Parlamentul European,

–  având în vedere articolele 2 și 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),

–  având în vedere articolele 8, 10, 19, 83, 153 și 157 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–  având în vedere articolele 21 și 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”),

–  având în vedere Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul),

–  având în vedere Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind violența și hărțuirea (nr. 190) și Recomandarea privind violența și hărțuirea (nr. 206) și principalele sale dispoziții,

–  având în vedere Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă(1),

–  având în vedere Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii(2) („Directiva privind avertizorii de integritate”),

–  având în vedere comunicarea Comisiei din 5 martie 2020 intitulată „O Uniune a egalității: Strategia privind egalitatea de gen 2020-2025” (COM(2020)0152),

–  având în vedere comunicarea Comisiei din 12 noiembrie 2020 intitulată „O Uniune a egalității: Strategia privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ 2020-2025” (COM(2020)0698),

–  având în vedere rezoluția sa din 26 octombrie 2017 referitoare la combaterea hărțuirii sexuale și a abuzului sexual în UE(3),

–  având în vedere rezoluția sa din 11 septembrie 2018 referitoare la prevenirea și combaterea hărțuirii morale și a hărțuirii sexuale la locul de muncă, în spațiile publice și în viața politică a UE(4),

–  având în vedere rezoluția sa din 28 noiembrie 2019 referitoare la aderarea UE la Convenția de la Istanbul și la alte măsuri de combatere a violenței de gen(5),

–  având în vedere rezoluția sa din 21 ianuarie 2021 referitoare la perspectiva de gen în perioada crizei COVID-19 și după această criză(6),

–  având în vedere rezoluția sa din 21 ianuarie 2021 referitoare la Strategia UE privind egalitatea de gen(7),

–  având în vedere rezoluția sa din 14 decembrie 2021 referitoare la recomandările adresate Comisiei privind combaterea violenței pe criterii de gen: violența cibernetică(8),

–  având în vedere rezoluția sa din 16 decembrie 2021 referitoare la mișcarea MeToo și hărțuirea - consecințe pentru instituțiile europene(9),

–  având în vedere rezoluția sa din 15 februarie 2023 referitoare la Convenția Consiliului Europei referitoare la prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice: aderarea UE(10),

–  având în vedere raportul privind indicele pe 2022 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați elaborat de Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați,

–  având în vedere studiul comun internațional din decembrie 2022 privind violența și hărțuirea la locul de muncă(11),

–  având în vedere raportul Ombudsmanului European din 17 decembrie 2018 privind demnitatea la locul de muncă în instituțiile și agențiile UE,

–  având în vedere decizia Biroului din 2 iulie 2018 privind funcționarea Comitetului consultativ care se ocupă de plângerile de hărțuire din partea deputaților în Parlamentul European și procedurile de soluționare a plângerilor,

–  având în vedere articolul 10 alineatul (6) din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere anexa II la Regulamentul său de procedură, intitulată „Codul comportamentului adecvat al deputaților în Parlamentul European în exercitarea funcțiilor lor”,

–  având în vedere articolul 12a din Statutul funcționarilor UE,

–  având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A9-0178/2023),

A.  întrucât egalitatea de gen este o valoare fundamentală a UE consacrată la articolul 2 din TUE și trebuie integrată în toate politicile, activitățile și programele UE; întrucât dreptul la egalitatea de tratament și la nediscriminare este un drept fundamental consacrat în tratate și la articolele 21 și 23 din Cartă și ar trebui respectat întru totul; întrucât dreptul la integritatea persoanei este de o importanță capitală în temeiul articolului 3 din Cartă;

B.  întrucât violența bazată pe gen în toate formele sale, inclusiv hărțuirea sexuală, este o cauză, dar și o consecință a inegalității de gen, a discriminării și a încălcării drepturilor omului; întrucât aceasta constituie un obstacol serios în calea participării femeilor, fetelor și a altor victime în toate sferele vieții private și publice, ceea ce le împiedică să se bucure pe deplin de drepturile și libertățile lor fundamentale; întrucât eradicarea violenței de gen este o condiție prealabilă pentru realizarea unei egalități de gen reale; întrucât, pentru a preveni și a combate violența bazată pe gen, inclusiv hărțuirea sexuală, este esențial ca UE și statele membre să facă progrese semnificative în direcția realizării egalității de gen prin acțiuni concrete și prin punerea în aplicare deplină a integrării dimensiunii de gen și a includerii dimensiunii de gen în buget în toate domeniile de politică și în procesul decizional;

C.  întrucât hărțuirea sexuală este definită în legislația UE ca fiind „orice formă de comportament nedorit, verbal, nonverbal sau fizic de natură sexuală ... cu scopul sau efectul de a încălca demnitatea unei persoane, în special atunci când creează un mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator”; întrucât actuala legislație a UE nu s-a dovedit suficient de eficientă pentru a preveni și combate astfel de fenomene în practică; întrucât este nevoie de o legislație UE mai puternică în ceea ce privește combaterea violenței bazate pe gen și a sănătății și siguranței la locul de muncă, precum și de extinderea legislației privind hărțuirea și hărțuirea sexuală dincolo de mediul de lucru, în conformitate cu Convenția de la Istanbul, pentru a aborda pe deplin această problemă în toate domeniile vieții și societății; întrucât Directiva privind egalitatea de șanse în materie de ocupare a forței de muncă consacră dreptul de a nu fi discriminat și de a nu fi supus hărțuirii în contextul ocupării forței de muncă pe baza orientării sexuale(12); întrucât „Directivele privind egalitatea de gen” prevăd că hărțuirea pe criterii de sex și hărțuirea sexuală la locul de muncă și în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii contravin principiului egalității de tratament între bărbați și femei; întrucât propunerea de directivă privind violența împotriva femeilor definește „hărțuirea sexuală la locul de muncă” ca fiind orice formă de comportament nedorit, verbal, nonverbal sau fizic, de natură sexuală, atunci când are loc în timpul, în legătură cu chestiuni legate de angajare, ocupație și activități independente, inclusiv relațiile de serviciu pentru cei care își desfășoară activitatea profesională, cu scopul sau efectul de a încălca demnitatea victimei, în special atunci când se creează un mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator, inclusiv atunci când respingerea acestui comportament de către o persoană sau supunerea unei persoane la un astfel de comportament este folosită în mod explicit sau implicit ca bază pentru decizii legate de locul de muncă; întrucât violența și hărțuirea sexuală la locul de muncă constituie o chestiune gravă de sănătate și siguranță și ar trebui tratate ca atare și prevenite;

