Cartea albastră UE: reguli noi pentru a atrage lucrători înalt calificați

Aflați cum dorește UE să crească atractivitatea Cărții albastre europene pentru migranții cu înaltă calificare.

Cartea albastră a UE pentru lucrătorii străini cu înaltă calificare

Deputații europeni au adoptat reforma inițiativei privind Cartea albastră a UE, care va ușura atragerea de lucrători înalt calificați din afara Europei.

În mai 2021 negociatorii Parlamentului și Consiliului s-au pus de acord asupra unei revizuiri a directivei din 2009 privind Cartea albastră, prin care angajatorii din țările UE să poată angaja mai ușor oameni din alte țări. Propusă inițial de Comisia Europeană în 2016, aceasta este singura schimbare legislativă la nivelul UE din ultimii ani în domeniul migrației legale a forței de muncă.

Directiva revizuită cu privire la condițiile de intrare și rezidență prevede criterii mai flexibile, inclusiv un prag mai scăzut al salariului minim pe care solicitanții trebuie să-l obțină pentru a se încadra. De asemenea, revizuirea include o extindere a drepturilor beneficiarilor care să-i ajute să se deplaseze în interiorul UE și să se reunească mai rapid cu familia.

Scăderea preconizată a populației apte de muncă din UE de la 333 milioane în 2016 la 292 milioane până în 2070 va avea consecințe semnificative asupra forței de muncă. Votul Parlamentului în sesiunea plenară din septembrie asupra reformei sistemului Cărții albastre va facilita angajarea lucrătorilor non-UE înalt calificați.


Citiți mai multe despre politica UE în privința migrației.


Actualizarea sistemului Carte albastră va permite solicitanților să prezinte un contract de muncă pe minim șase luni față de 12 luni în prezent. Pentru a permite accesul mai multor persoane, pragul salarial pentru acordarea cărții albastre va fi redus la o valoare între salariul mediu anual brut și de 1,6 ori salariul mediu anual brut.

Deținătorii de carte albastră se vor putea muta mai ușor într-o altă țară UE după ce au lucrat timp de un an în țara în care s-au stabilit inițial. Familia acestora va putea să-i însoțească.

În același timp, regulile actualizate vor permite refugiaților și solicitanților de azil care trăiesc în UE să aplice pentru o carte albastră în alte țări UE și nu doar în țara în care locuiesc acum, cum a fost regula până acum.

Prin coborârea pragului de admitere și întărirea drepturilor conferite de Cartea albastră deținătorilor și familiilor acestora, Parlamentul dorește să crească atractivitatea Cărții albastre a UE.

Statele UE pot respinge sau refuza să reînnoiască solicitările de obținere a Cărții albastre dacă există o amenințare dovedită la siguranța publică. În decizia de emitere a cărți albastre statele membre vor putea ține cont de condițiile existente pe piața muncii locale, de exemplu de rata ridicată a șomajului.

Cartea albastră conferă lucrătorilor înalt calificați din afara UE dreptul de a locui și de a munci în orice stat UE cu excepția Danemarcei și a Irlandei.


Citiți mai multe despre imigrație în UE


Articole pe același subiect