Apărare: UE susține dezvoltarea echipamentului militar

UE va putea cheltui bani pentru apărare pentru prima dată. Eurodeputații au aprobat planuri pentru susținerea dezvoltării în comun a echipamentului și tehnologiilor militare.

Infografic/
Infografic

Consolidarea integrării în domeniul apărării nu este o idee nouă. Comunitatea Europeană pentru Apărare a fost una dintre primele și cele mai ambițioase încercări de a crea o armată europeană comună la începutul anilor 50, dar eșecul acesteia a descurajat avântul pentru o apărare comună a Europei timp de aproape o jumătate de secol.

În ultimele două decenii, mișcarea spre cooperare s-a intensificat și Pesco este cea mai recentă inițiativă de a dezvolta în comun capabilitățile militare europene. De asemenea, pentru prima dată, proiectele de colaborare în domeniul tehnologiilor pentru apărare, cum ar fi dezvoltarea unor drone pentru supravegherea marină, pot fi cofinanțate direct de către UE.

Pe 3 iulie, Parlamentul a aprobat propunerea de a institui un program european de dezvoltare industrială în domeniul apărării, în cadrul căruia se vor aloca 500 de milioane de euro din bugetul UE pentru perioada 2019-2020 pentru a cofinanța dezvoltarea în comun a noilor tehnologii de apărare și a echipamentelor militare. Pentru următorul buget UE pe termen lung 2021-2027, a fost propus un fond european de apărare în valoare de 13 miliarde de euro pentru finanțarea dezvoltării militare și a activităților de cercetare, în timp ce un program test de cercetare în valoare de 90 de milioane de euro pentru 2017-2019 a început deja.

Dezvoltarea produselor de apărare va trebui să fie realizată de un consorţiu format din cel puțin trei societăți stabilite în cel puțin trei state membre pentru a fi eligibile pentru finanțare prin program, în timp ce anumite produse interzise prin lege trebuie excluse de la finanțare.

Detalii

Într-o rezoluție din decembrie 2017 privind politica comună de securitate și apărare, deputații europeni au salutat aceste eforturi pentru o mai bună coordonare a cheltuielilor în materie de apărare și pentru reducerea duplicării eforturilor, reamintind că „în comparație cu SUA, UE28 cheltuiește 40% pe apărare, dar generează numai 15% din capacitățile pe care le obțin Statele Unite, lucru care indică o problemă foarte serioasă legată de eficiență”. Verificați infograficul pentru a afla mai multe despre beneficiile unei cooperări mai strânse în domeniul apărării la nivelul UE.

„Acest prim program european dedicat proiectelor industriale de apărare va spori cooperarea și va consolida competitivitatea industriei de apărare a UE”, a declarat Françoise Grossetête, (PPE, Franța), responsabilă cu propunerile în cadrul Parlamentului, pe 22 mai, în urma unui acord cu Consiliul.