(Procedura legislativă specială – consultare)

Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea Comisiei prezentată Consiliului (COM(2021)0565),

–  având în vedere articolul 115 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliu (C9‑0041/2022),

–  având în vedere articolul 82 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A9-0293/2022),

1.  aprobă propunerea Comisiei astfel cum a fost modificată;

2.  invită Comisia să își modifice propunerea în consecință, în conformitate cu articolul 293 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

3.  invită Consiliul să informeze Parlamentul în cazul în care intenționează să se îndepărteze de la textul aprobat de acesta;

4.  solicită Consiliului să îl consulte din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea Comisiei;

5.  încredințează Președintei sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Textul propus de Comisie   Amendamentul Amendamentul 1 Propunere de directivă Considerentul 1 (1)  Asigurarea unei impozitări echitabile și eficace în cadrul pieței interne și combaterea evitării obligațiilor fiscale și a evaziunii fiscale rămân priorități politice importante în Uniune. Deși în ultimii ani s-au înregistrat progrese importante în acest domeniu, în special prin adoptarea Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului10 privind combaterea evitării obligațiilor fiscale și extinderea domeniului de aplicare al Directivei 2011/16/UE a Consiliului11 privind cooperarea administrativă, sunt necesare măsuri suplimentare pentru a combate practicile identificate în mod specific de evaziune fiscală și de evitare a obligațiilor fiscale, care nu sunt pe deplin acoperite de cadrul juridic existent al Uniunii. În special, grupurile multinaționale înființează adesea întreprinderi lipsite de o minimă substanță, pentru a-și reduce obligațiile fiscale globale, inclusiv prin transferarea profiturilor din anumite state membre cu impozite ridicate în care desfășoară activități economice și creează valoare pentru activitatea lor. Prezenta propunere completează progresele înregistrate în ceea ce privește transparența corporativă prin cerințe referitoare la informații despre beneficiarii reali introduse de cadrul de combatere a spălării banilor, care abordează situațiile în care întreprinderile sunt înființate pentru a ascunde adevărații beneficiari, fie ai întreprinderilor respective, fie ai activelor pe care acestea le administrează și le dețin, cum ar fi bunurile imobiliare sau bunurile cu valoare ridicată. (1)  Asigurarea unei impozitări echitabile și eficace în cadrul pieței interne și combaterea evitării obligațiilor fiscale și a evaziunii fiscale rămân priorități politice importante în Uniune. Deși în ultimii ani s-au înregistrat progrese importante în acest domeniu, în special prin adoptarea Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului10 privind combaterea evitării obligațiilor fiscale și extinderea domeniului de aplicare al Directivei 2011/16/UE Consiliului11 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, sunt necesare măsuri suplimentare pentru a combate practicile identificate în mod specific de evaziune fiscală și de evitare a obligațiilor fiscale, inclusiv prin utilizarea abuzivă a entităților fictive, care nu sunt pe deplin acoperite de cadrul juridic existent al Uniunii. În acest sens, documentele Pandora au dezvăluit crearea de societăți fictive cu scopul de a transfera bani între conturi bancare, de a evita impozitele și de a comite infracțiuni financiare, inclusiv spălarea banilor, precum și de a eluda sancțiunile Uniunii împotriva oligarhilor ruși. În special, grupurile multinaționale înființează adesea întreprinderi lipsite de o minimă substanță economică, pentru a-și reduce obligațiile fiscale globale, inclusiv prin transferarea profiturilor din anumite state membre cu impozite ridicate în care desfășoară activități economice și creează valoare pentru activitatea lor. Prezenta propunere completează progresele înregistrate în ceea ce privește transparența corporativă prin cerințe referitoare la informații despre beneficiarii reali introduse de cadrul de combatere a spălării banilor, care abordează situațiile în care întreprinderile sunt înființate pentru a ascunde adevărații beneficiari, fie ai întreprinderilor respective, fie ai activelor pe care acestea le administrează și le dețin, cum ar fi bunurile imobiliare sau bunurile cu valoare ridicată. __________________ __________________ 10 Directiva (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne (JO L 193, 19.7.2016, p. 1). 10 Directiva (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne (JO L 193, 19.7.2016, p. 1). 11 Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE (JO L 64, 11.3.2011, p. 1). 11 Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE (JO L 64, 11.3.2011, p. 1). Amendamentul 2 Propunere de directivă Considerentul 1 a (nou) (1a)  Pot exista motive întemeiate pentru a recurge la întreprinderi cu o substanță economică minimă. Prin urmare, este important să se garanteze un cadru juridic proporțional care să protejeze poziția întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) care utilizează structuri juridice pentru a promova investițiile, a respecta legislația națională sau pentru a își desfășura activitatea pe diferite piețe naționale, legiferând totodată în mod concret cu privire la utilizarea abuzivă a entităților fictive în scopul de a evita impozitarea. Calitatea și caracterul complet al datelor sunt, prin urmare, esențiale pentru a beneficia la maximum de prezenta directivă. Amendamentul 3 Propunere de directivă Considerentul 1 b (nou) (1b)  Absența unui instrument internațional privind utilizarea abuzivă a entităților fictive în scopuri fiscale creează o lacună considerabilă în eforturile globale de combatere a fraudei, a evaziunii fiscale și a planificării fiscale agresive. În plus, aceasta creează condiții de concurență inechitabile între întreprinderi. Absența unui astfel de instrument confirmă cât de importante sunt standardele juridice stabilite în prezenta directivă. Este esențial să se garanteze că obligațiile prevăzute în prezenta directivă sunt proporționale și eficace din punct de vedere fiscal și mențin totodată competitivitatea întreprinderilor din Uniune. Amendamentul 4 Propunere de directivă Considerentul 1 c (nou) (1c)  Utilizarea abuzivă a entităților fictive în scopuri fiscale conduce la reducerea obligațiilor fiscale și la pierderi fiscale în Uniune. Prin urmare, este esențial ca prezenta directivă să stabilească standarde ambițioase și proporționale pentru a defini cerințele comune privind substanța minimă, pentru a îmbunătăți schimbul de informații între administrațiile fiscale naționale și pentru a descuraja utilizarea entităților fictive promovate de anumiți intermediari. Amendamentul 5 Propunere de directivă Considerentul 2 (2)  Este recunoscut faptul că într-un stat membru pot fi înființate întreprinderi lipsite de o minimă substanță cu obiectivul principal de a obține un avantaj fiscal, în special prin erodarea bazei de impozitare a unui alt stat membru. Deși unele state membre au elaborat un cadru legislativ sau administrativ pentru a-și proteja baza de impozitare împotriva unor astfel de scheme, normele relevante au adesea un efect redus, deoarece se aplică doar pe teritoriul unui singur stat membru și nu surprind în mod eficace situațiile care implică mai multe state membre. În plus, normele naționale care se aplică în acest domeniu diferă în mod semnificativ în cadrul Uniunii, iar unele state membre nu dispun deloc de norme pentru combaterea utilizării abuzive în scopuri fiscale a întreprinderilor lipsite de substanță sau cu o minimă substanță. (2)  Este recunoscut faptul că într-un stat membru pot fi înființate întreprinderi lipsite de o minimă substanță cu obiectivul principal de a obține un avantaj fiscal, în special prin erodarea bazei de impozitare a unui alt stat membru, creând o fereastră de oportunitate pentru planificarea fiscală agresivă. Deși unele state membre au elaborat un cadru legislativ sau administrativ pentru a-și proteja baza de impozitare împotriva unor astfel de scheme, normele relevante au adesea un efect redus, deoarece se aplică doar pe teritoriul unui singur stat membru și nu surprind în mod eficace situațiile care implică mai multe state membre. În plus, normele naționale care se aplică în acest domeniu diferă în mod semnificativ în cadrul Uniunii, iar unele state membre nu dispun deloc de norme pentru combaterea utilizării abuzive în scopuri fiscale a întreprinderilor lipsite de substanță sau cu o minimă substanță. Prin