Cetățenii vor deveni piatra de temelie pentru Conferința privind viitorul Europei 

Comunicat de presă 
Sesiune 
 
 

Distribuiți această pagină: 

  • Agore tematice pentru includerea cetățenilor europeni din toate mediile sociale 
  • Stimularea reformei UE printr-o abordare ascendentă, transparentă, inclusivă, participativă și bine echilibrată 
  • Procesul va permite schimbarea tratatelor și înființarea unui mecanism civic participativ permanent  
Reuniunile cetățenilor și ale tinerilor vor stabili tonul reformei UE, conform rezoluției adoptate miercuri.  

Reuniunile cetățenilor și ale tinerilor vor stabili tonul reformei UE, conform rezoluției adoptate miercuri.

În urma unei dezbateri cu Dubravka Šuica, Vicepreședintele Comisiei pentru democrație și demografie și Nikolina Brnjac, reprezentanta președinției croate a Consiliului, Parlamentul a adoptat o rezoluție în care își prezintă viziunea pentru Conferința privind viitorul Europei, cu 494 voturi pentru, 147 împotriva si 49 abțineri.

Cetățenii în centrul dezbaterii

Deputații doresc ca cetățenii să fie în centrul discuțiilor ample ce vor avea loc privind abordarea provocărilor interne și externe, neprevăzute în momentul încheierii Tratatului de la Lisabona. Cetățenii din toate mediile sociale, reprezentanții societății civile și părțile interesate la nivel european, național, regional și local trebuie să fie implicați în stabilirea priorităților UE, în conformitate cu preocupările cetățenilor, într-o abordare ascendentă, transparentă, inclusivă, participativă și bine echilibrată.

Parlamentul propune înființarea mai multor Agore pentru cetățeni (forumuri tematice ale reprezentanților cetățenilor, aleși aleator în conformitate cu criteriile de proporționalitate și reprezentativitate), și a cel puțin două Agore pentru tineri, cuprinzând fiecare câte 200-300 de cetățeni, cu un minim de trei pentru fiecare stat membru. Reprezentanții cetățenilor vor discuta concluziile Agorelor în plenul Conferinței alături de eurodeputați și de reprezentanți ai parlamentelor naționale, de miniștrii Consiliului, de vicepreședinții Comisiei și de reprezentanții altor instituții, organe și parteneri sociali ai UE.

Angajament instituțional

Pe lângă sprijinul la nivel înalt din partea președinților celor trei instituții principale ale UE, Parlamentul îndeamnă Consiliul și Comisia să își exprime angajamentul față de o posibilă schimbare a tratatelor. Textul adoptat subliniază, de asemenea, că ar trebui avut în vedere un mecanism permanent de implicare a cetățenilor.

Citat

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a declarat în deschiderea dezbaterii: „Trebuie să revizuim toate mecanismele de guvernanță democratică în urma alegerilor europene. Acest lucru ar trebui realizat împreună cu instituțiile naționale și cu implicarea cetățenilor Europei. Ne lansăm într-o nouă eră a reformelor.”

Înregistrarea video a dezbaterii poate fi urmărită aici:

Declarații introductive susținute de către Nikolina Brniac, reprezentanta Președinției croate și Dubravka Šuica, Vicepreședintele Comisiei pentru democrație și demografie

Declarația Președintelui Sassoli, urmată de prima parte a dezbaterii

Cea de-a doua parte a dezbaterii

Cea de-a treia parte a dezbaterii

Declarațiile finale susținute de către Dubravka Šuica și Nikolina Brnjac

Etapele următoare

Parlamentul este prima dintre cele trei instituții principale ale UE care a adoptat o poziție privind instituirea și scopul viitoarei Conferințe. Negocierile cu Comisia și Consiliul European ar trebui încheiate la timp pentru ca această Conferință să fie lansată cu prilejul Zilei Europei din 2020 (9 mai) și să aibă loc până în vara anului 2022.

Background

Poziția Parlamentului reflectă cele mai recente rezultate ale sondajelor. În Parlemeterul intitulat „Apelul cetățenilor, dincolo de vot” (septembrie 2019), cetățenii europeni au continuat să sprijine un rol mai important pentru Parlament, în timp ce datele din Eurobarometrul Comisiei (noiembrie 2019, tabelul 102) arată că 83% dintre respondenți doresc ca „vocea cetățenilor UE să fie luată în considerare mai mult cu privire la deciziile privind viitorul Europei”.