Gestionarea frontierelor externe

Politica UE de gestionare a frontierelor a înregistrat evoluții importante odată cu sosirea unui număr fără precedent de refugiați și migranți în situație neregulamentară și, în special, de la mijlocul anului 2015, când au ieșit la iveală mai multe deficiențe în politicile UE privind frontierele externe și migrația. Provocările legate de creșterea fluxurilor de migrație mixtă în UE și de preocupările crescute în materie de securitate au declanșat o nouă perioadă de activitate în domeniul protejării frontierelor externe ale UE, care are, de asemenea, efecte asupra frontierelor sale interne.

Temei juridic

Articolul 3 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE).

Articolele 67 și 77 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Obiective

Un spațiu unic fără controale la frontierele interne – spațiul Schengen – implică și o politică comună în materie de gestionare a frontierelor externe. Articolul 3 alineatul (2) din TUE prevede „măsuri adecvate privind controlul la frontierele externe”. Prin urmare, Uniunea își propune să stabilească standarde comune cu privire la controalele la frontierele sale externe și să pună treptat în practică un sistem integrat pentru gestionarea acestor frontiere.

Realizări

Primul pas către o politică comună de gestionare a frontierelor externe a fost făcut la 14 iunie 1985, când cinci dintre cele zece state membre, la vremea respectivă, ale Comunității Economice Europene, au semnat un tratat internațional, așa-numitul Acord Schengen, lângă orașul de frontieră din Luxemburg, Schengen, acord care a fost completat cinci ani mai târziu cu Convenția de punere în aplicare a acordului Schengen[1]. Spațiul Schengen, zona fără frontiere creată de acquis-ul Schengen (denumirea colectivă a acordurilor și normelor), cuprinde în prezent 26 de țări europene[2].

A. Acquis-ul Schengen privind frontierele externe

Normele care alcătuiesc actualul acquis Schengen privind frontierele externe, care se bazează pe acquis-ul original integrat în ordinea juridică a UE de Tratatul de la Amsterdam (a se vedea 1.1.3), se regăsesc într-o gamă amplă de măsuri, care pot fi împărțite aproximativ în cinci categorii:

1. Codul frontierelor Schengen este pilonul central al gestionării frontierelor externe. Acesta stabilește norme privind punctele de trecere a frontierelor externe și condițiile care reglementează reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne.

2. Sistemul de informații Schengen (SIS)

SIS este un sistem de schimb de informații (bază de date) care contribuie la menținerea securității internaționale în spațiul Schengen, în care nu există controale la frontierele interne. Este sistemul informatic cel mai utilizat și mai eficient pe care îl are UE în spațiul său de libertate, securitate și justiție (SLSJ) (a se vedea 4.2.1). Autoritățile din întreaga UE utilizează SIS pentru a introduce sau a consulta semnalări privind persoane și obiecte căutate sau dispărute. Acesta conține peste 80 de milioane de semnalări și a fost consultat de către autorități de peste 5 miliarde de ori în 2017, fapt care a generat peste 240 000 de rezultate pozitive privind alertele din alte țări (semnalări emise de o altă țară). SIS a fost consolidat recent prin intermediul unor norme actualizate care vor aborda potențialele lacune din sistem și vor introduce mai multe modificări esențiale cu privire la tipurile de semnalări introduse.

După cea mai recentă reformă din 2018, domeniul de aplicare al SIS este definit în prezent în trei instrumente juridice, sub forma a trei regulamente (care înlocuiesc SIS II):

  • în domeniul cooperării polițienești și judiciare în materie penală[3]
  • în domeniul verificărilor la frontieră[4]
  • pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală[5]

Aceste trei regulamente introduc categorii suplimentare de semnalări în sistem, cum ar fi semnalări privind persoane suspectate sau căutate necunoscute, semnalări preventive pentru copii expuși riscului de răpire de către unul dintre părinți, semnalări în scopul returnării, o semnalare legată de deciziile de returnare emise pentru resortisanți ai țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, pe lângă amprente palmare, amprente digitale, imagini faciale și DNA privind persoane dispărute, pentru confirmarea identității acestora.

