Pactul Verde: cheia unei Uniuni neutre climatic și sustenabile

Pactul Verde este răspunsul UE la criza climatică în desfășurare. Aflați mai multe despre foaia de parcurs pentru o Europă climatic neutră.

În noiembrie 2019, Parlamentul a declarat o situație de urgență climatică, solicitând Comisiei să integreze toate propunerile sale, în conformitate cu obiectivul de 1,5 °C de limitare a încălzirii globale, și să asigure reducerea semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Ca răspuns, Comisia a prezentat Pactul Verde european, o foaie de parcurs pentru ca Europa să devină climatic neutră până în 2050.

Mai multe despre răspunsurile UE la schimbările climatice.

Obiectivele și beneficiile Pactului Verde


Parlamentul a adoptat legea europeană a climei pe 24 iunie 2021. Ținta reducerii emisiilor cu 55% până în 2030 și obiectivul atingerii neutralității climatice până în 2050 devin obligatorii prin lege. Toate acestea apropie UE de obiectivul post 2050 pentru emisii negative, și confirmă poziția de lider a UE în lupta globală împotriva schimbărilor climatice.

Noua lege ar trebui să aducă și alte beneficii cum ar fi: aer, apă și soluri mai curate, facturi la energie mai ieftine, case renovate, transport public îmbunătățit, mai multe stații de încărcare pentru mașini electrice, mai puține deșeuri, hrană mai sănătoasă și un trai mai sănătos pentru generațiile actuale și cele viitoare.

Afacerile vor avea și ele de câștigat întrucât vor apărea noi oportunități în domenii în care Europa dorește să stabilească standardele la nivel global. Se preconizează că vor fi create locuri de muncă, de exemplu în domeniul energiei regenerabile, al clădirilor și proceselor eficiente energetic.

Aflați mai multe despre contribuția UE la acțiunile climatice globale în această cronologie.

Pachetul „Pregătiți pentru 55” și atingerea obiectivelor din Pactul Verde


Pentru atingerea obiectivului UE pentru 2030, Comisia a propus în 2021 un pachet legislativ cunoscut drept „Pregătiți pentru 55”. Acesta cuprinde revizuirea a 13 acte normative interconectate și 6 noi propuneri legislative cu privire la climă și energie.

Reducerea emisiilor din industrie, transport și alte sectoare


În 2023, Parlamentul a adoptat următoarele dosare:

  • revizuirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), astfel încât să includă sectoare poluante cum sunt construcțiile și transportul rutier începând cu 2027 (în ETS II), și transportul maritim. Reformele vor elimina treptat alocările gratuite din aviație până în 2026 și vor promova folosirea unor combustibili durabili în sectorul aviatic.
  • revizuirea Rezervei pentru stabilitatea pieței pentru a corecta dezechilibrul structural între cererea și oferta de alocări în schema ETS a UE
  • implementarea mecanismului de ajustare la frontieră în funcție de carbon care va impune o taxă a carbonului pe bunurile importate pentru a împiedica relocarea producției spre țări mai puțin ambițioase în privința climei


Citiți mai multe despre măsurile luate de UE pentru reducerea emisiilor și a gazelor altele decât CO2 ce produc efect de seră.

Crearea unor fonduri UE pentru sprijinirea gospodăriilor în tranziția ecologică


Parlamentul a aprobat implementarea unui Fond social pentru climă, finanțat din comercializarea alocărilor ETS, pentru a asigura o tranziție energetică echitabilă și pentru a ajuta gospodăriile vulnerabile, afacerile mici și utilizatorii mijloacelor de transport să depășească sărăcia energetică și de mobilitate.

Combaterea schimbărilor climatice - o prioritate UE
Combaterea schimbărilor climatice - o prioritate a UE

Stimularea economiei circulare


Comisia a prezentat, de asemenea, în martie 2020, Planul de acțiune al UE pentru economia circulară. Acesta include măsuri care promovează procesele economiei circulare de-a lungul întregului ciclu de viață al produselor, favorizând consumul sustenabil și reducerea cantității de deșeuri. Planul se axează pe:

 

În noiembrie 2022 Comisia Europeană a propus noi reguli la nivelul UE privind ambalajele.

În cadrul eforturilor de promovare a refolosirii, în special a dreptului de a repara, UE a adoptat reguli pentru un încărcător comun. Până la finalul lui 2024, conectorul USB tip-C va deveni încărcătorul comun pentru majoritatea dispozitivelor electronice din UE. Laptopurile vor trebui să fie echipate cu un port USB tip-C până pe 28 aprilie 2026.

În martie 2023, Comisia a prezentat o nouă propunere pentru a promova repararea și refolosirea bunurilor. Astfel, pe perioada garanției prevăzute de lege, vânzătorii vor trebui să repare produsele, excepție făcând situația în care este mai ieftin să le înlocuiască. Dincolo de perioada de garanție, se vor lua măsuri pentru ca reparațiile să devină mai facile și mai ieftine.

