Coronavirus: calendarul măsurilor la nivelul UE

UE ia măsuri concrete împotriva pandemiei coronavirus și a impactului acesteia. Vezi calendarul acțiunilor organizate pe domenii.

Află ce face UE în domeniul sănătății, cercetării, economiei, muncii, societății civile, călătoriilor și transportului.

Puteți consulta și cronologia acțiunilor UE în 2021 și în 2022.

SĂNĂTATE PUBLICĂ

Susținerea sectoarelor sănătății publice și asigurarea disponibilității echipamentelor medicale

  • infographic illustration

    20 de milioane de teste antigenice rapide pentru statele membre

    18 decembrie 2020

    Comisia Europeană a propus norme comune pentru utilizarea, validarea și recunoașterea reciprocă a testelor antigenice rapide. În plus, peste 20 de milioane de teste au fost puse la dispoziția statelor membre.

  • infographic illustration

    Programul EU4Health

    14 decembrie 2020

    Negociatorii Consiliului și ai Parlamentului au căzut de acord cu privire la programul EU4Health, care urmărește să contracareze pericolele sanitare transfrontaliere și să crească reziliența sistemelor de sănătate europene. Datorită Parlamentului, finanțarea a fost majorată la 5,1 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027. Comisia Europeană propusese acest nou program pe 28 mai 2020.

  • infographic illustration

    Programul EU4Health

    13 noiembrie 2020

    Parlamentul European își adoptă poziția cu privire la programul EU4Health, care urmărește să contracareze pericolele sanitare transfrontaliere și să crească reziliența sistemelor de sănătate europene. Comisia Europeană a propus noul program la 28 mai.

  • infographic illustration

    O Uniune Europeană a Sănătății

    11 noiembrie 2020

    Comisia prezintă un prim set de măsuri pentru a realiza o Uniune Europeană a Sănătății, care să asigure o pregătire și o reacție mai bună în cazul crizelor sanitare. Propunerea include un mecanism al UE de reacție în situații de urgență, care urmează să fie instituit pentru a declara o situație de urgență în mod independent, mai rapid și mai solid, pentru Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC).

  • infographic illustration

    Se facilitează importurile de echipamente medicale

    28 octombrie 2020

    Pentru a obține mai ușor echipamente medicale din țări non-UE, se acordă o scutire temporară de taxe vamale și de TVA pentru importurile acestora. Derogarea, deja aplicabilă de la 30 ianuarie 2020, se prelungește până în aprilie 2021. În plus, noile norme vor acorda scutiri de TVA pentru vânzarea de vaccinuri și truse de testare către spitale și medici generaliști.

  • infographic illustration

    Combaterea penuriei de medicamente

    17 septembrie 2020

    Într-o rezoluție adoptată la 17 septembrie, Parlamentul a solicitat ca UE să devină mai autonomă în chestiunile legate de sănătate, prin asigurarea aprovizionării, refacerea producției locale de medicamente și o mai bună coordonare la nivelul UE a strategiilor naționale în materie de sănătate.

  • infographic illustration

    Sprijin pentru tratamentul cu plasmă convalescentă

    31 iulie 2020

    Peste 200 de servicii de colectare a sângelui în UE pot solicita finanțare pentru a achiziționa aparate de plasmafereză folosite în tratamentul pacienților cu Covid-19.

  • infographic illustration

    Accesul la Remdesivir în UE

    28 iulie 2020

    Datorită unui contract semnat cu societatea farmaceutică Gilead, există stocuri de Veklury [Remdesivir], primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul Covid-19, pentru statele membre și Regatul Unit.

  • infographic illustration

    O pregătire mai bună pentru apariția unor noi focare

    15 iulie 2020

    Comisia prezintă măsuri imediate pe termen scurt pentru a crește gradul de pregătire al UE în cazul apariției unor focare noi de Covid-19, cum ar fi testări pe scară mai largă, asigurarea aprovizionării cu medicamente și echipamente medicale și reducerea complicațiilor legate de gripa sezonieră.

  • infographic illustration

    Se amână modificarea cerințelor pentru dispozitivele medicale

    17 aprilie 2020

    Pentru a evita întârzierile și lipsa pe piață a dispozitivelor medicale vitale, Parlamentul convine să amâne aplicarea noului Regulament privind dispozitivele medicale.

