Protecția valorilor consacrate la articolul 2 din TUE în UE
Uniunea Europeană se întemeiază pe valori precum respectarea demnității umane, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților, așa cum se prevede la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). Pentru a se garanta că aceste valori sunt respectate, articolul 7 din TUE prevede un mecanism al UE care permite atât să se stabilească dacă au avut loc încălcări grave și persistente ale valorilor UE de către un stat membru, cât și eventuala lor sancționare. Acest mecanism a fost activat recent pentru prima dată în legătură cu Polonia și Ungaria. UE este, de asemenea, obligată să respecte Carta drepturilor fundamentale și s-a angajat să adere la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Ca urmare a apariției unor amenințări la adresa valorilor UE în unele state membre, instituțiile UE își consolidează setul de instrumente pentru a contracara regresul democratic, pentru a proteja democrația, statul de drept, drepturile fundamentale, egalitatea și minoritățile în întreaga Uniune.
De la protecția juridică a drepturilor fundamentale la codificarea în tratate
Comunitățile Europene (CE) (în prezent Uniunea Europeană) au fost înființate inițial ca o organizație internațională cu un domeniu de competență în principal economic. Prin urmare, nu s-a considerat necesar să se prevadă norme explicite privind respectarea drepturilor fundamentale, care, o perioadă lungă de timp, nu au fost menționate în tratate și se considerau oricum garantate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția europeană a drepturilor omului) din 1950, care era semnată de statele membre.
Cu toate acestea, odată ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a afirmat principiile efectului direct și supremației dreptului european, dar a refuzat să examineze compatibilitatea hotărârilor cu dreptul național și constituțional al statelor membre (Stork, cauza 1/58; Ruhrkohlen-Verkaufsgesellschaft, cauzele conexate 36, 37, 38-59 și 40-59), anumite instanțe naționale au început să își exprime îngrijorarea cu privire la efectele pe care o astfel de jurisprudență le-ar putea avea asupra apărării valorilor constituționale, cum ar fi drepturile fundamentale. Dacă legislația europeană ar avea întâietate chiar și față de dreptul constituțional intern, acest lucru ar putea duce la încălcarea drepturilor fundamentale. Pentru a contracara acest risc teoretic, curțile constituționale din Germania și Italia au pronunțat în 1974 fiecare câte o hotărâre în care și-au afirmat competența de a revizui legislația europeană cu scopul de a garanta compatibilitatea acesteia cu drepturile constituționale (Solange I; Frontini). Acest fapt a determinat CJUE să afirme, prin intermediul jurisprudenței sale, principiul respectării drepturilor fundamentale, afirmând că drepturile fundamentale sunt consacrate în principiile generale ale dreptului comunitar protejate de Curte (Stauder, cauza 29-69). Acestea sunt inspirate de tradițiile constituționale comune statelor membre (Internationale Handelsgesellschaft, cauza 11-70) și de tratatele internaționale pentru protecția drepturilor omului la care statele membre sunt părți (Nold, cauza 4-73), unul dintre acestea fiind Convenția europeană a drepturilor omului (Rutili, cauza 36-75).
Odată cu extinderea treptată a competențelor UE la politici care au un impact direct asupra drepturilor fundamentale - precum politicile în domeniul justiției și afacerilor interne (JAI), pentru a crea apoi un veritabil spațiu de libertate, securitate și justiție (SLSJ) pe deplin funcțional - tratatele au fost modificate pentru a angaja ferm UE în ceea ce privește protecția drepturilor fundamentale. Tratatul de la Maastricht conținea referiri la Convenția europeană a drepturilor omului și la tradițiile constituționale comune ale statelor membre ca principii generale ale dreptului UE, iar Tratatul de la Amsterdam a afirmat „principiile” europene pe care se întemeiază UE (în Tratatul de la Lisabona, „valorile”, așa cum sunt enumerate la articolul 2 din TUE) și a creat o procedură de suspendare a drepturilor prevăzute de tratate în cazurile de încălcări grave și persistente ale drepturilor fundamentale de către un stat membru. Elaborarea Cartei drepturilor fundamentale și intrarea sa în vigoare alături de Tratatul de la Lisabona reprezintă cele mai recente evoluții din cadrul acestui proces de codificare menit să asigure protecția drepturilor fundamentale în UE.
