Rezoluția Parlamentului European din 17 ianuarie 2024 referitoare la conștiința istorică europeană (2023/2112(INI))
Parlamentul European,
– având în vedere articolul 165 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere rezoluția sa din 19 septembrie 2019 referitoare la importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei,(1)
– având în vedere rezoluția sa din 2 aprilie 2009 referitoare la conștiința europeană și totalitarismul,(2)
– având în vedere Regulamentul (UE) 2021/692 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a programului „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1381/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 390/2014 al Consiliului,(3)
– având în vedere rezoluția sa din 11 noiembrie 2021 referitoare la Spațiul european al educației: o abordare comună și cuprinzătoare(4)
– având în vedere rezoluția sa din 8 martie 2022 referitoare la rolul culturii, educației, mass-mediei și sportului în combaterea rasismului,(5)
– având în vedere rezoluția sa din 6 aprilie 2022 referitoare la punerea în aplicare a acțiunilor educative civice,(6)
– având în vedere rezoluția sa din 14 decembrie 2022 referitoare la punerea în aplicare a Noii agende europene pentru cultură și a Strategiei UE pentru relațiile culturale internaționale,(7)
– având în vedere rezoluția sa din 21 ianuarie 2021 referitoare la Strategia UE privind egalitatea de gen,(8)
– având în vedere comunicarea Comisiei din 18 septembrie 2020 intitulată „O Uniune a egalității: Planul de acțiune al UE de combatere a rasismului pentru perioada 2020-2025” (COM(2020)0565),
– având în vedere comunicarea Comisiei din 14 iunie 2016 intitulată „Sprijinirea prevenirii radicalizării care duce la extremism violent ” (COM(2016)0379),
– având în vedere Convenția culturală europeană din 19 decembrie 1954,(9)
– având în vedere studiul realizat pentru Comisia sa pentru cultură și educație intitulat „Memoria istorică europeană: politici, provocări și perspective”,(10)
– având în vedere studiul realizat pentru Comisia sa pentru cultură și educație intitulat „Identitatea europeană,(11)
– având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru cultură și educație (A9-0402/2023),
A. întrucât trecutul complex, conflictual și contestat al Europei constituie atât o provocare, cât și o șansă pentru integrarea europeană, recunoscând că o conștiință istorică bine informată favorizează înțelegerea reciprocă și toleranța;
B. întrucât nedreptățile bazate pe gen, pe convingeri și pe apartenența etnică au fost prezente în istoria europeană de-a lungul mai multor secole, inclusiv sub forma antisemitismului și a atitudinilor negative față de romi, având consecințe pentru Europa și restul lumii;
C. întrucât reflecția asupra istoriei și a nedreptăților istorice ne ajută să combatem diferite forme de intoleranță și inegalitate și să construim societăți mai favorabile incluziunii;
D. întrucât istoria nu trebuie niciodată relativizată, denaturată sau falsificată în scopuri politice;
E. întrucât negaționismul istoric și alte forme de interpretări tendențioase ale istoriei reprezintă o amenințare majoră care creează neîncredere și conflicte între popoare și națiuni și zădărnicesc eforturile de stimulare a justiției istorice și a reconcilierii;
F. întrucât abordarea trecutului necesită cel mai înalt grad de imparțialitate și obiectivitate, atât în cercetarea istorică, cât și în spațiul politic;
G. întrucât memoria istorică presupune un grad important de subiectivitate, având în vedere că alegerea a ceea ce să ne amintim și a modului în care este interpretat trecutul implică în mod necesar judecăți de valoare;
H. întrucât, deși există „fapte istorice” bazate pe o muncă istorică profesională, cuprinzând, printre altele, cercetare, predare și conservarea surselor și siturilor istorice, nu există un singur „adevăr istoric” monolitic, incontestabil și etern pe care un anumit grup sau o anumită națiune să îl poată monopoliza și revendica exclusiv pentru sine sau să îl folosească pentru a nega existența altor popoare, națiuni sau state;
I. întrucât abordările interdisciplinare și contextualizarea sunt elemente esențiale în predarea istoriei, care trebuie combinată cu educația civică europeană, precum și cu programele de schimb și mobilitate;
J. întrucât promovarea unei conștiințe istorice critice la nivel transfrontalier prin mijloace educaționale și de altă natură este esențială pentru ca europenii să își înțeleagă și să își accepte trecutul, să abordeze cu încredere prezentul și să se angajeze în a construi un viitor comun;
K. întrucât conștiința istorică europeană este văzută ca o capacitate și o abilitate individuală și colectivă de a înțelege, de a evalua critic și a trage învățăminte din istorie, lucru care înlesnește recunoașterea legăturii și interdependenței inextricabile dintre trecut, prezent și viitor,