urmare, este important să se stabilească o abordare juridică la nivelul Uniunii pentru a asigura un cadru de garantare a integrității pieței interne, respectând pe deplin cele mai înalte standarde de accesibilitate, simplitate și transparență. Amendamentul 6 Propunere de directivă Considerentul 3 (3)  Este necesar să se stabilească un cadru comun pentru a consolida reziliența statelor membre împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale și de evaziune fiscală legate de utilizarea în scopuri fiscale a unor întreprinderi care nu desfășoară o activitate economică, chiar dacă se presupune că au activitate economică, și, prin urmare, sunt lipsite de substanță sau au o minimă substanță. Acest lucru are ca scop asigurarea faptului că întreprinderile lipsite de substanță nu sunt utilizate ca instrumente de evaziune fiscală sau de evitare a obligațiilor fiscale. Întrucât aceste întreprinderi pot fi stabilite într-un stat membru, dar pot fi utilizate cu efectul erodării bazei de impozitare a unui alt stat membru, este esențial să se convină asupra unui set comun de norme pentru a stabili ceea ce ar trebui să însemne substanță insuficientă din punct de vedere fiscal pe piața internă, precum și pentru a defini consecințele fiscale specifice legate de o astfel de substanță insuficientă. În cazul în care s-a constatat că o întreprindere are o substanță suficientă în temeiul prezentei directive, acest lucru nu ar trebui să împiedice statele membre să aplice în continuare norme de combatere a evitării obligațiilor fiscale și a evaziunii fiscale, cu condiția ca acestea să fie conforme cu dreptul Uniunii. (3)  Este necesar să se stabilească un cadru comun pentru a consolida reziliența statelor membre împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale și de evaziune fiscală legate de utilizarea în scopuri fiscale a unor întreprinderi care nu desfășoară o activitate economică, chiar dacă se presupune că au activitate economică, și, prin urmare, sunt lipsite de substanță sau au o minimă substanță. Acest lucru are ca scop asigurarea faptului că întreprinderile lipsite de substanță nu sunt utilizate ca instrumente de evaziune fiscală sau de evitare a obligațiilor fiscale. Întrucât aceste întreprinderi pot fi stabilite într-un stat membru, dar pot fi utilizate cu efectul erodării bazei de impozitare a unui alt stat membru, este esențial să se convină asupra unui set comun de norme pentru a stabili ceea ce ar trebui să însemne substanță insuficientă din punct de vedere fiscal pe piața internă, precum și pentru a defini consecințele fiscale specifice legate de o astfel de substanță insuficientă. În cazul în care s-a constatat că o întreprindere are o substanță suficientă în temeiul prezentei directive, acest lucru nu ar trebui să împiedice statele membre să aplice în continuare norme minime mai stricte privind substanța și alte norme de combatere a evitării obligațiilor fiscale și a evaziunii fiscale, cu condiția ca acestea să fie conforme cu dreptul Uniunii. Amendamentul 7 Propunere de directivă Considerentul 3 a (nou) (3a)  Pentru a atinge obiectivele prezentei directive, este extrem de important să consolidăm capacitatea administrațiilor fiscale și să îmbunătățim schimbul de informații în întreaga Uniune. Este necesar ca statele membre să facă schimb de informații pertinente la care au acces, să pună în aplicare sisteme care să sprijine schimbul respectiv de informații și, ca etapă finală, să asigure respectarea sancțiunilor propuse împotriva entităților neconforme. Pentru a sprijini prezenta directivă, Comisia ar trebui să propună activități specifice în cadrul programului Fiscalis. Amendamentul 8 Propunere de directivă Considerentul 4 (4)  Pentru a asigura o abordare cuprinzătoare, normele ar trebui să se aplice tuturor întreprinderilor din Uniune care sunt impozabile într-un stat membru, indiferent de forma și statutul lor juridic, atât timp cât își au domiciliul fiscal într-un stat membru și sunt eligibile pentru a obține un certificat de domiciliu fiscal în statul membru respectiv. (4)  Pentru a asigura o abordare cuprinzătoare și proporțională, normele ar trebui să se aplice întreprinderilor din Uniune care sunt impozabile într-un stat membru, indiferent de forma și statutul lor juridic, atât timp cât își au domiciliul fiscal într-un stat membru și sunt eligibile pentru a obține un certificat de domiciliu fiscal în statul membru respectiv. Respectivul domeniu larg de aplicare este restrâns de un set de standarde privind activitatea economică a întreprinderilor incluse în domeniul de aplicare al prezentei directive. Amendamentul 9 Propunere de directivă Considerentul 5 (5)  Pentru a asigura buna funcționare a pieței interne, proporționalitatea și eficacitatea potențialelor norme, ar fi oportun să se limiteze domeniul de aplicare al acestora la întreprinderile expuse riscului de a fi considerate lipsite de o minimă substanță și utilizate cu obiectivul principal de a obține un avantaj fiscal. Prin urmare, ar fi important să se stabilească un criteriu cu rol de prag, sub forma unui set de trei condiții orientative cumulative, pentru a stabili care întreprinderi sunt suficient de expuse riscului, astfel cum s-a menționat mai sus, pentru a justifica faptul că sunt supuse cerințelor de raportare. O primă condiție ar trebui să permită identificarea întreprinderilor care se presupune că desfășoară în principal activități economice mobile din punct de vedere geografic, întrucât locul în care se desfășoară efectiv astfel de activități este de obicei mai dificil de identificat. Astfel de activități dau naștere, în mod normal, unor fluxuri de venituri pasive importante. Prin urmare, întreprinderile ale căror venituri constau predominant în fluxuri de venituri pasive ar îndeplini această condiție. De asemenea, ar trebui să se țină seama de faptul că entitățile care dețin active pentru uz privat, de exemplu, imobile, iahturi, avioane, opere de artă sau capitaluri, pot să nu aibă venituri pe perioade mai lungi, dar să permită totuși beneficii fiscale semnificative prin deținerea activelor respective. Întrucât situațiile exclusiv interne nu ar prezenta un risc pentru buna funcționare a pieței interne și ar fi cel mai bine abordate la nivel național, o a doua condiție ar trebui să se concentreze asupra întreprinderilor implicate în activități transfrontaliere. Implicarea în activități transfrontaliere ar trebui să fie stabilită ținând seama, pe de o parte, de natura tranzacțiilor întreprinderii, interne sau străine, și, pe de altă parte, de proprietățile deținute de aceasta, având în vedere că entitățile care dețin numai active pentru uz privat, neprofesional, pot să nu efectueze tranzacții pe o perioadă lungă. În plus, o a treia condiție ar trebui să indice întreprinderile care nu dispun de resurse proprii sau care nu dispun de resurse proprii suficiente pentru a desfășura activități de conducere de bază. În acest sens, întreprinderile care nu dispun de resurse proprii adecvate tind să angajeze furnizori terți de servicii de administrare, gestionare, corespondență și asigurare a conformității juridice sau să încheie acorduri relevante cu întreprinderi asociate pentru furnizarea unor astfel de servicii în vederea înființării și a menținerii unei prezențe juridice și fiscale. Externalizarea exclusivă a anumitor servicii auxiliare, de exemplu doar a serviciilor de evidență contabilă, în timp ce activitățile de bază rămân la întreprindere, nu ar fi suficientă în sine pentru ca o întreprindere să îndeplinească această condiție. Deși astfel de furnizori de servicii ar putea fi reglementați în alte scopuri, nefiscale, obligațiile lor în aceste alte scopuri nu pot atenua întotdeauna riscul ca aceștia să faciliteze înființarea și menținerea unor întreprinderi utilizate în mod abuziv pentru practici de evaziune fiscală și de evitare a obligațiilor fiscale. (5)  Pentru a asigura buna funcționare a pieței interne, proporționalitatea și eficacitatea potențialelor norme, ar fi oportun să se limiteze domeniul de aplicare al acestora la întreprinderile expuse riscului de a fi considerate lipsite de o minimă substanță și utilizate în principal pentru a obține un avantaj fiscal. Prin urmare, ar fi important să se stabilească un criteriu cu rol de prag, sub forma unui set de trei condiții orientative cumulative, pentru a stabili care întreprinderi sunt suficient de expuse riscului, astfel cum s-a menționat mai sus, pentru a justifica faptul că sunt supuse cerințelor de raportare. Întreprinderile ar trebui să efectueze singure testul privind accesul sub forma unei autoevaluări. O primă condiție ar trebui să permită