D.  întrucât hărțuirea sexuală este o formă de violență de gen și o formă extremă de discriminare pe criterii de gen, care afectează în mod disproporționat femeile și fetele; întrucât agresorii sexuali sunt predominant bărbați; întrucât hărțuirea este adesea legată de alte forme de discriminare, pe lângă discriminarea de gen, și trebuie abordată printr-o abordare intersecțională și sub toate aspectele sale; întrucât hărțuirea sexuală trebuie înțeleasă în contextul puterii masculine și a inegalității de gen mai largi, deoarece este o consecință a stereotipurilor bazate pe gen, a structurilor heteropatriarhale, a inegalităților structurale și instituționale și a sexismului care își au rădăcinile în distribuția inegală a puterii între femei și bărbați în societate și în viața profesională; întrucât sunt necesare diferite dimensiuni pentru a înțelege ce creează noțiunile de superioritate și inferioritate în societate și în viața profesională; întrucât aceasta poate lua forme multiple și poate avea loc în diferite contexte sociale, cum ar fi la domiciliu, la locul de muncă, în sistemul educațional, în sfera online și în spațiul public, inclusiv hărțuirea stradală, și are consecințe grave asupra fiecărui aspect al societății; întrucât hărțuirea în educație are consecințe grave asupra capacității de învățare a elevilor, asupra sănătății lor fizice și mentale și are implicații pe tot parcursul vieții, cum ar fi normalizarea hărțuirii sexuale; întrucât aceasta are o dimensiune de gen, un număr disproporționat de femei și fete fiind victime ale hărțuirii sexuale, inclusiv, dar fără a se limita la acestea, la agresiuni sexuale și violuri; întrucât hărțuirea sexuală subminează egalitatea la locul de muncă și consolidează stereotipurile cu privire la capacitățile și aspirațiile femeilor; întrucât hărțuirea sexuală poate avea ca efect reducerea la tăcere și un impact negativ asupra remunerării, progresului în carieră și condițiilor de muncă ale victimelor, putând să le îndepărteze din lumea muncii; întrucât mișcarea MeToo a sensibilizat opinia publică cu privire la utilizarea abuzivă a acordurilor de confidențialitate în contextul hărțuirii sexuale pentru a împiedica victimele să vorbească și rămâne o problemă care trebuie abordată; întrucât hărțuirea sexuală contribuie, de asemenea, la scăderea numărului de femei care intră sau rămân pe piața muncii, ceea ce contribuie la creșterea diferențelor de participare la forța de muncă, precum și la remunerarea inferioară a femeilor față de bărbați și, prin urmare, la exacerbarea diferențelor de remunerare între femei și bărbați;

E.  întrucât una din două femei (55 %) a fost hărțuită sexual în UE cel puțin o dată de la vârsta de 15 ani; întrucât la locul de muncă, care este adesea departe de a fi un mediu sigur și respectuos, mai mult de una din cinci persoane (aproape 23 %) a fost victimă a violenței și hărțuirii, fie că este vorba de violență fizică, psihologică sau sexuală; întrucât atât hărțuitorii, cât și victimele pot fi de orice sex sau gen; întrucât femeile, fetele, persoane lesbiene, gay, bisexuale, transgen, queer sau în căutarea identității de gen, intersexuale și asexuale și altele (LGBTQIA+), precum și alte grupuri vulnerabile sunt deosebit de expuse și afectate în mod disproporționat(13); întrucât sunt necesare mai multe date anonime pentru a înțelege defalcarea cazurilor de hărțuire, mai ales dacă se ține cont de faptul că mulți angajați LGBTQIA+ lucrează într-un mediu marcat de prejudecăți și ostilitate; întrucât proporția femeilor care au lucrat vreodată și au avut parte de un comportament nedorit cu conotație sexuală la locul de muncă variază de la un stat membru la altul, de la 11 % la 41 %(14); întrucât majoritatea cazurilor de hărțuire sexuală la locul de muncă au loc între colegi și în multe cazuri este vorba de membri din ierarhia masculină; întrucât 32 % din toate victimele din UE au declarat că autorul a fost un superior, un coleg sau un client; întrucât 75 % dintre femeile care ocupă profesii care necesită calificări sau posturi de conducere de nivel înalt au fost hărțuite sexual; întrucât 61 % dintre femeile angajate în sectorul serviciilor au fost supuse hărțuirii sexuale(15); întrucât este de două ori mai probabil ca femeile tinere decât bărbații tineri să fi fost supuse violenței și hărțuirii sexuale, iar probabilitatea ca femeile migrante să raporteze violența și hărțuirea sexuală a fost de aproape două ori mai mare decât în cazul femeilor nemigrante; întrucât discriminarea bazată pe gen, inclusiv hărțuirea sexuală, poate fi exacerbată atunci când se intersectează cu discriminarea bazată pe alte motive interzise de legislația Uniunii, și anume naționalitatea, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, identitatea de gen, expresia de gen, caracteristicile sexuale, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau orice alte opinii, apartenența la o minoritate națională, nașterea, dizabilitățile, vârsta, orientarea sexuală și clasa socioeconomică; întrucât riscul de a fi hărțuit la locul de muncă este deosebit de pronunțat în cazul anumitor grupuri, cum ar fi femeile din comunitățile rasiale, tinerii și migranții; întrucât 21 % dintre persoanele LGBTQIA+ s-au simțit discriminate, iar procentul este chiar mai mare în cazul persoanelor transgen (35 %) și intersexuale (32 %)(16); întrucât aproape cinci din zece persoane care se confruntă cu discriminarea pe bază de gen, inclusiv discriminarea intersecțională, s-au confruntat și cu hărțuirea la locul de muncă, în comparație cu două din zece persoane care nu au suferit discriminarea pe bază de gen(17); întrucât procentajul femeilor care au raportat o astfel de experiență pe parcursul vieții este foarte scăzut; întrucât bărbații sunt, de asemenea, victime ale hărțuirii și reprezintă 10 % din victimele hărțuirii sexuale; întrucât, având în vedere războiul inacceptabil de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, refugiații ucraineni, în special femeile, sunt mai vulnerabili la exploatarea sexuală, inclusiv, dar nu numai, la locul de muncă;

