Politica de mediu: principii generale și cadrul de bază

Europa se confruntă cu probleme de mediu complexe, de la schimbările climatice și pierderea biodiversității până la epuizarea resurselor și poluare. Pentru a aborda aceste provocări, UE a pus în aplicare un set amplu de politici de mediu care au adus preocupările legate de mediu în fruntea agendei politice a UE. Cele patru principii-cheie ale politicii europene de mediu sunt cele de precauție, prevenire, remediere a poluării la sursă și „poluatorul plătește”.

Temei juridic

Articolul 11 și articolele 191-193 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) stabilesc că UE deține competența în materie de politică de mediu. Printre domeniile sale de acțiune se numără poluarea aerului și a apei, gestionarea deșeurilor și schimbările climatice.

Origini și evoluție

A. Declarații internaționale

În 1972 a avut loc la Stockholm prima Conferință a ONU privind mediul uman. Aceasta a plasat chestiunile de mediu în centrul preocupărilor internaționale și a adoptat principii de bună gestionare a mediului, inclusiv Declarația de la Stockholm și Planul de acțiune pentru mediul uman.

În 1992 a avut loc la Rio de Janeiro „Summitul Pământului”. Grație acestei conferințe s-au adoptat numeroase declarații importante, cum ar fi Agenda 21, Declarația de la Rio, Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) și Convenția privind diversitatea biologică.

B. Tratatele europene

La summitul de la Paris din 1972, Consiliul Comunităților Europene a declarat că este nevoie de o politică de mediu comunitară care să însoțească politicile economice și a cerut să se elaboreze un program de acțiune pentru conservarea și îmbunătățirea mediului și pentru combaterea poluării și a noxelor.

În 1987, Actul Unic European a introdus un nou titlu, „Mediul” (titlul VII), care a oferit primul temei juridic pentru o politică de mediu comună. Scopurile sale sunt de a păstra calitatea mediului, de a proteja sănătatea umană și de a asigura utilizarea rațională a resurselor naturale. Revizuirile ulterioare ale tratatului au consolidat angajamentul Uniunii față de protecția mediului și rolul Parlamentului în dezvoltarea acesteia.

În 1993, Tratatul de la Maastricht a făcut din mediu un domeniu de politică oficial al UE (titlul XVI). Acesta a introdus procedura de codecizie, iar votul cu majoritate calificată în Consiliu a devenit regulă generală. În plus, a invitat insistent statele membre să-și evalueze impactul asupra mediului și să susțină principiul creșterii sustenabile.

În 1999, articolul 3c din Tratatul de la Amsterdam prevedea integrarea protecției mediului în toate politicile sectoriale ale UE, pentru a promova dezvoltarea sustenabilă.

În 2007, Tratatul de la Lisabona a făcut din schimbările climatice și dezvoltarea durabilă o prioritate. Prin acesta, UE a primit și personalitate juridică pentru a încheia acorduri internaționale.

Principii generale

Politica de mediu a UE se bazează pe patru principii:

• Precauția: dacă o acțiune sau o politică poate dăuna mediului sau sănătății publice și dacă persistă o incertitudine științifică cu privire la efectele sale, această acțiune nu ar trebui întreprinsă până când nu se aduc mai multe dovezi;
• Prevenirea: un instrument menit să prevină daunele aduse mediului, și nu să reacționeze la ele. Acest principiu impune luarea de măsuri preventive pentru a anticipa și a evita daunele aduse mediului.
• Corectarea poluării la sursă: dacă s-au adus deja daune mediului, poluatorii sunt obligați să IA măsurile adecvate pentru repararea daunelor la punctul de origine.
• „Poluatorul plătește”: Dacă s-au adus daune, operatorii sunt obligați să adopte măsurile adecvate pentru remedierea acestora și să suporte cheltuielile aferente. Acest principiu este pus în aplicare prin intermediul Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător, care vizează să prevină sau să corecteze daunele aduse mediului, și anume speciilor sau habitatelor naturale protejate, apei și solului.