identificarea întreprinderilor care se presupune că desfășoară în principal activități economice mobile din punct de vedere geografic, întrucât locul în care se desfășoară efectiv astfel de activități este de obicei mai dificil de identificat. Astfel de activități dau naștere, în mod normal, unor fluxuri de venituri pasive importante. Prin urmare, întreprinderile ale căror venituri constau predominant în fluxuri de venituri pasive ar îndeplini această condiție. De asemenea, ar trebui să se țină seama de faptul că entitățile care dețin active pentru uz privat, de exemplu, imobile, iahturi, avioane, opere de artă sau capitaluri, pot să nu aibă venituri pe perioade mai lungi, dar să permită totuși beneficii fiscale semnificative prin deținerea activelor respective. Întrucât situațiile exclusiv interne nu ar prezenta un risc pentru buna funcționare a pieței interne și ar fi cel mai bine abordate la nivel național, o a doua condiție ar trebui să se concentreze asupra întreprinderilor implicate în activități transfrontaliere. Implicarea în activități transfrontaliere ar trebui să fie stabilită ținând seama, pe de o parte, de natura tranzacțiilor întreprinderii, interne sau străine, și, pe de altă parte, de proprietățile deținute de aceasta, având în vedere că entitățile care dețin numai active pentru uz privat pot să nu efectueze tranzacții pe o perioadă lungă. În plus, o a treia condiție ar trebui să indice întreprinderile care nu dispun de resurse proprii sau care nu dispun de resurse proprii suficiente pentru a desfășura activități de conducere de bază. În acest sens, întreprinderile care nu dispun de resurse proprii adecvate tind să angajeze furnizori terți de servicii de administrare, gestionare, corespondență și asigurare a conformității juridice sau să încheie acorduri relevante cu întreprinderi asociate pentru furnizarea unor astfel de servicii în vederea înființării și a menținerii unei prezențe juridice și fiscale. Externalizarea exclusivă a anumitor servicii auxiliare, de exemplu a serviciilor de evidență contabilă, în timp ce activitățile de bază rămân la întreprindere, nu ar fi suficientă în sine pentru ca o întreprindere să îndeplinească această condiție. Deși astfel de furnizori de servicii ar putea fi reglementați în alte scopuri, nefiscale, obligațiile lor în aceste alte scopuri nu pot atenua întotdeauna riscul ca aceștia să faciliteze înființarea și menținerea unor întreprinderi utilizate în mod abuziv pentru practici de evaziune fiscală și de evitare a obligațiilor fiscale. Amendamentul 10 Propunere de directivă Considerentul 6 (6)  Ar fi corect să se excludă din normele avute în vedere întreprinderile ale căror activități sunt supuse unui nivel adecvat de transparență și care, prin urmare, nu prezintă un risc de lipsă de substanță din punct de vedere fiscal. Societățile care dețin valori mobiliare admise la tranzacționare sau cotate pe o piață reglementată sau într-un sistem multilateral de tranzacționare, precum și anumite întreprinderi financiare care sunt puternic reglementate în Uniune, în mod direct sau indirect, și care fac obiectul unor cerințe sporite de transparență și de supraveghere ar trebui, de asemenea, să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive. Nici holdingurile simple care sunt situate în aceeași jurisdicție ca și filiala operațională și beneficiarul (beneficiarii) lor real(i) nu sunt susceptibile să aibă ca obiectiv obținerea unui avantaj fiscal. Similar este și cazul subholdingurilor situate în aceeași jurisdicție ca și acționarul lor sau entitatea-mamă finală. Pe această bază, ele ar trebui, de asemenea, să fie excluse. De asemenea, întreprinderile care angajează un număr adecvat de persoane, cu normă întreagă și exclusiv, pentru a-și desfășura activitățile nu ar trebui să fie considerate lipsite de o minimă substanță. Deși nu este de așteptat în mod rezonabil să treacă criteriul de prag, acestea ar trebui să fie excluse în mod explicit din motive de securitate juridică. (6)  Este corect și proporțional să se excludă din normele avute în vedere întreprinderile ale căror activități sunt supuse unui nivel adecvat de transparență și control fiscal și care, prin urmare, nu prezintă un risc de lipsă de substanță din punct de vedere fiscal. Societățile care dețin valori mobiliare admise la tranzacționare sau cotate pe o piață reglementată sau într-un sistem multilateral de tranzacționare, precum și anumite întreprinderi financiare care sunt puternic reglementate în Uniune, în mod direct sau indirect, și care fac obiectul unor cerințe sporite de transparență și de supraveghere ar trebui, de asemenea, să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive. Nici holdingurile simple care sunt situate în aceeași jurisdicție ca și filiala operațională și beneficiarul (beneficiarii) lor real(i) nu sunt susceptibile să aibă ca obiectiv obținerea unui avantaj fiscal. Similar este și cazul subholdingurilor situate în aceeași jurisdicție ca și acționarul lor sau entitatea-mamă finală. Pe această bază, ele ar trebui, de asemenea, să fie excluse. Această excludere se aplică în mod expres întreprinderilor reglementate sau care prezintă un risc redus de lipsă de substanță. Excluderea ar trebui considerată ca fiind aplicabilă entitate cu entitate și nu ar trebui extinsă la un întreg grup. Amendamentul 11 Propunere de directivă Considerentul 8 (8)  Pentru a facilita punerea în aplicare a prezentei directive, întreprinderile expuse riscului de a fi considerate lipsite de substanță și utilizate cu obiectivul principal de a obține un avantaj fiscal ar trebui să declare, în declarația de impunere anuală, că dispun de un nivel minim de resurse, cum ar fi persoanele și sediile, în statul membru de domiciliu fiscal și să furnizeze documente justificative în acest sens. Deși este recunoscut faptul că diferite activități pot necesita un nivel sau un tip de resurse diferite, se preconizează un nivel minim comun de resurse în toate circumstanțele. Această evaluare ar trebui să vizeze exclusiv identificarea substanței întreprinderilor din punct de vedere fiscal și nu pune sub semnul întrebării rolul pe care îl au „furnizorii de servicii pentru fiducii sau societăți”, astfel cum sunt definiți în Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului12, în identificarea spălării banilor, a infracțiunilor principale asociate și a finanțării terorismului. În schimb, se poate considera că lipsa unui nivel minim de resurse indică o lipsă de substanță în cazul în care o întreprindere este deja expusă riscului de a fi considerată lipsită de substanță din punct de vedere fiscal. Pentru a asigura compatibilitatea cu standardele internaționale relevante, un nivel minim comun ar trebui să se bazeze pe standardele existente ale Uniunii și pe cele internaționale privind activitatea economică substanțială în contextul regimurilor fiscale preferențiale sau în absența impozitării societăților13, astfel cum au fost elaborate în contextul Forumului privind practicile fiscale dăunătoare. Este necesar să se prevadă ca, împreună cu declarația de impunere, să fie prezentate documente justificative în sprijinul declarației că întreprinderea dispune de resurse minime. De asemenea, este necesar să se permită administrației să își formeze o opinie bazată pe faptele și circumstanțele întreprinderii și să decidă dacă va iniția sau nu o procedură de audit. (8)  Pentru a facilita punerea în aplicare a prezentei directive, întreprinderile incluse în domeniul de aplicare al prezentei directive și expuse riscului de a fi considerate lipsite de substanță și utilizate cu obiectivul principal de a obține un avantaj fiscal ar trebui să declare, în declarația de impunere anuală, că dispun de un nivel minim de resurse, și anume persoane și sedii în statul membru de domiciliu fiscal, și să furnizeze documente justificative în acest sens. Cerința referitoare la spațiile dintr-un stat membru ar trebui să țină seama de prevalența tot mai mare a muncii de la distanță, ceea ce determină întreprinderile legitime să își reducă spațiile și să nu păstreze spații pentru uzul lor exclusiv. Deși este recunoscut faptul că diferite activități pot necesita un nivel sau un tip de resurse diferite, se preconizează un nivel minim comun de resurse în toate circumstanțele. Această evaluare ar trebui să vizeze exclusiv identificarea substanței întreprinderilor din punct de vedere fiscal și nu pune sub semnul întrebării rolul pe care îl au „furnizorii de servicii pentru fiducii sau societăți”, astfel cum sunt definiți în Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului12, în identificarea spălării banilor, a infracțiunilor principale asociate și a finanțării terorismului. În schimb, se poate considera că lipsa unui nivel minim de resurse indică o lipsă de substanță în cazul în care o întreprindere este deja expusă riscului de a fi considerată lipsită de substanță din punct de vedere fiscal. Pentru a asigura compatibilitatea cu standardele internaționale relevante, un nivel minim comun ar trebui să se bazeze pe standardele existente ale Uniunii și pe cele internaționale privind activitatea economică substanțială în contextul regimurilor fiscale preferențiale sau în absența impozitării societăților13, astfel cum au fost elaborate în contextul Forumului privind practicile fiscale dăunătoare. Este necesar să se prevadă ca, împreună cu declarația de impunere, să fie prezentate documente justificative în sprijinul declarației că întreprinderea dispune de resurse minime. De asemenea, este necesar să se permită administrației să își formeze o opinie bazată pe faptele și circumstanțele întreprinderii și să decidă dacă va iniția sau nu o procedură de audit. __________________ __________________ 12 Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73). 