3. Fondul pentru securitate internă - componenta frontiere și vize (FSI)

Întrucât nu toate statele membre au frontiere externe pe care trebuie să le controleze și nu sunt toate afectate în egală măsură de fluxurile de trafic la frontieră, UE folosește fondurile disponibile pentru a compensa unele costuri ale statelor membre ale căror frontiere coincid cu frontierele externe ale UE. Pentru perioada financiară 2014 - 2020, acest mecanism de repartizare a sarcinilor a fost instituit pentru o valoare totală de 3,8 miliarde EUR, pentru o perioadă de șapte ani. Obiectivul principal al FSI este de a contribui la asigurarea unui nivel ridicat de securitate în Uniune, facilitând, în același timp, călătoriile legitime. Beneficiarii programelor puse în aplicare în cadrul acestui fond pot fi autorități de stat și federale, organisme publice locale, organizații neguvernamentale, organizații umanitare, societăți de drept public și privat și instituții de învățământ și de cercetare.

4. Sistemul de intrare/ieșire (EES)

Sistemul de intrare/ieșire (EES)[6] este un sistem de informații care accelerează și consolidează verificările la frontiere pentru resortisanții țărilor terțe care călătoresc în UE. EES înlocuiește ștampilarea manuală a pașapoartelor la frontieră cu înregistrarea electronică în baza de date.

Regulamentul EES a fost adoptat în noiembrie 2017, iar principalele sale obiective sunt:

  • reducerea întârzierilor legate de verificările la frontieră și îmbunătățirea calității acestor verificări, prin calcularea automată a șederii autorizate pentru fiecare călător;
  • asigurarea identificării sistematice și fiabile a persoanelor care depășesc durata de ședere autorizată;
  • consolidarea securității interne și a luptei împotriva terorismului, permițând autorităților de aplicare a legii accesul la istoricul călătoriilor.

Accesul la EES se acordă autorităților naționale de aplicare a legii și Europol, dar nu și autorităților din domeniul azilului. Posibilitatea de a transfera date în scopul aplicării legii sau al returnării către țări terțe și state membre ale UE care nu participă la EES este permisă, dar doar în anumite condiții. EES va înregistra datele călătorilor (numele, tipul documentului de călătorie, amprentele digitale, imaginea vizuală, data și locul de intrare și de ieșire) la trecerea frontierelor externe ale spațiului Schengen. Se va aplica tuturor cetățenilor din afara UE, atât celor care au nevoie de viză, cât și celor care sunt scutiți de viză. EES va fi utilizat de autoritățile consulare și de frontieră.

5. Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex)

Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european (EBCG) este Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) și autoritățile naționale combinate.[7]

Regulamentul extinde domeniul de aplicare al activităților Frontex pentru a include un sprijin mai mare pentru statele membre în domeniul gestionării migrației, al luptei împotriva criminalității transfrontaliere și al operațiunilor de căutare și salvare. Prevede un rol mai important al Frontex în returnarea migranților în țările lor de origine, în conformitate cu deciziile luate de autoritățile naționale. Pe baza unei propuneri a Comisiei, Consiliul îi poate solicita agenției să intervină și să acorde asistență statelor membre în circumstanțe excepționale. Este vorba de cazurile în care: (1) un stat membru nu respectă (într-un termen stabilit) o decizie obligatorie a consiliului de administrație al agenției de a remedia vulnerabilitățile legate de gestionarea frontierelor sale și (2) există o presiune specifică și disproporționată la frontierele externe, care pune în pericol funcționarea spațiului Schengen. Dacă un stat membru se opune unei decizii a Consiliului de a acorda asistență, celelalte state membre pot reintroduce temporar controale la frontierele interne.

