GDPR: acum decideți asupra confidențialității propriilor date digitale  

Data actualizării: 
 
Creat:   
 

Distribuiți această pagină: 

Protejează viața privată a cetățenilor, simplificând regulile pentru companii - legea privind confidențialitatea datelor este pe deplin aplicabilă în întreaga Europă.

Ați încercat vreodată să ștergeți fostul prieten din viața dvs. digitală sau ați vrut să faceți să dispară prima dvs. încercare de blog? Pozele pot fi arse, amintirile se estompează, dar motoarele de căutare și conturile de social media nu lasă trecutul să se odihnească atât de ușor.

 

Cercetările arată că doar 15% dintre persoane consideră că au un control complet asupra informațiilor pe care le oferă online. Cum rămâne cu restul? Pentru o mai mare putere de decizie asupra vieții digitale, europenii au acum un nou instrument - regulile generale de protecție a datelor (GDPR).

 

Valoarea confidențialității

 

„Valoarea vieții private nu a scăzut și, mai ales, nu în rândul tinerilor. Ei își dau seama de ce confidențialitatea datelor este importantă deoarece sunt conectați cu atât de mulți oameni din jurul lor încât simt nevoia de a fi mai puternici în ceea ce privește confidențialitatea și controlul datelor. GDPR face acest lucru mai ușor”, a declarat Jan Philipp Albrecht (Grupul Verzilor/ALE, Germania), care a fost raportor în Parlament când legea a fost adoptată, în 2016.

Ce sunt datele personale? 
  • nume, prenume 
  • adresă 
  • email 
  • număr de card 
  • locul (de exemplu funcția de localizare de pe telefonul mobil) 
  • adresa IP 
  • date deținute de un spital sau doctor care pot duce la identificarea unei persoane. 

GDPR este reacția Uniunii Europene la provocările unei societăți bazate pe date. Scopul său este îmbunătățirea dimensiunii pieței interne și a protecției cetățenilor, prin asigurarea unui control mai mare asupra datelor lor personale și prin stabilirea unei coerențe juridice pentru companii.

 

Control, transparență și responsabilitate

 

GDPR s-a aflat în centrul atenției internaționale după ce s-au publicat rapoarte conform cărora Cambridge Analytica, o firmă de consultanță politică bazată în Marea Britanie, a obținut în mod necorespunzător date despre 87 de milioane de utilizatori Facebook, fără consimțământul lor. Scandalul a fost un subiect de discuție în Parlamentul European și motivul pentru care președintele Facebook, Mark Zuckerberg, a venit în Parlament pe 22 mai pentru a explica modul în care compania sa va respecta noile reguli.

 

„În centrul GDPR se află trei principii importante: controlul, transparența și responsabilitatea. Întotdeauna am împărtășit aceste valori de a da oamenilor control asupra informațiilor pe care le distribuie și  decizia de a le distribui doar către anumite persoane. Acum mergem și mai departe, pentru a respecta aceste noi reguli consolidate”, a spus domnul Zuckerberg.

 

Eurodeputatul Albrecht consideră că multe companii vor merge mai departe și, așa cum promite Facebook, vor pune în aplicare noile norme la nivel mondial.

 

„Multe companii sunt deja pe cale să implementeze standardul GDPR, doar pentru că le este și mai simplu așa. Dacă acestea respectă standardele europene înalte, vor fi protejate de regulile privind protecția datelor pretutindeni în lume”, a declarat domnul Albrecht într-un interviu Facebook în direct.

 

Aflați mai multe despre noile reguli din comunicatul nostru de presă și vizionați videoclipul.