12 Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73). 13 Secretariatul General al Consiliului, 9637/18 FISC 241 ECOFIN 555, Codul de conduită (impozitarea întreprinderilor), Orientări privind interpretarea celui de al treilea criteriu; Proiectul OCDE/G20 privind erodarea bazei de impunere și transferul profiturilor, Combaterea mai eficientă a practicilor fiscale dăunătoare, ținând seama de transparență și de substanță, acțiunea 5: Raportul final. 13 Secretariatul General al Consiliului, 9637/18 FISC 241 ECOFIN 555, Codul de conduită (impozitarea întreprinderilor), Orientări privind interpretarea celui de al treilea criteriu; Proiectul OCDE/G20 privind erodarea bazei de impunere și transferul profiturilor, Combaterea mai eficientă a practicilor fiscale dăunătoare, ținând seama de transparență și de substanță, acțiunea 5: Raportul final. Amendamentul 12 Propunere de directivă Considerentul 9 (9)  Pentru a asigura securitatea fiscală, este imperativ să se stabilească norme comune privind conținutul declarațiilor întreprinderilor. Întreprinderile care trec pragul și, prin urmare, fac obiectul cerințelor de raportare ar trebui să fie prezumate a nu avea suficientă substanță din punct de vedere fiscal dacă, în plus, acestea declară că nu dețin unul sau mai multe dintre elementele care, cumulativ, constituie un nivel minim de substanță sau nu furnizează documentele justificative necesare. În schimb, întreprinderile care declară că dețin toate elementele nivelului minim de substanță și furnizează documentele justificative necesare ar trebui considerate a avea o minimă substanță din punct de vedere fiscal și nu ar trebui să suporte alte obligații și consecințe în temeiul prezentei directive. Totuși, acest lucru nu ar trebui să aducă atingere niciunei legi aplicabile, și nici dreptului administrației de a efectua un audit, inclusiv pe baza documentelor justificative, și, eventual, de a ajunge la o concluzie diferită. (9)  Pentru a asigura securitatea și stabilitatea fiscală, este imperativ să se stabilească norme comune privind conținutul declarațiilor întreprinderilor. Întreprinderile care trec pragul și, prin urmare, fac obiectul cerințelor de raportare ar trebui să fie prezumate a nu avea suficientă substanță din punct de vedere fiscal dacă, în plus, acestea declară că nu dețin unul sau mai multe dintre elementele care, cumulativ, constituie un nivel minim de substanță sau nu furnizează documentele justificative necesare. În schimb, întreprinderile care declară că dețin toate elementele nivelului minim de substanță și furnizează documentele justificative necesare ar trebui considerate a avea o minimă substanță din punct de vedere fiscal și nu ar trebui să suporte alte obligații și consecințe în temeiul prezentei directive. Totuși, acest lucru nu ar trebui să aducă atingere niciunei legi aplicabile, și nici dreptului administrației de a efectua un audit, inclusiv pe baza documentelor justificative. Pentru a permite statelor membre să aloce în mod eficient resursele administrației lor fiscale, statele membre ar trebui să fie în măsură să determine o perioadă în care întreprinderea este prezumată a avea o substanță minimă, cu condiția ca circumstanțele de fapt și de drept ale întreprinderii să rămână neschimbate în această perioadă. Amendamentul 13 Propunere de directivă Considerentul 10 (10)  Este recunoscut faptul că, dacă o întreprindere desfășoară efectiv activități economice din punct de vedere fiscal sau servește în principal unor scopuri de evitare a obligațiilor fiscale sau de evaziune fiscală, aceasta este, în ultimă instanță, o chestiune de fapte și de circumstanțe. Acest lucru ar trebui evaluat de la caz la caz pentru fiecare întreprindere în parte. Prin urmare, întreprinderile despre care se presupune că nu au o minimă substanță din punct de vedere fiscal ar trebui să aibă dreptul de a dovedi contrariul, inclusiv de a dovedi că nu servesc în principal unor obiective fiscale, și de a infirma această prezumție. După îndeplinirea obligațiilor de raportare care le revin în temeiul prezentei directive, acestea ar trebui să furnizeze informații suplimentare administrației statului membru în care își au domiciliul fiscal. Deși întreprinderile pot furniza orice informație suplimentară pe care o consideră adecvată, este esențial să se stabilească cerințe comune cu privire la ceea ce poate constitui elemente de probă suplimentare adecvate și, prin urmare, ar trebui să se solicite în toate cazurile. În cazul în care, pe baza acestor elemente de probă suplimentare, statul membru consideră că o întreprindere a infirmat în mod satisfăcător prezumția lipsei de substanță, acesta ar trebui să fie în măsură să emită o decizie prin care să certifice faptul că întreprinderea are o minimă substanță din punct de vedere fiscal în conformitate cu prezenta directivă. O astfel de decizie poate rămâne valabilă pe perioada în care circumstanțele de fapt și de drept ale întreprinderii rămân neschimbate, timp de până la 6 ani de la data emiterii deciziei. Acest lucru va permite limitarea resurselor alocate cazurilor care s-au dovedit a nu fi întreprinderi fictive în sensul directivei. (10)  Evaluarea care determină dacă o întreprindere desfășoară efectiv activități economice din punct de vedere fiscal sau servește în principal unor scopuri de evitare a obligațiilor fiscale sau de evaziune fiscală este, în ultimă instanță, o chestiune de fapte și de circumstanțe. Acest lucru ar trebui evaluat de la caz la caz pentru fiecare întreprindere în parte. Prin urmare, întreprinderile despre care se presupune că nu au o minimă substanță din punct de vedere fiscal ar trebui să aibă dreptul de a dovedi contrariul, inclusiv de a dovedi că nu servesc în principal unor obiective fiscale, și de a infirma această prezumție. După îndeplinirea obligațiilor de raportare care le revin în temeiul prezentei directive, acestea ar trebui să furnizeze informațiile necesare administrației statului membru în care își au domiciliul fiscal. Deși întreprinderile pot furniza orice informație suplimentară pe care o consideră adecvată, este esențial să se stabilească cerințe comune cu privire la ceea ce poate constitui elemente de probă suplimentare adecvate și, prin urmare, ar trebui să se solicite în toate cazurile. În cazul în care, pe baza acestor elemente de probă suplimentare, statul membru consideră că o întreprindere a infirmat în mod satisfăcător prezumția lipsei de substanță, acesta ar trebui să fie în măsură să emită o decizie prin care să certifice faptul că întreprinderea are o minimă substanță din punct de vedere fiscal în conformitate cu prezenta directivă. O astfel de decizie poate rămâne valabilă pe perioada în care circumstanțele de fapt și de drept ale întreprinderii rămân neschimbate, timp de până la 5 ani de la data emiterii deciziei. Acest lucru va permite limitarea resurselor alocate cazurilor care s-au dovedit a nu fi întreprinderi fictive în sensul directivei. Amendamentul 14 Propunere de directivă Considerentul 11 (11)  Întrucât obiectivul prezentei directive este de a preveni evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale, care sunt susceptibile de a prospera prin acțiuni ale întreprinderilor lipsite de o minimă substanță, și pentru a asigura securitatea fiscală și a îmbunătăți funcționarea corespunzătoare a pieței interne, este extrem de important să se prevadă posibilitatea unor exceptări pentru întreprinderile care îndeplinesc criteriul de prag, dar a căror interpunere nu are, totuși, un