Parlamentul European: Procedura legislativă ordinară  

Navigare principală:

Modul de funcționare

Lista de paş:

#1Propunerea Comisiei

Comisia Europeană prezintă propunerea legislativă Parlamentului European

Actorii cu drept de iniţiativă
  • Banca Europeană de Investiții      
  • Banca Centrală Europeană      
  • Parlamentul European      
  • Inițiativa cetățenească      
  • Un sfert dintre statele membre      
În detaliu
  • Termen: 

    Nu există nicio limită de timp pentru prezentarea propunerilor Comisiei

     
  • Vot: 

    Colegiul comisarilor adoptă propunerile Comisiei prin procedură scrisă (fără discuții) sau prin procedură orală (cu discuții). Dacă este necesară supunerea la vot, Comisia decide prin majoritate simplă.

     
  • Documentul produs: 

    Documentul propus de Comisie este: O propunere de regulament (de directivă sau de decizie) al/a Parlamentului European și al/a Consiliului privind [subiectul].

    Referința documentului este COM(anul din patru cifre)număr din patru cifre

     
  • Statistici: 

    În cursul celei de-a 7-a legislaturi (2009-2014), Comisia a prezentat 584 de propuneri în cadrul procedurii de codecizie/procedura legislativă ordinară, în creștere față de cele 508 de propuneri din cursul celei de a 6-a legislaturi (2004-2209) și față de cele 432 din cursul celei de a 5-a legislaturi (1999-2004).
    În cursul celei de-a 7-a legislaturi, propunerile din cadrul procedurii de codecizie/procedura legislativă ordinară au reprezentat 89% din toate cele 658 de propuneri legislative venite de la Comisie, prin comparație cu 49% în cea de-a 6-a legislatură (dintr-un total de 1041 de propuneri), 42% în cea de-a 5-a legislatură (dintr-un total de 1028 de propuneri) și 21% în cea de-a 4-a legislatură (1994-1999).

     
    

#2 Prima lectură în Parlament

În cadrul primei lecturi, Parlamentul European examinează propunerea Comisiei și o poate adopta sau modifica.

În detaliu
  • Termen: 

    În cazul primei lecturi a Parlamentului nu se prevede nicio limită de timp

     
  • Vot: 

    Votul în comisie și în plen se face cu majoritatea simplă a voturilor exprimate

     
  • Documentul produs: 

    Parlamentul adoptă o poziție în primă lectură a Parlamentului European.

     
  • Statistici: 

    În cursul celei de-a 7-a legislaturi (2009-2014), 14% dintre dosarele de codecizie/ procedura legislativă ordinară au fost transmise comisiei pentru mediu, 11% comisiei pentru afaceri economice și monetare, 10% comisiei pentru comerț internațional și 10% comisiei pentru libertăți civile.
    În comparație, distribuția în cursul celei de-a 6-a legislaturi (2004-2009) a fost următoarea: 20% dintre dosarele de codecizie/ procedura legislativă ordinară au fost trimise comisiei pentru mediu, 18,3% comisiei pentru afaceri juridice și 11,4% comisiei pentru transporturi.

     
    

#3 Prima lectură în Consiliu

În cursul primei sale lecturi, Consiliul poate decide să accepte poziția Parlamentului, caz în care actul legislativ este adoptat, sau poate să modifice poziția Parlamentului și să retransmită propunerea Parlamentului pentru a doua lectură.

În detaliu
  • Termen: 

    În cazul primei lecturi a Consiliului nu se prevede nicio limită de timp

     
  • Vot: 

    Consiliul decide cu majoritate calificată, cu excepția cazului în care poziția sa este diferită de cea a Comisiei, caz în care este necesară unanimitatea.

     
  • Cetățeni: 

    Aflați care este poziția guvernului dvs. cu privire la o anumită propunere legislativă și adresați observațiile și preocupările dvs. autorităților naționale competente.

     
  • Documentul produs: 

    În cazul în care Consiliul adoptă poziția Parlamentului fără modificări, actul legislativ este adoptat și este publicat sub formă de directivă (regulament sau decizie) a/al Parlamentului European și a/al Consiliului.

    În cazul în care Consiliul propune modificări la poziția în primă lectură a Parlamentului, documentul care rezultă este: poziția în primă lectură a Consiliului

     
  • Statistici: 

    În cursul celei de-a 7-a legislaturi, 85% dintre dosare au fost adoptate în primă lectură (415 din cele 488 închise), față de 72% în legislatura a 6-a (2004-2009) și 25% în legislatura a 5-a (1999-2004).

    Perioada de timp scursă între prezentarea unei propuneri de către Comisie și semnarea unui act în urma adoptării sale în primă lectură a fost în medie de 17 luni în cea de-a 7-a legislatură, 16 luni în cea de-a 6-a legislatură și 11 luni în cea de-a 5-a legislatură.

     
Rezultat:
  1. Propunerea este adoptată   Marea majoritate a propunerilor sunt adoptate în acest stadiu.   
  2. Propunerea legislativă trece la etapa următoare  
    

#4 A doua lectură în Parlament

Parlamentul examinează poziția Consiliului și o aprobă, caz în care actul este adoptat, sau o respinge, caz în care actul devine caduc și procedura se încheie, sau propune amendamente și retransmite propunerea Consiliului pentru a doua lectură.

În detaliu
  • Termen: 

    Parlamentul dispune de 3 luni pentru a proceda la a doua lectură, acest termen putând fi prelungit cu o lună.

     
  • Vot: 

    Comisia parlamentară competentă în fond decide prin majoritatea simplă a voturilor exprimate.

    Adunarea plenară statuează cu majoritatea voturilor exprimate în cazul în care aprobă poziția în primă lectură a Consiliului fără amendamente. Toate amendamentele la poziția Consiliului sau respingerea acesteia trebuie să fie aprobate prin majoritatea absolută a deputaților.

     
  • Cetățeni: 

    Posibilitatea de a introduce modificări la proiectul de text este minimă. Amendamentele se limitează la reintroducerea amendamentelor anterioare ale Parlamentului, reflectând ajungerea la un compromis între Parlament și Consiliu sau o nouă situație juridică. Totuși, aveți posibilitatea de a-i contacta pe deputații dvs. și de a le cere să voteze pentru sau împotriva unor amendamente sau a raportului

     
  • Documentul produs: 

    În cazul în care Parlamentul aprobă poziția în primă lectură a Consiliului, el adoptă o rezoluție legislativă a Parlamentului European referitoare la poziția în primă lectură a Consiliului. Actul legislativ este adoptat și este publicat sub formă de directivă (regulament sau decizie) a/al Parlamentului European și a/al Consiliului.

    În cazul în care Parlamentul decide să modifice poziția Consiliului, el adoptă poziția în a doua lectură a Parlamentului European

     
  • Statistici: 

    În cursul celei de-a 7-a legislaturi, 40 dintre cele 488 de dosare de codecizie/procedura legislativă ordinară (8%) au fost adoptate în cadrul așa-numitei a doua lecturi rapide, în care Parlamentul adoptă o poziție în primă lectură a Consiliului pre-negociată (între Parlament, Consiliu și Comisie) fără amendamente, ceea ce înseamnă că actul este adoptat. Durata medie a procedurii în cazul acordurilor rapide în a doua lectură a fost de 32 de luni.

    În cursul celei de-a 6-a legislaturi (2004-2009), 10% dintre dosare au fost adoptate printr-un acord rapid în a doua lectură, procedură care a durat în medie 25 de luni. În cursul celei de-a 5-a legislaturi, 5% dintre dosare au fost adoptate printr-un acord rapid în a doua lectură, procedură care a durat în medie 23 de luni.

     
Rezultat:
  1. Propunerea este adoptată   
  2. Propunerea nu este adoptată   
  3. Propunerea legislativă trece la etapa următoare  
    

#5 A doua lectură în Consiliu

Consiliul examinează poziția în a doua lectură a Parlamentului și fie aprobă toate amendamentele Parlamentului, ceea ce înseamnă că actul este adoptat, fie nu aprobă toate amendamentele, ceea ce duce la convocarea comitetului de conciliere.

În detaliu
  • Termen: 

    Consiliul dispune de 3 luni pentru a proceda la a doua sa lectură, acest termen putând fi prelungit cu o lună.

     
  • Vot: 

    Consiliul votează cu majoritate calificată amendamentele Parlamentului pentru care Comisia a emis un aviz favorabil și în unanimitate amendamentele pentru care Comisia a emis un aviz negativ.

     
  • Cetățeni: 

    Consiliul nu poate adopta o poziție decât în cazul amendamentelor Parlamentului. Puteți comunica guvernului țării dvs. poziția dvs. cu privire la diferitele amendamente.

     
  • Documentul produs: 

    În cazul în care Consiliul aprobă poziția în a doua lectură a Parlamentului, actul legislativ este adoptat și publicat sub formă de directivă (regulament sau decizie) a/al Parlamentului European și a/al Consiliului.

    În cazul în care Consiliul nu aprobă poziția în a doua lectură a Parlamentului, nu este adoptat niciun document oficial.

     
  • Statistici: 

    În cursul celei de-a 7-a legislaturi, 5% din totalul dosarelor de codecizie au fost adoptate în a doua lectură (cu excepția acordurilor rapide adoptate în a doua lectură rapidă), prin comparație cu 13% în cea de-a 6-a legislatură și 24% în cea de-a 5-a legislatură.

    Durata medie a procedurii de adoptare în a doua lectură în cursul celei de a 7-a legislaturi (cu excepția acordurilor rapide adoptate în a doua lectură rapidă) a fost de 32 de luni. Aceeași durată medie a caracterizat adoptarea dosarelor în a doua lectură în cea de-a 6-a legislatură, prin comparație cu 24 de luni în cea de-a 5-a legislatură.

     
Rezultat:
  1. Propunerea este adoptată   
  2. Propunerea legislativă trece la etapa următoare  
    

#6 Concilierea

Comitetul de conciliere, alcătuit dintr-un număr egal de deputați în Parlamentul European și reprezentanți ai Consiliului, încearcă să ajungă la un acord cu privire la un text comun. În caz de eșec, actul legislativ devine caduc, iar procedura se încheie. În cazul adoptării unui text comun, acesta este transmis Parlamentului European și Consiliului pentru a treia lectură.

În detaliu
  • Termen: 

    Comitetul de conciliere trebuie convocat în termen de 6 săptămâni (cu posibilitatea de prelungire la 8 săptămâni). El are la dispoziție 6 săptămâni (cu posibilitatea de prelungire la 8 săptămâni) pentru a adopta un text comun.

     
  • Vot: 

    Delegația Parlamentului la comitetul de conciliere aprobă textul comun cu majoritate absolută (în prezent, cel puțin 15 voturi din 28), în timp ce reprezentanții Consiliului votează de obicei cu majoritate calificată (deși, în unele cazuri, este necesară unanimitatea).

     
  • Cetățeni: 

    Nu există practic nicio posibilitate de a prezenta amendamente, însă îi puteți informa pe deputații care participă la comitetul de conciliere, precum și guvernul dvs. cu privire la punctele care considerați că nu ar trebui incluse în actul legislativ final.

     
  • Documentul produs: 

    În cazul în care se ajunge la un acord, comitetul prezintă „un text comun” sau „un text comun aprobat de comitetul de conciliere” (in extenso).

     
  • Statistici: 

    În cursul celei de-a 7-a legislaturi, 2% dintre dosare (mai precis 9) au făcut obiectul procedurii de conciliere, în scădere față de 5% (24 de dosare) în cursul celei de-a 6-a legislaturi și 20% în cursul celei de-a 5-a legislaturi. În ultimii câțiva ani, au existat în general una sau două concilieri pe an.
    Comitetul de conciliere nu a aprobat un text comun în cazul următoarelor propuneri de acte legislative:
    Telefonie vocală în 1994
    Comitetul pentru titluri de valoare în 1998
    Directiva privind timpul de lucru din 2009
    Regulamentul privind alimentele noi din 2011

     
Rezultat:
  1. Propunerea nu este adoptată   
  2. Propunerea legislativă trece la etapa următoare  
    

#7a A treia lectură în Parlament

Parlamentul European examinează textul comun și îl supune la vot în plen. El nu poate modifica formularea textului comun. În cazul în care acesta îl respinge sau nu se pronunță asupra lui, actul nu este adoptat, iar procedura se încheie. În cazul în care este aprobat de Parlament și Consiliu, actul este adoptat.

În detaliu
  • Termen: 

    Atât Parlamentul European, cât și Consiliul trebuie să se pronunțe în termen de 6 săptămâni (cu posibilitatea de prelungire la 8 săptămâni, în cazul unei decizii comune) de la data aprobării textului comun.

     
  • Vot: 

    Parlamentul aprobă poziția comună prin majoritatea simplă a voturilor exprimate. Conciliul aprobă textul comun prin majoritate calificată.

