Explicaţii orale privind votul

Raport: Klaus-Heiner Lehne (A7-0011/2010)

  Viktor Uspaskich (ALDE). – (LT) Domnule preşedinte, aş dori să anunţ că susţin această decizie, deşi cartela mea nu a funcţionat şi din acest motiv doresc să anunţ acest lucru. Acum să revenim la subiect. Doamnelor şi domnilor, propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a responsabilităţilor contabile anuale ale microentităţilor. Acest proiect a cauzat o dezbatere furtunoasă la aproape toate nivelurile, atât în cadrul Uniunii Europene, cât şi în instituţiile statelor membre. Sunt convins că trebuie să pregătim norme comune pentru Uniunea Europeană. Totuşi, aş dori să subliniez c,ă prin reducerea sarcinii administrative asupra microentităţilor, nu trebuie să încălcăm condiţiile de concurenţă loială, nici pe pieţele interne ale statelor membre şi nici pe piaţa Uniunii Europene. Cred că trebuie creată o singură taxă pentru microentităţi, care există deja în unele state. Dacă aceasta ar putea fi calculată, ar fi calculată pe baza fie a numărului de angajaţi, fie a venitului sau a teritoriului, în funcţie de tipul de activitate. Prin urmare, companiile respective nu ar mai fi tentate să se implice în activităţi ilegale.

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Domnule preşedinte, prin opţiunea de a excepta microîntreprinderile de la obligaţia de a întocmi bilanţuri anuale, Parlamentul European se declară în mod clar în favoarea anulării birocraţiei inutile. Cu o asistenţă la nivelul întregii UE de aproximativ 6,3 miliarde de euro, oferim, de asemenea, un stimul tangibil pentru dezvoltare în sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii din Europa. Deoarece statele membre pot să decidă individual cu privire la această exceptare de la obligaţia de întocmire a bilanţurilor anuale, mă aştept ca un număr cât mai mare posibil de state, în special Germania, să utilizeze această opţiune. Această reglementare nu numai că va permite întreprinderilor în cauză să facă economii de timp şi de bani care se ridică la circa 2 000 de euro pe companie, ci este, de asemenea, un exemplu foarte bun despre modul în care Europa este favorabilă cetăţenilor mai mult decât o cred mulţi. Ar fi bine dacă acest exemplu din Cameră ar fi urmat de multe alte exemple.

  Tiziano Motti (PPE) . – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, nu am susţinut rezoluţia Lehne. Regret acest lucru, deoarece aceasta se referea la microîntreprinderi, care sunt coloana vertebrală a economiei, dar mai presus de toate, cred că rezoluţia, aşa cum stăteau lucrurile, a creat diferenţe competitive între întreprinderile diferitelor state şi nu ne dorim acest lucru, mai ales în aceste vremuri de criză. Contabilitatea este, de fapt, eficientă şi necesară, deoarece permite întreprinderilor să concureze pe piaţă şi, de asemenea, să obţină credit bancar, deoarece calitatea managementului este măsurată pe baza conturilor atât pentru întreprinderi, cât şi pentru microîntreprinderi.

Cred că, în schimb, trebuie să ajutăm microîntreprinderile să obţină stimulente pentru reducerea taxelor, care permit antreprenorilor tineri şi afacerilor de familie să fie cu adevărat competitive pe piaţă şi care le permit, în cele din urmă, să obţină credit de la instituţii, care, până acum, au fost preocupate în principal de întreprinderile mari, din câte observ.

  Marian Harkin (ALDE). – Domnule preşedinte, sunt foarte încântată să susţin raportul Lehne, care va ajuta la reducerea sarcinii administrative asupra microîntreprinderilor.

Unul dintre aspectele care revine de fiecare dată în timpul discuţiilor cu întreprinderile mici este problema reglementării excesive şi a birocraţiei şi a sufocării sub un val de sarcini administrative. Acestea au un argument solid când spun că este rezonabil, ca microîntreprinderi, să nu fie supuse aceloraşi reguli şi reglementări ca şi întreprinderile mari.

Decizia pe care am luat-o astăzi este una raţională şi un răspuns întemeiat la preocupările întreprinderilor mici aflate în dificultate din Europa. În cea mai mare parte a timpului, propunem legislaţie nouă în această Cameră, dar astăzi am modificat o lege. Aceasta va duce la un mediu de afaceri mai bun şi la competitivitate crescută pentru întreprinderile mici şi a meritat din plin să o adoptăm.

  Vito Bonsignore (PPE). – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să mulţumesc dlui Lehne pentru acest raport. Uniunea Europeană urmăreşte cu atenţie lumea afacerilor – după cum a demonstrat astăzi – şi, în special, grupul meu, Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) a inclus întotdeauna susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii printre priorităţile sale. Din aceste motive, cred că acţiunea pe care am desfăşurat-o, cu scopul de a reduce birocraţia şi reducerea costurilor pentru microîntreprinderi, este foarte oportună. Această măsură reprezintă un ajutor tangibil pentru întreprinderile mici în aceste momente dificile.

În final, sunt de acord cu flexibilitatea măsurii, care oferă statelor membre şansa de a adopta directiva în momentul cel mai oportun. Scopul acesteia este evitarea oricărei ilegalităţi care ar putea reieşi dintr-o reducere bruscă şi excesivă a controalelor.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0151/2010

  Philippe Lamberts, în numele Grupului Verts/ALE. – (FR) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, cred că votul care a avut loc este remarcabil din două puncte de vedere. În primul rând, deoarece principalele trei grupuri au decis să propună o rezoluţie comună, pe care au prezentat-o cu şase minute înainte de termenul limită, împiedicând astfel celelalte grupuri să propună orice amendamente la aceasta. Această atitudine restrictivă nu este demnă de această Cameră.

În al doilea rând, măcar dacă ar fi fost propus un text raţional! Într-un moment în care Comisia, cu aceleaşi familii politice, este capabilă să vină aici cu cinci obiective, cu şase politici pentru a susţine aceste obiective, această Cameră propune o rezoluţie în care nu spune absolut nimic, cu sprijinul celor trei familii politice principale.

Cred că rezoluţia contribuie într-o mare măsură la ridiculizarea acestei Camere care, într-o dezbatere atât de importantă ca Europa 2020, nu este în stare să facă nimic altceva decât să spună ceea ce ştim deja.

  Ramona Nicole Mănescu (ALDE). - După cum se cunoaşte, liberalii şi democraţii au fost printre primii care au solicitat o abordare mai concretă a strategiei de creştere economică, şi tocmai de aceea doresc să salut modificările pe care strategia UE 2020 din acest punct de vedere le aduce.

Cu toate acestea, însă, consider că anumite aspecte nu au fost atinse în mod suficient. Prin urmare, doresc să atrag atenţia asupra faptului că din strategia 2020 nu reiese foarte clar care va fi relaţia dintre politica de coeziune şi această strategie şi consider, domnule preşedinte, că politica de coeziune, în calitatea sa de instrument financiar principal în dezvoltarea regională, trebuie să rămână axată pe regiuni.

În plus, propunerea Comisiei conferă Consiliului şi statelor membre sarcina principală de a implementa şi gestiona politicile care ţin de această strategie, omiţând însă importanţa autorităţilor locale pentru asigurarea unor rezultate concrete la nivel regional şi local.

Cred că succesul strategiei va depinde în principal de modul în care aceasta va fi implementată la nivel naţional, local şi regional.

  Petru Constantin Luhan (PPE). - În cadrul reuniunii informale a Consiliului European din 11 februarie a fost adoptată o declaraţie a şefilor de stat şi guverne pentru susţinerea eforturilor Greciei de redresare a situaţiei sale economice şi financiare. În plus, s-a discutat şi despre ceea ce înseamnă Uniunea Europeană în 2020, continuând Strategia de la Lisabona.

Consider că acest vor este un vot pentru solidaritate, pentru că este nevoie ca, în perspectiva UE 2020, să fie urmărite priorităţile stabilite într-un mod mult mai concis, care însă să permită valorificarea specificităţii fiecărei regiuni şi soluţionarea problemelor pe care fiecare dintre acestea le înfruntă.

Este nevoie în continuare de creşterea competitivităţii economice, pentru crearea de noi locuri de muncă, dar şi de investiţii în diverse domenii, alături de educaţie şi cercetare. Sunt convins că, în baza principiului solidarităţii, vor fi analizate şi tratate corespunzător problemele specifice fiecărei regiuni, fiecărui stat membru al Uniunii Europene, astfel încât să fie îndeplinite obiectivele pe care le vom stabili pentru 2020.

Investiţia în educaţie trebuie dublată de existenţa unei infrastructuri care să permită punerea în aplicare a cunoştinţelor, coeziunea socială şi creşterea competitivităţii economice europene pe plan global.

  Georgios Papanikolaou (PPE). – (EL) Domnule preşedinte, este clar, din concluziile Consiliului şi din dezbaterea care a urmat în Parlamentul de la Bruxelles şi din poziţia adoptată ulterior de către comisarul competent şi de către şefii mai multor state membre că, în momente de criză şi când anumite state membre se confruntă cu probleme economice grave, avem nevoie, printre altele şi în cadrul uniunii monetare existente, de solidaritate europeană şi de politici noi pentru a contracara atacurile speculative împotriva anumitor state membre.

Prin urmare, poziţiile adoptate în acest moment în legătură cu crearea instituţiilor şi structurilor europene pentru a soluţiona astfel de probleme, precum un fond monetar european, sunt foarte importante. Avem aşteptări mari de la Consiliu în zilele următoare şi aşteptăm acţiunea efectivă care să soluţioneze problemele din această perioadă critică.

  Viktor Uspaskich (ALDE). – (LT) Doamnelor şi domnilor, aş dori să discut despre Strategia UE 2020. În principiu, susţinem orice iniţiativă care îmbunătăţeşte situaţia din Uniunea Europeană, dar acest lucru nu înseamnă că nu este loc de critică şi de îmbunătăţire. Consider că se poate spune acelaşi lucru despre Strategia UE 2020. Fie că dorim sau nu, trebuie să eliminăm barierele dintre regulile economice ale statelor naţionale. Bineînţeles, în acest caz, nu mă refer la domenii precum cultura, tradiţia sau patrimoniul naţional. Cu toate acestea, trebuie să subliniem că, în termeni economici, piaţa Uniunii Europene este o piaţă comună. Altfel, ar fi ca şi cum un stat ar începe să aplice condiţii diferite în regiuni diferite. Prin urmare, indiferent de rezistenţa opusă de statele membre mari şi mici ale UE, trebuie fixată o dată finală pentru condiţiile economice comune în Uniunea Europeană. Salut, de asemenea, atenţia acordată dezvoltării înaltei tehnologii, economiei şi ştiinţei cunoaşterii. Totuşi, trebuie să recunoaştem că fiecare...

  Preşedintele. – Îmi pare rău, dar cred că am auzit destul. Vă mulţumesc foarte mult, doamnă Uspaskich. V-am întrerupt.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL). – (EL) Domnule preşedinte, am votat împotriva acestui raport, deoarece Strategia UE 2020 merge pe aceeaşi cale ca şi Strategia neoliberală, lipsită de succes, de la Lisabona, care a mărit inechităţile regionale şi sociale, a crescut sărăcia şi şomajul şi a fost cauza principală a crizei în Uniunea Europeană. Prin urmare, avem nevoie de o modificare radicală a cadrului în care sunt exercitate politica economică şi socială, astfel încât acestea să se concentreze pe ocuparea completă a forţei de muncă şi pe drepturile sociale.

Când a izbucnit criza, liderii Uniunii Europene au evitat să iasă în evidenţă la summitul neoficial, lăsând fiecare stat membru să-şi rezolve singur problemele, şi acum doresc să monitorizeze deficitele publice. Au tratat Grecia ca pe oaia neagă a familiei şi doresc adoptarea unor măsuri severe în detrimentul lucrătorilor din Grecia şi din alte ţări.

Prin urmare, Pactul de stabilitate antisocial şi antidezvoltare trebuie înlocuit cu un pact de dezvoltare şi de creştere ca cel descris în propunerea depusă de Grupul GUE/NGL.

  Filip Kaczmarek (PPE). – (PL) Uniunea Europeană are nevoie, fără îndoială, de o strategie nouă care ne va ajuta şi ne va permite să construim răspunsul nostru la criza economică şi financiară. Un element important al strategiei trebuie să fie întărirea liberei circulaţii a persoanelor şi cea a tuturor grupurilor: lucrători, oameni de afaceri, oameni de ştiinţă, studenţi şi chiar pensionari, iar acest aspect este inclus în rezoluţia noastră. Altă caracteristică excelentă este accentul important privind sprijinul pentru IMM-uri. Fără dezvoltarea unor astfel de firme, nu va fi posibilă îmbunătăţirea situaţiei în Uniune.

Unele persoane cred că strategia face prea puţin referire la politica de coeziune. Nu ştiu dacă este adevărat, deoarece, de fapt, există o secţiune despre semnificaţia fundamentală a politicii de coeziune pentru viitorul Uniunii. Totuşi, ştiu că, dacă aceasta nu este pusă în aplicare, nicio strategie nu va îmbunătăţi situaţia.

  Vito Bonsignore (PPE). – (IT) Domnule preşedinte, a sosit momentul să ne maturizăm din punct de vedere politic. Criza a demonstrat că este necesară o mai bună coordonare şi conducere din partea agenţiilor comunitare importante şi influente, sunt necesare mai multe resurse pentru proiecte de infrastructură şi o concentrare mai mare asupra oferirii de sprijin real pentru IMM-uri.

Trebuie să organizăm un efort major pentru implementarea completă a pieţei interne şi trebuie să încercăm urgent o politică fiscală comună. În trecut, mulţi au ignorat activele toxice pe care băncile americane le-au aruncat pe piaţa mondială, bazându-se pe formalităţi fără sens, chiar şi în cadrul UE. Este timpul pentru responsabilitate şi curaj. Rezoluţia pe care am votat-o împreună cu grupul meu conţine unele dintre aceste aspecte, dar cred că preşedintele Barroso, Consiliul şi Parlamentul trebuie să fie mai curajoşi.

  Ryszard Czarnecki (ECR). – (PL) Noua strategie UE este, de fapt, fratele mai mic al Strategiei de la Lisabona. Dacă aceasta urmează exemplul fratelui mai mare, nu-şi va lua examenele sau nu va fi bună de nimic.

În acelaşi timp în care liderii UE discutau despre necesitatea adoptării Strategiei de la Lisabona, statele membre restricţionau, de fapt, libera circulaţie a lucrătorilor şi, de asemenea, a serviciilor. Strategia nouă este, bineînţeles, puţin mai bună decât versiunea de acum câteva luni, unde nu se preciza nimic despre coeziune. În prezent, totuşi, seamănă mai mult cu o listă de cadouri. Vom verifica strategia în bugetul pe şapte ani al Uniunii Europene începând cu 2014. Sper că aceasta va fi o strategie care nu va contribui la dominarea noii UE de către vechile ţări ale UE.

  Zoltán Balczó (NI). – (HU) Am votat împotriva Strategiei UE 2020. Am votat împotriva ei deoarece susţine clar încrederea în politica economică neoliberală. Aceasta declară în mod evident că condamnă politica economică protecţionistă, cu alte cuvinte, ca statul să joace un rol în economie. Totuşi, criza mondială financiară şi economică a arătat că nu putem lăsa totul pe seama pieţelor. În plus, concepţia sa imperialistă este mai mult decât evidentă. Aceasta stipulează că reglementările vor intra automat în vigoare dacă statele membre nu le vor transpune la timp. Ea urmăreşte să instituie o autoritate de supraveghere europeană şi, în anumite locuri, este, de asemenea, clar că urmăreşte să utilizeze acte juridice obligatorii pentru a obţine rezultate, în loc să accepte decizii autonome. De aceea, am votat împotrivă.

  Inés Ayala Sender (S&D). – (ES) Domnule preşedinte, ca membră a Comisiei pentru control bugetar, aş dori să precizez că, bineînţeles, am votat în favoarea Strategiei UE 2020, deoarece am crezut că a fost important ca Parlamentul să-şi prezinte opinia. Am, totuşi, o reticenţă, pe care aş dori să o explic acestei Camere, şi anume că formularea punctului 18 suscită îndoieli despre ceva care este fals. Adică, ceva ce nu este adevărat.

Aceasta precizează că Curtea de Conturi a criticat Comisia şi statele membre când, de fapt, este exact invers. Aceasta deoarece gestionarea a 80 % din bugetul Uniunii nu a fost criticată; în schimb, anul acesta, pentru prima dată în 11 ani, Curtea de Conturi ne-a felicitat şi a emis o declaraţie de asigurare pozitivă pentru puţin peste 33 % din bugetul gestionat de statele membre, care reprezintă cheltuieli agricole şi deoarece sistemul de monitorizare a fost îmbunătăţit şi acum funcţionează mai bine.

Prin urmare, cred că formularea punctului 18 va crea o confuzie în rândul opiniei publice, că 80 % din buget este gestionat greşit şi că am fost criticaţi pentru acest lucru. Aş dori să clarific acest aspect pentru dvs., doamnelor şi domnilor, şi pentru binele publicului European.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0136/2010

  Ramona Nicole Mănescu (ALDE). - Am votat împotriva raportului Goldstone, deşi raportul Goldstone, iniţial, părea să reprezinte o iniţiativă bună în intenţia sa de a analiza atent conflictul israeliano-palestinian şi de a identifica cele mai bune soluţii în ceea ce priveşte situaţia din zonă.

Mi-aş fi dorit însă ca acest raport să fie unul mai obiectiv, în linie cu prevederile dreptului internaţional şi dreptului umanitar, însă am fost neplăcut surprinsă să constat că în acest raport guvernul israelian este tratat cu aceeaşi unitate de măsură ca Hamas-ul, care, după cum ştim, este o organizaţie care este listată de Uniunea Europeană printre organizaţiile teroriste şi, ca atare, nu cred că prin acest raport conflictul israeliano-palestinian şi tensiunile din zonă, situaţia din zonă se vor îmbunătăţi într-un fel. Din acest motiv am votat împotrivă.

  Alajos Mészáros (PPE). – (HU) Autorii raportului elaborat de echipa judecătorului Richard Goldstone sunt, în opinia mea, experţi recunoscuţi internaţional ale căror experienţă şi obiectivitate sunt mai presus de orice îndoială. Raportul este nepărtinitor şi echilibrat şi, prin urmare, trebuie să creăm condiţiile necesare pentru aplicarea recomandărilor acestora. Am votat în favoarea raportului, deşi nu sunt de acord cu el în privinţa fiecărui punct, dar este bine că am acceptat poziţia adoptată astăzi în Parlament. În cel mai bun caz, acesta va ajuta la limitarea exceselor opoziţiei şi va contribui, pe termen lung, la realizarea păcii mult dorite şi durabile în Orientul Mijlociu.

  Krisztina Morvai (NI). – (HU) În decembrie 2008, Israel a lansat un atac brutal în Fâşia Gaza, în urma căruia au fost ucise peste 1 400 de persoane, în cea mai mare pare civili, inclusiv 450 de copii. Utilizând metode obiective şi o serie largă de mărturii, raportul Goldstone a expus aceste atrocităţi şi a enumerat normele din legislaţia internaţională pe care le-a încălcat Israelul prin această acţiune brutală. În mod natural, delegaţia Mişcării pentru o Ungarie mai Bună (Jobbik) în Parlamentul European a votat în favoarea rezoluţiei Parlamentului European privind acceptarea şi aplicarea recomandărilor Goldstone şi, în acelaşi timp, ne cerem scuze faţă de victimele palestiniene din cauză că guvernul ungar, în mod ruşinos şi în diametrală opoziţie cu opinia populară ungară, adoptă în continuare o poziţie contrară raportului Goldstone în forurile internaţionale.

  Peter van Dalen (ECR). – (NL) Domnule preşedinte, raportul Goldstone este prea părtinitor. Israelului i s-au imputat prea multe şi totuşi Hamas este cel care a utilizat ţinte civile şi civili ca adăposturi, depozite de arme şi scuturi umane. Din păcate, raportul Goldstone nu menţionează deloc acest aspect.

Probabil că această discriminare este cauzată de faptul că ţări precum Arabia Saudită, Libia şi Pakistan au fost însărcinate cu pregătirea acestui raport de către comitetul competent al ONU. Aceste ţări nu sunt tocmai recunoscute pe plan internaţional pentru merite strălucite privind democraţia şi libertatea de exprimare. Dacă aţi avut de-a face cu astfel de ţări, acestea vă infectează. Din păcate, aceasta a influenţat, de asemenea, raportul Goldstone şi, din această cauză, am votat împotriva rezoluţiei comune a PE. De fapt, rezoluţia este la fel de părtinitoare ca şi raportul Goldstone propriu-zis.

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Domnule preşedinte, am votat împotriva raportului Goldstone. Cred că este o dezonoare faptul că Parlamentul European a adoptat acest raport, deşi cu o majoritate restrânsă, deoarece aceasta a fost o acţiune foarte tendenţioasă şi trebuie spus că a existat multă disensiune în această Cameră.

Aş dori să comentez asupra unui aspect. Peste 600 de deputaţi în Parlamentul European au votat, pe bună dreptate, în favoarea considerării Hamas ca organizaţie teroristă. În ciuda faptului că am fost de acord aproape în unanimitate că Hamas este o organizaţie teroristă, noi, sau cel puţin majoritatea din această Cameră, am votat în favoarea acestui raport şi se pare că am aprobat măsurile pe care le conţinea acesta şi toate celor 8 000 de rachete pe care Hamas le-a tras asupra centrelor civile israeliene.

Cred că Israelul este ameninţat şi că, din această cauză, a fost necesar ca ţara să-şi apere populaţia civilă. În aceste condiţii, este un fapt cu adevărat regretabil că acest raport foarte tendenţios a fost adoptat, deşi cu o majoritate restrânsă. Sper ca reputaţia noastră să nu mai fie pătată atât de grav în viitor, dar, ca europeni, vom lupta din toate puterile pentru democraţie, drepturile omului şi libertatea de opinie şi vom face mai mult pentru a aduce democraţia în Orientul Mijlociu.

  Ryszard Czarnecki (ECR). – (PL) Judecătorul Goldstone nu poate fi considerat neapărat un model de obiectivitate. Am votat împotriva acestui raport, deoarece am impresia că raportul încearcă să prezinte situaţia din Orientul Mijlociu în alb şi negru, prezentând Israelul drept personajul negativ. De fapt, situaţia este mult mai complicată. Se pare că ar trebui să evităm astfel de judecăţi părtinitoare şi neechivoce. Am fost personal într-un loc numit Sderot – şi cred că aţi fost şi dvs. acolo, domnule preşedinte – care a fost ţinta mai multor sute de rachete trase de luptătorii Hamas, aşa cum a declarat recent dna Takkula. Cred, prin urmare, că acest raport nu reprezintă un motiv de mândrie pentru Parlamentul European în viitor.

  Daniel Hannan (ECR). – Domnule preşedinte, am auzit multe despre proporţionalitate în această dezbatere şi mă întreb ce ar înţelege opozanţii Israelului prin proporţionalitate. Mă întreb dacă ar fi preferat ca statul evreu să fi utilizat o cantitate echivalentă de muniţie de artilerie şi să o fi aruncat la întâmplare în Gaza. Ar fi fost acesta un răspuns proporţional?

De asemenea, aş dori să examinez proporţionalitatea sau lipsa de proporţionalitate din acest raport. Cine citeşte raportul Goldstone are senzaţia stranie că citeşte despre un asalt violent în care autorul a neglijat să menţioneze că evenimentele au avut loc în timpul unui meci de box. Acestea au fost scoase din context.

Nu spun că Israelul este dincolo de orice critică şi nici nu spun că operaţiunea Cast Lead nu poate fi criticată. S-au făcut greşeli. Israelul doreşte să ajungă într-o poziţie în care să existe o entitate palestiniană stabilă, cu care să fie în relaţii de bună vecinătate, dar această politică de degradare a infrastructurii a întârziat obiectivul respectiv. În aceeaşi măsură, părtinirea şi tonul acestui raport au îndepărtat şi mai mult ideea unei soluţii cu două state în care o entitate israeliană şi una palestiniană să trăiască alături ca vecini paşnici.

  Alexander Graf Lambsdorff (ALDE). – (DE) Domnule preşedinte, delegaţia Partidului Liber Democrat German (FDP) din Parlamentul European a votat astăzi împotriva rezoluţiei din partea mai multor grupuri pentru aplicarea recomandărilor raportului Goldstone. Nu puteţi vota în favoarea unui raport pentru care acelaşi mandat a fost foarte controversat – niciun singur stat membru al Uniunii Europene nu şi-a oferit sprijinul. Nu putem vota în favoarea unui raport care echivalează Israelul democratic cu un grup catalogat oficial de UE ca o organizaţie teroristă şi un raport care nu reuşeşte să acorde suficientă atenţie cauzelor mai profunde ale conflictului.

Modul în care am votat nu înseamnă totuşi că respingem o anchetă privind evenimentele legate de operaţiunea Cast Lead. De fapt, este valabilă situaţia contrară: Israelul ar trebui să investigheze cu atenţie toate aspectele operaţiei şi, dacă au avut loc încălcări ale legii, acestea trebuie pedepsite. De asemenea, votul nostru nu înseamnă că susţinem politica guvernului statului Israel în procesul de pace. Am fost foarte încântaţi să vedem semne că au loc din nou discuţii între Israel şi palestinieni, deşi deocamdată indirect.

Vizita vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, demonstrează, de asemenea, că administraţia Obama depune eforturi serioase pentru a obţine o pace durabilă în regiune. Susţinem eforturile acesteia. Aceasta face şi mai greu de înţeles afrontul adus de Israel vicepreşedintelui, prin aprobarea construirii de noi aşezări în Cisiordania chiar în timpul vizitei acestuia – o măsură care a atras doar critici şi nu doar din partea palestinienilor.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0134/2010

  Miroslav Mikolášik (PPE). – (SK) Sunt convins că Uniunea Europeană trebuie să trimită un semnal clar Belarusului că este pregătită să reexamineze relaţiile bilaterale dacă Belarusul nu va înceta încălcarea drepturilor omului şi a principiilor democratice şi nu va lua măsuri de remediere.

În acelaşi timp, aş dori să-mi exprim indignarea faţă de decretul preşedintelui Belarusului referitor la controlul internetului care, din multe puncte de vedere, este o încălcare clară a libertăţii de exprimare şi a presei. Această acţiune juridică diminuează libertatea şi democraţia în Belarus şi adânceşte neîncrederea cetăţenilor şi a altor ţări, inclusiv a Uniunii Europene, în autorităţile sale de stat şi în reprezentanţii săi. În contextul arestărilor recente din rândul societăţii civile şi al reprezentanţilor opoziţiei democratice, este imposibil să nu observăm perioada scurtă de timp dintre momentul intrării în vigoare a decretului, în luna iulie a acestui an, şi viitoarele alegeri prezidenţiale de la începutul anului următor.

  Jarosław Kalinowski (PPE). – (PL) Aş dori să mulţumesc colegilor deputaţi pentru elaborarea acestei rezoluţii şi pentru adoptarea ei de către Parlamentul European.

Prin susţinerea acestei rezoluţii, ne-am exprimat sprijinul pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, inclusiv ale minorităţilor naţionale. Este, în acelaşi timp, o iniţiativă de apărare a principiilor fundamentale ale democraţiei şi toleranţei, care sunt fundaţia Europei. Sunt mulţumit de poziţia oficială a Parlamentului privind acest subiect, care susţine minoritatea poloneză din Belarus.

Aş dori să profit de această ocazie pentru a sublinia că statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să dea un exemplu altor ţări şi vecinilor noştri şi ar trebui să aibă grijă ca drepturile minorităţilor naţionale din statele noastre membre să fie respectate în întregime.

  Filip Kaczmarek (PPE). – (PL) Am votat în favoarea adoptării rezoluţiei Belarus. În rezoluţie, solicităm legiferarea Asociaţiei polonezilor din Belarus, care este condusă de Angelika Borys, şi ne exprimăm solidaritatea faţă de toţi cetăţenii din Belarus, care nu pot beneficia la maxim de drepturile civile.

Ieri, am primit o scrisoare de la ambasadorul Belarusului în Polonia. Acesta şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu intenţiile deputaţilor Parlamentului European care doreau adoptarea rezoluţiei. În opinia sa, acele intenţii au apărut ca rezultat al relatării lipsite de obiectivitate a situaţiei din presa poloneză. Nu este adevărat. Intenţiile care se află în spatele acestei rezoluţii sunt mult mai profunde. Aceasta se referă la respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, respectarea drepturilor minorităţilor şi asigurarea standardelor minime şi, în consecinţă, se referă la binele Belarusului şi la binele cetăţenilor belaruşi.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE). – Domnule preşedinte, am susţinut rezoluţia privind situaţia societăţii civile şi a minorităţilor naţionale din Belarus şi astăzi aş dori să-mi exprim încă o dată marea mea îngrijorare faţă de încălcările drepturilor omului din Belarus, împotriva membrilor societăţii civile şi împotriva membrilor minorităţilor naţionale şi a organizaţiilor acestora. Aş dori să declar solidaritatea mea totală cu cetăţenii care nu pot beneficia pe deplin de drepturile lor civile.

