Galway și Rijeka: capitalele europene ale culturii în 2020 

 
 

Distribuiți această pagină: 

Două orașe de coastă, unul aflat de-a lungul Atlanticului și celălalt un port din Adriatica, Galway și Rijeka sunt capitalele europene ale culturii în 2020.

Galway (Irlanda) și Rijeka (Croația)  

Inaugurată în 1985, inițiativa capitalelor europene ale culturii evidențiază bogăția și diversitatea culturii din Europa, contribuind totodată la creșterea profilului internațional al orașelor. Titlul are un impact pe termen lung, nu numai asupra culturii, ci și din punct de vedere social și economic.


„Un oraș vibrant și dinamic la marginea Europei”


Cel mai mare oraș din provincia vestică a Irlandei Connacht, Galway este al treilea deținător irlandez al titlului de capitală europeană a culturii. Începând cu luna februarie - pentru a se adapta la vechiul calendar celtic - programul Galway 2020 se construiește în jurul celor patru festivaluri celtice din Imbolc, Bealtaine, Lughnasa și Samhain.


Într-un oraș în care unul din patru locuitori s-a născut în afara Irlandei, migrația se alătură peisajului și limbii: cele trei teme fundamentale ale Galway 2020. Prim-vicepreședinta Parlamentului European, Mairead McGuinness, a cărei circumscripție include Galway, descrie orașul ca fiind sinonim cu cultura: „Galway are o tradiție bogată în literatură, arte și muzică, vatra limbii irlandeze, fiind, în același timp, pe deplin modern și global - un centru pentru dispozitivele medicale și tehnologie. Sunt încântată că acest oraș vibrant și dinamic de la marginea Europei va avea șansa de a se prezenta întregului continent”, a arătat dumneaei.

„Un exemplu strălucitor de toleranță și multiculturalitate”

Rijeka, un oraș croat de pe coasta adriatică, este cunoscut pentru atmosfera boemă și abundența de festivaluri. Găzduiește cel mai mare port din țară și este primul oraș croat care a devenit capitală europeană a culturii.


Sub sloganul „Portul diversității”, programul Rijeka 2020 se va concentra pe trei teme de bază: apa, munca și migrația. Europarlamentarul croat Valter Flego (Renew Europe) a felicitat orașul în care a studiat ingineria mecanică. „Rijeka poate fi un exemplu strălucitor de toleranță și multiculturalitate pentru toate orașele europene. Felicitări sincere orașului în care am fost student pentru această prestigioasă recunoaștere”, a spus dumnealui.