Abordarea trecutului Europei: risc și oportunitate
1. recunoaște că istoria diversă și adesea conflictuală a națiunilor și statelor europene face ca orice efort de abordare a istoriei la nivel politic să fie un act dificil și potențial periculos și că încercările de a influența modul de comemorare și interpretare a trecutului se dovedesc întotdeauna a fi dificile;
2. subliniază potențialul principiului historia magistra vitae și consideră că îndeosebi perioadele tragice și aspectele întunecate ale istoriei Europei sunt o reamintire foarte vie a greșelilor din trecut a căror repetare trebuie evitată și o chemare de a colabora pentru a construi societăți democratice și inclusive în Uniune și la nivel mondial;
3. consideră că o abordare responsabilă, bazată pe dovezi și critică a istoriei, axată pe valori europene comune, este o condiție sine qua non pentru orice comunitate politică democratică, astfel încât să sensibilizeze generațiile actuale și viitoare cu privire atât la realizările, cât și la aberațiile trecutului, să construiască un discurs public autoreflexiv și să promoveze înțelegerea și reconcilierea în interiorul anumitor grupuri sociale, națiuni și state, precum și între acestea;
Politica trecutului în Uniunea Europeană – o evaluare critică
4. subliniază necesitatea unei evaluări oneste a „politicii trecutului” UE, prin care aceasta s-a străduit să confere legitimitate proiectului european, să întărească sentimentul de apartenență la Europa și să încurajeze coexistența pașnică a popoarelor de pe continent, recunoscând deopotrivă realizările și deficiențele existente și examinând modurile prin care cetățenii au fost încurajați să se confrunte cu trecutul;
5. recunoaște seria de inițiative trecute și prezente la nivel european pentru a promova o memorie istorică europeană comună, inclusiv Ziua comemorării Holocaustului, Ziua europeană a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare, instituirea unei componente dedicate comemorării în cadrul fostelor programe „Europa pentru cetățeni” și al actualelor programe „Cetățenie, egalitate, drepturi și valori” (CEDV), precum și diverse rezoluții ale Parlamentului, cum ar fi cea din 2 aprilie 2009 referitoare la conștiința europeană și totalitarismul și cea din 19 septembrie 2019 referitoare la importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei;
6. își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că în Europa continuă să existe o concurență latentă și o incompatibilitate parțială între diferitele cadre de memorie și culturi ale memoriei, ca de exemplu între Europa de Vest și Europa de Est, dar și între țările și națiunile din anumite părți ale continentului; subliniază că toate țările europene au experiențe comune și divergente, care aparțin unei istorii europene comune; recunoaște crimele comise de regimurile totalitare naziste, fasciste și comuniste, precum și în timpul colonialismului, precum și rolul jucat de aceste crime în modelarea percepțiilor istorice în Europa; subliniază necesitatea de a elimina decalajele regionale și ideologice existente în ceea ce privește conștiința istorică în rândul țărilor și popoarelor europene, în vederea construirii unui teren comun pentru dialog, înțelegere și respect reciproc;
7. recunoaște că ororile trecutului servesc drept „mit fondator negativ” și conferă proiectului european o motivație puternică, însă recunoaște că preocuparea Uniunii de a construi îndeosebi o narațiune ex negativo despre sine prezintă riscul de a promova un sistem istoric teleologic și simplist, fără nuanțe, care ar putea împiedica o înțelegere pe deplin documentată a trecutului complex al Europei și ar putea diminua elementele ce stimulează combaterea stereotipurilor și a adevărurilor dogmatice („vacile sacre”) din istoria națională;
Către o conștiință istorică avizată în Europa
8. recunoaște necesitatea unei înțelegeri mai ample și mai cuprinzătoare a istoriei europene pentru a crea o conștiință istorică europeană critică și autoreflexivă, în special prin punerea unui accent mai mare asupra inițiativelor europene actuale de comemorare, ținând cont și de grupurile care au fost subreprezentate până acum și promovând modalități inovatoare de predare a istoriei;
9. subliniază că este important să se treacă de la o „cultură europeană a comemorării”, care este predominant descendentă și preocupată de definirea a ceea ce ar trebui să își amintească europenii, la o „cultură a amintirii” ascendentă și centrată pe cetățeni, bazată pe principii și valori europene comune, care să se concentreze pe dezvoltarea capacităților de a procesa în mod critic trecutul la nivel local, regional, național și european, implicând organizațiile societății civile;