De asemenea, aş dori să condamn în mod ferm arestarea dnei Angelika Borys, preşedinta Uniunii polonezilor din Belarus şi, de asemenea, a dlui Anatoly Lebedko, liderul Partidului Civil Unit din opoziţie şi liderul Forţelor Democrate Unite din Belarus, care a fost oaspetele acestei Camere în mai multe ocazii.

Din păcate, cetăţenii belaruşi nu pot beneficia de multe proiecte şi propuneri pe care Uniunea Europeană le finanţează ca parte a dimensiunii estice a politicii noastre de vecinătate.

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Domnule preşedinte, în ce priveşte situaţia din Belarus, consider că este foarte important, în calitate de europeni, să ne amintim care sunt valorile noastre.

Doresc să aduc acest aspect în atenţia dvs. din cauza rezultatului regretabil recent al votului asupra raportului Goldstone şi din cauză că în orice subiecte, fie ele în legătură cu Belarus, Orientul Mijlociu, Orientul Îndepărtat sau Africa, trebuie să ne aducem aminte de principiile fundamentale care ne ghidează. Acestea sunt democraţia, drepturile omului şi libertatea de exprimare. Acesta este dreptul întregii Uniuni Europene: valorile care ne unesc şi care se străduiesc să promoveze aceste obiective. Trebuie să transmitem acest mesaj în Belarus. Trebuie să ne asigurăm că acolo se ţine cont de drepturile minorităţilor şi, de asemenea, că minorităţile religioase, care au suferit persecuţii în diferite moduri, sunt recunoscute, împreună cu drepturile omului şi cu libertatea de a practica o religie.

Este foarte important ca noi, ca europeni, să ne asigurăm că transmitem, de asemenea, mesajul european în Belarus, oferind prin urmare o speranţă pentru viitor.

  Daniel Hannan (ECR). – Domnule preşedinte, deşi susţin o mare parte din formularea acestei rezoluţii, mă întreb dacă suntem cei mai îndreptăţiţi să criticăm Belarusul pentru incapacităţile democraţiei sale. Ne plângem că Belarusul are un parlament slab care aprobă decizii fără discuţii, dar uitaţi-vă în jur. Iată-ne aprobând cu umilinţă, fără discuţie, deciziile biroului nostru politic al celor 27 de membri. Ne plângem de faptul că, deşi aceştia au alegeri, le aranjează; noi, pe de altă parte, avem referendumuri, le organizăm cu onestitate, dar apoi ignorăm rezultatul. Suntem nemulţumiţi de supravieţuirea aparatului Uniunii Sovietice şi totuşi ne menţinem politica agricolă comună, capitolul nostru social, săptămâna noastră de lucru de 48 de ore şi restul aparatului eurocorporatismului.

Este o mică minune faptul că partidele comuniste sistemice vechi ale statelor COMECON au fost în fruntea campaniilor „da” când ţările lor şi-au depus candidatura pentru aderarea la Evropeyskiy soyuz (Uniunea Europeană). Pentru unele dintre ele, de fapt, a fost ca şi cum s-ar fi întors acasă; îmi aduc aminte de ultimele pagini stranii din Ferma Animalelor, unde animalele se uitau când la porc, când la om, şi îşi dădeau seama că nu pot face diferenţa între ei.

  Bruno Gollnisch (NI). – (FR) Domnule preşedinte, pe lângă punerea în discuţie a conţinutului actual al acestei rezoluţii, aş dori, de asemenea, să pun în discuţie principiul său.

Patrioţii francezi, flamanzi, ungari, germani şi austrieci sunt supuşi persecuţiei juridice, profesionale şi politice constante şi aceasta în mijlocul indiferenţei, chiar cu sprijinul acestei Camere, care pretinde că este un exemplu pentru toată lumea şi, în special, pentru cei din afara graniţelor sale.

De exemplu, săptămâna trecută am adoptat o rezoluţie privind Ucraina, care a inclus o prevedere pe care mulţi patrioţi ucraineni o consideră, pe bună dreptate, insultătoare pentru eroul lor naţional, Stepan Bandera. După cum se ştie, acesta s-a străduit, în circumstanţe extrem de dificile, să urmeze un drum între două forme de totalitarism: cel al lui Hitler şi cel al sovieticilor. Acest fapt nu-i diminuează statutul de erou pentru mulţi ucraineni, care au motiv să se simtă umiliţi de către majoritatea acestei Camere.

Este un lucru des întâlnit ca eroii naţionali să fi luptat, în general, împotriva vecinilor. Este prietenul meu, Nick Griffin, un adevărat patriot britanic, ofensat de faptul că, pentru noi, Ioana d'Arc este o eroină naţională? Bineînţeles că nu! În mod personal, aş dori ca Parlamentul să exprime aceleaşi rezerve cu privire la erorii altor ţări străine.

Propunere de rezoluţie B7-0133/2010

  Kay Swinburne, în numele Grupului ECR. – Domnule preşedinte, ECR recunoaşte că industria serviciilor financiare nu poate ieşi din criză nepedepsită. Au fost provocate daune enorme prin comportament neglijent şi costul rezolvării problemei trebuie suportat de cei implicaţi. În plus, trebuie implementate sisteme noi pentru a ne asigura că acest lucru nu se va mai întâmpla vreodată şi că sunt disponibile fonduri în scopuri de urgenţă pentru a stabiliza crizele sistemice.

Este posibil ca în contextul unui acord internaţional, să fie oportună o taxă pe tranzacţiile financiare. Orice îndoieli ar exista cu privire la caracterul practic al implementării unui astfel de sistem, nicio măsură nu trebuie exclusă, atât timp cât este susţinută de întreaga comunitate internaţională şi atât timp cât există măsuri de protecţie pentru asigurarea faptului că aceasta funcţionează şi că nu poate fi evitată.

Cea mai mare parte a rezoluţiei de astăzi are sprijinul nostru, dar avem obiecţii faţă de punctul 7 din două motive. În primul rând, ne opunem noilor competenţe de impunere fiscală pentru Uniunea Europeană. Acest punct – deşi este formulat cu atenţie – sugerează că acesta este un rezultat dorit. În al doilea rând, scopul unui impozit pe tranzacţiile financiare nu trebuie să fie colectarea de fonduri pentru proiecte favorite, oricât de mult ar merita. În schimb, acesta trebuie să fie asigurarea stabilităţii financiare şi protecţia împotriva genului de evenimente care au cauzat haosul economic recent.

Această rezoluţie, în forma în care se prezintă, se concentrează prea mult pe o soluţie a impozitării tranzacţiilor, implică competenţe de impunere fiscală pentru UE, nu pentru statul membru, sugerează utilizarea banilor colectaţi pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare şi de combatere a schimbărilor climatice în loc să stabilizeze sectorul financiar şi, în cele din urmă, sugerează că un impozit UE poate fi fezabil fără participare globală. Din aceste motive, am votat împotriva acestei propuneri de rezoluţie specifice.

  Joe Higgins (GUE/NGL). – Domnule preşedinte, nu am votat rezoluţia privind taxele pentru tranzacţiile financiare deoarece este total inadecvat să contracarăm specula antisocială obscenă din întreaga lume prin fonduri de investiţii gigantice şi aşa-numitele bănci „prestigioase” precum Goldman Sachs.

Wall Street Journal a relatat recent despre o cină privată în New York, pe data de 8 februarie, la care au participat 18 fonduri de investiţii majore, unde s-a discutat un atac speculativ împotriva euro. De luni bune, aceşti rechini financiari, cunoscuţi ca fonduri de investiţii, care controlează peste 2 000 de miliarde de euro, speculează deliberat împotriva monedei euro şi împotriva Greciei în special, pentru a obţine profituri private de ordinul miliardelor.

În mod incredibil, nu numai că Comisia UE nu ridică un deget pentru a-i opri, ci, de fapt, conspiră cu aceşti infractori financiari, intimidându-i pe lucrători şi păturile sărace din Grecia, cerând ca standardele lor de viaţă să scadă, pentru a plăti răscumpărarea cerută de aceşti paraziţi.

Nu avem nevoie de un impozit financiar. Ceea ce trebuie să facem este să trecem aceste fonduri de investiţii şi marile bănci în proprietatea statului şi sub control democratic pentru a utiliza resursele lor masive de investiţii ce vor pune capăt sărăciei şi vor fi în beneficiul societăţii, în loc să distrugem societatea din cauza lăcomiei private.

  Mario Borghezio (EFD). – (IT) Domnule preşedinte, ne-am abţinut, dar scopul meu este să adopt o poziţie împotriva intenţiei clare a Uniunii Europene şi a Comisiei de a introduce o taxă, aşa cum au demonstrat declaraţiile recente ale comisarului Šemeta din ziarul European Voice despre presupusa introducere iminentă a impozitului minim pentru emisiile de noxe.

Suntem împotriva ideii de acorda Uniunii Europene competența de a percepe taxe directe, o prerogativă neconstituţională în aproape toate statele membre, deoarece aceasta încalcă principiul de neimpozitare fără reprezentare. Ne vom opune prin orice mijloace posibile oricărei încercări de a introduce o taxă directă, fiind încurajaţi, de asemenea, de hotărârea curţii constituţionale germane din iunie 2009.

Doresc să vă reamintesc că preşedintele Van Rompuy a făcut aluzie la acest aspect când, la o misterioasă reuniune care a avut loc cu o săptămână înainte de desemnarea sa în grupul Bilderberg, care nu este întocmai cel mai transparent grup din lume, acesta a anunţat – şi chiar s-a angajat faţă de – propunerea privind o taxă directă europeană asupra CO2, care ar cauza o creştere imediată a preţurilor carburanţilor, serviciilor etc. şi, prin urmare, ar fi în detrimentul cetăţenilor europeni.

Această propunere de taxă a UE este neconstituţională.

  Daniel Hannan (ECR). – Domnule preşedinte, nu sunt convins de necesitatea impozitării tranzacţiilor financiare, dar accept motivele sincere ale susținătorilor propunerii. Aceasta este o problemă asupra căreia persoane cu intenţii bune pot ajunge la concluzii diferite.

Nu există absolut niciun motiv pentru impunerea unei astfel de taxe exclusiv în Uniunea Europeană. O Taxă Tobin aplicată doar la nivel regional va avea ca rezultat un exod al capitalului în acele jurisdicţii în care nu există o astfel de taxă; prin urmare de ce a votat această Cameră într-un număr atât de mare un sistem care va dezavantaja Uniunea Europeană?

Răspunsul este că aceasta îndeplineşte toate criteriile unui anumit tip de deputat din această Cameră. Atacă bancherii, atacă Londra şi, mai presus de toate, furnizează Uniunii Europene un flux independent de venituri, ceea ce înseamnă că nu trebuie să apeleze la statele membre.

Împreună cu diverse alte propuneri pe care le preconizăm pentru armonizarea supravegherii financiare, directiva managerilor fondurilor de investiţii alternative ş.a.m.d., vedem o ameninţare epică la adresa Londrei şi vedem Uniunea Europeană condamnată la sărăcie şi nerelevanţă.

  Syed Kamall (ECR). – Domnule preşedinte, oricine urmăreşte recenta criză financiară se va întreba cum am permis reglementării şi supravegherii să ducă la o situaţie în care am terminat cu băncile care erau considerate prea mari ca să se prăbuşească şi cu miliarde din banii contribuabililor fiind utilizaţi pentru a sprijini aceste bănci.

Aşadar, când ne gândim la această idee a impozitării tranzacţiilor financiare, poate părea rezonabilă dacă dorim să ajutăm victimele crizei financiare şi să-i ajutăm, de asemenea, pe cei din ţările mai sărace.

Dar dacă ne gândim cum va fi aplicat acest impozit de fapt şi la impactul său real şi dacă o urmărim pe tot parcursul traseului de pe pieţele financiare, în realitate, veţi descoperi că băncile transferă aceste costuri clienţilor. Aceasta ar avea, de asemenea, un impact puternic asupra acelora dintre noi care doresc să realizeze schimburi comerciale cu ţările în curs de dezvoltare sau antreprenorii din ţările în curs de dezvoltare care doresc să realizeze schimburi comerciale cu restul lumii şi afectează costul asigurării, care este o parte esenţială a comerţului internaţional.

Dacă dorim cu adevărat să soluţionăm această problemă, nu ar trebui cedăm miliarde din banii contribuabililor guvernelor corupte sau incompetente. Ar trebui să ne asigurăm că ridicăm barierele tarifare atât în UE, cât şi în ţările sărace, pentru a-i ajuta pe antreprenorii din ţările mai sărace să creeze prosperitate şi să scoată oamenii din sărăcie.

Propunere de rezoluţie B7-0132/2010

  Jaroslav Paška (EFD). – (SK) Apreciez eforturile Uniunii Europene privind introducerea unui singur regim pentru tranzacţiile bancare în cadrul zonei euro.

Pe de altă parte, observ că introducerea acestor norme noi este utilizată în mod abuziv de bănci pentru a creşte comisioanele pe care le impun clienţilor. Dacă, pe de o parte, băncile noastre, sub presiunea Uniunii Europene, modifică plăţile pentru transferurile SEPA transfrontaliere din cadrul zonei euro astfel încât să fie la acelaşi nivel cu transferurile interne, comisioanele pentru depunerea şi retragerea banilor de la filiale ar creşte concomitent. Este clar pentru toţi că costurile băncilor cu transferul de numerar la filiale în legătură cu normele noi nu s-au modificat deloc.

Şi, prin urmare, trebuie să declarăm ferm că exploatarea de către bănci a noilor norme care au fost introduse în zona euro pentru a-şi mări profiturile în dauna cetăţenilor este o nerozie evidentă. Prin urmare, ne revine responsabilitatea să monitorizăm cu atenţie felul în care sunt aplicate noile reglementări la instituţiile financiare.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0154/2010

  Jarosław Kalinowski (PPE). – (PL) Am votat în favoarea adoptării rezoluţiei deoarece, ca reprezentant al electoratului meu, nu pot accepta niciun acord care este încheiat în secret şi împotriva voinţei lor. Tratatul de la Lisabona a oferit Parlamentului European competenţe noi şi acesta este încă un motiv pentru care Parlamentul European ar trebui să poată proteja drepturile cetăţenilor.

Sunt de acord cu autorii rezoluţiei, care critică modul în care negocierile Comisiei asupra Acordului comercial împotriva contrafacerii se desfăşoară în secret, precum şi lipsa de cooperare cu Parlamentul European pe această temă. Această acţiune este direcţionată împotriva legislației UE predominante privind accesul universal la informaţiile despre activităţile autorităţilor publice şi este, de asemenea, o acţiune care restricţionează dreptul la confidenţialitate. Este bine, prin urmare, că Parlamentul European a abordat problema transparenţei negocierilor Comisiei Europene, precum şi problema contrafacerii şi a prevenirii sale.

  Marian Harkin (ALDE). – Domnule preşedinte, cu privire la Acordul comercial împotriva contrafacerii (ACTA), negocierile curente sunt complet lipsite de transparenţă. Utilizarea formulei de negociere curente pentru a obţine un acord global este total opusă proceselor transparente şi democratice pe care ar trebui să le aşteptăm din partea legislatorilor noştri. Indiferent de conţinutul acordului, este inacceptabil să se evite scrutinul publicului cu ocazia creării de politici care vor afecta în mod direct atât de mulţi cetăţeni europeni.

În ceea ce priveşte conţinutul, trebuie să acordăm atenţie maximă Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor, care şi-a exprimat o părere în termeni foarte duri la adresa acestor negocieri. Aceasta încurajează Comisia Europeană să instituie un dialog public şi transparent asupra ACTA. Ea declară, de asemenea, că, deşi proprietatea intelectuală este importantă pentru societate şi trebuie protejată, ea nu trebuie plasată deasupra drepturilor fundamentale ale indivizilor la confidenţialitate, la protecţia datelor şi a altor drepturi precum prezumţia de nevinovăţie, protecţia juridică eficientă şi libertatea de exprimare. În cele din urmă, aceasta declară că politica de deconectare de la internet de tipul „ripostă în trei etape” ar restricţiona în mod profund drepturile şi libertăţile cetăţenilor UE.

Este o problemă foarte importantă pentru toţi cetăţenii UE şi modul în care Comisia şi Parlamentul o tratează spune multe despre responsabilitate şi transparenţă.

  Syed Kamall (ECR). – Domnule preşedinte, unul dintre lucrurile importante referitoare la această propunere de rezoluţie a fost faptul că am reuşit să realizăm o alianţă la nivelul întregii Camere.

Un domeniul de acord comun a fost faptul că, în absenţa oricărei informaţii semnificative din jurul acestor negocieri, ceea ce aţi văzut pe blogosferă şi în altă parte erau zvonuri sugerând propuneri precum confiscarea laptopurilor şi playerelor MP3 la frontiere. Ceea ce a fost foarte clar la nivelul întregii Camere a fost că doream informaţii şi mai multă transparenţă asupra negocierilor Acordului comercial împotriva contrafacerii.

Comisarul a auzit seara trecută acest mesaj foarte clar şi sunt foarte încântat că acesta a promis să ne ofere mai multe informaţii. Dacă Comisia negociază în numele celor 27 de state membre şi în numele UE, atunci este esenţial să ştim care este poziţia de negociere şi, de asemenea, că există o evaluare completă a impactului asupra propunerilor, pentru a demonstra cum vor afecta acestea industria UE.

Salut comentariile făcute seara trecută de către comisar şi aştept mai multă transparenţă.

  Jaroslav Paška (EFD). – (SK) Ceea ce mă îngrijorează este practica şi procedura Comisiei Europene de a negocia Acordul comercial împotriva contrafacerii (ACTA).

Negocierile au loc în secret, în spatele uşilor închise, fără informarea adecvată a deputaţilor în Parlamentul European, care ar trebui, în cele din urmă, să aprobe acest document. Cred că ar trebui să modificăm procedurile privind momentul în care Comisia Europeană aşteaptă ca Parlamentul să-şi asume responsabilitatea pentru orice acorduri care îi sunt transmise. Şi nu va fi un semnal bun nici pentru publicul european şi nici pentru restul lumii dacă trebuie să întoarcem în mod repetat tratate internaţionale la Comisia Europeană pentru revizuire. O astfel de conduită nu este elocventă pentru comunicarea reuşită dintre cele mai importante instituţii ale Uniunii Europene.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0181/2010

  Syed Kamall (ECR). – Domnule preşedinte, după cum ştiu mulţi dintre noi, SPG urmează să fie revizuit şi sistemul curent se apropie de sfârşit.

Unul dintre aspectele foarte importante în ceea ce priveşte SPG şi SPG+ este că, în timpul negocierilor privind acordurile de parteneriat economic, au existat multe state individuale din regiunile propuse care au fost împotriva semnării unui acord cu UE.

Unul dintre aspectele pe care le-am criticat întotdeauna în acordurile de parteneriat economic este că acestea adoptă o abordare standard faţă de comerţ. Ceea ce a fost, de asemenea, alarmant în timpul dezbaterii cu Comisia a fost faptul că unul dintre oficiali a anunţat că acordurile de parteneriat economic nu se referă doar la comerţ, ci şi la exportul modelului UE de integrare regională.

Există ţări individuale care doresc să încheie acorduri cu UE şi care doresc să-şi poată exporta bunurile şi serviciile la noi pe o bază preferenţială. Prin urmare, ar trebui să propunem oferirea acelor ţări care doresc un acord comercial, dar care nu îndeplinesc criteriile acordurilor de parteneriat economic, SPG+ ca o alternativă şi ar trebui să fim mai flexibili.

În cel mai bun caz, vom ajuta antreprenorii să creeze prosperitate şi să scoată oamenii din sărăcie în multe dintre aceste ţări.

  Daniel Hannan (ECR). – Domnule preşedinte, abia observate, America de Sud şi America Centrală alunecă puţin câte puţin într-o formă de autocraţie – un tip de neo-caudilism. În Nicaragua, Venezuela, Ecuador şi Bolivia, am observat o ascensiune a regimurilor care, dacă nu sunt exact dictatoriale, cu siguranţă nu susţin democraţia parlamentară – persoane care, deşi alese în mod legitim, încep apoi să desfiinţeze orice mijloc de verificare a puterii lor: comisia electorală, curtea supremă, camerele parlamentului lor şi, în multe cazuri, dizolvarea constituţiei şi rescrierea – „reinstituirea”, după cum o numesc ei – statelor după principii socialiste.

Când se întâmplă toate acestea, pe cine alege stânga să critice în acea parte a lumii? Unul dintre puţinele regimuri care se bucură cu adevărat de susţinere populară – cel al lui Álvaru Uribe din Columbia, care are sprijinul a peste trei sferturi din populaţie deoarece a restabilit ordinea în această ţară nefericită şi a reprimat energic grupările paramilitare, atât de stânga, cât şi de dreapta. Aceasta demonstrează un set extraordinar de priorităţi dacă el este persoana pe care unii din această Cameră au ales să-l critice. Să le fie ruşine.

(ES) Este greşit să le uşurăm viaţa paramilitarilor, ruşine!

Raport: Gabriele Albertini (A7-0023/2010)

  Alfredo Antoniozzi (PPE). – (IT) Domnule preşedinte, îi mulţumesc colegului meu, dl Albertini, pentru activitatea excelentă pe care a desfăşurat-o pe această temă centrală din politica europeană. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Uniunea şi-a asumat o răspundere mai mare pentru afaceri externe şi politici de securitate comune şi cred că mulţi dintre noi speră că instituţia noastră îşi va asuma o responsabilitate mai mare şi va deveni mai implicată în afacerile externe.

Sunt, în special, de acord ca Înalta Reprezentantă a PESC să consulte comisia Parlamentului European responsabilă atunci când face numiri în posturi de conducere din cadrul Serviciului european pentru acţiune externă, care este creat în prezent, şi că aceasta ar trebui să se asigure că Parlamentul European şi Consiliul au acces la informaţii confidenţiale.

Prin urmare, cred că schimbarea de direcţie prin acest raport este un prim pas important către crearea unei politici externe europene puternice, hotărâtă să-şi evalueze propriul rol şi propria greutate politică pe scena internaţională.

  Nicole Sinclaire (NI). – Domnule preşedinte, am votat împotriva amendamentelor 17D şi 19, care atacau NATO şi solicitau desfiinţarea bazelor NATO din UE. Unul dintre ultimele argumente ale celor care cred în acest proiect european este că UE a menţinut pacea în Europa în ultimii 50 sau 60 de ani. Aş spune, de fapt, că aceasta este o minciună şi că NATO este cea care a menţinut pacea în Europa, cu forţele sale.

Cred că este o ruşine că Parlamentul a permis votarea unui astfel de amendament. Am remarcat că grupul care a propus de fapt acest amendament este un vestigiu al unei ideologii nereuşite care-şi ţinea cetăţenii în spatele zidurilor şi le încălca drepturile fundamentale. Forţele NATO au fost cele care au protejat restul Europei de acest coşmar. Doresc să subliniez recunoştinţa mea faţă de SUA şi Canada şi faţă de alte naţiuni ale NATO pentru că ne-au ferit de acest coşmar. Cred că este în interesul Regatului Unit să coopereze cu toate aceste ţări împotriva unei noi forme de totalitarism care este Uniunea Europeană.

Raport: Arnaud Danjean (A7-0026/2010)

  Alfredo Antoniozzi (PPE). – (IT) Domnule preşedinte, am votat pentru deoarece am dorit să subliniez că speranţa creşterii sinergiei şi colaborării civile şi militare şi a colaborării dintre Uniunea Europeană şi statele sale membre, chiar şi în timp ce respectă unele poziţii nealiniate sau neutre, este o poziţie pe care o putem împărtăşi în general.

Consider că este importantă, de asemenea, înfiinţarea unei instituţii pentru mecanisme de coordonare, precum un centru de operaţiuni al Uniunii Europene, sub autoritatea Înaltei Reprezentante a PESC, care ar permite coordonarea eficientă a planificării comune a operaţiilor civile şi militare. Scopul acestuia ar fi eliminarea problemelor, dezorganizării şi întârzierilor care, din păcate, continuă să apară în sistemul curent.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL). – (EL) Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru răbdare. Am votat împotriva acestui raport, deoarece acesta repetă recomandările periculoase din Tratatul de la Lisabona pentru strategia europeană de apărare şi de securitate. Cu alte cuvinte, el face apel la militarizarea Uniunii Europene, legitimează intervenţia militară, recunoaşte superioritatea NATO şi relaţia strânsă cu aceasta şi promovează – într-un moment de criză şi de nevoi sociale majore – o creştere a forţei militare.

În opinia mea, Uniunea Europeană ar trebui, mai mult decât oricând, acum când arhitectura lumii este evaluată atent, să adopte o politică paşnică şi o percepţie politică diferită de securitate, ar trebui să urmeze o politică externă şi de apărare independentă, emancipată faţă de Statele Unite ale Americii, ar trebui să urmărească soluţionarea diferendelor internaţionale prin mijloace politice şi ar trebui să promoveze respectul pentru legislaţia internaţională şi pentru rolul sporit al ONU.

Cred că o astfel de politică exprimă mai bine punctele de vedere ale cetăţenilor europeni.

Explicaţii scrise privind votul

Raport: Klaus-Heiner Lehne (A7-0011/2010)

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Adoptarea cu largă majoritate a raportului arată grija pe care trebuie să o avem pentru întreprinderile mici şi mijlocii. În prezent, 5,4 milioane de microîntreprinderi sunt supuse obligaţiei de a întocmi rapoarte anuale, deşi aria lor de acţiune se limitează la o anumită zonă locală sau regiune. Activităţile transfrontaliere sau chiar naţionale fiind inexistente, obligaţia de raportare nu face decât să creeze sarcini administrative inutile, încărcând astfel cheltuielile acestor societăţi comerciale (aprox. 1 170 euro).

Aşadar, prin acest raport se recomandă statelor membre să scutească de obligaţiile de raportare anuală societăţile comerciale care îndeplinesc două din următoarele criterii pentru a fi considerate microîntreprinderi: totalul activelor să fie sub 500 mii euro, cuantumul net al cifrei de afaceri să fie sub 1 milion de euro şi/sau o medie de 10 angajaţi pe durata anului financiar. Desigur că microîntreprinderile vor ţine în continuare registrele contabile, conform dreptului naţional al fiecărui stat membru.

În actuala situaţie de criză prin care trece Europa, mediul privat format din întreprinderi mici şi mijlocii (inclusiv, deci, micro-întreprinderi) trebuie încurajat, fiind privit, în acest context nefericit, şi ca o arie de absorbţie a forţei de muncă disponibilizate de sectorul de stat sau privat-corporatist.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) Votez în favoarea raportului Lehne privind conturile microîntreprinderilor deoarece susţin măsurile active pentru eliminarea birocraţiei şi pe cele care susţin IMM-urile, care, în Portugalia şi în Europa, sunt responsabile pentru crearea celui mai mare număr de locuri de muncă. Subliniez problema creării de inegalităţi viitoare pe piaţa internă. Având în vedere că statele membre vor avea posibilitatea să aleagă dacă aplică această măsură sau nu, vom avea ţări cu norme diferite pentru aceleaşi societăţi.

Trebuie să avem grijă să ne asigurăm că nu există consecinţe negative asupra modului în care aceste norme sunt transpuse în legătură cu eforturile continue pentru combaterea fraudei şi evaziunii fiscale şi, de asemenea, cu lupta împotriva infracţiunilor economice şi financiare (la nivel naţional, european sau internaţional). De asemenea, trebuie să avem grijă să protejăm acţionarii şi creditorii.

  Vasilica Viorica Dăncilă (S&D), în scris. − Ultimele două valuri de extindere ale Uniunii Europene au adus numeroase beneficii atât vechilor, cât și noilor State Membre, dar a ridicat, în același timp, o serie de provocări. Consider că decizia de acordare a unor facilităţi pentru microentităţi ar trebui reglementată la nivel european și să nu revină fiecărui stat membru, doar în acest fel atingându-se performanța de reducere a birocraţiei pentru micro-întreprinderi și de generare a unui echilibru. O atenţie deosebită trebuie acordatǎ eliminării tuturor acestor dificultăți care blochează activitatea micro-întreprinderilor si descurajează oamenii în scopul obţinerii de sprijin financiar european.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Miercuri, Parlamentul European a aprobat o propunere menită să abroge obligaţia ca IMM-urile să-şi publice bilanţul anual. Într-un efort de a reduce povara administrativă, Comisia Europeană a propus ca ţările care doresc să poată să-şi scutească IMM-urile de această obligaţie anuală de a-şi publica bilanţurile impuse de legislaţia europeană curentă. Am fost împotriva acestei abrogări deoarece, în urma propunerii Comisiei, cadrul de reglementare şi armonizare european va dispărea pentru mai bine de 70 % dintre societăţile europene.

