Quo vadis, Europa: Juncker prezintă opțiunile UE într-o dezbatere plenară

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat cinci scenarii pentru viitorul UE, de la retragerea la o piață internă la continuarea integrării cu viteză maximă.

Juncker: „Încotro te îndrepţi, Europa?”

Ideile sale au provocat reacții diferite din partea grupurilor politice, dar majoritatea deputaților au salutat oportunitatea de a reflecta asupra direcției Europei în momentul în care Regatul Unit ar putea anunța oficial ieșirea din UE.

Domnul Juncker a prezentat cinci căi pentru proiectul european:

  • „continuând pe același drum”, cu politicile actuale
  • „accent exclusiv pe piața unică”
  • „cei care doresc mai mult realizează mai mult”, o Europă cu mai multe viteze, în care țările ce doresc să progreseze într-un anumit domeniu pot să o facă, neașteptându-le pe celelalte
  • „mai puțin, dar mai eficient”, cu un număr limitat de domenii în care statele membre să facă mai mult, lăsând deoparte alte politici
  • „mult mai mult, împreună”, aprofundarea integrării în majoritatea politicilor.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, nu a spus care este varianta sa preferată. „Nu voi lua decizia singur. Vor avea un cuvânt de spus Parlamentul dumneavoastră, parlamentele naționale, guvernele, societatea civilă, cu alte cuvinte, cetățenii își vor spune opinia. Preferăm să ascultăm înainte să ne declarăm opiniile”.

Reacțiile deputaților

În dezbaterea ce a urmat discursului domnului Juncker, o parte dintre eurodeputați au salutat contribuția Comisiei în prezentarea căilor pe care ar putea merge Europa în viitor, în timp ce alții au fost dezamăgiți de faptul că nu există indicații clare legate de preferințele Comisiei. Câțiva deputați au spus că întreaga dezbatere arată că UE eșuează.  

„Am făcut multe greșeli înainte de a ajunge în acest punct. Brexit nu este cauza. Brexit este ultima consecință și trebuie să ne asigurăm că rămâne ultima consecință”, a spus Esteban González Pons (PPE, Spania).

„Ne prezentați un document de reflecție și scenarii în locul unui plan clar care să ne fortifice casa și să alunge furtuna”, a declarat Gianni Pittella (S&D, Italia).

Mai multe despre reacțiile grupurilor politice.

Rapoartele Parlamentului despre viitorul Europei

Deputații europeni au adoptat deja trei rezoluții privind viitorul Europei în plen, în februarie, la Strasbourg. Una examinează ameliorările posibile în sistemul existent, alta ia în considerare felul în care schimbarea tratatelor ar putea fi necesară pentru reforme adiționale, iar ultima propune apropierea economiilor țărilor din zona euro și felul în care acestea pot deveni mai rezistente față de factorii externi.

Urmăriți materialele video pentru a afla mai multe despre propunerile Parlamentului.

Mai multe informaţii