Aderarea UE la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
Întrucât Convenția europeană a drepturilor omului este principalul instrument de protecție a drepturilor fundamentale în Europa, la care au aderat toate statele membre, aderarea CE la aceasta a părut o soluție logică pentru necesitatea de a lega CE de obligațiile privind drepturile fundamentale. Comisia a propus în mod repetat (în 1979, 1990 și 1993) aderarea CE la convenție. Când i s-a solicitat un aviz privind acest subiect, CJUE a constatat în 1996, în avizul său 2/94, că tratatul nu prevede nicio competență a CE de a adopta norme privind drepturile omului sau de a încheia convenții internaționale în acest domeniu, ceea ce făcea ca aderarea să fie imposibilă din punct de vedere juridic. Tratatul de la Lisabona a remediat această situație prin introducerea articolului 6 alineatul (2), prin care aderarea UE la Convenția europeană a drepturilor omului devenea obligatorie. Prin urmare, în ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale, UE, așa cum se întâmpla deja cu statele sale membre, s-ar fi aflat sub controlul unei instanțe juridice externe, și anume Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Această aderare le-ar permite cetățenilor UE, dar și resortisanților statelor terțe aflați pe teritoriul UE, să conteste direct în fața CEDO, pe baza dispozițiilor Convenției, actele juridice adoptate de UE, în același mod în care puteau contesta actele juridice adoptate de statele membre ale UE.
În 2010, imediat după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, UE a inițiat negocieri cu Consiliul Europei cu privire la un proiect de acord de aderare, care a fost finalizat în aprilie 2013. În iulie 2013 Comisia a solicitat CJUE să se pronunțe cu privire la compatibilitatea acestui acord cu tratatele. La 18 decembrie 2014, CJUE a emis un aviz negativ în care afirma că proiectul de acord este susceptibil să afecteze negativ caracteristicile specifice și autonomia dreptului UE (Avizul 2/13). După o perioadă de analize și discuții cu privire la soluționarea problemelor ridicate de CJUE, UE și Consiliul Europei au reluat negocierile în 2019, acestea fiind încă în desfășurare.
Carta drepturilor fundamentale a UE
În paralel cu mecanismul de control „extern” prevăzut prin aderarea CE la Convenția europeană a drepturilor omului pentru a asigura conformitatea legislației și a politicilor cu drepturile fundamentale, era nevoie de un mecanism de control „intern” la nivelul CE, pentru a permite un control juridic preliminar și autonom din partea CJUE. Pentru ca acest lucru să fie posibil, era necesară o declarație a drepturilor specifică Uniunii Europene. Ca urmare, în cadrul Consiliului European de la Köln din 1999 s-a decis convocarea unei convenții pentru a se elabora o cartă a drepturilor fundamentale.
Carta a fost proclamată în mod solemn de Parlament, Consiliu și Comisie, în anul 2000, la Nisa. După ce a fost modificată, a fost proclamată din nou în 2007. Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din TUE, Carta a început să aibă efecte directe numai după adoptarea Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, devenind astfel un izvor de drept primar cu caracter obligatoriu.
Deși se bazează pe Convenția europeană a drepturilor omului și pe alte instrumente europene și internaționale, Carta este inovatoare în diverse moduri, în special deoarece include, printre alte aspecte, dizabilitatea, vârsta și orientarea sexuală printre motivele pe baza cărora este interzisă discriminarea și consacră accesul la documente, protecția datelor și buna administrare printre drepturile fundamentale pe care le afirmă.
Deși domeniul de aplicare al Cartei poate fi, pe de o parte, foarte larg, întrucât majoritatea drepturilor pe care le recunoaște sunt acordate „tuturor”, indiferent de cetățenie sau de statut, articolul 51 limitează, pe de altă parte, aplicarea sa la instituțiile și organele UE și, atunci când acționează pentru punerea în aplicare a dreptului UE, la statele membre.
