Noul președinte al SUA: cum s-ar putea îmbunătăți relațiile UE-SUA

Preluarea funcției de către noul președinte reprezintă o ocazie de a relansa relațiile transatlantice. Aflați în ce domenii intenționează UE să coopereze.

Președintele ales al SUA, Joe Biden.
©Angela Weiss/AFP

Tradițional, Europa și America au format o alianță, dar, sub conducerea lui Donald Trump, SUA a acționat mai unilateral, retrăgându-se din tratate și organizații internaționale.


Având în vedere că Joe Biden a preluat conducerea SUA la 20 ianuarie, UE vede noi oportunități de relansare a cooperării.


La 2 decembrie 2020, Comisia Europeană a prezentat o propunere pentru o nouă agendă transatlantică, care să le permită partenerilor să colaboreze într-o varietate de chestiuni. Consiliul, de asemenea, a reafirmat importanța parteneriatului în concluziile sale din 7 decembrie. La rândul său, Parlamentul așteaptă cu interes o cooperare mai strânsă. În mesajul său publicat pe Twitter la 7 noiembrie, Președintele Parlamentului, David Sassoli, declara: „Lumea are nevoie de o relație puternică între Europa și SUA, în special în aceste vremuri dificile. Așteptăm cu interes să lucrăm împreună pentru a combate pandemia de COVID-19, schimbările climatice și inegalitățile în creștere.”


Atât SUA, cât și UE au multe de câștigat de pe urma unor legături mai strânse, dar rămân multe provocări și diferențe.


Coronavirus

Deși Covid-19 reprezintă o amenințare globală, Donald Trump a decis retragerea SUA din Organizația Mondială a Sănătății. UE și SUA ar putea să își unească forțele pentru a finanța dezvoltarea și distribuirea de vaccinuri, teste și tratamente, precum și pentru a acționa în domeniul prevenirii, pregătirii și reacției.


Schimbările climatice


Împreună, UE și SUA ar putea promova acorduri ambițioase în cadrul summiturilor ONU din acest an privind clima și biodiversitatea, ar putea coopera în ceea ce privește dezvoltarea tehnologiilor ecologice și ar putea elabora în comun un cadru de reglementare global pentru finanțarea durabilă.


Tehnologie, comerț și standarde

De la alimente modificate genetic la carnea de vită tratată cu hormoni, UE și SUA au cunoscut o serie de litigii comerciale. Cu toate acestea, ambele părți au multe de câștigat de pe urma eliminării barierelor. În 2018, Donald Trump a impus tarife pentru oțel și aluminiu, ceea ce a determinat UE să impună taxe vamale pentru produsele americane. Sosirea lui Joe Biden este o altă șansă de a purta discuții constructive.


De asemenea, UE și SUA ar putea colabora la reformarea Organizației Mondiale a Comerțului, protejând tehnologiile critice și stabilind noi reglementări și standarde. SUA blochează în prezent mecanismele de soluționare a litigiilor instituite în cadrul organizației.


Comisia a propus, de asemenea, cooperare cu privire la provocările legate de digitalizare, cum ar fi impozitarea echitabilă și denaturările pieței. Întrucât multe dintre principalele întreprinderi digitale sunt americane, problema impozitării lor ar putea fi sensibilă.


Afaceri externe


UE și SUA împărtășesc, de asemenea, angajamentul de a promova democrația și drepturile omului și împreună ar putea lucra la consolidarea sistemului multilateral. Cu toate acestea, în unele cazuri, ele cunosc dezacorduri cu privire la cea mai bună modalitate de a acționa.


Ambele se confruntă cu provocarea de a găsi cea mai bună modalitate de a face față Chinei. În timpul administrației Trump, SUA a fost mult mai conflictuală, în timp ce UE s-a concentrat mai mult pe diplomație. În decembrie 2020, negociatorii UE au convenit asupra unui acord cuprinzător privind investițiile cu China. Acordul este în curs de examinare de către Parlament, a cărui aprobare este necesară pentru intrarea în vigoare a acordului. Noua conducere americană reprezintă o oportunitate pentru o coordonare mai strânsă și mai bună a strategiilor celor două părți.


Iranul este un alt subiect cu privire la care UE și SUA au adoptat atitudini diferite. Atât SUA, cât și UE au fost implicate în acordul nuclear cu Iranul pentru a evita ca această țară să se doteze cu o armă nucleară, până la retragerea SUA în 2018 prin decizia lui Donald Trump. Începutul unei noi administrații SUA ar putea reprezenta o ocazie pentru o abordare comună.