Procedură : 2007/2145(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A6-0479/2008

Texte depuse :

A6-0479/2008

Dezbateri :

PV 17/12/2008 - 14
CRE 17/12/2008 - 14

Voturi :

PV 14/01/2009 - 4.5
CRE 14/01/2009 - 4.5
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P6_TA(2009)0019

RAPORT     
PDF 334kWORD 282k
5 decembrie 2008
PE 409.461v04-00 A6-0479/2008

referitor la situaţia drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană în perioada 2004–2008

(2007/2145(INI))

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne

Raportor: Giusto Catania

PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 AVIZUL COMISIEI PENTRU CULTURĂ ŞI EDUCAŢIE
 REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la situaţia drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană în perioada 2004–2008

(2007/2145(INI))

Parlamentul European,

–       având în vedere Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (Carta) din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adoptată la 12 decembrie 2007,

–       având în vedere obiectivele de a face Uniunea o zonă de libertate, securitate şi de justiţie, precum şi de a aplica principiile libertăţii, democraţiei, al respectării drepturilor fundamentale şi al statului de drept, enunţate în articolele 6 şi 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană (UE),

–       având în vedere modificările convenite de guvernele statelor membre la 13 decembrie 2007 atunci când au semnat Tratatul de la Lisabona, printre care cele mai importante sunt acordarea unui statut juridic obligatoriu Cartei şi obligaţia de a adera la Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO),

–       având în vedere Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică(1) şi Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă(2), precum şi Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei,

–       având în vedere Regulamentul (CE) nr.168/2007 din 15 februarie 2007 al Consiliului privind înfiinţarea Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene(3) (în continuare Agenţia),

–       având în vedere rapoartele Agenţiei şi ale Observatorului european al fenomenelor rasiste şi xenofobe, precum şi cele ale organizaţiilor non-guvernamentale (ONG-uri) în domeniu,

–       având în vedere hotărârile Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (CEJ) şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului,

–       având în vedere rapoartele anuale privind situaţia drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană, elaborate de reţeaua experţilor independenţi din Uniunea Europeană,

–       având în vedere rapoartele organismelor Consiliului Europei, în special rapoartele cu privire la situaţia drepturilor omului, ale Adunării Parlamentare şi ale Comisarului pentru drepturile omului,

–       având în vedere rapoartele referitoare la vizitele în centrele de detenţie a imigranţilor în situaţie ilegală,

–       având în vedere rezoluţiile sale în domeniul drepturilor fundamentale şi ale drepturilor omului,

–       având în vedere seria de reuniuni publice şi de schimburi de opinii, organizate în vederea pregătirii acestei rezoluţii de către Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, în special cea cu judecătorii curţilor constituţionale şi ale curţilor supreme, din data de 8 octombrie 2007, cea cu Comisarul pentru drepturile omului de la Consiliul Europei, din data de 19 mai 2008 şi cea cu reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, din data de 6 octombrie 2008,

–       având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–       având în vedere raportul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne şi avizul Comisiei pentru cultură (A6 0479/2008),

A.     întrucât în temeiul articolului 6 al Tratatului UE, Uniunea Europeană are la bază o comunitate de valori şi respectul pentru drepturile fundamentale, astfel cum sunt ele garantate de CEDO şi aşa cum rezultată din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre;

B.     întrucât Parlamentul, în calitatea sa de reprezentant direct ales al cetăţenilor Uniunii şi de garant al drepturilor lor, consideră că realizarea acestor principii constituie responsabilitatea sa fundamentală, mai ales datorită faptului că, în stadiul actual al tratatelor, dreptul de a introduce acţiuni în faţa curţilor comunitare sau a Ombudsmanului European al persoanelor fizice rămâne foarte limitat;

C.     întrucât instituirea unei proceduri de control al compatibilităţii propunerilor legislative cu Carta este o consecinţă necesară a adoptării acesteia la 7 decembrie 2000, fapt recunoscut de Comisie atunci când, în 2001, a adoptat dispoziţiile corespunzătoare şi subliniat de Parlament prin adoptarea la 15 martie 2007 a Rezoluţiei sale privind respectarea Cartei drepturilor fundamentale în propunerile legislative ale Comisiei: o procedură de monitorizare sistematică şi riguroasă;

D.     întrucât Tratatul de la Lisabona, în curs de ratificare, face referire expresă la Cartă, conferindu-i aceeaşi valoare juridică ca şi tratatelor,