F.  întrucât hărțuirea cibernetică, ca formă de violență cibernetică bazată pe gen, este în continuă creștere ca urmare a utilizării pe scară largă a internetului, inclusiv a noilor tehnologii și a mijloacelor de comunicare socială, ceea ce le permite agresorilor să se simtă în siguranță sub acoperirea anonimatului; întrucât hărțuirea sexuală online poate constitui, printre altele, schimbul de conținut intim fără consimțământ, hărțuirea cibernetică, exploatarea, constrângerea sau amenințările de natură sexuală, hărțuirea sexualizată și sexualizarea nedorită; întrucât un studiu recent arată că 13 % dintre femei au fost supuse hărțuirii cibernetice în ultimii cinci ani și 8 % în ultimele 12 luni; întrucât anumite profesii, cum ar fi politicienii, jurnaliștii sau activiștii pentru drepturile femeilor și LGBTQIA+, femeile care activează în organizații civile pentru drepturile omului și alte personalități publice sunt deosebit de expuse riscului de a fi victime ale violenței online și ale hărțuirii cibernetice; întrucât un studiu al Serviciului de cercetare al Parlamentului European a cuantificat recent costul violenței cibernetice bazate pe gen la o valoare cuprinsă între 49 și 89,3 miliarde EUR pe an(18); întrucât violența și hărțuirea cibernetică bazată pe gen pot avea un efect de reducere la tăcere asupra femeilor și fetelor; întrucât una din cinci fete (19 %) a părăsit sau a redus semnificativ utilizarea unei platforme de comunicare socială după ce a fost hărțuită, în timp ce una din zece (12 %) și-a schimbat modul în care se exprimă; întrucât mai mult de o treime (37 %) dintre fetele care fac parte dintr-o minoritate etnică și care au suferit abuzuri spun că au fost vizate din cauza rasei sau a etniei lor, în timp ce mai mult de jumătate (56 %) dintre cele care se identifică ca fiind LGBTQIA+ spun că au fost hărțuite din cauza identității lor de gen sau a orientării lor sexuale(19);

G.  întrucât hărțuirea este larg răspândită, dar insuficient raportată; întrucât unul dintre motivele pentru care hărțuirea sexuală este insuficient raportată este lipsa de conștientizare, care provine uneori din neînțelegerea gravității problemei și dacă este sau nu pedepsită de lege, din cauza normalizării hărțuirii sexuale, a lipsei unor sisteme eficiente, transparente, fiabile și independente de raportare și a necunoașterii canalelor de sprijinire a victimelor, dar și teama de represalii, victimizare și pierderea locului de muncă, precum și stereotipurile care învinovățesc victima și nu autorul; întrucât, pentru a asigura un acces ușor la o protecție adecvată și eficientă, la căi de atac și la proceduri și raportări sigure, echitabile și eficiente în cazurile de violență și hărțuire la locul de muncă, este esențial să se asigure protecția împotriva victimizării sau a represaliilor împotriva reclamanților, victimelor, martorilor și avertizorilor; întrucât avertizorii joacă un rol esențial în denunțarea hărțuirii sexuale și psihologice, a gestionării defectuoase și a discriminării la locul de muncă; întrucât se pare că femeile victime par mai predispuse să cunoască astfel de experiențe dureroase decât bărbații din cauza stigmatizării și a stereotipurilor de gen; întrucât toate formele de hărțuire la locul de muncă au consecințe grave asupra sănătății și stării fizice și psihologice a angajaților și, prin urmare, prevenirea și tratarea acesteia ar trebui să fie o prioritate pentru toți angajatorii, pentru a asigura un mediu de lucru sigur;

H.  întrucât instituțiile europene au început să își adapteze normele și procedurile interne pentru a preveni, identifica, contracara și sancționa mai bine hărțuirea; întrucât măsurile luate până în prezent au fost insuficiente, deoarece hărțuirea încă există în toate instituțiile UE, raportarea rămâne la un nivel scăzut, victimele nu sunt asistate în mod corespunzător, iar cultura impunității se menține; întrucât Parlamentul European nu este, din păcate, un loc de muncă sigur, deoarece până în prezent există cazuri de hărțuire sexuală și alte forme de hărțuire; întrucât Parlamentul European a condamnat hărțuirea sexuală în cadrul instituției și al UE în rezoluția sa din octombrie 2017(20), iar poziții similare au fost adoptate în 2019(21) și în 2021(22); întrucât punerea în aplicare de către Parlament a mecanismelor de prevenire și a reformelor procedurilor de combatere a hărțuirii, așa cum se solicită în rezoluția sa din 16 decembrie 2021 privind mișcarea MeToo, a fost întâmpinată cu un anumit grad de reticență, care rezultă nu numai din necunoașterea fenomenului hărțuirii, ci și din lipsa de claritate a normelor juridice existente ale Parlamentului;

I.  întrucât, în octombrie 2022, lumea a sărbătorit cea de-a cincea aniversare a mișcării MeToo, care a încurajat femeile și alte victime ale hărțuirii sexuale să vorbească, cu scopul de a crește gradul de conștientizare și de a elimina această violență larg răspândită; întrucât mișcarea MeToo a arătat amploarea și natura hărțuirii sexuale și a declanșat o mișcare internațională și o dezbatere cu privire la cauzele care stau la baza acesteia și la răspunsurile necesare; întrucât, de atunci, mișcarea a încurajat victimele din întreaga lume să vorbească în diferite sfere, inclusiv în politică; întrucât, în ciuda reacției publice și a faptului că unele state membre, întreprinderi individuale, școli și alți actori au pus în aplicare măsuri de prevenire și combatere a hărțuirii sexuale, progresele înregistrate în abordarea problemei hărțuirii sexuale după cinci ani de la lansarea mișcării MeToo nu sunt suficiente și este nevoie de acțiuni urgente pentru a elimina hărțuirea în UE;

J.  întrucât hărțuirea sexuală și alte tipuri de violență, comportament ofensator sau nedorit la locul de muncă trebuie să fie privite ca o problemă de sănătate și siguranță și nu ca o problemă individuală a victimei; întrucât nicio parte a pieței muncii sau a vieții profesionale nu este protejată împotriva hărțuirii sexuale, dar incidentele variază, la fel ca și formele pe care le poate lua hărțuirea, în funcție de sector sau de tipul de loc de muncă; întrucât hărțuirea sexuală la locul de muncă este deosebit de răspândită în sectoarele cu un nivel ridicat de contracte precare; întrucât condițiile de muncă, securitatea locului de muncă și tipul de muncă sunt factori de risc pentru expunerea la hărțuire sexuală la locul de muncă; întrucât negocierea colectivă poate fi un instrument important pentru prevenirea și combaterea violenței și hărțuirii sexuale, inclusiv a violenței de gen la locul de muncă, a hărțuirii de către terți și a efectelor violenței domestice la locul de muncă;

K.  întrucât, în rezoluțiile sale anterioare, Parlamentul a solicitat introducerea mai multor măsuri interne concrete, inclusiv introducerea unei formări obligatorii în materie de prevenire a hărțuirii pentru toți deputații de îndată ce intră în funcție la începutul mandatului lor și pentru tot personalul, precum și introducerea unei abordări de toleranță zero, însă după mai mulți ani, foarte puține dintre aceste măsuri concrete au fost puse în aplicare pe deplin și este necesar să se facă mai mult; întrucât, în avizul său, Serviciul juridic al Parlamentului a afirmat că introducerea unei formări obligatorii de prevenire a hărțuirii pentru deputați nu ar afecta exercitarea mandatului lor liber și independent; întrucât cercetările arată că formarea în domeniul hărțuirii trebuie să fie completată de o formare a martorilor, care dă rezultate mai bune atunci când se adresează, de asemenea, la nivelul conducerii și personalului;

