Drumuri mai sigure: măsuri UE pentru a reduce numărul accidentelor rutiere

Parlamentul a aprobat pe 16 aprilie reguli noi ce ar îmbunătăți siguranța rutieră și ar reduce numărul accidentelor. Normele cer prezența anumitor tehnologii de siguranță în mașinile noi.

©AP images/European Union-EP
Accident rutier ©AP images/European Union-EP

Drumurile din UE sunt cele mai sigure din întreaga lume, cu o medie de 49 de decese rutiere la un milion de locuitori, față de 174 de decese la un milion de locuitori la nivel global. Deși numărul de accidente s-a înjumătățit în ultimele două decenii, statisticile arată că numărul deceselor este în fază de stagnare, ceea ce demonstrează că este nevoie să lucrăm în continuare la îmbunătățirea siguranței rutiere pentru a salva cât mai multe vieți.


Consultați infograficul nostru despre decesele pe drumurile UE.


Noile reguli fac ca echipamentele avansate de siguranță rutieră să devină obligatorii pentru toate vehiculele vândute în UE. Se estimează că acestea se vor aplica vehiculelor noi din mai 2022 și modelelor existente din mai 2024. Regulile urmăresc, de asemenea, schimbarea legislației existente, pentru a lua în considerare evoluția tehnologică și tendințele sociale, precum îmbătrânirea populației, noi surse de distragere a atenției șoferilor (în special utilizarea dispozitivelor electronice în timpul condusului) și creșterea numărului bicicliștilor și pietonilor pe drumurile europene.

Sistemele inteligente de asistență pentru controlul vitezei vor informa șoferul, pe baza hărților și a indicatoarelor rutiere, că depășește limita de viteză. Nu introducem un instrument care să limiteze viteza, cu un sistem inteligent care să îi facă pe șoferi să conștientizeze că depășesc viteza.
Róża Thun
PPE, Polonia

Ce s-ar schimba?


Toate vehiculele noi ar trebui să fie echipate cu 30 de tehnologii de salvare a vieții umane precum asistența inteligentă de viteză, ce semnalează șoferului că a depășit limita de viteză, alerta privind somnolența și atenția, avertizare de distragere a atenției pentru a stimula șoferul să fie atent la situația de trafic, un semnal luminos pentru a semnala șoferilor din spate că mașina frânează brusc, sistemul de detectare a obiectelor și oamenilor din spatele vehiculului cu ajutorul unei camere, sistemul de monitorizare a presiunii anvelopelor, sistemul de monitorizare a nivelului alcoolului, aparatul de înregistrare a evenimentelor, care ar înregistra date relevante imediat înainte, în timpul și imediat după un accident rutier.


Autoturismele și vehiculele ușoare ar urma să fie dotate cu sisteme de avertizare de frânare de urgență (deja obligatorii la camioane) și sisteme de avertizare la ieșirea din benzile de circulație. Camioanelor și autobuzelor li s-ar cere să includă sisteme de vizibilitate directă, care le-ar permite șoferilor să vadă utilizatorii vulnerabili ai drumului, precum și sisteme ce ar detecta prezența bicicliștilor sau pietonilor în imediata vecinătate.


Elementele obligatorii de siguranță arreduce drastic numărul de decese rutiere, deoarece 95% dintre accidente se produc din cauza unor erori umane.


Ce urmează


Noile norme trebuie să fie aprobate oficial de către Consiliul UE ca să poată intra în vigoare.


Mai multe informaţii

Siguranța rutieră: statistici,