Săptămâna la Parlament: securitatea socială, protecția denunţătorilor de nereguli, „Săptămâna Drepturilor Omului” 

 
 

Distribuiți această pagină: 

Accesul echitabil la securitatea socială, protecția denunțătorilor de nereguli și promovarea drepturilor omului se află pe ordinea de zi a Parlamentului din această săptămână.

Accesul echitabil la securitatea socială

Marți, comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale va vota asupra unor norme noi privind coordonarea sistemelor de securitate socială, de pe urma cărora vor beneficia lucrătorii transfrontalieri din UE. Regulamentul include beneficii privind ajutorul de șomaj, familia și serviciile de sănătate pe termen lung. De asemenea, acest proiect legislativ are ca obiectiv asigurarea accesului echitabil la securitate socială pentru toți cetățenii UE.

„Săptămâna Drepturilor Omului”

Pentru a marca cea de-a 70-a aniversare a Declarației Universale a Drepturilor Omului, Parlamentul găzduiește „Săptămâna Drepturilor Omului” în perioada 19-23 noiembrie. Cu această ocazie, marți va avea loc o conferință la nivel înalt care se va concentra asupra modului de integrare a drepturilor omului în afaceri, dezvoltare durabilă și acțiuni externe.

Denunțătorii de nereguli

În aceeași zi, comisia pentru afaceri juridice va vota asupra unor standarde comune la nivelul UE privind protecția denunțătorilor de nereguli. Eurodeputații doresc să extindă definiția „denunțătorului de nereguli” și să ia măsuri de protecție pentru cei care se confruntă cu represalii.

Protecție împotriva produselor cancerigene

Deoarece cancerul reprezintă cea mai mare problemă de sănătate legată de locul de muncă, comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale va vota marți asupra unor norme care vor limita expunerea lucrătorilor la produsele chimice cancerigene. În această listă vor fi incluse cinci produse care cauzează cancer, utilizate în principal în laboratoare, în construcții și în industria textilă.

Vehicule autonome

Comisia pentru transport și turism propune reglementări clare privind vehiculele autonome, precum autoturismele automate, dronele care transportă mărfuri, taxiurile aeriene și navele autonome. Deputați europeni doresc testarea în situații reale și garantarea protecției datelor și siguranței consumatorilor. Votul asupra acestor reglementări va avea loc joi.

Parlamentul tinerilor

Luni, 800 de tineri participă la prima ediție al evenimentului „Parlamentul tinerilor” în cardul căruia vor discuta despre cele mai importante teme privind tineretul înainte de alegerile europene. Puteți urmări ceremoniile de deschidere și de închidere ale evenimentului.