Invazia Ucrainei: eurodeputații cer reacții mai dure la adresa Rusiei 

Comunicat de presă 
 
 

Distribuiți această pagină: 

  • Eurodeputații cer să se avanseze procesul prin care să se acorde Ucrainei statutul de țară candidată la aderarea la UE 
  • Uniunea Europeană ar trebui să restricționeze importurile celor mai importante bunuri de export rusești, cum ar fi petrolul și gazele naturale 
  • Sancțiunile trebuie să slăbească strategic economia și industria rusă 
  • Ucrainei trebuie să i se furnizeze mai rapid armament de apărare 
  • Interzicerea accesului la sistemul SWIFT ar trebui extinsă la Belarus 

În urma invaziei Ucrainei de către Rusia, eurodeputații cer sancțiuni mai severe împotriva Rusiei și noi eforturi pentru a acorda Ucrainei statutul de țară candidată la aderarea la UE.

Într-o rezoluție adoptată marți, Parlamentul condamnă în cei mai fermi termeni invazia ilegală a Ucrainei de către Rusia și cere ca Kremlinul să înceteze toate activitățile sale militare din Ucraina. Parlamentul denunță și rolul jucat în asalt de dictatorul belarus Aleksandr Lukașenko.

Eurodeputații resping categoric „retorica rusă care face aluzie la posibila recurgere la arme de distrugere în masă”, îi reamintesc Rusiei obligațiile sale internaționale și avertizează cu privire la pericolele unei escaladări nucleare a conflictului.

Deputații invită Comisia Europeană și țările Uniunii să acorde în continuare asistență umanitară de urgență Ucrainei, în cooperare cu agențiile umanitare ale ONU și cu alte organizații internaționale partenere.

Textul a fost adoptat cu 637 voturi pentru, 13 împotrivă și 26 abțineri.

Eforturi pentru a acorda Ucrainei statutul de țară candidată la aderarea la UE

Rezoluția invită instituțiile Uniunii să acționeze pentru a acorda Ucrainei statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană. Orice astfel de procedură trebuie să fie în conformitate cu articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană și să se bazeze pe merit, afirmă textul. Între timp, Uniunea ar trebui să continue să depună eforturi pentru a integra Ucraina pe piața unică a Uniunii, în conformitate cu Acordul de asociere UE-Ucraina existent.

Sancțiuni mai severe împotriva Rusiei

Eurodeputații salută adoptarea rapidă a sancțiunilor impuse de Uniune, însă doresc să vadă măsuri restrictive mai ample care să vizeze slăbirea strategică a economiei și a bazei industriale ruse.

Ei afirmă că ar trebui restricționat în special importul celor mai importante produse de export rusești, cum ar fi petrolul și gazele naturale. Noile investiții ale Uniunii în Rusia și noile investiții ale Rusiei în Uniune ar trebui interzise. Toate băncile ruse ar trebui blocate din sistemul financiar european, iar accesul Rusiei la sistemul SWIFT ar trebui interzis.

O serie de sancțiuni, inclusiv interzicerea accesului la sistemul SWIFT, ar trebui extinse la Belarus din cauza sprijinului direct pe care l-a acordat pentru invazia Ucrainei de către Rusia.

Livrări de arme, protecția refugiaților

În plus, textul invită țările Uniunii să furnizeze mai rapid Ucrainei armament de apărare, în conformitate cu articolul 51 din Carta ONU, care permite autoapărarea individuală și colectivă. Textul pledează și pentru intensificarea cooperării dintre Uniune și Ucraina în domeniul informațiilor privind agresiunea în curs.

Parlamentul salută și angajamentul Uniunii Europene de a activa Directiva privind protecția temporară, pentru a oferi acces imediat la protecție tuturor ucrainenilor care fug din calea războiului. Responsabilitatea pentru primirea refugiaților care sosesc la frontierele externe ale Uniunii ar trebui să fie împărțită în mod egal între țările Uniunii.

Sancțiuni specifice împotriva persoanelor fizice, eliminarea „vizelor de aur” pentru cetățenii ruși înstăriți

Eurodeputații solicită să se adopte rapid sancțiuni specifice împotriva persoanelor responsabile de corupția la nivel înalt din Rusia și Belarus, precum și împotriva oligarhilor și funcționarilor apropiați de conducerea țărilor.

Potrivit textului, Uniunea Europeană și țările aliate care au sisteme de acordare a dreptului de ședere în schimbul investițiilor (așa-numitele „vize de aur”) ar trebui să examineze toți beneficiarii acestor sisteme și să revoce autorizațiile de ședere deținute de persoane din Rusia cu o mare avere netă și de familiile lor, în special de cele care au legături cu persoanele și întreprinderile vizate de sancțiuni.