E.     întrucât, în cazul în care Carta va fi încorporată în legislaţia primară a Uniunii, drepturile definite în această Cartă vor dobândi caracter juridic obligatoriu prin intermediul legislaţiei secundare care le va implementa;

F.     întrucât Carta, independent de statutul său juridic, a devenit de-a lungul anilor sursă de inspiraţie în jurisprudenţa europeană, cum ar fi în cazul Tribunalului de Primă Instanţă (TPI) şi al CEJ, al Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi al multor curţi constituţionale;

G.     întrucât, pentru o veritabilă „cultură a drepturilor fundamentale” în Uniune este necesară dezvoltarea unui sistem global de monitorizare a aplicării acestor drepturi, care să cuprindă Consiliul şi deciziile adoptate în cadrul cooperării interguvernamentale, astfel încât protecţia drepturilor fundamentale să nu se rezume doar la respectul formal al normelor, ci să constea mai ales în promovarea lor activă şi în intervenţiile în cazurile de încălcare a acestora sau ale unor măsuri nesatisfăcătoare de punere în aplicare din partea statelor membre,

Introducere

1.  consideră că protecţia eficientă şi promovarea drepturilor fundamentale constituie temelia democraţiei în Europa şi o condiţie esenţială a consolidării spaţiului european de libertate, securitate şi justiţie;

2.      subliniază faptul că protecţia drepturilor fundamentale presupune acţiuni la mai multe niveluri (internaţional, european, naţional, regional şi local) şi accentuează rolul pe care autorităţile regionale şi locale îl pot avea în concretizarea şi în promovarea acestor drepturi;

3.      regretă faptul că statele membre se sustrag în continuare controlului la nivel comunitar al propriilor politici şi practici în materie de drepturile omului şi încearcă să limiteze protecţia acestor drepturi la un cadru în întregime intern, subminând astfel rolul activ jucat de Uniunea Europeană la nivel global ca apărătoare a drepturilor omului, precum şi credibilitatea politicii externe a UE în domeniul protecţiei drepturilor fundamentale;

4.      reaminteşte că, în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Tratatul UE, CEJ are rolul de a asigura respectarea drepturilor fundamentale, astfel cum rezultă acestea din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, din CEDO şi din alte instrumente de drept internaţional;

5.      subliniază că articolul 7 din Tratatul UE prevede o procedură comunitară care să garanteze că în UE nu se produc încălcări sistematice şi grave ale drepturilor omului şi ale libertăţilor fundamentale, dar că o astfel de procedură nu a fost utilizată niciodată, în pofida faptului că în statele membre se produc încălcări, după cum dovedesc hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului; solicită instituţiilor UE să instituie un mecanism de monitorizare şi o serie de criterii obiective pentru punerea în aplicare a articolului 7 din Tratatul UE;

6.      subliniază faptul că, dacă tradiţiile constituţionale comune statelor membre pot servi drept sursă de inspiraţie pentru CEJ în elaborarea jurisprudenţei în materie de drepturi fundamentale, Carta constituie soclul comun al unor drepturi minime, iar statele membre nu pot invoca argumentul potrivit căruia Carta, în cazul anumitor drepturi, ar oferi un nivel de protecţie mai scăzut decât garanţiile oferite de propria lor constituţie, pentru a solicita o scădere a nivelului acestor garanţii;

7.      salută faptul că articolul 53 al Cartei permite CEJ să îşi dezvolte jurisprudenţa în materie de drepturi fundamentale, conferindu-le astfel un fundament juridic, fapt esenţial în contextul dezvoltării dreptului comunitar;

8.      subliniază faptul că instanţele din statele membre au un rol fundamental în procesul de exercitare a drepturilor omului; solicită statelor să instituie un sistem de formare continuă pentru judecătorii naţionali în domeniul sistemelor de protecţie a drepturilor fundamentale;

Recomandări generale

9.      consideră că punerea în practică a drepturilor fundamentale trebuie să constituie un obiectiv al tuturor politicilor europene; este de opinie că, în vederea realizării acestui obiectiv, instituţiile Uniunii Europene trebuie să le promoveze activ, să le protejeze şi să le ia în consideraţie în totalitate la elaborarea sau la adoptarea legislaţiei;

