Rezoluția Parlamentului European din 14 decembrie 2021 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în urma unei cereri din partea Italiei – EGF/2021/003 IT Porto Canale (COM(2021)0935 – C9-0399/2021 – 2021/0337(BUD))
Parlamentul European,
– având în vedere propunerea Comisiei înaintată Parlamentului European și Consiliului (COM(2021)0935 – C9-0399/2021),
– având în vedere Regulamentul (UE) 2021/691 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 privind Fondul european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați (FEG) și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1309/2013(1) („Regulamentul privind FEG”),
– având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului din 17 decembrie 2020 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027(2), în special articolul 8,
– având în vedere Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2020 între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, precum și privind noile resurse proprii, inclusiv o foaie de parcurs în vederea introducerii de noi resurse proprii(3), în special punctul 9,
– având în vedere scrisoarea Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale,
– având în vedere scrisoarea Comisiei pentru dezvoltare regională,
– având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A9-0345/2021),
A. întrucât Uniunea a instituit instrumente legislative și bugetare pentru a oferi un sprijin suplimentar lucrătorilor afectați de consecințele globalizării și ale schimbărilor tehnologice și de mediu, cum ar fi schimbările în structura comerțului mondial, litigiile comerciale, schimbările semnificative în relațiile comerciale ale Uniunii sau în componența pieței interne și crizele financiare sau economice, precum și tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, sau de consecințele digitalizării sau ale automatizării;
B. întrucât, la 15 iulie 2021, Italia a depus cererea EGF/2021/003 IT/Porto Canale pentru o contribuție financiară din Fondul european de ajustare la globalizare (FEG), ca urmare a disponibilizării a 190 de lucrători de la întreprinderea Porto Industriale di Cagliari SpA din sectorul economic încadrat la diviziunea 52 (Antrepozitare și activități auxiliare de transport) a NACE Rev. 2 din regiunea NUTS 2 Sardinia (ITG2) din Italia, în cursul unei perioade de referință pentru cerere cuprinsă între 1 septembrie 2020 și 1 ianuarie 2021;
C. întrucât cererea se întemeiază pe criteriile de intervenție de la articolul 4 alineatul (3) prin care se acordă o derogare de la criteriile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul privind FEG, care implică cerința de încetare a activității în cazul a cel puțin 200 de lucrători disponibilizați într-o perioadă de referință de patru luni dintr-o întreprindere dintr-un stat membru, inclusiv lucrători disponibilizați de furnizori și producători din aval și/sau persoane care desfășoară o activitate independentă și care și-au încetat activitatea;
D. întrucât, deși în perioada de referință de patru luni au avut loc mai puțin de 200 de disponibilizări, derogarea de la articolul 4 alineatul (2) litera (a) a putut fi acordată deoarece acestea au avut loc pe o piață mică a forței de muncă, cu un PIB pe cap de locuitor de 21 600 EUR în 2018, comparativ cu media europeană de 31 000 EUR(4), piață grav afectată de criza din 2008(5) și de criza pandemică(6);
E. întrucât activitatea din portul Cagliari a scăzut între 2011 și 2018, iar traficul s-a redus cu 90 % în 2018, din cauza lipsei de legături terestre cu restul Italiei și a transferului treptat al volumelor de containere și al operațiunilor către noduri situate la marginea bazinului mediteraneean;
F. întrucât, în 2019, Contship Italia Group, unicul acționar al Porto Industriale di Cagliari S.p.A, concesionarul terminalului de containere, a decis să își încheie operațiunile din Cagliari și să își lichideze în mod voluntar filiala Porto Industriale di Cagliari SpA și nu a fost găsit niciun nou concesionar în pofida a trei prelungiri, ceea ce a dus la disponibilizarea celor 190 de lucrători care aparțineau încă de întreprindere în septembrie 2020;
G. întrucât FEG nu trebuie să depășească un cuantum anual maxim de 186 de milioane EUR (la prețurile din 2018), astfel cum se prevede la articolul 8 din Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului din 17 decembrie 2020 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027;
1. este de acord cu Comisia că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul privind FEG și că Italia are dreptul, în temeiul regulamentului respectiv, la o contribuție financiară în valoare de 1 493 407 EUR, ceea ce reprezintă 85 % din costul total de 1 756 950 EUR, incluzând cheltuieli pentru servicii personalizate în valoare de 1 686 750 EUR și cheltuieli pentru execuția FEG(7) în valoare de 70 200 EUR;
