiar multianual 2021-2027 este însoțit de un cadru solid în domeniul drepturilor omului pentru identificarea, punerea în aplicare și monitorizarea viitoarelor programe de cooperare în domeniul migrației, astfel încât să se coreleze plata finanțării UE cu obligațiile în materie de drepturi ale omului;

IV.Politica externă a UE în domeniul drepturilor omului și obiectivele în materie de migrație

28.  reamintește angajamentul UE și al statelor sale membre în temeiul Pactului mondial privind refugiații, de a împărți responsabilitatea pentru protecția eficace și cuprinzătoare a refugiaților și de a reduce presiunea asupra țărilor-gazdă; subliniază, în acest sens, că UE și statele sale membre ar trebui să mărească angajamentele de relocare, asigurându-se că relocarea nu este condiționată de cooperarea țării de tranzit în ceea ce privește readmisia sau controlul la frontiere, să intensifice căile sigure și legale și să împiedice întoarcerea forțată a refugiaților din țările-gazdă; invită UE și statele sale membre să contribuie la o finanțare mai structurală și mai substanțială a comunităților și țărilor care găzduiesc majoritatea refugiaților; reiterează importanța punerii în aplicare depline a celor 23 de obiective ale Pactului mondial pentru asigurarea unei migrații legale, desfășurate în condiții de siguranță și de ordine; consideră că Parlamentul trebuie să exercite un control adecvat al punerii în aplicare a ambelor pacte de către UE;

29.  solicită UE și statelor sale membre să urmeze o politică în domeniul migrației care să reflecte pe deplin drepturile omului în cazul migranților și refugiaților, astfel cum sunt consacrate în legislația internațională, regională și națională; invită SEAE, Comisia și statele membre să colaboreze cu țările terțe în ceea ce privește drepturile migranților ca dimensiune integrală a politicii UE în domeniul drepturilor omului; insistă asupra faptului că legătura dintre drepturile omului și migrație ar trebui să fie abordată în mod adecvat în cadrul dialogurilor bilaterale ale UE privind drepturile omului cu țările relevante; invită delegațiile UE din aceste țări să monitorizeze îndeaproape drepturile migranților, îndeosebi în țările de tranzit, precum și drepturile refugiaților și ale persoanelor strămutate intern; subliniază nevoia urgentă de creare și promovare a unor rute de migrație și protecție sigure și legale pentru a garanta drepturile omului și a evita pierderea de vieți omenești; insistă asupra necesității unui angajament proactiv al UE în țările în care apărătorii drepturilor omului și organizațiile societății civile, inclusiv cei care protejează viețile migranților și ale solicitanților de azil expuși riscului, sunt în pericol sau sunt incriminați pentru activitatea lor legitimă;

30.  solicită UE să desfășoare o campanie mondială de susținere a ratificării universale a Convenției de la Geneva privind statutul refugiaților și a protocolului din 1967 la aceasta; îndeamnă statele membre să dea un exemplu prin aderarea la Convenția ONU privind drepturile lucrătorilor migranți, care este una din convențiile fundamentale ale ONU în domeniul drepturilor omului;

31.  consideră că UE trebuie să își asume un rol de lider în sprijinirea evoluțiilor politice și normative în ceea ce privește drepturile migranților în forurile internaționale; subliniază rolul-cheie pe care îl joacă organizațiile internaționale, organismele regionale și ONG-urile, cum ar fi Comitetul Internațional al Crucii Roșii, Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați (ICNUR) și Agenția ONU de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA), precum și Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) și raportorul special al ONU pentru drepturile omului în cazul migranților; invită Comisia și statele membre să crească sprijinul financiar și politic acordat acestor organizații și entități;

32.  solicită UE să includă diaspora, comunitățile afectate, organizațiile conduse de refugiați și migranți, îndeosebi cele conduse de femei, precum și pe reprezentanții societății civile în elaborarea, punerea în aplicare și evaluarea proiectelor desfășurate în țări terțe;

o
o   o

33.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO L 189, 27.6.2014, p. 93.
(2) JO C 215, 19.6.2018, p. 111.
(3) JO C 294, 12.8.2016, p. 18.
(4) JO C 346, 21.9.2016, p. 47.
(5) JO C 58, 15.2.2018, p. 9.
(6) JO C 101, 16.3.2018, p. 47.
(7) Texte adoptate, P9_TA(2020)0323
(8) Directiva 2002/90/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2002 de definire a facilitării intrării, tranzitului și șederii neautorizate (JO L 328, 5.12.2002, p. 17).
(9) Regulamentul (UE) 2019/1896 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2019 privind Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1052/2013 și (UE) 2016/1624 (JO L 295, 14.11.2019, p. 1).
(10) Regulamentul (UE) 2019/1240al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind crearea unei rețele de ofițeri de legătură în materie de imigrație (JO L 198, 25.7.2019, p. 88).
(11) Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO L 193, 30.7.2018, p. 1).

Ultima actualizare: 9 septembrie 2021Aviz juridic - Politica de confidențialitate