Opţiunea de a scuti microentităţile de obligaţia de a întocmi şi publica bilanţul anual nu va ajuta la reducerea sarcinii administrative. Mă tem acum că, dacă statele membre sunt inconsecvente în aplicarea opţiunii de a scuti microentităţile, aceasta va avea ca rezultat divizarea pieţei unice.

Tocmai din acest motiv, deputaţii belgieni şi guvernul belgian se opun cu fermitate propunerii europene (Belgia a reunit, de asemenea, o minoritate de blocare în Consiliul de Miniştri, unde propunerea nu a fost încă votată).

  Robert Dušek (S&D), în scris. – (CS) Raportul privind propunerea pentru o directivă privind conturile anuale ale companiilor rezolvă cadrul şi extinde obligaţia de a depune bilanţuri în cazul microentităţilor. Scopul acestei măsuri este să reducă sarcina administrativă şi, prin urmare, să ajute la intensificarea competitivităţii şi creşterii economice a microentităţilor. Salut propunerea raportorului, care oferă statelor membre o alegere liberă şi le permite să scutească microentităţile de obligaţia de a depune bilanţuri anuale, adică să le scutească în afara domeniului de aplicare a acestei directive. Dacă este vorba despre entităţi limitate la piaţa regională şi locală, fără a avea un domeniu de acţiune transfrontalier, acestea nu ar trebui împovărate cu noi obligaţii care reies din legislaţia europeană valabilă pentru piaţa europeană. Din motivele menţionate mai sus, sunt de acord cu formularea raportului.

  Françoise Grossetête (PPE), în scris. – (FR) Am votat împotriva raportului Lehne din cauză că abrogarea acestor obligaţii contabile pentru aceste microentităţi nu va reduce costurile reale ale societăţilor şi va crea o mare incertitudine juridică. O astfel de scutire va submina încrederea necesară pentru relaţiile dintre întreprinderile foarte mici şi părţile terţe (clienţi, furnizori, bănci).

Pentru a obţine credit, trebuie să fie disponibile informaţii de încredere. Fără un cadru contabil, bancherii şi toate părţile interesate, care vor avea nevoie în continuare de informaţii, sunt capabili să găsească o scuză pentru a reduce creditarea. Această situaţie va fi în detrimentul întreprinderilor foarte mici.

  Astrid Lulling (PPE), în scris. – (DE) Astăzi, am votat împotriva raportului Lehne, deoarece cred că reducerea cheltuielilor administrative pentru IMM-uri trebuie să aibă loc ca parte a unei abordări uniforme şi cuprinzătoare pentru întreaga Uniune Europeană.

Dacă această propunere ar fi implementată, peste 70 % dintre companiile europene – de fapt peste 90 % în Luxemburg – ar fi scutite de obligaţia de a întocmi bilanţuri anuale standardizate.

Ca urmare, s-ar pierde un instrument decizional important pentru gestionarea responsabilă a întreprinderilor afectate.

Dacă statele membre nu ar implementa această scutire pentru microîntreprinderi într-un mod uniform – ceea ce este foarte posibil – aceasta ar duce la o fragmentare a pieţei comune.

Prin urmare, această măsură este inadecvată. Acele companii care desfăşoară comerţ transfrontalier, în special, ar fi dezavantajate. Singura soluţie sensibilă este să simplificăm normele pentru toate microîntreprinderile de la nivelul întregii UE.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE), în scris. − Mai ales în condiţiile în care criza economică a afectat grav micile întreprinderi, avem datoria de a încerca să le punem la dispoziţie toate facilităţile care le-ar putea ajuta să se relanseze şi să redevină un suport pentru economia europeană. Reducerea birocraţiei este importantă în acest context. Decizia adoptată astăzi este binevenită. Sper ca un număr cât mai important de state membre să o pună în aplicare într-un mod optim şi eficient, în interesul micilor întreprinzători şi al economiei, în general.

  Georgios Papastamkos (PPE), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului Lehne, deoarece acesta acordă statelor membre libertatea de a ţine cont de diversele repercusiuni pe care aplicarea directivei le poate avea asupra afacerilor interne, în special în privinţa numărului de companii care intră în domeniul de aplicare a acesteia. Activităţile microentităţilor sunt de o semnificaţie transfrontalieră neglijabilă. În plus, publicarea bilanţului anual protejează transparenţa şi este condiţia sine qua non pentru accesul microentităţilor la piaţa de creditare şi la contractele de achiziţii publice şi pentru relaţiile lor cu alte companii.

  Frédérique Ries (ALDE), în scris. – (FR) Am votat împotriva raportului Lehne şi a propunerii Comisiei. Acestea reprezintă un pas înapoi în ceea ce priveşte piaţa internă şi prezintă un risc evident de distorsionare a concurenţei între IMM-urile europene.

Să fim clari, consecinţele acestei propuneri au fost subestimate într-un mod lamentabil. În plus, acestea nu au ţinut cont de faptul că, în absenţa unei directive europene, fiecare stat membru îşi va impune propriile reguli în această privinţă. Prin urmare, nu este surprinzător să vedem că toate organizaţiile IMM, organizaţiile europene – şi cele belgiene, de asemenea, în cazul meu: Uniunea claselor de mijloc şi Federaţia pentru întreprinderi din Belgia – se opun cu o majoritate covârşitoare acestei propuneri.

Da, de o mie de ori da unei reduceri a sarcinilor administrative pentru întreprinderi şi, în special, pentru IMM-uri, dar o reducere consecventă, obţinută prin intermediul unei propuneri de revizuire generală a directivelor a patra şi a şaptea în materie de drept al societăţilor.

  Robert Rochefort (ALDE), în scris. – (FR) Propunerea care ne-a fost transmisă implică permisiunea acordată statelor membre de a scuti anumite întreprinderi (microentităţi) de la obligaţia întocmirii şi depunerii bilanţului anual. Sunt, bineînţeles, într-o mare măsură în favoarea reducerii sarcinilor administrative pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri şi pentru întreprinderile foarte mici. Totuşi, propunerea Comisiei îşi ratează ţinta cu cruzime: în primul rând, nu este clar dacă sistemul propus ar reduce sarcina administrativă asupra acestor întreprinderi (datele statistice centralizate în prezent vor trebui colectate prin alte mijloace) şi, în al doilea rând, acest text, care lasă la alegerea statelor membre să decidă dacă să aplice sau nu scutirea, este în pericol să fragmenteze piaţa internă (în cazul foarte probabil în care unele state membre vor aplica scutirea şi altele nu). Această propunere ar fi trebuit retrasă şi ar fi trebuit analizată problema simplificării sarcinilor administrative asupra acestor întreprinderi mici (dreptul societăţilor, simplificarea solicitărilor de rapoarte financiare, contabilitate, audit ş.a.m.d.) ca parte a revizuirii finale a directivelor a patra şi a şaptea în materie de drept al societăţilor, planificată pentru viitorul apropiat. Prin urmare, am votat împotriva raportului dlui Lehne referitor la conturile anuale ale anumitor forme de societăţi comerciale în ceea ce priveşte microentităţile.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Obiectivul prezentei propuneri este legat de simplificarea mediului de afaceri şi, în special, de cerinţele privind furnizarea de informaţii financiare de către microentităţi, cu scopul de a consolida competitivitatea acestora şi potenţialul lor de creştere.

În acest context, salut modificările incluse în raport privind reducerea sarcinii administrative a microîntreprinderilor, deoarece cred că aceasta constituie o măsură importantă pentru stimularea economiei europene şi pentru combaterea crizei. Aceasta deoarece activităţile microîntreprinderilor sunt restrânse la pieţe locale sau regionale individuale în care întocmirea conturilor anuale devine o sarcină oneroasă şi complexă.

Totuşi, nu susţin ideea scutirii microîntreprinderilor de la obligaţia de prezentare a conturilor anuale. Adoptarea acestei decizii, de fapt, revine fiecărui stat membru, deoarece ar putea avea implicaţii directe legate de combaterea fraudei şi evaziunii fiscale şi de lupta împotriva criminalităţii economice şi financiare, precum şi pentru protecţia acţionarilor şi creditorilor.

Prin urmare, pledez pentru găsirea unor soluţii echilibrate cu scopul de a adapta modul în care este aplicată această măsură, în locul existenţei în document a unei obligaţii specifice de a întocmi situaţii privind operaţiile comerciale şi poziţia financiară. Prin urmare, votez în favoarea prezentului raport cu unele rezerve.

  Marianne Thyssen (PPE), în scris. – (NL) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, adoptarea de către Parlament a Legii întreprinderilor mici în martie 2009 a iniţiat o serie de propuneri de politici dirijate spre crearea unui mediu de afaceri favorabil pentru IMM-uri în Europa prin simplificare administrativă, printre alte mijloace. Abrogarea sistemului contabil pentru întreprinderile clasificate ca „microentităţi” pare, la prima privire, un act major de simplificare administrativă, dar, ţinând cont de importanţa informaţiilor financiare pentru toate părţile interesate, inclusiv creditorii, administratorii fiscali şi partenerii comerciali, aceasta, din contră, va deschide calea pentru mai multă birocraţie şi costuri mai mari. În plus, companiilor li se va refuza un instrument util pentru ciclul de activitate intern.

Totuşi, susţin solicitarea Comisiei pentru afaceri economice ca impactul semnificaţiei oricărei scutiri acordate microîntreprinderilor să fie evaluat amănunţit şi plasat în cadrul unei revizuiri generale a celei de-a patra şi celei de-a şaptea directive. În opinia mea, această propunere nu conţine instrumentele necesare pentru soluţionarea eficientă a problemei birocraţiei.

Din aceste motive, am votat pentru respingerea propunerii Comisiei. Ţinând cont că raportul stimatului meu coleg, dl Lehne, se bazează pe aceleaşi principii ca şi propunerea Comisiei, nici nu am fost în măsură să susţin acest raport. Aştept o decizie înţeleaptă şi bine argumentată din partea Consiliului.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – Am votat în favoarea propunerii de a scuti microentităţile (societăţile mici) de la legea UE privind standardele contabile. Aceasta este o propunere extrem de importantă, deoarece va reduce sarcina birocratică inutilă asupra întreprinderilor mici şi ajută peste cinci milioane de societăţi să facă o economie de aproximativ 1 000 de GBP fiecare. UE s-a angajat să reducă sarcinile asupra întreprinderilor mici şi medii cu 25 % până în 2012 şi această lege este un pas foarte important pe calea pentru atingerea acestui obiectiv. Aceste întreprinderi mici sunt adesea primul pas pe scara către angajatorii de succes ai viitorului şi trebuie protejate, în special în vremuri de recesiune.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea raportului dlui Lehne referitor la conturile anuale ale microentităţilor deoarece, deşi evaluarea de impact a Comisiei Europene este, din punctul meu de vedere, incompletă şi insuficientă, am dorit să adopt o poziţie care era clar în favoarea simplificării şi obligaţiilor contabile impuse întreprinderilor foarte mici. Din punct de vedere economic şi social, nu are sens ca o întreprindere foarte mică să fie supusă aceloraşi restricţii administrative ca şi întreprinderile mult mai mari. Întreprinderile foarte mici reprezintă peste 85 % din numărul societăţilor europene; cu alte cuvinte, acestea sunt coloana vertebrală a economiei noastre, care are nevoie urgentă de un impuls. Prin urmare cred că o reducere armonizată a obligaţiilor acestora este o direcţie corectă, dar cu o asigurare că aceasta nu le va împiedica accesul la credit. Prin urmare, evaluarea trebuie efectuată în mod egal pentru toţi, ţinând cont de întregul mediu economic în care se află întreprinderile foarte mici, relaţiile lor cu băncile, cu centrele de management – în cazul întreprinderilor franceze – şi, bineînţeles, cu clienţii lor. Să nu gândim întotdeauna în termeni de obligaţii, ci să avem încredere în antreprenorii noştri şi în artizanii noştri care doresc să le reducem sarcinile administrative.

  Françoise Castex (S&D), în scris. − (FR) Am votat împotriva acestei propuneri, deoarece este capabilă, pe termen lung, să se întoarcă împotriva IMM-urilor şi, prin reducerea accesului lor la credit, să le priveze de condiţiile de transparenţă şi de încredere care sunt indispensabile pentru managementul lor şi pentru dinamismul activităţii lor. Nu cred că cineva poate, pe de o parte, să solicite transparenţă sporită din partea băncilor, criticându-le pentru netransparenţa pieţelor financiare, care a condus la criza curentă şi, pe de altă parte, doresc să abroge instrumentele de transparenţă care sunt esenţiale pentru operatorii economici înşişi şi pentru politicile de reglementare economică pe care dorim să le desfăşurăm la nivel european. Simplificarea obligaţiilor contabile pentru IMM-uri şi în special pentru cele mai mici rămâne o cerinţă urgentă. Comisia Europeană trebuie să revizuiască urgent directivele a patra şi a şaptea în materie de drept al societăţilor, singurele care pot furniza o soluţie cuprinzătoare, echitabilă şi consecventă.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Salut adoptarea raportului Lehne care va contribui, cu siguranţă, la reducerea sarcinilor manageriale ale microîntreprinderilor. Întreprinderile mici se plâng frecvent cu privire la reglementarea, sarcinile şi birocraţia excesive care, adesea, le pun în pericol supravieţuirea financiară. Microîntreprinderile au dreptate când susţin că nu ar trebui să fie supuse la aceleaşi reguli şi regulamente ca şi întreprinderile mari. Să sperăm că regulile propuse în acest raport vor avea ca rezultat o cifră de afaceri mai mare şi o competitivitate sporită pentru microîntreprinderi. Acest raport oferă, totuşi, statelor membre flexibilitatea de a transpune directiva în cel mai potrivit moment, pentru a evita orice dificultate care poate reieşi din reducerea reglementării. Totuşi, microîntreprinderile vor putea să întocmească în continuare bilanţuri anuale în mod voluntar, le pot trimite la audit şi le pot trimite la registrul naţional. În orice caz, microîntreprinderile îşi vor păstra registrele de vânzări şi de tranzacţii în scopuri de administrare şi de informare fiscală. Comisia estimează economii totale între 5,9 şi 6,9 miliarde de euro pentru 5 941 844 de microîntreprinderi, dacă toate statele membre adoptă această scutire. În Portugalia, 356 140 de întreprinderi portugheze ar fi vizate de această scutire, dacă ar fi adoptată de guvernul portughez.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat împotriva propunerii de directivă privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăţi comerciale adoptată miercuri, 10 martie 2010. Deşi sunt în favoarea unei reduceri semnificative a sarcinii administrative suportate de IMM-uri, cred totuşi că cerinţele contabile constituie, de asemenea, instrumente de gestionare esenţiale pentru partenerii lor externi (bancheri, clienţi, furnizori ş.a.m.d.). Prin reducerea accesului lor la credit, această propunere poate, pe termen lung, să priveze IMM-urile de condiţiile de transparenţă şi încredere care sunt indispensabile pentru managementul lor şi pentru dinamismul activităţii lor. Este paradoxal, pe de o parte, să solicităm transparenţă mai mare din partea băncilor, criticându-le pentru lipsa de transparenţă a pieţelor financiare care a condus la criza curentă, şi, pe de altă parte, să urmărim abrogarea instrumentelor de transparenţă care sunt esenţiale pentru operatorii economici înşişi şi pentru politicile de reglementare economică pe care eu le susţin la nivel european.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (FR) Parlamentul European, ca şi Comitetul Economic şi Social European, susţine obiectivul urmărit de Comisie prin prezentarea acestei iniţiative, care implică scutirea microentităţilor de cerinţele administrative şi contabile, care sunt costisitoare şi complet disproporţionate faţă de necesităţile şi structurile interne ale microentităţilor şi ale utilizatorilor principali ai informaţiilor financiare, pentru a le permite să facă faţă numeroaselor provocări structurale inerente într-o companie complexă, datorită implementării complete a Cartei europene pentru întreprinderi mici şi în conformitate cu un proces integrat în Strategia de la Lisabona. Consider că propunerea Comisiei pentru simplificare este pozitivă. Scopul acesteia este să se asigure că cadrul de reglementare ajută la stimularea spiritului de întreprindere şi inovare în rândul IMM-urilor, astfel încât acestea să devină mai competitive şi să beneficieze la maxim de potenţialul pieţei interne. Totuşi, microentităţile trebuie să fie supuse în continuare obligaţiei de a întocmi evidenţe care să prezinte tranzacţiile lor comerciale şi situaţia financiară, ca standard minim la care statele membre sunt libere să adauge obligaţii suplimentare. Pe scurt, cred că ajutăm IMM-urile prin reducerea birocraţiei şi salut acest fapt.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0151/2010

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii deoarece promovează consolidarea coordonării economice între ţările europene, o mai mare coerenţă între Pactul de stabilitate şi creştere şi alte strategii europene, implementarea unei agende sociale ambiţioase în lupta împotriva şomajului, o flexibilitate mai mare privind vârsta de pensionare şi promovarea IMM-urilor.

Subliniez în continuare faptul că reforma solicită Comisiei să dezvolte stimulente noi pentru statele membre care implementează Strategia UE 2020, penalizând în viitor pe cele care nu o respectă. Acest aspect este esenţial pentru ca strategia să reuşească, ţinând cont că problemele cu care ne confruntăm sunt comune şi necesită o soluţie la nivel european.

De asemenea, salut decizia Consiliului European pentru realismul său strategic superior, care îi conferă o claritate mai mare şi obiective mai puţine, dar cuantificate.

În final, nu pot să nu menţionez includerea agriculturii în această strategie, deoarece ea nu a fost luată în considerare în propunerea iniţială şi este, fără îndoială, un obiectiv esenţial dacă Europa doreşte să-şi atingă scopurile, fie din punct de vedere al economiei, produselor alimentare şi mediului, fie în legătură cu o calitate mai mare a vieţii pentru zonele sale rurale, care va genera locuri de muncă.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Strategia UE 2020 trebuie să răspundă problemelor generate de criza economică şi financiară prin măsuri care să vizeze direct punctele nevralgice ale economiilor din statele membre. Dacă Strategia Lisabona nu a reuşit complet pentru că a fixat prea multe ţinte, o strategie pentru situaţia de revenire din criză trebuie să se concentreze pe câteva obiective clare şi cuantificabile, de exemplu: oferirea de soluţii pentru combaterea eficientă a şomajului - mai ales în rândul tinerilor, promovarea şi sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii - care creează cele mai multe locuri de muncă şi inovaţii, şi creşterea procentului alocat pentru cercetare şi dezvoltare din bugetul UE şi din bugetele naţionale până la 3 %.

Trebuie să conştientizăm că marja de manevră pentru politici sociale în Europa se va îngusta în viitor din cauza îmbătrânirii populaţiei, iar creşterea productivităţii nu va putea să vină decât din investiţii mai mari în tehnologie şi în educaţie. Dacă vrem o piaţă a muncii mai competitivă, va trebui să restructurăm sistemele de securitate socială şi să sprijinim modalităţi mai flexibile de lucru. Totodată, o astfel de strategie trebuie să susţină dezvoltarea de moduri de producţie care respectă mediul şi sănătatea oamenilor.

  Regina Bastos (PPE), în scris. – (PT) Pe 3 martie, Comisia Europeană şi-a prezentat Strategia UE 2020: „o strategie pentru creştere inteligentă, durabilă şi globală”. Este o propunere care convine asupra cinci obiective cuantificabile pentru Uniunea Europeană (UE) până în 2020, care vor furniza un cadru pentru proces şi care trebuie transpuse în obiective naţionale: ocuparea forţei de muncă, cercetarea şi inovarea, schimbările climatice şi energia, educaţia şi lupta împotriva sărăciei.

Este o strategie care se concentrează pe obiective concrete, realiste şi cuantificate în mod adecvat: o creştere a ocupării forţei de muncă de la 69 % la cel puţin 75 %, o creştere a cheltuielilor de cercetare şi dezvoltare (C&D) la 3 % din PIB, o reducere a sărăciei cu 25 %, o reducere a ratei abandonului şcolar de la rata curentă de 15 % la 10 % şi o creştere de la 31 % la 40 % a numărului de tineri de 30 de ani care au o diplomă de învăţământ superior.

Am votat în favoarea rezoluţiei referitoare la Strategia UE 2020 deoarece obiectivele pe care le anunţă trasează calea pe care trebuie să o urmeze Europa şi pentru că răspunde într-un mod clar şi obiectiv la problemele create de criza economică şi financiară, în materie de şomaj, reglementare financiară şi combaterea sărăciei. Aceste probleme vor furniza un punct de referinţă, care ne permite să evaluăm progresul obţinut.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestei rezoluţii. Deoarece nu vom putea rezolva problemele sociale şi economice curente la nivel naţional, trebuie să le rezolvăm, prin urmare, la nivel european şi internaţional. Strategia UE 2020 trebuie, mai presus de toate, să fie o măsură eficace pentru depăşirea crizei economice şi financiare, deoarece scopul acestei strategii este crearea de locuri de muncă şi de creştere economică.

Şomajul deosebit de ridicat din Europa este cea mai importantă problemă în discuţiile curente, deoarece statele membre se confruntă cu o creştere tot mai mare a şomajului, cu peste 23 de milioane de femei şi bărbaţi fără loc de muncă şi, prin urmare, există multe dificultăţi sociale şi de trai. Prin urmare, cea mai mare atenţie din această rezoluţie a Parlamentului European este acordată creării de noi locuri de muncă şi combaterii izolării sociale.

În plus, Parlamentul solicită Comisiei să nu ţină cont doar de şomaj şi de problemele sociale, ci să prezinte mijloace eficiente de combatere a acestora, astfel încât această strategie nouă să aibă un impact autentic asupra vieţilor reale ale cetăţenilor. Aş dori să atrag atenţia asupra faptului că Europa a învăţat deja din greşelile sale, nefiind capabilă să implementeze complet obiectivele stabilite în Strategia de la Lisabona anterioară. Prin urmare, strategia nouă pentru următoarea decadă trebuie să se bazeze pe un sistem de gestionare puternic şi trebuie să asigure responsabilitate. Prin urmare, votând pentru această rezoluţie astăzi, solicit Comisiei şi Consiliului European să se concentreze asupra problemelor sociale principale ale Europei şi să stabilească obiective mai puţine, dar mai clare şi mai realiste, care să poată fi îndeplinite ulterior.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Salut recentele dezbateri care au avut loc în timpul Consiliului informal din 11 februarie asupra recomandărilor pentru EUROPA 2020, noua strategie pentru Europa. Felicit Comisia pentru iniţiativa sa şi solicit o cooperare mai mare cu Parlamentul în privinţa unui subiect atât de important pentru viitorul Europei. Este esenţial să investim în cunoaştere şi în reformele care protejează progresul tehnologic, inovarea, educaţia şi formarea profesională pentru promovarea prosperităţii, creşterii şi ocupării forţei de muncă pe termen mediu şi lung. De asemenea, aş dori să subliniez importanţa ideilor concrete pentru această strategie, precum agenda digitală. Este esenţial să beneficiem la maxim de potenţialul acesteia, astfel încât Europa să îşi poată reveni din criza economică într-un mod durabil. Politica de coeziune este la fel de importantă pentru susţinerea creşterii şi ocupării forţei de muncă. EUROPA 2020, în dimensiunea sa regională ar trebui, prin urmare, să includă această prioritate ca unul dintre piloni pentru o societate mai bogată, mai prosperă şi mai echitabilă. Fac apel la nevoia de a dezvolta mecanisme de finanţare şi guvernare cu efecte practice pentru realizarea acestei strategii.

  Anne Delvaux (PPE), în scris. – (FR) Au existat speranţe mari pentru Strategia de la Lisabona, obiectivele sale economice, sociale şi ecologice fiind pe cât de necesare, pe atât de ambiţioase. Strategia care îi urmează, aşa-numita Strategie UE 2020, asupra căreia am votat astăzi, mi se pare că este mult mai puţin ambiţioasă. Deşi păstrează unele obiective care trebuie îndeplinite, precum alocarea a 3 % din PIB pentru cercetare şi menţinerea Pactului de stabilitate şi creştere (3 %), este regretabil totuşi că ocuparea forţei de muncă şi dimensiunea de mediu (care este mult redusă) nu ocupă o poziţie orizontală în aceasta. Mai avem un drum lung de parcurs până la o strategie de dezvoltare durabilă adevărată şi globală.

Cu toate acestea, am susţinut această propunere deoarece este foarte clar că, în faţa crizei şi a consecinţelor sale numeroase, în special pentru ocuparea forţei de muncă, nu putem continua să nu luăm nicio măsură. Salut adoptarea paragrafelor legate de o agendă socială ambiţioasă şi de îmbunătăţirea sprijinului pentru IMM-uri. Pe scurt, este nevoie de un nou impuls. Să sperăm că Strategia UE 2020 îl va furniza. Mai presus de toate, să sperăm că cele 27 de state membre vor depune toate eforturile pentru implementarea acestei strategii.

  Harlem Désir (S&D), în scris. – (FR) Strategia 2020 ar trebui să înlocuiască Strategia de la Lisabona. Aceasta este, mai presus de toate, în pericol să prelungească neajunsurile, să se termine cu aceeaşi lipsă de rezultate şi să cauzeze aceeaşi dezamăgire. Aceasta nu este nici o strategie de redresare adevărată, nici o perspectivă nouă pentru politicile economice, sociale, bugetare şi fiscale ale Uniunii. Nenumăratele intenţii bune nu sunt susţinute de instrumente noi cu care să fie implementate.

Europa are nevoie de o ambiţie diferită; cetăţenii aşteaptă răspunsuri mai convingătoare. De la începutul crizei, numărul de şomeri a crescut cu şapte milioane. Băncile speculează din nou, fondurile de investiţii nu au fost încă reglementate, cetăţenilor li se cere să strângă cureaua, au loc reduceri drastice în serviciile publice şi protecţia socială este diminuată. Criza din Grecia scoate la iveală lipsa noastră de solidaritate.

Din acest motiv, Europa trebuie să dezbată o imagine diferită a viitorului său, una bazată pe coordonare economică adevărată, o redresare caracterizată prin solidaritate, o strategie de creştere ecologică, o comunitate energetică, un buget de coeziune, resurse proprii, investiţii în educaţie, cercetare, armonizare fiscală şi socială, combaterea paradisurilor fiscale şi taxarea tranzacţiilor financiare internaţionale.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea propunerii comune de rezoluţie privind continuarea Consiliului European informal din 11 februarie 2010. Pentru a obţine o economie de piaţă socială durabilă, mai inteligentă şi mai ecologică, Europa trebuie să-şi definească priorităţile, convenind împreună asupra acestora. Niciun stat membru nu poate oferi răspunsuri la aceste provocări acţionând singur. Politica UE nu poate fi doar suma celor 27 de politici naţionale. Colaborând pentru un obiectiv comun, rezultatul va fi superior sumei părţilor sale.

Aceasta va permite UE să dezvolte un rol de lider mondial, arătând că este posibilă combinaţia dintre dinamismul economic şi preocupările sociale şi de mediu. Aceasta va permite UE să creeze noi locuri de muncă în domenii precum energia regenerabilă, transportul durabil şi eficienţa energetică. În acest scop, trebuie puse la dispoziţie resurse financiare adecvate, care vor permite valorificarea oportunităţilor şi exploatarea surselor noi de competitivitate globală de către UE.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Comisia Europeană a publicat Strategia Europa 2020, care înlocuieşte Strategia eşuată de la Lisabona şi care oferă provocări importante şi ambiţioase pentru Europa. Aceste provocări au legătură, în mod esenţial, cu cinci domenii considerate strategice de Comisie: (i) ocuparea forţei de muncă; (ii) cercetare şi inovare; (iii) schimbări climatice şi energie; (iv) educaţie şi (v) lupta împotriva sărăciei.