impact avantajos real asupra situației fiscale globale a grupului din care fac parte sau a beneficiarului (beneficiarilor) lor real(i). Din acest motiv, astfel de întreprinderi ar trebui să aibă dreptul de a solicita administrației statului membru în care își au domiciliul fiscal să emită o decizie prin care să le excepteze în totalitate și de la început de la respectarea normelor propuse. De asemenea, exceptarea ar trebui să fie limitată în timp, pentru a permite administrației să verifice în mod regulat dacă circumstanțele de fapt și de drept care justifică decizia de exceptare rămân valabile. În același timp, o eventuală prelungire a duratei unei astfel de decizii va permite limitarea resurselor alocate unor cazuri care ar trebui excluse din domeniul de aplicare al directivei. (11)  Întrucât obiectivul prezentei directive este de a preveni evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale prin acțiuni ale întreprinderilor lipsite de o minimă substanță, și pentru a asigura securitatea fiscală și a îmbunătăți funcționarea corespunzătoare a pieței interne, este extrem de important să se prevadă posibilitatea unor exceptări pentru întreprinderile care îndeplinesc criteriul de prag, dar a căror interpunere nu are totuși un impact avantajos real asupra situației fiscale globale a grupului din care fac parte sau a beneficiarului (beneficiarilor) lor real(i). Din acest motiv, astfel de întreprinderi ar trebui să aibă dreptul de a solicita administrației statului membru în care își au domiciliul fiscal să emită o decizie prin care să le excepteze în totalitate și de la început de la respectarea normelor propuse, fără a impune întreprinderii să efectueze testul de substanță, dacă aceasta poate dovedi absența avantajului fiscal pentru entitatea în cauză. De asemenea, exceptarea ar trebui să fie limitată în timp, pentru a permite administrației să verifice în mod regulat dacă circumstanțele de fapt și de drept care justifică decizia de exceptare rămân valabile. În același timp, o eventuală prelungire a duratei unei astfel de decizii va permite limitarea resurselor alocate unor cazuri care ar trebui excluse din domeniul de aplicare al directivei. Amendamentul 15 Propunere de directivă Considerentul 13 (13)  Pentru a asigura eficacitatea cadrului propus, este necesar să se stabilească consecințe fiscale adecvate pentru întreprinderile care sunt lipsite de o minimă substanță din punct de vedere fiscal. Întreprinderile care au depășit criteriul de prag, care sunt prezumate a fi lipsite de substanță din punct de vedere fiscal și care, în plus, nu au furnizat dovezi contrare sau dovezi că nu au ca obiectiv obținerea unui avantaj fiscal nu ar trebui să poată beneficia de dispozițiile acordurilor și convențiilor care prevăd eliminarea dublei impuneri a veniturilor și, după caz, a capitalului la care statul membru de domiciliu fiscal este parte, și nici de oricare alte acorduri, inclusiv de dispozițiile acordurilor internaționale privind promovarea și protejarea investițiilor care au un scop sau un efect echivalent. Acestor întreprinderi nu ar trebui să li se permită să beneficieze de Directiva 2011/96/UE a Consiliului14 și de Directiva 2003/49/CE a Consiliului15.În acest scop, întreprinderile respective nu ar trebui să aibă dreptul la un certificat de domiciliu fiscal în măsura în care acest lucru servește la obținerea acestor beneficii. Prin urmare, statul membru în care întreprinderea își are domiciliul fiscal ar trebui să refuze eliberarea unui certificat de domiciliu fiscal. Ca variantă alternativă, statul membru respectiv ar trebui să fie în măsură să elibereze un astfel de certificat indicând, în același timp, prin intermediul unui avertisment, că el nu ar trebui să fie utilizat de către întreprindere pentru a obține avantaje fiscale, astfel cum s-a menționat mai sus. Acest refuz al unui certificat de domiciliu fiscal sau alternativa eliberării unui certificat special de domiciliu fiscal nu ar trebui să anuleze normele naționale ale statului membru al întreprinderii în ceea ce privește domiciliul fiscal și obligațiile relevante aferente. Ar fi mai degrabă util să se comunice celorlalte state membre și țărilor terțe că nu ar trebui acordată nicio facilitate fiscală sau rambursare în temeiul unui tratat încheiat cu statul membru al întreprinderii sau al directivelor Uniunii, dacă este cazul, pentru tranzacțiile în care este implicată întreprinderea respectivă. (13)  Pentru a asigura eficacitatea cadrului propus, este necesar să se stabilească consecințe fiscale adecvate pentru întreprinderile care sunt lipsite de o minimă substanță din punct de vedere fiscal. Întreprinderile care au depășit criteriul de prag, care sunt prezumate a fi lipsite de substanță din punct de vedere fiscal și care, în plus, nu au furnizat dovezi contrare sau dovezi că nu au ca obiectiv obținerea unui avantaj fiscal nu ar trebui să poată beneficia de dispozițiile acordurilor și convențiilor care prevăd eliminarea dublei impuneri a veniturilor și, după caz, a capitalului la care statul membru de domiciliu fiscal este parte, și nici de oricare alte acorduri, inclusiv de dispozițiile acordurilor internaționale privind promovarea și protejarea investițiilor care au un scop sau un efect echivalent. Acestor întreprinderi nu ar trebui să li se permită să beneficieze de Directiva 2011/96/UE a Consiliului14 și de Directiva 2003/49/CE a Consiliului15.În acest scop, întreprinderile respective nu ar trebui să aibă dreptul la un certificat de domiciliu fiscal în măsura în care acest lucru servește la obținerea acestor beneficii. Prin urmare, statul membru în care întreprinderea își are domiciliul fiscal ar trebui să refuze eliberarea unui certificat de domiciliu fiscal și să emită o declarație indicând motivul care stă la baza deciziei. Acest refuz al unui certificat de domiciliu fiscal nu ar trebui să anuleze normele naționale ale statului membru al întreprinderii în ceea ce privește domiciliul fiscal și obligațiile relevante aferente. Ar fi mai degrabă util să se comunice celorlalte state membre și țărilor terțe că nu ar trebui acordată nicio facilitate fiscală sau rambursare în temeiul unui tratat încheiat cu statul membru al întreprinderii sau al directivelor Uniunii, dacă este cazul, pentru tranzacțiile în care este implicată întreprinderea respectivă. __________________ __________________ 14 Directiva 2011/96/UE a Consiliului din 30 noiembrie 2011 privind regimul fiscal comun care se aplică societăților-mamă și filialelor acestora din diferite state membre (JO L 345, 29.12.2011, p. 8). 14 Directiva 2011/96/UE a Consiliului din 30 noiembrie 2011 privind regimul fiscal comun care se aplică societăților-mamă și filialelor acestora din diferite state membre (JO L 345, 29.12.2011, p. 8). 15 Directiva 2003/49/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind sistemul comun de impozitare, aplicabil plăților de dobânzi și de redevențe efectuate între societăți asociate din state membre diferite (JO L 157, 26.6.2003, p. 49). 15 Directiva 2003/49/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind sistemul comun de impozitare, aplicabil plăților de dobânzi și de redevențe efectuate între societăți asociate din state membre diferite (JO L 157, 26.6.2003, p. 49). Amendamentul 16 Propunere de directivă Considerentul 13 a (nou) (13a)  Comisia și statele membre ar trebui să se asigure că respectivele consecințe fiscale sunt articulate în mod coerent cu acordurile fiscale bilaterale existente încheiate între statele membre și țările terțe. Amendamentul 17 Propunere de directivă Considerentul 15 (15)  Prin urmare, Directiva 2011/16/UE ar trebui modificată în consecință. (15)  Având în vedere că Directiva 2011/16/UE privind cooperarea administrativă (DAC) a stabilit normele și procedurile de cooperare între statele membre în ceea ce privește schimbul de informații între administrațiile fiscale ale statelor membre, în special schimbul automat de informații în scopuri fiscale, prezenta directivă ar trebui, prin urmare, modificată în consecință, permițând statelor membre să facă schimb automat de informații primite în cadrul prezentei directive. Amendamentul 18 Propunere de directivă Considerentul 16 (16)  Pentru o eficacitate sporită, statele membre ar trebui să stabilească sancțiuni împotriva încălcării normelor naționale care transpun prezenta directivă. Aceste sancțiuni ar trebui să fie eficace, proporționale și disuasive. Pentru a asigura securitatea fiscală și un nivel minim de coordonare în toate statele membre, este necesar să se stabilească o sancțiune financiară minimă, ținând seama și de situația fiecărei întreprinderi în