Uniunea Europeană și Organizația Mondială a Comerțului
Organizația Mondială a Comerțului (OMC) contribuie, prin activitatea sa, la menținerea unui sistem comercial internațional reglementat. În ciuda faptului că s-a ajuns la un impas în cadrul negocierilor comerciale, se explorează în prezent modalități de modernizare a normelor OMC și de soluționare a noilor provocări globale. În conformitate cu Tratatul de la Lisabona, Parlamentul își exercită prerogativele de colegislator, alături de Consiliu, trebuie să aprobe orice modificări sau noile acorduri ale OMC și joacă un rol important în ceea ce privește controlul politicii comerciale internaționale.
În primele decenii ale secolului XX, chestiunile comerciale au determinat țările să se angajeze în relații tot mai complexe, creând nevoia unei platforme care să înlesnească și să reglementeze negocierile comerciale. Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) din 1947 a oferit nu doar o platformă de discuții sub forma unor mese rotunde, creând o abordare multilaterală a comerțului, ci a instituit, totodată, un sistem de norme comerciale recunoscute pe plan mondial. Ideea de bază era crearea unor condiții de concurență echitabile prin „reducerea substanțială a tarifelor și a altor bariere ale comerțului și eliminarea tratamentului discriminatoriu în comerțul internațional”[1].
În cursul rundei de negocieri de la Uruguay din 1995, GATT a fost transformat și instituționalizat ca Organizația Mondială a Comerțului (OMC). OMC a integrat primele acorduri comerciale, cum ar fi însuși acordul GATT, Acordul privind agricultura, Acordul privind produsele textile și confecțiile, precum și alte acorduri generale. Printre acordurile ulterioare cele mai importante se numără Acordul General privind Comerțul cu Servicii (GATS) și Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS). OMC desfășoară trei activități principale: negocierile comerciale, punerea în aplicare și monitorizarea politicilor comerciale ale membrilor săi și soluționarea litigiilor comerciale. În februarie 2017, a intrat în vigoare Acordul privind facilitarea comerțului – primul acord multilateral care a fost finalizat de la data înființării OMC. În 2022, cea de a 12-a Conferință ministerială de la Geneva (CM12) a ajuns la un acord privind subvențiile pentru pescuit și la o modificare a TRIPS pentru vaccinurile împotriva COVID-19. În 2024, în cadrul CM13 de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), miniștrii s-au angajat să reformeze OMC pentru a-i îmbunătăți toate funcțiile. Reformarea OMC va fi singurul obiectiv al CM14, care urmează să aibă loc în perioada 26-29 martie 2026 în Camerun.
Mecanismul de soluționare a litigiilor comerciale
Una dintre cele mai importante realizări ale OMC a fost consolidarea Organului său de soluționare a litigiilor, care are competența de a statua asupra litigiilor comerciale și de a executa hotărârile luate. Mecanismul de soluționare a litigiilor comerciale are la bază un sistem de norme predefinite care oferă membrilor OMC, indiferent de importanța lor politică sau de influența lor economică, posibilitatea de a depune plângeri privind presupuse încălcări ale normelor OMC și de a solicita compensații. Introducerea acestui mecanism a condus la scăderea gradului de utilizare a mecanismelor de apărare unilaterale utilizate anterior de către state și care provocau adesea represalii din partea statelor vizate, ducând, câteodată, la adevărate războaie comerciale.
Sistemul OMC de soluționare a litigiilor oferă garanțiile necesare pentru a asigura faptul că membrii cei mai puternici nu domină asupra celor mai slabi și a prevăzut norme clare referitoare la măsurile de retorsiune. Cu toate acestea, funcționarea organului de apel este blocată din decembrie 2019, întrucât mandatele membrilor săi s-au apropiat de sfârșit, iar posturile vacante nu au fost ocupate. Pentru a rezolva această situație, UE și statele membre, împreună cu alți membri ai OMC, au lansat o inițiativă pentru un mecanism alternativ, denumit procedura provizorie multipartită de arbitraj în apel (MPIA), formată din 10 arbitri care vor audia apelurile formulate în rapoartele grupului special al OMC în cadrul MPIA. MPIA a intrat în vigoare la 30 aprilie 2020. Ca sistem alternativ de soluționare a litigiilor, acesta trebuie invocat în mod individual de către membri. În prezent, 57 de membri ai OMC (inclusiv toate statele membre ale UE) sunt părți la MPIA, reprezentând 57,6 % din comerțul mondial. În paralel, membrii OMC depun eforturi pentru a reforma sistemul actual de soluționare a litigiilor al OMC.
