Parlamentul European se opune vehement legii maghiare anti-LGBTIQ 

Comunicat de presă 
 
 

Distribuiți această pagină: 

În 2021, Parlamentul a declarat Uniunea Europeană „zonă de libertate a persoanelor LGBTIQ” ©ATTILA KISBENEDEK / AFP  

Parlamentul „condamnă în termenii cei mai fermi cu putință” recenta legislație anti-LGBTIQ și denunță dezmembrarea democrației și a statului de drept în Ungaria.

Într-o rezoluție adoptată joi cu 459 voturi pentru, 147 împotrivă și 58 abțineri, eurodeputații descriu legislația maghiară ca încălcând în mod clar drepturile fundamentale consacrate în Carta drepturilor fundamentale a UE, în tratate și în legislația UE privind piața internă.

Un alt atac la adresa democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale

Parlamentul subliniază că acesta nu este un incident izolat, ci „mai degrabă constituie un alt exemplu intenționat și premeditat de dezmembrare treptată a drepturilor fundamentale în Ungaria”, unde fobia față de persoanele LGBTIQ sponsorizată de stat și campaniile de dezinformare au devenit instrumente de cenzură politică. Aceste încălcări ale drepturilor omului fac parte dintr-o agendă politică mai amplă de combatere a democrației și a statului de drept, inclusiv a libertății mass-mediei, și ar trebui considerate o încălcare sistematică a valorilor UE.

Manifestările recente ale acestei probleme includ modificarea Constituției țării pentru a declara că „mama este o femeie, iar tatăl un bărbat”, precum și interzicerea de facto a recunoașterii juridice a genului pentru persoanele transgen și intersexuale. În acest context, eurodeputații își afirmă angajamentul ferm de a apăra drepturile copiilor, declarând că toleranța, acceptarea și diversitatea ar trebui să servească drept principii directoare pentru a asigura respectarea intereselor copilului.

Sunt necesare acțiuni urgente

Eurodeputații solicită Comisiei să inițieze o procedură accelerată de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și să utilizeze toate instrumentele din cadrul Curții de Justiție, cum ar fi măsurile provizorii și penalitățile pentru neconformitate, dacă este necesar. Aceștia solicită, de asemenea, statelor membre să sesizeze CJUE în cazul în care Comisia nu acționează și să lanseze o cerere interstatală la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În plus, Parlamentul atrage atenția asupra unei serii de probleme din Ungaria, unde Regulamentul privind statul de drept ar trebui să fie declanșat imediat pentru a proteja bugetul UE și își exprimă profunda îngrijorare cu privire la faptul că este posibil ca planul de redresare și reziliență al Ungariei să nu fie conform cu dreptul UE. PE solicită, de asemenea, Consiliului și Comisiei să deblocheze Directiva privind combaterea discriminării și să dea curs inițiativei Parlamentului privind instituirea unui mecanism permanent al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale. Alarmat de faptul că legislația maghiară seamănă cu „legea privind propaganda LGBT” din 2013 din Rusia, eurodeputații solicită Comisiei să investigheze în profunzime finanțarea campaniilor anti-LGBTIQ în Europa.

Citiți un sumar al dezbaterii, urmăriți extrase din dezbatere sau înregistrarea integrală.

Context

La 15 iunie 2021, Parlamentul Ungariei a votat aproape în unanimitate (157 voturi la 1) în favoarea unor norme care, sub pretextul combaterii pedofiliei, restrâng libertatea de exprimare și drepturile copiilor prin interzicerea prezenței conținutului LGBTIQ în materialele educaționale sau în emisiunile TV pentru persoanele cu vârsta sub 18 de ani. Noua lege a intrat în vigoare la 8 iulie 2021.