Spațiul Economic European (SEE), Elveția și Nordul

Spațiul Economic European (SEE) a fost creat în 1994 pentru a extinde piața internă către țările din Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS) - Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Elveția. Prezenta fișă descriptivă prezintă pe scurt ce este SEE, cum funcționează și ce domenii de politică acoperă. Ea explică modul în care Elveția, în calitate de membră a AELS, dar nu și a SEE, interacționează cu piața internă a Uniunii. Fișa prezintă, de asemenea, principalele forumuri din nordul Europei și din regiunea arctică cu care cooperează Uniunea.

Temei juridic

• Pentru SEE: articolul 217 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (acorduri de asociere). El abilitează Uniunea să semneze acorduri cu țări sau organizații internaționale privind drepturi și obligații reciproce și acțiuni comune, cum ar fi Acordul privind SEE din 1992.
• Pentru Elveția: Acordul privind serviciile de asigurări din 1989, Acordurile bilaterale I din 1999, Acordurile bilaterale II din 2004. Aceste acorduri reglementează relațiile politice și economice dintre UE și Elveția și stabilesc normele pentru accesul reciproc pe piață între Elveția și SEE.

Spațiul Economic European (SEE)

A. Ce este SEE?

SEE este o zonă de liber schimb care extinde piața internă a UE la țările membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS). Acordul privind SEE a fost semnat la 2 mai 1992 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994. Calitatea de membru este opțională pentru țările AELS și obligatorie pentru țările UE. Prin urmare, toate țările care au aderat la UE începând din 1994 au aderat automat și la SEE, care acoperă în prezent UE și cele 27 de state membre ale sale, precum și trei dintre cele patru state membre ale AELS: Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Al patrulea stat membru al AELS, Elveția, nu este membru al SEE, dar beneficiază de acces la piața internă a UE prin acorduri bilaterale.

Obiectivul SEE este de a consolida relațiile comerciale și economice dintre membri și de a crea un spațiu economic cu un set unic de norme.

Pentru a menține acordul actualizat, toate noile acte legislative ale UE referitoare la piața internă trebuie incluse în anexele și protocoalele la Acordul privind SEE. Astfel, în Acordul privind SEE au fost integrate câteva mii de acte.

B. Domeniul de aplicare al SEE

Membrii SEE își asumă toate drepturile și obligațiile aferente pieței interne a UE. Aceasta înseamnă că ei trebuie să respecte cele „patru libertăți” care definesc piața internă – libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor. Pentru a face acest lucru în mod eficace, statele membre trebuie, de asemenea, să adopte politicile UE privind concurența, transporturile, energia și cooperarea economică și monetară care sprijină aceste libertăți.

Acordul privind SEE vizează, de asemenea, politici orizontale (care acoperă aspecte ce vizează diferite sectoare) strâns legate de cele patru libertăți. Printre acestea se numără politicile sociale privind sănătatea și siguranța la locul de muncă, dreptul muncii și egalitatea de tratament între bărbați și femei, precum și politicile privind protecția consumatorilor, mediul, statisticile și dreptul societăților. El conține, de asemenea, dispoziții privind aspecte precum cercetarea, dezvoltarea tehnologică, educația și formarea, care sunt puse în aplicare mai degrabă prin cooperare decât prin legislație.

C. Limitele SEE

Acordul privind SEE nu introduce dispoziții obligatorii în toate sectoarele pieței interne sau în celelalte politici desfășurate în temeiul tratatelor Uniunii. În special, dispozițiile obligatorii din cadrul acordului nu vizează:

• politica agricolă comună și politica comună în domeniul pescuitului (deși acordul conține dispoziții privind comerțul cu produse agricole și piscicole);
• uniunea vamală;
• politica comercială comună;
• politica externă și de securitate comună;
• domeniul justiției și al afacerilor interne (deși toate țările AELS fac parte din spațiul Schengen, fără controale la frontierele interne);
• uniunea economică și monetară.