În septembrie 2018, Comisia a prezentat o nouă propunere de consolidare a Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă[8]. Agenția ar urma să obțină un nou mandat și mijloace și competențe proprii pentru a proteja frontierele externe, a efectua returnările într-un mod mai eficient și a coopera cu țările din afara UE. La 1 aprilie 2019, Consiliul a dat undă verde acordului politic la care s-a ajuns, iar la 2 aprilie 2019, Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) a Parlamentului a votat în favoarea acordului. Decizia finală privind aprobarea a fost supusă la vot în sesiunea plenară a Parlamentului din aprilie. Regulamentul urmează să intre în vigoare la sfârșitul anului 2019.

Piatra de temelie a acestei agenții consolidate va fi o rezervă permanentă de 10 000 de polițiști de frontieră cu competențe executive, care vor fi gata să sprijine statele membre în orice moment. De asemenea, agenția va avea un mandat mai puternic în ceea ce privește returnarea migranților în țara lor de origine și va coopera mai îndeaproape cu statele care nu sunt membre ale UE, inclusiv cu cele care nu se află în vecinătatea imediată a UE. Noua rezervă permanentă a poliției de frontieră și gărzii de coastă la nivel european va fi disponibilă pentru mobilizare începând din 2021. Până în 2027, va fi pe deplin operațională și va ajunge la capacitatea maximă de 10 000 de polițiști de frontieră.

B. Evoluții ale gestionării de către UE a frontierelor sale externe

1. Ritmul evoluțiilor s-a accelerat odată cu pierderile de vieți omenești la scară largă din Marea Mediterană din ultimii ani și cu afluxul masiv de refugiați și de migranți începând din septembrie 2015.

Înainte de izbucnirea crizei europene umanitare a refugiaților, numai trei țări ridicaseră garduri la frontierele externe pentru a-i împiedica pe migranți și pe refugiați să ajungă pe teritoriul lor: Spania (unde lucrările de construcție au fost finalizate în 2005 și extinse în 2009), Grecia (unde lucrările au fost finalizate în 2012) și Bulgaria (ca răspuns la acțiunea Greciei, lucrările fiind finalizate în 2014). În contradicție cu articolul 14 alineatul (2) din Codul Frontierelor Schengen, care menționează că „intrarea nu poate fi refuzată decât printr-o decizie care să indice motivele precise ale refuzului”, un număr tot mai mare de state membre au început treptat construcția de garduri sau ziduri la frontiere cu scopul de a preveni în mod nediferențiat accesul migranților și solicitanților de azil pe teritoriile lor naționale. În plus, neexistând norme explicite ale UE privind ridicarea de garduri la frontierele externe ale spațiului Schengen, statele membre au ridicat, de asemenea, bariere la frontierele cu țări terțe (în special cu Maroc și Rusia), inclusiv cu țări aflate în procesul de preaderare (Republica Macedonia de Nord, Serbia și Turcia) și cu o țară candidată pentru a face parte din spațiul Schengen, Croația. S-au construit garduri și în spațiul Schengen, cum ar fi cel dintre Austria și Slovenia, în timp ce acțiunile Spaniei din Melilla sunt analizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

2. În noiembrie 2016, Comisia a prezentat o propunere legislativă de instituire a unui sistem european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS).

Scopul acestui nou sistem[9] centralizat de informații este de a colecta informații privind resortisanții țărilor terțe care nu au nevoie de viză pentru a intra în spațiul Schengen și de a identifica orice posibile riscuri în materie de securitate sau de migrație neregulamentară. Baza de date va efectua verificări prealabile (a se vedea infograficul I) privind călătorii exonerați de obligația de a deține viză și le va refuza autorizația de călătorie dacă se consideră că reprezintă un risc[10]. Baza de date va fi similară cu sisteme deja existente, de exemplu în SUA (ESTA), Canada și Australia, printre altele.