  • infographic illustration

    Se acordă sprijin de urgență pentru sectoarele sănătății

    17 aprilie 2020

    Uniunea Europeană pune la dispoziție peste trei miliarde de euro din bugetul său pentru a distribui materiale medicale, a coordona transportul de echipamente și de pacienți și a ajuta la construirea de spitale mobile. Pe termen lung, fondurile vor sprijini capacitățile de testare și cercetarea.

  • infographic illustration

    Se creează o rezervă comună de echipamente medicale a Uniunii

    20 martie 2020

    Uniunea Europeană creează o rezervă strategică („RescEU”) de ventilatoare medicale, măști reutilizabile, materiale de laborator și pentru tratamente, care să ajute țările Uniunii care duc lipsă de ele.

  • infographic illustration

    Se mărește capacitatea de producție

    20 martie 2020

    Standardele europene armonizate pentru materialele medicale (măști medicale, îmbrăcăminte de protecție, aparate protectoare pentru respirație etc.) sunt puse la dispoziție gratuit pentru a încuraja creșterea producției.

  • infographic illustration

    Se creează o echipă europeană de experți

    17 martie 2020

    Un grup format din șapte epidemiologi și virusologi din diverse state membre formulează orientări la nivelul Uniunii plecând de la date științifice și coordonează măsurile de control al riscurilor.

  • infographic illustration

    Se garantează disponibilitatea echipamentelor personale de protecție

    15 martie 2020

    Exporturile de echipamente de protecție personală (măști, viziere, haine de protecție etc.) în țările din afara Uniunii nu se fac decât cu autorizare prealabilă.

  • infographic illustration

    Se cumpără echipamente medicale în comun

    28 februarie 2020

    Statele membre își unesc forțele în cadrul acordului pentru achizițiile publice comune pentru a cumpăra echipamente de protecție (mânuși, măști, combinezoane etc.), ventilatoare și kituri de testare.

CERCETARE

Susținerea cercetării și inovării pentru a găsi tratamente și vaccinuri eficiente

  • infographic illustration

    Autorizarea unui al doilea vaccin

    6 ianuarie 2021

    Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Moderna a primit o autorizație de introducere pe piață condiționată în UE.

  • infographic illustration

    Începutul vaccinării în întreaga UE

    27 decembrie 2020

    A început vaccinarea împotriva COVID-19 în întreaga UE. Sunt vaccinate mai întâi persoanele din grupurile prioritare, conform strategiilor naționale de vaccinare ale țărilor UE.

  • infographic illustration

    Autorizarea primului vaccin

    21 decembrie 2020

    În urma unei recomandări științifice pozitive din partea Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), Comisia acordă BioNTech/Pfizer prima autorizație de introducere pe piață condiționată pentru un vaccin COVID-19. Autorizația a fost acceptată de statele membre.

  • infographic illustration

    Contracte pentru un vaccin împotriva Covid-19

    25 noiembrie 2020

    UE a semnat contracte cu AstraZeneca, Sanofi-GSK, Janssen Pharmaceutica NV, BioNTech-Pfizer, CureVac și Moderna, astfel încât statele membre să poată cumpăra vaccinurile acestor companii. De asemenea, este posibilă donarea către țările cu venituri mici și medii sau redirecționarea către alte țări europene.

  • infographic illustration

    UE este unul dintre principalii donatori ai COVAX

    12 noiembrie 2020

    Mecanismul COVAX face parte dintr-o colaborare la nivel mondial care urmărește să accelereze dezvoltarea, producția și accesul echitabil la testele, tratamentele și vaccinurile împotriva Covid-19. UE va contribui cu 500 milioane EUR pentru ca țările cu venituri mici și medii să-și poată procura vaccinuri.

  • infographic illustration

    Strategii eficiente de vaccinare

    15 octombrie 2020

    Comisia prezintă elementele de bază ale strategiilor de vaccinare împotriva Covid-19 ale statelor membre, inclusiv grupurile prioritare care vor fi vaccinate mai întâi.

  • infographic illustration

    128 milioane EUR pentru cercetarea privind diagnosticarea și vaccinurile

    11 august 2020

    UE a acordat 128 de milioane EUR pentru 23 de proiecte de cercetare în cadrul programului de cercetare și inovare Orizont 2020.

    Acestea se adaugă celor 48,25 milioane EUR alocate pentru 18 proiecte de cercetare pentru dezvoltarea de vaccinuri, tratamente noi, teste rapide de diagnosticare și îmbunătățirea pregătirii și reacției la epidemii, precum și celor 117 milioane EUR atribuite pentru 8 proiecte de diagnosticare și tratament prin intermediul Inițiativei pentru medicamente inovatoare.