     
  • Cetățeni: 

    Textul comun nu poate fi modificat. Puteți doar să solicitați deputaților sau guvernului dvs. să aprobe sau să respingă textul comun.

     
  • Documentul produs: 

    Parlamentul European adoptă o rezoluție legislativă referitoare la textul comun aprobat de comitetul de conciliere, în care fie aprobă, fie respinge textul comun.

    Consiliul nu produce niciun document oficial.

    În cazul în care textul comun este aprobat, actul legislativ este adoptat și publicat sub formă de directivă (regulament sau decizie) a/al Parlamentului European și a/al Consiliului.

     
  • Statistici: 

    Până în prezent, trei texte comune au fost respinse de Parlament:
    Protecția invențiilor biotehnologice din 1995
    Ofertele publice de cumpărare din 2001
    Serviciile poștale din 2003
    Consiliul nu a respins niciodată un text comun.
    Perioada medie pentru adoptarea dosarelor care au trecut cu bine de procedura de conciliere - de la propunerea Comisiei până la semnare - a fost de 29 de luni în cursul celei de-a 7-a legislaturi (2009-2014), față de 43 de luni în cursul celei de-a 6-a legislaturi și 31 de luni în cursul celei de-a 5-a legislaturi.

     
Rezultat:
  1. Propunerea este adoptată   
  2. Propunerea nu este adoptată   
    

#7b A treia lectură în Consiliu

Consiliul examinează textul comun. El nu poate modifica formularea. În cazul în care Consiliul respinge textul sau nu se pronunță în termenul stabilit, el devine caduc, iar procedura se încheie. În cazul în care Consiliul și Parlamentul aprobă textul, actul este adoptat

În detaliu
  • Termen: 

    Atât Parlamentul European, cât și Consiliul trebuie să se pronunțe în termen de 6 săptămâni (cu posibilitatea de prelungire la 8 săptămâni, în cazul unei decizii comune) de la data aprobării textului comun.

     
  • Vot: 

    Parlamentul aprobă poziția comună prin majoritatea simplă a voturilor exprimate. Conciliul aprobă textul comun prin majoritate calificată.

     
  • Cetățeni: 

    Textul comun nu poate fi modificat. Puteți doar să solicitați deputaților sau guvernului dvs. să aprobe sau să respingă textul comun.

     
  • Documentul produs: 

    Parlamentul European adoptă o rezoluție legislativă referitoare la textul comun aprobat de comitetul de conciliere, în care fie aprobă, fie respinge textul comun.

    Consiliul nu produce niciun document oficial.

    În cazul în care textul comun este aprobat, actul legislativ este adoptat și publicat sub formă de directivă (regulament sau decizie) a/al Parlamentului European și a/al Consiliului.

     
  • Statistici: 

    Până în prezent, trei texte comune au fost respinse de Parlament:
    Protecția invențiilor biotehnologice din 1995
    Ofertele publice de cumpărare din 2001
    Serviciile poștale din 2003
    Consiliul nu a respins niciodată un text comun.
    Perioada medie pentru adoptarea dosarelor care au trecut cu bine de procedura de conciliere - de la propunerea Comisiei până la semnare - a fost de 43,9 luni în cursul celei de-a 6-a legislaturi, față de 31,9 luni în cursul celei de-a 5-a legislaturi. În cursul celei de-a 6-a legislaturi, cea mai scurtă procedură a durat 28,8 luni, iar cea mai lungă 159,4.

     
Rezultat:
  1. Propunerea este adoptată   
  2. Propunerea nu este adoptată   
    

Rezultat:

  1. Propunerea este adoptată

    După ce Parlamentul European și Consiliul au aprobat textul final al unei propuneri legislative, acesta este semnat de către președinții și secretarii generali ai ambelor instituții. După semnare, textele sunt publicate în Jurnalul Oficial și devin oficiale.

    • Regulamentele sunt obligatorii în mod direct în întreaga Uniune Europeană începând de la data menționată în Jurnalul Oficial.
    • Directivele prevăd obiectivele finale care trebuie atinse în fiecare stat membru, însă lasă la latitudinea guvernelor naționale decizia privind modul de adaptare a legislațiilor lor pentru a atinge aceste obiective. Fiecare directivă menționează data până la care legislațiile naționale trebuie adaptate.
    • Deciziile se aplică în cazuri specifice, care implică anumite autorități sau persoane și sunt obligatorii în totalitate.
     
         
  2. Propunerea nu este adoptată

    Dacă o propunere legislativă este respinsă în orice etapă a procedurii sau dacă Parlamentul și Consiliul nu pot ajunge la un compromis, propunerea nu este adoptată, iar procedura se încheie. O nouă procedură poate fi relansată doar printr-o nouă propunere a Comisiei.

     
     
                                                                                                 
Articolul în format PDF 

Mai multe informații:

#1 Propunerea Comisiei:
Cetățeni 

  1. În cazul în care considerați că UE ar trebui să inițieze adoptarea unui act legislativ, aveți mai multe posibilități:
    1. să lansați o inițiativă cetățenească dacă reușiți să colectați în termen de 1 an un număr minim de 1 milion de semnături ale cetățenilor europeni din cel puțin 7 state membre, puteți solicita Comisiei Europene să acționeze într-un domeniu care intră în sfera sa de competență. Mai multe informații privind inițiativa cetățenească
    2. să faceți lobby pe lângă un deputat din țara dvs., care poate
      1. să inițieze procesul prin care Parlamentul solicită Comisiei să facă o propunere legislativă. Acest lucru este posibil doar în cazurile în care Parlamentul consideră că este necesară adoptarea de acte legislative pentru a contribui la punerea în aplicare a tratatelor. În cazul în care Comisia refuză să prezinte o propunere, ea trebuie să ofere o explicație.
      2. să solicite unei comisii parlamentare să întocmească un raport din proprie inițiativă care, după ce a fost aprobat de Parlament, deși nu are caracter juridic obligatoriu, poate face presiuni asupra Comisiei pentru ca aceasta să elaboreze noi propuneri.
      3. să adreseze o întrebare Comisiei, pe baza căreia ea poate avea în vedere elaborarea unei propuneri legislative. Mai multe informații privind întrebările
      4. să lanseze o declarație scrisă care, în cazul în care este semnată de peste jumătate dintre deputați, este transmisă Comisiei pentru a lua măsuri în acest sens. Mai multe informații privind declarațiile
    3. să adreseze o petiție Parlamentului European. Mai multe informații privind petițiile
  2. După ce Comisia începe să pregătească sau să revizuiască un act legislativ, ea deschide de obicei o consultare publică, permițând părților interesate și experților să își exprime punctele de vedere. Mai multe informații privind consultările
 
Înapoi la prima pagină     

#2 Prima lectură în Parlamentul European:
Cetățeni 

Atunci când propunerea este transmisă Parlamentului, raportorul și „raportorii alternativi” (deputații numiți de fiecare grup politic pentru a urmări procedura) încep, în general, să adune punctele de vedere ale părților implicate. Puteți transmite punctul dvs. de vedere acestor raportori sau oricărui alt membru al comisiei sau oricărui deputat în Parlamentul European.


În stadiul examinării în comisie, amendamentele pot fi prezentate de orice deputat, însă în plen ele trebuie prezentate de comisia competentă în fond, de un grup politic sau de cel puțin 40 de deputați.


Comisiile organizează uneori audieri publice la care puteți participa.


Reuniunile comisiilor și ședințele plenare sunt transmise în direct pe internet. Le puteți urmări la următoarea adresă EPTV


Puteți indica deputatului dvs. în Parlamentul European pe care dintre amendamentele prezentate le considerați binevenite și pe care nu.

 
Înapoi la prima pagină     
 
 

Întregul text: 

#1 Propunerea Comisiei 

Întregul text 
Comisia Europeană elaborează propuneri legislative din proprie inițiativă, la solicitarea altor instituții europene sau a statelor membre ale UE sau în urma unei inițiative cetățenești, adesea ca urmare a unor consultări publice. Propunere finală este transmisă simultan Parlamentului European, Consiliului și parlamentelor naționale și, în unele cazuri, Comitetului Regiunilor și Comitetului Economic și Social.
  1. Procedura ordinară începe cu prezentare unei propuneri legislative Parlamentului European și Consiliului.
  2. Procedura legislativă ordinară se aplică în prezent în 85 de domenii de politică specifice, care acoperă majoritatea domeniilor de competență ale UE.
  3. „Dreptul de inițiativă” aparține Comisiei Europene. Ea este responsabilă pentru prezentarea majorității propunerilor legislative. Totuși, Parlamentul și Consiliul pot solicita Comisiei să prezintă propuneri și, în anumite cazuri precise, propunerile pot fi prezentate și de alte instituții.
  4. Parlamentul (cu majoritatea membrilor care îl compun) poate solicita Comisiei să prezinte o propunere în cazul în care consideră că este necesară adoptarea unei legislații europene pentru a contribui la punerea în aplicare a tratatelor. În cazul în care Comisia refuză să prezinte o propunere, ea trebuie să ofere o explicație.
  5. Consiliul, hotărând cu majoritate simplă, poate solicita Comisiei să efectueze toate studiile pe care miniștrii le consideră oportune pentru realizarea obiectivelor comune și să îi prezinte orice propuneri corespunzătoare.
  6. În următoarele cazuri foarte precise, tratatele permit lansarea procedurii legislative ordinare:
    • la inițiativa unui sfert dintre statele membre (cooperare judiciară în chestiuni penale, cooperare polițienească);
    • la recomandarea Băncii Centrale Europene (anumite articole din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene);
    • la cererea Curții de Justiție a Uniunii Europene (înființarea unor tribunale specializate pe lângă Tribunalul Uniunii Europene și stabilirea în primă instanță a anumitor categorii de acțiuni și proceduri întreprinse în domenii precise, anumite prevederi din Statutul Curții Europene de Justiție);
    • la cererea Băncii Europene de Investiții.
  7. O inițiativă a cetățenilor europeni poate, de asemenea, să fie urmată de o propunere din partea Comisiei.
  8. Propunerea Comisiei este rezultatul unui proces de consultare extinsă, care poate fi realizată în mai multe moduri (studiu de impact obligatoriu, rapoarte ale experților, consultarea experților naționali, a organizațiilor internaționale și/sau a organizațiilor neguvernamentale, consultare prin intermediul cărților verzi și a cărților albe etc).
  9. De asemenea, este inițiat un proces de consultare și în cadrul diferitelor departamente ale Comisiei pentru a se asigura că toate aspectele legate de chestiunea respectivă sunt luate în considerare (consultare între servicii.).
  10. Propunerea Comisiei este adoptată de obicei de colegiul comisarilor fie pe baza unei proceduri scrise (fără discuții la nivel de comisari), fie pe baza unei proceduri orale (dosarul este discutat de colegiul comisarilor) și este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
  11. Comisia prezintă propunerea sa legislativă (de obicei, de regulament, directivă sau decizie) Parlamentului European și Consiliului, dar și tuturor parlamentelor naționale și, după caz, Comitetului Regiunilor și Comitetului Economic și Social.

Rolul parlamentelor naționale

  1. Conform Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale și Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității anexate la Tratatul privind Uniunea Europeană, parlamentele naționale dispun de opt săptămâni pentru a prezenta un aviz motivat, în cazul în care consideră că propunerea de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității. Fiecare parlament național dispune de două voturi. În cazul sistemelor parlamentare bicamerale, fiecare dintre cele două camere dispune de un vot.
  2. În cazul în care cel puțin o treime din parlamentele naționale consideră că propunerea de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității, aceasta trebuie revizuită (procedura „cartonașului galben”). Pragul-limită este de un sfert pentru propunerile de acte legislative prezentate în temeiul articolului 76 din TFUE (cooperarea judiciară în materie penală și cooperarea polițienească). După revizuirea în cadrul procedurii„cartonașului galben”, instituția responsabilă (de obicei, Comisia) poate decide să mențină, să modifice sau să retragă propunerea.
  3. Mai mult, în temeiul procedurii legislative ordinare, în cazul în care o majoritate simplă a parlamentelor naționale consideră că propunerea de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității, aceasta trebuie revizuită de către Comisie (procedura „cartonașului portocaliu”). După revizuire, Comisia poate decide să mențină, să modifice sau să retragă propunerea. În cazul în care Comisia decide să mențină propunerea, ea trebuie să justifice poziția sa. Parlamentul European și Consiliul trebuie să examineze, înainte de a încheia prima lectură, dacă propunerea respectă principiul subsidiarității. În cazul în care Parlamentul, prin majoritatea simplă a membrilor care îl compun, sau Consiliul, prin majoritatea a 55% dintre membrii săi, consideră că propunerea nu respectă principiul subsidiarității, aceasta este respinsă.

