Europa de mâine: UE deschide drumul pentru Conferința privind viitorul Europei

Președinții Parlamentului European, al Comisiei și al Consiliului UE au semnat declarația comună asupra Conferinței privind Viitorul Europei

Conferința privind viitorul Europei: scrieți viitorul

Președintele Parlamentului, David Sassoli, Prim-ministrul Portugaliei, António Costa, în numele Consiliului UE și Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, au semnat declarația într-o ceremonie ce a avut loc pe 10 martie în sala plenară din Bruxelles a Parlamentului European.

Conferința privind Viitorul Europei dorește să acorde un rol mai important cetățenilor în formularea viitoarelor politici și ambiții ale Uniunii Europene. Aceștia pot să participe la numeroase evenimente și dezbateri pe cuprinsul întregii UE, și de asemenea se pot exprima pe o platformă digitală multilingvă.


„Așteptările cetățenilor UE sunt mai puternice ca niciodată”, a declarat Sassoli. „Este esențial să continuăm să oferim Europei pârghiile necesare pentru a răspunde acestor așteptări, acestor cereri de solidaritate. Este o șansă de a redescoperi esența proiectului european. Invităm toți cetățenii europeni să se implice în Conferință și să construiască Europa de mâine, așa încât ea să devină Europa lor.


„Suntem conștienți că nu toți avem aceeași viziune asupra viitorului Europei”, a spus Costa. „Tocmai de aceea Conferința privind Viitorul Europei va fi un moment decisiv în care putem discuta fără niciun tabu și putem pune împreună viziunile noastre diferite. Doar așa putem depăși ceea ce ne separă și putem întări ceea ce ne aduce împreună”.


„Vremurile de criză sunt exact momentele în care vedem Europa care funcționează pentru oameni, dar vedem și unde trebuie să ne îmbunătățim.” a declarat von der Leyen. „Această Conferință trebuie să ajungă mai departe de Bruxelles, mai departe de capitalele fiecărui stat. Vrem să ascultăm cetățenii europeni în toată diversitatea lor - de la tineri la vârstnici, de la orășeni la cei din mediul rural, de la studenți la cei care au ieșit în stradă să protesteze, precum și pe cei care au îndoieli dacă o uniune tot mai strânsă este calea cea mai potrivită”.


Un sondaj ce a avut loc la sfârșitul lui 2020 arată că trei sferturi dintre europeni cred că această Conferință va avea un impact pozitiv asupra democrației în UE. Jumătate dintre respondenți spun că vor să se implice ei înșiși.

Aflați mai multe