parte. Normele avute în vedere se bazează pe autoevaluarea întreprinderilor în ceea ce privește îndeplinirea sau nu a criteriilor de prag. Pentru a asigura eficacitatea dispozițiilor, stimulând conformitatea adecvată în întreaga Uniune, și ținând seama de faptul că o întreprindere fictivă dintr-un stat membru poate fi utilizată pentru a eroda baza de impozitare a unui alt stat membru, este important ca orice stat membru să aibă dreptul de a solicita unui alt stat membru să efectueze audituri fiscale ale întreprinderilor expuse riscului de a nu îndeplini cerințele privind substanța minimă, astfel cum este definită în prezenta directivă. Prin urmare, pentru a consolida eficacitatea, este esențial ca statul membru solicitat să aibă obligația de a efectua un astfel de audit și de a face schimb de informații cu privire la rezultat, chiar și în lipsa constatării unei entități fictive. (16)  Pentru o eficacitate sporită, statele membre ar trebui să stabilească sancțiuni împotriva încălcării normelor naționale care transpun prezenta directivă. Aceste sancțiuni ar trebui să fie eficace, proporționale și disuasive. Pentru a asigura securitatea fiscală și un nivel minim de coordonare în toate statele membre, este necesar să se stabilească o sancțiune financiară minimă, ținând seama și de situația fiecărei întreprinderi în parte. Normele avute în vedere se bazează pe o autoevaluare realizată de întreprinderi pentru a stabili dacă îndeplinesc sau nu criteriile de prag. Pentru a asigura eficacitatea dispozițiilor, stimulând conformitatea adecvată în întreaga Uniune, și ținând seama de faptul că o întreprindere fictivă dintr-un stat membru poate fi utilizată pentru a eroda baza de impozitare a unui alt stat membru, este important ca orice stat membru să aibă dreptul de a solicita unui alt stat membru să efectueze audituri fiscale comune ale întreprinderilor expuse riscului de a nu îndeplini cerințele privind substanța minimă, astfel cum este definită în prezenta directivă. Auditurile comune permit punerea în comun a cunoștințelor de specialitate, asigurând astfel stabilirea completă a faptelor și favorizând acceptarea rezultatelor auditului. Directiva (UE) 2021/51416 a Consiliului a creat un cadru uniform pentru auditurile comune care ar trebui, prin urmare, să fie utilizate în cazurile corespunzătoare. ________________ 16Directiva (UE) 2021/514 a Consiliului din 22 martie 2021 de modificare a Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (JO L 104, 25.3.2021, p. 1). Amendamentul 19 Propunere de directivă Considerentul 18 (18)  Pentru a evalua eficacitatea noilor norme propuse, Comisia ar trebui să pregătească o evaluare pe baza informațiilor furnizate de statele membre și a altor date disponibile. Raportul Comisiei ar trebui să fie publicat. (18)  Pentru a evalua eficacitatea noilor norme propuse, precum și impactul acestora asupra veniturilor fiscale din statele membre și asupra capacității administrațiilor fiscale, Comisia ar trebui să pregătească o evaluare pe baza informațiilor furnizate de statele membre și a altor date disponibile. Raportul Comisiei ar trebui să fie publicat și, dacă este cazul, însoțit de o revizuire cu scopul de a crește eficacitatea prezentei directive, precum și de o propunere legislativă de modificare a prezentei directive. Amendamentul 20 Propunere de directivă Articolul 3 – paragraful 1 – punctul 5 (5)  „beneficiar real” înseamnă beneficiarul real astfel cum este definit la articolul 3 punctul 6 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului; (5)  „beneficiar real” înseamnă beneficiarul real astfel cum este definit la articolul 2 punctul 22 din [a se introduce referința – Propunere de regulament privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului – COM(2021)0420]; Amendamentul 21 Propunere de directivă Articolul 3 – paragraful 1 – punctul 6 a (nou) (6a)  „avantaj fiscal” înseamnă o reducere a datoriilor obligatorii ale unei întreprinderi față de administrația din țara de rezidență fiscală. Amendamentul 22 Propunere de directivă Articolul 6 – alineatul 1 – paragraful 1 – partea introductivă 1.  Statele membre impun întreprinderilor care îndeplinesc următoarele criterii să raporteze autorităților competente ale statelor membre, în conformitate cu articolul 7: 1.  Statele membre impun întreprinderilor care îndeplinesc următoarele criterii cumulative să raporteze autorităților competente ale statelor membre, în conformitate cu articolul 7: Amendamentul 23 Propunere de directivă Articolul 6 – alineatul 1 – paragraful 1 – litera a (a)  mai mult de 75 % din veniturile obținute de întreprindere în ultimii doi ani fiscali reprezintă venituri relevante; (a)  mai mult de 65 % din veniturile obținute de întreprindere în ultimii doi ani fiscali reprezintă venituri relevante; Amendamentul 24 Propunere de directivă Articolul 6 – alineatul 1 – paragraful 1 – litera b – punctul i (i)  mai mult de 60 % din valoarea contabilă a activelor întreprinderii care intră sub incidența articolului 4 literele (e) și (f) a fost localizată în afara statului membru al întreprinderii în ultimii doi ani fiscali; (i)  mai mult de 55 % din valoarea contabilă a activelor întreprinderii care intră sub incidența articolului 4 literele (e) și (f) a fost localizată în afara statului membru al întreprinderii în ultimii doi ani fiscali; Amendamentul 25 Propunere de directivă Articolul 6 – alineatul 1 – paragraful 1 – litera b – punctul ii (ii)  cel puțin 60 % din veniturile relevante ale întreprinderii sunt obținute sau plătite prin tranzacții transfrontaliere; (ii)  mai mult de 55 % din veniturile relevante ale întreprinderii sunt obținute sau plătite prin tranzacții transfrontaliere; Amendamentul 26 Propunere de directivă Articolul 6 – alineatul 1 – paragraful 1 – litera c (c)  în cursul ultimilor doi ani fiscali, întreprinderea a externalizat administrarea operațiunilor curente și luarea deciziilor cu privire la funcțiile semnificative. (c)  în cursul ultimilor doi ani fiscali, întreprinderea a externalizat unui terț administrarea operațiunilor curente și luarea deciziilor cu privire la funcțiile semnificative. Amendamentul 27 Propunere de directivă Articolul 6 – alineatul 2 – paragraful 1 – partea introductivă 2.  Prin derogare de la alineatul (1), statele membre se asigură că întreprinderile care se încadrează în oricare dintre următoarele categorii nu fac obiectul cerințelor prevăzute la articolul 7: 2.  Prin derogare de la alineatul (1), statele membre se asigură că următoarele întreprinderi nu fac obiectul cerințelor prevăzute la articolul 7: Amendamentul 28 Propunere de directivă Articolul 6 – alineatul 2 – paragraful 1 – litera e (e)  întreprinderile cu cel puțin cinci angajați proprii în echivalent normă întreagă sau membri ai personalului care desfășoară exclusiv activitățile care generează venitul relevant. eliminat Amendamentul 29 Propunere de directivă Articolul 7 – alineatul 1 – litera a (a)  întreprinderea are sedii proprii în statul membru sau spații pentru uzul său exclusiv; (a)  întreprinderea are sedii proprii în statul membru, spații pentru uzul său exclusiv sau spații comune cu entități din același grup; Amendamentul 30 Propunere de directivă Articolul 7 – alineatul 1 – litera b (b)  întreprinderea are cel puțin un cont bancar propriu și activ în Uniune; (b)  întreprinderea are cel puțin un cont bancar sau un cont de monedă electronică propriu și activ în Uniune prin care se încasează venitul relevant; Amendamentul 31 Propunere de directivă Articolul 7 – alineatul 1 – litera c – punctul i – punctul 2 (2)  sunt calificați și autorizați să ia decizii în legătură cu activitățile care generează venituri relevante pentru întreprindere sau în legătură cu activele întreprinderii; (2)  sunt autorizați să ia decizii în legătură cu activitățile care generează venituri relevante pentru întreprindere sau în legătură cu activele întreprinderii; Amendamentul 32 Propunere de directivă Articolul 7 – alineatul 1 – litera c – punctul i – punctul 3 (3)  utilizează în mod activ și independent, cu regularitate, autorizația menționată la punctul 2; eliminat Amendamentul 33 Propunere de directivă Articolul 7 – alineatul 1 – litera c – punctul i – punctul 4 (4)  nu sunt angajați ai unei întreprinderi care nu este o întreprindere asociată și nu exercită funcția de administrator sau o funcție echivalentă în cadrul altor întreprinderi care nu sunt întreprinderi asociate; eliminat Amendamentul 34 Propunere de directivă Articolul 7 – alineatul 1 – litera c – punctul ii (ii)  majoritatea angajaților în echivalent normă întreagă ai întreprinderii își au domiciliul fiscal în statul membru al