Avizul Comitetului Regiunilor și al Comitetului Economic și Social

  1. Comitetul Economic și Social (CESE) și Comitetul Regiunilor (CR) trebuie consultate de către Comisie și Consiliu cu privire la anumite chestiuni sau atunci când Consiliul consideră că acest lucru este necesar. De exemplu, CESE trebuie să își dea avizul în domeniul politicii economice și sociale, iar CR trebuie consultat în materie de mediu, educație și transport. Consiliul sau Comisia poate stabili un termen pentru emiterea avizelor. Parlamentul European are, de asemenea, posibilitatea de a consulta cele două comitete. În plus, comitetele pot emite avize din proprie inițiativă.
Înapoi la prima pagină     

#2 Prima lectură în Parlament 

Întregul text 
Președintele Parlamentului European transmite propunerea unei comisii parlamentare, care numește un raportor responsabil de întocmirea unui proiect de raport care conține amendamente la textul propus. Comisia votează acest raport și orice amendamente la acesta depuse de alți deputați. Parlamentul European discută și votează apoi propunerea legislativă în plen, pe baza raportului și a amendamentelor prezentate de comisia competentă în fond. Rezultatul este poziția Parlamentului. Parlamentul poate accepta propunerea fără modificări sau poate adopta amendamente. În anumite cazuri rare, Președintele poate solicita Comisiei să își retragă propunerea. Poziția în primă lectură a Parlamentului este transmisă Consiliului.
  1. După ce o propunere legislativă a Comisiei Europene ajunge la Parlamentul European, Președintele, după consultarea serviciilor tehnice relevante, transmite dosarul comisiei competente.
  2. Comisia este aleasă în funcție de domeniul vizat de propunere.
  3. Și alte comisii pot avea posibilitatea de a emite un aviz, în cazul în care subiectul este de competența lor.
  4. În cazul în care există un conflict de competență, de exemplu, un dosar este în aceeași măsură de competența a două sau mai multe comisii, Conferința președinților decide cu privire la procedura care trebuie urmată, pe baza unei recomandări a Conferinței președinților de comisie.
  5. Litigiile privind competența pot fi soluționate prin proceduri care implică comisiile asociate sau prin reuniuni comune ale comisiilor și supunerea la vot.
  6. O comisie asociată examinează o propunere simultan cu comisia competentă în fond, în funcție de un calendar stabilit de comun acord. Raportorii ambelor comisii identifică părțile din text care sunt de competența exclusivă sau comună a acestora și stabilesc cu precizie modul în care vor coopera. Raportorii se informează reciproc și cad de acord cu privire la textele pe care le propun comisiilor lor respective, precum și cu privire la poziția lor privind amendamentele. Comisia competentă în fond ar trebui să accepte fără a supune la vot amendamentele unei comisii asociate, în cazul în care acestea se referă la aspecte ce sunt de competența exclusivă a comisiei asociate.
  7. În cazul în care există un dezacord între o comisie competentă în fond și o comisie asociată cu privire la competență, Conferința președinților poate decide cu privire la atribuirea competențelor sau poate opta pentru procedura reuniunilor comune ale comisiilor, în cazul în care chestiunea este de competența ambelor comisii.
  8. În cazul reuniunilor comune ale comisiilor parlamentare, raportorii în cauză redactează un singur proiect de raport, care este examinat și votat de către comisiile care participă la reuniunile comune, prezidate în comun.
  9. Comisia parlamentară competentă în fond verifică mai întâi temeiul juridic al propunerii. Ea poate solicita avizul Comisiei pentru afaceri juridice, care poate decide, de asemenea, să verifice temeiul juridic din proprie inițiativă
  10. În cazul în care propunerea are implicații financiare, comisia competentă în fond trebuie, de asemenea, să verifice că aceasta respectă cadrul financiar multianual, și anume că există suficiente resurse financiare. Comisia pentru bugete poate, de asemenea, să efectueze o astfel de verificare din proprie inițiativă.
  11. Comisia competentă în fond, un grup politic sau cel puțin 40 de deputați se pot opune unei propuneri în cazul în care consideră că propunerea său părți din propunere nu respectă drepturile consacrate în Cartea drepturilor fundamentale a UE.
  12. Atunci când o comisie este desemnată comisie competentă în fond pentru o propunere, ea numește un raportor din rândul membrilor săi. În practică, coordonatorii care reprezintă grupurile politice decid ce grup politic va elabora raportul. Grupul respectiv propune un raportor din rândul membrilor comisiei sau al supleanților permanenți.
  13. Raportorii pot fi aleși în prealabil, pe baza programului legislativ anual al Comisiei, ceea ce le permite să urmărească propunerea în timpul fazei pregătitoare, înainte ca propunerea să fie prezentată Parlamentului.
  14. Alte grupuri politice pot desemna un raportor alternativ, însărcinat să pregătească poziția grupului său și să urmărească activitatea raportorului.
  15. Raportorul urmărește propunerea care trece prin diferitele etape ale procedurii, consiliind comisia (în stadiul examinării în comisie) și Parlamentul, în ansamblu său (în stadiul examinării în plen) cu privire la abordarea generală.
  16. Raportorul este însarcinat sa prezinte un proiect de raport comisiei parlamentare, inclusiv amendamentele sale la propunerea Comisiei Europene.
  17. Raportorul este însărcinat să prezinte un proiect de raport comisiei parlamentare, inclusiv amendamentele sale la propunerea Comisiei Europene.
  18. Comisia parlamentară se întrunește, de obicei, de mai multe ori pentru a examina proiectul de raport.
  19. În cazul dosarelor controversate sau cu caracter „tehnic”, se organizează uneori audieri ale experților sau se solicită realizarea unor studii sau evaluări de impact.
  20. În cursul dezbaterilor din comisia parlamentară, Comisia Europeană are posibilitatea de a-și apăra propunerea și de a răspunde întrebărilor adresate de membrii comisiei parlamentare.
  21. Având în vedere că Consiliul primește propunerea Comisiei și începe să lucreze pe marginea ei în același timp cu Parlamentul, comisia parlamentară invită de obicei Comisia și Consiliul să o informeze cu privire la stadiul lucrărilor în cadrul Consiliului și al grupurilor de lucru ale acestuia.
  22. Comisiile asociate și cele sesizate pentru aviz prezintă avizele lor comisiei competente în fond.
  23. Orice deputat poate prezenta amendamente până la termenul stabilit de comisia competentă în fond. Toate amendamentele sunt supuse la vot în cadrul comisiei competente în fond, aceasta statuând cu majoritate simplă.
  24. Înainte ca comisia competentă în fond să treacă la votul final cu privire la o propunere de act legislativ, ea invită Comisia Europeană să se pronunțe cu privire la toate amendamentele adoptate în cadrul comisiei parlamentare și solicită Consiliului să formuleze observații. În cazul în care Comisa nu este în măsură să se pronunțe sau nu este pregătită să accepte toate amendamentele adoptate în cadrul comisiei parlamentare, aceasta din urmă poate amâna votul final.
  25. După ce raportul este adoptat în comisia parlamentară, el este introdus pe ordinea de zi a ședinței plenare.
  26. Un grup politic sau cel puțin 40 de deputați pot prezenta amendamente la raport și le pot supune la vot în plen. În general, termenul pentru depunerea amendamentelor în plen este miercurea din săptămâna care precedă perioada de sesiune, la ora 12.00.
  27. Propunerea legislativă este discutată în plen pe baza raportului întocmit de comisia competentă în fond, inclusiv pe baza amendamentelor depuse, a unui proiect de rezoluție legislativă și, dacă este cazul, pe baza expunerii de motive a raportorului.
  28. În cursul dezbaterii în plen care precedă votul, comisarul prezent enunță și explică poziția Comisiei cu privire la amendamentele depuse. Poziția Comisiei cu privire la amendamentele Parlamentului este elaborată de direcția generală căreia i-a fost încredințat dosarul și aprobată de colegiul comisarilor. În practică, aceasta este elaborată de Grupul pentru relații interinstituționale (GRI), alcătuit din membri ai cabinetelor Comisiei, responsabili de relațiile interinstituționale și, ulterior, ratificată de Consiliu.
  29. Parlamentul supune mai întâi la vot amendamentele la propunerea Comisiei. El se pronunță apoi cu privire la propunere, modificată sau nu, și apoi cu privire la amendamentele la proiectul de rezoluție legislativă. În fine, Parlamentul votează proiectul de rezoluție legislativă în ansamblul său. Rezoluția legislativă conține doar o mențiune care precizează dacă Parlamentul aprobă sau respinge propunerea sau dacă o modifică.
  30. Toate voturile menționate mai sus se fac cu majoritate simplă, și anume cu majoritatea voturilor exprimate.
  31. În cazul în care Parlamentul nu adoptă rezoluția legislativă, propunerea este transmisă comisiei competente în fond
  32. Parlamentul poate:
    • să respingă propunerea, în ansamblul său;
    • să aprobe propunerea fără amendamente;
    • să aprobe propunerea modificată.
  33. În cazul în care propunerea Comisiei, astfel cum a fost modificată, nu întrunește majoritatea voturilor exprimate sau în cazul în care este adoptată o propunere de respingere, depusă de comisia competentă în fond sau de cel puțin 40 de deputați, Președintele Parlamentului va suspenda votul privind rezoluția legislativă (care are loc, de obicei, după votul final privind propunerea, astfel cum a fost modificată) și va solicita Comisiei să își retragă propunerea. Dacă Comisia face acest lucru, procedura legislativă se încheie. Dacă Comisia refuză, dosarul este retrimis comisiei parlamentare.
  34. În cazul în care propunerea Comisiei este aprobată în ansamblul ei, dar pe baza amendamentelor, votul privind proiectul de rezoluție legislativă este amânat până când Comisia se pronunță cu privire la fiecare amendament în parte. În cazul în care Comisia nu este în măsură să se pronunțe la sfârșitul votului Parlamentului cu privire la propunerea sa, ea informează Președintele sau comisia competentă în fond cu privire la data la care prevede că va fi în măsură să se pronunțe, iar propunerea este înscrisă în proiectul de ordine de zi a perioadei de sesiune imediat următoare acestei date.
  35. În cazul în care Comisia afirmă că nu intenționează să adopte amendamentele Parlamentului, raportorul sau președintele comisiei competente în fond prezintă o propunere formală Parlamentului pentru a ști dacă supunerea la vot a rezoluției legislative poate avea loc. Înainte de a prezenta această propunere, ei pot solicita Președintelui să suspende examinarea acestui dosar. În cazul în care Parlamentul decide să amâne votul, dosarul este retrimis comisiei competente în fond, spre examinare. Doar amendamentele depuse de comisia competentă în fond și care vizează ajungerea la un compromis cu Comisia sunt în acest caz admisibile.
  36. Președintele transmite Consiliului și Comisiei, sub formă de poziție a Parlamentului, textul propunerii în versiunea adoptată de Parlament, însoțit de rezoluția aferentă.
  37. De îndată ce Parlamentul finalizează prima lectură, Comisia poate adopta o „propunere modificată” care include o serie de amendamente ale Parlamentului.
  38. Tratatul nu prevede niciun termen-limită pentru prima lectură în Parlament.

NB: De la adoptarea Tratatului de la Amsterdam, a fost posibil să se finalizeze o procedură legislativă ordinară în prima lectură. În ultimii ani, s-a observat tendința crescândă de a ajunge la acorduri în prima lectură.

