Articol
 

Anna Rosbach despre „supa de plastic“ ce poluează oceanele

Mediu - 19-03-2010 - 13:38
Distribuie
Anna Rosbach: „Dacă poluăm prea mult apele, vom avea probleme serioase.”

Anna Rosbach

Recent, deputaţii europeni au aprobat în plen un raport al doamnei Anna Rosbach privind combaterea poluării în Atlanticul de Nord-Est. Într-un interviu exclusiv, dumneaei ne-a vorbit despre acest fenomen, dar şi despre ameninţările din regiunea Mării Baltice şi „supa de plastic“ - un amestec de plastic şi cauciuc, ce pluteşte la suprafaţa Oceanului Pacific şi este de 34 de ori mai mare decât suprafaţa Olandei.

De ce este important să abordăm aceste probleme?
 
Pentru mine, apa este cel mai important lucru. Fără apă, nu ar exista viaţă pe Pământ. Dacă poluăm prea mult apele, vom avea probleme serioase.
 
Ne puteţi explica ce este „supa de plastic“?
 
O mare parte din aceasta este marcată cu litere chinezeşti şi japoneze. Din păcate însă, o mare parte din aceste lucruri vin din Europa. „Supa de plastic“ există şi în Atlantic şi în Pacific. Mărimea acesteia creşte, atât în suprafaţă cât şi în adâncime. Stratul de „supă de plastic“ devine din ce în ce mai gros.
 
Cât de mare este aceasta?
 
Nu putem spune că formează un continent uriaş, sunt insule. Acestea devin din ce în ce mai profunde şi apar în din ce în ce mai multe locuri.
 
Trebuie să începem un nou tip de industrie. Nu putem să acţionăm doar cu un vas normal de pescuit pentru a „recolta ceva“. Deoarece sticla de plastic pentru apă este făcută din alt material decât bidonul pentru ulei.
 
Este „supa“ periculoasă pentru peşti?
 
Este. Şi pentru mamiferele oceanice, pentru balenele mici; multe animale se îneacă din această cauză. Se pare că până şi rechinii mor, pentru că se blochează în aceasta şi nu mai pot mişca, în acest fel nemaiputând să respire.
 
Este nesănătos. Găseşti în balene şi delfini tot felul de jucării de plastic. Este foarte trist. „Supa de plastic“ este mare şi continuă să crească.
 
Sunt China şi SUA conştiente de această problemă?
 
Nu mai ştiu care este expresia în engleză: „Out of sight, out of mind“ (rom: ce nu vezi, uiţi).

Ce se întâmplă cu vechile plase de pescuit?
 
Am auzit despre un pescar danez care nu ştia unde să pună toate plasele vechi de pescuit. Acesta a inventat o modalitate de a dezmembra plasele în bucăţi mici, care pot fi refolosite. Din acestea se pot face plase noi. Invenţia pescarului a fost patentată şi acesta a pus bazele unei noi industrii. Într-un an a devenit milionar.
 
Redactaţi un raport despre poluarea în Marea Baltică.
 
Chiar dacă se ajunge la un acord între Suedia, Finlanda şi Danemarca, tot rămân râurile care traversează Belarusul şi Rusia pentru a se vărsa apoi în Marea Baltică. Este o zonă foarte sensibilă, unde este aproape imposibil să nu poluezi. Industria finlandeză de hârtie există de 100 de ani. Pentru a produce hârtie trebuie să foloseşti multe chimicale. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Suedia.
 
Cum îşi pot asuma responsabilitatea cetăţenii?
 
Dacă începi să fii responsabil personal şi în cadrul familiei, va fi mai uşor să acţionezi la nivel de ţară. Cred că fiecare proprietar de vas poate alege să spună: „Nu arunc gunoiul în mare pentru că voi polua plajele unde ne place să înotăm mie, soţiei mele şi copiilor noştri“.
 
REF.: 20100305STO70033