2. observă că autoritățile italiene au depus cererea la 15 iulie 2021, iar Comisia și-a finalizat evaluarea la 28 octombrie 2021 și a notificat-o Parlamentului în aceeași zi;
3. constată că cererea se referă la 190 de lucrători disponibilizați a căror activitate a încetat în cadrul întreprinderii Porto Industriale di Cagliari SpA; constată, de asemenea, că Italia preconizează că toți beneficiarii eligibili vor participa la măsuri (beneficiari vizați);
4. reamintește că se preconizează că impactul social al disponibilizărilor va fi considerabil pentru economia Sardiniei, care a fost, de asemenea, afectată în mod semnificativ de criza provocată de pandemia de COVID-19 și unde rata ocupării forței de muncă a scăzut cu 4,6 % în 2020, comparativ cu o scădere de 2,0 % în Italia în ansamblu(8); constată, de asemenea, că o altă cerere FEG aflată în curs vizează disponibilizările de la Air Italy din Sardinia;
5. subliniază că, din cauza pandemiei, numărul gospodăriilor fără venituri din muncă din Sardinia a crescut până la 16,5 % în 2020 (+ 3,5 puncte procentuale față de 2019);
6. subliniază că majoritatea lucrătorilor disponibilizați sunt bărbați (90,5 %) cu vârste cuprinse între 30 și 54 de ani (98,4 %), cu studii liceale sau postliceale (83,7 %);
7. constată că Italia a început să ofere servicii personalizate beneficiarilor vizați la 8 octombrie 2020 și că perioada de eligibilitate pentru o contribuție financiară din FEG va începe, așadar, la 8 octombrie 2020 și va dura 24 de luni de la data intrării în vigoare a deciziei de finanțare;
8. reamintește că serviciile personalizate care vor fi oferite lucrătorilor și lucrătorilor independenți constau în: informații generale și orientare profesională, consiliere pentru evoluția în carieră, asistență pentru căutarea unui loc de muncă, mentorat pentru adaptarea la un nou loc de muncă, mentorat pentru înființarea de întreprinderi, contribuție financiară la înființarea de întreprinderi, formare, precum și stimulente și contribuții la costuri specifice;
9. consideră ca pozitivă posibilitatea introducerii unor măsuri speciale limitate în timp în pachetul coordonat, care să includă și plata unor indemnizații pentru îngrijirea copiilor, astfel cum se prevede la articolul 7 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul privind FEG, pentru a ajuta persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să participe la activitățile propuse și să găsească un loc de muncă;
10. își exprimă satisfacția că formarea se va concentra pe economia verde, economia albastră, servicii personale, servicii sociale și de sănătate, promovarea patrimoniului cultural și a activităților culturale;
11. observă că Italia a început să aibă cheltuieli administrative pentru execuția FEG la 18 ianuarie 2021 și că cheltuielile pentru activitățile de pregătire, gestionare, informare și publicitate, control și raportare sunt, așadar, eligibile pentru o contribuție financiară din FEG de la 18 ianuarie 2021, timp de 31 de luni de la data intrării în vigoare a deciziei de finanțare;
12. salută faptul că măsurile au fost planificate să fie în conformitate cu Strategia națională italiană pentru dezvoltare durabilă (SNSvS)(9) și că pachetul coordonat de servicii personalizate a fost elaborat în urma unor discuții între regiunea Sardinia, ASPAL(10), municipalitatea Cagliari, autoritatea portuară din Cagliari și sindicate; constată că partenerii sociali au fost pe deplin implicați în planificarea și optimizarea pachetului de măsuri;
13. subliniază că autoritățile italiene au confirmat că acțiunile eligibile nu beneficiază de asistență din partea altor fonduri sau instrumente financiare ale Uniunii;
14. reamintește că asistența financiară din partea FEG nu trebuie să înlocuiască nici acțiunile care intră în responsabilitatea întreprinderilor, în temeiul dreptului național sau al acordurilor colective, nici orice indemnizație sau drept al beneficiarilor alocării din FEG, pentru a se asigura adiționalitatea deplină a alocării;
15. observă că au fost îndeplinite toate cerințele procedurale;
16. aprobă decizia anexată la prezenta rezoluție;
17. încredințează Președintelui sarcina de a semna această decizie împreună cu Președintele Consiliului și de a asigura publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
18. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție, împreună cu anexa, Consiliului și Comisiei.
Serviciile publice regionale de ocupare a forței de muncă.
ANEXĂ
DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați în urma unei cereri din partea Italiei – EGF/2021/003 IT/Porto Canale
(Textul prezentei anexe nu este reprodus aici, întrucât corespunde cu actul final, Decizia (UE) 2022/48.)