Înapoi la prima pagină     

#3 Prima lectură în Consiliu 

Întregul text 
Lucrările pregătitoare din cadrul Consiliului se desfășoară în paralel cu prima lectură din Parlament, însă Consiliul nu poate proceda în mod formal la prima sa lectură decât pe baza poziției Parlamentului. Consiliul poate: (1) să accepte poziția Parlamentului, caz în care actul legislativ este adoptat, sau (2) să adopte modificări la poziția Parlamentului, ceea ce duce la adoptarea poziției în primă lectură a Consiliului, care este transmisă Parlamentului pentru a doua lectură.
  1. Propunerea Comisiei este trimisă, în același timp, Consiliului și Parlamentului European.
  2. Lucrările pregătitoare din cadrul Consiliului se desfășoară în paralel cu cele din Parlamentul European, însă Consiliul poate adopta poziția sa doar după ce Parlamentul s-a pronunțat.
  3. Instituțiile sunt încurajate să facă schimb de informații cu privire la desfășurarea și calendarul negocierilor din cadrul procedurii legislative ordinare.
  4. La fel ca în cazul Parlamentului, nu există niciun termen-limită pentru prima lectură în Consiliu.
  5. Deciziile Consiliului sunt pregătite în cadrul unor grupuri de lucru specifice, alcătuite din reprezentanți ai statelor membre și prezidate de reprezentantul țării care deține președinția semestrială prin rotație, asistat de Secretariatul Consiliului. Grupurile de lucru prezintă rapoarte Comitetului Reprezentanților Permanenți (Coreper I și II), care pregătește fiecare decizie a Consiliului la nivel ministerial.
  6. Înainte de a adopta o poziție în primă lectură, Consiliul poate opta pentru două piste intermediare:
    1. Consiliul poate ajunge la un acord de principiu - denumit, în general, „abordare generală” - înainte ca Parlamentul European să își prezinte poziția. Această situația este rară și nu privește decât cazurile în care există o voință puternică de a ajunge la un acord în prima lectură.
    2. Mai frecvent, Consiliul ajunge mai întâi la un „acord politic” care stabilește orientările generale ale poziției sale propuse în primă lectură. Detaliile acestui acord sunt apoi finalizate de grupul de lucru, verificate de juriștii-lingviști (experți juridici pentru fiecare limbă care supervizează corectitudinea juridică și lingvistică a textelor) și adoptate în mod formal ca poziție în primă lectură a Consiliului, în cadrul unei reuniuni ulterioare.
    În ambele cazuri, Consiliul nu își finalizează poziția decât după ce a primit amendamentele în primă lectură ale Parlamentului și propunerea Comisiei modificată în consecință.
  7. O poziție în primă lectură poate fi adoptată fără dezbateri, în cazul în care s-a ajuns la un acord în etapa pregătitoare (punct „A” de pe ordinea de zi), sau cu dezbateri (punct „B”) sau, în cazuri excepționale, prin procedura scrisă. În primele două cazuri, deliberările sunt publice.
  8. Consiliul statuează cu majoritate calificată, cu excepția chestiunilor care țin de fiscalitate, securitate socială, politică externă, apărare și cooperarea polițienească operațională, care necesită unanimitatea.
  9. Există patru scenarii posibile pentru prima lectură în Consiliu:
    1. În cazul în care Parlamentul nu a adoptat niciun amendament, iar Consiliul nu dorește să modifice propunerea Comisiei, el poate aproba actul cu majoritate calificată. Actul este atunci adoptat.
    2. În cazul în care Parlamentul a introdus amendamente, adoptarea actului presupune aprobarea de către Consiliu a tuturor amendamentelor cu majoritate calificată, dacă Comisia le-a inclus în propunerea sa modificată, sau în unanimitate, dacă ea nu a făcut acest lucru. În cazul în care Consiliul aprobă toate amendamentele Parlamentului, actul este adoptat.
    După adoptarea actului, el este supus spre semnare președinților și secretarilor generali ai Parlamentului și, respectiv, ai Consiliului și este publicat în Jurnalul Oficial.
    1. Deși nu este prevăzut în mod explicit în tratat, este general acceptat faptul că, hotărând cu majoritate calificată, Consiliul poate respinge în întregime propunerea Comisiei.

      Comisia poate decide în orice moment pe parcursul primei lecturi să își retragă sau să își modifice propunerea.
    2. În cazul în care Consiliul nu adoptă toate amendamentele Parlamentului sau dorește să introducă propriile sale modificări, el adoptă o poziție în primă lectură.
  10. Textul poziției în primă lectură este trimis Parlamentului, însoțit de o expunere de motive și, dacă este cazul, de orice declarații făcute de Consiliu și/sau Comisie pentru a fi incluse în procesul-verbal al Consiliului. Comisia informează Parlamentul cu privire la poziția sa.
  11. În general, poziția în primă lectură a Consiliului este notificată Parlamentului în cursul perioadei de sesiune care urmează adoptării sale formale. Termenele stabilite în tratat pentru etapele următoare ale procedurii încep să curgă după ce Parlamentul a anunțat în plen primirea poziției în primă lectură a Consiliului (începând cu ziua care urmează celei în care anunțul a fost făcut, care este, de obicei, ziua de joi).
  12. Ori de câte ori este posibil, în perioada dintre acordul politic și notificarea formală a poziției în primă lectură a Consiliului, au loc contacte informale în vederea facilitării unui acord rapid în a doua lectură (cunoscut și sub denumirea de „poziție în primă lectură negociată”).

NB: Atunci când colegislatorii doresc să ajungă la un acord în prima lectură, ei organizează adesea reuniuni informale la care participă reprezentanții Parlamentului (raportorul și, dacă este posibil, raportorii alternativi), ai Consiliului (președintele grupului de lucru și/sau Coreper) și ai Comisiei (departamentul responsabil de dosar și Secretarul General al Comisiei), așa-numitele „triloguri”.

Scopul este de a se asigura că amendamentele Parlamentului adoptate în plen sunt acceptate de Consiliu. Comisia joacă adesea rolul de mediator și se ocupă de redactarea textelor de compromis.

Înapoi la prima pagină     

#4 A doua lectură în Parlament 

Întregul text 
Parlamentul European dispune de 3 luni (cu posibilitatea de prelungire la 4 luni) pentru a examina poziția Consiliului. Poziția Consiliului este transmisă mai întâi comisiei competente în fond, care pregătește o recomandare pentru a doua lectură a Parlamentului. Supunerea la vot a recomandării în cadrul ședinței plenare poate include amendamente, însă acestea sunt limitate. A doua lectură se poate finaliza în 4 moduri: (1) Parlamentul aprobă poziția Consiliului și actul este adoptat; (2) Parlamentul nu reușește să adopte o decizie în termenul prevăzut, caz în care actul este adoptat, astfel cum a fost modificat de Consiliu în prima lectură; (3) Parlamentul respinge poziția în primă lectură a Consiliului, caz în care actul nu este adoptat, iar procedura se încheie; (4) Parlamentul propune amendamente la poziția în primă lectură a Consiliului și transmite poziția sa Consiliului pentru a doua lectură.
  1. În cazul în care Consiliul nu este de acord cu poziția în primă lectură a Parlamentului European, el adoptă o poziție în primă lectură, care este transmisă Parlamentului. Parlamentul primește, de asemenea, o comunicare din partea Comisiei prin care aceasta își explică poziția cu privire la poziția Consiliului și motivele pentru care o susține sau o respinge.
  2. Documentația primită de Parlament cuprinde:
    • poziția în primă lectură a Consiliului;
    • toate declarațiile consemnate în procesul-verbal al Consiliului, la adoptarea poziției sale;
    • motivele care au determinat Consiliul să adopte poziția sa;
    • poziția Comisiei.
  3. După primirea și verificarea documentației, Președintele Parlamentului face un anunț în plen, confirmând primirea poziției în primă lectură a Consiliului și a comunicării aferente a Comisiei. Dosarul este transmis automat comisiei competente în fond, la fel ca în prima lectură. Documentele sunt disponibile în toate limbile oficiale.
  4. Spre deosebire de prima lectură, cea de-a doua este supusă unor termene stricte. Parlamentul trebuie să se pronunțe în termen de trei luni (PE și Consiliul pot solicita prelungirea cu încă o lună a termenului). Parlamentul consideră că termenul începe să curgă de la data anunțului în plen cu privire la primirea poziției în primă lectură a Consiliului, iar Consiliul consideră că termenul începe să curgă de la data primirii poziției în primă lectură a Consiliului, în principiu în ziua de luni a perioadei de sesiune.
  5. A doua lectură în comisia parlamentară este, în linii mari, similară cu procedura în primă lectură, însă textul care trebuie modificat este poziția în primă lectură a Consiliului, și nu propunerea Comisiei. Doar comisia competentă în fond elaborează un raport; nu există avize din partea celorlalte comisii.
  6. Consiliul poate fi invitat să își prezinte poziția în cadrul primei reuniuni a comisiei competente în fond.
  7. Raportorul (de obicei același deputat care a întocmit raportul în primă lectură), elaborează un proiect de „recomandare”, și anume raportul în a doua lectură.
  8. Proiectul de recomandare include amendamentele propuse de raportor. Doar un membru titular sau supleant permanent al comisiei competente în fond poate depune amendamente suplimentare
  9. Există restricții cu privire la amendamentele în a doua lectură în cadrul comisiei parlamentare și în plen. Acestea sunt admisibile doar dacă vizează:
    1. să restabilească integral sau parțial poziția în primă lectură a Parlamentului;
    2. să ajungă la un compromis între Parlament și Consiliu
    3. să modifice o parte din textul Consiliului care nu a fost inclus în propunerea inițială a Comisiei sau care diferă din punct de vedere al conținutului de propunerea inițială a Comisiei;
    4. să ia în considerare un element nou sau o situație juridică nouă, apărute după prima lectură.
  10. Președintele comisiei competente în fond statuează cu privire la admisibilitatea amendamentelor.
  11. Dacă alegerile pentru PE au avut loc după prima lectură, președintele poate decide că aceste restricții nu se aplică.
  12. Înainte de supunerea la vot, comisia parlamentară poate solicita președintelui său și raportorului să discute amendamentele în cadrul comisiei, în prezența reprezentantului Consiliului și a comisarului competent. În urma discuției, raportorul poate depune amendamente de compromis.
  13. Comisia parlamentară decide cu privire la amendamente și la recomandarea pentru a doua lectură cu majoritate simplă.
  14. După votul în comisie, recomandarea este transmisă plenului.
  15. Recomandarea propune aprobarea, modificarea sau respingerea poziției în primă lectură a Consiliului și include o justificare succintă a deciziei propuse.
  16. Poziția Consiliului și recomandarea în a doua lectură a comisiei parlamentare sunt înscrise automat în proiectul de ordine de zi a perioadei de sesiune pentru ziua de miercuri care precedă termenul pentru a doua lectură a Parlamentului, însă dosarul poate fi examinat în cursul unei perioade de sesiune anterioare.
  17. Comisia competentă în fond, un grup politic sau cel puțin 40 de deputați pot depune amendamente în plen.
  18. Amendamentele depuse în plen sunt supuse acelorași restricții ca amendamentele destinate examinării în comisie. Președintele Parlamentului statuează cu privire la admisibilitatea amendamentelor depuse în plen. Decizia Președintelui este fără apel.
  19. Înainte de votarea amendamentelor în ?edin?a plenara, Pre?edintele Parlamentului poate solicita Comisiei sa precizeze daca ar fi dispusa sau nu sa le accepte.
  20. Înainte de votarea amendamentelor în ședința plenară, Președintele Parlamentului poate solicita Comisiei să precizeze dacă ar fi dispusă sau nu să le accepte.
  21. În acest caz, comisarul responsabil explică poziția Comisiei cu privire la amendamente în timpul dezbaterii în plen care precedă supunerea la vot. Ca și în cazul primei lecturi, poziția Comisiei este pregătită de Grupul pentru relații interinstituționale și ratificată ulterior de comisari.
  22. Consiliul poate fi, de asemenea, invitat să formuleze observații.
  23. A doua lectură poate avea următoarele rezultate:
    1. poziția în primă lectură a Consiliului este respinsă;
    2. Parlamentul nu se pronunță în termenul stabilit;
    3. poziția în primă lectură a Consiliului este aprobată fără amendamente (acord rapid în a doua lectură);
    4. Parlamentul propune amendamente la poziția în primă lectură a Consiliului.
  24. Comisia competentă în fond, un grup politic sau cel puțin 40 de deputați pot propune respingerea poziției Consiliului. Propunerea trebuie adoptată cu majoritatea membrilor care compun Parlamentul European, adică cu majoritate absolută. O astfel de propunere este votată înainte de supunerea la vot a amendamentelor.
  25. Respingerea poziției în primă lectură a Consiliului pune capăt procedurii legislative. aceasta putând fi relansată doar printr-o nouă propunere a Comisiei. Până în ianuarie 2015 acest lucru nu s-a întâmplat decât o singură dată - în iulie 2005, în cursul examinării directivei privind brevetele de software (Directiva privind brevetabilitatea invențiilor informatice). Poziția Consiliului a fost respinsă cu o majoritate covârșitoare a deputaților (648 de voturi pentru, 14 împotrivă și 18 abțineri), ceea ce a dus la retragerea propunerii. Acest caz a adus în discuție posibilitatea Comisiei de a retrage o propunere care a trecut de prima lectură. În timp ce Comisia își susține dreptul de a retrage propunerea în orice moment, Parlamentul și Consiliul consideră că, după ce Consiliul a adoptat poziția sa în prima lectură, acest text devine temeiul juridic pentru restul procedurii, și nu propunerea Comisiei; prin urmare, Comisia nu poate retrage un text care nu îi mai aparține.
  26. În cazul în care Parlamentul nu se pronunță în termenul stabilit, actul se consideră adoptat, astfel cum se prezintă acesta în poziția în primă lectură a Consiliului.
  27. În cazul în care Parlamentul aprobă poziția în primă lectură a Consiliului fără să o modifice, este necesară majoritatea simplă a membrilor care participă la vot.
  28. După adoptare, actul legislativ este supus spre semnare președinților și secretarilor generali ai Parlamentului și, respectiv, ai Consiliului și este publicat în Jurnalul Oficial.
  29. În fine, Parlamentul poate propune amendamente la poziția în primă lectură a Consiliului. Acestea trebuie să îndeplinească criteriile pentru a doua lectură și fiecare amendament trebuie aprobat cu majoritatea absolută a membrilor care compun Parlamentul.
  30. Rezultatul votului este comunicat Consiliului și Comisiei.
  31. Tratatul obligă în mod expres Comisia să emită un aviz scris cu privire la amendamentele Parlamentului, iar acest lucru determină tipul de vot necesar în cadrul Consiliului; dacă, de exemplu, Consiliul dorește să adopte un amendament al Parlamentului pentru care Comisia a emis un aviz negativ, el trebuie să facă acest lucru în unanimitate.
Înapoi la prima pagină     

