Nominalizările pentru Premiul Saharov 2015 

Data actualizării: 
 
Creat:   
 

Distribuiți această pagină: 

Nominalizările pentru Premiul Saharov 2015  

Nominalizările la Premiul Saharov 2015 au fost prezentate oficial pe 28 septembrie în cadrul unei reuniuni comune a comisiilor pentru afaceri externe, dezvoltare și drepturile omului. Premiul este acordat în fiecare an persoanelor care luptă împotriva intoleranței, fanatismului și oprimării. Câștigătorul va fi anunțat în octombrie.

„Candidații de anul acesta se implică într-un număr de chestiuni sensibile: corupția, abuzul de putere, libertatea de gândire și de exprimare, emanciparea femeilor. Toate aceste cauze sunt extrem de importante pentru noi”, a spus vicepreședintele comisiei pentru drepturile omului, Cristian Preda (PPE, România), în deschiderea reuniunii.


Nominalizările anului 2015 sunt:


Activista din Somalia pentru abolirea mutilării genitale feminine și fost ministru Edna Adan Ismail. Este directoarea spitalului-maternitate Edna Adan din Hargeisa – și fondatoarea acestuia. A fost nominalizată de EFDD.


„Alături de mulți concetățeni de-ai ei, Edna și-a suflecat literalmente mânecile, transformându-și patria într-o poveste de succes rară în Cornul Africii. Persistența și determinarea ei au dus la îmbunătățiri remarcabile în rolul femeilor în societatea modernă din Somaliland”, a spus eurodeputatul James Carver (EFDD, Regatul Unit).


Raif Badawi: blogger din Arabia Saudită, autor al site-ului web Liberalii saudiți liberi. A fost condamnat la 10 ani de închisoare, 1.000 de lovituri de bici și o amendă substanțială pentru insultarea valorilor islamice pe site-ul său. Badawi a fost nominalizat de grupurile S&D, CRE și Verzi/ALE.


„Nu îmi pot imagina că astăzi, aici, cineva poate fi legat în public și biciuit doar pentru curajul de a-și exprima propriile opinii, Nominalizându-l pe Raif Badawi, dorim să îi onorăm pe toți cei care luptă pentru libertatea de exprimare în lume”, a spus eurodeputatul Pier Antonio Panzeri (S&D, Italia).


„Grupul Conservatorii și Reformiștii Europeni susține candidatura”, a adăugat eurodeputata Anna Fotyga (CRE, Polonia).


Tamás Meszerics (Verzi/ALE, Ungaria) a spus că, în calitate de blogger trăind într-unul dintre cele mai opresive regimuri din lume, „Badawi reprezintă un simbol al luptei pentru libertatea de exprimare”. „Europa nu poate rămâne mută când astfel de oameni suferă tortură sau moarte doar pentru că își exprimă ideile în Arabia Saudită”, a adăugat dumnealui.


Opoziția democratică din Venezuela, reprezentată de Mesa de la Unidad Democrática – o coaliție electorală formată în 2008 pentru unificarea opoziției la partidului președintelui Hugo Chávez – și prizonierii politici. Nominalizarea a fost făcută de PPE și eurodeputații Fernando Maura Barandiarán și Dita Charanzová.


„Deși guvernul din Venezuela a fost ales democratic, în momentul de față, acesta exercită un control totalitarist asupra populației. Acest grup face parte din opoziția democratică din Venezuela: luptă pentru drepturile lor”, a spus eurodeputatul spaniol Luis de Grandes Pascual în numele PPE.


Fernando Maura Barandiarán (ALDE, Spania) a spus că acordarea Premiului Saharov opoziției democratice din Venezuela ar însemna un sprijin și acordarea unei protecții acestei mișcări.


Boris Nemtsov, fizician rus, fost viceprim-ministru și politician din opoziție, asasinat în februarie 2015 la Moscova. A fost nominalizat de ALDE.


„Un lider al societății civile ruse, care a luptat pentru o Rusie democratică, prosperă și pașnică. În calitate de lider al opoziției și activist al societății civile, domnul Nemțov a luptat pentru demascarea corupției și a abuzului de putere din Rusia. Și a plătit cu viața”, a spus Urmas Paet (ALDE, Estonia).


Nadia Savcenko, pilot militar, membră Verkhovna Rada și a delegației Ucrainei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. A fost prinsă pe 18 iunie 2014 și transferată ilegal în Federația Rusă. Nominalizată de Conservatorii și Reformiștii Europeni.


„O femeie remarcabilă și un simbol al celor peste 150 de alți prizonieri luați de Rusia în urma anexării Crimeii”, a spus Anna Fotyga (CRE, Polonia), descriind-o pe doamna Savcenko.


Trei denunțători: Edward Snowden, expert IT, care a lucrat pentru NSA și a trimis presei informații despre programele de supraveghere în masă, Antoine Deltour, fost controlor financiar la Price Waterhouse Coopers, care a revelat presei decizii fiscale secrete în Luxembourg și Stéphanie Gibaud, care a dezvăluit cazuri de evaziune fiscală și spălare de bani la UBS AG. Nominalizați de GUE/NGL.


„Au ridicat vălul și nu este drept să fie lipsiți de drepturile lor sau să riște sentințe cu închisoarea”, a spus Fabio de Masi (GUE/NGL, Germania).


Premiul Saharov: ce este și cum funcționează


Premiul Saharov pentru libertatea de gândire este acordat de Parlamentul European în fiecare an. Onorează persone și organizații care apără drepturile omului și libertățile fundamentale. Anul trecut, laureat a fost Denis Mukwege.


Nominalizările pentru Premiul Sakharov se pot face de grupurile politice sau un grup de cel puțin 40 de eurodeputați. Comisiile pentru afaceri externe și dezvoltare aleg prin vot trei finaliști, iar mai târziu, câștigătorul este ales de Conferința Președinților.

Calendar 
  • 28 septembrie: prezentarea nominaliztărilor în cadrul unei reuniuni comune a comisiilor pentru afaceri externe, dezvoltare și drepturile omului. 
  • 15 octombrie: vot asupra celor trei finaliști în cadrul unei reuniuni comune a comisiilor pentru afaceri externe și dezvoltare 
  • 29 octombrie: decizia Conferinței Președinților 
  • 16 decembrie: ceremonia acordării premiului, la Strasbourg.