Școli-ambasador ale Parlamentului European în România
Programul educativ „Școli-ambasador ale Parlamentului European” (EPAS), a fost lansat în toate statele membre ale Uniunii Europene la începutul anului 2017.
Programul urmărește îmbunătățirea cunoștințele despre Europa și democrația parlamentară europeană în rândul tinerilor. Aceștia sunt familiarizați cu posibilitățile pe care cetățenia europeană le oferă, precum și cu rolul pe care Parlamentul European îl joacă în procesul decizional european.
Pentru implementarea programului EPAS în România, Biroul de Informare al Parlamentului European în România a selectat, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, 25 de școli de nivel liceal de toate tipurile din București și din județele Argeș, Buzău, Călărași, Constanța, Galați, Giurgiu, Ilfov și Prahova (listă licee participante). Acestea au participat la program în cursul acestui an și au parcurs următoarele etape ale programului:
Seminarul introductiv: București, 9-10 februarie 2017
Profesorii coordonatori ai programului din cele 25 de școli au participat la seminarul introductiv (agenda seminarului) în cadrul căruia au făcut cunoștință cu programul EPAS și și-au împrospătat cunoștințele despre Uniunea Europeană, prin intermediul unor activități interactive; au primit mai multe exemplare din manualul elevului și ghidul profesorului realizate de Parlamentul European și care cuprind informații despre Uniunea Europeană și, de asemenea, materiale informative pentru înființarea unui punct de informare despre Uniunea Europeană. Ei au primit, de asemenea, o foaie de parcurs pentru activitățile pe care urmau să le organizeze în școli.
După seminarul introductiv...
Profesorii coordonatori au selectat, în școlile lor, alți profesori (ambasadori seniori) și un număr de elevi (ambasadori juniori) care au dorit să se implice în program, au organizat și lansat împreună punctul de informare al Uniunii Europene, au parcurs manualul despre Uniunea Europeană și au organizat în școli activități de informare și comunicare europeană. În sfârșit, ei au pregătit un raport al acestor activități. Școlile au fost foarte active în comunicarea acestor activități online.
Seminarul aprofundat: București, 23 - 24 martie 2017
Coordonatorii programului au participat, în cadrul acestui seminar, la prezentări aprofundate despre politicile Uniunii Europene și despre cetățenia activă și beneficiile acesteia, au prezentat activitățile de comunicare pe care le-au desfășurat în școli după seminarul introductiv și au participat, prin exerciții interactive, la identificarea unor activități originale, pe teme legate de Parlamentul European, prioritățile sale de comunicare și democrația europeană participativă (agenda seminarului). De asemenea au fixat câteva linii directoare pentru organizarea unor evenimente de Ziua Europei cu implicarea altor școli și chiar a comunităților locale.
După seminarul aprofundat...
Ambasadorii seniori și juniori au coordonat un număr impresionant de activități pe teme europene în școli. Acestea au culminat cu evenimentele organizate de Ziua Europei. Rezultatele acestor activități au fost prezentate pe rețelele de socializare și în rapoartele pregătite de profesorii coordonatori.
Vizitele de evaluare în școli
În perioada 12 - 30 mai 2017 contractantul Biroului de Informare al Parlamentului European în România (APDD „Agenda 21”) a efectuat vizite de evaluare a școlilor implicate în programul EPAS. La evaluare au participat ambasadorii seniori și ambasadorii juniori.
Ceremonia de decernare a titlului „Școli-ambasador ale Parlamentului European”: 9 iunie 2017
Școlile care au obținut rezultate foarte bune la evaluarea activităților desfășurate în cadrul programului EPAS vor primi titlul de „Școală-ambasador a Parlamentului European”și placheta corespunzătoare, iar ambasadorii seniori și cei juniori vor primi diplome de participare la program.
Vor participa la eveniment, în calitate de invitați de onoare:
- Claudiu Ciprian Tănăsescu, membru în Parlamentul European, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European (S&D) și de participarea;
- Marina Stoian, inspector Direcţia Generală Învăţământ Preuniversitar, Ministerul Educației Naționale.
Galerie foto seminar introductiv, 9-10 februarie 2017
Galerie foto seminar aprofundat, 23-24 martie 2017
|
|
|
|
|
|
|
|