Proprietatea intelectuală, industrială și comercială
Proprietatea intelectuală desemnează ansamblul drepturilor exclusive acordate asupra creațiilor intelectuale. Aceasta se împarte în două ramuri: proprietatea industrială, care cuprinde invențiile (brevetele), mărcile, desenele și modelele industriale și denumirile de origine, pe de o parte, și drepturile de autor, care vizează operele literare și artistice, pe de altă parte. De la intrarea în vigoare a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) în 2009, UE are o competență explicită în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală (articolul 118).
Temeiul juridic
Articolele 114 și 118 din TFUE.
Obiective
Deși sunt reglementate de diverse legislații naționale și internaționale, drepturile de proprietate intelectuală (DPI) intră și sub incidența legislației Uniunii Europene. Articolul 118 din TFUE prevede că, în contextul instituirii și funcționării pieței unice, Parlamentul și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsuri pentru crearea dreptului proprietății intelectuale al UE, în vederea asigurării unei protecții uniforme a DPI în UE, precum și pentru înființarea unor sisteme centralizate de autorizare, coordonare și control la nivelul UE. Activitatea legislativă a UE în acest domeniu constă în principal în armonizarea unor aspecte specifice ale DPI, prin crearea propriului său sistem, cum este cazul pentru marca și desenele UE și, din 2023, și pentru brevete. Multe dintre instrumentele UE reflectă obligațiile internaționale ale statelor membre în temeiul convențiilor de la Berna și de la Roma, precum și în temeiul Acordului privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală al Organizației Mondiale a Comerțului (Acordul TRIPS) și al tratatelor internaționale din 1996 ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI).
Realizări
A. Armonizarea legislativă
1. Mărci, desene și modele
În UE, cadrul juridic pentru mărci se bazează pe un sistem cu patru niveluri de înregistrare a mărcilor, care coexistă cu sistemele naționale armonizate prin intermediul Directivei privind mărcile [Directiva (UE) 2015/2436 din 16 decembrie 2015 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci]. Pe lângă calea națională, alte căi posibile de protecție a mărcilor în UE sunt calea Beneluxului, marca EU, introdusă în 1994, și calea internațională. Regulamentul (UE) 2017/1001 din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (Regulamentul privind marca UE) codifică și înlocuiește toate regulamentele anterioare ale CE privind marca UE. Codificarea a fost efectuată din motive de claritate, având în vedere că sistemul mărcii UE fusese deja modificat în mod substanțial de mai multe ori. Marca UE are un caracter unitar și efect egal în întreaga UE. Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) este responsabil de gestionarea mărcii UE și a desenelor UE. Regulamentul privind marca UE stabilește, de asemenea, cuantumurile taxelor care trebuie plătite către EUIPO. Ele sunt stabilite la un nivel care să garanteze că veniturile pe care le produc acoperă cheltuielile EUIPO și că acestea completează sistemele existente ale mărcilor naționale.
Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 (modificat) a instituit un sistem comunitar pentru protecția desenelor și modelelor industriale. În ultimii ani, UE și-a modernizat cadrul privind desenele sau modelele industriale prin intermediul pachetului de reforme legislative din 2024 privind desenele sau modelele industriale UE, revizuind legislația pentru a consolida și a armoniza protecția desenelor sau modelelor industriale în beneficiul proiectanților independenți, al întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) și al industriilor în care desenele sau modelele industriale joacă un rol major. Regulamentul UE privind desenele sau modelele industriale [Regulamentul (UE) 2024/2822] a intrat în vigoare la 1 mai 2025 și urmărește să garanteze că sistemul de protecție a desenelor sau modelelor industriale este adaptat la era digitală, extinzând conceptele și definițiile pentru a le face mai aplicabile circumstanțelor actuale și viitoare. Scopul său este de a îmbunătăți accesibilitatea, eficacitatea și caracterul abordabil al sistemelor de protecție a desenelor sau modelelor industriale, simplificând procedurile pentru IMM-uri și industriile cu utilizare intensivă a desenelor sau modelelor industriale și optimizând nivelul și structura taxelor care trebuie plătite.