10.    salută înfiinţarea Agenţiei, fapt care constituie un prim pas în rezolvarea solicitărilor Parlamentului European cu privire la instituirea unui cadru normativ şi instituţional integrat, destinat punerii în practică a Cartei şi garantării conformităţii cu sistemul instituit de către CEDO; atrage totuşi atenţia că rapoartele anuale privind drepturile omului, realizate de către reţeaua europeană de experţi independenţi în materie de drepturile omului, publicate până în 2005, analizau aplicarea tuturor drepturilor recunoscute de către Cartă în fiecare stat membru, şi este aşadar îngrijorat de faptul că mandatul limitat al Agenţiei şi desfiinţarea reţelei ar putea conduce la dispariţia analizelor sistematice ale unor domenii importante ale politicii referitoare la drepturile omului în Europa;

11.    subliniază că, în ceea ce priveşte mandatul limitat al agenţiei, problemele referitoare la drepturile omului nu pot fi împărţite în mod artificial între domenii acoperite de cei trei piloni, aşa cum sunt definite ariile de competenţă ale Uniunii Europene de către statele membre, pentru că drepturile fundamentale reprezintă un ansamblu indivizibil şi sunt interdependente; consideră aşadar că, la nivelul Comisiei şi al Consiliului, împreună cu Agenţia, este necesară o viziune de ansamblu asupra preocupărilor în materie de drepturile omului în statele membre, dincolo de cadrul strict al normelor europene, care să nu se limiteze la temele actuale ale Uniunii Europene şi nici la instrumentele juridice şi politice specifice, şi care să identifice problemele recurente şi actuale în materie de drepturile omului în statele membre şi să ia în considerare toate mecanismele existente pe plan internaţional şi european;

12.    solicită Comisiei şi Consiliului să folosească informaţiile disponibile în urma monitorizării efectuate la nivelul Uniunii Europene de către Agenţie, de Consiliul Europei, de organele de control ale Naţiunilor Unite, de instituţiile naţionale din domeniul drepturilor omului şi de către ONG-uri şi să transpună aceste informaţii în măsuri corective sau într-un cadru juridic preventiv;

13.    îşi rezervă dreptul de a monitoriza activităţile Agenţiei în cadrul Uniunii Europene şi de a se ocupa de problemele referitoare la drepturile omului care nu intră în competenţa Agenţiei şi solicită Comisiei să întreprindă acelaşi lucru, conform rolului acesteia de gardian al tratatelor;

14.    atrage atenţia asupra faptului că o politică activă în materie de drepturi nu se poate limita la cazurile care se bucură de o bună publicitate şi că au loc încălcări grave ale drepturilor, care nu sunt aduse la cunoştinţa publicului, în instituţiile închise pentru tineri, bătrâni sau bolnavi sau în închisori; subliniază că statele membre şi Uniunea Europeană ar trebui să asigure o monitorizare profesionistă a condiţiilor de viaţă din astfel de instituţii închise, atât în ceea ce priveşte regulamentele interioare, cât şi practicile;

15.    solicită Consiliului să includă în viitoarele sale rapoarte anuale privind drepturile omului în lume o analiză a situaţiei atât la nivel mondial, cât şi în fiecare stat membru; consideră că o astfel de analiză paralelă ar reliefa angajamentul similar din partea Uniunii în vederea protejării drepturilor omului, atât în interiorul, cât şi în afara frontierelor sale, astfel încât să se evite acuzaţiile de aplicare a unor standardele duble;

16.    solicită statelor membre să ia măsuri în vederea acordării unui statut independent în raport cu puterea executivă şi a unor resurse financiare suficiente, instituţiilor naţionale din domeniul drepturilor omului instituite în cadrul „principiilor de la Paris” ale Naţiunilor Unite, având în vedere mai ales faptul că una dintre atribuţiile acestor organisme este de a verifica politicile în materie de drepturile omului, pentru a putea preveni anumite lipsuri şi pentru a sugera îmbunătăţiri, ţinând seama de faptul că eficacitatea în acest domeniu se măsoară mai ales prin prevenirea şi nu numai prin rezolvarea problemelor; îndeamnă statele membre care nu au făcut încă acest lucru să creeze instituţiile naţionale în domeniul drepturilor omului amintite mai sus;

17.    îndeamnă Consiliul să îşi transforme grupul de lucru ad hoc privind drepturile fundamentale şi cetăţenia în grup de lucru permanent, care să lucreze în paralel cu grupul de lucru privind drepturile omului (COHOM), şi cere insistent Comisiei să atribuie unei singure persoane portofoliul drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale;