Acestea sunt, de fapt, domenii care sunt esenţiale dacă Europa doreşte să depăşească criza şi să-şi reafirme rolul de jucător important pe piaţa globală, cu un nivel ridicat de dezvoltare şi o economie competitivă, capabilă să genereze prosperitate, locuri de muncă şi inovare. Uniunea Europeană are nevoie, într-adevăr, de ambiţie pentru a face faţă provocărilor generate de criză, dar această ambiţie nu trebuie să cauzeze probleme pentru efortul de consolidare bugetară care este solicitat statelor membre, ţinând cont de slăbiciunea conturilor publice şi de deficitele lor excesive. Din acelaşi motiv, consider că este esenţial ca obiectivele Strategiei UE 2020 să fie consolidate.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Principiul solidarităţii trebuie să stea la baza Strategiei UE 2020; solidaritate între cetăţeni, generaţii, regiuni şi guverne. În acest mod, vom reuşi să combatem sărăcia şi să asigurăm coeziunea economică, socială şi teritorială, cu ajutorul creşterii economice durabile. Acest principiu al solidarităţii constituie garanţia modelului social european.

Trebuie să analizăm cu atenţie restructurarea sistemelor de securitate socială şi asigurarea drepturilor sociale minime la nivel european care vor facilita libera circulaţie a lucrătorilor, personalului specializat, a oamenilor de afaceri, a cercetătorilor, a studenţilor şi a pensionarilor. Utilizarea eficientă a resurselor devine o necesitate datorită acestui principiu şi îşi are originea în nevoia de durabilitate.

Această strategie trebuie să genereze crearea de locuri de muncă. Nu putem accepta că UE are aproximativ 23 de milioane de şomeri. Prin urmare, este esenţial să susţinem antreprenorii şi eliberarea de sarcinile birocratice şi fiscale pentru IMM-uri.

Aceasta nu înseamnă să uităm de industrie sau agricultură. Trebuie să reluăm reindustrializarea Europei. Agricultura durabilă cu produse de calitate trebuie să fie, de asemenea, obiectivul nostru. Pentru a atinge aceste obiective, trebuie să continuăm dezvoltarea durabilă a sectorului nostru primar şi să preluăm conducerea în domeniile cercetării ştiinţifice, al cunoaşterii şi al inovării.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Strategia Europa 2020, succesorul recunoscut al aşa-numitei Strategii de la Lisabona, trebuie să înceapă prin efectuarea unei evaluări adecvate a metodelor predecesoarei sale. Dacă s-ar realiza acest demers, s-ar descoperi că abordările pe care le-a implementat – şi anume liberalizarea sectoarelor economice importante şi dereglementarea şi creşterea flexibilităţii legislaţiei muncii – au fost cauzele rezultatelor acesteia în realitate: şomaj, insecuritate, sărăcie şi excluziune socială crescute şi stagnare economică şi recesiune.

Comisia şi Parlamentul doresc acum să urmeze aceleaşi abordări. Calea propusă este clară şi nici retorica socială, nici cea referitoare la mediu, pe care acestea încearcă să le expună, nu sunt suficiente pentru a ascunde următoarele: accentul total pe piaţa unică, urmărirea liberalizării, comercializării unui număr din ce în ce mai mare de aspecte ale vieţii sociale, lipsa securităţii locului de muncă şi a şomajului structural.

Consensul care există între dreaptă şi sociali democraţi privind aceste abordări a fost precizat foarte clar. În analiza finală, aceştia au fost, împreună, protagoniştii lor devotaţi în ultimii ani. Această strategie, în mod esenţial, nu este nimic mai mult decât răspunsul a două tendinţe dintr-un singur sistem la criza structurală a sistemului respectiv. Urmând această abordare, strategia însăşi va fi originea unor crize noi şi mai profunde. Urmând această abordare, strategia va întâmpina, inevitabil, rezistenţă şi va fi combătută de către lucrători şi cetăţeni.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Respingerea propunerii noastre de rezoluţie este regretabilă. În aceasta, nu numai că am propus un proces larg de discutare a propunerilor care au fost deja prezente de Comisia Europeană şi o evaluare completă a rezultatelor Strategiei de la Lisabona, cu scopul de a trage concluzii pentru noua Strategie Europa 2020, ci am şi prezentat un set de propuneri noi care acordă prioritate productivităţii crescute şi creării ocupării forţei de muncă cu drepturi, rezolvării problemei şomajului şi sărăciei şi garantând egalitate în progresul social. Noile propuneri ar fi creat un cadru macroeconomic nou pentru promovarea dezvoltării durabile, a consolidării cererii interne şi a respectului pentru mediu, pe baza îmbunătăţirilor privind salariile, ocuparea deplină a forţei de muncă cu drepturi şi a coeziunii economice şi sociale.

Am votat împotriva rezoluţiei comune care a fost adoptată, deoarece aceasta nu atinge esenţa problemei, nu propune măsuri care să fie o alternativă la Pactul de stabilitate şi nici nu propune eliminarea liberalizării sau flexibilităţii pieţei muncii, care au condus la o creştere a insecurităţii muncii şi la salarii mici. În acest mod, permiteţi Comisiei Europene să susţină în continuare, mai mult sau mai puţin, aceeaşi abordare, una care a trimis deja în şomaj peste 23 de milioane de persoane şi care a lăsat peste 85 de milioane de persoane în sărăcie.

  Lidia Joanna Geringer de Oedenberg (S&D), în scris. – (PL) Domnule preşedinte, în ultimele două decenii, UE a avut succes în multe domenii, de la trei extinderi ambiţioase la introducerea monedei comune, euro. Cetăţenii UE lucrează mai puţin decât americanii sau decât japonezii (10 % mai puţine ore pe an) şi se pensionează mai devreme. Menţinerea acestor beneficii la nivelul curent nu este uşoară în timpul unei crize, prin urmare sunt încântată să aud despre măsurile decisive din partea Consiliului European şi a Comisiei Europene, al căror scop este să instituie o strategie economică cuprinzătoare – Europa 2020.

În acelaşi timp, înaintea Consiliilor Europene din martie şi iunie, anul curent, care vor da strategiei forma sa finală, există un număr de îndoieli cu privire la documentul Comisiei Europene care a fost prezentat pe data de 3 martie, anul curent. În primul rând, ce fel de date vor fi utilizate ca bază pentru stabilirea ţintelor naţionale pentru cele 27 de state membre diferite ale UE? Ce sancţiuni sau recompense le aşteaptă pe acele state membre care respectă sau nu obiectivele impuse de către strategie? În cele din urmă, ce rol a fost rezervat în cadrul procesului pentru Parlamentul European deoarece, până acum, Strategia Europa 2020 a fost un proiect condus exclusiv de Consiliu şi de Comisie? Trebuie să găsim răspunsuri la aceste întrebări înaintea Consiliului European din iunie. Altfel, pentru a-l cita pe dl Barroso, Uniunea va rata „momentul său de adevăr”.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, după eşecul amar al Strategiei de la Lisabona, care trebuia să facă din Europa cea mai competitivă economie bazată pe cunoaştere din lume în 2010, avem acum Strategia UE 2020, care este, mai exact, o extensie a strategiei respective. Pentru flexibilitatea pieţei muncii, a se citi nesiguranţa locului de muncă pentru lucrători, creşterea competiţiei la nivel european şi internaţional, reforma liberală a sistemelor de protecţie socială naţionale şi respectul absolut pentru Pactul absurd de stabilitate şi creştere...

Există toate ingredientele pentru ca această strategie să fie una de dezintegrare naţională şi socială, precum Strategia de la Lisabona dinaintea sa. Singurele inovaţii sunt cele inspirate de noile dvs. capricii: impunerea obligativităţii guvernării economice europene, deşi Europa Bruxelles-ului s-a dovedit a fi complet ineficientă în faţa crizei globale şi înclinaţia spre guvernare globală în numele aşa-numitei încălziri globale, care pare, din ce în ce mai mult, a fi un pretext ideologic. Vom vota împotriva acestui text.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat împotriva acestei rezoluţii deoarece nu pune suficient accentul pe obiectivul ocupării depline a forţei de muncă. În al doilea rând, priorităţile noastre ar trebui să se concentreze mai mult asupra luptei împotriva sărăciei şi asupra creşterii durabile. Parlamentul European lasă, de asemenea, să-i scape ocazia de a pune accentul pe necesitatea de a combate toate formele de ocupare nesigură a forţei de muncă, prin intermediul unei directive privind munca cu fracţiune de normă, introducerea unui set de drepturi sociale care sunt garantate, indiferent de tipul contractului de angajare şi măsuri de combatere a abuzurilor în legătură cu subcontractarea şi chiar a experienţei de muncă neremunerată. În cele din urmă, această rezoluţie alege să ignore necesitatea de a armoniza baza de impozitare, care are o importanţă vitală pentru crearea unui model social european. Nu există nicio îndoială că Parlamentul European a ratat o oportunitate importantă cu privire la construcţia unei Europe sociale şi durabile.

  Cătălin Sorin Ivan (S&D), în scris. – (RO) Că Strategia 2020 nu este nici suficient de verde, nici suficient de socială, este o realitate pe care am constatat-o cu toţii. Că obiectivele sunt vagi şi criza economică nu este abordată proporţional cu gravitatea ei, este, de asemenea, o observaţie pertinentă. De aceea, consider că rezoluţia votată în plenul PE are rolul de a aduce completări importante viziunii europene pentru următorii 10 ani.

Deşi rolul nostru, ca şi membri ai Parlamentului, este unul limitat de litera tratatului, aportul nostru poate fi unul consistent. Trebuie să aşteptăm totuşi din partea statelor membre să demonstreze voinţă politică şi să reflecteze asupra poziţiei noastre în mod constructiv.

Obiective precum „o economie sociala de piaţa” şi „un buget care să reflecte o creştere inteligentă, integratoare şi durabilă” sunt fundamentale pentru depăşirea efectelor generate de criza economică.

Investiţia în învăţământ, încurajarea mobilităţii studenţilor, cât şi formarea de noi aptitudini care să răspundă la cererile pieţei muncii sunt direcţii de acţiune pentru care trebuie să construim planuri de acţiune realiste.

  Peter Jahr (PPE), în scris. – (DE) În contextul Strategiei UE 2020, agricultura va juca un rol important în succesul viitor al Europei. În special când este vorba despre creştere durabilă şi ocuparea forţei de muncă şi când este vorba despre schimbările climatice, politica agricolă europeană este foarte semnificativă, deoarece are de jucat un rol indispensabil în susţinerea locurilor de muncă din zonele rurale şi de la periferia oraşelor. Mai mult, nu trebuie să uităm că agricultura furnizează alimente de înaltă calitate unui număr de 500 de milioane de europeni, asigură 40 de milioane de locuri de muncă şi este responsabilă pentru o cifră de afaceri anuală de aproximativ 1,3 trilioane de euro. Producţia de energie regenerabilă oferă locuri de muncă suplimentare şi ajută la reducerea emisiilor de CO2 şi a dependenţei de combustibilii fosili. Agricultura este inovatoare, creează valoare şi este sursa reală de cicluri economice regionale durabile. Politica agricolă europeană trebuie, prin urmare, să beneficieze de mai multă atenţie în contextul acestei strategii noi.

  Jarosław Kalinowski (PPE), în scris. – (PL) Aş dori să atrag atenţia asupra unei inconsecvenţe între ţintele strategiei 2020 şi efectele care vor fi consecinţa schimbărilor propuse în priorităţile bugetare pentru 2014-2020. Una dintre aceste ţinte este o îmbunătăţire a condiţiilor de mediu. Schimbarea priorităţilor bugetare sugerează o restrângere a fondurilor disponibile pentru politica agricolă comună, ceea ce înseamnă că, în 2020, agricultura va trebui să fie foarte eficientă sau chiar complet industrială. Înseamnă că va fi o ameninţare pentru mediu, iar aceasta, la rândul ei, înseamnă că UE va trebui să renunţe la modelul european de agricultură, care oferă o grijă particulară faţă de mediu, peisaj, biodiversitate, bunăstarea animalelor, dezvoltarea durabilă şi valorile sociale şi culturale ale mediului rural. Există o vorbă veche şi înţeleaptă, conform căreia „binele mai mare” este duşmanul lui „destul de bine”. Trebuie să fim atenţi ca nu cumva, protejând mediul, să provocăm daune acestuia.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Obiectivul strategiei viitoare a UE este să accepte provocările prezente şi viitoare şi să le controleze cât mai bine posibil. În contextul Strategiei UE 2020, sectorul agricol, în special, va juca un rol important în ceea ce priveşte noile provocări definite de UE, precum protecţia mediului şi a climatului, sursele de energie regenerabile, biodiversitatea şi creşterea şi ocuparea forţei de muncă în mod durabil, în special în zonele rurale. Europa trebuie să fie conştientă de faptul că 40 de milioane de locuri de muncă depind de agricultură, direct sau indirect.

Prioritatea numărul unu totuşi trebuie să fie, în continuare, securitatea furnizării alimentelor de înaltă calitate celor 500 de milioane de europeni, în special, pe fondul dublării producţiei de alimente până în 2050. Politica agricolă europeană trebuie, prin urmare, să beneficieze de mai multă atenţie în contextul acestei strategii noi.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Strategia UE 2020 este cea mai nouă ocazie pentru ca UE să se impună ca putere economică mondială, după eşecul Strategiei de la Lisabona. Pe fondul crizei economice globale, Strategia UE 2020 trebuie să fie modelul urmat de toate statele membre, pentru a ne aduce într-o nouă eră, cu modele noi care vor promova dezvoltarea durabilă pe baza bunelor practici.

După pierderea multor milioane de locuri de muncă pe tot teritoriul UE, lupta împotriva şomajului trebuie să fie „piatra sa de încercare”. Trebuie să putem crea locuri de muncă şi mâna de lucru trebuie să devină mai bine instruită şi mai calificată. Acest lucru va fi posibil doar cu sprijinul total al IMM-urilor, care sunt responsabile pentru crearea celor mai multe locuri de muncă. Totuşi, pentru ca Strategia UE 2020 să fie un succes, nu putem face aceleaşi erori care au fost făcute cu Strategia de la Lisabona, în special lipsa de angajare şi de responsabilitate din partea statelor membre.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Am votat pentru propunerea comună de rezoluţie a Parlamentului European (RC-B7-0151/2010). Strategia UE 2020 are ca scop să stabilească obiective noi, nu doar pentru acţiune politică, ci şi pentru modul în care gândim. Pentru o revenire completă din criză, trebuie să creăm instrumente şi mecanisme comune care nu numai că vor elimina efectele crizei economice curente, ci ne vor permite, de asemenea, să reacţionăm în mod adecvat la crize viitoare şi chiar să le prevenim complet. Comisia, Parlamentul şi toate instituţiile UE trebuie să-şi aducă aminte că prioritatea lor este să acţioneze pentru binele comun al cetăţenilor Europei. Pentru noi, cele mai importante sunt problemele cetăţenilor şi cetăţenii sunt cei pe care ar trebui să-i servim oferindu-le sfaturi, ajutor şi adoptând măsuri concrete. În contextul crizei, probleme precum şomajul, sărăcia şi excluziunea socială sunt la ordinea zilei. Dacă dorim să construim o Europă modernă, complet inovatoare, bazată pe dezvoltare şi capabilă de coeziune, trebuie să garantăm cetăţenilor noştri un sentiment de securitate în viitor. Sunt dezamăgit că, în propunerile originale privind Strategia UE 2020, agricultura a fost omisă. Reconstrucţia economică şi realizarea obiectivelor politicii de mediu sunt incluse în politica agricolă. Fără includerea acestei politici în Strategia UE 2020 şi, de asemenea, în orice strategie următoare, nu avem nicio şansă să atingem obiectivele, nu doar din domeniile menţionate mai sus, ci şi din multe alte domenii.

  Georgios Papastamkos (PPE), în scris. – (EL) Am votat împotriva părţii a doua a punctului 6 din propunerea comună de rezoluţie privind Strategia UE 2020, deoarece implică o intenţie de continuare a dezmembrării statului social european caracterizat printr-o construcţie tradiţională. UE ar trebui să-şi facă uniunea socială mai vizibilă, prin respingerea presiunii concurenţiale de pe scena economică internaţională din partea forţelor care fie au eliminat în mod clar beneficiile şi structurile de asistenţă socială sau celor care aplică dumpingul social. Se pare că politica socială şi politica de ocupare a forţei de muncă sunt adaptate în mod selectiv şi flexibil la forţele pieţei.

Strategia comună tinde să urmărească integritatea instituţională în orice are legătură cu forţele pieţei; totuşi, ar părea imperfect, din punct de vedere al politicii, să reglementăm impactul fenomenului de dezintegrare (precum şomajul, inechităţile regionale şi lipsa de coeziune socială). Acum, mai mult decât oricând, semnele unei noi ere pledează pentru o Europă mai socială.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Am votat această rezoluţie deoarece consider că Strategia UE 2020 trebuie să ofere un răspuns eficient la criza economică şi financiară şi să dea un nou impuls şi coerenţă europeană procesului de redresare a UE prin mobilizarea şi coordonarea instrumentelor naţionale şi europene.

Susţin necesitatea unei mai bune cooperări cu parlamentele naţionale şi societatea civilă deoarece numai prin implicarea mai multor actori va creşte presiunea asupra administraţiilor naţionale de a obţine rezultate.

Totodată, consider că industria europeană ar trebui să valorifice rolul său de pionier în materie de economie durabilă şi tehnologii pentru mobilitate ecologică, exploatându-şi potenţialul de export. Acest lucru reduce dependenţa de resurse şi facilitează îndeplinirea obiectivelor necesare 20-20-20 privind schimbările climatice.

  Frédérique Ries (ALDE), în scris. – (FR) Europa nu este cea mai competitivă economie din lume în 2010. Departe de aşa ceva: cu un PIB în scădere cu 4 % şi cu 23 de milioane de cetăţeni fără locuri de muncă, starea sa de sănătate nu este tocmai excelentă. Dacă UE are nevoie de un şoc electric puternic pentru a readuce economia şi ocuparea forţei de muncă într-un cerc virtuos, trebuie să facă acest demers cu obiective similare, dar utilizând metoda care este complet diferită de cea a Strategiei de la Lisabona. Trebuie, de asemenea, să ţină cont de negocierile care o aşteaptă în domeniile energiei, schimbărilor climatice, industriei şi agriculturii. De aceea susţin determinarea marcată de pragmatism a noii Strategii 2020. Asigurarea că 75 % dintre cetăţenii ajunşi la vârsta de încadrare au cu adevărat un loc de muncă şi a avea grijă ca 3 % din PIB pentru cercetare să dea roade sunt acum, mai mult decât oricând, obiectivele pe care trebuie să le atingă Europa. Dacă cele 27 de capitale cooperează este, însă, altă problemă. De aceea solicităm să fie prevăzute sancţiuni şi stimulente pentru elevii mai mult sau mai puţin merituoşi ai strategiei 2020 (secţiunea 14). Sancţiuni pe de o parte şi stimulente pe de altă parte. Morcovul şi băţul. Această strategie este veche de când lumea, dar funcţionează.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Am votat împotriva propunerii de rezoluţie RC7-0151/2010 supusă astăzi votului Parlamentului din acelaşi motiv pentru care verzii nu au votat în favoarea Comisiei Barroso II: din cauza unei lipse de ambiţie. Cu această ocazie, este rândul celor mai mari grupuri politice ale Parlamentului să dezamăgească, prin adoptarea unei rezoluţii care ţine doar de atitudine – ea nu conţine nicio propunere economică, socială sau de mediu. Cred că europenii aşteaptă mai mult de la acest Parlament.

Parlamentul UE a fost marginalizat în timpul elaborării Strategiei UE 2020. Acum, când Parlamentul are, tardiv, şansa să reacţioneze, grupurile sale politice majore conspiră pentru a furniza o soluţie fără conţinut. Aceasta este o oportunitate pierdută de a aduce Parlamentul European în centrul dezbaterii privind conţinutul şi pe scena centrală, ca instituţie.

  Richard Seeber (PPE), în scris. – (DE) Întrebarea referitoare la unde anume ar trebui UE să fie în relaţie cu ocuparea forţei de muncă şi cu dezvoltarea economică în 2020 este foarte importantă. Mai ales în vremuri de criză economică precum acestea, Strategia UE 2020 trebuie să acţioneze ca o forţă care ne scoate din nesiguranţă. De aceea, este şi mai important să alegem obiectivele, astfel încât acestea să poată fi atinse. Politica nu este un scop în sine, ci are scopul de a crea programe realiste cu care populaţia şi economia să poată ţine ritmul. Economia durabilă trebuie să fie un punct major pentru modelarea viitorului apropiat.

Acesta este un obiectiv pe care trebuie să-l atingem pas cu pas, mai ales din cauza schimbărilor climatice. De asemenea, problema materiilor prime va preocupa, în viitor, Europa din ce în ce mai mult, prin urmare ar trebui să pregătim calea pentru utilizarea durabilă a resurselor acum şi să îndreptăm politica europeană în această direcţie.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. – (NL) Am votat împotriva rezoluţiei comune, din cauză că trei grupuri majore o utilizează, în mod evident, pentru a susţine abordarea de status-quo a Comisiei Barroso II. Alegătorii mei aşteaptă o abordare diferită şi doresc ca Strategia Europa 2020 să introducă o nouă ordineecologică, o revoluţie verde a secolului XXI care va reconcilia dezvoltarea umană cu limitele fizice ale Pământului.

UE continuă să aibă foarte mare încredere în politica de creştere lipsită de critici a PIB-ului. Totuşi, verzii şi ecologiştii doresc să transforme Strategia Europa 2020 dintr-o strategie care urmăreşte doar creşterea PIB-ului, într-un concept politic mai larg al viitorului UE ca o Uniune socială şi durabilă, care va pune cetăţenii şi protecţia mediului în centrul politicilor sale, care va intenţiona să asigure bunăstarea oamenilor şi cele mai bune oportunităţi posibile pentru toţi. Din punctul nostru de vedere, PIB-ul trebuie să includă un set de indicatori de bunăstare, precum şi indicatori care vor lua în calcul factori economici externi largi şi presiuni legate de mediu. Prin urmare, grupul meu a transmis un text de opt pagini care explică abordarea noastră alternativă în detaliu. Prefer acest text compromisului celor mai mari trei grupuri.

  Marc Tarabella (S&D), în scris. – (FR) Am votat împotriva rezoluţiei privind Strategia UE 2020, deoarece punctul 6, care menţionează restructurarea sistemelor de asigurări sociale şi vorbeşte despre o flexibilitate mai mare pentru lucrători, a fost adoptat. În plus, rezoluţia seamănă mai mult cu o amestecătură de intenţii mai mult sau mai puţin bune, în detrimentul obiectivelor cantitative şi calitative precise. Prin urmare, se pare că nu s-a ţinut cont de eşecul aproape complet al Strategiei de la Lisabona 2010.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Strategia Europa 2020 are ca obiectiv să elaboreze un plan pentru viitor, în vederea obţinerii creşterii economice şi a creşterii numărului de locuri de muncă în UE. Abordarea acesteia trebuie să se facă pe baza obiectivelor care se referă la o economie de piaţă socială durabilă, societatea bazată pe cunoaştere durabilă şi rolul IMM-urilor în promovarea ocupării forţei de muncă.

O politică de coeziune puternică, modernă şi flexibilă trebuie să fie elementul central al acestei strategii. Integrată în Tratatul de la Lisabona, politica de coeziune, prin aplicare orizontală, are un rol esenţial în răspunsul la noile provocări ale UE. În acest context, obiectivul coeziunii teritoriale europene poate fi considerat fundamental.

Priorităţile pentru coeziune europeană trebuie să fie orientate nu doar către promovarea competitivităţii la nivel european, prin alocarea eficientă a fondurilor, ci şi spre ajutorul acordat regiunilor dezavantajate pentru a depăşi dificultăţile economice şi sociale şi pentru a reduce dezechilibrele existente.

Rolul activ al regiunilor europene în promovarea acestei strategii trebuie, de asemenea, evidenţiat. Importanţa guvernării la diferite niveluri merită să fie subliniată. Existenţa unei comuniuni profunde a obiectivelor, sarcinilor şi responsabilităţilor legate de Strategia Europa 2020 între UE, statele membre şi autorităţile locale şi regionale va fi oportună.

Din motivele menţionate mai sus, am votat în favoarea propunerii de rezoluţie menţionate.

  Marianne Thyssen (PPE), în scris. – (NL) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, crearea unei strategii de ieşire din criză este esenţială pe termen scurt, dar pe termen mediu este necesar ceva mai mult. Dacă dorim cu adevărat să dăm o şansă economiei de piaţă sociale, modelul nostru social, avem nevoie de creştere economică mai mare, o creştere ecologică, care ne va face competitivi şi va crea noi locuri de muncă. Efectuarea de noi investiţii în cercetare şi dezvoltare, în produse inovatoare, procese de producţie şi servicii este esenţială dacă dorim să ne menţinem standardul de viaţă în economia globală.

Acest impuls către reformă structurală este reflectat în „Strategia 2020” propusă de Comisie. De asemenea, este esenţial ca această Comisie să schimbe tactica şi să se concentreze pe un număr de ţinte mai mici, care pot fi cuantificate şi sunt adaptate statelor membre individuale. După cum sugerează rezoluţia, pe bună dreptate, strategia nu va reuşi să se asigure că obiectivele declarate pot fi realizate. Absenţa unui mecanism real de sancţionare dacă nu sunt îndeplinite obiectivele sau chiar dacă sunt depuse eforturi insuficiente în acest scop, înseamnă că această „Strategie 2020” este greşită, la fel cum a fost şi predecesoarea sa.

Rezoluţia comună oferă o bază adecvată pentru noi discuţii cu Comisia, cu Consiliul şi cu preşedintele Consiliului European. Prin urmare, am votat în mod ferm în favoarea acestei rezoluţii.

  Georgios Toussas (GUE/NGL), în scris. – (EL) Propunerea comună de rezoluţie a Partidului Popular European (Creştin-Democrat), a Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European şi a Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa privind Strategia UE 2020 exprimă decizia comună a feţei politice a capitalului de a utiliza toate mijloacele pentru a implementa atacul brutal şi planurile antisociale ale monopolurilor împotriva claselor muncitoare şi a lucrătorilor din toată Uniunea Europeană. Strategia UE 2020 continuă şi extinde Strategia de la Lisabona antisocială, prin formularea obiectivelor şi planurilor strategice ale capitalului monopolist şi prin aşezarea remuneraţiilor şi drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor pe un pat al lui Procust. Mai precis, avem: aplicarea pe scară largă a faimoasei „flexisecurităţi”, împreună cu „învăţarea de-a lungul vieţii”, „formarea şi reconversia profesională” şi „mobilitatea” lucrătorilor, abolirea acordurilor colective, reducerile drastice ale salariilor şi pensiilor şi creşterea vârstei de pensionare, precum şi schimbări extinse în asigurări sociale, sănătate, asistenţă socială şi educaţie. Aceasta oferă, de asemenea, capitalului sume masive din trezoreria statului, sub forma subvenţiilor şi stimulentelor pentru „dezvoltare ecologică”. Partidul Comunist Grec a votat împotriva rezoluţiei Parlamentului European privind Strategia UE 2020.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (FR) Cu mult timp în urmă, Jacques Delors spunea că nu te poţi îndrăgosti de o piaţă unică sau de o monedă unică. Eu sunt îndrăgostită de o Uniune care ia în serios necesităţile reale ale familiilor din statele membre, în strictă conformitate cu competenţele naţionale şi europene. Totuşi, citind Strategia UE 2020 şi rezoluţia noastră parlamentară, am descoperit că ambiţiile noastre se limitează la un flirt timid cu economia de piaţă liberă. Nu există nicio recunoaştere a investiţiei cetăţenilor în coeziune sau solidaritate socială între generaţii. Nu ar trebui să ne schimbăm perspectiva asupra relaţiilor de muncă şi a creării de valoare adăugată din care beneficiază societatea, ca un tot unitar? Comisia propune o ţintă cuantificabilă pentru combaterea sărăciei. Această mişcare va readuce inevitabil procesul de selecţie preferenţială, care nu ajută deloc pe cei mai săraci cetăţeni. Absenţa unei liste a indicatorilor sărăciei demonstrează, fără intenţie, o lipsă de înţelegere a semnificaţiei sărăciei. Sărăcia înseamnă mult mai mult decât a fi şomer şi cei care trăiesc în sărăcie extremă, zi de zi, nu caută doar un loc de muncă; ei doresc acces adecvat la drepturile existente. Europa 2020 ar trebui să răspundă la această situaţie cu mai mult entuziasm şi mai multă determinare. M-am abţinut de la vot.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0136/2010

  Elena Băsescu (PPE), în scris. – (RO) Am citit atât raportul judecătorului Richard Goldstone, cât şi concluziile ambasadorului Dora Gold, care demontează multe din argumentele raportului Comisiei ONU conduse de judecătorul Goldstone. Comparându-le, am observat subiectivismul raportului Goldstone şi, prin urmare, nu am susţinut rezoluţia privind aplicarea recomandărilor din raportul Goldstone referitoare la Israel şi Palestina.

