Informare 
 

Uniunea Europeană a sănătății: consolidarea prevenirii bolilor și a cooperării transfrontaliere 

PE va dezbate și vota două legi pentru consolidarea Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor și pentru o mai bună abordare a amenințărilor transfrontaliere la adresa sănătății.

La adoptarea poziției lor cu privire la cele două propuneri legislative înainte de vacanța de vară, deputații din Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) au propus o serie de modalități de consolidare a capacității UE de prevenire și control al bolilor. Acest lucru ar putea fi asigurat printr-o extindere a mandatului Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) pentru a acoperi și bolile netransmisibile majore – de exemplu bolile cardiovasculare, cancerul sau diabetul – precum și printr-o coordonare consolidată între organismele UE și omologii naționali și internaționali, precum și printr-o mai bună implicare a statelor membre.

Aceștia au prezentat, de asemenea, modul în care UE ar trebui să consolideze prevenirea, pregătirea și răspunsul în situații de criză atunci când va aborda viitoarele amenințări transfrontaliere grave la adresa sănătății, inclusiv prin proceduri clare și printr-o transparență sporită în ceea ce privește achizițiile publice comune și acordurile de achiziții ale UE.

Context

Ca parte a procesului de construire a unei Uniuni Europene a sănătății, Comisia a propus, la 11 noiembrie 2020, un nou cadru de securitate sanitară, pe baza experienței acumulate în combaterea coronavirusului. Pachetul include o propunere de regulament privind amenințările transfrontaliere grave pentru sănătate și o propunere de consolidare a mandatului Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.

Coduri de procerdură: 2020/0320(COD) - ECDC; 2020/0322(COD) - amenințările transfrontaliere pentru sănătate

Dezbatere: luni, 13 septembrie

Rezultatele votului: miercuri, 15 septembrie

Procedură: procedură legislativă ordinară