Cadrul de bază

A. Programele de acțiune pentru mediu

Începând din 1973, Comisia elaborează programe de acțiune pentru mediu (PAM) multianuale, care stabilesc viitoarele propuneri legislative și obiective pentru politica de mediu a UE. În mai 2022, a intrat în vigoare cel de-al optulea PAMca agendă comună a UE convenită pe cale juridică pentru politica de mediu până la sfârșitul anului 2030. Acesta se bazează pe obiectivele de mediu și climatice ale Pactului verde european prin șase obiective prioritare:

• Atingerea obiectivului pentru 2030 de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% (în comparație cu nivelurile din 1990) și obținerea neutralității climatice până în 2050;
• creșterea capacității de adaptare, îmbunătățirea rezilienței și reducerea vulnerabilității la schimbările climatice;
• promovarea unui model de creștere regenerativă, decuplarea creșterii economice de utilizarea resurselor și degradarea mediului și accelerarea tranziției către o economie circulară;
• urmărirea obiectivului zero poluare, inclusiv pentru aer, apă și sol și protejarea sănătății și a calității vieții europenilor;
• protejarea, conservarea și refacerea biodiversității și îmbunătățirea capitalului natural, în special a aerului, apei și solului, a ecosistemelor forestiere, de apă dulce, de zonă umedă și marine;
• reducerea presiunilor asupra climei și mediului legate de producție și consum, în special în domeniile energiei, dezvoltării industriale, clădirilor și infrastructurii, mobilității și sistemului alimentar.

B. Inițiative orizontale

1. Dezvoltarea durabilă

UE a introdus prima sa strategie de dezvoltare durabilă în 2001, incluzând astfel o dimensiune de mediu în strategia de la Lisabona. Ca răspuns la Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de ONU în 2015, Comisia a publicat în 2016 o comunicare intitulată „Următorii pași către un viitor european durabil – Acțiunea europeană pentru durabilitate”, în care prezintă modul în care pot fi integrate obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) în prioritățile de politică ale UE.

Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv prioritar pentru politicile interne și externe ale UE, iar UE este un partener mondial principal pentru punerea în aplicare a ODD.

2. Decarbonizarea

UE intenționează să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Acesta se află în centrul Pactului verde european, lansat în 2019, care stabilește un plan de transformare a economiei, energiei, transporturilor și industriilor Europei pentru un viitor mai durabil. Legea europeană a climei, adoptată în 2021, a transpus acest obiectiv în lege prin stabilirea unui obiectiv obligatoriu din punct de vedere juridic la nivelul UE privind neutralitatea climatică sau emisiile nete de gaze cu efect de seră (GES) până în 2050. Scopul său este de a se asigura că toate politicile UE sprijină acest obiectiv și că toate sectoarele economiei și societății contribuie în mod egal la atingerea acestuia. Ca etapă intermediară, UE a stabilit ca obiectiv pentru 2030 reducerea emisiilor nete de GES cu cel puțin 55 % comparativ cu nivelurile din 1990. Negocierile privind obiectivele pentru 2040 sunt în curs de desfășurare. În 2023, UE a adoptat pachetul „Pregătiți pentru 55”, un set de propuneri de revizuire a tuturor instrumentele de politică relevante pentru atingerea obiectivului climatic în perspectiva anului 2030. În februarie 2025 a fost prezentat Pactul pentru o industrie curată , care face parte din strategia extinsă a Planului industrial al Pactului verde european. El are ca obiectiv transformarea UE într-un lider global în dezvoltarea de tehnologii curate și reducerea emisiilor de carbon, vizând atingerea neutralității climatice până în 2050.

3. Biodiversitatea

În 2011, UE și-a adoptat strategia în domeniul biodiversității pentru 2020, care reflecta angajamentele asumate în cadrul Convenției ONU privind diversitatea biologică, principalul acord internațional privind biodiversitatea, la care UE este parte. Comisia și-a prezentat strategia privind biodiversitatea pentru 2030 în mai 2020, ca parte a Pactului verde european. Aceasta este un plan amănunțit, ambițios și pe termen lung de protejare a naturii și de inversare a deteriorării ecosistemelor. Potrivit instrumentului de urmărire a acțiunilor al Comisiei, până în prezent au fost duse la bun sfârșit 51 de acțiuni din Strategia UE privind biodiversitatea, 44 de acțiuni sunt în desfășurare, iar 9 prezintă întârzieri.

