Uniunea Europeană și partenerii săi comerciali

De-a lungul anilor, UE s-a îndepărtat de producția de produse cu valoare mică și cu utilizare intensivă a forței de muncă, pentru a se specializa în bunuri de valoare ridicată și de marcă. Datorită economiei sale deschise, comerțul este esențial pentru UE. Uniunea negociază o serie de acorduri de liber schimb (ALS) pentru a depăși obstacolele în calea comerțului și pentru a crea condiții echitabile pentru întreprinderile sale. UE este, de asemenea, unul dintre fondatorii Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și un actor major în cadrul acesteia.

Temei juridic

La articolul 207 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) se prevede că politica comercială comună este un domeniu ce ține de competența exclusivă a Uniunii Europene.

Poziția dominantă a UE

UE, China și SUA sunt cele mai mari economii din lume, producând fiecare aproximativ 16 % din produsul intern brut (PIB) la nivel mondial. Datorită PIB-ului său de aproximativ 13 000 de miliarde EUR și deschiderii pieței sale, UE a jucat un rol central în modelarea sistemului comercial mondial, printre altele, prin sprijinul acordat OMC. Deschiderea economică a adus avantaje semnificative pentru UE, dat fiind că peste 30 de milioane de locuri de muncă din UE depind de comerțul extern și că se preconizează că creșterea economică mondială va fi generată în principal în afara Europei. Noii actori economici și inovarea tehnologică, în special digitalizarea, au modificat structura și modelele comerțului internațional. Economia globală de azi este foarte integrată, iar lanțurile de aprovizionare mondiale au înlocuit în mare măsură comerțul tradițional cu produse finite.

Deși criza financiară mondială din 2009 a avut un impact negativ asupra performanței economice a Uniunii, aceasta a reușit să își mențină o poziție relativ puternică în comerțul cu mărfuri, întărindu-și totodată rolul de lider în comerțul cu servicii. Pandemia de COVID-19 a încetinit creșterea economică și comerțul în toată lumea și a generat discuții cu privire la relocarea industriilor înapoi în Europa (denumită „relocalizare”). Este probabil ca relocalizarea să aibă loc numai în sectoarele critice, în mod selectiv, în timp ce se preconizează că lanțurile de aprovizionare mondiale vor avea în continuare o importanță majoră.

Rolul Comisiei Europene și al Parlamentului European

Comerțul internațional a fost unul dintre primele sectoare în care statele membre au convenit să își delege suveranitatea. Prin urmare, ele au împuternicit Comisia să se ocupe de chestiunile legate de comerț, inclusiv de negocierea, în numele lor, a acordurilor comerciale internaționale. Cu alte cuvinte, UE, acționând ca entitate unică, negociază atât acordurile comerciale bilaterale, cât și pe cele multilaterale, în numele tuturor statelor sale membre. Așa cum arată datele în acest sens din sistemul OMC de soluționare a litigiilor, UE a reușit să își apere propriile interese în litigiile comerciale internaționale. UE a folosit instrumentele comerțului internațional și pentru a-și promova valorile și politicile și a încercat să-și extindă propriile practici de reglementare în restul lumii. UE a favorizat întotdeauna un sistem comercial internațional deschis și echitabil.

Tratatul de la Lisabona a consolidat rolul Parlamentului European, transformându-l în colegiuitor, egalul Consiliului, în chestiunile privind comerțul și investițiile. Tratatul i-a conferit totodată Parlamentului un rol mai activ în negocierea și ratificarea acordurilor comerciale internaționale, aprobarea sa fiind în prezent obligatorie. Totuși, unele aspecte ale politicii comerciale țin în continuare de competența statelor membre. La 16 mai 2017, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a publicat un aviz în care a oferit clarificări cu privire la repartizarea competențelor naționale și ale UE.

Politica comercială și orientarea în acest domeniu

Atunci când negocierile multilaterale din cadrul OMC cu privire la Agenda de dezvoltare de la Doha au stagnat în primul deceniu al secolului al XXI-lea, UE a trebuit să găsească modalități alternative de a garanta un acces mai bun la piețele țărilor terțe. În acest scop au fost introduse ALS cuprinzătoare de nouă generație, care merg mai departe de reducerile tarifare și de comerțul cu mărfuri. Primul astfel de ALS de „nouă generație” a fost încheiat cu Coreea de Sud și, în urma ratificării de către Parlamentul European, a intrat oficial în vigoare în decembrie 2015. Acordul comercial multilateral încheiat între UE și Peru, Columbia și mai târziu Ecuador (începând din 2017), aflat provizoriu în vigoare din 2013, Acordul de asociere cu statele din America Centrală, al cărui pilon comercial se aplică provizoriu din 2013 (cu Honduras, Nicaragua, Panama, Costa Rica, El Salvador și Guatemala), Acordul economic și comercial cuprinzător UE-Canada (CETA), care se aplică provizoriu din septembrie 2017, ALS UE-Singapore, aflat în vigoare de la sfârșitul anului 2019, și ALS UE-Vietnam, aflat în vigoarea de la mijlocul anului 2020, reprezintă dovezi ale acestei noi politici. Un acord de parteneriat economic cu Japonia a intrat în vigoare la 1 februarie 2019.