#5 A doua lectură în Consiliu 

Întregul text 
Consiliul dispune de 3 luni (cu posibilitatea de prelungire la 4 luni) pentru a examina poziția în a doua lectură a Parlamentului. De asemenea, el este informat cu privire la poziția Comisiei Europene referitoare la amendamentele în a doua lectură ale Parlamentului. Consiliul fie (1) aprobă toate amendamentele Parlamentului, caz în care actul legislativ este adoptat, fie (2) nu aprobă toate amendamentele. În acest ultim caz, Președintele Consiliului, de comun acord cu Președintele Parlamentului, convoacă comitetul de conciliere.
  1. După primirea oficială a amendamentelor în a doua lectură ale Parlamentului, în toate limbile oficiale, începe numărătoarea inversă pentru a doua lectură în Consiliu.
  2. Consiliul dispune acum de trei luni (sau, în unele cazuri, de patru luni) pentru a se pronunța.
  3. Consiliul poate accepta sau respinge amendamentele Parlamentului. Înainte de a se pronunța, el primește avizul Comisiei cu privire la aceste amendamente.
  4. Procedura este similară cu elaborarea poziției Consiliului în primă lectură: grupul de lucru competent pregătește o poziție care este supusă Coreper și adoptată de Consiliu.
  5. Pentru a încheia cu succes negocierile, Parlamentul și Consiliul încep negocierile pentru a doua lectură atunci când propunerea este examinată în cadrul Parlamentului, în special în cazurile când un acord în a doua lectură este posibil.
  6. Aceste contacte informale pot lua forma unor reuniuni bilaterale între reprezentanții Parlamentului și Președinția Consiliului sau, mai adesea, a unor reuniuni tripartite la care participă Comisia. Din cauza caracterului ad-hoc al acestor contacte, nu este prevăzută, în scris, nicio formă „standard” de reprezentare, însă, în general, la reuniuni participă raportorul Parlamentului (însoțit, după caz, de raportorii alternativi ai altor grupuri politice) și președintele grupului de lucru competent din cadrul Consiliului, asistat de Secretariatul Consiliului. Comisia este reprezentată de obicei de funcționarii care se ocupă de dosarul respectiv, asistați de Secretariatul General și de Serviciul Juridic al Comisiei.
  7. Scopul acestor contacte este ajungerea la un acord cu privire la pachetul de amendamente care sunt acceptabile atât pentru Consiliul, cât și pentru Parlament. Avizul Comisiei este, de asemenea, important, deoarece el determină tipul votului necesar în cadrul Consiliului privind amendamentele Parlamentului.
  8. În cazul în care negocierile se încheie cu succes, președintele Coreper va trimite o scrisoare președintelui comisiei competente în fond, în care Consiliul se angajează să adopte amendamentele Parlamentului dacă acestea sunt conforme cu compromisul la care Consiliul și Parlamentul au ajuns.
  9. Amendamentele de compromis sunt atunci depuse fie în comisia parlamentară fie, mai adesea, direct în plen. Amendamentele sunt semnate, de obicei, în numele grupurilor lor de raportor și de raportorii alternativi care sunt parte la acord, pentru a oferi o cât mai mare garanție că majoritatea necesară va fi atinsă. Grupurile politice în cauză din cadrul Parlamentului își coordonează voturile pentru a favoriza adoptarea amendamentelor negociate cu Consiliul.
  10. Numărul de voturi necesare în a doua lectură a Consiliului depinde de avizul Comisiei Europene privind amendamentele Parlamentului. Amendamentele pentru care Comisia emite un aviz pozitiv pot fi aprobate de Consiliu cu majoritate calificată. Amendamentele pentru care Comisia a emis un aviz negativ necesită aprobarea unanimă a Consiliului.
  11. În cazul în care Consiliul aprobă toate amendamentele în a doua lectură ale Parlamentului, actul legislativ se consideră adoptat. Textul legislativ este semnat de președinții și secretarii generali ai Parlamentului European și, respectiv, ai Consiliului și este publicat în Jurnalul Oficial.
  12. În cazul în care Consiliul nu aprobă toate amendamentele Parlamentului, Președintele Consiliului, de comun acord cu Președintele Parlamentului, convoacă o reuniune a comitetului de conciliere în termen de șase săptămâni (cu posibilitatea de prelungire cu încă două săptămâni) de la respingerea de către Consiliu.
Înapoi la prima pagină     

#6 Concilierea 

Întregul text 
În termen de 6 săptămâni (cu posibilitatea de prelungire la 8 săptămâni) de la refuzul Consiliului de a adopta poziția în a doua lectură a Parlamentului, președinții Consiliului și Parlamentului European convoacă comitetul de conciliere, alcătuit dintr-un număr egal de deputați și de reprezentanți ai Consiliului. Comitetul de conciliere dispune de 6 săptămâni (cu posibilitatea de prelungire la 8 săptămâni) pentru a decide cu privire la un text comun pe baza pozițiilor în a doua lectură ale Parlamentului și Consiliului. În cazul în care comitetul de conciliere (1) nu aprobă un text comun, propunerea legislativă devine caducă, iar procedura se încheie. În cazul în care comitetul de conciliere (2) aprobă un text comun, el este transmis Parlamentului European și Consiliului pentru a treia lectură.
  1. În cazul în care Consiliul nu aprobă toate amendamentele Parlamentului în a doua lectură, este convocat comitetul de conciliere.
  2. În cadrul comitetului de conciliere, cei doi colegislatori Parlamentul European și Consiliul negociază direct în vederea ajungerii la un acord sub forma unui text comun.
  3. Comitetul de conciliere trebuie convocat în termen de șase săptămâni (sau opt, în cazul în care este hotărâtă o prelungire) de la încheierea celei de-a doua lecturi în Consiliu și de la notificarea oficială a Parlamentului cu privire la faptul că Consiliul nu acceptă amendamentele în a doua lectură ale Parlamentului.
  4. Fiecare propunere legislativă care ajunge în faza de conciliere este discutată separat în cadrul unui comitet de conciliere constituit în acest scop.
  5. Comitetul de conciliere este convocat de Președintele Consiliului, cu acordul Președintelui Parlamentului European. Comitetul se consideră convocat atunci când prima sa reuniune are loc.
  6. De la data primei sale reuniuni, comitetul dispune de șase săptămâni (termen ce poate fi prelungit cu maximum două săptămâni, la inițiativa Parlamentului sau a Consiliului și prin acordul comun al celor două instituții) să negocieze și să aprobe un text comun.
  7. Înainte de începerea efectivă a lucrărilor comitetului, dacă reiese în mod clar că Consiliul nu va putea accepta amendamentele în a doua lectură ale Parlamentului, sunt organizate triloguri pregătitoare și reuniuni tehnice. Reuniunile comitetului de conciliere pot fi, de asemenea, întrerupte de negocieri în cadrul trilogului.
  8. Trilogurile și reuniunile tehnice reunesc echipe restrânse de negociatori din partea Parlamentului, Consiliului și Comisiei, fiecare dintre aceștia prezentând rapoarte delegației lor la comitetul de conciliere.
  9. În cadrul trilogurilor, Parlamentul este reprezentat de președintele delegației la comitetul de conciliere, de președintele comisiei parlamentare competente în fond și de raportor, asistați de membrii secretariatului Parlamentului la comitetul de conciliere și, dacă este necesar, de un membru al Serviciului Juridic.
  10. Consiliul este reprezentat de reprezentantul permanent sau de supleantul său (președintele Coreper I sau II) al statului membru care deține Președinția Consiliului. asistat de membri ai Secretariatului Consiliului, inclusiv ai Serviciului său Juridic.
  11. Comisia Europeană este reprezentată de directorul general al departamentului însărcinat cu examinarea dosarului, asistat de experți, de Serviciul său Juridic și de Secretariatul instituției.
  12. La trilogurile tehnice informale participă, de obicei, experți și funcționari publici ai celor trei instituții.
  13. Negocierile din cadrul trilogului se desfășoară pe baza unui „document de lucru pe patru coloane”, care cuprinde pozițiile Parlamentului și ale Consiliului:
    1. poziția în primă lectură a Consiliului;
    2. amendamentele în a doua lectură ale Parlamentului;
    3. poziția Consiliului cu privire la amendamentele Parlamentului (acceptare, respingere sau posibil text de compromis);
    4. poziția delegației Parlamentului cu privire la propunerile Consiliului.
  14. În cursul negocierilor, cele două delegații încearcă să ajungă la un compromis cu privire la amendamentele în cazul cărora persistă divergențe. În acest scop, poate fi necesară efectuarea unei activități de redactare mai detaliate de către grupuri restrânse de lucru, la nivel politic sau tehnic.
  15. Rezultatele fiecărui trilog sunt prezentate de negociatorii respectivi, spre aprobare, delegațiilor Parlamentului și Consiliului: dacă este necesar, se organizează triloguri sau reuniuni informale suplimentare.
  16. Comitetul de conciliere propriu-zis este alcătuit din două delegații de dimensiuni egale: una din partea Parlamentului European și cealaltă din partea Consiliului.
    1. Delegația Consiliului este alcătuită dintr-un reprezentant din partea fiecărui stat membru (miniștri sau, mai adesea, reprezentanți ai statelor membre în cadrul Coreper). Delegația Consiliului este prezidată de ministrul care asigură Președinția Consiliului, însărcinat cu examinarea dosarului. Delegația se pronunță cu majoritate calificată (cu excepția dosarelor în cazul cărora tratatul prevedere unanimitatea).
    2. Delegația Parlamentului este alcătuită dintr-un număr egal de deputați 28 și din 28 de supleanți; aceștia din urmă nu pot vota decât dacă un membru al grupului lor politic este absent. Trei vicepreședinți ai Parlamentului sunt membri permanenți ai comitetului de conciliere și îl coprezidează prin rotație. Ceilalți 25 de deputați care fac parte din delegație sunt numiți de grupurile politice, în funcție de ponderea numerică a fiecărui grup în cadrul Parlamentului. Majoritatea sunt aleși, de obicei, din cadrul comisiei parlamentare competente pentru dosarul respectiv. În majoritatea cazurilor, delegația încearcă să lucreze prin consens. În caz de vot, deciziile delegației sunt adoptate cu majoritatea membrilor care o compun (și anume, în prezent, 15 voturi). Mai multe informații privind delegația Parlamentului la comitetul de conciliere se găsesc mai jos.
    3. Comisia, reprezentată în principiu de comisarul responsabil pentru dosarul respectiv, participă, de asemenea, la lucrările comitetului de conciliere pentru a reconcilia pozițiile Parlamentului și Consiliului.
  17. Ca și în cazul trilogurilor, principalul instrument de lucru este documentul pe patru coloane (a se vedea punctul 13), tradus în toate limbile oficiale. Comitetul dispune și de propunerea Comisiei și de avizul acesteia cu privire la amendamentele în a doua lectură ale Parlamentului.
  18. Comitetul de conciliere este prezidat în comun de un vicepreședinte al Parlamentului și de un ministru al statului membru care deține Președinția Consiliului. Comitetul se întrunește alternativ la sediile Parlamentului și ale Consiliului, în general, la Bruxelles.
  19. Majoritatea reuniunilor comitetului de conciliere încep cu un trilog în cursul căruia cei doi colegislatori își clarifică pozițiile, pe baza mandatelor care le-au fost încredințate de instituțiile lor respective. Comisia are rolul de mediator.
  20. Instituția care găzduiește prima reuniune a comitetului de conciliere este responsabilă de a redactarea textului comun și a scrisorii de transmitere și, după adoptarea definitivă a actului legislativ în cauză de către Parlament și Consiliu, de semnarea actului de către președinții celor două instituții și de publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
  21. În cazul în care delegațiile Parlamentului și Consiliului nu reușesc să ajungă la un acord în cadrul comitetului de conciliere, propunerea, în ansamblul său, devine caducă. Inițierea unei noi proceduri se poate face doar pe baza unei noi propuneri a Comisiei. Până în ianuarie 2015, au existat doar patru cazuri în care comitetul de conciliere nu a reușit să ajungă la un acord cu privire la un text comun („Telefonia vocală” (1994), „Comitetul pentru titluri de valoare” (1998), „Directiva privind timpul de lucru” (2009) și „Regulamentul privind alimentele noi” (2011)).
  22. În cazul în care delegațiile Parlamentului și Consiliului ajung la un compromis, comitetul de conciliere trebuie să aprobe un „text comun”. Delegația Consiliului aprobă textul comun cu majoritate calificată (sau în unanimitate, în cazurile stipulate în tratat), în timp ce delegația Parlamentului votează cu majoritatea simplă a membrilor care îl compun.
  23. Imediat ce se ajunge la un acord cu privire la un text comun în cadrul comitetului de conciliere (sau, ulterior, în urma unui schimb de scrisori între copreședinții comitetului), Secretariatul General al instituției în care a fost organizată prima reuniune pregătește proiectul de act legislativ, în principiu, în limba utilizată în cursul negocierilor. O versiune provizorie este publicată pe site-ul Parlamentului, cât mai curând după încheierea negocierilor, la următoarea adresă: https://www.europarl.europa.eu/code/default_en.htm.
  24. După revizuirea juridică/lingvistică, documentul este pus la dispoziție în toate limbile oficiale ale UE.
  25. Copreședinții comitetului de conciliere trimit textul comun, împreună cu o notă de însoțire, Președintelui Parlamentului și Președintelui în exercițiu al Consiliului. Orice eventuală declarație a instituțiilor se anexează la această notă. De asemenea, scrisoarea este adresată, spre informare, reprezentantului Comisiei care a participat la comitetul de conciliere.
  26. Acordul la care s-a ajuns în cadrul comitetului de conciliere trebuie să fie confirmat de ambele instituții, în ansamblul lor. Parlamentul și Consiliul supun separat la vot textul comun, așa cum a fost acesta formulat, fără a-i mai putea aduce alte modificări.
Delegația Parlamentului la comitetul de conciliere
  1. Parlamentul este reprezentat în cadrul procedurii de conciliere de o delegație alcătuită dintr-un număr de membri egal cu numărul membrilor delegației Consiliului. Delegația este numită separat pentru fiecare procedură de conciliere. Sarcina sa este de a reprezenta Parlamentul, în ansamblul său, în negocierile cu Consiliul.
  2. La începutul fiecărei legislaturi sau în cazul în care au loc schimbări majore în structura politică de ansamblu a Parlamentului European, Conferința președinților stabilește componența politică a delegațiilor la comitetul de conciliere în funcție de importanța numerică a fiecărui grup politic.
  3. Pe baza actualei componențe politice a Parlamentului, rezultată în urma alegerilor din iunie 2009, componența delegațiilor Parlamentului la comitetul de conciliere este următoarea:
    • EPP: 9 membri
    • S&D: 8 membri
    • CRE: 3 membri
    • ALDE: 2 membri
    • GUE/NGL: 2 membru
    • Verts/ALE: 2 membri
    • EFDD: 2 membru
  4. Cei trei vicepreședinți însărcinați în mod special cu concilierea fac parte din fiecare delegație și din cota de membri ai fiecărui grup politic. Fiecare delegație este prezidată de unul dintre acești trei vicepreședinți. Aceștia decid între ei procedurile de conciliere pentru care va fi responsabil fiecare și, în consecință, cine va prezida fiecare delegație. Raportorul/raportorii și președintele comisiei competente în fond sunt, de asemenea, membri din oficiu ai delegației, incluși în cota grupului lor politic.
  5. Restul membrilor delegației sunt numiți de fiecare grup politic pentru o anumită procedură de conciliere. Majoritatea acestora fac parte din comisia competentă în fond sau din comisiile sesizate pentru aviz. În cazul în care se aplică procedura comisiilor asociate, delegația Parlamentului trebuie să includă raportorul fiecărei comisii asociate. Grupurile politice trebuie, de asemenea, să numească un număr egal de membri supleanți care pot participa activ la lucrările delegației, însă nu pot vota decât dacă înlocuiesc un membru permanent.