În iunie 2024 colegiuitorii au adoptat Regulamentul privind restaurarea naturii [Regulamentul (UE) 2024/1991], care prevede să se refacă cel puțin 30 % din suprafețele terestre și maritime ale UE până în 2030 și 90 % din toate ecosistemele care au nevoie de restaurare până în 2050.

4. Sistemele alimentare

În mai 2020 în cadrul Pactului verde european, Comisia a prezentat Strategia „ De la fermă la consumator”, care urmărește să asigure sisteme alimentare echitabile, sănătoase și ecologice.

La 19 februarie 2025, Comisia a prezentat o comunicare intitulată „Viziunea pentru agricultură și sectorul alimentar”. Documentul promite că UE va continua să lucreze cu principalele organizații internaționale pentru a îmbunătăți punerea în practică a angajamentelor convenite la nivel internațional și pentru a le insufla mai multă ambiție în a realiza sisteme alimentare durabile la nivel mondial, în concordanță cu Agenda 2030 și cu ODD.

5. Gestionarea deșeurilor

Directiva-cadru privind deşeurile din 2008 definește concepte-cheie precum deșeurile, reciclarea și recuperarea și stabilește principii de bază potrivit cărora deșeurile trebuie gestionate fără a pune în pericol sănătatea umană sau mediul și fără a provoca neplăceri sau a aduce daune naturii și zonelor protejate. În octombrie 2025 au intrat în vigoare noi norme pentru prevenirea și reducerea risipei de alimente și textile în întreaga UE.

C. Cooperarea internațională în domeniul mediului

UE are un rol fundamental în negocierile internaționale în domeniul mediului. UE este parte la numeroase acorduri multilaterale mondiale, regionale sau subregionale în domeniul mediului, care vizează o gamă largă de chestiuni, printre care protecția naturii și biodiversitatea, schimbările climatice și poluarea transfrontalieră a aerului sau a apei. UE a contribuit la elaborarea mai multor acorduri internaționale majore adoptate în 2015 la nivelul ONU, cum ar fi Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă (care include cele 17 ODD mondiale și cele 169 de ținte aferente), Acordul de la Paris privind schimbările climatice și Cadrul de la Sendai pentru reducerea riscurilor de dezastre. Uniunea a devenit și parte la Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție (CITES), punându-și în evidență angajamentul de a conserva biodiversitatea și de a reduce comerțul ilicit cu faună și floră sălbatică. În plus, UE se angajează să pună în aplicare pe deplin și rapid Cadrul mondial pentru biodiversitate de la Kunming-Montreal din 2022, care vizează stoparea și inversarea declinului biodiversității până în 2030.

D. Evaluarea impactului asupra mediului și participarea publicului

Anumite proiecte (private sau publice) care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului, de exemplu, construirea unei autostrăzi sau a unui aeroport, fac obiectul unei evaluări a impactului asupra mediului (EIM). În plus, o serie de planuri și programe publice (de exemplu, privind utilizarea terenurilor, transporturile, energia, deșeurile sau agricultura) fac obiectul unui proces similar care poartă denumirea de evaluare strategică de mediu (SEA). Ambele directive asigură efectuarea unei evaluări de mediu înainte de autorizarea oricăror planuri, programe sau proiecte.

În ambele situații, consultarea publicului reprezintă un aspect fundamental. Acest lucru datează de la Convenția de la Aarhusdin 1998, un acord multilateral de mediu la care UE și toate statele sale membre sunt părți. Convenția garantează publicului trei drepturi: participarea publicului la luarea deciziilor în probleme de mediu, accesul la informațiile referitoare la mediu deținute de autoritățile publice (de exemplu, privind starea mediului sau starea sănătății oamenilor atunci când este afectată de starea mediului) și dreptul de acces la justiție în cazul încălcării celorlalte două drepturi. Aceste drepturi au fost consacrate în legislația UE prin două directive majore, și anume Directiva 2003/4/CE și Directiva 2003/35/CE.

