Politica de mediu: principii generale și cadrul de bază

Încărcarea fișei tehnice în format pdf

UE se confruntă cu probleme de mediu complexe, de la schimbările climatice și pierderea biodiversității până la epuizarea resurselor și poluare. Pentru a face față acestor probleme, politica europeană de mediu respectă principiile precauției, prevenirii, corectării poluării la sursă și principiul „poluatorul plătește”. În 2019, Comisia a lansat Pactul verde european, care a adus îngrijorările referitoare la mediu în centrul procesului de elaborare a politicilor UE.

Temei juridic

Articolul 11 și articolele 191-193 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) stabilesc că UE deține competența în materie de politică de mediu. Printre domeniile sale de acțiune se numără poluarea aerului și a apei, gestionarea deșeurilor și schimbările climatice.

Origini și evoluție

A. Declarații internaționale

În 1972, a avut loc la Stockholm prima Conferință a ONU privind mediul uman. Aceasta a plasat chestiunile de mediu în centrul preocupărilor internaționale și a adoptat principii de bună gestionare a mediului, inclusiv Declarația de la Stockholm și Planul de acțiune pentru mediul uman.

În 1992 a avut loc la Rio de Janeiro Conferința Organizației Națiunilor Unite privind mediul uman („Summitul Pământului”). Grație acestei conferințe s-au adoptat numeroase declarații influente, cum ar fi Agenda 21, Declarația de la Rio, Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) și Convenția privind diversitatea biologică.

B. Tratatele europene

În 1972, Consiliul European de la Paris a declarat că este nevoie de o politică de mediu comunitară care să însoțească politicile economice și a cerut să se elaboreze un program de acțiune pentru conservarea și îmbunătățirea mediului și pentru combaterea poluării și a noxelor.

În 1987, Actul Unic European a introdus un nou titlu, „Mediul” (titlul VII), care a oferit primul temei juridic pentru o politică de mediu comună. Scopurile sale sunt de a păstra calitatea mediului, de a proteja sănătatea umană și de a asigura utilizarea rațională a resurselor naturale. Revizuirile ulterioare ale tratatului au consolidat angajamentul Uniunii față de protecția mediului și rolul Parlamentului European în dezvoltarea acesteia.

În 1993, Tratatul de la Maastricht a făcut din mediu un domeniu de politică oficial al UE (titlul XVI). Acesta a introdus procedura de codecizie, iar votul cu majoritate calificată în Consiliu a devenit regulă generală. În plus, a invitat insistent statele membre să își evalueze impactul asupra mediului și să susțină principiul creșterii sustenabile.

În 1999, articolul 3c din Tratatul de la Amsterdam prevedea integrarea protecției mediului în toate politicile sectoriale ale UE, pentru a promova dezvoltarea sustenabilă.

În 2007, Tratatul de la Lisabona a făcut din schimbările climatice și dezvoltarea durabilă o prioritate. Prin acesta, UE a primit și personalitate juridică pentru a încheia acorduri internaționale.

Aceste progrese au întărit rolul principal al UE în domeniul mediului la nivel mondial, deschizând calea prin inițiative esențiale precum Pactul verde european și Legea europeană a climei.

Principii generale

Politica de mediu a UE se bazează pe patru principii:

Precauția: dacă o acțiune sau o politică poate dăuna mediului sau sănătății publice și dacă persistă o incertitudine științifică cu privire la efectele sale, această acțiune nu ar trebui întreprinsă până când nu se aduc mai multe dovezi;
Prevenirea: un instrument menit să prevină daunele aduse mediului, și nu să reacționeze la ele. Acest principiu impune luarea de măsuri preventive pentru a anticipa și a evita daunele aduse mediului.
Corectarea poluării la sursă: dacă s-au adus deja daune mediului, poluatorii sunt obligați să adopte măsurile adecvate pentru corectarea acestora la punctul de origine.
„Poluatorul plătește”: Dacă s-au adus daune, operatorii sunt obligați să adopte măsurile adecvate pentru remedierea acestora și să suporte cheltuielile aferente. Acest principiu este pus în aplicare prin intermediul Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător, care vizează să prevină sau să corecteze daunele aduse mediului, și anume speciilor sau habitatelor naturale protejate, apei și solului.

Cadrul de bază

A. Programele de acțiune pentru mediu

Începând din 1973, Comisia elaborează programe de acțiune pentru mediu (PAM) multianuale, care stabilesc viitoarele propuneri legislative și obiective pentru politica de mediu a UE. În mai 2022, a intrat în vigoare cel de-al optulea PAM ca agendă comună a UE convenită pe cale juridică pentru politica de mediu până la sfârșitul anului 2030. Programul reafirmă viziunea din cel de-al șaptelea PAM pentru 2050: asigurarea unei bune calități a vieții pentru toți, respectând totodată limitele planetei.

