Alegerile 2019: cea mai mare prezență la urne din ultimii 20 de ani 

 
 

Distribuiți această pagină: 

După ce au aflat rezultatele finale ale alegerilor europene 2019, deputații europeni au finalizat grupurile politice și urmează să decidă cine va fi viitorul președinte al Comisiei Europene.

Rezultate preliminare 

Prezența la vot


De data asta, peste 50% dintre europenii cu drept de vot au participat la alegerile europene, cel mai mare procent din ultimii 20 de ani. Este prima dată când prezența la vot a crescut de la primele alegeri directe, din 1979.


Procentul a crescut în 21 de țări. În șapte dintre acesta, creșterea a fost cu peste 10 puncte procentuale. România a cunoscut o creștere de 18,63 de puncte procentuale.


Citiți mai multe despre alegeri pe blogul nostru.

Rezultatele


Pentru detalii coplete despre rezultatele alegerilor consultați site-ul rezultatelor.


Grupurile politice


După alegeri, noii deputați europeni decid cărui grup politic se alătură sau dacă vor forma grupuri noi. Grupurile includ membri din țări diferite, care împărtășesc afilierea politică. În imaginea de mai sus puteți vedea că au fost înființate șapte grupuri.


Grupurile politice beneficiază de anumite avantaje, precum mai multă influență și mai mult timp de vorbire, dar trebuie să îndeplinească anumite cerințe: cel puțin 25 de membri provenind din cel puțin șapte state membre.


Întrebări și răspunsuri despre grupurile politice

Candidații cap de listă


Partidele politice europene și-au desemnat candidații „cap de listă” pentru președinția Comisiei Europene. Pe baza rezultatelor alegerilor europene, unul dintre candidații „cap de listă” va fi ales Președinte al Comisiei de către Parlamentul European, după ce este propus în mod oficial de către șefii de stat și de guvern, care vor lua în considerare rezultatele alegerilor europene.


Așa s-a întâmplat pentru prima dată în 2014, când candidatul „cap de listă” al Partidului Popular European, Jean-Claude Juncker, a fost numit Președintele Comisiei.


Candidații cap de listă mai sunt cunoscuți și sub numele de Spitzenkandidaten.


Pe baza rezultatelor alegerilor, candidații cap de listă vor încerca să formeze o majoritate în Parlament, care să îi sprijine.