Analiza faptelor trebuie făcută într-un mod transparent şi imparţial faţă de ambele părţi din conflict. Raportul Goldstone omite să menţioneze cauza care a provocat operaţiunea israeliană din Gaza: cele aproape 12 000 de atacuri cu rachete şi mortiere asupra civililor israelieni. După retragerea forţelor israeliene din Gaza, numărul de atacuri cu rachete a crescut cu 500 %. Dacă în anii 2004 şi 2005 au fost 281 şi, respectiv, 179 de atacuri cu rachete asupra teritoriului israelian, după retragerea din Gaza (în septembrie 2005), numărul de atacuri a crescut la: 946 în 2006, 783 în 2007, iar în anul 2008 au fost 1 730 atacuri.

Nicio ţară membră a Uniunii Europene nu a votat în favoarea adoptării raportului Goldstone în cadrul Consiliului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului. Respectarea dreptului internaţional trebuie să fie o prioritate pentru toate părţile implicate.

  Andrew Henry William Brons (NI), în scris. – Am decis să ne abţinem de la toate voturile referitoare la Palestina şi Israel. Nu am putut vota pentru rezoluţii care au intenţia să ofere UE puterea de a conduce politica externă sau care au fost inconsecvente cu politica noastră de neutralitate privind conflictul. Nu adoptăm o poziţie neutră între Israel, palestinieni şi alte ţări arabe şi musulmane. Totuşi, politica noastră nu este de neutralitate sau de indiferenţă. În special, recunoaştem că atacurile asupra civililor, fie de către state, fie de către organizaţii sunt complet inacceptabile. În plus, am fi mulţumiţi să asistăm la încheierea conflictului printr-o reglementare onorabilă.

  Nessa Childers (S&D), în scris. – Vizitând Gaza la începutul acestui an, am văzut cât de important este ca Parlamentul să acţioneze în acest domeniu. Recomandările Goldstone trebuie implementate în întregime şi voi urmări acest subiect în lunile viitoare.

  Derek Roland Clark (EFD), în scris. – Deşi recunosc că conflictul din Gaza şi Cisiordania este o tragedie umanitară, voturile mele nu susţin existenţa influenţei internaţionale a instituţiilor europene, deoarece nu recunosc Uniunea Europeană. Voturile mele din Parlament din 10 martie 2010 reflectă conştiinţa mea privind acest subiect.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Am sponsorizat această rezoluţie care evidenţiază că respectul pentru drepturile internaţionale ale omului şi dreptul umanitar este o premisă esenţială pentru o pace justă şi durabilă în Orientul Mijlociu; ea exprimă preocuparea faţă de presiunile care sunt exercitate asupra ONG-urile de către autorităţile israeliene şi din Gaza, din cauză că au cooperat cu ancheta Goldstone; ea solicită încetarea necondiţionată a blocadei din Gaza şi solicită Europei să solicite insistent, în mod public, Israelului şi palestinienilor să implementeze recomandările Goldstone. Raportul Goldstone însuşi ajunge la concluzia că mortalitatea extrem de ridicată printre civili, inclusiv peste 300 de copii, este urmarea unei politici israeliene de utilizare deliberată a forţei disproporţionate, care contravine legislaţiei internaţionale. Acesta a concluzionat, de asemenea, că asediul din Gaza este echivalent cu pedepsirea colectivă a unei populaţii de 1,5 milioane, care contravine legislaţiei internaţionale. El recomandă statelor care sunt părţi la convenţiile de la Geneva (inclusiv Irlanda) să-i urmărească penal pe cei responsabili pentru aceste politici şi pentru implementarea lor. Pregătesc în prezent o plângere oficială la Poliţia irlandeză, pe baza constatărilor raportului Goldstone, pentru a permite directorului responsabil cu urmăririle penale să ia în considerare cazul urmăririi penale a responsabililor din Irlanda.

  Göran Färm, Anna Hedh, Olle Ludvigsson, Marita Ulvskog şi Åsa Westlund (S&D), în scris. – (SV) Noi, social democraţii suedezi, nu credem că Hamas trebuie inclusă pe lista UE a organizaţiilor teroriste. Criticăm ferm Hamas şi, nu mai puţin, atacurile sale asupra populaţiei civile israeliene, dar, în acelaşi timp, suntem preocupaţi de faptul că condamnarea necondiţionată de către UE poate agrava situaţia şi poate determina Hamas să se izoleze şi mai mult. Nu împărtăşim opinia că decizia UE de a continua izolarea politică a organizaţiei Hamas ca urmare a succesului acesteia într-o alegere liberă şi democratică este cea corectă. Credem că UE trebuie să compare posibilitatea de a obţine succesul prin intermediul izolării şi sancţiunilor cu utilizarea dialogului critic şi a cooperării.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Oricine a urmărit timp de mulţi ani, aşa cum am făcut eu, conflictul israelo-palestinian nu poate decât să ajungă, cu tristeţe, la concluzia că multe dintre eforturile sincere pentru o pace durabilă continuă să fie insuficiente pentru a-i convinge şi a-i motiva pe cei care au optat pentru violenţă să o abandoneze definitiv. Victoria electorală a Hamas şi divizarea în două părţi a teritoriului palestinian, fiecare cu propria autoritate, a exacerbat în mod semnificativ o situaţie deja sumbră.

Atât timp cât Hamas nu acceptă existenţa legitimă a statului Israel, dialogul nu va fi mai mult decât un simulacru. În ceea ce-l priveşte, Israelul va trebui să aibă grijă ca poziţiile pe care le adoptă să fie adecvate şi proporţionale, ca nu cumva să pună în pericol legitimitatea internaţională pe care o are în prezent. Ca şi Yitzhak Rabin, cred, de asemenea, că pacea diplomatică nu este o pace reală, dar aceasta este un pas esenţial în acest scop. Este necesar să lucrăm în această direcţie şi să eliminăm obstacolele care blochează paşii către pacea reală. Raportul judecătorul Goldstone notează unele obstacole puse în practică de ambele părţi din acest proces, în special abuzurile şi crimele grave care trebuie investigate, judecate şi pedepsite.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Trebuie să acordăm atenţie conflictului armat care a început în Gaza la 27 decembrie 2008 şi s-a terminat la 18 ianuarie 2009, provocând decesul a peste 1 400 de palestinieni şi al 13 israelieni. Pierderea de vieţi omeneşti a fost cuplată cu distrugerea majorităţii infrastructurii civile.

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi statele membre trebuie să încerce să ajungă la o poziţie comună a UE privind modul de acţiune referitor la raportul misiunii de anchetă privind conflictul din Fâşia Gaza şi din Israelul de Sud.

Doresc să subliniez faptul că respectul pentru legislaţia internaţională din domeniul drepturilor omului şi pentru dreptul umanitar internaţional este esenţial pentru obţinerea unei păci echitabile şi durabile în Orientul Mijlociu.

Sunt de acord cu apelul ca Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politică de securitate şi statele membre să controleze aplicarea recomandărilor incluse în raportul Goldstone prin consultarea misiunilor externe ale UE şi ale ONG-urilor care operează în acest domeniu.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Adoptarea acestei rezoluţii privind conflictul din Gaza de către Parlament a fost un pas pozitiv, deoarece recunoaşte încălcările dreptului internaţional de către Israel. Ea dovedeşte impactul pe care raportul Goldstone l-a avut asupra procesului de pace din Orientul Mijlociu prin aducerea la cunoştinţa Parlamentului a încălcărilor constante ale legislaţiei internaţionale comise de Israel.

Adevărul este că raportul Goldstone conţine dovada clară a încălcărilor dreptului umanitar internaţional comise de forţele israeliene pe teritoriul palestinian în timpul operaţiunilor sale militare din 2008.

Din acest motiv, dorim adoptarea imediată a concluziilor acestui raport şi punerea în practică a recomandărilor sale. În acelaşi timp, solicităm insistent oficialilor UE să se asigure că nu va exista o consolidare a acordului de asociere UE-Israel, atâta timp cât nu încetează încălcările dreptului internaţional şi ale drepturilor fundamentale ale omului pe care Israelul le comite în continuare în teritoriile ocupate ale Palestinei.

  Charles Goerens (ALDE), în scris. – (FR) Aceasta este încă o evaluare retrospectivă a greşelilor făcute de fiecare dintre părţile implicate în conflict. Dacă aceleaşi cauze produc aceleaşi efecte, avem un motiv să cercetăm cauzele, deoarece efectele sunt întotdeauna dezastruoase. Aceleaşi cauze lansează rachete deasupra oraşelor israeliene. Aceleaşi cauze sunt contraatacul disproporţionat al statului Israel. Aceleaşi cauze sunt situaţia regretabilă a locuitorilor din Gaza. Aceleaşi cauze sunt, de asemenea, exploatarea suferinţei lor de către cele mai radicale facţiuni. Iată o idee: de ce să nu susţinem doar acele forţe din cele două tabere care au ales pacea cu adevărat? Aceste forţe există de ambele părţi şi sunt mult prea des acuzate că îşi trădează propriii cetăţeni, deoarece visează la un scenariu în care este posibil să depăşească diferenţele dintr-o regiune care a fost fundalul unuia dintre cele mai periculoase conflicte de pe planetă.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea rezoluţiei care solicită aplicarea recomandărilor Goldstone, deoarece este foarte important să obţinem un angajament din partea autorităţilor israeliene şi palestiniene că vor desfăşura investigaţii imparţiale şi transparente în tragedia din Gaza din 2008-2009, nu într-un mod agresiv, ci într-un mod determinat. Statele membre, în ceea ce le priveşte, trebuie să lucreze şi mai intens pentru a susţine o poziţie fermă şi trebuie să se angajeze pentru menţinerea acestor solicitări pentru partenerii lor israelieni şi palestinieni. Dreptul umanitar internaţional trebuie respectat de toate părţile implicate în conflict şi obiectivul UE trebuie să fie asigurarea respectării acestor principii.

  Joe Higgins (GUE/NGL), în scris. – Am votat în favoarea acestei rezoluţii, deoarece subliniază condiţiile oribile în care trăieşte marea majoritate a populaţiei palestiniene din Gaza în prezent şi, în special, solicită deschiderea „imediată” şi „necondiţionată” a tuturor graniţelor din Gaza. Susţin în totalitate dreptul populaţiei palestiniene la autodeterminare şi dreptul lor de a se apăra împotriva atacurilor repetate ale armatei israeliene şi ale forţelor de stat. Totuşi, nu sunt deloc de acord cu ideile Islamului politic de dreapta şi ale Hamas. Mă opun, de asemenea, atacurilor individuale împotriva lucrătorilor evrei care divizează în continuare clasa muncitoare israeliană şi cea palestiniană. Aceasta nu face decât să ofere guvernului israelian şi altor grupări extremiste de dreapta din Israel un pretext pentru a lansa noi atacuri asupra populaţiei palestiniene. Guvernul israelian nu serveşte intereselor populaţiei palestiniene şi nici clasei muncitoare israeliene. Atacurile asupra standardelor de viaţă şi drepturilor democratice trebuie apărate în comun, de lucrătorii israelieni şi palestinieni. Singura soluţie care poate aduce pacea durabilă în regiune este un Israel socialist, alături de o Palestină socialistă, în care graniţele sunt convenite reciproc de ambele comunităţi şi fac parte dintr-o confederaţie socialistă democratică a Orientului Mijlociu.

  David Martin (S&D), în scris. – Susţin ferm constatările raportului Goldstone şi sunt încântat că Parlamentul a aprobat recomandările acestuia. Sper că procesul păcii durabile printr-o soluţie cu două state va fi susţinut de constatările raportului Goldstone.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) UE ar trebui să fie foarte preocupată de soluţionarea conflictului israelo-palestinian care, pe lângă victimele pe care le-a cauzat, creează, de decenii, multă instabilitate în regiune şi în lume.

Chiar şi aşa, cred că există diferenţe între ceea ce face Israelul, ca stat democratic şi suveran care împărtăşeşte şi promovează valorile de bază ale societăţilor occidentale şi mişcările radicale precum Hamas care, în majoritatea cazurilor, refuză să recunoască existenţa statului Israel. Aceasta reprezintă un obstacol în calea unei rezolvări complete a conflictului.

Aceasta nu ne împiedică să condamnăm, în toate situaţiile, actele de violenţă care au avut loc de ambele părţi ale conflictului, care au şocat lumea şi care pot doar să ne motiveze şi să ne angajeze şi mai mult pentru a găsi moduri de promovare a înţelegerii.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Propunerea comună de rezoluţie de astăzi referitoare la raportul Goldstone exprimă încă o dată eforturile UE pentru o evaluare echitabilă şi o analiză a evenimentelor din timpul conflictului din Gaza. La 26 februarie 2010, Adunarea Generală a ONU a solicitat încă o dată ambelor părţi să efectueze investigaţii credibile şi să transmită noi rapoarte în termen de cinci luni. Autorităţile Palestiniene au instituit o comisie de anchetă independentă, ceea ce este o ştire îmbucurătoare. Acţiunile UE pe scena internaţională trebuie să se concentreze pe conformitatea strictă cu principiile şi obiectivele Cartei ONU şi ale dreptului internaţional. În mod similar, respectarea dreptului umanitar internaţional şi a normelor drepturilor internaţionale ale omului de către Israel şi de către palestinieni este o premisă materială pentru procesul de pace, care va duce la crearea a două state, care coexistă în pace şi securitate. Cu această rezoluţie, UE încearcă să inspire obţinerea unei poziţii comune reglementate privind măsurile care rezultă din raportul misiunii de anchetă a ONU privind conflictul din Gaza şi din sudul Israelului, condusă de judecătorul Goldstone. Acest raport pledează, de asemenea, în favoarea susţinerii publice ca recomandările raportului să fie implementate şi ca responsabilitatea să fie asumată pentru toate încălcările dreptului internaţional, inclusiv acuzaţiile de crime de război, şi din acest motiv am votat în favoarea sa.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) Propunerea comună de rezoluţie referitoare la raportul Goldstone expune dorinţa UE de efectuare a unei investigaţii asupra evenimentelor legate de conflictul din Gaza în mod echitabil şi detaliat. La 26 februarie 2010, Adunarea Generală a ONU a solicitat, de asemenea, investigarea în termen de cinci luni asupra incidentelor şi presupuselor încălcări grave ale drepturilor omului. Conform celor mai noi informaţii, până acum, doar partea palestiniană s-a conformat, ceea ce este foarte regretabil. În opinia mea, UE trebuie să susţină în mod activ în organizaţiile şi comisiile internaţionale respectarea şi implementarea dreptului internaţional. Acest respect pentru conformitatea ambelor părţi participante la conflict cu dreptul umanitar internaţional şi cu normele dreptului internaţional pentru apărarea drepturilor omului este o premisă de bază în conflictul din Orientul Mijlociu pentru un progres semnificativ în ceea ce priveşte procesul de pace, care ar putea suferi acum un regres serios, încă o dată, ca urmare a construcţiei de aşezări planificate de Israel. Rezoluţia comună solicită aplicarea recomandărilor raportului misiunii de anchetă a ONU referitoare la conflictul din Gaza şi din sudul Israelului, condusă de judecătorul Goldstone, prin urmare am votat în favoarea acesteia.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Drepturile omului trebuie respectate de toate părţile din conflictul din Orientul Mijlociu. Fiecare suspiciune că drepturile omului au fost încălcate, de către oricare dintre părţi, trebuie verificată. În acest caz totuşi trebuie utilizată o abordare identică pentru toate părţile conflictului. Raportul Goldstone este un document care a creat multe emoţii şi controverse. El s-a confruntat cu numeroase acuzaţii de părtinire. Mulţi au atras atenţia asupra faptului că raportul nu tratează în mod egal toţi factorii care au condus la conflict. Comunitatea internaţională nu trebuie, totuşi, să ignore conflictul. Recomandările raportului Goldstone includ o propunere de a desfăşura investigaţii internaţionale asupra crimelor care se presupune că au fost comise de ambele părţi ale conflictului. Realităţile conflictului din Orientul Mijlociu pun un semn de întrebare asupra posibilităţii realizării acestui demers. Există un pericol serios că Parlamentul European nu va reuşi să monitorizeze acţiunile efectuate de Hamas, ci doar pe cele efectuate de Israel. Ţinând cont de aceste circumstanţe, am decis să votez împotriva adoptării rezoluţiei comune de la votul final.

  Zuzana Roithová (PPE), în scris. – (CS) Nu am susţinut rezoluţia comună a socialiştilor, liberalilor, a blocului de stânga şi a verzilor privind aplicarea recomandărilor raportului Goldstone privind Israelul. Acest raport a fost adoptat de Adunarea Generală a ONU în noiembrie anul trecut doar de către cinci din cele 27 de state membre. Aceasta din cauză că raportul nu a fost analizat responsabil la nivelul Consiliului pentru drepturile omului şi, astfel, Adunarea Generală a votat un raport neechilibrat, care descrie Israelul ca o organizaţie teroristă. Sunt unul dintre acei politicieni care luptă pentru o investigare obiectivă şi necompromiţătoare în toate cazurile de încălcare a drepturilor omului în conflictul din Gaza. În joc, totuşi, se află credibilitatea concluziilor investigaţiei. Nu este acceptabil să se permită politizarea unei investigaţii în desfăşurare, care încă nu s-a încheiat. Scopul, în cele din urmă, trebuie să fie obţinerea unei soluţii paşnice la conflictul israelo-palestinian şi viitoarea prosperitate a două state independente, Israel şi Palestina, şi nu o luptă pentru putere între Europa şi SUA pentru influenţă în această regiune.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Am votat pentru propunerea de rezoluţie RC7-0136/2010 referitoare la recomandările raportului Goldstone, în primul rând deoarece acesta insistă să solicite o poziţie puternică a UE privind monitorizarea raportului Goldstone şi ca aplicarea recomandărilor acestuia şi responsabilitatea pentru toate încălcările dreptului internaţional să fie solicitate public, solicită tuturor părţilor să conducă investigaţii care respectă standardele internaţionale în termen de cinci luni şi solicită monitorizarea activă a implementării raportului de către Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi vicepreşedinte al Comisiei, precum şi de către statele membre ale UE. În plus, aceasta adaugă puncte noi la ceea ce a spus deja Parlamentul în trecut, solicitând, de exemplu, Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi vicepreşedinte al Comisiei să evalueze rezultatele investigaţiilor de către toate părţile şi să raporteze Parlamentului, reaminteşte că responsabilitatea şi credibilitatea UE şi a statelor sale membre necesită monitorizarea completă a investigaţiilor şi îşi exprimă îngrijorarea cu privire la presiunea asupra ONG-urilor implicate în elaborarea raportului Goldstone şi în investigaţiile de monitorizare, incluzând referinţe la măsurile restrictive impuse activităţilor acestora.

  Olle Schmidt şi Cecilia Wikström (ALDE), în scris. – (SV) Acesta nu este un moment potrivit pentru a adopta o rezoluţie privind Israelul. Ne putem aştepta să primim curând o evaluare completă a raportului Goldstone şi cred că nu ar trebui să o anticipăm. Situaţia este sensibilă şi conflictul dintre părţi a deveni polarizat. Nu trebuie să agravăm situaţia prin adoptarea unei rezoluţii care va fi privită, cu siguranţă, ca nesatisfăcătoare de către părţile implicate. De asemenea, mi se pare ciudat că UE poate adopta o rezoluţie pe baza unui mandat care nu a fost susţinut de niciunul dintre statele membre ale UE la Consiliul ONU privind drepturile omului.

  Marek Siwiec (S&D), în scris. – (PL) Nu cred că rezoluţia comună referitoare la aplicarea recomandărilor raportului Goldstone privind Israelul/Palestina reflectă în mod complet punctele de vedere exprimate de deputaţii în Parlamentul European în timpul dezbaterii care a avut loc la Bruxelles la 24 februarie. Rezoluţia nu reprezintă în mod adecvat poziţia majorităţii grupurilor politice care au contribuit la crearea documentului. Raportul la care se referă rezoluţia – raportul Goldstone – este părtinitor şi nu tratează toţi factorii care au condus la conflict în mod egal. În plus, rezoluţia comună nu menţionează circumstanţele care au condus la conflict şi nici nu conţine vreo referinţă la cele 8 000 de atacuri asupra civililor israelieni, organizate de Hamas şi de alte grupuri armate. Nu există nicio informaţie despre modul în care Hamas a ignorat încetarea focului.

Punctul 7 din documentul la care mă refer arată clar că Parlamentul Europeană nu va putea monitoriza acţiunile adoptate de Hamas, ci doar cele desfăşurate de Israel. O astfel de poziţie reduce credibilitatea sistemului juridic al Israelului şi, de asemenea, a instituţiilor israeliene şi subminează capacitatea lor de a desfăşura investigaţii. Prin urmare, la votul final, am votat împotriva adoptării rezoluţiei comune.

  Catherine Soullie (PPE), în scris. – (FR) Reducerea conflictului israelo-palestinian la o simplă comparaţie a numărului de decese în una sau alta din taberele beligerante nu poate decât să ne deformeze punctul nostru de vedere asupra acestui război, care durează de prea mult timp. Suntem cu toţii de acord că este dificil să găsim o soluţie la acest conflict, deoarece cauzele în sine sunt complexe şi profunde. Astfel, a vedea lucrurile doar în alb şi negru este imposibil în această zonă a lumii.

Misiunea condusă de judecătorul Goldstone a fost însărcinată doar cu enumerarea încălcărilor dreptului internaţional. Deşi nu toate concluziile din acest raport sunt nejustificate, votul împotriva acestor rezoluţii, care au aprobat abordarea şi concluziile unui text care cred că a fost gestionat într-un mod părtinitor dar, mai presus de toate, pe baza unor obiective incomplete, mi s-a părut că este cea mai corectă soluţie intelectuală.

Da, trebuie să denunţăm şi să oprim abuzurile care sunt comise de una sau de cealaltă parte beligerantă din regiunea respectivă, dar trebuie să fim foarte atenţi cu privire la procedura utilizată dacă dorim ca justiţia să fie instaurată în regiune, pentru a ne conduce în direcţia unei păci durabile.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. – (NL) Am votat în favoarea rezoluţiei comune referitoare la raportul Goldstone, mai ales pentru că recunoaşte că cetăţenii din Gaza continuă să trăiască în condiţii teribile ca o consecinţă a blocadei şi deoarece solicită deschiderea imediată, permanentă şi necondiţionată a punctelor de trecere a frontierei. Textul aprobat solicită insistent aplicarea recomandărilor din raportul Goldstone şi responsabilitate pentru toate încălcările dreptului internaţional, inclusiv acuzaţiile de crime de război. Raportul este rezultatul unei investigaţii echilibrate şi minuţioase, care s-a bazat pe vizite în regiune şi întrevederi cu martorii.

Conform raportului, părţile implicate au comis încălcări ale dreptului umanitar internaţional. Raportul consideră că ofiţerii superior ai armatei israeliene sunt responsabili pentru următoarele: utilizarea fără discriminare a fosforului alb, lipsa distincţiei dintre civili şi combatanţi, consecinţele umane ale blocadei, care este un instrument de pedeapsă colectivă, şi încălcarea legii marţiale.

Raportul conţine suficiente elemente pentru a solicita Secretarului General al ONU şi Consiliului de Securitate să înceapă procedurile legale, care vor fi cel mai bun mod de a garanta că toate îndoielile şi discuţiile legate de evenimentele din Gaza sunt eliminate. Mi se pare regretabil că Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) nu a acordat nicio importanță acestui text.

  Charles Tannock (ECR), în scris. – Grupul ECR nu recunoaşte o parte substanţială a raportului Goldstone şi, prin urmare, nu am votat pentru propunerea de rezoluţie a PPE şi pentru propunerea comună de rezoluţie. Grupul ECR are preocupări serioase cu privire la legitimitatea şi natura părtinitoare a raportului realizat de judecătorul Goldstone şi, în special, nu doreşte să vadă membri IDF sau politicieni condamnaţi pentru crime de război. Susţinem continuarea discuţiilor pentru pace şi securitate în regiune, susţinem o soluţie cu două state şi recunoaştem problemele umanitare cauzate de conflictul existent în regiune.

  Róża Gräfin Von Thun Und Hohenstein (PPE), în scris. – (PL) Ca actor internaţional, UE ar trebui să aibă în vedere nu doar binele cetăţenilor săi, ci, de asemenea, nu ar trebui să uite să menţină o perspectivă globală.. Din acest motive, deciziile luate de deputaţii PE ar trebui să fie bazate pe o realitate care este mai mult decât europeană. Votarea asupra rezoluţiei privind aplicarea recomandărilor raportului judecătorului Goldstone înainte ca raportul să fie adoptat de ONU este o greşeală.

Lăsând la o parte faptul că nu am avut timp suficient să dezbatem raportul, nu ni s-a oferit o prezentare a raportului care să includă o acoperire cuprinzătoare a argumentelor în conflict. Într-o situaţie în care statele membre ale UE nu dovedesc dorinţa de a interveni în cazul Israelului şi Palestinei, adoptarea de către Parlamentul European a oricărui tip de rezoluţie nu este salutară pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu.

Din aceste motive, m-am abţinut de la votul asupra rezoluţiei Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi am votat împotriva rezoluţiei comune prezentate de către celelalte partide. Am îndoieli în special privind considerentul J şi punctul 10 din rezoluţia comună, care, deşi subliniază situaţia tragică a rezidenţilor din Fâşia Gaza, nu explică faptul că aceasta este rezultatul direct al conducerii Hamas – un grup considerat de către comunitatea internaţională a fi o organizaţie teroristă. În plus, nu pot să fiu de acord cu punctele 2 şi 4 din rezoluţia comună, care solicită aplicarea recomandărilor raportului Goldstone, deşi nu toate sunt legitime.

  Dominique Vlasto (PPE), în scris. – (FR) Datorită raportului Goldstone, a fost posibilă evidenţierea necesităţii efectuării rapide de investigaţii independente pentru a stabili realitatea faptelor şi responsabilitatea părţilor implicate şi pentru a trage concluzii din orice încălcări ale dreptului internaţional şi ale dreptului umanitar comise în timpul conflictului din Gaza. Aceste investigaţii trebuie conduse într-un mod onest de către autorităţile palestiniene şi israeliene. Sper că acestea vor putea, astfel, să faciliteze o reluare a negocierilor şi, prin urmare, susţin fără rezerve principiul investigaţiilor. Aş dori, de asemenea, să subliniez că acest conflict din Gaza a cauzat distrugerea multor proiecte finanţate de UE şi destinate atenuării crizei umanitare de care suferă populaţia, care este victima unei lipse de bunuri de primă necesitate şi a lipsei de acces la serviciile publice de bază. Populaţia din zonă are nevoie de încurajare şi trebuie să creadă în continuare într-o rezolvare rapidă a problemei israelo-palestiniene. Doar în aceste circumstanţe vor fi stabilite condiţiile pentru obţinerea unei păci echitabile şi durabile între statul palestinian şi statul israelian, care sunt vecini viabili, siguri şi paşnici.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0134/2010

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Nu demult, am reamintit Parlamentului că alegerile nu sunt libere în Belarus, că libertatea de exprimare, de asociere şi de protest nu există şi că a existat un număr tot mai mare de activităţi de represiune conduse de către autorităţi. În plus, prizonierii politici nu au fost încă eliberaţi, pedeapsa cu moartea nu a fost abolită şi nu există nicio garanţie de separare a puterilor, în special, independenţa justiţiei, nici de respect pentru drepturile omului.

Utilizarea recentă a poliţiei împotriva Uniunii polonezilor din Belarus şi negarea drepturilor pe care le urmăresc aceştia sunt încă două episoade care duc la slăbirea încrederii Europei în dictatura din Belarus. Aceştia solicită tuturor democraţilor europeni, în special instituţiilor europene şi guvernelor statelor membre să acorde o atenţie riguroasă şi o reacţie fermă şi coordonată faţă de autorităţile de la Minsk, care continuă să fie loiale celor mai rele moşteniri ale comunismului. Uniunea Europeană nu poate fi partenera unui Belarus care nu respectă nici pe cetăţenii săi şi nici dreptul internaţional. După cum spune un proverb din ţara mea: „mai bine singur în casă decât în rea adunare!”.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Uniunea Europeană nu ar trebui să recunoască legitimitatea parlamentului din Belarus până când nu vor avea loc alegeri libere în această ţară. Prin urmare, solicit autorităţilor belaruse să realizeze o reformă completă a legislaţiei electorale a ţării, în conformitate cu recomandările Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa/Biroului pentru instituţii democratice şi drepturile omului.

