Distribuiți această pagină: 

Femeile trebuie să joace un rol important în politică. Aflați mai multe despre femeile din Parlamentul European din infograficul de mai jos.

Proporția femeilor și bărbaților în Parlamentul European: infografic  

Deși Parlamentul European luptă pentru egalitatea de gen, conform unor date recente, numărul femeilor implicate în politică și în viața publică la nivel local, național și european continuă să fie mic.

În decursul anilor, numărul femeilor din Parlamentul European a crescut. Doar 31 de femei au fost deputate europene din anul 1952 până la primele alegeri directe în 1979. După aceste alegeri, 15,2% dintre europarlamentarii aleși au fost femei. Pe parcursul anilor s-a înregistrat o creștere continuă a procentului femeilor alese în Parlamentul European. În momentul de față acest procent este de 40,4%, cel mai mare de până acum.

Dintre eurodeputații români, 22% sunt femei.

Deputații europeni: situația la 16 iulie 2019  

Numărul femeilor ce ocupă posturi înalte în Parlamentul European crește, de asemenea. În prezent, opt dintre cei 14 vice-președinți și 12 dintre cei 22 de președinți ai comisiilor sunt femei. În mandatul trecut, cinci vicepreședinți și 11 președinți de comisii (din 23) erau femei.

Femei aflate în poziții de conducere la Parlamentul European  

Pentru prima dată, președintele Comisiei Europene este o femeie. Ursula von der Leyen a declarat înainte de alegerea sa în Parlament că își dorește un colegiu de comisari echilibrat din punct de vedere al genului și și-a respectat promisiunea. Pe 9 septembrie, a prezentat 12 femei și 14 bărbați în calitate de comisari desemnați.

Deciziile economice continuă să se situeze în zona în care UE are cel mai mic punctaj în ceea ce privește egalitatea de gen și reprezentarea femeilor. Bărbații continuă să domine băncile centrale și ministerele de finanțe. Parlamentul a solicitat mai multe femei în posturi la nivel înalt în afacerile economice și monetare. Pentru prima dată, o femeie ar putea conduce Banca Centrală Europeană, Christine Lagarde fiind nominalizată pentru acest post.