  • infographic illustration

    Dezvoltarea rapidă de vaccinuri

    10 iulie 2020

    Parlamentul aprobă o derogare temporară de la anumite norme privind studiile clinice, pentru a permite dezvoltarea mai rapidă a vaccinurilor și tratamentelor împotriva Covid-19.

  • infographic illustration

    75 de milioane EUR pentru dezvoltatorul de vaccinuri CureVac

    6 iulie 2020

    Banca Europeană de Investiții (BEI) și CureVac, un dezvoltator de vaccinuri inovator din Germania, încheie un acord de împrumut în valoare de 75 de milioane EUR pentru a sprijini dezvoltarea în curs și fabricarea unor vaccinuri, printre care vaccinul propus de această companie împotriva SARS-CoV-2.

  • infographic illustration

    Un efort mondial de strângere de fonduri pentru dezvoltarea de metode de diagnosticare și vaccinuri 

    27 iunie 2020 

    Summitul „Obiectivul global: Uniți pentru viitorul nostru” mobilizează fonduri suplimentare de 6,15 miliarde EUR în cadrul inițiativei „Răspuns mondial la criza provocată de coronavirus”, crescând totalul promis la aproape 16 miliarde EUR. Inițiativa a fost lansată la 4 mai de UE împreună cu partenerii săi internaționali, invitând țările și organizațiile din întreaga lume să mobilizeze fonduri pentru dezvoltarea și distribuirea de metode de diagnosticare, tratamente și vaccinuri împotriva coronavirusului.

  • infographic illustration

    Strategia UE privind vaccinurile

    17 iunie 2020

    Comisia Europeană prezintă o strategie a UE pentru accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuirii vaccinurilor împotriva Covid-19.

  • infographic illustration

    100 de milioane EUR pentru dezvoltarea vaccinurilor

    11 iunie 2020

    Banca Europeană de Investiții sprijină societatea de imunoterapie BioNTech SE cu o finanțare prin îndatorare în valoare de 100 de milioane EUR pentru dezvoltarea programului său de vaccinare împotriva Covid-19.

  • infographic illustration

    314 milioane EUR pentru întreprinderile inovatoare

    8 iunie 2020

    Au fost alocate 166 de milioane pentru 36 de companii prin intermediul programului-pilot Accelerator al Consiliului european pentru inovare (CEI), pentru a lucra la proiecte inovatoare de combatere a virusului și de susținere a redresării. În plus, au fost acordate 148 milioane EUR altor 36 de companii, pentru a contribui la planul de redresare a Europei. 139 de întreprinderi au primit noua „marcă de excelență” a UE pentru combaterea Covid-19, pentru a le ajuta să atragă finanțări din alte surse.

  • infographic illustration

    Un plus de 122 de milioane EUR pentru cercetare și inovare

    19 mai 2020

    UE lansează o nouă cerere de propuneri de proiecte vizând: reorientarea procesului de fabricație, pentru a produce rapid materiale medicale vitale și echipamente de testare și pentru tratamente; dezvoltarea unor tehnologii medicale pentru a îmbunătăți sistemele de detectare și de îngrijire a pacienților; cercetarea impactului socioeconomic și comportamental al pandemiei de coronavirus pentru a contribui la îmbunătățirea strategiilor de tratament și prevenție. O finanțare în valoare de 122 de milioane EUR va proveni din programul UE pentru cercetare și inovare, Orizont 2020.

  • infographic illustration

    O platformă pentru schimbul de date între cercetători

    20 aprilie

    Pentru a-i ajuta pe cercetătorii din Europa și din întreaga lume în lupta lor împotriva pandemiei de coronavirus, Comisia Europeană, împreună cu câțiva parteneri, lansează o platformă europeană de date privind COVID-19, asigurând colectarea și distribuirea rapidă a datelor provenite din cercetările existente.

ECONOMIE

Susținerea sectorului financiar și al întreprinderilor

  • infographic illustration

    Acordul privind Mecanismul de redresare și reziliență

    18 decembrie 2020

    Negociatorii Consiliului și ai Parlamentului au ajuns la un acord asupra normelor Mecanismului de redresare și reziliență, instrumentul esențial al planului de redresare în urma crizei. Prin acest mecanism se vor acorda 672,5 miliarde EUR sub formă de împrumuturi și granturi, pentru a susține reformele și investițiile din țările UE.