D. Instituțiile și mecanismele SEE

1. Comitetul mixt al SEE

• este alcătuit din ambasadorii celor trei țări SEE-AELS și din reprezentanți ai Comisiei Europene;
• analizează noile texte referitoare la piața internă a UE și decide ce acte legislative și măsuri (acțiuni, programe etc.) ar trebui integrate în SEE;
• se reunește de opt ori pe an, președinția alternând o dată la șase luni între UE și o țară SEE-AELS.

2. Consiliul SEE:

• este alcătuit din miniștrii de externe ai țărilor SEE-AELS și din reprezentanți ai președinției prin rotație a Consiliului UE, precum și ai Serviciului European de Acțiune Externă și ai Comisiei;
• convine asupra unei evaluări comune a funcționării generale a cooperării în cadrul SEE și elaborează orientări politice pentru Comitetul mixt;
• se reunește de două ori pe an.

3. Comitetul consultativ al SEE:

• este alcătuit din membri ai Comitetului consultativ al AELS – un forum al sindicatelor și al organizațiilor patronale din statele membre ale AELS – și ai Comitetului Economic și Social European;
• depune eforturi pentru a consolida legăturile dintre partenerii sociali din cadrul SEE și pentru a sensibiliza în mai mare măsură cu privire la aspectele economice și sociale ale SEE;
• contribuie la deliberările altor instituții ale SEE prin rezoluții.

4. Comitetul parlamentar mixt al SEE:

• este alcătuit din membri ai parlamentelor naționale ale țărilor SEE-AELS și din deputați în Parlamentul European;
• se reunește de două ori pe an, o dată la Parlamentul European și o dată în cadrul parlamentului național al unei țări din SEE-AELS, și este prezidat anual, prin rotație, fie de un deputat în Parlamentul European, fie de un deputat din parlamentul unei țări din SEE-AELS;
• examinează întreaga legislație a UE aplicabilă SEE și se întâlnește cu reprezentanți ai Consiliului SEE, ai Comitetului mixt al SEE și ai Autorității AELS de Supraveghere;
• adoptă rezoluții cu privire la o gamă largă de aspecte relevante pentru Acordul privind SEE și adresează întrebări cu solicitare de răspuns oral sau scris Consiliului SEE și Comitetului mixt al SEE;
• adoptă în fiecare an o rezoluție referitoare la raportul anual al Comitetului mixt privind funcționarea Acordului privind SEE, în care acesta își exprimă opiniile cu privire la progresele realizate în ceea ce privește integrarea legislației UE și restanțele rămase în acest sens și formulează recomandări cu privire la buna funcționare a pieței interne.

5. Autoritatea AELS de Supraveghere:

• funcționează independent de orice control exercitat de stat;
• protejează drepturile persoanelor fizice și ale întreprinderilor la concurență loială și la liberă circulație, asigurându-se că Islanda, Liechtenstein și Norvegia respectă normele SEE;
• asigură asumarea responsabilității prin sesizarea Curții de Justiție a AELS cu privire la cazurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

6. Curtea de Justiție a AELS:

• este compusă din trei judecători, câte unul din fiecare țară SEE-AELS, numiți cu acordul celor trei guverne pentru o perioadă de șase ani;
• statuează cu privire la cazurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și căile de atac și oferă avize consultative instanțelor din țările AELS.

E. Cum devine dreptul Uniunii parte a dreptului SEE

Această secțiune prezintă într-o manieră simplificată procesul de elaborare a legislației SEE.

Consultați site-ul AELS pentru:

• o prezentare generală accesibilă a modului în care dreptul Uniunii devine dreptul SEE (în limba engleză);
• procedurile detaliate de încorporare a dreptului UE în Acordul privind SEE (în limba engleză).

1. Încorporarea legislației UE

Comitetul mixt al SEE decide ce acte legislative ale UE urmează să fie încorporate în SEE și le adaugă la anexele și protocoalele la Acordul privind SEE.