În septembrie 2022 Parlamentului și-a aprobat poziția asupra implementării noii Strategii Industriale care să ajute companiile să depășească criza Covid, să alinieze cheltuielile la politici și să facă tranziția spre o economie ecologică și circulară.

În noiembrie 2021 eurodeputații au cerut o strategie mai cuprinzătoare a UE pentru materii prime esențiale care să facă Europa mai puțin dependentă de importuri pentru industriile strategice. În martie 2023 Comisia a propus instituirea unui cadru legislativ pentru materii prime critice în UE prin care să se asigure o aprovizionare adecvată și diversificată pentru economia digitală a Europei și pentru tranziția ecologică, având ca priorități refolosirea și reciclarea.


Aflați mai multe despre beneficiile economiei circulare și despre cum
combate PE poluarea cu materiale plastice.

Crearea unui sistem alimentar sustenabil


Sectorul alimentar este unul dintre principalii factori ai schimbărilor climatice. Deși agricultura UE este singurul sector agricol major din lume care și-a redus emisiile de gaze cu efect de seră (cu 20 % față de 1990), aceasta produce încă aproximativ 10 % din emisii (din care 70 % sunt cauzate de animale).


Strategia de la fermă la consumator prezentată de Comisie în mai 2020 ar trebui să garanteze un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic, asigurând, în același timp, mijloacele de subzistență ale fermierilor. Acesta acoperă întregul lanț de aprovizionare cu alimente, de la reducerea utilizării pesticidelor și a vânzărilor de antimicrobiene la jumătate și diminuarea utilizării îngrășămintelor, la extinderea agriculturii ecologice.


Parlamentul a salutat strategia de la fermă la consumator a UE într-o rezoluție adoptată în octombrie 2021, dar a adăugat recomandări pentru ca aceasta să devină și mai sustenabilă. Parlamentul a subliniat faptul că pachetul „Pregătiți pentru 55” ar trebui să includă obiective ambițioase pentru emisiile din agricultură și folosirea terenurilor agricole.

Conservarea biodiversității


UE urmărește să combată și pierderea biodiversității, inclusiv pericolul extincției a 1 milion de specii. Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2030, prezentată de Comisie în mai 2020, are scopul de a proteja natura, de a inversa degradarea ecosistemelor și de a opri pierderea biodiversității.

În iunie 2021 Parlamentul și-a adoptat poziția referitoare la Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030: Readucerea naturii în viețile noastre, insistând ca implementarea acesteia să se facă în concordanță cu celelalte strategii ale Pactului verde european.

Întrucât pădurile joacă un rol esențial în absorbția și compensarea emisiilor de carbon, Parlamentul a adoptat noi reguli care să garanteze că bunurile comercializate pe piața europeană nu au contribuit la defrișări sau la degradarea pădurilor nicăieri în lume. Prin acest regulament se verifică, totodată, că produsele respective respectă standardele privind drepturile omului, iar drepturile populațiilor indigene sunt și ele respectate.

Date și cifre privind schimbările climatice

Finanțarea tranziției ecologice


În ianuarie, Comisia a prezentat Planul de investiții pentru o Europă durabilă, strategia de finanțare a Pactului Verde, care urmează să atragă investiții publice și private cu cel puțin o mie de miliarde de euro în următorul deceniu.

Mecanismul pentru o tranziție echitabilă, o componentă a acestui plan, va contribui la atenuarea impactului socioeconomic al tranziției asupra lucrătorilor și comunităților celor mai afectate de tranziție. În mai 2020, Comisia a propus un mecanism de împrumut pentru sectorul public, pentru a sprijini investițiile ecologice în regiunile dependente de combustibili fosili, aprobat de PE în iunie 2021.

Parlamentul și Consiliul au convenit că vor fi introduse noi surse de venit pentru finanțarea bugetului UE și a planului de redresare după Covid-19. Acestea vor include încasări din sistemul de comercializare a certificatelor de emisii și un mecanism de ajustare la frontieră în funcție de carbon, care va impune o taxă asupra importurilor anumitor bunuri.

Pentru a încuraja investițiile în activități sustenabile pentru mediu și a combate dezinformarea în domeniul ecologiei, Parlamentul a adoptat, în iunie 2020, un nou act legislativ privind investițiile sustenabile. În noiembrie 2020, deputații în PE au cerut și trecerea de la un sistem economic nesustenabil la unul sustenabil, aceasta fiind esențială pentru dezvoltarea autonomiei strategice pe termen lung a UE și pentru creșterea rezilienței UE.

Aflați cum ajută Fondul pentru o tranziție justă regiunile din UE să treacă la o economie mai ecologică.