Acţiunile autorităţilor din Belarus împotriva membrilor organizaţiei care reprezintă minoritatea naţională poloneză sunt absolut reprobabile, așa cum sunt procesele părtinitoare politic şi faptul că autorităţile judiciare primesc, în mod evident, ordine de la executiv. UE nu poate fi de acord cu decizia autorităţilor din Belarus de a limita accesul la Internet sau cu lipsa de garanţii privind libertatea presei, libertatea de adunare şi asociere paşnică şi libertatea cultelor religioase, altele decât Biserica Ortodoxă Belarusă, precum şi alte drepturi şi libertăţi politice.

Susţin ca nivelul de cooperare a Comunităţii cu autorităţile belaruse să fie direct proporţional cu nivelul de respectare a drepturilor omului în ţara respectivă. Împărtăşesc în continuare îngrijorarea cu privire la declaraţia Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate/vicepreşedinte al Comisei privind represaliile asupra minorităţii naţionale poloneze, care a fost slabă şi târzie.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) De la sfârşitul războiului rece, relaţiile dintre Belarus şi Occident au înregistrat progrese către dezvoltarea unei noi înţelegeri, iar UE a dezvoltat dialogul pozitiv, sub forma oferirii de stimulente Belarusului, pentru a înregistra progrese legate de democraţie şi de drepturile omului.

În ciuda celor de mai sus, UE nu poate accepta acţiuni care intră în conflict cu principiile internaţionale şi cu legislaţia privind drepturile minorităţilor naţionale. UE nu poate susţine opinii relative privind drepturile omului.

  Kristiina Ojuland (ALDE), în scris. – (ET) Domnule preşedinte, în calitate de coautoare a rezoluţiei PE referitoare la situaţia privind societatea civilă şi minorităţile din Belarus, am votat în favoarea rezoluţiei. Deşi, anul trecut, regimul Lukaşenko a eliberat prizonierii politici şi a devenit oarecum mai moderat, UE nu poate ignora încălcările recente ale drepturilor omului în ceea ce priveşte membrii Uniunii polonezilor din Belarus. Este posibil să extindem beneficiile Parteneriatului estic al UE asupra cetăţenilor belaruşi doar dacă administraţia belarusă garantează drepturile omului şi libertăţile civile ale belaruşilor şi dacă începe reformele democratice. Concesiile făcute de regim până în acest punct au continuat să fie insuficiente şi arestarea liderului Uniunii polonezilor din Belarus, Angelika Borys, precum şi refuzul de a permite mişcării să fie înregistrată şi sechestrul pe bunurile acesteia sunt încă o lovitură asupra relaţiilor cu UE. În opinia mea, ca urmare a continuării încălcării principiilor drepturilor omului şi statului de drept, UE nu are nicio opţiune decât să ia în considerare reimpunerea de sancţiuni asupra administraţiei belaruse.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Am votat pentru adoptarea propunerii comune de rezoluţie a Parlamentului European (RC-B7-0134/2010). Acum câteva luni, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie care solicita autorităţilor belaruse să pună capăt utilizării pedepsei capitale asupra cetăţenilor săi. Astăzi, încă o dată, vorbim despre Belarus, încălcări ale drepturilor omului şi ale principiilor societăţii civile. UE s-a deschis pentru Belarus. Am creat măsurile potrivite, precum includerea Belarusului în Parteneriatul estic. Încrederea pe care am acordat-o Belarusului trebuia să iniţieze trecerea spre calea democratizării şi a respectului pentru drepturile civile. Din nefericire, nu s-a întâmplat aşa. Ţinând cont de acestea, UE trebuie să fie fermă şi să adopte o poziţie mai puternică privind relaţiile cu Belarusul; trebuie să acţioneze efectiv pentru a garanta că dreptul minorităţilor va fi respectat. Sper că rezoluţia prezentă va iniţia schimbările în direcţia dorită. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, mă aştept la o revizuire a abordării UE faţă de Belarus şi impunerea de sancţiuni adecvate. Fiecare soluţie ineficientă va fi dovada slăbiciunii noastre.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Am votat în favoarea acestei rezoluţii care a fost, de fapt, un text convenit de toate grupurile majore, inclusiv de al nostru. Rezoluţia a fost adoptată cu unanimitate.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Absenţa libertăţii de exprimare, problemele cu înregistrarea organizaţiilor politice şi chiar sociale şi utilizarea presei de stat în scopuri de propagandă reprezintă simptomele funcţionării autoritare excesive a statului. Uniunea a întins o mână de ajutor Belarusului sub forma includerii în Parteneriatul estic, un program care este destinat să întărească democraţia şi statul de drept. Activităţile autorităţilor belaruse nu îndeplinesc standardele internaţionale pentru normele care reglementează conduita faţă de opoziţie şi de ONG-uri sau standardele privind protecţia minorităţilor naţionale. Este important să găsim o cale de ieşire competentă din situaţie, în care UE să-şi arate dezaprobarea prin măsuri specifice, precum sancţiuni sau restricţionarea vizelor, dar, în acelaşi timp, nu trebuie să izolăm Belarusul de restul Europei, deoarece va suferi toată societatea belarusă şi nu autorităţile condamnate de UE. Ar trebui să-i arătăm Belarusului cât de mult poate profita de pe urma cooperării cu UE şi să stipulăm că măsura în care Belarusul respectă cerinţele UE se va reflecta în sprijinul pe care se poate baza Belarusul.

  Artur Zasada (PPE), în scris. – (PL) Am fost încântat să aud rezultatele votului de astăzi. Am adoptat o rezoluţie în care condamnăm represiunile recente împotriva minorităţii poloneze din Belarus. Adoptarea documentului prin aclamare are o implicaţie specială. Acesta este un vot al întregului Parlament, al tuturor grupurilor politice şi al reprezentanţilor celor 27 de state membre ale UE. Nu-mi imaginez că Belarusul va beneficia de oferta Parteneriatului estic fără ca, mai întâi, să readucă în legalitate Uniunea polonezilor din Belarus şi să le restituire bunurile şi, în plus, fără să elibereze prizonieri politici precum Andrei Bandarenko, Ivan Mikhailau şi Arystom Dubski. Astăzi, am trimis Belarusului un semnal clar. Acum aşteptăm un răspuns.

Propunere de rezoluţie B7-0133/2010

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Consiliul European a subliniat că este important să revizuim contractul economic şi social între instituţiile financiare şi societatea pe care o servesc şi să se asigure că, la timpul potrivit, societatea se poate bucura de beneficiile furnizate şi este protejată de risc. În această privinţă, Consiliul European a solicitat FMI să analizeze toate posibilităţile atunci când efectuează o evaluare, inclusiv taxele pentru tranzacţiile financiare la nivel global. Susţin această rezoluţie şi cred că UE trebuie să ajungă la un acord asupra unei poziţii comune în această privinţă.

Comisia Europeană trebuie să pregătească o evaluare de impact a unei taxe generale asupra tranzacţiilor financiare şi să examineze avantajele şi dezavantajele acesteia. De asemenea, sunt de acord cu prevederea rezoluţiei conform căreia trebuie să analizăm la nivelul Comunităţii modul în care sectorul financiar poate ajuta în mod just la acoperirea daunelor provocate economiei din cauza sa sau daunelor legate de intervenţiile guvernului menite să stabilizeze sistemul bancar.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Actuala propunere de rezoluţie, care vine în urma discuţiilor G20 purtate în cadrul Summitului de la Pittsburgh, precum şi în urma solicitării unor organisme internaţionale precum FMI, poate reprezenta o soluţie, atât pentru evitarea unor noi catastrofe financiare, precum şi pentru recuperarea sumelor pe care trezoreriile le-au pus la dispoziţia băncilor spre a le salva de la colaps. Este salutară oricum adoptarea, în condiţii de pionierat, a unei astfel de legislaţii în Franţa şi Belgia (Regatul Unit analizând şi el posibilitatea introducerii unei legislaţii similare), şi aşteptăm să vedem efectele ei.

Conform estimărilor franceze, taxa de 0,005 % va scoate din buzunarul băncilor franceze peste 20 mld. euro. Cu toate acestea, oare cum va reacţiona mediul bancar, în sensul că va limita numărul de tranzacţii speculative - considerate ca nocive - sau va profita de mobilitatea capitalului şi va continua să efectueze astfel de tranzacţii prin sucursale bancare aflate în state unde acest tip de impozit nu există?

Aşadar, cred că un succes al unei astfel de impozitări necesită o abordare globală, inclusiv aducerea ei în faţa unor organisme internaţionale precum ONU. Chiar şi aşa, e greu de crezut că se poate ajunge la o acţiune comună la nivel mondial (vezi legislaţiile off-shore).

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Susţinând rezoluţia adoptată astăzi cu o vastă majoritate (536 de voturi pentru, 80 împotrivă i 33 de abţineri), delegaţia franceză a Mişcării democratice şi-a reiterat dorinţa de a efectua o nouă evaluare de impact şi de a avea propuneri practice din partea Comisiei Europene privind crearea de taxe asupra tranzacţiilor financiare. Solicităm Comisiei să elaboreze o propunere pentru a defini o poziţie europeană comună care să fie prezentată la G20 din luna iunie. De asemenea, ar fi o idee bună să evaluăm măsura în care o astfel de taxă ar putea contribui la stabilizarea pieţelor financiare. Întrebarea la care Comisia ar trebui să oferă răspunsuri priveşte utilizarea acestei taxe pentru a susţine adaptarea ţărilor în curs de dezvoltare la schimbările climatice şi la finanţarea cooperării pentru dezvoltare, dar şi pârghiile pe care le poate utiliza Comisia pentru a-şi convinge partenerii să participe la implementarea acestei taxe, pentru a preveni migraţia capitalului. Mai presus de toate, totuşi, trebuie efectuată o evaluare detaliată a impactului pentru a ne asigura că această taxă nu va reduce competitivitatea Uniunii sau investiţia durabilă şi nici nu va avea repercusiuni negative asupra IMM-urilor şi investitorilor individuali.

  Harlem Désir (S&D), în scris. – (FR) În 2000, am propus împreună cu Intergrupul de globalizare prima rezoluţie care solicita Comisiei să examineze fezabilitatea unei taxe asupra fluxurilor de capital speculative. Rezoluţia nu a fost adoptată, deoarece lipsea cu puţin numărul de voturi necesare. Au trecut zece ani, G20, ca multe alte state membre, nu mai exclude ideea unei astfel de taxe şi, mai presus de toate, criza financiară ne-a adus aminte de daunele pe care pieţele financiare volatile le pot provoca.

De aceea salut adoptarea cu o diferenţă considerabilă a rezoluţiei referitoare la impozitarea tranzacţiilor financiare. Acesta este doar un pas mic, dar mesajul este clar. Parlamentul solicită Comisiei să trateze, în cele din urmă, problema şi să elaboreze un proiect de implementare. Această impozitare ar avea dublul avantaj de a contribui la stabilizarea pieţelor şi de a genera venituri uriaşe pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să finanţeze adaptarea la schimbările climatice şi la lupta împotriva sărăciei.

Oponenţii ne spun că aceasta va fi eficientă doar dacă este globală, dar trebuie să facem primul pas, aşa cum au făcut unele state cu taxa pe biletele de avion. O politică de expectativă nu ne va duce nicăieri. Trebuie să deschidem calea.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Sectorul financiar trebuie să-şi accepte responsabilităţile pentru criza economică ale cărei efecte se simt în continuare. Până acum, economia reală, contribuabilii, consumatorii, serviciile publice şi societatea în general au fost cei care au plătit o parte substanţială a costurilor şi consecinţelor crizei financiare. Sunt mai multe state membre care au solicitat o taxă pe tranzacţiile financiare.

Contextul politic şi de reglementare în acest domeniu este diferit în prezent. Există iniţiative de reglementare noi, precum lupta împotriva paradisurilor fiscale, închiderea portițelor de scăpare juridice din conturile de gestiune, cerinţele aplicabile tranzacţiilor de pe bursele de valori şi utilizarea serviciilor de stocare a tranzacţiilor pentru înregistrarea instrumentelor derivate.

UE trebuie să adopte o poziţie comună în cadrul internaţional al reuniunilor G20. Pentru aceasta, Comisia trebuie să evalueze impactul unei taxe globale asupra tranzacţiilor financiare înainte de următorul summit G20.

Această evaluare trebuie să se axeze pe efectele introducerii taxei pe tranzacţiile financiare în UE, spre deosebire de introducerea acesteia la nivel global. Trebuie determinate costurile, precum şi dacă această taxă va contribui la stabilizarea pieţelor financiare.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Diferitele declaraţii de la începutul rezoluţiei, aprobată acum de majoritatea Parlamentului, sunt pozitive. Acest lucru este adevărat în special în ceea ce privește declaraţia că sectorul financiar trebuie să preia o parte echitabilă din sarcina redresării şi dezvoltării economice, ţinând cont că până acum economia reală a contribuabililor, a consumatorilor, a serviciilor publice şi a societăţii în general a fost cea nevoită să plătească o parte substanţială a costurilor şi consecinţelor crizei financiare. Totuşi, dincolo de acestea, aproape că a existat un regret faţă de orice acţiune care ar putea conduce la o taxă posibilă pe tranzacţiile financiare, prin ataşarea unui număr mare de restricţii la aplicarea rezoluţiei. Din acest motiv ne-am abţinut.

Din păcate, a existat o întârziere în aplicarea noilor iniţiative de reglementare şi în progresul luptei promise împotriva paradisurilor fiscale, în eliminarea omisiunilor juridice privind conturile de gestiune, în cerinţele aplicabile tranzacţiilor de pe bursele de valori şi în utilizarea sistemelor de înregistrare a tranzacţiilor pentru înregistrarea instrumentelor derivate. Este necesar să facem progrese decisive şi să nu continuăm în aceste ape tulburi, care favorizează doar speculanţii financiari şi interesele capitaliste mari.

  David Martin (S&D), în scris. – Susţin o taxă pe tranzacţiile financiare şi sunt foarte încântat că această iniţiativă câştigă un sprijin atât de important. Pentru a fi eficientă, aceasta ar trebui să fie o taxă globală şi susţin măsurile de introducere a unei astfel de taxe pe tranzacţiile financiare.

  Arlene McCarthy (S&D), în scris. – Am votat în mod decisiv astăzi pentru menţinerea motivaţiei politice din spatele unei taxe globale pe tranzacţiile financiare (TTF). Este clar că este timpul să acţionăm ferm pentru a ne asigura că sectorul financiar se achită de obligaţiile rezultate în urma crizei şi o TFF ar putea fi un instrument important. Aceasta are o susţinere puternică din partea publicului şi din partea ONG-urilor şi sindicatelor din toată Europa. O TTF ar putea contribui la reducerea tranzacţiilor financiare volatile şi riscante, odată cu încasări de miliarde pentru a contracara efectele schimbărilor climatice şi ajuta ţările în curs de dezvoltare care au fost afectate cel mai puternic de criza financiară. Această rezoluţie solicită Comisiei să analizeze opţiunile pentru o astfel de taxă şi transmite un semnal clar: Europa va solicita cu insistenţă un acord global pentru a răspunde la solicitarea de acţiune a publicului. Este dezamăgitor că Grupul ECR şi deputaţii săi conservatori, care sunt în mod clar împotriva oricărei taxe pe tranzacţii financiare, au ales să denatureze, în mod deliberat, în declaraţiile lor votul de astăzi ca un apel pentru o TTF exclusiv în UE. Dacă Europa nu adoptă nicio măsură şi nu ajunge la nicio concluzie, atunci vom rămâne în afara dezbaterii internaţionale – în schimb, votul nostru de astăzi este un mandat pentru ca Europa să conducă această dezbatere.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Partidul de Centru Democrat şi Social Portughez este, de regulă, împotriva creării de taxe europene. Este adevărat, de asemenea, că taxele sunt instrumente importante la dispoziţia statelor membre şi, mai mult ca oricând, în momente dificile precum criza prezentă. În final, opţiunile diferite de impozitare, fie prin taxe sau contribuţii, care sunt exercitate în diferite state membre, ar oferi neapărat taxei în cauză un caracter mai mult sau mai puţin de sancţiune, care ar permite inechităţi la nivel european, ceea ce ar fi inutil.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Pentru mine, este un adevăr inevitabil că sectorul financiar trebuie să contribuie în mod echitabil la redresarea şi dezvoltarea economiei, în special ţinând cont că costurile şi consecinţele considerabile ale crizei financiare au fost suportate de economia reală, contribuabili, consumatori, sectorul public şi de societate în general. O taxă potenţială asupra tranzacţiilor financiare ar putea reduce volumul imens al capitalului speculativ care a avut, din nou, un impact negativ asupra economiei reale în ultima perioadă şi astfel reprezintă, de asemenea, un pas către creştere durabilă. Totuşi, înainte să luăm în considerare introducerea unei astfel de taxe, trebuie să evaluăm cu atenţie beneficiile şi neajunsurile. Acest proces este exact ceea ce solicită rezoluţia propusă de Comisia pentru afaceri economice şi monetare şi din acest motiv am votat în favoarea rezoluţiei. Un punct esenţial care este menţionat în trecere în text, dar care trebuie definit clar înainte să fie adoptată o decizie este utilizarea potenţială a capitalului care poate fi generat dintr-o astfel de taxă. Cred că taxa trebuie percepută acolo unde a avut loc tranzacţia şi trebuie, de asemenea, cu alte cuvinte, să fie în beneficiul statelor pe teritoriul cărora se află bursele de valori relevante. Metoda exactă de calcul nu a fost specificată încă. Dacă UE insistă să perceapă ea însăşi taxa, aceasta trebuie, în orice caz, să fie echilibrată în raport cu contribuţia brută a statelor membre în cauză. Aceasta nu poate duce sub nicio formă la o competenţă fiscală din partea UE.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Astăzi, am votat în favoarea propunerii de rezoluţie B7-0133/2010 referitoare la impozitarea tranzacţiilor financiare şi sunt încântat că, pentru prima dată, Parlamentul a solicitat o evaluare a fezabilităţii şi impactului introducerii unei taxe pe tranzacţiile financiare la nivelul UE. Acesta este un progres considerabil. Acum trebuie exercitată o presiune asupra Comisiei pentru a propune măsuri concrete. Cetăţenii europeni aşteaptă ca costurile crizei financiare să fie suportate de cei de pe pieţele financiare care le-au cauzat. Prin urmare, nu putem fi mulţumiţi cu o soluţie minimalistă în conformitate cu propunerea SUA, care ar genera câteva miliarde de euro – un venit relativ mic, ţinând cont de costurile uriaşe. Reducerea sărăciei, lupta împotriva schimbărilor climatice şi contracararea crizei financiare necesită venituri suplimentare de câteva sute de miliarde de euro. O taxă pe tranzacţii financiare creată inteligent ar furniza un astfel de venit, reducând în acelaşi timp speculaţiile de pe pieţele financiare.

Propunere de rezoluţie B7-0132/2010

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea rezoluţiei referitoare la spaţiul unic de plăţi în euro (SEPA) care urmăreşte să promoveze crearea unei pieţe integrate pentru servicii de plată în euro, în condiţii de concurenţă eficientă, în care să nu existe distincţii între plăţile transfrontaliere şi plăţile naţionale în euro.

SEPA funcţionează în continuare într-un mod imperfect şi nu satisface nevoile reale ale utilizatorilor săi. Comunitatea Europeană trebuie să stabilească un termen-limită adecvat şi obligatoriu privind utilizarea instrumentelor SEPA, după care toate plăţile în euro trebuie efectuate utilizând normele acestui sistem. Este la fel de important să ne asigurăm că adoptarea acestui sistem nu va conduce la costuri suplimentare pentru publicul european.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Crearea spaţiului unic de plăţi în euro (SEPA) este fundamentală pentru o mai bună integrare a pieţei pentru serviciile de plăți. Aceasta va creşte concurența prin tratarea plăţilor transfrontaliere şi naţionale în euro în acelaşi mod şi poate avea un impact pozitiv direct asupra vieţilor publicului european.

Astfel, pare o prioritate pentru guvernele naţionale implementarea serviciilor SEPA şi crearea de reguli care să reglementeze adecvat această iniţiativă încât să aibă loc cu adevărat o simplificare a poziţiei curente privind serviciile de plăţi şi o reducere a costurilor în beneficiul consumatorilor.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Spaţiul unic de plăţi în euro (SEPA) va fi o piaţă integrată pentru serviciile de plăți, supus unei concurențe reale şi în care nu există diferenţe între plăţile naţionale şi transfrontaliere în euro. Ar fi trebuit să stabilim un termen-limită obligatoriu din punct de vedere juridic pentru migrarea către instrumentele SEPA. Migrarea administraţiilor publice către SEPA este sub aşteptările noastre.

Prin urmare, este important ca toate părţile interesate – legislatori, sectorul bancar şi utilizatorii serviciilor de plăți – să fie implicaţi în realizarea SEPA. Continuarea valabilităţii legale a autorizaţiilor de debit direct existente trebuie asigurată în toate statele membre, deoarece obligaţia de a semna autorizaţii noi în timpul tranziţiei de la sistemele de debit direct naţionale la sistemul SEPA ar fi costisitoare.

Astfel, Comisia trebuie să stabilească o limită de timp adecvată și obligatorie din punct de vedere juridic pentru migrarea la instrumentele SEPA, nu mai târziu de 31 decembrie 2012, după care toate plăţile în euro vor trebui efectuate în conformitate cu normele SEPA. Comisia trebuie să ajute autorităţile publice în procesul de migrare prin dezvoltarea planurilor de migraţie naţională integrate şi sincronizate.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Zona unică de plăţi în euro (SEPA) trebuie să se transforme rapid într-o piaţă integrată pentru serviciile de plăţi. Totuşi, sunt multe de făcut înainte de atingerea acestui obiectiv şi, în ciuda existenţei directivelor care stipulează cadrul pentru cardurile SEPA şi sistemul de debitare directă SEPA, adevărul este că aceste sisteme nu sunt încă operaţionale. Prin urmare, este necesar să depăşim toate obstacolele din calea implementării sistemului SEPA, astfel încât acesta să poată fi complet operaţional cât mai curând posibil. Este important ca perioada de tranziţie să nu depăşească data de 21 octombrie 2012.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Spaţiul unic de plăţi în euro (SEPA) este un concept a cărui introducere va uşura viaţa a milioane de europeni. Indiferent de statul ai cărui cetăţeni sunt, aceştia vor reuşi, cu uşurinţă, să facă plăţi rapide şi ieftine către persoane sau forme dintr-un alt stat membru la acelaşi cost cu plăţile efectuate la nivel naţional. Într-o epocă a operaţiilor bancare prin internet, aceasta va determina creşterea concurenţei între bănci, care va fi în beneficiul clienţilor. Introducerea SEPA este următorul pas către realizarea uneia dintre cele patru libertăţi fundamentale ale pieţei comune – libera circulaţie a capitalului. Ceea ce este extrem de important este că SEPA va determina o apropiere economică între ţările din zona euro şi ţările care, deşi sunt state membre ale UE, nu fac parte din zona euro, precum şi alte state ale zonei europene a liberului schimb.

Prin urmare, susţin în totalitate rezoluţia Parlamentului European referitoarea la implementarea zonei unice de plăţi în euro (SEPA). În acelaşi timp, fac apel la Comisia Europeană să acorde prioritate intereselor clienţilor serviciilor bancare cu amănuntul şi aspectelor referitoare la securitatea sistemului în timp ce monitorizează activitatea de introducere a sistemului SEPA.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0154/2010

  Kader Arif (S&D), în scris. – (FR) Rezoluţia referitoare la ACTA, care a fost adoptată astăzi şi printre ai cărei iniţiatori mă număr, este extrem de simbolică, deoarece este unanimă. Acesta este un semnal clar transmis de Comisie, care negociază de doi ani acest acord în cea mai mare taină. Parlamentul solicită transparenţă totală cu privire la negocierile în curs, precum şi respectarea tratatelor, conform cărora are dreptul să primească aceleaşi informaţii ca şi Consiliul. Fie că este vorba despre metodă, fie că este vorba despre ceea ce ştim cu privire la conţinut, sunt împotriva modului în care sunt conduse negocierile ACTA. Suntem foarte îngrijoraţi în ceea ce priveşte punerea în discuţie a acquis-ului comunitar. Pe lângă riscul de reintroducere a ripostei „graduale”, ar putea fi puse în discuţie respectul pentru drepturile fundamentale ale cetăţenilor din punctul de vedere al libertăţii de exprimare şi al protecţiei confidenţialităţii şi a datelor şi principiul neresponsabilităţii furnizorilor de acces la internet şi a gazdelor. Parlamentul a demonstrat deja angajamentul său faţă de aceste principii şi dacă Comisia nu-şi modifică strategia, voi conduce campania împotriva ratificării ACTA de către Parlament, la fel cum am reuşit să facem deja în cazul Acordului SWIFT.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – Am votat în favoarea acestei rezoluţii. Fără îndoială, îmbunătăţirea protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală şi combaterea contrafacerii şi pirateriei sunt probleme foarte importante în UE şi în întreaga lume şi salut deschiderea negocierilor la nivel internaţional pentru consolidarea IPR şi pentru combaterea contrafacerii şi pirateriei într-un mod mai eficient. Totuşi, sunt foarte dezamăgit cu privire la modul în care se desfăşoară aceste negocieri.

Conform Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European trebuie informat imediat şi complet de către Comisie, în toate etapele acordurilor internaţionale, ceea ce nu este cazul cu Acordul ACTA. În plus, Parlamentul European va trebui să-şi dea acordul cu privire la Tratatul ACTA înainte de intrarea sa în vigoare în UE. Cum vom putea face acest lucru dacă nu suntem informaţi? Sper că Comisia Europeană îşi va îndeplini obligaţia şi va furniza toate informaţiile necesare privind starea negocierilor.

  Jan Březina (PPE), în scris. – (CS) Domnule preşedinte, am votat pentru rezoluţia Parlamentului European referitoare la transparenţă şi starea curentă a negocierilor asupra Acordului ACTA, deoarece împărtăşesc îndoielile autorilor privind progresul negocierilor de până în prezent. Acestea au loc în condiţii „limitate”, ceea ce înseamnă că doar Comisia Europeană şi statele membre UE au acces la documentele de negociere. Parlamentul European este omis complet şi totuşi acest acord este o premisă esenţială pentru ca acordul să intre în vigoare. Cred că conţinutul digital şi manipularea acestuia nu trebuie incluse în textul acordului, iar dacă sunt incluse, prevederile în cauză nu trebuie să aibă o natură represivă. Cred cu siguranţă că Acordul ACTA nu trebuie să depăşească cadrul legilor referitoare la proprietatea intelectuală în vigoare şi că orice sancţiuni pentru copierea conţinutului digital trebuie să rămână la latitudinea statelor individuale. Protecţia confidenţialităţii şi protecţia datelor persoanele trebuie să rămână un pilon al legislaţiei europene, care nu va fi subminat de acordurile juridice internaţionale. Sunt în favoarea unui acord ACTA care va combate contrafacerea, care reprezintă un pericol real pentru economie şi consumator şi care, fără îndoială, încalcă drepturile de proprietate intelectuală. Pe de altă parte, copierea care este efectuată exclusiv pentru uz personal ar trebui exclusă. Includerea acesteia, în opinia mea, ar intra în conflict cu dreptul la libertate personală şi la informaţie. Pe scurt, contrafacerea şi copierea nu pot fi tratate în acelaşi mod.

  Derek Roland Clark (EFD), în scris. – Noi, ca grup, am votat împotriva rezoluţiei ACTA de miercuri, 10 martie 2010, şi am procedat astfel pe principiul că Tratatul ACTA însuşi nu ar trebui să existe sub nicio formă. Este o încălcare catastrofală a proprietăţii private individuale. Dacă am fi votat în favoarea rezoluţiei, am fi recunoscut existenţa unei astfel de legislaţii, dar am decis, pe această bază, să nu recunoaştem tratatul.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) În ciuda Tratatului de la Lisabona şi a codeciziei în materie de comerţ internaţional, Comisia şi statele membre împiedică desfăşurarea unei dezbateri publice privind Acordul comercial împotriva contrafacerii (ACTA). Această lipsă de transparenţă creează o suspiciune reală, care poate fi diminuată doar prin consultarea publicului şi a Parlamentului European. Deşi lupta împotriva contrafacerii este, într-adevăr, legitimă şi necesară, Tratatul ACTA consolidează drepturile autorilor şi drepturile de proprietate intelectuală. Trebuie ca furnizorilor de acces la internet să li se permită să controleze schimburile de fişiere digitale şi să impună penalităţi utilizatorilor, inclusiv întreruperea conexiunii acestora la internet? Costul unei astfel de monitorizări ar fi exorbitant pentru furnizorii de acces şi verificările ar fi complicate. În plus, pirateria pe internet nu este considerată încă o infracţiune în legislaţia europeană sau internaţională. Prin urmare, ideea impunerii sistematice de penalităţi pe o scară atât de largă este nejustificată, cu atât mai mult cu cât accesul la internet, în numele dreptului la informare, este totuşi un drept fundamental. Comisia va trebui să furnizeze Parlamentului un document care descrie negocierile şi toate poziţiile puse în discuţie. Dacă nu face acest lucru, Parlamentul poate respinge acest text negociat în secret, la fel cum a respins şi Acordul SWIFT.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat în favoarea rezoluţiei privind transparenţa şi poziţia curentă a negocierilor asupra Acordului comercial împotriva contrafacerii (ACTA), deoarece susţin un proces transparent în desfăşurarea negocierilor.