întreprinderii sau nu se află la o distanță mai mare de statul membru respectiv decât distanța compatibilă cu îndeplinirea corespunzătoare a îndatoririlor care le revin, iar acești angajați sunt calificați să desfășoare activitățile care generează venituri relevante pentru întreprindere. (ii)  majoritatea angajaților în echivalent normă întreagă ai întreprinderii își au reședința obișnuită astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 593/2008 în statul membru al întreprinderii sau nu se află la o distanță mai mare de statul membru respectiv decât distanța compatibilă cu îndeplinirea corespunzătoare a îndatoririlor care le revin, iar acești angajați sunt calificați să desfășoare activitățile care generează venituri relevante pentru întreprindere. Amendamentul 35 Propunere de directivă Articolul 7 – alineatul 2 – litera g a (nouă) (ga)  o prezentare generală a structurii întreprinderii și a întreprinderilor asociate și a oricăror acorduri de externalizare semnificative, inclusiv raționamentul care stă la baza structurii, descrisă în contextul unui format standardizat; Amendamentul 36 Propunere de directivă Articolul 7 – alineatul 2 – litera g b (nouă) (gb)  un raport de sinteză privind documentele justificative prezentate în temeiul prezentului alineat, care conține în special: —  o descriere succintă a naturii activităților întreprinderii; —  numărul de angajați în echivalent normă întreagă; —  valoarea profitului sau pierderii înainte și după impozitare. Amendamentul 37 Propunere de directivă Articolul 8 – alineatul 1 1.  Se presupune că o întreprindere care declară că îndeplinește toți indicatorii privind substanța minimă prevăzuți la articolul 7 alineatul (1) și furnizează documente justificative satisfăcătoare în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) are o minimă substanță pentru anul fiscal respectiv. 1.  Se presupune că o întreprindere care declară că îndeplinește toți indicatorii privind substanța minimă prevăzuți la articolul 7 alineatul (1) și furnizează documentele justificative necesare în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) are o minimă substanță pentru anul fiscal respectiv. Amendamentul 38 Propunere de directivă Articolul 8 – alineatul 2 2.  Se consideră că o întreprindere care declară că nu îndeplinește unul sau mai mulți dintre indicatorii prevăzuți la articolul 7 alineatul (1) sau nu furnizează documente justificative satisfăcătoare în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) nu are o minimă substanță pentru anul fiscal respectiv. 2.  Se consideră că o întreprindere care declară că nu îndeplinește unul sau mai mulți dintre indicatorii prevăzuți la articolul 7 alineatul (1) sau nu furnizează documentele justificative necesare în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) nu are o minimă substanță pentru anul fiscal respectiv. Amendamentul 39 Propunere de directivă Articolul 9 – alineatul 1 1.  Statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a permite întreprinderilor despre care se presupune că nu au o substanță minimă în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) să infirme această prezumție prin furnizarea oricăror elemente de probă suplimentare privind activitățile comerciale pe care le desfășoară pentru a genera venituri relevante. 1.  Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite întreprinderilor despre care se presupune că nu au o substanță minimă în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) să infirme această prezumție, fără întârzieri inutile și fără costuri administrative excesive, prin furnizarea oricăror elemente de probă suplimentare privind activitățile comerciale pe care le desfășoară pentru a genera venituri relevante. Amendamentul 40 Propunere de directivă Articolul 9 – alineatul 2 – litera a (a)  un document care să permită stabilirea raționamentului comercial care stă la baza înființării întreprinderii; (a)  un document care să permită stabilirea raționamentului de afaceri care stă la baza înființării întreprinderii în statul membru în care se desfășoară activitatea; Amendamentul 41 Propunere de directivă Articolul 9 – alineatul 2 – litera b (b)  informații privind profilurile angajaților, inclusiv nivelul de experiență al acestora, puterea lor de decizie în ceea ce privește organizarea generală, rolul și poziția în organigramă, tipul contractului de muncă, calificările și durata angajării; (b)  informații privind profilurile angajaților, cu normă întreagă, cu fracțiune de normă și liber profesioniști, și anume nivelul de experiență al acestora, puterea lor de decizie în ceea ce privește organizarea generală, rolul și poziția în organigramă, tipul contractului de muncă, calificările și durata angajării, garantând niveluri ridicate de protecție a datelor și a vieții private; Amendamentul 42 Propunere de directivă Articolul 9 – alineatul 3 a (nou) 3a.  Statul membru examinează o cerere de infirmare a prezumției în termen de nouă luni de la introducerea cererii și ea este considerată acceptată în absența unui răspuns din partea statului membru după expirarea perioadei de nouă luni. Amendamentul 43 Propunere de directivă Articolul 10 – alineatul 1 1.  Un stat membru ia măsurile corespunzătoare pentru a permite unei întreprinderi care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) să solicite o exceptare de la obligațiile care îi revin în temeiul prezentei directive, în cazul în care existența întreprinderii nu reduce obligațiile fiscale ale beneficiarului (beneficiarilor) real(i) sau ale grupului, în ansamblul său, din care face parte întreprinderea. 1.  Un stat membru ia măsurile necesare pentru a permite unei întreprinderi care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) să solicite, fără întârzieri inutile și fără costuri administrative excesive, o exceptare de la obligațiile care îi revin în temeiul prezentei directive, în cazul în care existența întreprinderii nu reduce obligațiile fiscale ale beneficiarului (beneficiarilor) real(i) sau ale grupului, în ansamblul său, din care face parte întreprinderea. Amendamentul 44 Propunere de directivă Articolul 10 – alineatul 2 2.  Un stat membru poate acorda această exceptare pentru un an fiscal dacă întreprinderea furnizează elemente de probă suficiente și obiective care arată că interpunerea sa nu creează un avantaj fiscal pentru beneficiarul (beneficiarii) său (săi) real(i) sau pentru grup în ansamblu, după caz. Aceste elemente de probă includ informații cu privire la structura grupului și la activitățile acestuia. Pe baza elementelor de probă se poate compara valoarea impozitului total datorat de beneficiarul (beneficiarii) real(i) sau de grup în ansamblu, după caz, având în vedere interpunerea întreprinderii, cu suma care ar fi datorată în aceleași circumstanțe în absența întreprinderii. 2.  Un stat membru poate acorda această exceptare pentru un an fiscal dacă întreprinderea furnizează elemente de probă suficiente și obiective care arată că interpunerea sa nu creează un avantaj fiscal pentru beneficiarul (beneficiarii) său (săi) real(i) sau pentru grup în ansamblu, după caz. Aceste elemente de probă includ informații cu privire la structura grupului și la activitățile acestuia, inclusiv o listă a angajaților săi care lucrează cu echivalent normă întreagă. Pe baza elementelor de probă se poate compara valoarea impozitului total datorat de beneficiarul (beneficiarii) real(i) sau de grup în ansamblu, după caz, având în vedere interpunerea întreprinderii, cu suma care ar fi datorată în aceleași circumstanțe în absența întreprinderii. Amendamentul 45 Propunere de directivă Articolul 10 – alineatul 3 a (nou) 3a.  