ETIAS va aduce mai multe beneficii, cum ar fi îmbunătățirea securității interne, o mai bună prevenire a imigrației ilegale, reducerea riscurilor pentru sănătatea publică și reducerea întârzierilor la frontiere. Deși sistemul va efectua verificări prealabile, decizia finală cu privire la acordarea sau refuzul intrării, chiar și în cazurile în care persoana are o autorizație de călătorie valabilă, va fi luată de polițiștii de frontieră naționali care efectuează controalele la frontieră, în conformitate cu normele din Codul frontierelor Schengen. ETIAS va fi dezvoltat de Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA). ETIAS va avea trei funcții principale:

  • verificarea informațiilor transmise online de către resortisanții țărilor terțe exonerați de obligația de a deține viză înainte de a călători în UE;
  • prelucrarea cererilor prin verificarea acestora în alte sisteme de informații ale UE (cum ar fi SIS, VIS, baza de date a Europol, baza de date a Interpol, EES și Eurodac);
  • eliberarea de autorizații de călătorie în cazul în care nu sunt identificate rezultate pozitive sau elemente care să necesite o analiză suplimentară.

În majoritatea cazurilor, autorizațiile de călătorie ar trebui să poată fi obținute în câteva minute. Se va percepe o taxă de cerere de 7 EUR. În iunie 2017, Consiliul a decis să împartă propunerea în două acte juridice distincte[11], pe baza faptului că temeiul juridic (Schengen) al propunerii nu poate acoperi modificări ale Regulamentului privind Europol. La 12 septembrie 2019, președinții ambelor instituții au semnat regulamentele de instituire a ETIAS. Cu toate acestea, ETIAS nu va fi operațional înainte de anul 2021.

3. eu-LISA

Înființată în 2011, eu-LISA este responsabilă cu gestionarea operațională a trei sisteme centralizate de informații ale UE: SIS, VIS și Eurodac.[12]

În iunie 2017, Comisia a prezentat o propunere de revizuire a mandatului eu-LISA. Propunerea face parte din strategia Comisiei de îmbunătățire și extindere a sistemelor de informații ale UE în cadrul SLSJ și de realizare a interoperabilității între aceste sisteme până în 2020.

4. Interoperabilitatea dintre sistemele de informații ale UE în domeniul frontierelor

UE a dezvoltat sisteme informatice centralizate la scară largă (SIS, VIS, Eurodac, EES și ETIAS) pentru colectarea, prelucrarea și schimbul de informații esențiale pentru cooperarea în materie de securitate, precum și pentru gestionarea frontierelor externe și a migrației. În decembrie 2017, Comisia a propus ca aceste sisteme de informații să fie interoperabile la nivelul UE, adică să poată face schimb de date și de informații, astfel încât autoritățile să dispună de toate informațiile de care au nevoie, atunci când și unde au nevoie. Interoperabilitatea înseamnă capacitatea sistemelor de tehnologie a informației și a proceselor comerciale pe care acestea le susțin de a face schimb de date și de a permite schimbul de informații și cunoștințe, astfel încât să se evite lacunele informaționale cauzate de complexitatea și fragmentarea acestor sisteme[13].

În decembrie 2017, Comisia a prezentat două propuneri specifice privind interoperabilitatea: o propunere de regulament de instituire a unui cadru de interoperabilitate între sistemele de informații ale UE privind frontierele și vizele și o propunere de regulament de instituire a unui cadru de interoperabilitate între sistemele de informații ale UE privind cooperarea polițienească și judiciară, azilul și migrația.

Comisia a propus patru soluții pentru interoperabilitate:

  • portalul european de căutare (ESP) va permite efectuarea de căutări simultane în mai multe sisteme de informații ale UE și va funcționa ca „ghișeu unic” (pe un singur ecran de computer) pentru toate rezultatele verificării documentelor;
  • serviciul comun de comparare a datelor biometrice (SBM) va permite efectuarea de interogări cu privire la identitățile multiple și compararea acestora. Pentru a asigura faptul că polițiștii de frontieră și agenții de poliție dispun de informații complete și exacte, vor fi instituite mecanisme adecvate de control al calității datelor;
  • registrul comun de date de identitate (CIR) va furniza informații biografice și biometrice de bază, cum ar fi numele și datele de naștere ale cetățenilor din afara UE, astfel încât aceștia să poată fi identificați cu eficacitate;
  • în cele din urmă, detectorul de identități multiple (MID) va contribui la stabilirea faptului că nume diferite aparțin aceleiași identități și la atenționarea polițiștilor de frontieră și a poliției cu privire la activități frauduloase.