Directiva privind desenele sau modelele industriale [Directiva (UE) 2024/2823] urmărește să se asigure că sistemul de protecție a desenelor și modelelor industriale este adaptat la era digitală (în special la apariția imprimantelor 3D) și devine semnificativ mai accesibil și mai eficace, reducând costurile, simplificând procedurile, făcându-le mai rapide și mai previzibile, și sporind securitatea juridică. Statele membre au obligația de a transpune Directiva privind desenele sau modelele industriale în sistemele lor juridice până la 9 decembrie 2027.
Decizia 2006/954/CE a Consiliului și Regulamentul (CE) nr. 1891/2006 al Consiliului, ambele din 18 decembrie 2006, au creat o conexiune între sistemul UE de înregistrare a desenelor sau modelelor și sistemul internațional de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale al OMPI.
2. Drepturile de autor și drepturile conexe
Drepturile de autor garantează că autorii, compozitorii, artiștii, realizatorii de filme etc. sunt remunerați și că operele lor sunt protejate. Tehnologiile digitale au schimbat profund modul în care conținutul creativ este produs, distribuit și accesat. Legislația UE privind drepturile de autor cuprinde 13 directive și două regulamente care armonizează împreună drepturile esențiale ale autorilor, ale artiștilor interpreți sau executanți, ale producătorilor și ale organismelor de radiodifuziune. Prin stabilirea unor standarde la nivelul UE, sunt reduse discrepanțele naționale, se asigură un nivel de protecție necesar pentru stimularea creativității și a investițiilor în creativitate, se promovează diversitatea culturală și se facilitează accesul consumatorilor și al întreprinderilor la conținutul și serviciile digitale în cadrul pieței unice.
a. Drepturile de autor
Directiva UE privind drepturile de autor [Directiva (UE) 2019/790] din 17 aprilie 2019 prevede o legislație armonizată privind drepturile de autor în întreaga UE pentru consumatori, creatori și întreprinderi. Ea conferă un drept de autor auxiliar pentru editorii de presă și o remunerație echitabilă pentru conținutul protejat prin drepturi de autor. Până în prezent, platformele online nu au avut nicio responsabilitate juridică pentru utilizarea și încărcarea conținutului protejat de drepturi de autor pe site-urile lor. Noile cerințe nu vor afecta încărcarea fără scop comercial a operelor protejate de drepturi de autor în enciclopediile online, cum ar fi Wikipedia. Directiva (UE) 2019/789 ( Directiva „CabSat”) vizează creșterea numărului de programe de televiziune și radio disponibile online pentru consumatorii europeni. Directiva introduce principiul țării de origine pentru a facilita acordarea de licențe privind drepturile pentru anumite programe pe care furnizorii de radiodifuziune și televiziune le oferă pe platformele lor online (de exemplu, servicii de difuzare simultană și în reluare). Radiodifuzorii și televiziunile trebuie să obțină autorizații pentru drepturile de autor în țara lor de stabilire din UE (și anume, țara de origine) pentru a pune la dispoziție online în toate țările UE programe radio, programe de televiziune de știri și de actualități și producții proprii finanțate integral.
Directiva privind accesul la cărți și alte materiale imprimate [Directiva (UE) 2017/1564 din 13 septembrie 2017] permite utilizarea anumitor opere și a altor obiecte protejate prin dreptul de autor și drepturile conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate, în formate adecvate.
Regulamentul privind portabilitatea transfrontalieră a serviciilor de conținut online [Regulamentul (UE) 2017/1128 din 14 iunie 2017] urmărește să asigure că acei consumatori care cumpără filme, emisiuni sportive, muzică, cărți electronice și jocuri sau au abonamente pentru a le accesa pot avea acces la acestea atunci când călătoresc în alte state membre ale UE.
b. Durata protecției dreptului de autor și a drepturilor conexe
Aceste drepturi sunt protejate pe viață și timp de 70 de ani după decesul autorului/creatorului. Directiva din 2011 privind durata de protecție a dreptului de autor [ Directiva 2011/77/UE de modificare a Directivei 2006/116/CE privind durata de protecție a dreptului de autor și a anumitor drepturi conexe] a extins durata de protecție a drepturilor de autor pentru artiștii interpreți sau executanți de înregistrări sonore de la 50 la 70 de ani după înregistrare și pentru autorii de muzică, precum compozitorii și textierii, la 70 de ani de la moartea autorului. Durata de 70 de ani a devenit un standard internațional de protecție a înregistrărilor sonore. În prezent, 64 de țări din întreaga lume protejează înregistrările sonore pentru o perioadă de cel puțin 70 de ani.