L.  întrucât instituțiile europene în general și Parlamentul European în special, în calitate de legiuitor și angajator, ar trebui să ofere un exemplu pentru toate statele membre și toți angajatorii; întrucât deputații în Parlamentul European, atât în calitate de reprezentanți aleși direct ai cetățenilor UE, cât și în calitate de legiuitori, au o responsabilitate specială de a-și îndeplini sarcinile cu respectarea celor mai înalte standarde și a legislației UE,

Observații generale

1.  reamintește că egalitatea de gen este o valoare fundamentală a UE și trebuie integrată în toate politicile, activitățile și programele UE; regretă progresele lente înregistrate în UE în ceea ce privește egalitatea de gen și reamintește că violența bazată pe gen este atât o cauză, cât și o consecință a inegalității de gen; subliniază nevoia urgentă de îmbunătățire și insistă ca UE și statele sale membre să se angajeze pe deplin în vederea accelerării progreselor, inclusiv prin punerea în aplicare a integrării dimensiunii de gen și a includerii dimensiunii de gen în buget în toate politicile, activitățile și programele UE; condamnă cu fermitate toate formele de violență bazată pe gen, inclusiv violența sexuală, și toate formele de hărțuire, în special hărțuirea sexuală;

2.  își reiterează solicitarea adresată Comisiei de a prezenta, în temeiul articolului 83 alineatul (1) din TFUE, o propunere de decizie a Consiliului care să identifice violența bazată pe gen ca fiind un nou domeniu de infracțiune; reafirmă angajamentul UE de a aborda violența bazată pe gen și salută propunerea de directivă privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (COM(2022)0105); salută sondajul Agenției pentru Drepturi Fundamentale (FRA) privind violența împotriva femeilor, realizat în 2014, și noul sondaj al FRA la nivelul UE, prevăzut pentru 2024; subliniază importanța colectării frecvente de date dezagregate privind violența de gen, pentru a putea identifica amploarea acestei probleme; invită Comisia și statele membre să facă tot ce este necesar pentru ca acest lucru să devină realitate;

3.  își reiterează apelul ca UE și toate statele membre să ratifice rapid Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, recunoscută la nivel internațional, în conformitate cu un aviz al Curții de Justiție din 2021, care stabilește un set de standarde menite să prevină violența de gen, să protejeze victimele și să pedepsească autorii; invită UE și statele membre să se asigure că hărțuirea sexuală este inclusă ca infracțiune penală atât în domeniul muncii, în conformitate cu directivele UE existente împotriva discriminării, cât și în orice altă sferă a vieții, în conformitate cu Convenția de la Istanbul, și, în consecință, să facă trimitere la „definiția hărțuirii de la articolul 40 din Convenția de la Istanbul” în legislația lor relevantă; este convins că UE și statele membre ar trebui să combată reacțiile împotriva egalității de gen prin adoptarea și punerea în aplicare a unor norme și politici concrete, eficiente și ambițioase privind prevenirea și combaterea violenței bazate pe gen, inclusiv a hărțuirii psihologice, fizice și sexuale;

4.  condamnă cu fermitate toate formele de hărțuire, în special hărțuirea sexuală; constată că hărțuirea este un fenomen răspândit, omniprezent și dăunător în toate domeniile vieții private și publice; subliniază că hărțuirea la locul de muncă constituie o încălcare a drepturilor omului și poate avea consecințe grave asupra sănătății fizice și psihologice a persoanelor afectate, expunându-le la situații neplăcute și făcându-le să se simtă nesigure la locul de muncă iar, în unele cazuri, împiedicându-le să își exercite profesia; subliniază importanța combaterii violenței cibernetice la locul de muncă, deoarece aceasta are un impact enorm asupra sănătății mintale a victimelor; subliniază că trebuie acordată o atenție specială femeilor și fetelor care fug de război, cum ar fi femeile din Ucraina;

Hărțuirea sexuală și mișcarea MeToo în statele membre

5.  sprijină ferm mișcarea internațională MeToo, fondată inițial de activista Tarana Burke în 2006 pentru a ajuta victimele violenței sexuale și răspândită la nivel mondial în 2017, după ce MeToo a devenit virală; salută curajul a milioane de persoane care, pentru a rupe tăcerea și a căuta dreptate, și-au expus experiența de violență sexuală; constată că, din 2017, mișcarea MeToo s-a impus în unele state membre și că, ulterior, guvernele și organizațiile au făcut schimbări pentru a aborda violența sexuală, a ajuta victimele și a aborda consecințele negative pentru societate; constată totuși că, în unele state membre, progresele înregistrate în această privință au fost foarte slabe sau inexistente; invită statele membre să elaboreze și să pună în aplicare în mod proactiv o legislație și politici care să abordeze violența și hărțuirea sexuală în societatea noastră;

6.  subliniază faptul că, în mod obișnuit, hărțuirea și violența sexuală nu sunt definite și incriminate în UE, creând astfel drepturi și protecție fragmentate pentru victime în statele membre, ceea ce dovedește necesitatea unei abordări comune la nivelul UE, care poate fi realizată prin identificarea violenței de gen ca infracțiune la nivelul UE; își reiterează solicitarea adresată Comisiei de a prezenta, în temeiul articolului 83 alineatul (1) al treilea paragraf din TFUE, o propunere de decizie a Consiliului de identificare a violenței bazate pe gen ca nou domeniu de infracțiune și respectiv Consiliului de a adopta decizia; invită statele membre să pună la dispoziție protocoale de acțiune standardizate și sensibile la dimensiunea de gen pentru a sprijini toate victimele hărțuirii sexuale, inclusiv victimele hărțuirii sexuale transfrontaliere; invită statele membre să asigure mecanisme și proceduri eficiente de raportare în cazurile de violență și hărțuire la locul de muncă, să instituie măsurile necesare de protecție împotriva victimizării sau a represaliilor împotriva reclamanților, victimelor, martorilor și avertizorilor, să protejeze confidențialitatea și viața privată a persoanelor implicate și să garanteze că cerințele privind viața privată și confidențialitatea nu sunt utilizate în mod abuziv; invită Comisia și statele membre să pună la dispoziție resursele adecvate pentru a promova crearea și menținerea unor spații sigure la locul de muncă, atât online, cât și offline, în special a unor spații sigure pentru un singur gen, pe care femeile, în toată diversitatea lor intersecțională, să-l poată accesa pentru a face schimb de informații, pentru a crea rețele comunitare și pentru a primi sprijin din partea colegilor, cu scopul de a emancipa și de a sprijini toate femeile;

