Ce rol joacă PE în adoptarea bugetului UE? 

Parlamentul stabilește bugetul anual al UE împreună cu Consiliul. Bugetele anuale trebuie însă să respecte parametrii stabiliți în „cadrul financiar multianual” al UE pe șapte ani. Pentru a fi adoptat, acest buget pe termen lung trebuie aprobat de Parlament.

PE joacă un rol esențial și în controlul cheltuielilor bugetare ale UE, prin intermediul „procedurii anuale de descărcare de gestiune”.

Pe baza recomandărilor Consiliului, PE aprobă conturile anuale și formulează recomandări pentru îmbunătățirea gestiunii bugetare, verificând dacă Comisia Europeană respectă principiile bunei gestiuni financiare și normele și reglementările stabilite în materie de cheltuieli.

Parlamentul aprobă separat gestionarea bugetului general de către instituțiile, agențiile descentralizate și întreprinderile comune.