Articolul 7 din TUE, cadrul și mecanismul Comisiei pentru statul de drept
Odată cu Tratatul de la Amsterdam a fost creat un nou mecanism de sancționare pentru a se garanta că drepturile fundamentale, dar și alte principii și valori europene, cum ar fi democrația, statul de drept, egalitatea și protecția minorităților, sunt respectate de statele membre dincolo de limitele juridice impuse de competențele UE. Aceasta a însemnat că UE i se acordă competența de a interveni în domenii care în mod normal sunt lăsate la latitudinea statelor membre în situații de „încălcare gravă și persistentă” a acestor valori. Parlamentul a propus pentru prima dată un mecanism similar în textul proiectului de tratat al UE din 1984. Tratatul de la Nisa a adăugat o fază preventivă în cazul unui „risc clar de încălcare gravă” a valorilor UE într-un stat membru. Această procedură urmărea să garanteze că protecția drepturilor fundamentale, precum și a democrației, a statului de drept și a drepturilor minorităților, așa cum sunt incluse printre criteriile de la Copenhaga pentru aderarea noilor state membre, rămâne valabilă și după aderare, pentru toate statele membre în același mod.
Articolul 7 alineatul (1) din TUE prevede o „etapă preventivă”, prin care o treime din statele membre, Parlamentul și Comisia au competența de a iniția o procedură prin care Consiliul poate constata, cu o majoritate de patru cincimi, existența unui „risc clar de încălcare gravă” într-un stat membru a valorilor UE proclamate la articolul 2 din TUE, printre care se numără respectarea drepturilor omului, a demnității umane, a libertății și a egalității și a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Înainte de a proceda la această constatare, trebuie să aibă loc o audiere a statului membru în cauză, căruia îi pot fi prezentate recomandări, iar Parlamentul trebuie să își dea aprobarea cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate și cu majoritatea absolută a membrilor care îl compun [articolul 354 alineatul (4) din TFUE]. Această procedură preventivă a fost activată pentru prima dată la 20 decembrie 2017 de Comisie în legătură cu Polonia și la 12 septembrie 2018 de Parlament în legătură cu Ungaria, dar rămâne blocată în Consiliu, unde au avut loc o serie de audieri, însă nu a fost adoptată nicio recomandare, cu atât mai puțin decizii. În plus, Parlamentului i s-a refuzat dreptul de a-și prezenta poziția în cadrul audierilor Consiliului, inclusiv cu privire la Ungaria, în ciuda rolului său de inițiator al procedurii.
La articolul 7 alineatele (2) și (3) din TUE se prevede, în cazul „existenței unei încălcări grave și persistente” a valorilor UE, un „mecanism de sancționare” care poate fi activat de Comisie sau de o treime dintre statele membre (nu de Parlament), după ce statul membru în cauză a fost invitat să își prezinte observațiile. Consiliul European constată existența încălcării în unanimitate, după obținerea aprobării Parlamentului cu aceeași majoritate ca cea pentru mecanismul preventiv. Consiliul poate decide, de data aceasta cu majoritate calificată, să suspende anumite drepturi care decurg din statutul de membru ale statului membru în cauză, inclusiv drepturile de vot în Consiliu. Consiliul poate decide să modifice sau să revoce sancțiunile, tot cu majoritate calificată. Statul membru în cauză nu participă la votul din cadrul Consiliului sau al Consiliului European. Stabilirea și adoptarea sancțiunilor întâmpină în continuare dificultăți din cauza cerinței privind unanimitatea, după cum o demonstrează faptul că guvernele Ungariei și Poloniei au anunțat că se vor opune oricăror astfel de decizii referitoare la celălalt stat membru.
Pentru a elimina decalajul între activarea dificilă din punct de vedere politic a procedurilor prevăzute la articolul 7 din TUE (folosite pentru abordarea situațiilor care nu intră în sfera de competență a legislației UE) și procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, cu efect limitat (folosite în situații concrete care intră în domeniul de aplicare al legislației UE), Comisia a lansat, în 2014, un cadru al UE pentru consolidarea statului de drept. Cadrul a urmărit să asigure o protecție eficientă și coerentă a statului de drept, ca o condiție prealabilă pentru garantarea respectării drepturilor fundamentale și a democrației în situații de amenințare sistemică la adresa lor. Urmărind să întărească și să completeze articolul 7 din TUE, cadrul prevede trei etape: evaluarea Comisiei, și anume un dialog structurat între Comisie și statul membru, urmat, dacă este cazul, de un aviz privind statul de drept, o recomandare a Comisiei privind statul de drept și măsurile luate de statul membru ca urmare a recomandării. Acest cadru privind statul de drept a fost aplicat Poloniei în 2016 și a fost urmat, din cauza eșecului său, de decizia Comisiei, la 20 decembrie 2017, de a lansa o procedură în temeiul articolului 7.