7.  invită statele membre să stabilească un set cuprinzător de norme minime, care să abordeze problema persistentă a hărțuirii sexuale și a hărțuirii psihologice într-o manieră globală și să răspundă nevoilor specifice ale victimelor acestor violențe; subliniază necesitatea de a lua în considerare noile condiții de lucru la distanță și lecțiile învățate în urma pandemiei COVID-19; subliniază că legislația joacă un rol central în combaterea hărțuirii sexuale și a violenței la locul de muncă și că o legislație care nu este pusă în aplicare în mod corespunzător nu va produce rezultatul dorit; invită Comisia și statele membre să se asigure că legile împotriva hărțuirii sexuale la locul de muncă sunt actualizate pentru a proteja femeile care lucrează la distanță împotriva abuzurilor online; invită statele membre să ia în considerare nevoile femeilor și fetelor în materie de siguranță și securitate atunci când se deplasează la și de la locul de muncă, asigurând un serviciu de transport public sigur, precum și un iluminat public adecvat și durabil;

8.  invită Comisia și statele membre, în cooperare cu Eurostat și cu Institutul European pentru Egalitatea de Gen (EIGE), să îmbunătățească, să promoveze și să asigure cercetarea privind practicile bazate pe dovezi și colectarea sistematică de date relevante, anonime, defalcate pe sexe și vârste și comparabile privind cazurile de hărțuire sexuală și de discriminare bazată pe gen și de hărțuire psihologică, inclusiv hărțuirea cibernetică, la nivel național, regional și local, precum și privind cauzele și consecințele hărțuirii sexuale, inclusiv impactul pe care reclamele sexiste și stereotipate îl pot avea asupra incidenței violenței și hărțuirii; reamintește că dreptul UE impune statelor membre, instituțiilor și agențiilor UE să se asigure că dispun de un organism de promovare a egalității, care să ofere asistență independentă victimelor hărțuirii, să efectueze sondaje independente, să colecteze date relevante, anonimizate, defalcate în funcție de sex și vârstă și comparabile, să efectueze cercetări privind definițiile și clasificările, să publice rapoarte independente și să facă recomandări privind aspecte legate de angajare și formare profesională, accesul la bunuri și servicii și furnizarea acestora, precum și recomandări pentru persoanele care desfășoară o activitate independentă; salută noua propunere de două directive a Comisiei Europene din 7 decembrie 2022, care vizează stabilirea unor standarde obligatorii pentru organismele de promovare a egalității în domeniul egalității de tratament; invită statele membre să sensibilizeze activitatea organismelor de promovare a egalității care monitorizează practicile discriminatorii prin resurse adecvate și suficiente pentru a asigura funcționarea lor eficientă;

9.  subliniază faptul că hărțuirea psihologică și sexuală la locul de muncă este ilegală, iar autorii pot face obiectul unor proceduri penale și/sau administrative; recomandă ca angajatorii să consulte serviciile de consiliere externă care oferă consultanță privind abordarea adecvată a hărțuirii la locul de muncă, pentru a asigura un mediu de lucru sigur, să îi informeze cu privire la căile de atac pe care le au la dispoziție, inclusiv măsurile disciplinare, și să prevadă posibilitatea unei concilieri timpurii, precum și consultanță și sprijin juridic pentru victime; recomandă ca „concilierea timpurie” să aibă loc numai dacă victima dorește acest lucru, având în vedere că victimelor li se oferă informații și sprijin cuprinzător înainte de conciliere și pot întrerupe procesul în orice etapă; invită statele membre să se asigure că toți lucrătorii primesc, la începutul contractului lor, informații privind procedurile și politicile de combatere a hărțuirii, drepturile lucrătorilor în caz de hărțuire și violență la locul de muncă și accesul la servicii externe de consiliere; invită Comisia să evalueze, să facă schimb și să compare cele mai bune practici existente în materie de combatere a hărțuirii sexuale la locul de muncă și să difuzeze rezultatele acestei evaluări în ceea ce privește măsurile eficiente pe care statele membre le-ar putea lua pentru a încuraja întreprinderile, partenerii sociali și organizațiile implicate în formarea profesională să prevină toate formele de discriminare bazată pe gen, în special în ceea ce privește hărțuirea și hărțuirea sexuală la locul de muncă; invită Comisia și statele membre să ia măsuri pentru ca mecanismele de finanțare a programelor de combatere a violenței bazată pe gen să poată fi utilizate pentru sensibilizarea populației și sprijinirea organizațiilor societății civile care combat violența împotriva femeilor, inclusiv hărțuirea sexuală;

10.  invită statele membre să motiveze persoanele de toate genurile și identitățile de gen să lupte împotriva hărțuirii sexuale și să participe activ la schimbările sociale; consideră că hărțuirea sexuală privește persoanele de toate genurile, precum și societatea în ansamblu; subliniază, în acest context, rolul central al bărbaților și băieților în eliminarea tuturor formelor de hărțuire și hărțuire sexuală; invită, prin urmare, statele membre și toți actorii să se asigure că bărbații și băieții joacă un rol activ și pozitiv în eliminarea tuturor formelor de hărțuire și hărțuire sexuală, precum și a altor forme de abuz și violență, inclusiv prin implicarea în campaniile de sensibilizare și de prevenire, ținând seama de faptul că 82 % din incidentele de hărțuire sexuală împotriva femeilor implică un bărbat; invită statele membre să ofere tuturor, inclusiv băieților și bărbaților, o educație sexuală incluzivă, să recunoască și să prevină hărțuirea și abuzul sexual, inclusiv de natură fobică față de LGBTQIA+;

11.  subliniază faptul că partenerii sociali pot juca un rol important în abordarea hărțuirii la locul de muncă, inclusiv a hărțuirii sexuale și a violenței cibernetice la locul de muncă; invită statele membre, în consultare cu partenerii sociali, să se asigure că angajatorii iau măsuri adecvate pentru a oferi un mediu de lucru sigur și sprijin victimelor, precum și pentru a preveni și a aborda cazurile de hărțuire sexuală, de violență cibernetică și de violență din partea terților la locul de muncă; subliniază că angajatorii trebuie să fie împiedicați să concedieze, să discrimineze sau să dezavantajeze în orice fel lucrătorii care sunt victime ale hărțuirii sexuale; subliniază, în acest context, că lucrătorii ar trebui să aibă dreptul de a primi sprijin din partea unui sindicat și a reprezentantului pentru sănătate și securitate la locul de muncă; invită statele membre să ia măsuri pentru a promova negocierea colectivă cu privire la practicile la locul de muncă privind prevenirea și abordarea cazurilor de hărțuire sexuală, inclusiv prin sensibilizarea și formarea angajatorilor, a reprezentanților sindicatelor și a reprezentanților pentru sănătatea și securitatea la locul de muncă; recunoaște rolul pe care îl joacă organizațiile societății civile și rețelele de întreprinderi în prevenirea și abordarea hărțuirii sexuale la locul de muncă, inclusiv prin sensibilizare și asistarea victimelor;

