Parlamentul European,

–  având în vedere discursul Președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, din 15 septembrie 2021 privind starea Uniunii,

–  având în vedere propunerea prezentată de Comisie la 23 februarie 2022 pentru o directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor și de modificare a Directivei (UE) 2019/1937 (COM(2022)0071),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 23 februarie 2022 privind munca decentă la nivel mondial pentru o tranziție globală justă și o redresare durabilă (COM(2022)0066),

–  având în vedere orientările Comisiei și ale Serviciului European de Acțiune Externă din 12 iulie 2021 privind obligația de diligență pentru întreprinderile din UE pentru a aborda riscul muncii forțate în operațiunile și lanțurile lor de aprovizionare,

–  având în vedere rezoluția sa din 17 decembrie 2020 referitoare la munca forțată și situația uigurilor din Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang(1),

–  având în vedere rezoluția sa din 16 decembrie 2021 referitoare la munca forțată în fabrica Linglong și protestele ecologiste din Serbia(2),

–  având în vedere rezoluția sa din 10 martie 2021 conținând recomandări adresate Comisiei cu privire la diligența necesară a întreprinderilor și răspunderea acestora(3),

–  având în vedere Convenția privind munca forțată a Organizației Internaționale a Muncii (OIM) din 1930 și protocolul său din 2014,

–  având în vedere Convenția OIM din 1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor,

–  având în vedere Declarația universală a drepturilor omului din 1948,

–  având în vedere Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului,

–  având în vedere Ghidul OCDE pentru întreprinderile multinaționale,

–  având în vedere întrebarea adresată Comisiei referitoare la un nou instrument comercial pentru a interzice produsele fabricate prin muncă forțată (O-000018/2022 – B9-0015/2022),

–  având în vedere articolul 136 alineatul (5) și articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere propunerea de rezoluție a Comisiei pentru comerț internațional,

A.  întrucât Convenția privind munca forțată (nr. 29) a OIM din 1930 definește munca forțată drept „orice muncă sau serviciu pretins unui individ sub amenințarea unei pedepse oarecare și pentru care numitul individ nu s-a oferit de bunăvoie”; întrucât OIM utilizează 11 indicatori pentru a identifica existența muncii forțate; întrucât acești indicatori sunt: abuzul de vulnerabilitate, înșelăciunea, restricționarea circulației, izolarea, violența fizică și sexuală, intimidarea și amenințările, reținerea documentelor de identitate, reținerea salariilor, servitutea pentru datorii, condițiile abuzive de muncă și de viață și orele suplimentare excesive; întrucât, uneori, este necesară prezența mai multor indicatori enumerați pentru a determina prezența muncii forțate;

B.  întrucât, potrivit estimărilor OIM, 25 de milioane de persoane din întreaga lume se află în prezent într-o situație de muncă forțată și, dintre acestea, 20,8 milioane se află în situație de muncă forțată impusă privat și 4,1 milioane în situație de muncă forțată impusă de stat; întrucât femeile și fetele reprezintă 61 % din persoanele care practică munca forțată; întrucât lucrătorii migranți sunt deosebit de vulnerabili la munca forțată; întrucât pandemia de COVID-19 a exacerbat această situație;

C.  întrucât cele mai recente estimări globale ale OIM indică faptul că, la începutul anului 2020, 160 de milioane de copii erau victime ale muncii copiilor la nivel mondial, reprezentând aproape 1 din 10 din totalul copiilor din întreaga lume; întrucât 79 de milioane de copii – aproape jumătate din totalul copiilor care muncesc – sunt victime ale celor mai grave forme de muncă a copiilor, fiind implicați în activități periculoase care le pun în pericol în mod direct sănătatea, siguranța și dezvoltarea morală;

D.  întrucât cercetările au arătat că munca forțată împiedică dezvoltarea durabilă și are un impact negativ asupra sărăciei intergeneraționale, inegalității și guvernanței și alimentează corupția și fluxurile financiare ilicite;

E.  întrucât economia UE este conectată la milioane de lucrători din întreaga lume prin intermediul lanțurilor de aprovizionare globale; întrucât consumatorii din UE doresc să fie siguri că bunurile pe care le cumpără sunt produse într-un mod sustenabil și echitabil, care să asigure locuri de muncă decente pentru cei care le produc;

F.  întrucât munca forțată este un factor extern fără preț, care frânează inovarea și productivitatea și oferă un avantaj concurențial inechitabil întreprinderilor și guvernelor care o sprijină;

G.  întrucât președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a afirmat în discursul său din 2021 privind starea Uniunii că Comisia va propune interzicerea pe piața UE a produselor care au fost obținute prin muncă forțată;