c. Programele informatice și bazele de date
Directiva privind protecția juridică a programelor pentru calculator (Directiva 2009/24/CE) impune statelor membre obligația de a proteja programele informatice, prin drepturi de autor, similar operelor literare, în temeiul Convenției de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice. Directiva 96/9/CE (Directiva privind bazele de date) stabilește protecția juridică a bazelor de date, definite drept „o culegere de opere, de date sau de alte elemente independente, dispuse sistematic sau metodic și accesibile în mod individual prin mijloace electronice sau de altă natură”. Directiva prevede protejarea bazelor de date atât prin intermediul dreptului de autor, pentru creația intelectuală, cât și printr-un drept sui generis de protecție a investițiilor (financiare, în resurse umane, eforturi și energie) în obținerea, verificarea sau prezentarea conținutului bazelor de date.
Regulamentul privind datele [Regulamentul (UE) 2023/2854 privind norme armonizate pentru un acces echitabil la date și o utilizare corectă a acestora și de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2394 și a Directivei (UE) 2020/1828) urmărește să stabilească norme privind schimbul de date generate prin utilizarea de produse conectate sau de servicii conexe (de exemplu, internetul obiectelor, mașini industriale]. Regulamentul impune divulgarea și publicarea de date care pot fi protejate de secretele comerciale, drepturile de autor sau alte DPI ale deținătorului de date sau ale unei părți terțe și le permite utilizatorilor să acceseze datele pe care le generează. Acesta prevede noi norme care precizează cine poate accesa și utiliza datele generate în UE în toate sectoarele economice.
La 30 mai 2022, Parlamentul și Consiliul au adoptat Regulamentul privind guvernanța datelor [Regulamentul (UE) 2022/868 privind guvernanța datelor la nivel european și de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1724] care introduce mecanisme de facilitare a reutilizării anumitor categorii de date protejate din sectorul public, de creștere a încrederii în serviciile de intermediere de date și de promovare a altruismului în materie de date în întreaga UE.
Propunerea „Omnibus VII” este un pachet legislativ menit să simplifice și să consolideze diverse regulamente ale UE în domeniul digital, cum ar fi Regulamentul privind datele și Regulamentul privind guvernanța datelor. Unul dintre punctele-cheie ale Regulamentului Omnibus în domeniul digital, propus de Comisie la 19 noiembrie 2025, este armonizarea interfețelor cu Regulamentul privind datele și cu Regulamentul privind guvernanța datelor. Scopul acestei revizuiri este de a crea o bază coerentă pentru economia europeană a datelor, care să combine protecția datelor și inovarea. Aceasta urmărește să reducă complexitatea prin consolidarea normelor și standardizarea terminologiei.
d. Drepturile de închiriere și de împrumut
Directiva 2006/115/CE privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale (Directiva privind închirierea și împrumutul) din 12 decembrie 2006 a fost primul instrument legislativ al UE care trata drepturile de autor și adopta o abordare orizontală. Aceasta introduce un drept inalienabil la remunerație, întrucât opera creativă și artistică a autorilor și artiștilor interpreți sau executanți necesită un venit adecvat ca bază pentru alte lucrări creative și artistice, iar investițiile necesare pentru producția de fonograme și filme sunt deosebit de ridicate.
e. Societățile de gestionare colectivă
Pentru difuzarea conținuturilor protejate de drepturi de autor și de drepturi conexe, este necesară obținerea unei licențe din partea titularilor acestor drepturi. Titularii de drepturi își pot încredința drepturile unei societăți de gestiune colectivă, care gestionează drepturile în numele acestora. Organismul de gestiune colectivă are obligația de a gestiona aceste drepturi, cu excepția cazului în care are motive justificate de a refuza această gestiune. Directiva privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor (Directiva 2014/26/UE privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piața internă) stabilește cerințele aplicabile organismelor de gestiune colectivă cu scopul de a stabili standarde înalte de administrare, gestiune financiară, transparență și raportare. Ea urmărește să garanteze că titularii de drepturi au un cuvânt de spus în gestionarea drepturilor lor și vizează o mai bună funcționare a organizațiilor de gestiune colectivă prin intermediul unor standarde la nivelul UE. Statele membre trebuie să se asigure că organismele de gestiune colectivă acționează în interesul titularilor de drepturi pe care îi reprezintă.