  • infographic illustration

    Aprobarea bugetului pe termen lung 2021-2027

    16 decembrie 2020

    În ședință plenară, Parlamentul a aprobat următorul buget pe șapte ani al UE. Împreună cu pachetul de redresare în urma pandemiei de COVID-19, acesta va permite UE să ofere investiții în valoare de 1,8 miliarde EUR pentru o Europă mai rezilientă, mai verde și mai digitală. La negocierile cu Consiliul, eurodeputații au obținut un buget substanțial mai mare pentru noul program EU4Health.

  • infographic illustration

    Compromisul privind bugetul pe termen lung al UE

    10 noiembrie 2020

    Echipa de negociere a Parlamentului ajunge la un acord provizoriu cu privire la bugetul UE pentru perioada 2021-2027. Parlamentul obține 16 miliarde EUR în plus față de pachetul convenit la summitul UE din iulie. 15 miliarde EUR vor consolida programele emblematice pentru protecția cetățenilor de infecția cu COVID-19 și pentru a oferi oportunități generației următoare. 1 miliard EUR vor fi alocați pentru creșterea flexibilității în contextul nevoilor și crizelor viitoare.

  • infographic illustration

    6,2 miliarde EUR pentru combaterea crizei și accelerarea utilizării vaccinului

    17 septembrie 2020

    Parlamentul aprobă creșterea cu 6,2 miliarde EUR a bugetului pe 2020: Fondurile de coeziune vor fi suplimentate cu 5,1 miliarde EUR pentru ca cererile de rambursare din partea statelor membre pentru acțiunile de combatere a crizei să poată fi acoperite, iar 1,1 miliarde EUR sunt utilizate pentru dezvoltarea și utilizarea unui vaccin împotriva Covid-19.

  • infographic illustration

    Parlamentul deschide calea pentru un plan de redresare

    16 septembrie 2020

    În urma unui vot în plen accelerat în septembrie, Parlamentul a grăbit procedura care permite UE să împrumute 750 miliarde EUR de pe piețe pentru a implementa planul de redresare în urma pandemiei. Deputații și-au reiterat apelul de a introduce noi resurse proprii în bugetul UE, care ar trebui cel puțin să acopere costurile planului.

  • infographic illustration

    Parlamentul critică reducerile bugetare

    23 iulie 2020

    După ce, la jumătatea lui iulie, șefii de stat și de guvern au ajuns la un acord privind bugetul UE pentru perioada 2021-2027 și planul de redresare, deputații în PE adoptă o rezoluție în care-și stabilesc poziția în negocierile cu Consiliul. Parlamentul salută acordul cu privire la valoarea generală a planului de redresare, dar critică reducerea bugetului pe termen lung, solicită asumarea unui angajament obligatoriu pentru noile surse de venituri ale UE și afirmă că intenționează să nu-și dea aprobarea dacă acordul nu este îmbunătățit. Deputații insistă, de asemenea, că Parlamentul trebuie să fie implicat pe deplin în deciziile privind planul de redresare.

  • infographic illustration

    Relaxarea normelor pentru a încuraja băncile să acorde împrumuturi întreprinderilor și gospodăriilor

    19 iunie 2020

    Parlamentul adoptă norme mai flexibile privind cerințele de capital, oferind temporar băncilor condiții favorabile pentru a sprijini fluxurile de credit către întreprinderi și gospodării și pentru a absorbi pierderile, reducând consecințele economice ale măsurilor de izolare legate de epidemie.

  • infographic illustration

    Programul de achiziții de urgență pandemică al BCE (1 350 miliarde)

    4 iunie 2020

    Banca Centrală Europeană majorează cu 600 miliarde EUR pachetul financiar pentru programul de achiziții de urgență pandemică (PEPP), care ajunge la 1 350 miliarde EUR. Programul temporar de achiziții de titluri de valoare din sectorul public și privat a fost lansat inițial în luna martie, cu un buget de 750 miliarde EUR, în plus față de cei 120 miliarde EUR deja mobilizați pentru situația de urgență pandemică.