2. Transpunerea

Odată ce dreptul UE a fost încorporat în Acordul privind SEE, el trebuie transpus în legislația națională a țărilor SEE-AELS. În funcție de legislația națională a fiecărei țări, poate fi nevoie doar de o decizie guvernamentală sau de aprobarea parlamentului. Țările pot efectua ajustări tehnice ale actelor legislative în timpul transpunerii, dar nu pot modifica conținutul acestora.

3. Monitorizarea

Transpunerea și aplicarea legislației SEE sunt monitorizate de Autoritatea AELS de Supraveghere și de Curtea de Justiție a AELS. Autoritatea AELS de Supraveghere ține un tablou de bord al pieței unice, care urmărește modul în care este aplicată legislația în țările SEE.

Elveția

A. Dezvoltarea relațiilor UE-Elveția

În calitate de membră a AELS, Elveția a participat la negocierile privind Acordul SEE, pe care l-a semnat la 2 mai 1992. Imediat după aceea, la 22 mai 1992, guvernul elvețian a depus o cerere de aderare la UE. Totuși, după ce alegătorii elvețieni au respins Acordul privind SEE în cadrul unui referendum organizat la 6 decembrie 1992, guvernul a renunțat la demersurile de aderare a Elveției la UE și la SEE. De atunci, Elveția și-a dezvoltat relațiile cu UE prin acorduri bilaterale. Acestea permit integrarea sa economică cu Uniunea Europeană, respectând, în același timp, dorințele poporului elvețian.

B. Acordurile bilaterale

1. Realizări

UE și Elveția au semnat peste 120 de acorduri bilaterale, inclusiv un acord de liber schimb în 1972 și două mari serii de acorduri bilaterale sectoriale care au permis alinierea unei mari părți a legislației elvețiene la legislația Uniunii în vigoare la momentul semnării.

Prima serie de șapte acorduri sectoriale, cunoscute sub denumirea de Acordurile bilaterale I, au fost semnate în 1999 și au intrat în vigoare în 2002. Toate se referă la domeniile liberei circulații și deschiderii reciproce a piețelor și acoperă:

• libera circulație a persoanelor;
• transportul aerian;
• transportul terestru;
• comerțul cu produse agricole;
• barierele tehnice în calea comerțului;
• achizițiile publice;
• cooperarea în domeniul cercetării.

O altă serie de acorduri sectoriale, Acordurile bilaterale II, au fost semnate în 2004 și au intrat în vigoare treptat, între 2005 și 2009. Acest set de acorduri se referă la consolidarea cooperării economice și la extinderea cooperării privind azilul și libera circulație a persoanelor în interiorul frontierelor Schengen. El acoperă, de asemenea:

• participarea Elveției la sistemul Dublin pentru identificarea responsabilității pentru cererile de azil;
• programul MEDIA al UE;
• Agenția Europeană de Mediu;
• impozitarea veniturilor din economii;
• produsele agricole prelucrate;
• statisticile;
• combaterea fraudei;
• contribuțiile financiare ale Elveției la coeziunea economică și socială în noile state membre ale UE.

2. Dezavantajele acordurilor bilaterale

Deși acordurile au consolidat relațiile economice dintre UE și Elveția, ele au creat, de asemenea, o rețea complexă și pe alocuri inconsecventă de obligații. Spre deosebire de Acordul dinamic privind SEE, care prevede un proces structurat de încorporare a noilor acte legislative ale UE, acordurile bilaterale trebuie actualizate periodic pentru a ține seama de noile evoluții. De asemenea, acordurile bilaterale nu dispun de mecanisme specifice de monitorizare și de asigurare a respectării legislației și nici de un mecanism eficace de soluționare a litigiilor.

3. Încercări de îmbunătățire a acordurilor bilaterale

Pentru a rezolva aceste probleme, UE și Elveția au demarat, la 22 mai 2014, negocierile privind un acord-cadru instituțional. Negocierile au avut ca scop soluționarea unei serii de aspecte dificile, cum ar fi condițiile de care beneficiază prestatorii de servicii din UE în Elveția sau rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene în soluționarea litigiilor.