De la crearea OMC, UE a fost unul dintre principalii utilizatori ai sistemului de soluționare a litigiilor. În perioada 1995-2025, Uniunea a fost implicată în 212 cazuri de soluționare a litigiilor, dintre care 114 ca reclamant și 98 ca pârât. În alte 221 cazuri, aceasta a solicitat să intervină cu statutul de „parte terță”, care le permite membrilor OMC să urmărească litigiile care implică alte părți. UE, care este reprezentată de Comisie, a urmărit, de asemenea, în numeroase rânduri, să amelioreze și să clarifice acordurile OMC, solicitând deliberări.
Parlamentul urmărește îndeaproape evoluția litigiilor în care este implicată UE. Comisia pentru comerț internațional a Parlamentului European își prezintă opiniile cu privire la litigiile comerciale prin intermediul rapoartelor, al audierilor publice și al întrebărilor cu solicitare de răspuns oral adresate Comisiei și Consiliului.
Negocierile OMC
Din 2001, membrii OMC s-au angajat în vaste negocieri comerciale multilaterale, cunoscute sub denumirea de „Runda de la Doha” sau „Agenda de dezvoltare de la Doha” (ADD), al cărei scop principal este de a consolida rolul țărilor în curs de dezvoltare și capacitatea acestora de a beneficia de comerțul internațional și de a le ajuta să combată sărăcia. ADD este un program care s-a bazat încă de la început pe principiul unui „angajament unic”[2] și se află încă în desfășurare.
Deși UE a sprijinit lansarea unei runde ample și ambițioase, negocierile au stagnat în privința unor chestiuni majore, legate în principal de accesul pe piață. Diferențele cele mai importante constau în pozițiile principalelor țări emergente și cele ale țărilor sau blocurilor industrializate cu privire la modul în care ar trebui reformat sistemul comercial internațional.
În cadrul CM11 din decembrie 2017, grupuri de membri ai OMC care împărtășesc aceeași viziune au emis declarații comune cu privire la avansarea discuțiilor privind comerțul electronic, la dezvoltarea unui cadru multilateral privind facilitarea investițiilor, la lansarea unui grup de lucru privind microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (MIMM) și la avansarea discuțiilor în curs privind reglementarea internă a comerțului cu servicii. Aceste negocieri plurilaterale privind inițiativa declarației comune sunt deschise tuturor membrilor OMC.
În iunie 2022, la CM12, s-a ajuns la un acord istoric privind încetarea subvențiilor pentru pescuitul nesustenabil, după peste 20 de ani de negocieri. Acesta este primul acord multilateral axat pe sustenabilitate și primul nou acord al OMC din 2013 încoace, când s-au încheiat negocierile legate de acordul privind facilitarea comerțului. Acordul este un pas esențial în asigurarea faptului că subvențiile pentru pescuit urmăresc sustenabilitatea ca obiectiv principal și nu afectează oceanele și stocurile de pește, deoarece acestea sunt indispensabile pentru asigurarea mijloacelor de subzistență ale comunităților costiere din întreaga lume. Acordul privind subvențiile pentru pescuit a intrat în vigoare la 15 septembrie 2025. Acesta trebuie să fie urmat de un acord privind elementele rămase, necesare pentru îndeplinirea mandatului stabilit de obiectivul de dezvoltare durabilă nr. 14.6 al ONU de interzicere a subvențiilor dăunătoare pentru pescuit la nivel mondial.
Din februarie 2024, inițiativa declarației comune privind reglementarea internă a serviciilor a devenit obligatorie pentru 55 de membri. Negocierile din cadrul inițiativei declarației comune privind facilitarea investițiilor pentru dezvoltare (IFD) au fost, de asemenea, încheiate cu succes în februarie 2024 și sunt sprijinite în prezent de 127 de membri ai OMC, care sunt în principal țări în curs de dezvoltare și țări cel mai puțin dezvoltate. Această inițiativă urmărește să elaboreze un acord IFD global pentru a îmbunătăți climatul de investiții și de afaceri și pentru a face mai ușor pentru ca investitorii din toate sectoarele economiei să investească, să își desfășoare activitatea de zi cu zi și să își extindă operațiunile. Următorul pas va fi încorporarea acestui acord în cadrul de reglementare al OMC. Acest lucru va necesita o decizie prin consens, la care unii membri se opun în continuare. În cele din urmă, în cadrul CM13 s-a ajuns la un acord privind prelungirea moratoriului privind taxele vamale pentru comerțul electronic până la următoarea Conferință ministerială a OMC.
De asemenea, Parlamentul este asociat îndeaproape negocierilor în favoarea unor acorduri mai limitate, de exemplu negocierilor în curs privind comerțul electronic. Acesta participă la conferințele ministeriale ale OMC, ca parte a delegației UE.