3. Brevetele
Un brevet reprezintă un titlu juridic care poate fi acordat pentru orice invenție cu caracter tehnic, cu condiția să fie nouă, să fie rezultatul unei activități inventive și să poată avea o aplicare industrială. Brevetul conferă proprietarului dreptul de a împiedica producerea, utilizarea sau comercializarea fără autorizație de către terți a unei invenții. Brevetele încurajează întreprinderile să facă investițiile necesare în inovație și stimulează persoanele fizice și întreprinderile să aloce resurse cercetării și dezvoltării. În Europa, invențiile tehnice pot fi protejate fie prin intermediul brevetelor naționale, acordate de către autoritățile naționale competente, fie prin intermediul brevetelor europene, acordate în mod centralizat de către Oficiul European de Brevete. Cel din urmă este organul executiv al Organizației Europene de Brevete, la care au aderat în prezent 39 de state. UE însăși nu este membră a acestei organizații.
După ani de discuții între statele membre, Parlamentul și Consiliul au aprobat, în 2012, temeiul juridic pentru un brevet european cu efect unitar (brevet unitar). Un acord internațional între statele membre stabilește, prin urmare, o jurisdicție unică și specializată în materie de brevete.
Confirmarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pachetului privind brevetele în hotărârea sa din 5 mai 2015 în cauzele C-146/13 și C-147/13 a deschis calea către un autentic brevet european.
De la intrarea în vigoare, la 1 iunie 2023, brevetul unitar al UE, care este acordat de Oficiul European de Brevete, a asigurat o protecție uniformă cu efect egal în toate țările UE participante. Întreprinderile au posibilitatea de a își proteja invențiile în toate statele membre ale UE cu ajutorul unui adevărat brevet al UE. De asemenea, pot contesta și apăra brevete unitare printr-o singură acțiune în justiție, sesizând Curtea Unică în materie de brevete nou creată. Acest lucru eficientizează sistemul și permite economii în privința costurilor de traducere. Acordul privind Curtea unică în materie de brevete (ACUB) prevede că trebuie respectată supremația dreptului UE (articolul 20 din ACUB) și că hotărârile CJUE sunt obligatorii pentru Curtea unică în materie de brevete. Curtea unică în materie de brevete este o instanță comună în prezent pentru 18 state membre ale UE. Ea este formată din Tribunalul de Primă Instanță, Curtea de Apel și grefa. Tribunalul de Primă Instanță are o structură descentralizată și cuprinde o unitate centrală la Paris, cu o secție la München și la Milano, precum și o unitate regională și mai multe unități locale în întreaga Europă. Curtea de Apel are sediul în Luxemburg și se pronunță cu privire la recursurile formulate împotriva hotărârilor Tribunalului de Primă Instanță și cu privire la cererile de reexaminare a hotărârilor definitive ale Curții. Orice complet de judecată al Curții de Apel are o componență multinațională de trei judecători calificați din punct de vedere juridic și doi judecători calificați din punct de vedere tehnic, cu calificări și experiență în domeniul tehnologic în cauză, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din UPCA.
4. Secretele comerciale
Practica păstrării confidențialității asupra informațiilor comerciale („know-how”) are o tradiție seculară. În multe țări există instrumente legale pentru a proteja secretele comerciale, fie că sunt sau nu definite ca parte a DPI. Nivelul de protecție acordat informațiilor confidențiale nu poate fi comparat cu alte domenii ale dreptului proprietății intelectuale, cum sunt brevetele, drepturile de autor și mărcile, dar poate, în principiu, să se aplice pe termen nelimitat, mai degrabă decât pentru o perioadă limitată. Protecția secretelor comerciale diferă de la un stat la altul mai mult decât alte domenii ale dreptului proprietății intelectuale și poate fi chiar mai avantajoasă și mai ieftină decât solicitarea protecției oficiale a brevetelor. În 2016 a fost adoptată o directivă privind protecția secretelor comerciale, și anume Directiva (UE) 2016/943 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale.
5. DPI pentru soiurile de plante
Protecția soiurilor de plante, denumită și „dreptul amelioratorului de plante”, este o formă de drept de proprietate intelectuală acordat amelioratorului unui soi de plante nou. Sistemul UE de protecție a soiurilor de plante, bazat pe principiile Convenției internaționale pentru protecția noilor soiuri de plante din 1991, contribuie la dezvoltarea agriculturii și a horticulturii. Legislația UE stabilește un sistem protecție a drepturilor asupra soiurilor de plante. Sistemul permite acordarea de drepturi de proprietate intelectuală pentru soiurile de plante. Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante implementează și aplică acest sistem.