  • infographic illustration

    750 de miliarde EUR pentru a stimula redresarea economică și socială

    27 mai 2020

    Deputații în Parlamentul European salută propunerile Comisiei Europene referitoare la un instrument de redresare în valoare de 750 de miliarde EUR („Next Generation UE”), în cadrul unui buget pe termen lung al UE revizuit, pentru a combate criza cauzată de pandemia de Covid-19, așa cum au fost prezentate de Ursula von der Leyen în plen. În rezoluțiile sale din 15 mai și 17 aprilie, deputații au solicitat un pachet solid și masiv de redresare economică, axat pe nevoile cetățenilor.

  • infographic illustration

    Flexibilitate maximă pentru direcționarea fondurilor structurale ale Uniunii

    23 aprilie 2020

    Se iau noi măsuri pentru ca statele membre să poată transfera resurse între principalele trei fonduri de coeziune (Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune), între diversele categorii de regiuni și între domeniile prioritare specifice ale fondului.

  • infographic illustration

    BEI sprijină economia (€65 miliarde)

    16 aprilie 2020

    Banca Europeană de Investiții creează un fond de garantare în valoare de 25 de miliarde de euro, deblocând până la 200 de miliarde de euro pentru a ajuta economia europeană, pe lângă cele 40 de miliarde de euro deja mobilizate.

  • infographic illustration

    Planul european pentru eliminarea treptată a măsurilor de izolare

    15 aprilie 2020

    Comisia Europeană și Consiliul European transmit statelor membre orientări și recomandări pentru ieșirea din izolare.

  • infographic illustration

    Ajutor imediat pentru cel puțin 100 000 de IMM-uri

    6 aprilie 2020

    Având în vedere impactul puternic al crizei asupra întreprinderilor mici și mijlocii, Uniunea Europeană deblochează circa 8 miliarde de euro ca finanțare pentru IMM-urile europene.

  • infographic illustration

    Fonduri structurale europene pentru investițiile și resursele esențiale (€37 miliarde)

    27 martie 2020

    37 de miliarde de euro din fondurile structurale ale Uniunii Europene sunt alocate Inițiativei pentru investiții ca reacție la coronavirus pentru a ajuta sistemele medicale, întreprinderile mici și mijlocii și piețele muncii.

  • infographic illustration

    Mai multă flexibilitate fiscală

    23 martie 2020

    Pentru a permite statelor membre să aibă în mod excepțional cheltuieli mai mari pentru a contracara criza, Uniunea Europeană schimbă regulile bugetare, pentru a le face mai flexibile.

  • infographic illustration

    Reguli revizuite pentru ajutoarele de stat

    19 martie 2020

    Statele membre pot aplica în mod flexibil regulile referitoare la ajutorul de stat, pentru a garanta că firmele de toate tipurile rămân cu suficiente lichidități și pentru a asigura continuitatea activității economice.

OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ ȘI SOCIETATEA

Sprijin pentru veniturile gospodăriilor și păstrarea locurilor de muncă în timpul crizei

  • infographic illustration

    Păstrarea locurilor de muncă și continuitatea activității firmelor (100 de miliarde EUR)

    27 octombrie 2020

    Ca parte a reacției la pandemie, UE a adoptat în mai instrumentul SURE, acordând țărilor Uniunii până la 100 de miliarde EUR de împrumuturi în condiții avantajoase, pentru a le permite firmelor să-și păstreze angajații, să reducă orele de muncă și să ofere un sprijin pentru venit. Acesta a fost activat la 22 septembrie. Primele tranșe au fost plătite la 27 octombrie.

  • infographic illustration

    Susținerea sectorului agroalimentar

    19 iunie 2020

    De la izbucnirea epidemiei de Covid-19, UE a luat măsuri excepționale de sprijin financiar și de contracarare a crizei piețelor și a introdus norme mai flexibile de politică agricolă, pentru a ajuta fermierii, pescarii și întreprinderile mici din sectorul agroalimentar să facă față impactului pandemiei.

  • infographic illustration

    Protecție lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri

    19 iunie 2020

    Parlamentul solicită luarea unor măsuri urgente pentru a proteja sănătatea, siguranța și condițiile echitabile de muncă pentru lucrătorii transfrontalieri și sezonieri în contextul crizei coronavirus.

  • infographic illustration

    Clasificarea SARS-CoV-2 într-un grup de risc

    11 iunie 2020

    Parlamentul și Comisia convin să clasifice virusul care provoacă Covid-19, SARS-CoV-2, în grupul de risc 3 din Directiva UE privind agenții biologici, pentru a asigura garanții suplimentare pentru sănătatea și siguranța lucrătorilor.