La 5 februarie 2019, Consiliul și Parlamentul au ajuns la un acord preliminar cu privire la cele două propuneri de regulament.[14]

Rolul Parlamentului European

Parlamentul European a avut reacții mixte în ceea ce privește evoluția politicii de gestionare a frontierelor externe. Parlamentul a sprijinit, în linii mari, rolul organizatoric actualizat al EBCGA și al celorlalte agenții relevante ale Uniunii, solicitând adesea ca rolul acestora să fie consolidat și mai mult, având în vedere că UE se confruntă cu criza migrației în zona Mediteranei. Deși opinia Parlamentului European în ceea ce privește dezvoltarea EBCGA a fost în mare parte pozitivă, atitudinea sa privind frontierele inteligente a fost mult mai rezervată. După propunerea Comisiei din 2013, Parlamentul și-a exprimat rezervele cu privire la imensa acumulare de tehnologii și la prelucrarea masivă a datelor cu caracter personal propuse în ceea ce privește frontierele externe. În plus, costurile anticipate ale tehnologiei privind frontierele inteligente, împreună cu îndoielile privind avantajele acesteia, au suscitat o serie de preocupări în Parlament. În Rezoluția sa din 12 septembrie 2013 referitoare la cel de al doilea raport privind punerea în aplicare a Strategiei de securitate internă a UE, Parlamentul a declarat că „posibila dezvoltare a unor noi sisteme informatice în domeniul migrației și al gestionării frontierelor, precum inițiativa «Frontiere inteligente», ar trebui analizată cu atenție, ținând seama în special de principiile necesității și proporționalității”. În continuare, în septembrie 2015, Parlamentul a adresat Comisiei și Consiliului o întrebare cu solicitare de răspuns oral, invitându-le să își exprime poziția cu privire la accesul la sistem al autorităților de aplicare a legii, precum și opiniile cu privire la relevanța Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din aprilie 2014 referitoare la Directiva privind păstrarea datelor (a se vedea 4.2.8). Dacă nu se realizează progrese rapide privind reforma propusă a Regulamentului Dublin III[15], Parlamentul ar putea întrerupe negocierile aflate în curs de desfășurare cu privire la toate dosarele care prezintă interes pentru ministerele justiției și ale afacerilor interne, cum ar fi recenta propunere privind interoperabilitatea, revizuirea sistemului Eurodac și alte dosare relevante. Parlamentul a aplicat deja cu succes această abordare în 2012, când a hotărât să înceteze cooperarea cu privire la principalele dosare JAI aflate în curs de negociere ca răspuns la decizia Consiliului de a modifica temeiul juridic al pachetului privind guvernanța Schengen. În rezoluția sa referitoare la raportul anual privind funcționarea spațiului Schengen[16], Parlamentul a încercat să atragă atenția asupra faptului că, deși UE a adoptat numeroase măsuri pentru consolidarea frontierelor externe, inclusiv controale la frontiere, nu a existat o reacție corespunzătoare în ceea ce privește eliminarea controalelor la frontierele interne.

Parlamentul a insistat, de asemenea, asupra necesității de a acționa ținând seama în mod corespunzător de frontierele UE, de acquis-ul în materie de azil și de Carta drepturilor fundamentale a UE. De la un timp, Parlamentul solicită proceduri fiabile și echitabile și o abordare globală a migrației la nivelul UE.[17]

 