Organizarea delegației

  1. Delegația Parlamentului va organiza o reuniune constitutivă pentru a defini mandatul echipei de negociere alcătuite, în general, din vicepreședintele care prezidează delegația, din președintele comisiei competente în fond și din raportor(i) pentru ca reuniunile trilogului să poată începe.
  2. Comisia Europeană este reprezentantă în cadrul acestei prime reuniuni și în cadrul tuturor reuniunilor viitoare ale delegației Parlamentului. Reprezentanții săi trebuie să prezintă și să explice poziția Comisiei cu privire la amendamentele în a doua lectură ale Parlamentului și, eventual, să ofere informații cu privire la lucrările din cadrul Consiliului cu care sunt la curent.
  3. Membrii delegației monitorizează în permanență desfășurarea procedurii de conciliere pe parcursul reuniunilor succesive.
  4. Obiectivul principal al reuniunilor delegației este de a actualiza mandatul echipei de negociatori și de a dezbate eventualele texte de compromis. Se poate exprima un acord privind anumite amendamente sau propuneri de compromis, sub rezerva unui acord general. În cazul în care mai rămân chestiuni nesoluționate, delegația oferă echipei de negociatori instrucțiuni cu privire la modul de continuare a negocierilor cu Consiliul. Delegația Parlamentului examinează, de asemenea, chestiuni procedurale, de exemplu cu privire la desfășurarea eventuală a unui nou trilog sau oportunitatea convocării comitetului de conciliere și, în acest caz, cu privire la data convocării.
  5. La finalul procedurii, delegația aprobă sau respinge în mod formal acordul la care s-a ajuns prin conciliere. Obiectivul delegației este de a statua prin consens. Totuși, dacă este necesară supunerea la vot, acest lucru necesită majoritatea absolută a membrilor (cel puțin 15 voturi din 28).
  6. Delegația este asistată de un serviciu special din administrația Parlamentului, de secretariatul pentru conciliere și codecizie și de servicii specializate, cum ar fi Serviciul Juridic, juriștii-lingviști și Serviciul de presă.
Înapoi la prima pagină     

#7A treia lectură în Parlamentul European și în Consiliu 

Întregul text 
Textul comun este transmis simultan Parlamentului și Consiliului spre aprobare. Nu este prevăzută o ordine precisă în care colegislatorii să se pronunțe. Ei au la dispoziție 6 săptămâni (cu posibilitatea de prelungire la 8 săptămâni, în cazul unei decizii comune) pentru a hotărî și nu pot modifica textul. În cadrul Parlamentului, votul privind textul comun este precedat de o dezbatere în plen. În cazul în care Parlamentul și Consiliul aprobă textul comun, propunerea legislativă este adoptată. În cazul în care una dintre instituții sau ambele resping textul sau nu se pronunță în termenul stabilit, propunerea de act legislativ devine caducă, iar procedura se încheie. Aceasta poate fi relansată doar printr-o nouă propunere a Comisiei.
  1. În cazul în care comitetul de conciliere aprobă textul comun, acesta trebuie aprobat de Parlamentul European și de Consiliu, în ansamblul lor, în a treia lectură. Cele două instituții votează separat textul comun. Nu mai există posibilitatea de a-l modifica.
  2. După încheierea cu succes a procedurii de conciliere, se redactează un proiect de text comun pe baza documentului de lucru comun și a tuturor modificărilor asupra cărora s-a convenit în cursul concilierii. Acesta este redactat mai întâi într-o singură limbă și este tradus ulterior în celelalte limbi oficiale. Versiunea lingvistică originală a proiectului de text este trimisă membrilor delegației.
  3. Textul comun finalizat, care a făcut obiectul unei verificări juridico-lingvistice în cadrul Parlamentului și al Consiliului, este transmis în mod oficial de copreședinții comitetului de conciliere Președintelui Parlamentului European și Președintelui în exercițiu al Consiliului. Orice eventuală declarație a instituțiilor se anexează la această notă.
  4. A treia lectură se desfășoară pe o perioadă de șase săptămâni de la data primirii acestei scrisori. Termenul-limită poate fi prelungit cu maximum două săptămâni, la inițiativa Parlamentului sau a Consiliului și prin acordul comun al celor două instituții.

Parlamentul

  1. În cursul perioadei de șase săptămâni (cu posibilitatea de prelungire la opt săptămâni), membrii delegației Parlamentului European primesc textul comun final în limba lor respectivă, împreună cu un raport care reia diferitele etape și rezultatele procedurii de conciliere, inclusiv rezultatul votului delegației la încheierea procedurii de conciliere. Textul comun final, raportul întocmit de raportor și președintele delegației, scrisoarea de însoțire și, dacă este cazul, declarațiile instituționale sunt transmise serviciilor pentru sesiune ale Parlamentului. În această etapă, diferitele versiuni lingvistice ale acordului sunt publicate pe site-ul Parlamentului.
  2. Votul asupra textului comun este precedat de o dezbatere în plen cu privire la rezultatele negocierilor și la acordul la care s-a ajuns (sau nu) cu Consiliul. De obicei, dezbaterea începe cu declarațiile vicepreședinților care au prezidat delegația și ale raportorului. Adunarea plenară supune apoi la vot textul comun. Acesta este aprobat prin majoritatea simplă a voturilor exprimate. În caz contrar, textul este respins.
  3. Până la sfârșitul lui 2012, Parlamentul a respins de trei ori un text comun:

Consiliul

  1. Textul comun trebuie aprobat și de Consiliu care, în general, preferă să voteze după cea de-a treia lectură a Parlamentului. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.
  2. În practică, aprobarea textului comun de către Consiliu nu pune probleme, deoarece delegația Consiliului în cadrul comitetului de conciliere este alcătuită dintr-un reprezentant pentru fiecare stat membru. Până în prezent, Consiliul nu a respins niciun acord la care s-a ajuns prin conciliere.
  3. Dacă una dintre cele două instituții nu aprobă textul comun, procedura legislativă se încheie: aceasta poate fi relansată doar printr-o nouă propunere a Comisiei.
  4. În cazul în care textul este adoptat atât de Parlament, cât și de Consiliu, el este supus spre semnare președinților și secretarilor generali ai Parlamentului și, respectiv, ai Consiliului și este publicat în Jurnalul Oficial.
 
Înapoi la prima pagină      
Articolul în format PDF 

Tratat 

VERSIUNE CONSOLIDATĂ A TRATATULUI PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE : Articolul 294 (ex-articolul 251 TCE)

  1. În cazul în care, în tratate, se face trimitere la procedura legislativă ordinară pentru adoptarea unui act, se aplică procedura de mai jos.
  2. Comisia prezintă o propunere Parlamentului European și Consiliului.

Prima lectură

  1. Parlamentul European adoptă poziția sa în primă lectură și o transmite Consiliului.
  2. Parlamentul European adoptă poziția sa în primă lectură și o transmite Consiliului.
  3. Parlamentul European adoptă poziția sa în primă lectură și o transmite Consiliului.
  4. Consiliul informează pe deplin Parlamentul asupra motivelor care l-au condus la adoptarea poziției sale în primă lectură. Comisia informează pe deplin Parlamentul European cu privire la poziția sa.

A doua lectură

  1. În cazul în care, în termen de trei luni de la data transmiterii, Parlamentul European:
    1. aprobă poziția Consiliului din prima lectură sau nu s-a pronunțat, actul respectiv se consideră adoptat cu formularea care corespunde poziției Consiliului;
    2. respinge, cu majoritatea membrilor care îl compun, poziția Consiliului din prima lectură, actul propus este considerat ca nefiind adoptat;
    3. propune, cu majoritatea membrilor care îl compun, modificări la poziția Consiliului din prima lectură, textul astfel modificat se transmite Consiliului și Comisiei, care emite un aviz cu privire la aceste modificări.
  2. În cazul în care, în termen de trei luni de la primirea modificărilor Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată:
    1. aprobă toate aceste modificări, actul respectiv este considerat aprobat;
    2. nu aprobă toate modificările, președintele Consiliului, în consens cu președintele Parlamentului European, convoacă comitetul de conciliere, într-un termen de șase săptămâni.
  3. Consiliul hotărăște în unanimitate cu privire la modificările care au făcut obiectul unui aviz negativ din partea Comisiei.

Concilierea

  1. Comitetul de conciliere, care reunește membrii Consiliului sau reprezentanții lor și tot atâția membri care reprezintă Parlamentul European, are misiunea de a ajunge la un acord asupra unui proiect comun, cu majoritatea calificată a membrilor Consiliului sau a reprezentanților acestora și cu majoritatea membrilor care reprezintă Parlamentul European, în termen de șase săptămâni de la data convocării, pe baza pozițiilor Parlamentului și ale Consiliului din a doua lectură.
  2. Comisia participă la lucrările comitetului de conciliere și ia toate inițiativele necesare pentru promovarea unei apropieri între pozițiile Parlamentului European și ale Consiliului.
  3. În cazul în care, în termen de șase săptămâni de la convocare, comitetul de conciliere nu aprobă niciun proiect comun, actul propus este considerat neadoptat.