Noul program sprijină obiectivele de mediu și climatice ale Pactului verde european și se bazează pe acestea, precum și pe șase obiective prioritare:

atingerea obiectivului pentru 2030 de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și obținerea neutralității climatice până în 2050;
creșterea capacității de adaptare, îmbunătățirea rezilienței și reducerea vulnerabilității la schimbările climatice;
promovarea unui model de creștere regenerativă, decuplarea creșterii economice de utilizarea resurselor și degradarea mediului și accelerarea tranziției către o economie circulară;
urmărirea obiectivului zero poluare, inclusiv pentru aer, apă și sol și protejarea sănătății și a calității vieții europenilor;
protejarea, conservarea și refacerea biodiversității și îmbunătățirea capitalului natural, în special a aerului, apei și solului, a ecosistemelor forestiere, de apă dulce, de zonă umedă și marine;
reducerea presiunilor asupra climei și mediului legate de producție și consum, în special în domeniile energiei, dezvoltării industriale, clădirilor și infrastructurii, mobilității și sistemului alimentar.

B. Strategii orizontale

1. Dezvoltarea durabilă

UE a introdus prima sa strategie de dezvoltare durabilă în 2001, incluzând astfel o dimensiune de mediu în Strategia de la Lisabona. Ca răspuns la Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de ONU în 2015, Comisia a publicat în 2016 o comunicare intitulată „Următorii pași către un viitor european durabil – Acțiunea europeană pentru durabilitate”, în care prezintă modul în care pot fi integrate obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) în prioritățile de politică ale UE.

În ianuarie 2019 Comisia a prezentat un document de reflecție privind ODD-urile intitulat „Către o Europă durabilă până în 2030”, care prezintă trei scenarii pentru a se avansa în realizarea ODD-urilor. În martie 2019, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la Raportul anual strategic privind punerea în aplicare și realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă. În rezoluție Parlamentul a declarat că susține unul dintre scenarii, care propune orientarea tuturor acțiunilor UE și ale statelor membre prin stabilirea unor ținte specifice de punere în aplicare a ODD-urilor. Acesta prezintă rezultate concrete pentru 2030 și creează un mecanism de raportare și monitorizare a progreselor înregistrate în realizarea ODD-urilor.

2. Biodiversitatea

În 2011, UE și-a adoptat strategia în domeniul biodiversității pentru 2020, care reflecta angajamentele asumate în cadrul Convenției ONU privind diversitatea biologică (CBD), principalul acord internațional privind biodiversitatea, la care UE este parte. Comisia și-a prezentat strategia privind biodiversitatea pentru 2030 în mai 2020. Aceasta este un plan amănunțit, ambițios și pe termen lung de protejare a naturii și de inversare a tendinței de degradare a ecosistemelor. În iunie 2021 Parlamentul a aprobat această strategie.

În februarie 2024 Parlamentul a aprobat Regulamentul privind refacerea naturii, care prevede să se refacă cel puțin 30 % din suprafețele terestre și maritime până în 2030 și 90 % din toate ecosistemele degradate până în 2050. În prezent, regulamentul așteaptă votul în Consiliu.

3. Sistemele alimentare

În mai 2020 în cadrul Pactului verde european, Comisia a prezentat Strategia „De la fermă la consumator”, care urmărește să asigure sisteme alimentare echitabile, sănătoase și ecologice. Parlamentul European a aprobat în mare măsură viziunea și obiectivele acestei strategii în octombrie 2021.

C. Cooperarea internațională în domeniul mediului

UE are un rol fundamental în negocierile internaționale în domeniul mediului. UE este parte la numeroase acorduri multilaterale mondiale, regionale sau subregionale în domeniul mediului, care vizează o gamă largă de chestiuni, printre care protecția naturii și biodiversitatea, schimbările climatice și poluarea transfrontalieră a aerului sau a apei. UE a contribuit la elaborarea mai multor acorduri internaționale majore adoptate în 2015 la nivelul ONU, cum ar fi Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă (care include cele 17 ODD mondiale și cele 169 de ținte aferente), Acordul de la Paris privind schimbările climatice și Cadrul de la Sendai pentru reducerea riscurilor de dezastre. Uniunea a devenit și parte la Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție (CITES), punându-și în evidență angajamentul față de conservarea biodiversității și de reducerea comerțului ilicit cu faună și floră sălbatică.

D. Evaluarea impactului asupra mediului și participarea publicului

Anumite proiecte (private sau publice) care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului, de exemplu, construirea unei autostrăzi sau a unui aeroport, fac obiectul unei evaluări a impactului asupra mediului (EIM). În plus, o serie de planuri și programe publice (de exemplu, privind utilizarea terenurilor, transporturile, energia, deșeurile sau agricultura) fac obiectul unui proces similar care poartă denumirea de evaluare strategică de mediu (SEA). Ambele directive asigură efectuarea unei evaluări de mediu înainte de autorizarea oricăror planuri, programe sau proiecte.

