Articol
 

Strasbourg, Bruxelles şi Luxemburg - cele trei sedii ale Parlamentului European

Instituţii - 15-01-2007 - 09:10
Distribuie
Luxemburg, Bruxelles, Strasbourg

Trei sedii - o instituţie

Sediul central al Parlamentului European este la Strasbourg, dar cea mai mare parte a activităţilor comisiilor parlamentare se derulează la Bruxelles, pe când secretariatul general al instituţiei se află la Luxemburg. Această repartiţie a fost aprobată de către Consiliul European de la Edinburg în 1992 şi de către Tratatul de la Amsterdam (1999).

Dacă vreţi să vă întâlniţi cu un deputat la Parlamentul European, nu uitaţi niciodată să precizaţi clar locul întâlnirii. Unei persoane distrate i se poate întâmpla să meargă la Strasbourg cu intenţia de a întâlni acolo cealaltă persoană, care, de fapt, aşteaptă la Bruxelles (sau invers). Dar de ce îşi împarte Parlamentul European activităţile în trei oraşe?
 
La început, în 1951, toate instituţiile noii Comunităţi Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) urmau să aibă sediul la Bruxelles. Toţi membrii fondatori erau de acord, cu excepţia Primului Ministru al Belgiei, care prefera oraşul Liège. Dar, cum pentru acest fel de decizii este nevoie de unanimitate, în lipsa unui acord pentru Bruxelles, a fost ales Luxemburg. Pentru Adunarea Parlamentară a CECO însă, această alegere aducea o problemă: nu exista nici o sală îndeajuns de mare în care să se poată întâlni toţi membrii ei. Cea mai apropiată aulă se afla la Strasbourg şi aparţinea Consiliului Europei. Astfel, din 1952, capitala alsaciană, simbol al reconcilierii franco-germane, a devenit locul de întâlnire pentru şedinţele plenare ale deputaţilor europeni.
 
Dar, odată cu crearea Comunităţii Economice Europene (CEE) în 1957 - şi pe măsură ce Comunitatea devenea din ce în ce mai importantă - o mare parte din activităţile instituţiilor au migrat către Bruxelles. Instituţiile financiare şi judiciare, ca de altfel şi Curtea de Conturi au rămas la Luxemburg, dar Comisia Europeană şi Consiliul şi-au concentrat esenţialul activităţilor în capitala belgiană. Adunarea Parlamentară, care a devenit Parlamentul European în 1962, şi-a transferat succesiv activităţile la Bruxelles.
 
În urma adoptării raportului conservatorului britanic Derek Prag în ianuarie 1989, acest transfer parţial către Bruxelles a fost consacrat oficial. Scopul era de a raţionaliza munca Parlamentului şi de a aduce această instituţie mai aproape de Comisie şi de Consiliu. Sesiunile se ţineau încă la Strasbourg, dar sesiuni suplimentare puteau fi ţinute la Bruxelles. Astfel, Parlamentul era împărţit în trei locuri, şi tot aşa stau lucrurile şi astăzi.
 
Timp de ani de zile, Belgia şi Franţa s-au confruntat pe tema stabilirii sediului oficial. Abia la Consiliul European de la Edinburg s-a ajuns la un acord politic, când Belgia a acceptat ca Strasbourg să devină sediul oficial, cu douăsprezece sesiuni plenare pe an, cu condiţia ca celelalte activităţi politice (şedinţele comisiilor şi grupurilor politice şi sesiunile suplimentare) să rămână la Bruxelles. Acest acord a fost consacrat oficial în Tratatul de la Amsterdam (care a intrat în vigoare în 1999).
 
Astăzi, Parlamentul, cu cei 732 de deputaţi ai săi, nu mai închiriază aula Consiliului Europei, care s-a lărgit la rândul lui. Parlamentul are două săli proprii, una la Strasbourg, cealaltă la Bruxelles, pe când secretariatul general rămâne la Luxemburg. Controverse asupra celor trei sedii apar încă, datorită consecinţelor bugetare şi practice ale acestei împărţiri geografice, dar o schimbare se poate face doar cu acordul unanim al Consiliului Uniunii Europene.
 
REF.: 20060110STO04172