  • infographic illustration

    Orientările UE pentru o revenire sigură la locul de muncă

    24 aprilie 2020

    UE comunică orientări pentru ca lucrătorii să se poată întoarce la locul de muncă într-un mediu sigur și sănătos. Orientările se referă la mai multe domenii, de la evaluarea riscurilor și îngrijirea lucrătorilor bolnavi la informații specifice pentru anumite sectoare și profesii.

  • infographic illustration

    Ajutarea celor mai defavorizați

    23 aprilie 2020

    Pentru a reduce riscul de infectare, se vor putea folosi bonuri electronice și de hârtie pentru a acorda ajutor alimentar și asistență materială de bază din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane; de asemenea, va fi oferit echipament de protecție lucrătorilor și voluntarilor.

  • infographic illustration

    Asigurarea confidențialității și a protecției datelor pentru aplicațiile de urmărire a contactelor în contextul pandemiei de COVID-19

    17 aprilie 2020

    Comisia Europeană publică orientări și un set de instrumente al UE pentru dezvoltarea noilor aplicații care sprijină combaterea Covid-19. Parlamentul subliniază că orice măsură digitală împotriva pandemiei trebuie să respecte pe deplin legislația privind protecția datelor și confidențialitatea.

  • infographic illustration

    Asistență financiară prin Fondul de solidaritate (€800 milioane)

    26 martie 2020

    Domeniul de aplicare al Fondului de solidaritate al Uniunii Europene este extins, pentru a cuprinde și urgențele de sănătate publică, 800 de milioane de euro fiind astfel puse în 2020 la dispoziția celor mai afectate state europene.

  • infographic illustration

    Evitarea congestionării rețelelor

    19 martie 2020

    Uniunea Europeană a cerut companiilor Netflix, Facebook și YouTube să reducă calitatea în streaming pentru a evita supraîncărcarea rețelelor.

CĂLĂTORII ȘI TRANSPORT

Restricționarea călătoriilor și asigurarea serviciilor vitale

  • infographic illustration

    Măsuri de siguranță pe perioada iernii

    2 decembrie 2020

    Comisia Europeană prezintă o strategie pentru a menține numărul de cazuri de Covid-19 la un nivel scăzut în perioada de iarnă. Aceasta include recomandări adresate statelor membre, pentru a menține cerințele privind distanțarea fizică și măștile, a multiplica testările și depistările contacților, a oferi sfaturi pentru a călători în condiții de siguranță și a dezvolta în continuare strategii de vaccinare.

  • infographic illustration

    Intră în funcțiune portalul UE pentru aplicațiile de depistare și avertizare

    19 octombrie 2020

  • infographic illustration

    Coordonarea măsurilor de restricționare a liberei circulații

    17 septembrie 2020

    Comisia a prezintat o propunere pentru a se asigura că măsurile de restricționare a liberei circulații adoptate de statele membre sunt coordonate și comunicate clar la nivelul UE. Într-o rezoluție adoptată la 17 septembrie, Parlamentul a susținut propunerea și a solicitat evaluări și metodologii armonizate în domeniul sănătății.

  • infographic illustration

    Ridicarea treptată a restricțiilor de călătorie

    15 iunie 2020

    Statele membre elimină treptat restricțiile de călătorie introduse pentru a opri răspândirea coronavirusului. Deputații solicită ca spațiul Schengen, în care se poate călători fără pașaport, să redevină pe deplin funcțional cât mai rapid.

  • infographic illustration

    Reluarea liberei circulații și a turismului - „Re-open EU”

    14 iunie 2020

    Pentru a asigura protecția sănătății publice, UE lansează platforma web „Re-open EU”, pentru a oferi călătorilor informațiile necesare pentru a-și planifica deplasările și vacanțele în Europa, protejându-și totodată sănătatea și siguranța. Informațiile sunt actualizate regulat și sunt disponibile în 24 de limbi.

  • infographic illustration

    13 mai 2020

    Recomandări pentru siguranța călătoriilor

    Comisia Europeană propune orientări și recomandări în domeniul turismului și transporturilor, pentru a ajuta statele membre ale Uniunii să coordoneze ridicarea restricțiilor de călătorie, garantând siguranța și protecția călătorilor.

  • infographic illustration

    Oprirea zborurilor goale

    26 martie 2020

    Regulile Uniunii referitoare la sloturile orare pentru aterizarea și decolarea avioanelor, care obligau companiile aeriene să-și folosească sloturile planificate pentru a le putea păstra și sezonul următor, sunt suspendate temporar.