Un stat membru examinează cererea de exceptare în termen de nouă luni de la introducerea cererii și ea este considerată acceptată în absența unui răspuns din partea statului membru după expirarea perioadei de nouă luni. Amendamentul 46 Propunere de directivă Articolul 12 – paragraful 1 – partea introductivă În cazul în care o întreprindere este lipsită de o minimă substanță din punct de vedere fiscal în statul membru în care își are domiciliul fiscal, statul membru respectiv ia oricare dintre următoarele decizii: În cazul în care o întreprindere este lipsită de o minimă substanță din punct de vedere fiscal în statul membru în care își are domiciliul fiscal, statul membru respectiv refuză întreprinderii cererea de eliberare a unui certificat de domiciliu fiscal care ar urma să fie utilizat în afara jurisdicției statului membru respectiv. Amendamentul 47 Propunere de directivă Articolul 12 – paragraful 1 – litera a (a)  refuză întreprinderii cererea de eliberare a unui certificat de domiciliu fiscal care ar urma să fie utilizat în afara jurisdicției statului membru respectiv; eliminat Amendamentul 48 Propunere de directivă Articolul 12 – paragraful 1 – litera b (b)  eliberează un certificat de domiciliu fiscal care stipulează că întreprinderea nu are dreptul la beneficiile acordurilor și convențiilor care prevăd eliminarea dublei impuneri a veniturilor și, după caz, a capitalului, și nici la beneficiile oferite de acordurile internaționale cu scop sau efect similar, de articolele 4, 5 și 6 din Directiva 2011/96/UE și de articolul 1 din Directiva 2003/49/CE. eliminat Amendamentul 49 Propunere de directivă Articolul 12 – paragraful 1 a (nou) Atunci când refuză cererea de eliberare a acestui certificat, statul membru emite o declarație oficială în care justifică în mod corespunzător această decizie și stipulează că întreprinderea nu are dreptul la beneficiile acordurilor și convențiilor care prevăd eliminarea dublei impuneri a veniturilor și, după caz, a capitalului, sau la beneficiile oferite de acordurile internaționale cu scop sau efect similar și nici la cele oferite de articolele 4, 5 și 6 din Directiva 2011/96/UE și de articolul 1 din Directiva 2003/49/CE. Amendamentul 50 Propunere de directivă Articolul 12 b – paragraful 1 b (nou) În cooperare cu statele membre, Comisia se asigură că aceste consecințe fiscale sunt bine articulate în raport cu acordurile fiscale bilaterale existente cu țări terțe, astfel încât acestea să primească informațiile privind presupusele societăți fictive. Amendamentul 51 Propunere de directivă Articolul 13 – paragraful 1 – punctul 2 Directiva 2011/16/UE Articolul 8 ad – alineatul 4 – litera b (b)  codul de înregistrare în scopuri de TVA, dacă este disponibil, al întreprinderii care are obligația de a raporta în temeiul articolului 6 din Directiva [OP]; (b)  În absența NIF, codul de înregistrare în scopuri de TVA, dacă este disponibil, al întreprinderii care are obligația de a raporta în temeiul articolului 6 din Directiva [OP]. Amendamentul 52 Propunere de directivă Articolul 13 – paragraful 1 – punctul 2 Directiva 2011/16/UE Articolul 8 ad – alineatul 4 – litera g (g)  rezumatul elementelor de probă furnizate de întreprindere în conformitate cu articolul 7 alineatul (2). (g)  rezumatul declarației și, după caz, al elementelor de probă furnizate de întreprindere în conformitate cu articolul 7 alineatul (2). Amendamentul 53 Propunere de directivă Articolul 13 – paragraful 1 – punctul 2 Directiva 2011/16/UE Articolul 8 ad – alineatul 6 a (nou) 6a.  În cazul în care, în conformitate cu alineatele (1), (2) sau (3), autoritatea competentă a unui stat membru identifică alte state membre susceptibile de a fi vizate de raportarea întreprinderii, comunicarea menționată la alineatele respective include o alertă specifică adresată statelor membre considerate vizate. Amendamentul 54 Propunere de directivă Articolul 14 – paragraful 2 Statele membre se asigură că sancțiunile respective includ o sancțiune administrativă pecuniară de cel puțin 5 % din cifra de afaceri a întreprinderii în anul fiscal relevant, dacă întreprinderea care trebuie să raporteze în temeiul articolului 6 nu respectă această cerință pentru un an fiscal în termenul stabilit sau face o declarație falsă în declarația de impunere în conformitate cu articolul 7. Statele membre se asigură că sancțiunile respective includ o sancțiune administrativă pecuniară de cel puțin 2% din venitul întreprinderii în anul fiscal relevant, dacă întreprinderea care trebuie să raporteze în temeiul articolului 6 nu respectă această cerință pentru un an fiscal în termenul stabilit și o sancțiune administrativă pecuniară de cel puțin 4% din venitul întreprinderii dacă întreprinderea care trebuie să raporteze în temeiul articolului 6 face o declarație falsă în declarația de impunere în conformitate cu articolul 7. În cazul unei întreprinderi cu venituri zero sau scăzute, definită ca fiind sub un prag stabilit de autoritatea fiscală națională și care nu se situează sub un prag minim stabilit de Comisie într-un act de punere în aplicare, sancțiunea ar trebui să se bazeze pe activele totale ale întreprinderii. Amendamentul 55 Propunere de directivă Articolul 14 – paragraful 2 a (nou) Actul de punere în aplicare menționat la al doilea paragraf se adoptă în conformitate cu procedura de examinare prevăzută la articolul 18a. Amendamentul 56 Propunere de directivă Articolul 15 – titlu Cerere de audit fiscal Cerere de audit fiscal comun Amendamentul 57 Propunere de directivă Articolul 15 – paragraful 1 În cazul în care autoritatea competentă a unui stat membru are motive să creadă că o întreprindere cu domiciliul fiscal într-un alt stat membru nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul prezentei directive, primul stat membru poate solicita autorității competente a celuilalt stat membru să efectueze un audit fiscal al întreprinderii. În cazul în care autoritatea competentă a unui stat membru are motive să creadă că o întreprindere cu domiciliul fiscal într-un alt stat membru nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul prezentei directive, primul stat membru poate solicita autorității competente a celuilalt stat membru, specificând aceste motive, să efectueze un audit fiscal comun al întreprinderii în conformitate cu procedurile prevăzute în articolul 12a din Directiva (UE) 2021/514 a Consiliului17. _____________________- __________________-- 17Directiva (UE) 2021/514 a Consiliului din 22 martie 2021 de modificare a Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (JO L 104, 25.3.2021, p. 1). Amendamentul 58 Propunere de directivă Articolul 15 – paragraful 2 Autoritatea competentă a statului membru solicitat inițiază procedura în termen de o lună de la data primirii cererii și efectuează auditul fiscal, în conformitate cu normele care reglementează auditurile fiscale în statul membru solicitat. În cazul în care autoritatea competentă solicitantă nu este în măsură să efectueze un audit fiscal comun din motive juridice, autoritatea competentă a statului membru solicitat inițiază un audit național în termen de o lună de la data primirii cererii și efectuează auditul respectiv, în conformitate cu normele care reglementează auditurile fiscale în statul membru solicitat. Amendamentul 59 Propunere de directivă Articolul 16 – alineatul 1 – litera f (f)  numărul auditurilor efectuate la întreprinderi care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1); (f)  numărul auditurilor efectuate la întreprinderi care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1), defalcat în audituri comune și audituri periodice, Amendamentul 60 Propunere de directivă Articolul 17 – titlu Rapoarte Revizuire Amendamentul 61 Propunere de directivă Articolul 17 – alineatul 1 1.  Până la 31 decembrie 2028, Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului privind punerea în aplicare a prezentei directive. 1.  Până la ... [cinci ani de la data transpunerii prezentei directivei], Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului privind punerea în aplicare și modul de funcționare ale prezentei directive. După caz, raportul este însoțit de o revizuire cu scopul de a crește eficacitatea prezentei directive, precum și de o propunere legislativă de modificare a prezentei directive. Amendamentul 62 Propunere de directivă Articolul 17 – alineatul 1 a (nou) 1a.  Raportul revizuiește și evaluează impactul prezentei directive asupra veniturilor fiscale din statele membre, asupra capacităților administrației fiscale și, în special, necesitatea de a modifica prezenta directivă. Raportul evaluează, de asemenea, dacă ar fi oportun să se adauge un indicator privind substanța minimă bazat pe profitul înainte de impozitare per angajat la articolul 7 și să se extindă obligația de a raporta indicatorii privind substanța minimă în scopuri fiscale prevăzuți la articolul respectiv la întreprinderile financiare reglementate și, dacă este necesar, să se revizuiască scutirea care le-a fost acordată la articolul 6 alineatul (2b). Amendamentul 63 Propunere de directivă Articolul 17 – alineatul 2 2.  La întocmirea raportului, Comisia ia în considerare informațiile comunicate de statele membre în conformitate cu articolul 15. 2.  La întocmirea raportului, Comisia ia în considerare informațiile comunicate de statele membre în conformitate cu articolul 16. Amendamentul 64 Propunere de directivă Articolul 18 a (nou) Articolul 18a Procedura comitetului 1.  Comisia este asistată de un comitet. Respectivul comitet este un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011. 2.  Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.