Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului European
Legislatura a 9-a - iulie 2019
EPUB 148kPDF 764k
CUPRINS
ÎN ATENŢIA CITITORILOR
COMPENDIU DE ACTE JURIDICE PRINCIPALE REFERITOARE LA REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ

ANEXA VI : COMPETENȚELE ȘI ATRIBUŢIILE COMISIILOR PARLAMENTARE PERMANENTE(1)
V.   Comisia pentru control bugetar

Această comisie este competentă în chestiuni privind:

1.   controlul execuției bugetului Uniunii și al Fondului european de dezvoltare, precum și deciziile privind descărcarea de gestiune care trebuie luate de Parlament, inclusiv procedura internă de descărcare de gestiune, și orice altă măsură de însoțire sau de punere în aplicare a acestor decizii;

2.   închiderea, prezentarea și controlul conturilor și bilanțurilor Uniunii, ale instituțiilor acesteia și ale oricărui organism care beneficiază de finanțarea acesteia, inclusiv stabilirea creditelor care urmează a fi reportate și fixarea soldurilor;

3.   controlul activităților financiare ale Băncii Europene de Investiții;

4.   evaluarea raportului costuri-beneficii al diferitelor finanțări ale Uniunii pentru punerea în aplicare a politicilor Uniunii, cu implicarea, la solicitarea Comisiei pentru control bugetar, a comisiilor specializate și acționând, la solicitarea Comisiei pentru control bugetar, în cooperare cu acestea pentru a examina rapoartele speciale ale Curții de Conturi;

5.   relațiile cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), examinarea fraudelor și neregulilor care aduc atingere execuției bugetului Uniunii, acțiunile care vizează prevenirea acestor acte și declanșarea de proceduri judiciare, protecția strictă a intereselor financiare ale Uniunii și acțiunile relevante întreprinse de Parchetul European în acest domeniu;

6.   relațiile cu Curtea de Conturi, numirea membrilor și analizarea rapoartelor acesteia;

7.   Regulamentul financiar pentru chestiunile privind execuția, gestiunea și controlul bugetar.

(1)Adoptată prin Decizia Parlamentului din 15 ianuarie 2014.
Ultima actualizare: 19 decembrie 2019Notă juridică