A treia lectură

  1. În cazul în care, în acest termen, comitetul de conciliere aprobă un proiect comun, Parlamentul European și Consiliul dispun fiecare de un termen de șase săptămâni de la această aprobare, pentru a adopta actul respectiv în conformitate cu acest proiect, Parlamentul European hotărând cu majoritatea voturilor exprimate iar Consiliul cu majoritate calificată. În caz contrar, actul propus este considerat neadoptat.
  2. Termenele de trei luni și șase săptămâni prevăzute la prezentul articol sunt prelungite cu cel mult o lună și, respectiv, două săptămâni, la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Dispoziții speciale

  1. În cazul în care, în situațiile prevăzute în tratate, un act legislativ face obiectul procedurii legislative ordinare la inițiativa unui grup de state membre sau la recomandarea Băncii Centrale Europene ori la solicitarea Curții de Justiție, alineatul (2), alineatul (6) a doua teză și alineatul (9) nu se aplică.

În aceste cazuri, Parlamentul European și Consiliul transmit Comisiei proiectul de act, precum și pozițiile lor din prima și din a doua lectură. Parlamentul European sau Consiliul poate solicita avizul Comisiei în orice fază a procedurii, aviz pe care Comisia îl poate emite și din proprie inițiativă. Comisia poate, de asemenea, în cazul în care consideră necesar, să participe la comitetul de conciliere în condițiile prevăzute la alineatul (11).


EN C 326/174 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 26.10.2012

 
Articolul în format PDF  Domeniile în care se aplică procura legislativă ordinară (PDF) Ghidul procedurii legislative ordinare, Consiliul, 2010  

Glosar 

Audiere 

O comisie parlamentară poate organiza o audiere cu experţi, atunci când acest lucru este considerat util pentru activitatea sa. De obicei, audierile sunt publice.

Aviz (al unei comisii) 

Comisiile parlamentare sesizate în legătură cu un subiect pot solicita avizul altor comisii. Preşedintele şi raportorul comisiei sesizate pentru aviz sunt adesea invitaţi să participe la reuniunile comisiei competente. În cele mai numeroase cazuri, avizul se transmite sub forma unui raport scris.

Banca Centrală Europeană 

Banca Centrală Europeană (BCE) gestionează moneda unică a UE, euro, şi urmăreşte să asigure stabilitatea preţurilor la nivelul Uniunii. Este competentă cu definirea şi punerea în aplicare a politicii economice şi monetare a UE. Face parte dintre cele 7 instituţii ale UE.

Banca Europeană de Investiţii 

Banca Europeană de Investiţii (BEI) sprijină proiecte din statele membre ale UE şi investeşte în viitoarele ţări membre şi în ţările partenere. BEI împrumută fonduri de pe pieţele de capital, în loc să se bazeze pe bugetul UE, şi acordă împrumuturi în condiţii favorabile pentru proiecte care se înscriu în obiectivele politicilor Uniunii. Este proprietatea celor 28 de state membre ale UE.

Carte albă 

Cărţile albe ale Comisiei sunt documente care conţin propuneri de acţiune a Uniunii într-un anumit domeniu. În anumite cazuri, se înscriu în continuarea unei cărţi verzi publicate pentru a lansa un proces de consultare la nivel european. Dacă este primită favorabil de către Consiliu, cartea albă se poate materializa sub forma unui program de acţiune al Uniunii în domeniul în cauză.

Carte verde 

Cărţile verzi sunt publicate de Comisia Europeană pentru a stimula dezbaterile cu părţile interesate la nivel european. Pot avea drept rezultat propuneri de acţiuni ale Uniunii, expuse în cadrul unor cărţi albe.

Cartonaş galben 

Noile propuneri legislative prezentate de Comisie se transmit parlamentelor naţionale. Dacă o treime dintre acestea consideră că proiectul de act legislativ nu respectă principiul subsidiarităţii, Comisia trebuie să-şi revizuiască propunerea şi să decidă dacă o menţine, o amendează sau o retrage, motivându-şi decizia.

Cartonaş portocaliu 

Atunci când Comisia prezintă o nouă propunere legislativă, aceasta este transmisă parlamentelor naţionale. Dacă majoritatea acestora constată că proiectul de act legislativ nu respectă principiul subsidiarităţii, Comisia trebuie să-şi reexamineze propunerea. În cazul în care îşi menţine propunerea, Comisia trebuie să-şi justifice poziţia sub forma unui aviz motivat. În cazul în care Consiliul şi Parlamentul votează în primă lectură împotriva propunerii, aceasta este abandonată.

Codecizie 

Acest termen a fost utilizat anterior pentru a desemna actuala procedură legislativă ordinară. Se foloseşte în continuare cu titlu neoficial.

Colegiul comisarilor 

Colegiul este format din 28 de comisari europeni.

Comisar 

Comisia Europeană este formată din comisari, iar Preşedintele Comisiei încredinţează fiecărui comisar răspunderea cu privire la un anumit domeniu de politică. În prezent, sunt 28 de comisari: câte unul din fiecare stat membru.

Comisia Europeană 

Comisia Europeană (CE) este organul executiv al UE şi reprezintă interesele Uniunii în ansamblul său. CE propune noua legislaţie a UE şi se asigură de aplicarea corectă a acesteia. Comisia Europeană este una dintre cele 7 instituţii ale UE.

Comisie a Parlamentului European 

Cele 20 de comisii permanente ale Parlamentului elaborează, amendează şi adoptă propuneri legislative, asupra cărora Parlamentul în ansamblu se pronunţă prin vot în cadrul şedinţelor în plen. Componenţa politică a comisiilor o oglindeşte pe cea a Parlamentului. PE poate înfiinţa subcomisii, comisii speciale temporare şi comisii oficiale de anchetă.

Comisii asociate 

Dacă un subiect care urmează să fie dezbătut în cadrul Parlamentului intră, într-o măsură aproape egală, în competenţa a două sau a mai multor comisii sau dacă diferite aspecte ale subiectului intră în competenţa a două sau a mai multor comisii, una dintre acestea este desemnată drept comisie competentă în fond, iar celelalte devin comisii asociate. Comisia competentă în fond şi comisiile asociate stabilesc de comun acord un calendar al lucrărilor, iar raportorii în cauză se informează reciproc si încearcă să cadă de acord asupra textelor pe care urmează să le propună comisiilor respective, precum si asupra poziţiilor pe care le adoptă în cazul amendamentelor. Tot ei stabilesc o repartiţie a domeniilor de competenţă.

Comitet de conciliere 

Comitetul de conciliere se reuneşte în etapa de conciliere a procedurii legislative ordinare. Este alcătuit dintr-un număr egal de reprezentanţi ai statelor membre şi de deputaţi din Parlamentul European (în prezent 28/28). Comitetul răspunde de redactarea unui text comun, care este supus spre aprobare Consiliului şi Parlamentului în cadrul celei de-a treia lecturi.

Comitetul Economic şi Social European 

Comitetul Economic şi Social European este un organ consultativ al Uniunii Europene, format din 353 de membri, care reprezintă societatea civilă, angajatorii şi lucrătorii. Comitetul trebuie consultat în legătură cu procesul decizional al UE în materie de economie şi politică socială.

Comitetul Regiunilor 

Comitetul Regiunilor este un organ consultativ al UE format din 353 de membri, care reprezintă autorităţile locale şi regionale. Trebuie consultat pe parcursul procesului decizional al Uniunii Europene din următoarele domenii: coeziunea economică şi socială, reţelele transeuropene de infrastructură, sănătatea, educaţia şi cultura, politica de ocupare a forţei de muncă, politica socială, mediul, formarea profesională şi transporturile.

Conciliere 

Concilierea este cea de-a treia şi ultima etapă a procedurii legislative ordinare. Are loc în cazul în care Parlamentul şi Consiliul nu reuşesc să ajungă la un acord asupra unei proceduri legislative pe durata primelor două lecturi. Delegaţiile din partea Consiliului şi a Parlamentului încearcă să ajungă la un compromis acceptabil din punctul de vedere al ambelor părţi.

Conferinţa preşedinţilor 

Conferinţa preşedinţilor organizează activitatea Parlamentului şi planificarea legislativă, decide competenţele şi componenţa comisiilor şi delegaţiilor şi este competentă pentru relaţiile cu alte organe si instituţii ale Uniunii Europene, cu parlamentele naţionale şi cu ţările terţe. Este compusă din Preşedintele Parlamentului şi preşedinţii grupurilor politice.

Conferinţa preşedinţilor de comisie 

Conferinţa preşedinţilor de comisie a Parlamentului este compusă din preşedinţii tuturor comisiilor permanente şi speciale. Sarcina sa este de a îmbunătăţi cooperarea dintre comisiile PE.

Consiliul European 

Consiliul European reuneşte şefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale UE. Ia decizii cu privire la priorităţile politice generale, adoptă iniţiativele importante şi nu exercită funcţii legislative. Face parte dintre cele 7 instituţii ale UE.

Consiliul Uniunii Europene 

Consiliul Uniunii Europene, cunoscut în general sub denumirea de Consiliu (anterior, Consiliul de Miniştri) reprezintă guvernele statelor membre ale UE. Împreună cu Parlamentul European, Consiliul adoptă legislaţia propusă de Comisia Europeană. Este una dintre cele 7 instituţii ale UE.

Consultare publică 

În cadrul consultărilor publice, Comisia Europeană invită diferitele părţi implicate, cum ar fi autorităţile publice, autorităţile statelor membre, întreprinderile, organizaţiile (private), asociaţiile sectoarelor industriale şi cetăţenii, să-şi prezinte opiniile cu privire la legislaţia pe care intenţionează s-o adopte. De obicei, aceste consultări au loc prin intermediul unui chestionar cu întrebări deschise şi închise.

COREPER 

Un comitet al Consiliului format din reprezentanţii permanenţi ai statelor membre, care pregătesc activitatea Consiliului. Din COREPER I fac parte reprezentanţii permanenţi adjuncţi, iar COREPER II este format din reprezentanţii permanenţi.

Curtea de Conturi Europeană 

Curtea de Conturi Europeană verifică finanţele Uniunii. Rolul său este de a îmbunătăţi gestiunea financiară a UE şi de a întocmi rapoarte cu privire la utilizarea fondurilor publice. Face parte dintre cele 7 instituţii ale UE.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene 

Curtea de Justiţie (CJUE) interpretează dreptul Uniunii şi se asigură de aplicarea sa uniformă în toate statele membre. De asemenea, soluţionează litigiile juridice dintre guvernele statelor membre ale UE, persoane fizice, societăţi sau organizaţii, pe de o parte, şi instituţiile Uniunii Europene, pe de altă parte. Este una dintre cele 7 instituţii ale UE.

Decizie 

O decizie este obligatorie pentru destinatari (care pot fi un stat membru al UE sau o societate) şi este direct aplicabilă.

Declaraţie scrisă 

O declaraţie scrisă este un text cu o lungime de maximum 200 de cuvinte care se referă la unul dintre domeniile de competenţă ale Uniunii Europene, prezentat de cel mult 5 deputaţi în Parlamentul European. Dacă este semnată de majoritatea deputaţilor în Parlamentul European, se transmite instituţiei căreia îi este adresată. Deputaţii pot apela la declaraţii scrise pentru a lansa sau relansa o dezbatere pe marginea unui subiect care este de resortul Uniunii.

Deputat în Parlamentul European 

Deputaţii din Parlamentul European sunt aleşi în mod direct pentru o perioadă de cinci ani. Cei 751 de deputaţi reprezintă cetăţenii Uniunii Europene.

Directivă 

O directivă este un act legislativ care prevede un obiectiv ce trebuie atins de toate statele membre ale UE, însă lasă la latitudinea fiecăruia dintre ele decizia privind metoda care trebuie aplicată.

Drept de iniţiativă 

Datorită dreptului de iniţiativă care îi este conferit, Comisia este abilitată să prezinte propuneri fie pentru că acest lucru este prevăzut în mod expres de tratate, fie deoarece consideră ea însăşi că este necesară o astfel de propunere. De asemenea, Consiliul şi Parlamentul European pot solicita Comisiei să formuleze propuneri.

Dreptul Uniunii Europene 

Dreptul UE se împarte în legislaţia „primară” şi cea „secundară”. Tratatele (legislaţia primară) stau la baza întregii acţiuni a UE. Legislaţia secundară, care include regulamentele, directivele şi deciziile, decurge din principiile şi obiectivele stabilite în tratate.

Grup politic 

Deputaţii din Parlamentul European nu sunt organizaţi pe naţionalităţi, ci în funcţie de afinităţile politice. În prezent, Parlamentul European numără 8 grupuri politice. Deputaţii se pot afilia la un singur grup politic. Unii deputaţi nu sunt afiliaţi la niciun grup, purtând denumirea de deputaţi neafiliaţi.