6. Indicații geografice (IG)
În conformitate cu sistemul DPI al UE în domeniul agricol, denumirile produselor înregistrate ca având indicație geografică (IG) sunt protejate din punct de vedere juridic împotriva imitațiilor și a utilizării necorespunzătoare în UE și în țările terțe cu care a fost semnat un acord de protecție specific. Denumirile de produse pot beneficia de o indicație geografică dacă au o legătură specifică cu locul în care este fabricat produsul. Această recunoaștere permite consumatorilor să aibă încredere în produsele de calitate și să le diferențieze, ajutând, în același timp, producătorii să își comercializeze produsele mai bine. Recunoscute ca proprietate intelectuală, indicațiile geografice joacă un rol din ce în ce mai important în negocierile comerciale dintre UE și alte țări. De exemplu, Statele Unite sunt în continuare preocupate de protecția indicațiilor geografice de către UE, care are un impact atât asupra protecției mărcilor americane, cât și asupra accesului pe piață al produselor americane care utilizează denumiri comune pe piețele UE și ale țărilor terțe[1]. Regulamentul privind indicațiile geografice pentru băuturile spirtoase și produsele agricole [Regulamentul (UE) 2024/1143 din 11 aprilie 2024 privind indicațiile geografice pentru vin, băuturi spirtoase și produse agricole, precum și privind specialitățile tradiționale garantate și mențiunile facultative de calitate pentru produsele agricole], identifică produsele care au calități, caracteristici sau o reputație datorită factorilor naturali și umani legați de locul lor de origine. Produsele în cauză sau cărora li s-a acordat recunoașterea IG sunt enumerate în registrele IG. Un regulament asemănător privind protecția indicațiilor geografice pentru produsele artizanale și industriale a fost adoptat la 18 octombrie 2023: Regulamentul (UE) 2023/2411. Acesta oferă indicațiilor geografice pentru produsele industriale care pot fi asociate cu zona lor geografică de producție (cum ar fi cuțitele de Albacete, sticla de Boemia și porțelanul de Limoges), o protecție asemănătoare cu cea acordată alimentelor sau băuturilor produse la nivel regional.
La nivel internațional, decizia Consiliului privind aderarea Uniunii Europene la Actul de la Geneva [Decizia (UE) 2019/1754 a Consiliului din 7 octombrie 2019 privind aderarea Uniunii Europene la Actul de la Geneva al Acordului de la Lisabona privind denumirile de origine și indicațiile geografice] desemnează EUIPO ca autoritate competentă în ceea ce privește indicațiile geografice. Statele Unite sunt în continuare foarte preocupate de rezultatul negocierilor din cadrul OMPI din 2015 în vederea extinderii Acordului de la Lisabona privind protecția denumirilor de origine[2].
7. Lupta împotriva contrafacerii
Potrivit estimărilor, importurile în UE de mărfuri contrafăcute și piratate se ridică la aproximativ 85 de miliarde EUR (până la 5 % din totalul importurilor). La nivel mondial, comerțul cu mărfuri piratate reprezintă până la 2,5 % din schimburile comerciale și are o valoare de până la 338 de miliarde EUR, ceea ce cauzează prejudicii semnificative titularilor de drepturi, guvernelor și economiilor.
Întrucât combaterea eficace a contrafacerii și a pirateriei era îngreunată de diferențele dintre regimurile de sancțiuni aplicabile în statele membre, Parlamentul European și Consiliul au adoptat într-o primă etapă o directivă privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (Directiva 2004/48/CE). Aceasta este destinată să consolideze combaterea pirateriei și a contrafacerii prin apropierea legislațiilor naționale pentru a asigura un nivel ridicat, echivalent și omogen de protecție a proprietății intelectuale pe piața unică și prevede măsuri, proceduri și compensații în temeiul dreptului civil și administrativ. Regulamentul privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către autoritățile vamale [Regulamentul (UE) nr. 608/2013] prevede norme procedurale pentru a asigura respectarea de către aceste autorități a drepturilor de proprietate intelectuală în cazul bunurilor care fac obiectul supravegherii și controlului vamal.