În iulie 2019, în comunicarea sa intitulată „Consolidarea statului de drept în cadrul Uniunii – Plan de acțiune”, Comisia a făcut un nou pas și a lansat un mecanism referitor la statul de drept, care cuprinde un ciclu anual de revizuire pe baza unui raport despre statul de drept, în care se monitorizează situația din statele membre și care este folosit ca bază a dialogului interinstituțional. Primul raport de acest tip a fost publicat în septembrie 2020, însoțit de 27 de capitole consacrate fiecărei țări, și tratează sistemul judiciar (în special independența, calitatea și eficiența acestuia), cadrul de combatere a corupției (structura juridică și instituțională, prevenirea, măsurile represive), pluralismul mass-mediei (organisme de reglementare, transparența proprietății și ingerințele guvernamentale, protecția jurnaliștilor) și alte aspecte instituționale legate de control și echilibru (procesul legislativ, autoritățile independente, accesibilitatea, controlul judiciar, organizațiile societății civile). Raportul consolidează substanțial monitorizarea UE prin faptul că include, în comparație cu tabloul de bord privind justiția în UE și cu alte instrumente de monitorizare și raportare, nu numai justiția civilă, ci și justiția penală și administrativă, abordând independența sistemului judiciar, corupția, pluralismul mass-mediei, separarea puterilor și spațiul societății civile. A fost creată o rețea de puncte de contact naționale care să colecteze informații și să asigure dialogul cu statele membre și a fost promovat dialogul cu părțile interesate, inclusiv cu organismele Consiliului Europei, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, rețelele judiciare și organizațiile neguvernamentale. Cel de al treilea raport anual, publicat în iulie 2022, conținea, de asemenea, o serie de recomandări adresate fiecărui stat membru, a căror ducere la îndeplinire urmează să fie examinată în rapoartele anuale ulterioare privind statul de drept.
Alte instrumente pentru protecția valorilor UE
UE dispune de alte instrumente menite să protejeze valorile UE.
Atunci când propune o nouă inițiativă legislativă, Comisia îi analizează compatibilitatea cu drepturile fundamentale prin intermediul unei evaluări a impactului, acest aspect fiind ulterior examinat și de Consiliu și de Parlament.
În plus, Comisia publică un raport anual privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale, care este examinat și dezbătut de Consiliu, care adoptă concluzii în acest sens, și de Parlament, în cadrul raportului său anual privind situația drepturilor fundamentale în UE. În decembrie 2020 Comisia a lansat o nouă strategie de consolidare a aplicării Cartei drepturilor fundamentale în UE, inclusiv în ceea ce privește fondurile UE, prin intermediul „condiției favorizante” referitoare la Cartă, introdusă în Regulamentul privind dispozițiile comune din 2021. Pe această bază au fost sistate plăți din fondurile de coeziune pentru Polonia și Ungaria.
Din 2014, Consiliul a organizat, de asemenea, un dialog anual între toate statele membre în cadrul Consiliului pentru a promova și a proteja statul de drept, concentrându-se în fiecare an pe o altă temă. Începând cu al doilea semestru al anului 2020, Consiliul a decis să se concentreze în fiecare semestru asupra analizei situației statului de drept în cinci state membre, pe baza raportului Comisiei privind statul de drept.
De asemenea, în contextul semestrului european, sunt monitorizate aspecte legate de valorile UE, care pot face obiectul unor recomandări specifice fiecărei țări. Domeniile vizate includ sistemele de justiție (pe baza tabloului de bord privind justiția), dar și dizabilitățile, drepturile sociale și drepturile cetățenilor (în ceea ce privește protecția împotriva infracționalității organizate și a corupției).
Bulgaria și România fac, de asemenea, obiectul mecanismului de cooperare și verificare, care conține aspecte legate de valorile UE.
Acțiunile în constatarea neîndeplinirii obligațiilor reprezintă un instrument important pentru sancționarea încălcărilor valorilor UE în Uniune, iar CJUE își dezvoltă jurisprudența în această privință. Acțiunile pot fi lansate în cazuri individuale și concrete, atunci când legislația națională nu respectă legislația și valorile UE (în timp ce articolul 7 se aplică și în situații care nu intră în domeniul de aplicare al dreptului UE și în care încălcările drepturilor fundamentale sunt sistematice și persistente), iar CJUE poate impune sancțiuni financiare pentru neaplicarea ordonanțelor sau hotărârilor.
Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), înființată în 2007 la Viena, joacă un rol important în monitorizarea situației drepturilor fundamentale în UE. FRA are sarcina de a colecta, analiza, difuza și evalua informațiile și datele legate de drepturile fundamentale. De asemenea, desfășoară cercetări și studii științifice și publică rapoarte anuale și tematice privind drepturile fundamentale.
De asemenea, Comisia consolidează egalitatea și protecția minorităților - doi dintre pilonii articolului 2 din TUE - prin strategii, propuneri și acțiuni speciale de promovare a egalității de gen și de combatere a violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, a rasismului, a discursului de incitare la ură, a crimelor motivate de ură și a antisemitismului și de protejare a drepturilor persoanelor LGBTIQ, ale romilor, ale persoanelor cu dizabilități și ale copiilor în cadrul conceptului general „O Uniune a egalității”. Comisia, sprijinită de Parlament și de 15 state membre, a trimis recent Ungaria în fața CJUE în legătură cu legislația sa anti-LGBTIQ pe motiv de încălcare, printre altele, a articolului 2 din TUE. De asemenea, Comisia a propus directive de consolidare a organismelor de promovare a egalității prin intermediul unor standarde comune.
După blocajul cauzat de vetourile guvernelor Ungariei și Poloniei, în cadrul Consiliului European din 10-11 decembrie 2020 s-a ajuns, în cele din urmă, la un acord pentru adoptarea unui regulament privind un regim general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii. Regulamentul permite protejarea bugetului UE în cazul în care se constată că există încălcări ale principiilor statului de drept într-un anumit stat membru care afectează sau prezintă un risc substanțial de a afecta într-un mod suficient de direct buna gestiune financiară a bugetului UE sau protejarea intereselor financiare ale UE. O acțiune introdusă de guvernele Ungariei și Poloniei împotriva regulamentului a fost respinsă de CJUE, permițând Comisiei și Consiliului să declanșeze mecanismul împotriva Ungariei, ceea ce a dus la suspendarea sumei de 6,3 miliarde EUR.
În prezent, Comisia discută punerea în aplicare a planurilor naționale din cadrul Mecanismului de redresare și reziliență cu o serie de guverne ale statelor membre și monitorizează dacă acestea ating jaloanele și țintele convenite, care reprezintă o condiție prealabilă pentru plata fondurilor. Acestea vizează soluționarea problemelor identificate în recomandările specifice fiecărei țări din cadrul semestrului european adoptate de Consiliu, în rapoartele privind statul de drept și în recomandările aferente emise de Comisie, precum și în procedurile prevăzute la articolul 7 declanșate împotriva Poloniei și Ungariei.
Rolul Parlamentului European
Parlamentul a sprijinit întotdeauna consolidarea respectării și protecției drepturilor fundamentale în UE. Încă din 1977 Parlamentul a adoptat, alături de Consiliu și Comisie, o declarație comună privind drepturile fundamentale, în care cele trei instituții s-au angajat să asigure respectarea drepturilor fundamentale în cadrul exercitării competențelor lor. În 1979 Parlamentul a adoptat o rezoluție în care susținea aderarea Comunității Europene la Convenția europeană a drepturilor omului.
Proiectul de Tratat de instituire a Uniunii Europene din 1984, propus de Parlament, preciza că Uniunea trebuie să protejeze demnitatea individului și să le recunoască tuturor persoanelor aflate sub jurisdicția sa drepturile și libertățile fundamentale ce decurg din principiile comune ale constituțiilor naționale și ale Convenției europene a drepturilor omului. De asemenea, proiectul prevedea aderarea Uniunii la Convenția europeană a drepturilor omului. În rezoluția sa din 12 aprilie 1989, Parlamentul a proclamat adoptarea Declarației drepturilor și libertăților fundamentale.
Din 1993, Parlamentul a organizat în fiecare an o dezbatere și a adoptat o rezoluție referitoare la situația drepturilor fundamentale în UE, pe baza unui raport al Comisiei sale pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne. Pe lângă aceasta, Parlamentul a început să adopte tot mai multe rezoluții care tratează aspecte speciale legate de protecția valorilor consacrate la articolul 2 din TFUE în statele membre.