Negocierile privind acordul-cadru instituțional s-au încheiat, la nivel politic, la 23 noiembrie 2018. Guvernul elvețian a lansat apoi o amplă consultare înainte de a decide dacă să supună sau nu acordul la vot în cadrul Adunării Federale Elvețiene. Procesul a ridicat o serie de probleme care necesitau clarificări suplimentare.

După o pauză cauzată, printre altele, de pandemia de COVID-19, negociatorii UE și elvețieni au reluat discuțiile privind clarificările referitoare la acordul-cadru instituțional în ianuarie 2021. Totuși, guvernul elvețian s-a retras din negocieri la 26 mai 2021.

4. Un pachet revizuit de acorduri

La sfârșitul anului 2024, Elveția și UE au convenit asupra pachetului Acorduri bilaterale III, care cuprinde acorduri noi și revizuite de cooperare și de acces pe piață. Acordurile au fost încheiate oficial în mai 2025, iar guvernul Elveției și-a dat aprobarea în iunie 2025. Ulterior, în Elveția a fost lansată o consultare la nivel național, iar la 5 decembrie 2025, guvernul a concluzionat că o majoritate clară a participanților (cantoane, partide și asociații) s-a pronunțat în favoarea pachetului de măsuri. Cel mai probabil, referendumul privind pachetul de acorduri va avea loc în 2027.

C. Obstacole în calea cooperării dintre UE și Elveția

În 2014, majoritatea alegătorilor elvețieni au aprobat, în cadrul unui referendum, o inițiativă populară federală intitulată „Împotriva imigrației în masă”. Inițiativa a respins libera circulație între UE și Elveția, o condiție pentru accesul la piața internă. Ea solicita revenirea la un sistem de imigrare bazat pe cote și limitarea numărului de lucrători transfrontalieri.

Aceasta a fost o dificultate majoră pentru relațiile dintre UE și Elveția, deoarece acordurile bilaterale privind accesul Elveției la piața internă sunt interdependente: încetarea unui acord trage după sine încetarea tuturor acordurilor.

Relațiile dintre UE și Elveția au început să revină la normal în decembrie 2016, după ce parlamentul elvețian a adoptat Legea federală privind resortisanții străini și integrarea. Această lege a pus în aplicare rezultatul referendumului din 2014 într-un mod care i-a limitat efectul. Aceasta a permis stabilirea unor cerințe care obligau angajatorii să acorde prioritate rezidenților elvețieni, dar nu a mers până la impunerea unor cote de angajare sau de imigrare pentru cetățenii UE.

În septembrie 2020, Elveția a organizat un alt referendum cu privire la o propunere de a pune capăt liberei circulații cu UE. Aproape 62 % dintre alegători au respins propunerea, iar libera circulație a fost menținută.

Politici și forumuri nordice

UE este implicată activ într-o serie de politici și forumuri care se axează pe evoluția rapidă a zonelor nordice ale Europei și pe regiunea arctică, în ansamblul său. Orice cooperare cu Rusia privind regiunea arctică a fost oprită de la invadarea Ucrainei la 24 februarie 2022.

A. Dimensiunea Nordică

Instituită în 1999 ca politică comună pentru UE, Rusia, Norvegia și Islanda, Dimensiunea nordică a introdus un nou format pentru cooperarea regională în Europa de Nord. Politica a condus la parteneriate și cooperare în regiunile Mării Baltice și Mării Barents, acoperind priorități precum transporturile, mediul, sănătatea publică și securitatea nucleară. Ea dispunea de un organ parlamentar, și anume Forumul parlamentar al Dimensiunii nordice, Parlamentul European fiind unul dintre membrii săi fondatori. Rusia a fost suspendată din Dimensiunea Nordică la 8 martie 2022, iar această politică a fost încheiată oficial la 24 septembrie 2025.

