Informare 
 

Parlamentul va vota asupra candidaturii Ursulei von der Leyen la Președinția Comisiei  

Dacă va fi aleasă de către eurodeputați marți, Ursula von der Leyen va deveni Președintele Comisiei Europene pentru următorii cinci ani.

Marți dimineață la ora 9.00 (10.00 ora României), Ursula von der Leyen se va adresa eurodeputaților în plen și își va prezenta viziunea și planurile pentru funcția de Președinte al Comisiei, intervenție urmată de o dezbatere până la ora 12.30 (13.30 ora României).


Doamna von der Leyen, ministrul german al apărării începând cu 2013, a fost numită pe 2 iulie de către Consiliul European candidat pentru funcția de Președinte al Comisiei Europene. Aceasta are nevoie acum de sprijinul unei majorități absolute (50% + 1) a tuturor membrilor Parlamentului European pentru a deveni prima femeie politician în această poziție. Alegerea va avea loc prin vot secret pe hârtie.


Dezbatere: marți, 16 iulie, 09.00 (10.00 ora României)

Vot: marți, 16 iulie, 18.00 (19.00 ora României)

Procedură: alegerea Președintelui Comisiei Europene