Grupul pentru relații interinstituționale  

Este un organ al Comisiei care răspunde de coordonarea relaţiilor politice, legislative şi administrative cu celelalte instituţii, în special cu Parlamentul European şi Consiliul. Reuneşte membri din partea tuturor cabinetelor comisarilor însărcinaţi cu monitorizarea afacerilor interinstituţionale.

Iniţiativa cetăţenească 

Iniţiativa cetăţenească oferă unui număr de un milion de cetăţeni din cel puţin un sfert din statele membre ale UE posibilitatea de a solicita Comisiei Europene să prezinte noi propuneri legislative în domeniile care ţin de competenţa sa.

Întrebări parlamentare 

Întrebările parlamentare sunt adresate de către deputaţii europeni altor instituţii şi organe ale Uniunii Europene, care trebuie să ofere un răspuns într-un termen dat. Întrebările parlamentare sunt o formă directă de control parlamentar asupra celorlalte instituţii şi organe ale UE.

Jurnalul Oficial 

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) cuprinde legislaţia Uniunii Europene, informaţii referitoare la Uniune, precum şi anunţuri şi acte pregătitoare din procedurile legislative. Se publică în fiecare zi lucrătoare în toate limbile oficiale ale UE. Doar actele legislative publicate în JO au forţă juridică obligatorie.

Limbă oficială 

Numărul limbilor oficiale ale UE este de 23: bulgara, ceha, croată, daneza, engleza, estona, finlandeza, franceza, germana, greaca, italiana, irlandeza, letona, lituaniana, maghiara, malteza, olandeza, polona, portugheza, româna, slovaca, slovena, spaniola şi suedeza. Întreaga legislaţie a UE se publică în toate limbile oficiale.

Majoritate absolută (în Parlamentul European) 

Majoritate absolută înseamnă majoritatea în raport cu numărul total al deputaţilor din Parlamentul European (inclusiv deputaţii absenţi şi cei care nu au participat la vot). În configuraţia actuală a Parlamentului European, cu 751 de deputaţi, pragul-limită de obţinere a majorităţii absolute este de 376 de voturi.

Majoritate calificată în Consiliu 

Votul cu majoritate calificată în cadrul Consiliului corespunde unei proporţii de cel puţin 55% din membrii Consiliului (statele membre), reunind cel puţin 16 ţări şi reprezentând cel puţin 65% din populaţia Uniunii Europene. O minoritate de blocaj va putea fi constituită doar cu participarea a cel puţin patru membri ai Consiliului.

Majoritate simplă (în Parlamentul European)  

O propunere se adoptă cu majoritate simplă atunci când numărul voturilor „pentru” este mai mare decât numărul voturilor „împotrivă”.

Parlamentul European 

Compus din 751 de deputaţi din 28 de ţări aleşi în mod direct, Parlamentul European (PE) reprezintă cetăţenii Uniunii. Acţionează în calitate de colegislator, alături de Consiliu, în aproape toate domeniile dreptului Uniunii şi exercită controlul asupra celorlalte instituţii ale UE. Face parte dintre cele 7 instituţii ale UE.

Petiţii adresate Parlamentului European 

Orice cetăţean şi rezident al UE, precum şi orice societate, organizaţie sau asociaţie cu sediul în UE pot adresa Parlamentului o petiţie cu privire la orice subiect care este de resortul Uniunii şi care îi afectează în mod direct. Aceste petiţii oferă Parlamentului European ocazia de a atrage atenţia asupra oricărei încălcări a drepturilor cetăţenilor europeni comise de un stat membru, o autoritate locală sau o altă instituţie.

Plen 

Perioadele de sesiune în plen ale Parlamentului au loc de 12 ori pe an la Strasbourg, în timp ce la Bruxelles se desfăşoară perioade de sesiune mai scurte. Şedinţele în plen le oferă celor 751 de deputaţi europeni posibilitatea de a se reuni pentru a dezbate şi a se pronunţa prin vot cu privire la legislaţie, precum şi de a adopta rezoluţii politice.

Preşedintele Parlamentului European 

Preşedintele Parlamentului European prezidează perioadele de sesiune în plen, Conferinţa preşedinţilor şi Biroul (care este constituit din vicepreşedinţi). El reprezintă Parlamentul în Uniunea Europeană şi pe scena internaţională.

Preşedinţia Consiliului 

Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este exercitată de către statele membre prin rotaţie câte 6 luni. Consiliul se reuneşte în 10 configuraţii, fiecare dintre acestea fiind prezidată de către ministrul de resort al statului membru care exercită preşedinţia, cu excepţia Consiliului Afaceri Externe, a cărui preşedinţie permanentă este exercitată de către Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi de politica de securitate.

Procedura legislativă ordinară 

În cadrul procedurii legislative ordinare (denumită, anterior, codecizie), Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene decid în comun cu privire la propunerile Comisiei într-o serie largă de domenii (de exemplu, guvernanţa economică, imigraţia, energia, transporturile, mediul şi protecţia consumatorilor). Cea mai mare parte a legislaţiei Uniunii Europene se adoptă în prezent în acest mod.

Proporţionalitate 

Conform principiului proporţionalităţii, implicarea instituţiilor Uniunii Europene trebuie limitată la ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.

Propunere modificată (propunerea Comisiei după prima lectură în PE) 

Între prima lectură din cadrul Parlamentului şi prima lectură din cadrul Consiliului, Comisia îşi poate modifica propunerea pentru a îngloba amendamentele Parlamentului care, în opinia sa, pot îmbunătăţi propunerea iniţială şi/sau pot facilita, după toate probabilităţile, ajungerea la un acord între Parlament şi Consiliu.

Punct A 

Punctele de pe ordinea de zi a Consiliului se împart în două categorii: A şi B. Prin litera A sunt desemnate punctele asupra cărora s-a ajuns la un acord şi care pot fi adoptate fără dezbatere. Nu se exclude însă posibilitatea ca oricare dintre membrii Consiliului sau ai Comisiei să-şi exprime opinia atunci când se supune la vot punctul în cauză.

Punct B 

Punctele de pe ordinea de zi a Consiliului se împart în două categorii: A şi B. Prin litera B sunt desemnate punctele asupra cărora nu s-a ajuns la un acord şi care urmează să fie supuse dezbaterii. Adesea, este vorba despre subiecte delicate din punct de vedere politic.

Raport 

De fiecare dată când li se transmite o propunere din partea Comisiei, comisiile parlamentare numesc un raportor însărcinat să elaboreze un raport. Acest text este constituit din amendamente aduse propunerii, justificări succinte şi o expunere de motive, precum şi dintr-o declaraţie financiară care evaluează impactul financiar al propunerii şi compatibilitatea sa cu bugetul pe termen lung.

Raport din proprie iniţiativă 

Pe lângă rapoartele legislative, comisiile parlamentare pot elabora „rapoarte din proprie iniţiativă”, referitoare la subiecte care ţin de competenţa lor. Aceste rapoarte pot constitui mijloace de sensibilizare cu privire la un anumit subiect.

Raportor 

Deputat în Parlamentul European numit de comisia parlamentară competentă pentru a examina o propunere legislativă, care va pilota propunerea de-a lungul procedurii parlamentare şi va elabora un raport pe tema respectivă.

Raportor alternativ 

Raportorul alternativ este un deputat în Parlamentul European care monitorizează un dosar sau un raport parlamentar în numele unui grup politic diferit de cel al raportorului.

Regulament 

Un regulament este un instrument direct aplicabil al dreptului Uniunii care are forţă juridică obligatorie în toate statele membre. Punerea în aplicare a regulamentelor Uniunii nu necesită nicio acţiune din partea guvernelor naţionale.

Reuniuni comune ale comisiilor 

Dacă un subiect în legătură cu care este sesizat Parlamentul nu poate fi încredinţat unei singure comisii competente, deoarece ţine în mod clar de competenţa mai multor comisii, raportorii în cauză întocmesc un singur proiect de raport, care este votat în comun de comisiile implicate, în cadrul unor reuniuni prezidate în comun de preşedinţii comisiilor în cauză.

Secretarul General al Consiliului 

Conduce Secretariatul General al Consiliului, care acordă asistenţă Consiliului şi Consiliului European. Alături de Preşedintele Consiliului, semnează toate actele adoptate în comun de Parlament şi de Consiliu.

Secretarul General al Parlamentului European 

Este funcţionarul cu rangul cel mai înalt al Parlamentului şi răspunde de administrarea instituţiei. Asigură buna desfăşurare a activităţii parlamentare, sub conducerea Preşedintelui şi a Biroului. Alături de Preşedinte, verifică şi semnează toate actele adoptate în comun de Parlament şi de Consiliu.

Subsidiaritate 

În virtutea principiului subsidiarităţii şi cu excepţia domeniilor în care are competenţă exclusivă, UE trebuie să intervină doar dacă acţiunea sa este mai eficace decât acţiunile întreprinse la nivel naţional, regional sau local. Prin intermediul unor controale efectuate în mod constant, se verifică dacă acţiunea întreprinsă la nivelul Uniunii este justificată.

Text comun 

Text adoptat de Comitetul de conciliere în cadrul procedurii de conciliere. Face obiectul unui vot unic în cadrul Parlamentului şi al Consiliului. La acest text nu se pot depune amendamente.

Tratate 

Un tratat este un acord cu forţă juridică obligatorie încheiat între statele membre ale Uniunii, care stabileşte obiectivele Uniunii, normele aplicabile instituţiilor acesteia, modalităţile de adoptare a deciziilor şi relaţia dintre UE şi statele sale membre.

Tratatul de la Amsterdam 

Tratatul de la Amsterdam a intrat în vigoare la 1 mai 1999, având drept scop să reformeze instituţiile Uniunii Europene, astfel încât terenul să fie pregătit pentru viitoarele aderări. A amendat, renumerotat şi consolidat tratatele UE şi CEE şi a extins posibilităţile de utilizare a codeciziei.

Tratatul de la Lisabona 

Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 şi cuprinde Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). Tratatul de la Lisabona a acordat mai multă putere Parlamentului European, a modificat procedurile de vot din cadrul Consiliului, a introdus iniţiativa cetăţenească, a creat funcţia de preşedinte permanent al Consiliului European, a instituit un nou Înalt Reprezentant pentru afaceri externe, a înfiinţat un nou serviciu diplomatic al Uniunii şi a clarificat care sunt competenţele care aparţin Uniunii, care sunt cele care aparţin statelor membre şi care sunt cele comune. A schimbat numele codeciziei în procedură legislativă ordinară şi a crescut numărul domeniilor în care se aplică aceasta.

Tratatul de la Maastricht 

Tratatul de la Maastricht sau Tratatul privind Uniunea Europeană a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. Acesta a instituit Uniunea Europeană (care a succedat Comunităţilor Europene), a introdus codecizia şi cooperarea între guvernele statelor membre ale UE în materie de apărare, justiţie şi afaceri interne, a deschis calea către uniunea economică şi monetară şi a introdus elemente specifice unei uniuni politice (cetăţenia, o politică comună în materie de afaceri externe şi interne).

Tratatul de la Nisa 

Tratatul de la Nisa a intrat în vigoare la 1 februarie 2003. Scopul său a fost să reformeze instituţiile, astfel încât UE să poată funcţiona în mod eficient în condiţiile în care numărul statelor membre urma să ajungă la 25. A introdus metode de schimbare a componenţei Comisiei şi de redefinire a sistemului de vot din cadrul Consiliului.

Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) 

Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) îşi are originea în Tratatul de la Roma din 1958, care a suferit numeroase modificări de-a lungul istoriei. TFUE expune în detaliu organizarea şi funcţionarea Uniunii Europene şi este unul dintre cele două tratate principale pe care se întemeiază în prezent UE.

Tratatul privind Uniunea Europeană TUE 

Tratatul de la Maastricht, în vigoare din 1993, a fost amendat prin Tratatul de la Lisabona, fiind redenumit Tratatul privind Uniunea Europeană. TUE instituie UE ca entitate cu personalitate juridică şi defineşte valorile, obiectivele, instituţiile şi competenţele acesteia. Este unul dintre cele două tratate principale pe care se întemeiază în prezent UE.

Trilog 

Reuniuni informale la care iau parte Parlamentul European, Consiliul şi Comisia şi care au drept scop ajungerea la un acord asupra unui pachet de amendamente sau a formulării actelor legislative care să fie acceptabil şi pentru Consiliu, şi pentru Parlament.

Unanimitate (în cadrul Consiliului) 

Unanimitatea necesită ca toate statele membre reunite în cadrul Consiliului să cadă de acord asupra unei propuneri pentru ca aceasta să poată fi adoptată. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, doar un număr limitat de politici considerate drept sensibile trebuie să adoptate cu unanimitate de voturi.

 
Articolul în format PDF   

Recomandă