H.  întrucât, în propunerea sa de directivă privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor, Comisia stabilește obligații de diligență pentru întreprinderile mari peste un anumit prag și pentru alte întreprinderi specifice din sectoare deosebit de sensibile, pentru a identifica, preveni, atenua și ține seama de efectele negative reale și potențiale asupra drepturilor omului, inclusiv asupra drepturilor lucrătorilor, precum și asupra mediului de-a lungul lanțurilor de aprovizionare globale;

I.  întrucât Comunicarea Comisiei din 23 februarie 2022 privind munca decentă la nivel mondial pentru o tranziție globală justă și o redresare durabilă (COM(2022)0066) prezintă planurile Comisiei de a elabora o nouă inițiativă legislativă, care va interzice introducerea pe piața UE a produselor obținute prin muncă forțată, inclusiv prin munca forțată a copiilor; întrucât această inițiativă va viza atât produsele naționale, cât și pe cele importate și va îmbina o interdicție cu un cadru solid, bazat pe riscuri, de asigurare a respectării normelor;

J.  întrucât munca forțată este un fenomen complex, iar interzicerea produselor provenite din munca forțată nu va fi suficientă pentru a eradica munca forțată și pentru a soluționa problema de la originea acesteia; întrucât, pentru a soluționa această problemă globală, UE ar trebui să se concentreze, de asemenea, pe dialogul cu țările din afara UE, pe asistența tehnică, pe consolidarea capacităților și pe sensibilizarea publicului; întrucât UE ar trebui, de asemenea, să lucreze activ la nivel multilateral pentru a găsi soluții colective în vederea eradicării muncii forțate;

K.  întrucât o serie de întreprinderi din UE urmează mai multe seturi voluntare și suprapuse de orientări privind conduita responsabilă în afaceri, dar adoptarea acestora necesită în continuare îmbunătățiri; întrucât, pentru a aborda acest aspect, UE dispune deja de norme obligatorii privind obligația de diligență în sectoare specifice, cum ar fi lemnul și aprovizionarea cu așa-numitele minereuri din zone de conflict;

L.  întrucât eficacitatea excluderii produselor muncii forțate va depinde de mai mulți factori, cum ar fi procentul cererii sectoriale globale care participă la boicot; costurile și viabilitatea întreprinderilor exportatoare de a reorienta schimburile comerciale, de a realoca schimburile comerciale sau de a transforma produsele; puterea de piață a furnizorilor; și modul în care guvernul gazdă răspunde presiunii externe;

M.  întrucât trebuie combinate mai multe instrumente pentru a rezolva diferite probleme legate de munca forțată;

N.  întrucât, pentru a fi compatibilă cu normele OMC, orice excludere a produselor trebuie să fie structurată astfel încât să se evite încălcarea angajamentelor de liber schimb de a nu discrimina mărfurile în funcție de originea geografică; întrucât articolul XX din Acordul General pentru Tarife și Comerț prevede temeiurile juridice pentru a justifica deciziile de excludere a produselor; întrucât orice astfel de excludere trebuie să se bazeze pe dovezi și trebuie să aibă loc după consultarea cu părțile afectate;

O.  întrucât introducerea unei interdicții asupra produselor obținute prin muncă forțată este o prioritate politică atât pentru Parlament, cât și pentru UE în ansamblu,

1.  solicită un nou instrument comercial compatibil cu normele OMC, care să completeze normele privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor, interzicând importul și exportul de produse fabricate sau transportate prin muncă forțată și care ar trebui să fie completat cu măsuri pentru comerțul intra-UE; subliniază că orice viitor cadru al UE trebuie să fie proporțional, nediscriminatoriu și eficace, respectând angajamentul față de un sistem comercial deschis și bazat pe norme; subliniază că noua propunere s-ar putea baza pe cele mai bune practici ale țărilor cu o legislație similară în vigoare, cum ar fi SUA și Canada;

2.  subliniază că atunci când se stabilește dacă a existat muncă forțată ar trebui să se țină cont de indicatorii OIM privind munca forțată, inclusiv de indicatorul său „Greu de văzut, mai greu de numărat – Orientări pentru inspecții pentru a estima munca forțată a adulților și a copiilor” („Hard to see, harder to count – Survey guidelines to estimate forced labour of adults and children”);

3.  consideră că noul instrument ar trebui să permită interzicerea produselor obținute în urma muncii forțate dintr-un anumit loc de producție, de la un anumit importator sau de la o anumită întreprindere, a celor dintr-o anumită regiune în cazul muncii forțate sponsorizate de stat și a celor de pe o anumită navă de transport sau de pe o anumită flotă;

4.  consideră că, în cadrul noului instrument al UE, autoritățile publice, din proprie inițiativă sau acționând pe baza informațiilor primite, ar trebui să rețină mărfurile la frontiera UE atunci când consideră că există suficiente dovezi că aceste bunuri au fost fabricate sau transportate cu muncă forțată; ia act de faptul că importatorul ale cărui bunuri au fost reținute ar trebui să aibă posibilitatea de a respinge această acuzație, dovedind că bunurile nu au fost fabricate sau transportate cu muncă forțată, ceea ce ar putea duce la acordarea liberului de vamă; subliniază că dovezile care demonstrează absența muncii forțate trebuie să se bazeze pe standardele OIM;

