COVID-19: Sprijinul UE pentru sectorul turismului

Turismul se numără printre sectoarele cele mai afectate de pandemia de COVID-19. Cum protejează UE companiile, lucrătorii și pasagerii?

Restricțiile de călătorie impuse în contextul pandemiei de COVID-19 au decimat sectorul turismului, un actor major în economia UE. Se preconizează că veniturile vor scădea cu 50 % în cazul hotelurilor și al restaurantelor, cu 70 % în cazul operatorilor și agențiilor de turism și cu 90 % în cazul operatorilor de croaziere și al companiilor aeriene. Europa reprezintă jumătate din destinațiile turistice la nivel mondial, iar situația este deosebit de dificilă pentru țările dependente de turism ca Spania, Italia, Franța și Grecia.


La 19 iunie, Parlamentul a votat o rezoluție referitoare la transporturi și turism în 2020, solicitând acțiuni suplimentare pentru a sprijini întreprinderile mici și mijlocii afectate de criză și o linie bugetară dedicată sprijinirii sectorului. Deputații au declarat că această criză ar trebui considerată o oportunitate de modernizare a turismului în UE, făcându-l mai ecologic și mai responsabil din punct de vedere social.


Potrivit Organizației Mondiale a Turismului a Națiunilor Unite, la 18 mai, 100 % din destinațiile turistice de pe glob introduseseră restricții temporare de călătorie ca răspuns la pandemie, 75 % dintre acestea interzicând complet turismul internațional. Între timp, statele membre ale UE au început cu precauție să reducă restricțiile.


Numeroși turiști au avut dificultăți în a se întoarce acasă, în timp ce companiile din sector se confruntă cu probleme grave de lichidități, din cauza numărului foarte mic de rezervări noi și al numărului mare de cereri de rambursare ca urmare a anulărilor. Companiile aeriene, în special, sunt supuse unei presiuni fără precedent.

22,6 de milioane

de persoane lucrează în sectorul turismului din UE

Susținerea sectorului turismului în timpul crizei

Companiile și lucrătorii din sectorul turismului beneficiază deja de măsuri ale UE adoptate ca răspuns la criza provocată de pandemia de COVID-19, inclusiv sprijin sub formă de lichidități, relaxări fiscale și o relaxare a normelor privind ajutoarele de stat, precum și de suspendarea temporară a normelor UE privind sloturile orare, pentru a se evita zborurile cu aeronavele goale.


Pentru a-i proteja pe pasageri, Uniunea Europeană a actualizat orientările privind drepturile pasagerilor și Directiva privind pachetele de servicii de călătorie. UE a facilitat, de asemenea, repatrierea a zeci de mii de cetățeni europeni rămași blocați în străinătate, prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al UE. Măsurile UE de sprijinire a sectorului turismului completează și întăresc măsurile adoptate la nivel național.


Aflați mai multe despre ce face UE pentru a combate coronavirusul

Sectorul turismului din UE în câteva cifre:

  • contribuie cu 9,5 % din PIB-ul UE
  • reprezintă 11,2 % din locurile de muncă din UE
  • has almost 3 million businesses, 90% of which are SMEs

Parlamentul solicită mai multe măsuri pentru a salva sectorul turismului

UE ar trebui să dezvolte un mecanism de prevenție și gestionare pentru a proteja companiile și lucrătorii din sectorul turismului și a garanta siguranța pasagerilor, au afirmat deputații europeni într-o rezoluție votată la 17 aprilie.


Încă din martie, Comisia pentru transport și turism din cadrul Parlamentului a insistat asupra unei acțiuni ferme și coordonate a UE pentru depășirea crizei. Președinta comisiei, Karima Delli, a salutat pachetul Comisiei privind turismul și transporturile din 13 mai și a declarat: „Este esențial să îi asigurăm pe cetățeni că turismul și călătoriile vor fi posibile și sigure în acest an. Ar trebui să folosim această criză pentru a regândi turismul în întreaga UE.”


La 15 mai, Parlamentul a aprobat măsuri de ajutor pentru sectorul transporturilor, pentru a reduce pe cât posibil efectele pandemiei asupra companiilor aeriene, feroviare, rutiere și navale.

Consultați cronologia acțiunii UE împotriva Covid-19