[1]Acquis-ul Schengen – Convenția din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (JO L 239, 22.9.2000, p. 19).
[2]Printre țările parte la acest acord nu se numără Regatul Unit, Irlanda, Croația, Bulgaria și România. Totuși, sunt incluse trei state care nu sunt membre ale UE: Elveția, Norvegia și Liechtenstein.
[3]Regulamentul (UE) 2018/1862din 28 noiembrie 2018 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul cooperării polițienești și al cooperării judiciare în materie penală, de modificare și de abrogare a Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1986/2006 al Parlamentului European și al Consiliului și a Deciziei 2010/261/UE a Comisiei (JO L 312, 7.12.2018, pp. 56-106).
[4]Regulamentul (UE) 2018/1861 din 28 noiembrie 2018 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul verificărilor la frontiere, de modificare a Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și de modificare și abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1987/2006 (JO L 312, 7.12.2018, pp. 14–55).
[5]Regulamentul (UE) 2018/1860 din 28 noiembrie 2018 privind utilizarea Sistemului de Informații Schengen pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală (JO L 312, 7.12.2018)
[6]Regulamentul 2017/2226 din 30 noiembrie 2017 de instituire a Sistemului de intrare/ieșire (EES) pentru înregistrarea datelor de intrare și de ieșire și a datelor referitoare la refuzul intrării ale resortisanților țărilor terțe care trec frontierele externe ale statelor membre, de stabilire a condițiilor de acces la EES în scopul aplicării legii și de modificare a Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și a Regulamentelor (CE) nr. 767/2008 și (UE) nr. 1077/2011(JO L 327, 9.12.2017, p. 20).
[7]Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european Regulamentul (UE) 2016/1624 din 14 septembrie 2016 privind Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european și de modificare a Regulamentului (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 863/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului și a Deciziei 2005/267/CE a Consiliului, JO L 251 16.9.2016, p. 1.
[8]Propunere de regulament privind poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european și de abrogare a Acțiunii Comune nr. 98/700/JAI a Consiliului, a Regulamentului (UE) nr. 1052/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 2016/1624 al Parlamentului European și al Consiliului COM(2018)0631
[9]Regulamentul (UE) 2018/1240 din 12 septembrie 2018 de instituire a Sistemului european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1077/2011, (UE) nr. 515/2014, (UE) 2016/399, (UE) 2016/1624 și (UE) 2017/2226, JO L 236, 19.9.2018, p. 1, precum și Regulamentul (UE) 2018/1241 din 12 septembrie 2018 - misiunile Europol, JO L 236, 19.9.2018, p. 72.
[10]ETIAS - comunicatul de presă al Consiliului, 5.9.2018 : https://www.consilium.europa.eu/ro/infographics/schengen-border-controls/
[11]Regulamentul (UE) 2018/1240din 12 septembrie 2018 de instituire a Sistemului european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1077/2011, (UE) nr. 515/2014, (UE) 2016/399, (UE) 2016/1624 și (UE) 2017/2226 (JO L 236, 19.9.2018, p. 1): https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32018R1240 și Regulamentul (UE) 2018/1241 din 12 septembrie 2018 de modificare a Regulamentului (UE) 2016/794 în scopul instituirii Sistemului european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) - sarcinile Europol, JO L 236, 19.9.2018, p. 72.
[12]Regulamentul (UE) 2018/1726 din 14 noiembrie 2018 privind Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA) și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1987/2006 și a Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului, precum și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1077/2011 (JO L 295, 21.11.2018, pp. 99–137).
[13]Studiul PE intitulat „Interoperability of Justice and Home Affairs Information Systems” („Interoperabilitatea sistemelor de informații din domeniul justiției și afacerilor interne”): http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/STUD/2018/604947/IPOL_STU(2018)604947_EN.pdf
[15]Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliuluidin 4 mai 2016 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid.
[16]Rezoluția Parlamentului European din 30 mai 2018 referitoare la raportul anual privind funcționarea spațiului Schengen (Texte adoptate, P8_TA(2018)0228).
[17]Rezoluția Parlamentului European din 12 aprilie 2016 referitoare la situația din Mediterana și la necesitatea unei abordări globale a migrației de către UE (2015/2095(INI)): https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/TA-8-2016-0102_RO.html?redirect

Udo Bux