5.  ia act de faptul că produsele ar trebui confiscate în urma constatărilor autorităților publice pe baza unor dovezi suficiente că munca forțată a fost utilizată pentru a produce sau transporta bunurile sau dacă bunurile provin dintr-o anumită regiune în care predomină munca forțată impusă de stat; subliniază că încărcătura confiscată ar fi eliberată dacă întreprinderea poate dovedi că nu a fost utilizată munca forțată sau că au avut loc acțiuni de remediere și că nu mai există indicatori ai muncii forțate;

6.  recunoaște că o serie de întreprinderi din UE depun deja eforturi pentru a se asigura că în lanțurile lor de aprovizionare nu au loc practici care încalcă drepturile omului și drepturile lucrătorilor; invită Comisia să ofere întreprinderilor, în special IMM-urilor, sprijin tehnic și alte tipuri de sprijin adecvat pentru a se conforma noilor norme, pentru a evita sarcinile inutile pentru IMM-uri; invită, de asemenea, Comisia să evalueze punerea în aplicare a instrumentului și impactul acestuia asupra întreprinderilor din UE;

7.  consideră că Comisia, în special responsabilul cu aplicarea dispozițiilor în materie comercială, precum și autoritățile naționale, trebuie să aibă competența de a lansa anchete; ia act de faptul că autoritățile publice ar trebui să poată acționa pe baza informațiilor furnizate de părțile interesate, ONG-uri sau lucrătorii afectați și prin intermediul unei proceduri oficiale și sigure de depunere a plângerilor, cum ar fi prin intermediul punctului unic de intrare;

8.  invită Comisia să se asigure că noul instrument al UE impune întreprinderilor responsabile să ofere reparații lucrătorilor afectați înainte de ridicarea restricțiilor la import; solicită monitorizarea măsurilor corective și de remediere care trebuie întreprinse în cooperare cu părțile interesate relevante, inclusiv cu organizațiile societății civile și cu sindicatele;

9.  consideră că sistemul de coordonare ar trebui creat la nivelul UE pentru a sprijini autoritățile vamale ale statelor membre și pentru a asigura transparența tuturor procedurilor lansate;

10.  subliniază că autoritățile publice pot solicita întreprinderilor să divulge informații relevante privind filialele, furnizorii, subfurnizorii, contractanții și partenerii de afaceri din lanțul de aprovizionare, ținând seama în mod corespunzător de confidențialitatea comercială; în acest scop, invită Comisia să elaboreze orientări pentru a ajuta întreprinderile să instituie un proces de cartografiere a lanțului de aprovizionare pentru a identifica ce constituie informații relevante; subliniază că o bază de date publică care să conțină informații privind furnizorii individuali, riscul pe care îl prezintă aceștia sau, dimpotrivă, dovezi privind munca decentă ar putea reduce sarcina administrativă asupra întreprinderilor;

11.  solicită crearea și menținerea unei liste publice a entităților, regiunilor și produselor sancționate;

12.  subliniază importanța cooperării cu parteneri care împărtășesc aceeași viziune pentru a pune capăt muncii forțate la nivel mondial și pentru a se asigura că bunurile obținute prin muncă forțată nu sunt comercializate; constată că sunt necesare eforturi comune pentru a se asigura că interdicția nu este eludată și că bunurile suspectate că au fost produse prin muncă forțată nu pot fi redirecționate;

13.  consideră că, pentru a produce schimbări la nivel mondial, UE ar trebui să colaboreze îndeaproape cu partenerii săi prin acțiuni și anchete comune; solicită ca delegațiile UE să aibă un rol activ în colaborarea cu țările din afara UE și cu părțile interesate în chestiuni legate de noua legislație;

14.  ia act de faptul că noul instrument comercial de interzicere a produselor fabricate prin muncă forțată ar trebui să fie coerent și complementar cu alte inițiative privind diligența necesară și cu dispozițiile în vigoare privind drepturile omului și sustenabilitatea; ia act de faptul că acest lucru ar trebui luat în considerare în revizuirea planului de acțiune în 15 puncte referitor la capitolele privind comerțul și dezvoltarea durabilă (CDD) și în capitolele ulterioare privind comerțul și dezvoltarea durabilă din acordurile de liber schimb ale UE;

15.  solicită utilizarea investițiilor publice și private pentru a dezvolta capacități de producție suplimentare fără muncă forțată în lanțurile de aprovizionare afectate;

16.  încredințează Președintei sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei, Consiliului și statelor membre.

(1) JO C 445, 29.10.2021, p. 114. (2) Texte adoptate, P9_TA(2021)0511. (3) JO C 474, 24.11.2021, p. 11.