UE și OMC
UE a jucat un rol central în dezvoltarea sistemului comercial internațional după cel de-al Doilea Război Mondial și este implicată activ în reforma OMC.
La fel ca și GATT (și mai târziu OMC), UE a fost concepută inițial pentru a elimina barierele vamale și a promova comerțul între membrii săi. Piața unică a UE s-a inspirat, în parte, din principiile și practicile GATT. Uniunea a fost întotdeauna unul dintre principalii promotori ai unui comerț internațional eficient, fondat pe statul de drept. Un astfel de sistem contribuie la garantarea unui acces echitabil la piețele externe pentru întreprinderile sale și, astfel, susține creșterea economică, atât cea internă cât și cea din țările din afara UE, în special din țările mai puțin dezvoltate.
Politica comercială comună a UE este unul dintre domeniile în care Uniunea dispune de o competență exclusivă. Cu alte cuvinte, UE acționează ca actor unic în cadrul OMC, fiind reprezentată de Comisie și nu de statele membre. Comisia negociază acordurile comerciale și apără interesele UE în fața Organului de soluționare a litigiilor al OMC, în numele tuturor celor 27 de state membre. Comisia consultă Consiliul și Parlamentul și informează periodic aceste instituții cu privire la aspectele puse în discuție și la strategia adoptată în negocierile multilaterale. În conformitate cu Tratatul de la Lisabona, Consiliul și Parlamentul sunt colegislatori și, prin urmare, au competențe egale în ceea ce privește chestiunile comerciale internaționale.
Prin intermediul OMC, UE a urmărit, de asemenea, să promoveze un cadru multilateral pentru negocierile comerciale care să completeze negocierile bilaterale. Totuși, având în vedere blocajul survenit în negocierile aferente Rundei de la Doha și faptul că alți parteneri comerciali și-au reorientat atenția către acordurile bilaterale, UE a trebuit să își redefinească parțial strategia de lungă durată și să revină la negocierile bilaterale și regionale.
Impasul apărut în prezent în negocierile din cadrul OMC este, de asemenea, un semn că sistemul comercial internațional s-a schimbat în mod considerabil în ultimii 30 de ani. Acest sistem a evoluat, iar o serie de noi actori – în special țări aflate în tranziție și țări în curs de dezvoltare – joacă un rol central. Liberalizarea sistemului comercial internațional a fost benefică pentru unele țări în curs de dezvoltare, care au trecut printr-o etapă de creștere economică susținută fără precedent. UE este pe deplin conștientă de această nouă dinamică. În acest context, UE a subliniat că este necesar să se revizuiască abordarea utilizată în trecut în procesul de negociere și să se încerce utilizarea unor abordări inovatoare, pentru a ține seama de importanța tot mai mare a aspectelor legate de reglementare, în raport cu cele ce vizează în mod exclusiv tarifele vamale. UE a propus trei domenii-cheie pentru deliberări specifice în cadrul CM13, și anume politica comercială și intervenția statului pentru a sprijini industriile, comerțul și provocările globale în materie de mediu, precum și comerțul și incluziunea.
Conferința parlamentară privind Organizația Mondială a Comerțului
Conferința parlamentară privind OMC este organizată în comun de Parlamentul European și de Uniunea Interparlamentară (UIP) și are drept obiectiv consolidarea democrației la nivel internațional prin introducerea unei dimensiuni parlamentare în sistemul de cooperare comercială multilaterală.
Prima reuniune formală a parlamentarilor la OMC a avut loc cu ocazia Conferinței ministeriale OMC de la Seattle, în decembrie 1999. În 2001, Parlamentul și UIP au fost de acord să-și unească eforturile pentru a sprijini o reuniune parlamentară cu ocazia Conferinței OMC de la Doha. Această reuniune a pus temelia a ceea ce urma să devină Conferința parlamentară privind OMC.
Această conferință oferă parlamentarilor din lumea întreagă posibilitatea de a face schimb de opinii, informații și experiențe referitoare la chestiunile comerciale internaționale. Participanții urmăresc activitățile OMC, promovează eficacitatea și echitatea OMC, susțin transparența procedurilor OMC, depun eforturi pentru ameliorarea dialogului dintre guverne, parlamente și societatea civilă, influențează orientarea discuțiilor din cadrul OMC și consolidează competența parlamentelor naționale în ceea ce privește aspectele legate de comerțul internațional.
Conferința parlamentară privind OMC se reunește în timpul conferințelor ministeriale ale OMC și uneori între acestea. Conferința parlamentară s-a reunit ultima dată la 24 și 25 februarie 2024, înainte de CM13.
Rasma Kaskina