Candidează la Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni 2022 

 
 

Distribuiți această pagină: 

Ai între 16 și 30 de ani și lucrezi la un proiect cu dimensiune europeană? Candidează la Premiul Charlemagne 2022 și câștigă fonduri pentru a-l dezvolta.

Candidează la Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni 2022  

Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni, organizat de către Parlamentul European și Fundația Internațională pentru Premiul Charlemagne din Aachen, este acordat în fiecare an proiectelor cu o puternică dimensiune europeană realizate de tineri. Peste 4250 de proiecte au concurat pentru obținerea premiului.

Înscrierile pentru ediția 2022 sunt deschise până pe 13 februarie 2022 (ora României 00:59 din 14 februarie).


Premiul


Cele trei proiecte câștigătoare sunt alese dintre cele 27 de proiecte nominalizate de juriile naționale din fiecare stat UE. Premiul întâi este de 7500 EUR, al doilea de 5000 EUR și al treilea de 2500 EUR. Dacă situația o va permite, la ceremonia de decernare din 24 mai 2022 vor fi invitați la Aachen, în Germania, toți cei 27 de laureați naționali.


Regulile


Pentru a fi eligibile, proiectele trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

  • să promoveze înțelegerea europeană și internațională;
  • să favorizeze dezvoltarea unui sentiment comun de identitate și integrare europeană;
  • să servească drept model pentru tinerii din Europa;
  • să ofere exemple concrete de europeni care trăiesc împreună ca o singură comunitate.

Află mai multe informații pe site-ul premiului.

Dacă ai întrebări ne poți contacta la: youth@ep.europa.eu.


Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni 2021


În 2021 premiul întâi a revenit proiectului ceh Fakescape, care folosește jocurile pentru a-i învăța pe tineri cum să gândească critic și să discearnă știrile false.

Citește mai multe despre câștigătorii edițiilor 2020 și 2021 ai Premiului Charlemagne pentru tinerii europeni


Rețele sociale

Participă la discuții pe rețelele sociale folosind eticheta hashtag #ECYP2022.

Calendar 
  • Termen limită pentru înscrieri: 13 februarie 2022 
  • Selecția câștigătorilor naționali: 20 martie 
  • Evaluarea juriului european: din 20 martie până pe 11 aprilie 2022 
  • Ceremonia de decernare din Aachen: 24 mai 2022