10. recunoaște importanța crucială a abordării trecutului Europei pe baza valorilor fundamentale europene consacrate la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și pe baza tradițiilor etice și filosofice care susțin aceste valori, și a creării unei sfere deschise de dialog care să permită, de asemenea, abordarea elementelor dificile ale istoriei naționale și să asigure înțelegerea reciprocă și reconcilierea atât în interiorul națiunilor europene, între națiunile europene, precum și între acestea și restul lumii;
11. consideră că libertatea de a preda, a studia și a desfășura activități de cercetare, inclusiv accesul liber la arhive și surse, alături de libertatea de exprimare artistică, este o condiție prealabilă pentru generarea și difuzarea de cunoștințe obiective și bazate pe dovezi în societățile democratice și, mai ales, pentru o abordare critică a istoriei; invită Comisia și statele membre să protejeze libertățile care sunt amenințate în prezent, în special prin cazuri de deturnare a legilor privind memoria, inclusiv recurgând la mecanismul UE de protecție a statului de drept;
12. subliniază rolul fundamental al educației și invită statele membre să-și actualizeze programele de învățământ și metodologiile de predare curente pentru a direcționa atenția de la istoria națională către cea europeană și mondială și pentru a pune un accent mai mare pe înțelegerea istoriei supranaționale, în special facilitând existența unor perspective multiple asupra aceleiași perioade istorice și ale aceluiași eveniment istoric și promovând stiluri de predare corespunzătoare, care să favorizeze reflecția și dezbaterile despre transferul de cunoștințe și care să fie ghidate de obiectivul general ca elevii să învețe „cum să gândească”, mai degrabă decât „ce să gândească”;
13. evidențiază că predarea noțiunilor legate de integrarea europeană, istoria, instituțiile și valorile fundamentale ale Uniunii și cetățenia europeană au o importanță vitală în apariția unui sentiment european de apartenență; solicită ca predarea istoriei europene și a integrării europene, care trebuie privite într-un context global, și ca educația civică europeană să devină parte integrantă a sistemelor naționale de învățământ; recunoaște eforturile depuse la nivelul UE de a îmbunătăți cunoștințele despre Uniune și istoria acesteia, mai ales prin așa-numitele acțiuni „Jean Monnet”; invită Comisia și statele membre să lucreze, inclusiv prin intermediul Grupului de lucru pentru egalitate și valori al Spațiului european al educației, la crearea unor elemente specifice axate pe dezvoltarea conștiinței istorice europene și să elaboreze în comun un „manual al UE” pentru activitățile școlare, care să ofere orientări comune, fapte și cifre imparțiale pentru predarea istoriei europene;
14. consideră că șovinismul, stereotipurile de gen, asimetriile de putere și inegalitățile structurale sunt adânc înrădăcinate în istoria europeană și regretă lipsa unei abordări suficient de multiculturale și care să ia în considerare dimensiunea de gen în predarea istoriei; consideră esențial să se abordeze marginalizarea femeilor și a altor grupuri sociale subreprezentate în istorie și invită statele membre să pună un accent mai puternic pe acest aspect în programele naționale de învățământ;
15. subliniază necesitatea predării interdisciplinare și intersecționale a istoriei, care să aplice o pedagogie inovatoare și centrată pe cursant, utilizând instrumente interactive, metode narative și abordări bazate pe lecții învățate valabile de-a lungul generațiilor, care să utilizeze un set complet de surse, tehnologii și materiale didactice, și anume manuale de istorie transfrontaliere și transnaționale și istorii orale, și care să promoveze competențe analitice și de gândire critică;
16. recunoaște rolul central jucat de profesori în generarea și transmiterea competențelor necesare pentru înțelegerea și evaluarea critică a faptelor istorice și subliniază că este important ca profesorii nu numai să beneficieze de o formare adecvată, ci și să se implice în dezvoltarea profesională continuă, inclusiv în activități de învățare inter pares și în schimbul de bune practici, atât la nivel național, cât și la nivel transnațional; subliniază, în acest context, valoarea adăugată a academiilor Erasmus+ pentru cadrele didactice;
17. invită statele membre să asigure materiale didactice (de istorie) și formări adaptate, care permit profesorilor să se concentreze mai bine asupra aspectelor transnaționale și a fațetelor multiple ale istoriei, care oferă metode didactice adecvate și principiile unei predări moderne și urmăresc în primul rând formarea unor tineri capabili să gândească autonom;
18. subliniază că colectarea datelor și compararea și evaluarea metodelor și instrumentelor de predare a istoriei sunt foarte valoroase și salută activitatea organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale specializate active în acest domeniu, inclusiv a Observatorului pentru predarea istoriei în Europa al Consiliului Europei și a EUROCLIO; subliniază necesitatea ca mai multe state membre ale UE să participe la Observator;