În ambele situații, consultarea publicului reprezintă un aspect fundamental. Acest lucru datează de la Convenția de la Aarhus din 1998, un acord multilateral de mediu la care UE și toate statele sale membre sunt părți. Convenția garantează publicului trei drepturi: participarea publicului la luarea deciziilor în probleme de mediu, accesul la informațiile referitoare la mediu deținute de autoritățile publice (de exemplu, privind starea mediului sau starea sănătății oamenilor atunci când este afectată de starea mediului) și dreptul de acces la justiție în cazul încălcării celorlalte două drepturi. Aceste drepturi au fost consacrate în legislația UE prin două directive majore, și anume Directiva 2003/4/CE și Directiva 2003/35/CE.

E. Punerea în aplicare, asigurarea respectării și monitorizarea

Eficacitatea politicii europene de mediu este determinată, în mare parte, de punerea în aplicare a acesteia la nivel național, regional și local. Punerea în aplicare și executarea defectuoase rămân probleme mari. Monitorizarea - atât a stării mediului, cât și a nivelului de aplicare a legislației UE în domeniul mediului - este fundamentală.

În 2001, UE a adoptat standarde minime pentru inspecțiile de mediu în statele membre (neobligatorii). Acestea trebuie să asigure că se aplică sancțiuni penale eficace, proporționale și disuasive pentru infracțiunile grave împotriva mediului. Printre acestea se numără, de exemplu: evacuarea sau eliberarea ilegală de substanțe în aer, apă sau sol, comerțul ilegal cu specii ale faunei și florei sălbatice, comerțul ilegal cu substanțe care afectează stratul de ozon și transportul ilicit sau deversarea ilicită de deșeuri.

Rețeaua Uniunii Europene pentru punerea în aplicare și respectarea legislației din domeniul mediului (IMPEL) este o rețea internațională a autorităților din domeniul mediului creată pentru a îmbunătăți asigurarea respectării prin furnizarea unei platforme pentru schimbul de idei și de bune practici între factorii de decizie politică, inspectorii de mediu și responsabilii cu asigurarea respectării.

În mai 2016, Comisia a lansat evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu, un nou instrument conceput să contribuie la punerea în aplicare pe deplin a legislației UE din domeniul mediului, care este strâns legat de verificarea adecvării (Programul privind o reglementare adecvată și funcțională - REFIT) obligațiilor de monitorizare și raportare în temeiul legislației UE existente, în vederea simplificării sale și a reducerii costurilor.

În 1990 a fost înființată în Copenhaga Agenția Europeană de Mediu (AEM) pentru a sprijini dezvoltarea, implementarea și evaluarea politicii de mediu și pentru a informa publicul larg despre această chestiune. În 2020, Agenția a publicat cel de-al șaselea raport privind starea mediului care analizează starea mediului și perspectivele în acest sens în Europa.

În ceea ce privește monitorizarea, UE gestionează și Programul european de observare a Pământului (Copernicus), care transmite date de observare a mediului prin satelit în scopuri ecologice. În ceea ce privește poluanții, Registrul European al Poluanților Emiși și Transferați (E-PRTR) furnizează date esențiale referitoare la mediu de la peste 30 000 de instalații industriale din UE. Datele din ambele programe sunt accesibile tuturor.

Rolul Parlamentului European

Parlamentul are un rol major în formularea legislației UE în domeniul mediului. În cea de-a opta legislatură a sa (2014-2019), Parlamentul s-a ocupat de acte legislative care decurg din planul de acțiune pentru economia circulară (privind deșeurile, bateriile, vehiculele scoase din uz, depozitarea deșeurilor etc.), de chestiuni legate de schimbările climatice (ratificarea Acordului de la Paris, partajarea eforturilor, contabilizarea exploatării terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultura în cadrul angajamentelor UE în materie de schimbări climatice, reforma sistemului de comercializare a certificatelor de emisii etc.) și altele.

În a noua legislatură (2019-2024), Parlamentul a jucat un rol principal în discutarea propunerilor prezentate de Comisie în cadrul Pactului verde european, care a fost lansat oficial în decembrie 2019. Pactul ar trebui să ajute Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic din lume.

În noiembrie 2019 Parlamentul a declarat o situație de urgență în domeniul climei și al mediului în Europa și în întreaga lume. Această măsură a fost urmată de adoptarea Legii europene a climei în 2021. Această lege obligă UE să atingă neutralitatea climatică până în 2050 și stabilește un obiectiv de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030 comparativ cu nivelurile din 1990. În plus, în aprilie 2023 Parlamentul a aprobat actele legislative din pachetul „Pregătiți pentru 55”, care vizează atingerea obiectivelor climatice.

În martie 2024, Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) a discutat un raport al Comisiei și o comunicare privind nevoia urgentă de acțiuni în domeniul climei și al mediului. Astfel, în viitor, Parlamentul va continua să joace un rol important în procesul decizional în domeniul mediului.

Pentru mai multe informații pe această temă, vă rugăm să consultați site-ul Comisiei ENVI.

Christian Kurrer / Alyssia Petit

04-2024