  • infographic illustration

    Asigurarea circulației fără obstacole a bunurilor și serviciilor

    18 martie 2020

    Uniunea Europeană creează „culoare verzi” de trecere a frontierei, pentru a garanta că bunurile esențiale și echipamentele medicale și de protecție vitale pot fi furnizate în interiorul pieței unice.

  • infographic illustration

    Restricționarea călătoriilor pentru a opri răspândirea virusului

    17 martie 2020

    Uniunea Europeană își închide temporar frontierele pentru călătoriile neesențiale, pentru a opri răspândirea virusului Covid-19.

  • infographic illustration

    Repatrierea cetățenilor Uniunii

    Din ianuarie 2020

    Zeci de mii de cetățeni ai Uniunii Europenei sunt aduși acasă din lumea întreagă mulțumită Mecanismului de protecție civilă al Uniunii.

REACȚIA INTERNAȚIONALĂ A UE

Sprijinirea eforturilor țărilor partenere de combatere a pandemiei de coronavirus

  • infographic illustration

    20 de milioane EUR pentru sistemele de sănătate din Asia de Sud-Est

    1 decembrie 2020

    UE lansează un nou program în valoare de 20 de milioane EUR pentru consolidarea capacităților de monitorizare și testare ale țărilor partenere în cadrul Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), precum și pentru susținerea sistemelor lor de sănătate.

  • infographic illustration

    86.5 milioane EUR pentru Ghana

    20 noiembrie 2020

    UE mobilizează 86,5 milioane EUR ca sprijin de urgență pentru Ghana, pentru a face față consecințelor pandemiei.

  • infographic illustration

    92 de milioane EUR pentru Sahel

    9 noiembrie 2020

    UE oferă 92 de milioane EUR pentru Burkina Faso, Mauritania, Niger și Ciad, pentru a ajuta aceste țări să ofere servicii medicale de calitate și pentru a reduce impactul economic și social al pandemiei.

  • infographic illustration

    25 de milioane EUR pentru Gambia

    19 octombrie 2020

    UE mobilizează 25 de milioane EUR pentru Gambia, ca parte a pachetului „Echipa Europa”, pentru a contribui la redresarea în urma pandemiei și pentru a sprijini tranziția către democrație.

  • infographic illustration

    Podul aerian umanitar al UE

    11 septembrie 2020

    Podul aerian umanitar al UE pentru transportul lucrătorilor umanitari și al produselor de urgență oferă asistență țărilor afectate de pandemia de Covid-19 din întreaga lume. De la lansarea sa pe 8 mai, 67 de zboruri au transportat echipamente medicale și lucrători umanitari în zone critice din Africa, Asia și cele două Americi.

  • infographic illustration

    Continuă livrarea pe tot globul de materiale medicale și echipamente de protecție

    28 iulie 2020

    Prin Mecanismul său de protecție civilă, UE continuă să livreze în întreaga lume materiale medicale și echipamente de protecție individuale. Au fost făcute livrări către 24 de țări, printre care 7 state membre, pe lângă ajutorul bilateral.

  • infographic illustration

    64 de milioane EUR pentru regiunea Africii de Sud

    20 iulie 2020

    UE acordă ajutor umanitar în valoare de 64,7 milioane EUR unor țări precum Angola, Botswana, Comore, Eswatini, Lesotho, Madagascar, Malawi, Mauritius, Mozambic, Namibia, Zambia și Zimbabwe, pentru a sprijini persoanele care au nevoie de ajutor ca să facă față pandemiei, condițiilor meteorologice extreme, cum ar fi seceta persistentă, și altor crize.

  • infographic illustration

    Noul pachet de ajutor pentru Africa de Nord

    2 iulie 2020

    UE adoptă un nou pachet de măsuri de ajutor pentru migranți și comunitățile locale, precum și pentru combaterea Covid-19 în Africa de Nord. Pachetul include fonduri noi în valoare de 80 de milioane EUR, precum și alte 30 de milioane EUR realocate din Fondul fiduciar de urgență pentru Africa.

  • infographic illustration

    Ajutor pentru Republica Centrafricană

    18 iunie 2020

    UE acordă 54 milioane EUR Republicii Centrafricane pentru a sprijini guvernul acestei țări în lupta împotriva coronavirusului.

