Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 7 iulie 2021 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului de modificare a Deciziei 2003/77/CE de stabilire a orientărilor financiare multianuale pentru gestionarea activelor Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) în lichidare și, după încheierea lichidării, a activelor Fondului de cercetare pentru cărbune și oțel (COM(2020)0321 – C9-0216/2020 – 2020/0143(NLE))
(Procedura de consultare)
Parlamentul European,
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Consiliului (COM(2020)0321),
— având în vedere Protocolul nr. 37 referitor la consecințele financiare ale expirării Tratatului CECO și la Fondul de cercetare pentru cărbune și oțel, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 2 al doilea paragraf, în temeiul căruia Consiliul a consultat Parlamentul (C9-0216/2020),
— având în vedere articolul 82 din Regulamentul său de procedură,
— având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A9-0228/2021),
1. aprobă propunerea Comisiei;
2. invită Consiliul să informeze Parlamentul în cazul în care intenționează să se îndepărteze de la textul aprobat de acesta;
3. solicită Consiliului să îl consulte din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial textul aprobat de Parlament;
4. încredințează Președintelui sarcina de a transmite poziția Parlamentului Consiliului și Comisiei.