B. Consiliul Statelor de la Marea Baltică (CSMB)

CSMB a fost lansat în 1992 de către țările de la Marea Baltică. Scopul său inițial a fost de a încuraja cooperarea și de a promova stabilitatea în regiune după sfârșitul Războiului Rece și dizolvarea Uniunii Sovietice. În prezent, eforturile sale se axează pe consolidarea coeziunii regionale pentru a asigura pacea și prosperitatea și pentru a face față numeroaselor dificultăți cu care se confruntă regiunea Mării Baltice.

Consiliul Statelor de la Marea Baltică are 11 membri – Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia și Suedia – plus Uniunea Europeană. De asemenea, are 10 state cu statut de observator, inclusiv Ucraina, Regatul Unit și Statele Unite.

Rusia a fost suspendată din organizație în martie 2022, în urma invadării Ucrainei, și a părăsit organizația în mai 2022.

Toți membrii Consiliului Statelor de la Marea Baltică participă la Conferința Parlamentară a Mării Baltice, din care face parte și Parlamentul European.

C. Cooperarea în regiunea Mării Barents

Regiunea Mării Barents cuprinde zonele nordice ale Finlandei, Norvegiei și Suediei, precum și nord-vestul Rusiei. Această cooperare se desfășoară la nivel subnațional prin intermediul Consiliului regional al Mării Barents, al Consiliului interstatal euroarctic al Mării Barents, UE fiind unul dintre membrii acestuia, precum și al unei conferințe parlamentare (din care face parte și Parlamentul European).

Rusia a fost suspendată din Consiliul euroarctic al Mării Barents în martie 2022, în urma invadării Ucrainei, și a părăsit organizația în septembrie 2023. Finlanda și-a declarat intenția de a părăsi organizația și de a-și continua cooperarea regională cu Suedia și Norvegia prin alte canale.

D. Consiliul nordic și Consiliul nordic occidental

Parlamentul European colaborează cu parlamentari din țările Consiliului nordic – Danemarca, Suedia, Finlanda, Norvegia și Islanda, precum și din regiunile autonome Åland, Insulele Feroe și Groenlanda – în cadrul reuniunilor interparlamentare dintre Uniunea Europeană și Consiliul Nordic. Ultima reuniune interparlamentară de acest gen a avut loc la 19 aprilie 2023, la Strasbourg. În plus, delegațiile Parlamentului European și Consiliului nordic occidental (alcătuit din parlamentari din Insulele Feroe, Groenlanda și Islanda) se reunesc o dată pe an. Ultima reuniune a avut loc la 15 și 16 septembrie 2025, la Tórshavn, Insulele Feroe.

E. Politica pentru regiunea arctică

Comisia Europeană și Serviciul European de Acțiune Externă au prezentat cea mai recentă politică a UE privind regiunea arctică la 13 octombrie 2021. Politica identifică schimbările climatice drept cea mai gravă amenințare cu care se confruntă regiunea arctică și prezintă modul în care UE intenționează să o abordeze, alături de alte provocări, precum securitatea și dezvoltarea economică durabilă.

La 26 noiembrie 2025, Parlamentul European a adoptat o recomandare privind strategia diplomatică a UE și cooperarea geopolitică în regiunea arctică. În cadrul acesteia, deputații în Parlamentul European au solicitat țărilor UE și aliaților NATO să colaboreze pentru a proteja regiunea arctică împotriva militarizării ruse și chineze. De asemenea, ei au îndemnat UE să își protejeze mai bine cablurile și conductele subacvatice și să respecte dreptul internațional în ceea ce privește revendicările teritoriale și rutele de transport maritim.

Parlamentul European este membru al Conferinței parlamentarilor din regiunea arctică.

Prezenta fișă descriptivă a fost elaborată de Secretariatul Delegației Parlamentului European pentru cooperare nordică și pentru relațiile cu Elveția și Norvegia, precum și la Comisia parlamentară mixtă UE-Islanda și la Comisia parlamentară mixtă a Spațiului Economic European (SEE) (DEEA). Pentru informații suplimentare, vă rugăm să consultați site-ul DEEA.

 

Algirdas Razauskas

05-2026