După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul va trebui să-şi dea acordul pentru textul Acordului ACTA înainte ca acesta să intre în vigoare în Uniunea Europeană. Contribuţia Parlamentului este esenţială pentru a garanta că modalităţile de aplicare a drepturilor de proprietate intelectuală nu vor împiedica inovarea, concurenţa, protecţia datelor personale şi libera circulaţie a informaţiilor.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Contrafacerea constituie una dintre principalele calamităţi ale economiei globale şi, cu toate eforturile de a o combate, este evident că statele individuale sunt incapabile să pună capăt cu succes acestei lupte. Riscurile pentru sănătatea şi siguranţa consumatorilor implicate de achiziţia anumitor produse sunt clare în prezent.

Din punct de vedere comercial şi industrial, această industrie paralelă, care trăieşte de pe urma creativităţii şi faimei altora, slăbeşte valoarea mărcilor şi diminuează rolul lor special. În acest mod, deşi este importantă crearea unei pieţe deschise, libere şi echitabile, aceasta se poate realiza doar dacă contrafacerea este respinsă şi combătută în general de către principalii producători. Acordul comercial împotriva contrafacerii poate fi o cale care merită să fie străbătută, dar mai întâi aceasta trebuie înţeleasă şi dezbătută, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat până acum.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) În 2008, UE şi alte state ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică au început negocierile pentru un acord multilateral nou cu scopul de a întări aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală (IPR) şi de a adopta măsuri împotriva contrafacerii şi pirateriei (Acordul comercial împotriva contrafacerii – ACTA). Împreună, aceştia au decis să aprobe o clauză de confidenţialitate. Orice acord legat de ACTA încheiat de UE trebuie să respecte obligaţiile legale impuse asupra UE privind aspecte ale legislaţiei referitoare la confidenţialitate şi la protecţia datelor, aşa cum sunt definite în Directiva 95/46/CE, în Directiva 2002/58/CE şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Europene de Justiţie. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul va trebui să aprobe textul Acordului ACTA înainte de intrarea acestuia în vigoare în UE. În plus, Comisia s-a angajat să furnizeze imediat Parlamentului informaţii complete pe parcursul procesului de negociere a acordurilor internaţionale. Prin urmare, ar fi trebuit creat un temei juridic înainte de începerea negocierilor ACTA şi Parlamentul ar fi trebuit să aprobe un mandat de negociere. Comisia ar trebui să transmită propunerile înaintea următoarei runde de negocieri.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Condamnarea generală a Parlamentului privind suprimarea de către Comisie a informaţiilor referitoare la negocierile în curs privind Acordul comercial împotriva contrafacerii (ACTA) şi limitările care, procedând în acest mod, Comisia a încercat să le impună asupra scrutinului şi controlului democratic au fost foarte clare. Din acest motiv, credem că este important ca rezoluţia să sublinieze faptul că Comisia „are obligația legală de a informa Parlamentul European de îndată și pe deplin în toate etapele negocierilor internaționale”.

Procedurile democratice şi transparente în desfăşurarea negocierilor sunt necesare, precum şi dezbaterea publică privind conţinutul lor, ceea ce considerăm că este pozitiv. În plus, subliniem argumentul în favoarea necesităţii respectării „drepturilor fundamentale, cum ar fi dreptul la libera exprimare și dreptul la viață privată, respectând totodată pe deplin principiul subsidiarității”, precum şi protecţia datelor personale. De aceea am votat pentru.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Acest proiect de acord comercial împotriva contrafacerii, cunoscut ca ACTA, poate părea o idee bună, atât de mare este suferinţa economiei europene şi a locurilor de muncă din Europa ca rezultat al acestor practici inechitabile din lumea liberului schimb excesiv pe care ne-o impuneţi. Dar, ca de fiecare dată când există ceva în mod fundamental nefast într-un acord negociat de către Comisie, totul se face în secret.

Mă gândesc la acordul Blair House, care a sacrificat agricultura europeană pentru a satisface apetitul multinaţionalelor agroalimentare americane. Mă gândesc, de asemenea, la scandalosul AMI, Acordul multilateral privind investiţiile, care avea ca scop să scutească multinaţionalele de legile în vigoare din statele în care îşi desfăşurau activitatea. Din fericire, acel acord nu a văzut lumina zilei. În acest caz, este în cauză secţiunea „Internet” a ACTA: aceasta se rezumă, fără exagerare, la introducerea unei legi „Hadopi” internaţionale monstruoase.

Autorităţile vamale ar putea verifica playerele MP3, telefoanele mobile şi laptopurile oricărui cetăţean suspectat că a descărcat ilegal un fişier. Furnizorii de acces pot fi forţaţi să întrerupă conexiunea clienţilor sau să furnizeze informaţii despre aceştia. Acest lucru este inacceptabil şi din acest motiv am votat în favoarea acestei rezoluţii, care solicită transparenţă completă în negocieri şi care ameninţă să urmărească Comisia în justiţie, în cazul unui refuz.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am susţinut rezoluţia al cărei obiectiv era să obţină transparenţă completă din partea Comisiei Europene privind subiectul negocierilor asupra Acordului comercial împotriva contrafacerii (ACTA), care se desfăşoară deocamdată în secret. În afară de riscul reintroducerii „ripostei graduale”, respectul pentru drepturile fundamentale ale cetăţenilor, din punctul de vedere al libertăţii de exprimare şi al protecţiei confidenţialităţii şi a datelor, precum şi principiul neresponsabilităţii furnizorilor de acces la internet şi a gazdelor ar putea fi puse în discuţie. Prin urmare, Parlamentul European, ca voce a cetăţenilor europeni, nu poate fi exclus de la aceste negocieri şi trebuie să primească aceleaşi informaţii ca şi cele transmise Consiliului; aceasta este o cerinţă democratică. În cele din urmă, ACTA nu trebuie să compromită accesul la medicamente generice. În acest context, analizând, în această etapă, metoda şi zvonurile îngrijorătoare care circulă cu privire la conţinutul său, nu pot decât să votez în favoarea unei rezoluţii care este esenţială pentru un astfel de acord.

  Małgorzata Handzlik (PPE), în scris. – (PL) În rezoluţia care a fost adoptată, Parlamentul European şi-a declarat în mod clar sprijinul pentru creşterea transparenţei în negocierile Comisiei Europene asupra Acordului comercial împotriva contrafacerii. Pirateria şi contrafacerea sunt o problemă în creştere pentru economia europeană şi pentru alte economii din toată lumea.

Economiile ţărilor în curs de dezvoltare devin tot mai mult economii bazate pe cunoaştere. Prin urmare, avem nevoie, de asemenea, de principii eficiente pentru protecţia drepturilor de proprietate intelectuală care nu vor interfera cu inovarea şi competiţia, nu vor pune o sarcină nejustificată asupra comerţului desfăşurat în mod legal şi vor proteja viaţa privată şi drepturile noastre fundamentale, precum libertatea de exprimare. De aceea, rezoluţia adoptată astăzi nu pune în discuţie ideea încheierii acordului. Totuşi, negocierile desfăşurate de Comisia Europeană nu sunt deschise.

Parlamentul European şi cetăţenii europeni nu sunt informaţi cu privire la progresul negocierilor. Această absenţă a informaţiilor este un motiv de îngrijorare. Dorim mai multă transparenţă din partea Comisiei Europene. Dorim să aflăm, acum, ce obligaţii acceptă negociatorii Comisiei Europene în numele a 500 de milioane de cetăţeni ai UE.

  Elisabeth Köstinger (PPE), în scris. – (DE) Negocierile asupra Acordului comercial împotriva contrafacerii (ACTA) privind dispozițiile legislației drepturilor de autor şi combaterea contrafacerii şi pirateriei de produse şi pe internet reprezintă, fără îndoială, un pas important către protejarea proprietăţii intelectuale. Din păcate, politica de informare a Comisiei în legătură cu negocierile lasă mult de dorit.

Lipsa de transparenţă privind starea negocierilor îngreunează rolul constructiv al Parlamentului European în elaborarea prevederilor şi asigurarea, astfel, în avans, că nu există nicio reducere a drepturilor civile europene şi nicio încălcare a directivelor privind protecţia datelor. Susţin propunerea de rezoluţie (RC7-0154/2010) şi, astfel, solicitarea Parlamentului European către Comisie de a-şi încadra politica de informare în legătură cu negocierile ACTA într-un mod mai transparent, complet şi, totodată, global.

  David Martin (S&D), în scris. – Transparenţa negocierilor ACTA este de o importanţă vitală şi sunt încântat că Parlamentul a solicitat dezvăluiri complete într-un număr atât de mare. Deşi sunt încântat să aud asigurări că cetăţenii nu vor fi consideraţi infractori pentru utilizare personală şi că Acordul ACTA nu va fi utilizat pentru a împiedica medicamentele generice să ajungă în ţările în curs de dezvoltare, sper că Parlamentul va putea accesa toate documentele şi va monitoriza negocierile pentru a se asigura că aceste promisiuni sunt respectate.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Lipsa de transparenţă în negocierile Acordului comercial împotriva contrafacerii (ACTA) sunt contrare spiritului Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene. Este esenţial ca atât Consiliul, cât şi Comisia să pună imediat la dispoziţie toată documentaţia care stă la baza negocierilor. Nerespectarea acestei obligaţii de bază de către Comisie şi de către Consiliu ar putea determina Parlamentul să utilizeze procedurile judiciare pentru a obţine accesul la aceste documente, ceea ce ar aduce prejudicii prestigiului instituţiilor europene implicate.

  Zuzana Roithová (PPE), în scris. – (CS) Aş dori să mulţumesc raportorilor şi tuturor deputaţilor care sunt responsabili pentru faptul că Parlamentul European şi-a exprimat clar poziţia sa intransigentă cu o majoritate atât de vastă împotriva negocierilor lipsite de transparenţă privind un acord internaţional atât de important. Ne aşteptăm ca acordul să deschidă o dimensiune internaţională nouă în lupta împotriva contrafacerii, dar fără să reducă dreptul cetăţenilor europeni la viaţă privată.

De asemenea, cred că neinvitarea Chinei la negocieri este o problemă. În dezbaterea de ieri, Comisia a declarat că aceasta este, de asemenea, o eroare strategică. Ideea că China, care este cea mai mare sursă de contrafacere din lume, va semna ulterior un acord negociat este nerealistă. Cred că raportul nostru critic de astăzi va convinge Comisia să-şi reevalueze abordarea faţă de Parlament, care are puteri decizionale comune în domenii noi, inclusiv în politica externă, datorită Tratatului de la Lisabona.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Am susţinut rezoluţia RC7-0154/2010 privind Acordul comercial împotriva contrafacerii şi sunt încântat că o vastă majoritate a Parlamentului a făcut la fel. ACTA riscă să devină cunoscut ca „Acordul lipsei de transparenţă a Comisiei”. În aceste negocieri privind ACTA, Comisia ar trebui să susţină principiile de transparenţă, drepturile omului şi dreptul legal al Parlamentului UE la informare. În schimb, Comisia nu trece acest test decisiv al conformităţii privind informarea Parlamentului conform termenilor Tratatului de la Lisabona. UE nu poate continua să negocieze asupra ACTA dacă cetăţenii nu au dreptul să participe la proces.

De asemenea, este o situaţie complet absurdă şi inacceptabilă dacă deputaţii europeni, în spatele uşilor închise, trebuie să întrebe Comisia despre conţinutul acordurilor pe care trebuie să le votăm. În plus, Parlamentul European a demonstrat că nu acceptă secretele şi că apreciază un internet deschis pentru toţi. Deputaţii europeni au demonstrat, de asemenea, că Parlamentul nu va accepta să fie tratat ca o instituţie lipsită de caracter. Comisiei i s-a cerut insistent să ne informeze complet şi imediat cu privire la negocierile asupra ACTA.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0181/2010

  Harlem Désir (S&D), în scris. – (FR) Sistemul de preferinţe generalizate curent (SPG) va ajunge în curând la sfârşit. Am votat în favoarea rezoluţiei, al cărei scop specific este să implice Parlamentul complet în revizuirea acestuia până în 2012. Acest regim comercial permite unui număr de 176 de ţări și regiuni în curs de dezvoltare să beneficieze de acces preferenţial la piaţa europeană în schimbul ratificării convenţiilor OIM şi ale ONU privind drepturile omului.

Implementarea sa este totuşi nesatisfăcătoare. De aceea solicit, înainte de revizuire, un raport privind situația actuală a ratificării, implementarea convenţiilor, o evaluare impactului efectelor SPG în perioada 2006-2009, includerea unei condiţii care să precizeze că trebuie implementate 27 de convenţii ONU fundamentale, precum şi procese de investigaţie mai transparente – implicând, în special, consultarea periodică a Parlamentului.

Este regretabil faptul că, în timpul acestui vot, un amendament care solicita desfăşurarea unei anchete în Columbia privind numeroasele crime împotriva sindicaliştilor şi gropile comune în care se află sute de corpuri ale persoanelor ucise în regiunea La Macarena nu a fost adoptat, din cauza opoziţiei dreptei.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Uniunea Europeană este cel mai mare furnizor din lume de ajutor umanitar şi pentru dezvoltare. Ştim că, în fiecare an, UE şi statele membre acordă milioane de euro în programe de cooperare şi dezvoltare, că această asistenţă este necesară şi că, în multe cazuri, aceasta face diferenţa.

Sunt convins totuşi, ca susţinător al economiei de piaţă, că asistenţa pentru dezvoltare poate (şi trebuie) să fie furnizată prin politici comerciale de care să beneficieze ţările în curs de dezvoltare. Cred că, în acest context, există un rol pentru sistemul de preferinţe generalizate, care permite ţărilor dezvoltate să ofere un regim preferenţial şi nereciproc produselor provenite din ţările în curs de dezvoltare.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Nu este deloc sigur să spunem, aşa cum o face rezoluţia, că sistemul de preferinţe generalizate (SPG) curent este un mecanism pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare. Acest mecanism are efecte care vor accentua dependenţa economică a acestor ţări, deoarece are ca urmare producţia pentru export, în detrimentul pieţei lor interne. Într-o măsură mai mare, marile companii transnaţionale, unele dintre ele din ţările UE, sunt cele care beneficiază de acest sistem şi nu cetăţenii din ţările în curs de dezvoltare.

Astfel, unele dintre intenţiile care ar trebui să stea la baza SPG, creează o contradicţie cu rezultatele lor actuale.

Pe de altă parte, pe fundalul unei presiuni în creştere pentru liberalizarea comerţului internaţional, este evident că UE utilizează scopul acestui regulament ca o formă de şantaj, pentru a obţine acceptarea acordurilor de liber schimb menţionate mai sus, printr-un nivel inacceptabil de presiune diplomatică şi economică asupra acestor ţări.

Pentru ca SPG să devină un mecanism al ajutorului pentru dezvoltare, va trebui, după cum propunem, să fie abrogate şi apoi renegociate atât această politică, cât şi celelalte politici pentru asistenţa de dezvoltare, formând o solidaritate eficientă şi combătând dependenţa economică şi exploatarea cetăţenilor şi a resurselor naturale de către grupurile economice din UE.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Măsurile pe care Comunitatea Europeană le-a întreprins din 1971 în legătură cu ţările în curs de dezvoltare prin preferinţe comerciale, în cadrul sistemului de preferinţe generalizate, sunt un mod de a face comerţul mondial mai just şi, în acelaşi timp, ajutând ţările respective în privinţa creşterii şi dezvoltării lor economice.

Regulamentele curente expiră în 2011, ceea ce înseamnă că este necesar să depunem eforturi imediate pentru a elabora un instrument nou care ar putea să menţină şi, dacă este posibil, să crească şi mai mult beneficiile pe care acest sistem le-a oferit statelor în curs de dezvoltare, ceva ce este şi mai important în contextul ieşirii noastre din criza internaţională. Dacă dorim să evităm inechitatea, este, totuşi, esenţial ca ţările din lista nouă, care vor beneficia de acest sistem, să fie realiste cu privire la situaţia lor economică.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – În cele din urmă, am votat în favoarea rezoluţiei comune privind sistemul de preferinţe generalizate (SPG) (RC7-0181/2010), deşi regret foarte mult şi sunt afectat de faptul că Ambasada Columbiei a reuşit să convingă unii dintre colegii noştri să elimine aproape toate referinţele la necesitatea investigării încălcării drepturilor omului în Columbia şi de a decide pe baza constatărilor dacă trebuie retrase preferinţele tarifare pentru bunurile columbiene.

Raport: Gabriele Albertini (A7-0023/2010)

  Charalampos Angourakis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Raportul Parlamentului European privind politica externă şi de securitate comună a UE, în legătură cu raportul corespunzător privind politica de securitate şi apărare comună, elaborat de alianţa antisocială a conservatorilor, social democraţilor şi liberalilor din Parlamentul European, prevede susţinerea constantă a purtătorilor de cuvânt politici ai capitalului pentru promovarea unei militarizări şi mai mari a UE, în special după intrarea în vigoare a Tratatului reacţionar de la Lisabona şi a rolului lor activ în promovarea politicii imperialiste a UE şi a intervenţiilor şi războaielor pe care aceasta le-a dezlănţuit asupra ţărilor terţe şi cetăţenilor din toate colţurile planetei, pentru a satisface interesele şi suveranitatea capitalului monopolist, în condiţiile agravării conflictelor interne imperialiste.

Raportul solicită:

a) organizarea eficientă a Serviciului european pentru acţiune externă (fondat în baza Tratatului de la Lisabona), noul braţ politic/militar pentru organizarea, susţinerea şi implementarea intervenţiilor imperialiste ale UE;

b) o creştere a cheltuielilor din bugetul UE pentru intervenţiile sale militare şi politice;

c) o fuziune îmbunătăţită a capacităţilor politice şi militare ale UE, cu o legătură UE/NATO mai puternică, esenţială în exercitarea mai eficientă a intervenţiilor sale imperialiste utilizând mijloace militare.

Partidul comunist grec a votat împotrivă şi condamnă acest raport inacceptabil, care este pur şi simplu un manual pentru atacuri imperialiste împotriva cetăţenilor.

  Elena Oana Antonescu (PPE), în scris. − Uniunea Europeană trebuie să îşi dezvolte autonomia strategică printr-o politică externă, de securitate şi de apărare puternică şi eficientă, pentru a-şi apăra interesele la nivel mondial, pentru a asigura securitatea cetăţenilor şi a promova respectarea drepturilor omului şi a valorilor democratice în întreaga lume. Prin intermediul unor acorduri europene mai eficiente în materie de securitate, statele membre trebuie să îşi manifeste deschiderea pentru a transforma Uniunea Europeană într-un actor mai important pe plan internaţional.

Consider că este necesar ca viitorul raport anual al Consiliului privind Politica externă şi de securitate comună (PESC) să facă referire directă la implementarea strategiei de politică externă a Uniunii Europene, evaluând eficienţa sa, şi să ofere premisele stabilirii unui dialog concret şi direct cu Parlamentul European, centrat pe elaborarea unei abordări strategice a Politicii externe şi de securitate comună.

  John Attard-Montalto (S&D), în scris. – Am votat împotriva amendamentului 18 deoarece acest amendament, în opinia mea, conţine un paradox. Acesta condamnă logica militarizării în introducere şi ajunge la concluzia că „PESC ar trebui să se bazeze pe principii paşnice şi pe demilitarizarea securităţii”. Poziţia mea personală este în acord cu statutul internaţional de neutralitate al ţării mele şi, prin urmare, deoarece amendamentul nu este deloc limpede, am decis că nu pot vota pentru sau să mă abţin.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Susţin acest raport, deoarece cred că o politică externă şi de securitate comună clară şi coordonată poate contribui semnificativ la consolidarea puterilor UE la nivel internaţional. Fără îndoială, una dintre cele mai importante probleme ale PESC este dependenţa energetică în creştere a UE de sursele de furnizare şi de canalele de tranzit şi necesitatea de a reduce dependenţa energetică de ţări terţe. Aş dori să solicit vicepreşedintelui Comisiei şi Înaltului Reprezentant, Catherine Ashton, să implementeze fără ezitare recomandările Parlamentului privind crearea unei politici consistente şi coordonate, prin promovarea, mai întâi, a coeziunii UE în menţinerea unui dialog constructiv cu furnizorii de energie, în special cu Rusia şi cu ţările de tranzit, prin stabilirea măsurilor mai eficiente de rezolvare a crizei şi prin promovarea diversificării surselor de energie, utilizarea de energie durabilă şi dezvoltarea de energie regenerabilă. Sunt convins că doar acţionând concertat va reuşi UE, pe viitor, să asigure alimentarea neîntreruptă şi sigură cu gaze şi petrol a statelor membre şi să crească independenţa energetică a întregii UE.

  Göran Färm, Anna Hedh, Olle Ludvigsson, Marita Ulvskog şi Åsa Westlund (S&D), în scris. – (SV) Noi, social democraţii suedezi, credem că parteneriatul între UE şi NATO nu ar trebui dezvoltat doar pe baza Cartei ONU. Prin urmare, credem că este important ca formularea să includă perspectiva statelor membre privind această problemă şi să ţină cont de tradiţiile şi poziţiile diferite ale statelor membre cu privire la politica externă, de securitate şi de apărare.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) La fel ca multe dintre statele membre (dacă nu toate), UE se confruntă cu un buget care este mult mai mic decât ambiţiile sale şi care nu este suficient pentru tot ceea ce şi-ar dori să întreprindă. Lista valorilor şi speranţelor europene multiple în această privinţă scoate în evidenţă această asimetrie.

Faptul că, pentru a obţine excelenţa, politica este o activitate în care este necesară prevenirea şi adoptarea de măsuri presupune o relevanţă particulară când problemele în cauză sunt atât de esenţiale vieţilor noastre comune, precum politica externă şi de securitate.

Tratatul de la Lisabona şi crearea în consecinţă a postului de Înalt Reprezentant indică convingerea statelor membre că există o necesitate reală pentru promptitudine, coordonare şi convergenţă în acţiunea europeană privind aspecte de politică externă şi de securitate. Doar după punerea în practică vom putea vedea dacă prevederile tratatului sunt suficiente şi dacă ceea ce s-a stabilit în textul acestuia îşi va juca rolul cu succes.

Sper că Uniunea va fi capabilă să răspundă eficient la această provocare importantă.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Raportul referitor la aplicarea strategiei europene de securitate este un document anual al Parlamentului care evaluează politica europeană de securitate şi apărare şi prezintă propuneri pentru a îmbunătăţi eficienţa şi vizibilitatea acestei politici. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, acţiunea externă a UE câştigă o dimensiune şi o importanţă nouă. Parlamentul joacă un rol fundamental aici ca protector al legitimităţii democratice a acţiunii externe. Crearea unui Serviciu european pentru acţiune externă va avea rolul de corp diplomatic şi de instrument pentru Uniune care, până în prezent, se putea baza doar pe reprezentare naţională. Totuşi, este esenţial ca UE să aibă resursele bugetare necesare la dispoziţie, pentru a-şi atinge scopurile de reprezentare externă.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − Aş vrea să fac câteva referiri la subcapitolul „Balcanii de Vest” din raportul privind aspectele principale şi opţiunile de bază ale politicii externe şi de securitate comune în 2008.

Trebuie avut în vedere că, la Reuniunea Consiliului pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe din februarie 2008, s-a hotărât că fiecare stat membru UE va decide, în conformitate cu practica naţională şi dreptul internaţional, relaţiile sale cu Kosovo.

Totodată, în primul semestru al acestui an este aşteptat avizul consultativ al Curţii Internaţionale de Justiţie în cazul referitor la conformitatea cu dreptul internaţional a declaraţiei unilaterale de independenţă a Instituţiilor Provizorii de Autoguvernare din Kosovo.

Trebuie menţinută o abordare echilibrată în evaluarea evoluţiilor în procesul de stabilizare din Kosovo, având în vedere înregistrarea unor situaţii tensionate în cursul anului 2009, inclusiv pe perioada alegerilor din noiembrie. În acest sens, consider că rămân de soluţionat numeroase provocări, în special pe linia aplicării legii, luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate, protecţiei sârbilor şi a altor minorităţi şi reconcilierii între comunităţi, precum şi realizării reformei economico-sociale.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Tratatul de la Lisabona a adus Parlamentului responsabilităţi noi cu privire la politica externă şi de securitate comună şi suntem pregătiţi să acceptăm aceste responsabilităţi şi să contribuim la alegerea politicilor, cât şi a persoanelor care vor reprezenta aceste politici în toată lumea, prin examinarea celor nominalizate pentru Serviciul european pentru acţiune externă, incluzând aici şi reprezentanţii speciali ai UE. UE trebuie să demonstreze în faţa comunităţii internaţionale că are o politică externă care devine tot mai reprezentativă, coerentă, sistematică şi eficientă. UE trebuie să fie recunoscută tot mai mult ca principalul lider în crearea păcii mondiale.

  Willy Meyer (GUE/NGL), în scris. – (ES) Am votat împotriva raportului anual al Consiliului în Parlament privind aspectele principale şi opţiunile de bază ale politicii externe şi de securitate comune (PESC) în 2008, deoarece cred că obiectivul PESC trebuie să fie de a defini politica externă a UE şi nu de apărare a teritoriului acesteia. Nu sunt de acord cu legătura dintre UE şi NATO stabilită de Tratatul de la Lisabona. În schimb, susţin demilitarizarea şi dezarmarea. Condamn logica militarizării UE, care s-a intensificat odată cu adoptarea Tratatului de la Lisabona şi schimbările pe care le-a introdus acesta, precum Serviciul european pentru acţiune externă şi rolul Înaltului Reprezentant. Suntem martorii celui mai înalt grad de militarizare din istorie. Cheltuielile cu armamentul sunt mai ridicate decât au fost în timpul războiului rece. Grupul Confederal al Stângii Unite Europene – Stânga Verde Nordică solicită retragerea tuturor bazelor militare care aparţin Statelor Unite şi altor ţări, care se află pe teritoriul statelor membre ale UE şi solicităm utilizarea cheltuielilor militare în scopuri civile, pentru a atinge Obiectivele de dezvoltare ale mileniului.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Acest raport încearcă să asigure UE poziţia unui actor global mai puternic. În acest demers totuşi, UE nu oferă nicio specificaţie clară despre obiectivele sau direcţia politicii externe şi de securitate comune (PESC). Prin urmare, solicitarea unui sprijin financiar mai puternic trebuie respinsă, dat fiind acest context. Pe viitor, angajamentele internaţionale ar trebui, de fapt, să fie evaluate din punct de vedere al sensibilităţii şi al beneficiului acestora pentru UE. În cele din urmă, în cadrul PESC trebuie dezvoltată o abordare bazată pe strategie. Cred că trebuie să mă opun categoric obiectivului de abolire a principiului unanimităţii. Acesta este cazul în special dacă, aşa cum s-a declarat de mai multe ori, scopul este consolidarea parteneriatului cu NATO. UE trebuie să reuşească să-şi creeze propriile structuri şi trebuie, bineînţeles, să aibă resursele necesare disponibile pentru astfel de structuri. În ceea ce priveşte numeroasele operaţiuni şi misiuni, multe dintre cele 23 de acţiuni diferite curente în care UE este implicată ar trebuie reevaluate. În Afganistan, în particular, strategia urmată sub conducerea Statelor Unite trebuie privită ca un eşec.

Prin urmare, implicarea UE trebuie reevaluată fără întârziere. În contextul Parteneriatului estic, trebuie menţionat, încă o dată, că trebuie să ţinem cont de interesele Rusiei din motive istorice, culturale şi geografice şi că acţiunea unilaterală a UE trebuie evitată. Deoarece raportul nu ţine cont de aceste aspect şi deoarece are deficienţe şi în alte domenii, am votat împotriva lui.

  María Muñiz De Urquiza (S&D), în scris. – (ES) Cu privire la rapoartele Albertini şi Danjean privind politica externă, de securitate şi de apărare a UE, aş dori să precizez clar că voturile delegaţiei spaniole a Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul European confirmă nerecunoaşterea Kosovo ca stat independent. Kosovo nu a fost recunoscut de Spania, de alte patru state membre ale UE sau de alte 100 de state membre ale ONU.

