Negocierile comerciale dintre UE și SUA 

Data actualizării: 
 
Creat:   
 

Distribuiți această pagină: 

UE și SUA urmează să intre în negocieri comerciale în încercarea de a rezolva neînțelegerile actuale. Aflați care este rolul decisiv pe care îl va juca Parlamentul.

©AP images/European Union-EP  

Protecționismul american


Relațiile comerciale dintre UE și SUA au fost destul de tensionate după alegerea președintelui Donald Trump care a candidat pe o platformă bazată pe protecționism și naționalism. La sfârșitul lui 2016, negocierile privind Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP) au fost oprite până la emiterea unui nou aviz.


Atunci când președintele american Donald Trump a anunțat că va impune taxe suplimentare asupra importurilor de oțel și aluminiu, eurodeputații au declarat că această măsură este inacceptabilă și incompatibilă cu normele Organizației Mondiale a Comerțului. De asemenea, aceștia sunt preocupați de taxele vamale aplicate de SUA măslinelor spaniole, impuse în ianuarie 2018, după ce SUA au considerat că măslinele erau importate sub prețul pieței.


Negocierile comerciale


Comisia Europeană va negocia în numele UE, dar mandatul său trebuie aprobat în prealabil. Consiliul UE ar putea adopta un proiect privind mandatul de negociere în martie 2019.


Orice acord care rezultă din aceste discuții trebuie să fie aprobat de Parlamentul European înainte de intrarea sa în vigoare.

Bernd Lange: „Încercăm să creăm un sistem comercial bazat pe reguli.” CC-BY-4.0: © European Union 2019 – Source: EP  

Priorități diferite


Deoarece UE și SUA nu sunt pe aceeași lungime de undă în diverse chestiuni, în momentul de față, negocierile privind TTIP par a fi departe de a se finaliza cu succes. UE dorește să-și protejeze industria automobilelor, în timp ce SUA dorește să forțeze UE să faciliteze agricultorilor americani vânzarea produselor lor în Europa. UE a fost mai precaută atunci când s-a pus în discuție producția de alimente, interzicând produse precum carnea de vită tratată cu hormoni și puii spălați cu clor.


Eurodeputatul Bernd Lange, membru din grupul S&D și președinte al comisiei pentru comerț internațional, a spus: „Cred că întreaga strategie din spatele proiectului de mandat pentru negocieri este, bineînțeles, să se calmeze situația și poate să câștigăm ceva timp.”


Domnul Lange a fost principalul negociator de la Parlament pentru negocierile TTIP. Dumnealui a precizat că situația s-a schimbat în mod semnificativ: „Desigur, avem un nou guvern în Statele Unite și asta schimbă mult lucrurile. Acest guvern are o nouă strategie comercială clară, construită pe doi piloni. Unul este de a stimula investițiile în SUA, prin urmare, au măsuri de protecție. Cel de-al doilea pilon este să încerce să restrângă influența Chinei.”


„Desigur, încercăm să creăm un sistem comercial bazat pe reguli. Acordurile noastre bilaterale se bazează pe reguli clare și nu pe putere”, a adăugat Bernd Lange.


Rolul pe care-l joacă Parlamentul European și Congresul american


Domnul Lange a afirmat că Parlamentul ar putea juca un rol important în promovarea relațiilor dintre UE și SUA, menționând numeroasele contacte ale acestuia cu Congresul și părțile interesate.


„În constituția Statelor Unite, comerțul este un drept ce aparține Congresului și au niște acte delegate pentru a da putere președintelui. Ambele parlamente joacă un rol important [...], ambele sunt necesare pentru a crea un pic mai multă ordine în această lume a globalizării comerțului și securității.”


Bananele: exemple de conflicte comerciale anterioare


UE și SUA au avut și în trecut conflicte comerciale. Un exemplu este cel al taxelor pe banane, care au facilitat exportul din unele țări din Africa, Caraibe și Pacific către UE, în detrimentul țărilor din America Latină.


UE a mai avut un conflict cu SUA și Canada în legătură cu carnea de vită tratată cu hormoni, care este considerată a fi periculoasă pentru sănătate. Conflictul a fost aplanat în 2012, când UE a crescut importurile de carne de vită tratată cu hormoni din cele două țări.