B. Noțiunea „epuizării” drepturilor
1. Definiție
Această noțiune juridică sau doctrină care se aplică tuturor domeniilor de proprietate industrială înseamnă că, după ce un produs protejat de un drept de proprietate intelectuală (de exemplu, un brevet) a fost vândut de titularul dreptului de proprietate intelectuală sau de alte persoane cu consimțământul titularului, dreptul de proprietate intelectuală este considerat epuizat. În UE, CJUE a interpretat întotdeauna tratatele UE în sensul că drepturile conferite de DPI sunt epuizate în cadrul pieței unice prin introducerea bunurilor relevante pe piață (de către titularul drepturilor sau cu consimțământul său). Titularul unui drept de proprietate intelectuală industrială sau comercială protejat prin legislația unui stat membru nu poate invoca legislația în cauză pentru a se opune importului unui produs care a fost pus în circulație pe piața unui alt stat membru.
2. Limite
„Epuizarea” drepturilor în UE nu se aplică în cazul comercializării produselor contrafăcute, nici al produselor puse în circulație în afara Spațiului Economic European (articolul 6 din Acordul TRIPS). În 1999, în hotărârea Sebago Inc. și Ancienne Maison Dubois & Fils SA/ GB-Unic SA (cauza C-173/98), CJUE a decis că statele membre nu sunt autorizate să prevadă în legislația națională epuizarea drepturilor unei mărci pentru produsele puse în circulație pe piața dintr-o țară terță.
3. Acte juridice din acest domeniu
Normele UE privind epuizarea sunt în mare parte rezultatul jurisprudenței CJUE care interpretează articolul 34 din TFUE privind măsurile cu efect echivalent restricțiilor cantitative între statele membre[3]. Această jurisprudență se reflectă în fiecare dintre actele legislative relevante ale UE referitoare la DPI.
C. Jurisprudența recentă a CJUE
CJUE a confirmat în 2012, în hotărârea în cauza SAS (C-406/10), faptul că, în conformitate cu Directiva 91/250/CEE, doar expresia unui program pentru calculator este protejată prin dreptul de autor, ideile și principiile care stau la baza logicii, a algoritmelor și a limbajelor de programare nu sunt protejate în temeiul acestei directive (punctul 32 din hotărâre). Curtea a subliniat că nici funcționalitatea unui program de calculator, nici limbajul de programare și formatul fișierelor de date utilizate în cadrul unui program de calculator pentru exploatarea anumitor funcții ale acestuia nu constituie o formă de exprimare a acestui program în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 91/250/CEE (punctul 39).
În hotărârea sa în cauza C-160/15 (GS Media BV/Sanoma Media Netherlands BV și alții), CJUE a declarat că postarea unui hyperlink pe un site internet către lucrări protejate de drepturi de autor și publicate fără acordul autorului pe alt site internet nu constituie „comunicare către public” dacă persoana care a postat acel link nu urmărește câștiguri financiare și acționează fără a ști că acele lucrări au fost publicate ilegal.
În hotărârea sa în cauza C-484/14 din 15 septembrie 2016, CJUE a considerat că punerea la dispoziția publicului larg a unei rețele WI-FI în mod gratuit pentru a atrage atenția clienților potențiali asupra bunurilor și serviciilor unui magazin reprezintă un „serviciu al societății informaționale” în sensul Directivei 2000/31/CE și confirmă că, în anumite condiții, un furnizor de servicii care oferă acces la o rețea de comunicare poate să nu fie considerat responsabil. Prin urmare, titularii drepturilor de autor nu au dreptul de a solicita compensații pe motiv că rețeaua a fost utilizată de terțe părți pentru a le încălca drepturile. Securizarea conexiunii internet prin intermediul unei parole asigură un echilibru între drepturile de proprietate intelectuală ale titularilor, pe de o parte, și libertatea de a desfășura o activitate comercială a furnizorilor de acces și libertatea de informare a utilizatorilor rețelei, pe de altă parte.