De când au fost suspendate negocierile cu SUA privind Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP) în 2016, UE s-a concentrat asupra unor acorduri cu SUA în domenii specifice, cum ar fi tarifele pentru bunurile industriale sau evaluarea conformității. În 2019 s-au încheiat negocierile privind un acord comercial cu membrii fondatori ai Mercosur, iar proiectul de acord urmează să fie ratificat. UE a inițiat negocieri pentru ALS și cu Indonezia, Tunisia, Filipine, Australia și Noua Zeelandă. Negocierile cu India au fost relansate în 2021, iar cele cu Malaysia și Thailanda vor fi reluate de îndată ce condițiile vor fi favorabile.

Strategia „Comerț pentru toți” din 2015 a urmărit o politică comercială a UE care să reconcilieze promovarea creșterii economice, a ocupării forței de muncă și a investițiilor cu urmărirea comerțului echitabil în ceea ce privește respectarea drepturilor omului și a mediului. A solicitat, de asemenea, revitalizarea și reformarea OMC. În februarie 2021, Comisia și-a prezentat raportul privind revizuirea politicii comerciale (TPR), intitulat „O politică comercială deschisă, durabilă și fermă”, care își propune să stabilească calea de urmat pentru politica comercială până în 2030. TPR este succesorul strategiei din 2015, „Comerț pentru toți”, și reflectă schimbările geopolitice care au avut loc de atunci, prin introducerea unor termeni precum „asertivitate” și „reziliență” în vocabularul comercial, pe lângă noțiunile bine-cunoscute de „echitate” și „sustenabilitate”. Prin TPR se urmărește ca politica comercială să răspundă încercărilor actuale și să faciliteze tranziția verde și tranziția digitală prin „autonomia strategică deschisă”.

Principalii parteneri comerciali ai UE

Europa este cel mai mare exportator mondial de bunuri prelucrate și de servicii și reprezintă, la rândul său, cea mai mare piață de export pentru circa 80 de țări[1]. În 2020, China a înlocuit SUA, devenind principalul partener comercial al UE în comerțul cu mărfuri, cu o pondere totală de 16,1 %, comparativ cu 15,2 % pentru SUA. După ce a ieșit din UE, Regatului Unit a devenit cel de-al treilea partener comercial al UE în comerțul cu mărfuri, schimburile cu această țară reprezentând 12,2 % din totalul comerțului cu mărfuri. Alți parteneri comerciali importanți în comerțul cu mărfuri, în ordine descrescătoare, sunt Elveția (6,9 %), Rusia (4,8 %), Turcia (3,6 %), Japonia (3,0 %), Norvegia (2,5 %), Coreea de Sud (2,5 %) și India (1,8 %)[2].

În ceea ce privește comerțul cu servicii, SUA sunt principalul partener comercial al UE, urmat de Regatul Unit și Elveția[3].

Pandemia de COVID-19 a redus semnificativ comerțul internațional cu mărfuri în 2020, inclusiv schimburile comerciale ale UE cu principalii săi parteneri comerciali.

Investițiile

UE este cel mai mare investitor mondial și un important beneficiar al investițiilor străine directe (ISD). Intrarea în vigoare în 2009 a Tratatului de la Lisabona a extins în continuare competențele exclusive ale UE în domeniul comerțului internațional, care cuprind în prezent și ISD. Pentru a clarifica domeniul exact de aplicare al competențelor sale în materie de investiții, Comisia i-a solicitat CJUE un aviz privind ALS UE-Singapore. Avizul din 2017 al Curții a confirmat că majoritatea aspectelor legate de ISD țin de competența UE, cu câteva excepții, în special soluționarea litigiilor.

Ponderea ISD mondiale în 2018 (%)

Țara Stoc de investiții străine directe Stoc de investiții directe în străinătate
UE 34,2 % 45,4 %
SUA 30 % 28,4 %
China 6,5 % 8,5 %
Canada 3,5 % 5,8 %
Japonia 0,9 % 7,3 %

Sursa: Calculele DG EXPO din Parlamentul European, pe baza cifrelor Comisiei Europene.

UE a încheiat, în principiu, negocierile pentru un acord cuprinzător privind investițiile (ACI) cu China în decembrie 2020. Acordul urmează să fie ratificat. Urmează să fie ratificate și acorduri privind protejarea investițiilor cu Singapore și Vietnam. UE a lansat negocieri privind investițiile și cu Myanmar și va examina posibilitatea de a continua cu astfel de negocieri cu Taiwan și Hong Kong. Se va avea în vedere posibilitatea de a purta negocieri cu Iran după aderarea acestuia la OMC. În decembrie 2020, UE a încheiat un acord comercial și de cooperare și cu Regatul Unit, acord pe care Parlamentul European l-a aprobat în mai 2021. Acordul dintre UE și Regatul Unit prevede tarife zero pentru comerțul cu mărfuri și acoperă și investițiile și alte câteva domenii de politică.

 

[1]EU position in world trade” (Poziția UE în comerțul mondial), Comisia Europeană, consultat la 12 aprilie 2019.
[2]Sursa: Comisia Europeană, „Top Trading Partners 2020 – Trade Statistics” (Principalii parteneri comerciali 2020 - Statistici comerciale).
[3]Sursa: Eurostat: „Main EU trade partners in services in 2019: the USA and the UK” (Principalii parteneri comerciali ai UE în comerțul cu servicii în 2019: SUA și Regatul Unit) - Produse Eurostat News - Eurostat.

Mario Damen