Prin urmare, atât în cadrul Comisiei pentru afaceri externe, cât şi astăzi, în această Cameră, am susţinut amendamentele ce corespundeau punctului nostru de vedere. Poziţia delegaţiei socialiste spaniole este totuşi pozitivă cu privire la procesul de stabilizare şi de extindere în care sunt implicate acum ţări din regiunea Balcanilor de Vest, Turcia şi Islanda.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Am votat, în cele din urmă, în favoarea raportului A7-0023/2010, cunoscut, de asemenea, ca raportul anual privind PESC, în principal deoarece două dintre cele cinci amendamentele noastre au fost adoptate (cel referitor la dialogul transatlantic al legislatorilor şi cel referitor la perspectivele dezvoltării unui parteneriat strategic între UE şi China). În cele din urmă, nu au existat schimbări majore faţă de proiectul original şi nici surprize privind amendamentele adoptate. Raportul a obţinut, în cele din urmă, 592 de voturi pentru (printre care şi al nostru) şi 66 împotrivă.

  Eva-Britt Svensson (GUE/NGL) , în scris. – (SV) Am votat împotriva raportului, care declară că valorile şi interesele UE trebuie promovate în toată lumea prin intensificarea gândirii strategice colective a Uniunii. Aceasta pare a fi o abordare neocolonială. Conform dlui Albertini, competenţa UE ar trebui să acopere toate domeniile politicii externe şi toate chestiunile legate de securitate, inclusiv o politică de apărare comună, care poate avea ca rezultat o apărare comună. Europa este divizată în privinţa acestui aspect. Parlamentul solicită, de asemenea, alocări bugetare crescute din partea statelor membre, în special cu privire la necesitatea ca UE să instituie rapid o prezenţă largă la ONU, care să adopte o poziţie unanimă. Statele membre ale UE îşi vor păstra, bineînţeles, propriile locuri la ONU, dar UE, cu o singură voce, va avea o influenţă majoră asupra lor. Parlamentul European crede, de asemenea, că UE şi NATO trebuie să dezvolte un parteneriat intens şi eficient. Acest demers este în conflict cu politica de nealiniere a ţării mele. Cetăţenii europeni nu au avut niciodată oportunitatea să-şi exprime opinia privind acest aspect, din cauză că unele state membre au refuzat să organizeze referendumuri privind Tratatul de la Lisabona.

Raport: Arnaud Danjean (A7-0026/2010)

  Charalampos Angourakis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Raportul UE privind PESC a UE este un apel pentru un război generalizat al centrului imperialist al UE împotriva cetăţenilor. Acesta marchează o nouă escaladare a concurenţei cu alte centre imperialiste.

Raportul:

salută cei 70 000 de membri ai celor 23 de misiuni militare şi „politice” ale UE din toată lumea, în majoritatea cazurilor, în cooperare cu SUA şi NATO.

salută supravegherea maritimă imperialistă a Somaliei de către forţele navale ale UE şi solicită UE să instituie un „mecanism de armată regulată şi de menţinere a ordinii de stat” sudanez în străinătate, care nu trebuie să răstoarne guvernul ţării.

Acesta susţine crearea unei direcţii de gestionare a crizelor și planificare civilă și militară şi crearea unui centru permanent de operaţiuni al UE.

Solicită intensificarea terorismului de stat şi restrângerea drepturilor democratice în numele „combaterii terorismului” şi a „radicalizării”.

Promovează organizarea rapidă a Serviciului european pentru acţiune externă, cu competenţe politice şi militare.

Solicită organizarea intervenţiilor politice şi militare, chiar şi în statele membre ale UE, în cadrul presupusului sprijin reciproc furnizat prevăzut în clauza de „solidaritate” a Tratatului de la Lisabona.

Singurul interes pe care îl au oamenii este să răstoarne întreaga politică imperialistă şi antisocială şi însăşi construcţia UE.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Parlamentul European a primit, prin votul cetăţenilor Uniunii, mai multe puteri în domeniul bugetar şi al controlului asupra politicii externe, de securitate şi apărare. În aceste condiţii, deputaţii în Parlamentul European trebuie să fie implicaţi de către celelalte instituţii ale UE în procesul de luare a deciziilor şi în privinţa desemnării persoanelor care reprezintă UE pe plan internaţional. Puterile pe care le-a primit PE prin Tratatul de la Lisabona sunt menite să mărească legitimitatea deciziilor de politică externă şi de securitate şi apărare comună.

Acest lucru face ca solicitarea înfiinţării unui Consiliu de apărare în cadrul Consiliului Afaceri Externe să fie legitimă, precum şi crearea unui centru permanent de operaţiuni al Uniunii, care să se ocupe cu planificările operaţionale şi desfăşurarea de operaţiuni militare. Discuţiile despre scutul antirachetă, în actuala formă propusă de către Administraţia Americană, trebuie să aibă loc la nivelul întregii Uniuni, cu implicarea activă a PE.

Trebuie însă să fie clar faptul că UE are drepturi exclusive în a îşi determina politica de apărare şi securitate, iar intervenţiile unor state terţe nu sunt justificate. Uniunea decide cum asigură cel mai bine securitatea cetăţenilor săi, iar acest lucru trebuie să se facă prin consensul statelor membre, nicidecum prin implicarea unor state ne-membre.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) UE a fost definită în fel şi chip, ca un gigant economic şi un pitic politic, şi aceasta înseamnă că nu a fost prevăzută cu mijloacele necesare pentru a-şi urmări unele dintre scopuri, în special, în ceea ce priveşte politica sa externă. Au existat multe cazuri care au demonstrat lipsa de unanimitate a voinţei şi a acţiunii printre statele membre.

Mă îndoiesc că această situaţie poate fi schimbată pe termen scurt. În schimb, cred că această situaţie este în întregime conform aşteptărilor, ţinând cont de numărul de state care alcătuiesc Uniunea, precum şi de istoria şi de interesele lor. Problema politicii de apărare comune, care abordează esenţa puterilor suverane, a fost întotdeauna, din punct de vedere istoric, o chestiune de neîncredere pentru ţările europene şi necesită o atenţie particulară chiar şi în prezent, pe bună dreptate.

Aceasta nu trebuie să ne împiedice să urmărim intensificarea cooperării şi coordonării cu scopul de a îmbunătăţi securitatea şi apărarea noastră comună. În ciuda naturii sale de putere de influenţă, UE trebuie să analizeze posibilitatea de a deveni un adevărat pilon secundar într-o alianţă atlantică, care nu mai poate continua să ceară SUA să facă toate sacrificiile.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Acest raport, care reuneşte dreapta conservatoare şi social democraţii, este un simptom periculos al aspectelor pe care le-am denunţat de multe ori privind Tratatul de la Lisabona: contribuţia sa la adâncirea neoliberalismului, pe baza federalismului şi militarizării UE ca pilon european al NATO.

Sub comanda marilor puteri, UE urmăreşte să-şi rezolve propriile contradicţii şi să se repoziţioneze într-un proces de organizare a forţelor la nivel internaţional, pe baza unei viziuni care implică competiţia între puteri asupra resurselor naturale şi a pieţelor şi a afirmării mai puternice a UE ca bloc economic, politic şi militar cu ambiţii pentru intervenţionismul global.

Aici, majoritatea acestei Camere a oferit recomandarea pe care o susţine de mulţi ani:

- militarizarea relaţiilor internaţionale şi a securităţii interne pe baza luptei menţionate anterior împotriva terorismului;

- creşterea bugetelor în aceste domenii şi crearea de capacităţi militare noi care vor contribui la o nouă cursă a înarmării;

- adaptarea la conceptul SUA şi NATO de războaie preventive şi o creştere a intervenţiei sale la nivel mondial.

Rezultatul acestor evoluţii ar fi mai mult conflict, mai multă exploatare şi sărăcie ca răspuns la criza în care capitalismul a aruncat lumea.

Calea păcii necesită o separare de aceste politici.

  Charles Goerens (ALDE), în scris. – (FR) Sub rezerva următoarelor observaţii, am votat în favoarea raportului Danjean. 1) Raportul solicită suprimarea Adunării Parlamentare a Uniunii Europei Occidentale (UEO). Prin urmare, degeaba căutăm cea mai mică referinţă din raport cu privire la activitatea desfăşurată de Adunare pentru a continua integrarea europeană. Este păcat de munca Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, deşi mereu sunt apreciate elemente care de multe ori sunt mai puţin lăudabile decât ideile pe care le-a propus până acum Adunarea din Paris. 2) Controlul parlamentar al problemelor de apărare europeană va trebui să ţină cont de contribuţia parlamentelor naţionale. Într-adevăr, aceştia sunt cei de a căror decizie va depinde punerea la dispoziţia UE a trupelor şi a capacităţilor naţionale pentru operaţiile militare ale UE şi aceasta pentru încă mult timp de acum încolo. Acelaşi lucru se aplică în cazul finanţării operaţiunilor militare, care sunt plătite din bugetele naţionale. Dorinţa de a preveni orice deficienţă democratică din aspectele de apărare europeană trebuie să ne călăuzească în căutarea unei soluţii instituţionale care este cu adevărat acceptabilă la nivel parlamentar.

  Richard Howitt (S&D), în scris. – Deputaţii europeni laburişti salută această evaluare anuală a strategiei europene de securitate şi a politicii de securitate şi de apărare comune, în special ţinând cont de modificările adoptate prin ratificarea Tratatului de la Lisabona şi, în această privinţă, salută în mod special rolul Înaltului Reprezentant, baroana Cathy Ashton, în dezbaterea asociată din Parlament.

Deşi am votat în favoarea raportului în general, am decis să votăm împotriva punctului 20, care propune înfiinţarea unui centru de operaţiuni al UE permanent. Noi, dar şi guvernul britanic, susţinem în mod tradiţional că nu este necesar un astfel de centru, care ar dubla inutil structurile existente. Am ales să ne abţinem asupra amendamentului 20 pentru că, deşi salutăm sincer acţiunile către o lume fără arme nucleare, remarcăm eroarea din acest amendament, că armele „SUA” în acest context reprezintă NATO, în loc de capacitatea SUA şi, prin urmare, credem că subiectul retragerii focoaselor nucleare din Germania sau din orice alt loc este o dezbatere care trebuie să aibă loc între aliaţii NATO, inclusiv SUA. Aceasta nu este o dezbatere pentru UE ca entitate multilaterală separată.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Politica externă şi de securitate comună şi politica europeană de securitate şi apărare sunt doi piloni fundamentali care permit UE să devină actorul principal al comunităţii internaţionale în lupta împotriva provocărilor şi ameninţărilor care au fost identificate în strategia europeană de securitate.

În ciuda faptului că UE consideră Consiliul de Securitate al ONU ca fiind principalul responsabil cu menţinerea păcii şi securităţii mondiale, UE trebuie să aibă politici care să fie eficiente şi împărtăşite de toate statele membre, astfel încât să poată răspunde într-un mod eficient la acele provocări şi ameninţări care au un caracter global.

  Willy Meyer (GUE/NGL), în scris. – (ES) Am votat împotriva raportului Danjean deoarece acesta propune o politică externă şi de securitate comună viitoare care este concentrată pe promovarea militarizării UE şi pe intervenţionismul său. Nu propune niciun obiectiv sau nicio soluţie civilă şi paşnică la conflicte, concentrându-se, în schimb, pe apărarea şi pe militarizarea UE. Mă opun, de asemenea, acestui text deoarece se referă la Tratatul de la Lisabona şi la aplicarea lui. El promovează o mişcare către centralizarea puterilor, fără niciun mecanism de control parlamentar, care va transforma UE într-un actor militar pe scena internaţională. În locul unei cooperări permanente, structurate între UE şi NATO, susţinută de raport, sunt în favoarea desfăşurării tuturor activităţilor strict în cadrul Cartei Naţiunilor Unite şi a dreptului internaţional, cu separare strictă între cele două instituţii.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Raportul dlui Danjean referitor la punerea în aplicare a Strategiei europene de securitate şi a politicii de securitate şi apărare comune este foarte cuprinzător şi tratează numeroase subiecte care sunt importante pentru Europa. Totuşi, lipseşte o atenţie clară asupra modelării fundamentale a politicii externe a UE în următorii câţiva ani şi, de asemenea, o linie politică strictă. Pe de o parte, raportul urmăreşte să consolideze autonomia UE în ceea ce priveşte alţi actori globali, în special, în privinţa Statelor Unite, printr-o politică externă de securitate şi de apărare puternică şi salut acest demers. Şi totuşi, raportul se dovedeşte a fi din nou în favoarea unei cooperări puternice dintre UE şi NATO şi doreşte, de exemplu, să creeze structuri instituţionale comune. Solicitarea elaborării unei carte albe privind politica de securitate şi apărare comună (PSAC) care defineşte clar obiectivele politicii este, astfel, mai mult decât recomandabilă. Cu toate că sunt împotriva creşterii centralismului Uniunii Europene, susţin crearea unui centru de operaţiuni al UE permanent.

Un astfel de centru ne-ar permite atât să planificăm, cât şi să executăm diverse operaţiuni mai eficient. În plus, evitarea redundanţei ar determina, de asemenea, realizarea de economii. Clauza de solidaritate în legătură cu dezastrele naturale la care se face trimitere, precum instituirea unei forţe europene civile de protecţie, este fără îndoială demnă de consideraţie şi un scop pentru care trebuie să luptăm. Cu toate acestea, ţinând cont de poziţia vagă în diferite domenii, am fost forţat să mă abţin de la vot.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – În cele din urmă, m-am abţinut de la votul final privind raportul anual privind punerea în aplicare a Strategiei europene de securitate (A7-0026/2010). Acesta a fost cel mai complex şi mai delicat raport pentru noi, dar l-am adoptat cu succes. Două şi jumătate dintre cele 11 amendamente ale noastre (dintre care unul foarte important, solicitând Înaltului Reprezentant/vicepreşedinte al Comisiei să elimine dezechilibrul dintre capacităţile de planificare civilă şi militară). Nu au fost votate alte schimbări majore. Raportul a fost, în cele din urmă, aprobat cu 480 de voturi pentru şi 111 împotrivă. Eu, după cum am precizat, m-am abţinut, împreună cu restul grupului meu.

  Eva-Britt Svensson (GUE/NGL) , în scris. – (SV) Am votat împotriva raportului. Acest document este unul dintre cele mai militariste pe care le-am citit de când mă aflu în Parlament. Parlamentul European solicită înfiinţarea unui centru de operaţiuni permanent care va fi responsabil pentru planificarea operaţiilor şi conducerea operaţiilor militare, precum şi întărirea cooperării cu NATO. Agenţia Europeană de Apărare va dezvolta o capacitate de supraveghere militară din spaţiu. În plus, se va înfiinţa capacitatea de supraveghere maritimă care, printre altele, va limita imigraţia „ilegală”. Raportul solicită, de asemenea, ca mai multe state membre decât a fost cazul până acum să ia parte la operaţiunile militare ale UE. UE şi Parlamentul se vor implica în discuţiile privind un concept strategic pentru NATO. Ca cetăţean al unei ţări nealiniate, nu pot susţine acest raport cu repercusiuni extinse.

  Traian Ungureanu (PPE), în scris. − Doresc să mulţumesc tuturor colegilor din Parlamentul European care mi-au acordat sprijinul în plen, votând în favoarea amendamentului 34 la Raportul Danjean referitor la Strategia europeană de securitate.

Am iniţiat amendamentul 34 cu scopul de a modifica textul paragrafului 87 din acest raport, care se referea la dezvoltarea scutului antirachetă în Europa în urma unui acord bilateral între Statele Unite şi state membre, precum România. Amendamentul propune eliminarea recomandării de a dezvolta acest sistem „în dialog cu Rusia”, înlocuind această expresie cu o formulare mai echilibrată, de „dialog la nivel continental”. Noul proiect american de dezvoltare a sistemului de apărare antirachetă are un caracter strict defensiv şi garantează securitatea întregii Europe de Est şi a Balcanilor de Vest. Proiectul nu e îndreptat împotriva Rusiei şi, în consecinţă, nu cred că există motive pentru a transforma Rusia într-un participant şi, eventual, un decident în dezvoltarea proiectului.

Aceste considerente au stat la baza propunerii amendamentului 34. Îmi exprim satisfacţia că acest amendament a fost aprobat cu 358 de voturi „pentru”. Numărul voturilor „pentru” dovedeşte că susţinerea a trecut de graniţele de grup politic şi de afiliere naţională, demonstrând importanţa propunerii de modificare şi existenţa unei majorităţi europene care împărtăşeşte acelaşi punct de vedere.

Propunere de rezoluţie RC-B7-0137/2010

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL), în scris. – (EL) Consider că intensificarea eforturilor de prevenire a proliferării armelor nucleare şi de atingere a obiectivului unei lumi fără arme nucleare este o prioritate absolută şi importantă. Consolidarea Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP) prin semnarea şi aplicarea acestuia de către toate statele membre se înscrie în acest cadru. Am optat să mă abţin de la această propunere pentru rezoluţie particulară deoarece include un punct de bază la care mă opun, pe care Grupul Confederal al Stângii Unite Europene – Stânga Verde Nordică a încercat, fără succes, să-l modifice. Mă refer la fraza şi semnificaţia punctului de vedere conform căruia UE poate „utiliza toate instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a împiedica, descuraja, opri și, dacă este posibil, elimina programele de proliferare, care provoacă îngrijorare”. Mai exact, utilizarea sau ameninţarea cu utilizarea de mijloace militare, în special cu privire la Iran, este extrem de periculoasă, nu va avea rezultate pozitive pentru pace şi contravine percepţiei stângii privind acţiunea militară a UE.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Principiile care stau la baza semnării Tratatului de neproliferare a armelor nucleare şi care datează din perioada războiului rece sunt relevante şi astăzi şi au chiar o prioritate mai mare. Căderea blocului sovietic a condus la răspândirea materialului nuclear în diverse state şi sfârşitul controlului unitar asupra utilizării şi depozitării sale creează temeri privind utilizarea sa iresponsabilă sau chiar deteriorarea sa, cu consecinţe inimaginabile pentru sănătatea şi siguranţa regiunii.

Creşterea numărului de membri ai „clubului nuclear”, ameninţarea teroristă şi uşurinţa relativă cu care armele de distrugere în masă pot fi construite în prezent se combină pentru a adânci climatul de nelinişte în care trăim. UE trebuie să fie capabilă să-şi asume o poziţie comună şi coerentă privind aceste aspecte, cu scopul de a crea o lume care este mai sigură şi în care există din ce în ce mai puţine arme.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Schimbările internaţionale oferă oportunităţi noi privind chestiunea neproliferării armelor nucleare. La începutul mandatului său, preşedintele Obama şi-a declarat ambiţia pentru o lume fără arme nucleare şi s-a angajat să urmărească în mod activ ratificarea unei interdicţii complete a testelor nucleare efectuate de către Statele Unite. Uniunea trebuie să se ridice la înălţimea provocărilor neproliferării armelor nucleare, în special a celor create de Iran şi Coreea de Nord, care continuă să fie cele mai mari ameninţări la adresa securității naţionale. În ceea ce priveşte reducerea arsenalelor nucleare, prioritatea este continuarea reducerii celor două arsenale principale, adică cel al Rusiei şi cel al Statelor Unite, care deţin 95 % din armele nucleare existente în lume. Parlamentul aşteaptă o poziţie comună şi ambiţioasă din partea UE în timpul următoarei Conferinţe a părţilor de revizuire a Tratatului de neproliferare a armelor nucleare.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Dezarmarea nucleară la nivel internaţional este de o importanţă vitală. Aceasta justifică necesitatea de a promova şi consolida Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (TNP) şi de a asigura ratificarea acestuia de către toate statele. În climatul internaţional curent, pericolul unei noi curse a înarmării nucleare este o chestiune de îngrijorare reală.

Impunerea dezarmării şi a terminării dezvoltării, producerii şi stocării armelor nucleare noi stau la baza spiritului şi literei TNP. Disputa prezentă asupra programelor nucleare ale Iranului necesită o soluţie paşnică, bazată pe negocieri a căror reluare va fi importantă. Orice acţiune militară sau ameninţare cu utilizarea forţei va fi contraproductivă şi va avea consecinţe care sunt potenţial periculoase pentru regiune. În această privinţă, trebuie să ne manifestăm opoziţia clară faţă de planuri care ar putea, sub orice formă, să deschidă calea pentru justificarea intervenţiei militare, aşa cum a fost cazul considerentului G din preambulul rezoluţiei comune adoptate.

  Charles Goerens (ALDE), în scris. – (FR) Problema iraniană este în centrul dezbaterii ocazionate de pregătirile pentru Conferinţa părţilor de revizuire a Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP). Pentru a recapitula: Iranul, acceptând TNP, a abandonat cu timpul opţiunea de a avea în dotare arme nucleare. Dacă Republica Iran nu şi-ar mai onora obligaţiile, am avea două probleme. Pe termen scurt, aceasta ar constitui o ameninţare la adresa stabilităţii, într-o regiune în care majoritatea participanţilor sunt tentaţi să adopte poziţii radicale. Pe termen mediu şi lung, refuzul Iranului de a respecta prevederile TNP ar stabili un precedent grav în ceea ce priveşte securitatea regională şi, desigur, globală. Ar părea clar că agitaţia membrilor Consiliului de Securitate al ONU, care au drept de veto, plus Germania, nu mai este suficientă pentru a pune lucrurile în mişcare. Un semnal puternic din partea Statelor Unite şi a Rusiei, pentru a arăta că ambele sunt dispuse unilateral să-şi reducă arsenalul nuclear, ar putea contribui la crearea unui sentiment de responsabilitate în rândul puterilor nucleare obişnuite care sunt, de asemenea, pregătite de dezarmare. În cele din urmă, un semnal puternic din partea marilor puteri ar putea convinge, probabil, ţările care achiziţionează în prezent cunoştinţe nucleare să abandoneze aceste proiecte.

  Richard Howitt (S&D), în scris. – Deputaţii laburişti europeni doresc să-şi exprime angajamentul ferm pentru atingerea obiectivului unei lumi fără arme nucleare. Suntem mândri că Regatul Unit, ca putere nucleară, conduce eforturile către un acord de neproliferare a armelor nucleare în luna mai, la New York, care implică consensul global. Am susţinut această rezoluţie cu scopul clar de a trimite mesajul că deputaţii europeni laburişti şi Parlamentul European vor sprijini toate eforturile pentru a ne asigura că lăsăm în urmă vremurile de tristă amintire ale impasurilor nucleare şi ale distrugerii mutuale asigurare.

Am decis să ne abţinem în privinţa amendamentului 2, deoarece credem că doctrina militară este un subiect care trebuie hotărât de guvernele naţionale şi nu este de competența Parlamentului European. De asemenea, ne-am alăturat grupului nostru politic pentru susţinerea amendamentului 3, deoarece credem că toate statele au dreptul să dezvolte putere nucleară civilă, dar aceste state sunt responsabile pentru respingerea dezvoltării de arme nucleare. Deputaţii europeni laburişti vor continua să susţină dezarmarea statelor deţinătoare, să prevină proliferarea la noi state şi, în cele din urmă, să atingă obiectivul unei lumi fără arme nucleare.

  Sabine Lösing (GUE/NGL), în scris. – Sunt pe deplin conştientă că dezarmarea nucleară internaţională şi, prin urmare, consolidarea TNP şi ratificarea acestuia de către toate statele, sunt de o importanţă vitală şi că trebuie depuse toate eforturile pentru implementarea tratatului sub toate aspectele sale. Pentru a asigura eforturi multilaterale eficiente, acestea trebuie încadrate într-o viziune bine dezvoltată a atingerii obiectivului unei lumi fără arme nucleare în cel mai scurt timp posibil. Trebuie să insistăm asupra angajamentului statelor care deţin arme nucleare, conform articolului VI din TNP de a se dezarma complet, deoarece aceasta a fost o promisiune principală şi atât de multe state au semnat TNP şi, astfel, renunţă permanent la armele nucleare. Ne opunem frazei din această rezoluţie comună (considerentul G): „... de a utiliza toate instrumentele pe care le are la dispoziţie pentru a împiedica...”.

Avertizez, în special cu privire la Iran, că orice activitate militară de prevenire a proliferării este complet contraproductivă şi foarte periculoasă. Sunt convinsă că cel mai bun mod de a rezolva problema proliferării ar fi abandonarea energiei atomice odată pentru totdeauna, deoarece utilizarea acesteia în scopuri civile implică pericole mari de sine stătătoare şi, în plus, nu se poate exclude cu suficientă siguranţă faptul că tehnologia nucleară civilă nu va fi utilizată în scopuri militare.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Proliferarea armelor de distrugere în masă reprezintă, într-adevăr, o ameninţare gravă la adresa umanităţii, a păcii şi a securităţii internaţionale. Terorismul extrem, nestăpânit şi adesea fundamentalist, face ca lumea să se teamă şi să încerce să împiedice grupurile şi guvernele cu lideri fără scrupule să obţină această tehnologie.

Prin urmare, este important ca guvernele care posedă acest tip de armă să demonstreze, în mod progresiv, că intenţionează să-şi reducă arsenalele, oferind un exemplu pozitiv. Următorul summit, programat pentru luna aprilie a anului curent, ar putea avea o contribuţie foarte importantă la acest subiect şi există aşteptări mari privind o rigurozitate şi un control sporite asupra comercializării neautorizate a materialelor nucleare.

Să sperăm că SUA şi China joacă un rol important în dezarmarea nucleară a peninsulei coreene. Este, totuşi, important ca statele să nu se distanţeze de Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, deoarece acesta ne priveşte pe toţi, nu doar pe unii.

  Zuzana Roithová (PPE), în scris. – (CS) Sunt încântată că Parlamentul European a adoptat în mod clar raportul privind neproliferarea armelor nucleare. În calitate de creştin, salut faptul că reprezentanţii civilizaţiei occidentale, după mai mult de 60 de ani de la terminarea războiului, au înțeles că existenţa armelor nucleare prezenta un risc global imens şi, prin urmare, au depus eforturi pentru a reduce numărul acestora. Faptul că Iranul şi Republica Populară Democrată Coreeană nu intenţionează să semneze Tratatul de neproliferare a armelor nucleare constituie un risc major. Aceste ţări nu respectă nici obligaţiile internaţionale în domeniul siguranţei nucleare. Faptul că Iranul interzice accesul la facilităţile sale nucleare al inspectorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică constituie un risc real la adresa siguranţei, nu doar pentru statele din imediata sa vecinătate, ci şi pentru UE. În concluzie, aş dori să mulţumesc deputaţilor pentru efortul lor de a face textul rezoluţiei cât mai echilibrat posibil.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – În cele din urmă, am votat în favoarea acestei rezoluţii complexe (RC70137/2010) privind Tratatul de neproliferare a armelor nucleare. În principiu, sunt încântat că textul original prezentat de PPE, socialişti, ALDE şi de Verts/ALE a fost confirmat şi că unul dintre cele patru amendamente ale noastre a fost adoptat (331 pentru, 311 împotrivă), în special, în mod surprinzător, deoarece acesta a fost cel care solicita tuturor părţilor să-şi revizuiască doctrina militară în scopul renunţării la opţiunea de a ataca primii. Eforturile PPE de a elimina punctul referitor la zonele libere nucleare, inclusiv în Orientul Mijlociu, au fost respinse.

  Geoffrey Van Orden (ECR), în scris. – Există multe elemente ale rezoluţiei cu care putem fi de acord. Susţinem ferm un Tratat de neproliferare a armelor nucleare robust şi eficient. Totuşi, rezoluţia, aşa cum se prezintă, include unele elemente inutile şi, prin urmare, Grupul ECR s-a abţinut. Considerentul L pune în discuţie prezenţa armelor nucleare tactice în cinci state nenucleare europene. Suntem în favoarea prezenţei în continuare a unor astfel de arme, deoarece acestea contribuie la partajarea sarcinii şi la garantarea angajamentului militar al SUA pentru securitatea europeană. În mai multe locuri, există critici implicite ale aliaţilor apropiaţi, în timp ce criticile noastre ar trebui să se îndrepte spre cei care sunt o ameninţare la securitatea internaţională. Nici Regatul Unit, nici Franţa şi nici SUA nu produc acum material fisibil pentru arme. Este altceva să spui că facilităţile lor de producţie pentru materiale fisibile ar trebui abandonate în acest moment. Apelul la crearea unei zone libere de arme nucleare în Orientul Mijlociu este dedicat, evident, Israelului. Israelul se confruntă cu o ameninţare existenţială din partea vecinilor, dintre care mai mulţi au antecedente de dezvoltare a armelor nucleare şi altor arme de distrugere în masă şi, într-adevăr, cel puţin unul, Iranul, continuă în această direcţie.