E. Punerea în aplicare, asigurarea respectării și monitorizarea

Eficacitatea politicii europene de mediu este determinată, în mare parte, de punerea în aplicare a acesteia la nivel național, regional și local. Punerea în aplicare și executarea defectuoase rămân probleme mari. Monitorizarea - atât a stării mediului, cât și a nivelului de aplicare a legislației UE în domeniul mediului - este fundamentală.

În mai 2024, a intrat în vigoare noua Directivă privind infracțiunile împotriva mediului . Aceasta abordează activitățile care încalcă obligațiile legale relevante, cum ar fi infracțiunile legate de speciile sălbatice și deteriorarea habitatelor, expedierea sau deversarea ilegală de deșeuri, infracțiunile legate de poluare și comerțul ilegal cu substanțe periculoase.

Rețeaua Uniunii Europene pentru punerea în aplicare și respectarea legislației din domeniul mediului (IMPEL) este o rețea internațională a autorităților din domeniul mediului creată pentru a îmbunătăți asigurarea respectării prin furnizarea unei platforme pentru schimbul de idei și de bune practici între factorii de decizie politică, inspectorii de mediu și responsabilii cu asigurarea respectării.

În mai 2016, Comisia a lansat evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu, un instrument de raportare periodică pentru a îmbunătăți punerea în aplicare a legislației UE referitoare la mediu.

În 1990 a fost înființată în Copenhaga Agenția Europeană de Mediu (AEM) pentru a sprijini dezvoltarea, implementarea și evaluarea politicii de mediu și pentru a informa publicul larg despre această chestiune. În 2025, agenția și-a publicat al șaptelea raport privind starea mediului și perspectivele în acest sens în Europa.

În ceea ce privește monitorizarea, UE gestionează și Programul european de observare a Pământului (Copernicus), care transmite date de observare a mediului prin satelit în scopuri ecologice. În ceea ce privește poluanții, Registrul European al Poluanților Emiși și Transferați (E-PRTR) furnizează date esențiale referitoare la mediu de la peste 30 000 de instalații industriale din UE. Datele din ambele programe sunt accesibile tuturor.

Rolul Parlamentului European

Parlamentul joacă un rol major în elaborarea politicii de mediu a UE de la crearea sa în 1972. În cea de-a opta legislatură a sa (2014-2019), Parlamentul s-a ocupat de acte legislative care decurg din planul de acțiune pentru economia circulară (privind deșeurile, bateriile, vehiculele scoase din uz, depozitarea deșeurilor etc.), de chestiuni legate de schimbările climatice (ratificarea Acordului de la Paris, partajarea eforturilor, contabilizarea exploatării terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultura în cadrul angajamentelor UE în materie de schimbări climatice, reforma sistemului de comercializare a certificatelor de emisii etc.) și altele.

În a noua legislatură (2019-2024), Parlamentul a jucat un rol principal în discutarea propunerilor prezentate de Comisie în cadrul Pactului verde european. În special, Parlamentul a contribuit la conturarea Legii europene a climei, adoptată în 2021, precum și a pachetului „Pregătiți pentru 55”, adoptat în 2023.

În cursul celei de a zecea legislaturi actuale (2024-2029), Parlamentul, în special Comisia pentru mediu, climă și siguranță alimentară, își continuă eforturile pentru ca Uniunea să devină mai durabilă, mai rezilientă la schimbările climatice și mai curată. Deputații depun eforturi deosebite pentru aplicarea Pactului verde și atingerea obiectivelor sale în vederea finalizării unei tranziții juste și echitabile către o economie mai verde și pentru a face față consecințelor schimbărilor climatice. Asigurarea unei alimentații mai sigure pentru toți europenii reprezintă, de asemenea, o prioritate pe ordinea de zi, la fel ca și politicile legate de aspecte precum economia circulară, biodiversitatea, calitatea aerului, a apei și a solului și utilizarea substanțelor chimice și a pesticidelor.

Pentru mai multe informații pe această temă, consultați site-ul internet al Comisiei pentru mediu, climă și siguranță alimentară.

 

Judith BÜRGER / Evelyne Vande Lanoitte

10-2025