19. recunoaște potențialul muzeelor de a aborda în mod critic istoria contestată a Europei ca instrument de învățare despre trecut și de cristalizare a conștiinței istorice, în special „Casa Istoriei Europene” ca proiect emblematic, căruia ar trebui să i se aloce resurse suficiente astfel încât să fie informat un public european cât mai larg;
20. subliniază că este importantă conservarea bogatului patrimoniu cultural și istoric și a siturilor memoriale ale Europei, în special ca instrumente de a crea o conștiință istorică critică, cu condiția ca ele să nu fie utilizate în mod distorsionat în scopuri ideologice; pune în lumină rolul pe care îl pot juca în această privință marca patrimoniului european și instituțiile independente care promovează patrimoniul european, atât material, cât și imaterial; încurajează statele membre să își intensifice eforturile de definire și protejare a locurilor memoriei democratice, în special a celor legate de grupurile subreprezentate; subliniază potențialul pe care Europeana îl are de a servi drept bibliotecă digitală, arhivă, muzeu și platformă educațională a Europei;
21. recunoaște potențialul mass-mediei digitale și nivelul tot mai ridicat de digitalizare în educație, și își exprimă totodată profunda îngrijorare cu privire la utilizarea din ce în ce mai frecventă a canalelor digitale pentru manipularea politică și circulația dezinformării, inclusiv în domeniul istoriei, după cum a evidențiat revizionismul istoric al Rusiei care însoțește războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei; invită Comisia și statele membre să își intensifice eforturile de consolidare a alfabetizării mediatice și digitale și să înzestreze profesorii și elevii cu competențe și instrumente adecvate care să faciliteze predarea istoriei bazată pe fapte și care să le permită să identifice, să contextualizeze și să analizeze atât sursele istorice tradiționale, cât și pe cele moderne;
22. subliniază că oportunitățile de mobilitate transfrontalieră în scop educațional oferite de programele europene și de alte sisteme de mobilitate favorizează schimbul de idei și promovează cunoștințele transversale, precum și înțelegerea interculturală, contribuind la eliminarea barierelor naționale și oferind o mai bună înțelegere a trecutului și a prezentului;
23. invită Comisia și statele membre să întărească instrumentele disponibile în prezent la nivel european pentru a promova o conștiință istorică europeană critică și autoreflexivă, în special programul Erasmus+, care sprijină mobilitatea și învățarea interculturală ca instrumente esențiale pentru o mai bună înțelegere a altor culturi și națiuni, și programul CEDV, care susține proiectele transnaționale de comemorare istorică și promovează angajamentul civic;
24. solicită instituțiilor europene, statelor membre, țărilor candidate și potențial candidate, instituțiilor de învățământ și actorilor societății civile să își intensifice eforturile pentru a promova reconcilierea, a se abține de la orice încercare de instrumentalizare a istoriei în scopuri politice și de a combate revizionismul și negaționismul istoric atât în Uniunea Europeană, cât și în afara acesteia; reamintește importanța acestor aspecte pentru viitoarele extinderi ale Uniunii;
Perspective: moștenirea trecutului și viitorul UE
25. susține idealul unei „culturi a memoriei” și a conștiinței istorice bazate pe valori și practici europene comune în abordarea trecutului, evitând în același timp nivelările sau simplificările nejustificate ale istoriei;
26. își exprimă speranța că, pe baza unei auto-reflecții critice asupra istoriei și a responsabilității istorice la nivel național, s-ar putea naște un discurs reflexiv cu adevărat european despre trecutul continentului, fără ca istoria să fie deturnată în scopuri politice, și își exprimă speranța că din munca istorică comună va apărea o „comunitate de destin” între popoarele europene;
27. estimează că amintirile colective naționale vor contribui în cele din urmă la o sferă publică europeană și vor fuziona în cadrul acesteia, și că în această sferă culturile naționale de rememorare se vor completa reciproc, în loc să fie în competiție, iar abordarea istoriei va deveni o chestiune de acțiune civică mai degrabă decât politică;
o o o
28. încredințează Președintei sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.
Studiu - „Memoria istorică europeană: Politici, provocări și perspective” (a doua ediție) Parlamentul European, Direcția Generală Politici Interne, Departamentul tematic B – Politici structurale și de coeziune, aprilie 2015.
Studiu – „Identitatea europeană”, Parlamentul European, Direcția Generală Politici Interne, Departamentul tematic B – Politici structurale și de coeziune, aprilie 2017.