„Nu” plasticului ce poluează mediul

Pungile de plastic reprezintă una din sursele de poluare a mediului, în special a apelor și a ecosistemelor acvatice. În ultima perioadă de sesiune a mandatului actual, deputații europeni au cerut reducerea consumului de pungi de plastic cu 50% până în 2017 și cu 80% până în 2019 (prin comparație cu 2010). Pungile de plastic au fost tema unui concurs de fotografie în aprilie. Fotografia câștigătoare ilustrează acest articol.

Gábor Szellő / Nowadays
„În zilele noastre”, de Gábor Szellő

În 2010 au fost plasate pe piață în medie aproape 200 de pungi de plastic pentru fiecare cetățean european, arată un studiu al serviciului de cercetare al Parlamentului European.


În afară de reducerea numărului de pungi de plastic, propunerea aprobată de Parlamentul European prevede ca pungile de plastic să fie vândute, și nu oferite gratis în sectorul alimentar (cu o recomandare similară pentru sectorul nealimentar), reducerea costurilor pungilor biodegradabile și înlocuirea treptată a pungilor ușoare pentru alimente cu pungi de hârtie reciclabilă sau degradabile (până în 2019).

 

„Deputații au votat astăzi pentru a întări în mod semnificativ propunerile legislative ale UE menite să reducă utilizarea pungilor de plastic și transformarea lor în deșeuri, mai ales pentru a include ținte obligatorii de reducere la nivel european, precum și pentru a include cerința ca pungile de plastic să nu fie distribuite gratis. Așa cum s-a demonstrat în unele state, reducerea semnificativă a consumului de pungi de plastic este realizabilă printr-o politică coerentă”, a spus raportoarea Margrete Auken (Verzi/ALE, Danemarca) după votul în plen.


Acesta articol este ilustrat de fotografia „În zilele noastre” a fotografului Gábor Szellő din Ungaria. Puteți consulta fotografiile acestuia făcând clic pe legătura din dreapta paginii.


Tema concursului de fotografie din luna viitoare este „În drum spre vot – ziua alegerilor”. Data până la care pot fi trimise fotografiile este 25 mai la miezul nopții CET. De data aceasta, fiecare participant poate trimite până la cinci fotografii. Faceți clic aici  pentru mai multe detalii.