12.  subliniază faptul că Convenția OIM privind violența și hărțuirea din 2019 (nr. 190) și Recomandarea (nr. 206) sunt primele standarde internaționale de muncă care oferă un cadru comun pentru prevenirea, remedierea și eliminarea violenței și hărțuirii în lumea muncii, inclusiv a violenței și hărțuirii bazate pe gen; invită acele state membre care nu au făcut încă acest lucru să ratifice fără întârziere Convenția;

Hărțuirea în instituțiile UE

13.   este convins că instituțiile europene ar trebui să se comporte ca angajatori exemplari, stabilind standarde de toleranță zero față de orice tip de hărțuire, lucrând activ la prevenirea hărțuirii, la o protecție adecvată a victimelor și la un mecanism global de sprijin, combătând toate formele de discriminare, aplicând cu strictețe normele și impunând sancțiuni eficiente, proporționale și disuasive; consideră că sunt necesare condiții de lucru bune și un mediu sigur și respectuos pentru a asigura eficiența activității instituțiilor UE;

14.  regretă faptul că, în pofida progreselor inițiate de mișcarea MeToo, inclusiv de mișcarea MetooEP, care a contribuit la a rupe tăcerea și la a pune în evidență importanța implementării unor politici mai bune de combatere a hărțuirii, cazurile de hărțuire sexuală continuă să apară peste tot în UE și în cadrul instituțiilor europene, inclusiv în Parlamentul European, iar victimele nu sunt sprijinite și protejate suficient; reamintește că aceste cazuri aruncă o umbră asupra funcționării instituțiilor europene și subminează încrederea cetățenilor UE în acestea;

15.  subliniază importanța prevenirii, a formării specializate pe termen lung, a eforturilor de informare și de sensibilizare, a promovării unei politici de toleranță zero în ceea ce privește hărțuirea și a furnizării de consiliere și asistență psihologică victimelor, precum și a consilierii cu privire la modul în care pot contacta poliția și furnizorii de servicii juridice; salută campaniile periodice de prevenire a hărțuirii, cu afișe și broșuri actualizate, pentru a le reaminti deputaților și personalului responsabilitatea de a se asigura că au un comportament exemplar; subliniază că măsurile de prevenire trebuie să vizeze în special emanciparea femeilor și sprijinirea bărbaților pentru a contesta stereotipurile de gen dăunătoare, educarea lor cu privire la conceptul de consimțământ, promovarea egalității de gen pentru un mediu de lucru sigur, încurajându-i pe toți să acționeze ca modele pozitive pentru o societate lipsită de violență de gen; consideră că campaniile existente ar trebui să fie actualizate și consolidate în mod regulat, în special în ceea ce privește hărțuirea intersectorială și sexuală, astfel încât ignoranța sau „lipsa de conștientizare” să nu poată fi invocate ca scuză pentru încălcarea flagrantă a normelor;

16.  constată că cazurile de hărțuire sexuală și psihologică sunt încă insuficient raportate în Parlament, deoarece victimele nu utilizează canalele existente, din motive precum rușinea, teama de represalii, neîncrederea generală în tratarea cazurilor de hărțuire de către comisiile competente care se ocupă de plângerile de hărțuire, lipsa unui sistem cuprinzător de raportare, sprijin și îngrijire a victimelor, bazat pe standardele privind drepturile omului, teama că relațiile la locul de muncă ar fi afectate în mod negativ sau ar avea un impact negativ asupra carierei reclamantului sau că raportul nu ar fi crezut sau luat în serios; consideră că acest lucru demonstrează în mod clar necesitatea de a depune eforturi suplimentare pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la procedurile de raportare și de sprijinire a victimelor în ceea ce privește prevenirea tuturor formelor de hărțuire;

17.  ia act de existența în Parlamentul European a unor structuri formale și informale care abordează problemele legate de hărțuire și, în special, de hărțuirea sexuală, oferind asistență consultativă, juridică și psihologică victimelor, inclusiv campanii de informare care pot permite victimelor să recunoască exemplele de hărțuire; solicită o mai bună promovare, vizibilitate, consolidare și profesionalizare a acestor structuri, a competențelor și a componenței lor, pentru a se asigura că toate victimele pot raporta în condiții de încredere și siguranță; salută inițiativele unor grupuri politice, care au decis să instituie consilieri confidențiali și mediatori interni care au urmat o formație și cărora victimele hărțuirii le pot raporta cazul lor și pot primi sprijin, consiliere și îndrumare în condiții de confidențialitate; subliniază faptul că aceste structuri din cadrul grupurilor politice au fost puse în aplicare pentru a completa, și nu pentru a ocoli, structurile existente ale Parlamentului European, care trebuie revizuite pentru a sprijini cât mai bine victimele; solicită un schimb de bune practici între grupurile politice în ceea ce privește prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale și a altor forme de hărțuire; își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că raportarea hărțuirii în instituțiile UE poate avea consecințe asupra carierei reclamanților; subliniază, de asemenea, lipsa unor date transparente și care să respecte viața privată cu privire la numărul de cazuri de hărțuire în cadrul instituției;

18.  reamintește obligația tuturor instituțiilor europene de a pune în aplicare toate politicile necesare și protocoalele de acțiune standardizate sensibile la dimensiunea de gen pentru a preveni și aborda toate formele de hărțuire și violență și le îndeamnă să se asigure că toate normele în vigoare garantează o abordare de toleranță zero față de orice formă de comportament neadecvat și sprijinul și protecția depline pentru toate victimele; evidențiază datoria de exemplaritate a membrilor aleși, a personalului politic și a funcționarilor de la toate nivelurile; invită instituțiile europene să își consolideze normele și politicile interne pentru a se asigura că, în cazurile de hărțuire și/sau violență psihologică sau sexuală semnalate, sancțiunile aplicate presupusului autor constau nu numai în suspendarea temporară a responsabilităților și a beneficiilor aferente pe durata suspendării, ci și în retragerea integrală a salariului și rezilierea contractului de muncă, în cazul în care se dovedește că este vinovat;