În hotărârea sa din 8 septembrie 2020 în cauza C-265/19[Recorded Artists Actors Performers Ltd/Phonographic Performance (Irlanda) Ltd și alții], CJUE a statuat că un stat membru nu poate refuza dreptul la remunerație artiștilor interpreți sau executanți din țări terțe din afara Spațiului Economic European invocând clauza de reciprocitate din Tratatul OMPI. Toți producătorii de înregistrări sonore și artiștii interpreți sau executanți ai părților contractante la Tratatul OMPI privind interpretările și execuțiile și fonogramele au dreptul la o remunerație echitabilă. Ca răspuns la hotărârea CJUE, Comisia a deschis, la 11 septembrie 2023, o consultare privind condițiile de remunerare a artiștilor interpreți sau executanți și a producătorilor de înregistrări din țări din afara UE pentru muzica înregistrată vândută în UE, din cauza preocupărilor părților interesate din SUA cu privire la faptul că statele membre ale UE rețin redevențele de la producătorii și artiștii interpreți sau executanți din SUA.
Rolul Parlamentului European
Proprietatea intelectuală creează valoare adăugată pentru întreprinderile și economiile UE. Protejarea sa uniformă și asigurarea aplicării sale contribuie la promovarea inovării și a creșterii economice. Parlamentul depune eforturi pentru armonizarea DPI, prin crearea unui sistem unic al UE, în paralel cu sistemele naționale, așa cum este cazul cu marca și desenele UE și cu brevetul european unitar.
Prin diverse rezoluții cu privire la DPI, în special cu privire la protecția juridică a bazelor de date, a invențiilor biotehnologice și a drepturilor de autor, Parlamentul a susținut armonizarea progresivă a acestor drepturi. Parlamentul s-a opus, de altfel, ca elemente ale corpului uman să facă obiectul unui brevet. La 27 februarie 2014, Parlamentul a adoptat o rezoluție din proprie inițiativă privind taxele pentru copierea privată (dreptul de a face copii private ale unui conținut obținut legal), în urma creșterii importanței economice a copierii private digitale, ca rezultat al progresului tehnologic. Parlamentul a fost, de asemenea, foarte implicat în elaborarea tratatului OMPI privind excepțiile de la drepturile de autor pentru persoanele cu deficiențe de vedere (Tratatul de la Marrakesh).
Pe parcursul revizuirii normelor UE privind drepturile de autor [a se vedea secțiunea A(2)(a)], au avut loc dezbateri publice aprinse, axate pe articolele 11 și 13 din proiectul de directivă privind drepturile de autor pe piața unică digitală. Această dezbatere a culminat cu votul în Parlament care a susținut eforturile de a crea un nou drept pentru ca întreprinderile din mass-media să poată monetiza conținutul de pe anumite platforme mari de știri, precum și un nou drept pentru a facilita urmărirea încălcărilor drepturilor de autor pe internet. Deși industria creativă a salutat propunerile, reprezentanții societăților din domeniul tehnologiei le-au criticat dur. În cele din urmă, votul Parlamentului a stabilit încă o dată tonul pentru adoptarea Directivei UE privind drepturile de autor.
Cercetările pregătite pentru Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului indică faptul că inteligența artificială (IA) delimitează noi frontiere de protecție a drepturilor de autor, în special în ceea ce privește antrenarea nedivulgată a IA cu materialele protejate sau datele protejate prin drepturi de autor și generarea ulterioară de conținut de către această IA[4]. Departamentul tematic pentru justiție, libertăți civile și afaceri instituționale a organizat un atelier specializat privind IA generativă și drepturile de autor pentru a sprijini activitatea Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului în acest domeniu[5]. În plus, o serie de acorduri contractuale facilitează eliminarea drepturilor de proprietate intelectuală asupra datelor sau permit preluarea drepturilor de proprietate intelectuală ale persoanelor vizate, pe baza faptului că publicarea a avut loc pe o anumită platformă sau că invenția/creația a fost realizată în cadrul unui contract de servicii. Astfel de măsuri se referă, printre altele, la:
- acordurile juridice care îi privează pe creatori de DPI sau îi obligă să acorde licențe neremunerate pentru conținutul plasat pe serviciile și serverele platformelor digitale și/sau care transferă aceste drepturi platformelor;
- contractele de tip „buy-out” prin care platformele preiau DPI ale creatorilor;
- acorduri juridice care îi privează pe angajații, inventatorii sau creatorii de DPI de conținutul creat în cursul angajării sau al prestării serviciilor și/sau care transferă aceste drepturi angajatorului („work for hire”)[6].
JAGODA KAROLINA MACIEJEWSKA / Udo Bux / Mariusz Maciejewski