Parlamentul a sprijinit întotdeauna UE în ceea ce privește o proprie declarație a drepturilor și a cerut ca Carta drepturilor fundamentale să fie obligatorie. Acest obiectiv a fost atins în cele din urmă în 2009 prin Tratatul de la Lisabona.
Mai recent, Parlamentul și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea profundă în legătură cu erodarea treptată a standardelor prevăzute la articolul 2 din TUE în unele state membre. Pentru a trata această problemă, Parlamentul a făcut o serie de sugestii pentru consolidarea protecției în UE nu numai a drepturilor fundamentale, ci și a democrației și a statului de drept, precum și, în general, a tuturor valorilor UE care intră sub incidența articolului 2 din TUE, propunând noi mecanisme și proceduri pentru a elimina lacunele existente. În diverse rezoluții adoptate începând cu 2012, Parlamentul a solicitat crearea unei „comisii Copenhaga”, precum și a unui ciclu european de politici în domeniul drepturilor fundamentale, a unui mecanism de alertă timpurie și a unei proceduri de înghețare, precum și consolidarea FRA.
Într-o rezoluție de referință din 2016 pe această temă, Parlamentul și-a consolidat propunerile anterioare și a solicitat Comisiei să prezinte un acord interinstituțional pentru crearea unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale, care să se bazeze pe un pact al Uniunii cu Comisia și Consiliul. Acesta ar urma să includă un ciclu anual de politici bazat pe un raport care să permită monitorizarea respectării valorilor UE în Uniune, elaborat de Comisie și de un grup de experți, urmat de o dezbatere parlamentară și însoțit de măsuri de abordare a riscurilor sau a încălcărilor[1]. Parlamentul a solicitat, de asemenea, un nou proiect de acord pentru aderarea UE la Convenția europeană a drepturilor omului, precum și modificări ale tratatului, cum ar fi eliminarea articolului 51 din Carta drepturilor fundamentale, transformarea acesteia într-o Declarație UE a drepturilor și eliminarea cerinței de unanimitate în ceea ce privește egalitatea și nediscriminarea. Într-o rezoluție din 2020 Parlamentul a propus textul pentru un acord interinstituțional privind consolidarea valorilor UE, dezvoltând propuneri anterioare și adăugând posibilitatea de a prezenta rapoarte urgente și crearea unui grup de lucru interinstituțional. Într-o rezoluție din 2021 Parlamentul a solicitat, de asemenea, Comisiei să includă în raportul său anual privind statul de drept toate valorile prevăzute la articolul 2 din TUE, precum și recomandări specifice pentru fiecare țară.
În 2018 Parlamentul a adoptat o rezoluție prin care saluta decizia Comisiei de a activa articolul 7 alineatul (1) din TUE în legătură cu Polonia, precum și o rezoluție prin care lansa procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din TUE în legătură cu Ungaria, prezentând Consiliului o propunere motivată prin care acesta este invitat să constate dacă există un risc clar de încălcare gravă a valorilor menționate la articolul 2 din TUE și să adreseze recomandări corespunzătoare Ungariei în această privință[2]. În 2020 și 2022 Parlamentul a adoptat, de asemenea, rezoluții privind Polonia și, respectiv. Ungaria, extinzând sfera problemelor care trebuie examinate în cadrul procedurii prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din TUE. De asemenea, a invitat Comisia să utilizeze toate instrumentele pe care le are la dispoziție, inclusiv Regulamentul privind mecanismul de condiționalitate bazat pe statul de drept, pentru a trata încălcările valorilor prevăzute la articolul 2 din TUE de către Ungaria și Polonia.
În urma asasinării jurnalistei Daphne Caruana Galizia în Malta și a jurnalistului Ján Kuciak și a logodnicei sale în Slovacia și în cadrul efortului de a consolida monitorizarea și acțiunile Parlamentului în ceea ce privește valorile prevăzute la articolul 2 din TUE, Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a creat un grup de monitorizare privind democrația, statul de drept și drepturile fundamentale. Grupul are sarcina de a se ocupa de amenințările la adresa valorilor UE care apar în întreaga Uniune și de a prezenta Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne propuneri de acțiune.
Ottavio Marzocchi