19.  salută progresele înregistrate în ceea ce privește reforma politicilor de combatere a hărțuirii în diferitele instituții ale UE după formarea mișcării MeToo; constată, cu toate acestea, că în toate instituțiile se pot face îmbunătățiri pentru a proteja și sprijini mai bine victimele și pentru a-i sancționa pe autori; în special în cazul Parlamentului European, reamintește că orice cadru juridic cu caracter disuasiv trebuie să respecte principiul proporționalității sancțiunilor din dreptul UE și subliniază că sancțiunea maximă actuală pentru încălcarea normelor constă în suspendarea diurnei pentru o lună sau a activității pentru o lună pentru deputații europeni, care poate fi dublată în caz de încălcări repetate; constată că aceste sancțiuni nu sunt proporționale, având în vedere prejudiciile grave suferite de victimele hărțuirii; solicită, prin urmare, consolidarea sancțiunilor prin revizuirea Regulamentului de procedură pentru a se asigura că gravitatea prejudiciului cauzat victimelor hărțuirii sexuale și psihologice este abordată în mod corespunzător și proporțional în domeniul de aplicare a sancțiunilor;

20.  consideră că bugetul UE poate fi afectat de cazurile de hărțuire din cadrul instituțiilor UE și că, prin urmare, acestea ar trebui luate în considerare atunci când se decide acordarea sau nu a descărcării de gestiune bugetară pentru instituția în cauză; solicită, de asemenea, un cadru mai protector și noi măsuri de sprijin pentru victimele hărțuirii, în special sprijin psihologic pe durata procedurii;

21.  încurajează toate instituțiile și agențiile UE ca periodic să facă schimb și să compare cele mai bune practici ale lor în materie de politici de combatere a hărțuirii, orientări sau orice noi dispoziții privind mecanismele și strategiile de adaptare care ar promova, de asemenea, egalitatea de gen;

22.  solicită tuturor instituțiilor UE să introducă o rețea de consilieri confidențiali și de mediatori externi pentru a oferi îndrumare și sprijin victimelor hărțuirii sexuale și încurajează cooperarea între consilierii confidențiali din diferite organisme ale UE, ceea ce este esențial pentru organismele mai mici, care au mai puțini membri ai personalului disponibil pentru a oferi un sprijin adecvat;

23.  ia act de importanța abordării hărțuirii sexuale intersecționale, prin crearea unui mediu incluziv și respectuos, în care toți membrii comunității sunt apreciați și tratați cu demnitate, indiferent de rasă, gen, vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, expresie de gen, caracteristici sexuale, dizabilități sau alte caracteristici; constată că problema hărțuirii sexuale intersecționale ar trebui să fie o preocupare a societății în ansamblul ei; constată că este important să existe o politică cuprinzătoare de combatere a discriminării și a hărțuirii care să ia în considerare intersectorialitatea și experiențele unice ale grupurilor marginalizate; solicită ca personalul și membrii instituțiilor europene să beneficieze de eforturi de educație, formare și sensibilizare care să abordeze intersectorialitatea și nevoile specifice ale grupurilor marginalizate;

24.  salută faptul că această legislatură parlamentară este prima legislatură în care deputaților li s-a solicitat să semneze o declarație prin care își confirmă angajamentul de a respecta Codul comportamentului corespunzător, care are referințe explicite la hărțuire; reamintește, cu toate acestea, că măsurile actuale de combatere a hărțuirii sexuale nu sunt suficient de puternice și nu includ toate acțiunile solicitate în rezoluțiile anterioare; în acest sens, solicită administrației Parlamentului și Biroului să le adopte și să le pună în aplicare și solicită Președintei și Secretarului General să prezinte progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare în cadrul unei reuniuni publice a Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (FEMM); constată cu îngrijorare că, în ciuda eforturilor depuse, există încă cazuri de hărțuire sexuală în Parlament; este convins, cu toate acestea, de voința politică a Parlamentului de a aborda hărțuirea sexuală și alte tipuri de hărțuire în interiorul și în afara instituției; solicită o mai mare transparență în ceea ce privește toate procedurile și punerea în aplicare a unor măsuri concrete de către diferite departamente la nivel politic și administrativ;

25.  salută formarea privind prevenirea hărțuirii oferită deputaților, managerilor din cadrul Secretariatului General și personalului Parlamentului; este convins, cu toate acestea, că participarea voluntară la formarea pentru prevenirea hărțuirii s-a dovedit insuficientă; solicită introducerea unei formări obligatorii în materie de prevenire a hărțuirii pentru toți deputații, chiar la începutul fiecărui mandat, și pentru tot personalul, în special la toate nivelurile de conducere; solicită aplicarea de sancțiuni în cazul neefectuării acestei formări și revizuirea Regulamentului de procedură în acest sens; își exprimă îngrijorarea cu privire la numărul redus de deputați care au participat la formare până în prezent în această legislatură, dat fiind că doar 260 de deputați din 705 au finalizat formarea, ceea ce reprezintă 36,9 % din totalul deputaților; solicită, prin urmare, să se ia măsuri suplimentare pentru a se asigura că deputații finalizează cursul de formare privind prevenirea hărțuirii într-o perioadă de timp rezonabilă; solicită ca pe site-ul internet al Parlamentului să fie accesibilă o listă publică cu deputații care au finalizat formarea și cei care nu au finalizat-o, precum și publicarea certificatului de absolvire a acestei formări pe pagina individuală a deputatului respectiv; subliniază, de asemenea, că este necesar ca programele de formare să fie disponibile în mod frecvent în toate limbile UE; reamintește că sancțiunile ar trebui să fie proporționale și să respecte statutul de deputat ales și dreptul acestuia de a-și exercita mandatul; subliniază faptul că formarea ar trebui, de asemenea, să îi educe pe angajați și să le dea încredere, astfel încât aceștia să fie capabili să acționeze în cazul unui comportament inadecvat și al unor potențiale situații de hărțuire, pentru a recunoaște primele semne de hărțuire și a interveni rapid pentru a preveni escaladarea;

26.  salută măsurile puse în aplicare în cadrul „Foii de parcurs actualizate pentru adaptarea măsurilor de prevenire și de sprijin timpuriu pentru a face față conflictelor și hărțuirii între deputații europeni și asistenții parlamentari acreditați (APA), stagiari și alți membri ai personalului”, adoptate de Birou la 12 martie 2018, și a Planului de acțiune privind egalitatea de gen; solicită îmbunătățirea, în mod regulat, a acțiunilor de sensibilizare a tuturor persoanelor care lucrează în incinta Parlamentului cu privire la politica de hărțuire zero, pentru a le oferi instrumentele necesare pentru a recunoaște și a raporta toate formele de hărțuire; solicită mai multe date defalcate pe sexe pentru a stabili în ce măsură hărțuirea afectează angajații din cadrul PE, cu un accent deosebit pe comunitatea LGBTQIA+; solicită un mecanism de monitorizare a punerii în aplicare a acestei politici, cu participarea Comisiei FEMM;