  • infographic illustration

    Un pachet de 60 milioane EUR pentru ajutorarea țărilor din Cornul Africii

    17 iunie 2020

    UE mobilizează un pachet de 60 milioane EUR pentru a contribui la contracararea impactului sanitar și socioeconomic al crizei în Cornul Africii. În mai, UE a aprobat un ajutor suplimentar de 105,5 milioane EUR pentru proiecte umanitare în Djibouti, Etiopia, Kenya și Somalia, pentru a contribui la acordarea îngrijirilor medicale, la furnizarea ajutorului alimentar și la acoperirea nevoilor de bază ale refugiaților.

  • infographic illustration

    55 milioane EUR suplimentare pentru refugiații sirieni și comunitățile locale din Iordania și Liban

    10 iunie 2020

    UE aprobă un nou pachet de aproape 240 de milioane EUR pentru a oferi un ajutor suplimentar refugiaților din Siria și persoanelor vulnerabile din Irak, Iordania și Liban și pentru a asista țările-gazdă care se confruntă cu provocări în domeniul sănătății publice, printre altele.

  • infographic illustration

    Ajutor umanitar suplimentar de 50 de milioane EUR

    20 mai 2020

    Încă 50 de milioane EUR sunt mobilizate pentru a oferi acces la servicii de sănătate, echipamente de protecție, apă și salubrizare persoanelor vulnerabile din regiunea Sahel și a Lacului Ciad, în Republica Centrafricană, în regiunea Marilor Lacuri din Africa, în Africa de Est, Siria, Yemen, Palestina și Venezuela, precum și populației rohingya. Finanțarea este canalizată prin intermediul organizațiilor neguvernamentale, al organizațiilor internaționale, al agențiilor Organizației Națiunilor Unite și al Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

  • infographic illustration

    3 miliarde EUR împrumut pentru țările învecinate și țările partenere

    15 mai 2020

    UE aprobă împrumuturi în valoare de 3 miliarde EUR pentru a ajuta țările învecinate și țările partenere să atenueze efectele sociale și economice ale pandemiei, păstrându-și totodată stabilitatea financiară.

  • infographic illustration

    3,3 miliarde EUR ca sprijin al UE pentru Balcanii de Vest

    29 aprilie 2020

    UE mobilizează un pachet de peste 3,3 miliarde EUR în sprijinul partenerilor săi din Balcanii de Vest, oferindu-le ajutor pentru sectorul sanitar, pentru redresarea socială și economică, asistența umanitară destinată refugiaților și asistența macro și microfinanciară.

  • infographic illustration

    Aproape 36 de miliarde EUR în sprijinul țărilor partenere

    8 aprilie 2020

    UE lansează pachetul „Echipa Europa” pentru a ajuta țările cele mai vulnerabile să combată pandemia și să-i atenueze consecințele sociale și economice, în special în Africa, în vecinătatea UE, dar și în Asia și în zona Pacificului, precum și în America Latină și în Caraibi.

  • infographic illustration

    Până la 28 de milioane EUR pentru a sprijini cercetarea în Africa subsahariană

    8 aprilie 2020

    Parteneriatul dintre țări europene și țări în curs de dezvoltare privind trialurile clinice (EDCTP) lansează trei cereri de exprimare a interesului pentru sprijinirea capacităților de cercetare în Africa subsahariană, cu un buget de 28 de milioane EUR finanțat din programul Orizont 2020, programul UE de cercetare și inovare.

  • infographic illustration

    700 de milioane EUR asistență financiară pentru a ajuta Grecia să gestioneze migrația

    3 martie 2020

    UE pune la dispoziție 350 de milioane EUR în sprijinul Greciei, țară în care sosesc majoritatea migranților și a refugiaților. O asistență suplimentară în valoare de 350 de milioane EUR poate fi solicitată ca parte a unui buget rectificativ. Greciei i se oferă, de asemenea, asistență sub formă de echipamente medicale, echipe medicale, adăposturi, corturi și pături prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE.

Dezinformarea cu privire la pandemie se răspândește peste tot, ceea ce îngreunează combaterea virusului. UE oferă și promovează activ informațiile fiabile și cooperează cu platformele online pentru a elimina știrile false și înșelătoriile online. La 10 iunie, Comisia a propus o serie de măsuri concrete, care pot fi lansate rapid, pentru combaterea dezinformării.


De asemenea, puteți consulta sinteza noastră privind cele 10 lucruri pe care le face UE pentru a contracara criza provocată de pandemie.

Articole pe același subiect