18.    reaminteşte faptul că, atunci când se pune în discuţie simplificarea sau reorganizarea acquis-ului comunitar, este esenţială din punct de vedere politic includerea noţiunii de promovare a drepturilor fundamentale în lista obiectivelor de îndeplinit; solicită ca fiecare nouă politică sau propunere legislativă sau fiecare program nou să fie însoţit de o evaluare de impact pe tema respectării drepturilor fundamentale şi ca această evaluare să facă parte integrantă din justificarea propunerilor respective şi speră că statele membre vor adopta, de asemenea, instrumente similare de evaluare de impact în faza următoare a procesului de transpunere a dreptului comunitar în legislaţia internă;

19.    invită preşedinţiile Consiliului să organizeze un forum al ONG-urilor care se ocupă de drepturile omului, pentru a permite desfăşurarea unui dialog aprofundat între societatea civilă şi instituţiile europene pe tema drepturilor omului în statele membre; subliniază că la acest Forum trebuie să fie permisă o participarea cât mai largă;

Cooperarea cu Consiliul Europei şi cu alte instituţii şi organizaţii internaţionale responsabile de protecţia drepturilor fundamentale

20.    salută perspectiva aderării Uniunii la CEDO, chiar dacă această aderare nu determină schimbări majore, datorită faptului că „atunci când vor fi invocate în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene chestiuni relative la drepturile şi libertăţile înscrise în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta va beneficia (deja) de o bază concretă în ordinea juridică a Uniunii”(4);

21.    reaminteşte rolul major al instituţiilor şi al mecanismelor de control ale Consiliului Europei în materie de drepturile omului, precum şi al diferitelor sale convenţii; îndeamnă statele membre, instituţiile UE şi Agenţia să se bazeze pe această experienţă şi să ia în considerare aceste mecanisme pentru a le include în procedurile de lucru în reţea, precum şi să utilizeze standardele elaborate de către Consiliul Europei, alături de alte rezultate concrete ale activităţilor sale; se angajează să valorifice toate posibilităţile deschise de Memorandumul de înţelegere dintre Consiliul Europei şi Uniunea Europeană;

22.    solicită consolidarea cooperării între diferitele instituţii şi organizaţii care se ocupă de protecţia drepturilor fundamentale, atât la nivel european, cât şi internaţional;

23.    atrage din nou atenţia asupra faptului că este foarte important pentru credibilitatea Uniunii Europene în lume ca această să nu practice un „standard dublu” pentru politica sa externa şi pentru cea internă;

24.    consideră că, chiar dacă Uniunea Europeană nu este propriu-zis parte semnatară, atunci când statele membre aderă la convenţii sau la alte instrumente juridice internaţionale în domeniul protecţiei drepturilor fundamentale, acest fapt îi creează obligaţia de a accepta prevederile acestora şi, dacă este cazul, recomandările formulate de organele pe care le-au creat, în măsura în care dreptul Uniunii nu oferă o protecţie echivalentă sau mai mare; îşi exprimă dorinţa ca o asemenea abordare să fie adoptată şi de CEJ în cadrul jurisprudenţei sale;

25.    recomandă Uniunii Europene să încheie acorduri de cooperare cu instituţiile şi organizaţiile internaţionale responsabile de protecţia drepturilor fundamentale, în special cu Biroul Înaltului Comisar pentru drepturile omului din cadrul Naţiunilor Unite şi cu alte organe ale acestei organizaţii care au un rol în acest domeniu, precum şi cu Biroul pentru instituţiile democratice şi drepturile omului şi Înaltul Comisar pentru minorităţi naţionale ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa;

Drepturile omului, libertatea, securitatea şi justiţia

26.    atrage atenţia asupra necesităţii evaluării şi a respectării depline a drepturilor fundamentale şi a libertăţilor individuale, pe măsură ce se extind competenţele Uniunii; consideră aşadar că cele două obiective, cel al respectării drepturilor fundamentale şi cel al asigurării securităţii colective, sunt nu doar compatibile, ci şi interdependente, şi că prin politici adecvate se poate evita o ameninţare a libertăţilor individuale printr-o abordare represivă;

27.    este convins că dezvoltarea unui spaţiu european de justiţie bazat pe aplicarea principiului recunoaşterii reciproce trebuie să se întemeieze pe garanţii procedurale echivalente la nivelul Uniunii Europene şi pe respectarea drepturilor fundamentale evidenţiate la articolul 6 din Tratatul UE; solicită adoptarea rapidă a unui act legislativ adecvat privind drepturile persoanelor în cadrul procedurilor penale; invită statele membre să se asigure că mandatul european de arestare şi alte măsuri de recunoaştere reciprocă sunt aplicate în conformitate cu normele Uniunii Europene în materie de drepturile omului, astfel încât nerespectarea acestor norme să poată constitui un motiv de neexecutare;