27.  ia act de activitatea Comitetului consultativ privind hărțuirea și prevenirea acesteia la locul de muncă și a Comitetului consultativ care se ocupă de plângerile de hărțuire referitoare la deputații în Parlamentul European; solicită din nou o transparență deplină cu privire la modul în care Parlamentul abordează problemele legate de hărțuire, protejând în același timp identitatea persoanelor afectate, și invită ambele comitete să elaboreze și să publice anual pe site-ul Parlamentului rapoartele de monitorizare și evaluări ale riscurilor; solicită o evaluare internă anuală, precum și o evaluare independentă efectuată de auditori externi selectați printr-o procedură transparentă cel puțin o dată pe mandat și subliniază că aceste rezultate trebuie făcute publice; recomandă, în conformitate cu rezoluțiile sale anterioare, înființarea unui grup operativ de experți independenți cu mandatul de a examina situația hărțuirii sexuale și a abuzurilor sexuale în Parlament și de a efectua o evaluare a Comitetului consultativ existent care se ocupă de plângerile dintre APA și deputații în Parlamentul European privind hărțuirea și prevenirea acesteia la locul de muncă și a Comitetului consultativ pentru personalul Parlamentului privind prevenirea hărțuirii; recomandă să propună modificări adecvate pentru a asigura profesionalizarea și pentru a atinge obiectivul de toleranță zero;

28.  își reiterează apelul de fuzionare a celor două comitete consultative într-un singur comitet care să se ocupe de cazurile de hărțuire, din care să facă parte un chestor, doi reprezentanți ai personalului și/sau ai comitetelor APA și trei experți profesioniști, cum ar fi medici, terapeuți și experți juridici în domeniul hărțuirii, pentru a permite o componență egală, profesională, corectă și echilibrată; solicită crearea unui registru istoric confidențial al cazurilor, așa cum s-a solicitat deja în rezoluțiile din 2017 și 2021; solicită un mandat clar și un proces de selecție transparent pentru membrii comitetului; recomandă crearea unei rețele voluntare de sprijin pentru supraviețuitori, care să ofere sprijin și îndrumare în rândul victimelor și supraviețuitorilor hărțuirii;

29.  regretă faptul că procedurile de investigare a presupuselor cazuri de hărțuire pot dura până la doi ani, ceea ce cauzează prejudicii inutile victimelor; reamintește că administrația Parlamentului are responsabilitatea legală de a investiga cazurile care îi sunt prezentate cu diligența necesară și în timp util; prin urmare, solicită celor două comitete consultative care se ocupă de plângerile de hărțuire în Parlamentul European să finalizeze cazurile care le sunt prezentate cât mai curând posibil, cel târziu în termen de șase luni, și să informeze permanent toate părțile implicate cu privire la procedură; solicită Președintei să ia o decizie cu privire la eventualele sancțiuni în termen de șase săptămâni de la primirea raportului inițial și să comunice această decizie tuturor părților implicate înainte de orice anunț public; solicită Biroului să includă un articol privind termenele prescrise pentru a se asigura că Decizia Biroului din 2 iulie 2018 respectă principiile de drept ale UE privind securitatea juridică și buna administrare; subliniază necesitatea de a acorda o atenție deosebită situației lucrătorilor cu cele mai puțin stabile contracte și hărțuirii online, având în vedere extinderea sistemului de telemuncă;

30.  solicită instituțiilor europene să pună în aplicare un audit extern privind situația hărțuirii în instituțiile lor, inclusiv revizuirea procedurilor și sistemelor existente care tratează cazurile de hărțuire, să facă public rezultatul și să facă reforme pe baza recomandărilor din audit;

31.  ia act de importanța avertizorilor în cazurile de hărțuire; își reiterează recomandarea de a revizui Statutul funcționarilor, în special articolul 22c, pentru a-l alinia la standardele Directivei privind avertizorii de integritate; solicită Biroului ca, între timp, să revizuiască imediat normele interne ale Parlamentului de punere în aplicare a articolului 22c din Statutul funcționarilor pentru armonizarea lor; solicită Serviciului de cercetare al Parlamentului European să comande un studiu privind valoarea adăugată a platformelor de semnalare a neregulilor la locul de muncă și modul în care acestea ar putea fi aplicate în cadrul instituțiilor UE, ale cărui rezultate și recomandări ar trebui să fie prezentate în cadrul unui atelier sau al unei audieri cu schimburi de opinii în comisiile relevante ale Parlamentului;

32.  solicită din nou Ombudsmanului European să furnizeze anual informații coerente Grupului la nivel înalt pentru egalitatea de gen și diversitate și Comisiei FEMM ale Parlamentului despre plângerile referitoare la administrarea defectuoasă legate de egalitatea de gen în Parlament și în alte instituții UE;

o
o   o

33.  încredințează Președintei sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO L 204, 26.7.2006, p. 23. (2) JO L 305, 26.11.2019, p. 17. (3) JO C 346, 27.9.2018, p. 192. (4) JO C 433, 23.12.2019, p. 31. (5) JO C 232, 16.6.2021, p. 48. (6) JO C 456, 10.11.2021, p. 191. (7) JO C 456, 10.11.2021, p. 208. (8) JO C 251, 30.6.2022, p. 2. (9) JO C 251, 30.6.2022, p. 138. (10) Texte adoptate, P9_TA(2023)0047. (11) Organizația Internațională a Muncii (OIM), Lloyd’s Register Foundation, Experience of violence and harassment at work: the first global survey, 2022. (12) Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO L 303, 2.12.2000, p. 16). (13) OIM, Experiences of violence and harassment at work: A global first survey, Geneva, 2022. (14) Eurostat, EU survey on gender-based violence against women and other forms of inter-personal violence (EU-GBV) – first results – 2022 edition. (15) OIM, Experiences of violence and harassment at work: A global first survey, Geneva, 2022. (16) Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), Violence against women, 2014. (17) FRA, A long way to go for LGBTI equality, 2020. (18) Lomba, N., et al., Combating Gender based Violence: Cyber Violence, Serviciul de Cercetare al Parlamentului European, 2021. (19) Plan International, Free to be online? Girls’ and young women’s experiences of online harassment, 2020. (20) Rezoluția din 26 octombrie 2017 referitoare la combaterea hărțuirii sexuale și a abuzului sexual în UE (JO C 346, 27.9.2018, p. 192). (21) Rezoluția din 28 noiembrie 2019 referitoare la aderarea UE la Convenția de la Istanbul și la alte măsuri de combatere a violenței de gen (JO C 232, 16.6.2021, p. 48). (22) Rezoluția din 16 decembrie 2021 referitoare la MeToo și hărțuirea – consecințe pentru instituțiile UE (JO C 251, 30.6.2022, p. 138).