28.    reaminteşte insistent dreptul fiecărei persoane arestate de a beneficia de garanţii judiciare şi, dacă este cazul, de asistenţă din partea reprezentanţei diplomatice a ţării al cărei cetăţean este, precum şi de serviciile unui interpret independent;

29.    îşi exprimă îngrijorarea faţă de numărul ridicat de încălcări ale CEDO imputate statelor membre şi îndeamnă statele în cauză să aplice hotărârile respective şi să remedieze carenţele structurale şi încălcările sistematice ale drepturilor omului, iniţiind reformele necesare în acest sens;

30.    se declară preocupat de faptul că procesul de cooperare internaţională în combaterea terorismului a condus adesea la o scădere a nivelului de protecţie a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, mai ales a dreptului fundamental la viaţă privată, la protecţia datelor şi nediscriminare, şi consideră că UE ar trebui să acţioneze mai ferm pe plan internaţional pentru a promova o strategie care să se bazeze într-adevăr pe respectul integral al standardelor internaţionale şi al obligaţiilor în domeniul drepturilor omului, precum şi al protecţiei datelor cu caracter personal şi al vieţii private, în conformitate cu articolele 7 şi 8 din Cartă; în consecinţă, îndeamnă Consiliul să adopte proiectul de decizie-cadru privind protecţia datelor personale prelucrate în cadrul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală, conform recomandărilor Parlamentului, care pledează în favoarea unor standarde mai ridicate; este de opinie că o asemenea strategie trebuie să ţină seama de necesitatea unui control judiciar eficient al serviciilor de informaţii pentru a se evita folosirea în calitate de probe a informaţiilor obţinute prin tortură sau prin aplicarea de rele tratamente sau în alte condiţii care nu corespund normelor internaţionale în materie de drepturile omului, în cadrul procedurilor judiciare, inclusiv în faza de anchetă;

31.    insistă ca instituţiile UE şi cele din statele membre să implementeze recomandările formulate în rezoluţia sa din 14 februarie 2007 privind presupusa folosire a unor ţări europene de către CIA (Central Intelligence Agency) pentru transportarea şi deţinerea ilegală de prizonieri(5)1; salută, în acest context, declaraţiile Preşedintelui ales al SUA referitoare la închiderea centrului de detenţie de la Guantanamo Bay şi aducerea în instanţă a persoanelor deţinute acolo; invită statele membre să îşi declare disponibilitatea de a găsi în comun soluţii pentru deţinuţii care rămân în acel centru;

32.    regretă faptul că UE respinge şi refuză să aplice verdictul TPI din 12 decembrie 2006 şi decizia Curţii de apel a Regatului Unit al Marii Britanii din 7 mai 2008 în favoarea Organizaţiei Mujahedinilor Poporului din Iran (OMPI);

Discriminarea

Observaţii generale

33.    atrage în mod deosebit atenţia asupra diferenţei dintre protecţia minorităţilor şi politicile antidiscriminare; consideră că egalitatea de şanse este un drept fundamental al tuturor, nu un privilegiu, şi nu doar pentru cetăţenii anumitor state membre; consideră aşadar că toate formele de discriminare trebuie combătute cu aceeaşi forţă;

34.    solicită statelor membre şi Comisiei să dea curs integral recomandărilor Agenţiei, aşa cum au fost formulate în capitolul 7 al primului său raport anual(6);

35.    constată cu îngrijorare situaţia nesatisfăcătoare a implementării politicilor antidiscriminare şi susţine în acest sens evaluarea conţinută în Raportul anual pe 2008 al Agenţiei; insistă ca acele state membre care nu au acţionat în această direcţie să aplice efectiv aceste politici, mai ales Directiva 2000/43/CE şi Directiva 2000/78/CE, şi reaminteşte că aceste directive stabilesc un standard minim, constituind aşadar baza de plecare a unei politici exhaustive de combatere a discriminărilor;

36.    solicită statelor membre care nu au făcut încă acest lucru să ratifice Protocolul nr. 12(7) la CEDO, care prevede interzicerea tuturor formelor de discriminare, garantând astfel că nicio persoană nu va fi discriminată indiferent de motiv de către nicio autoritate publică; constată că nu există o asemenea prevedere în actele juridice în vigoare, nici în cele ale Uniunii Europene, nici în cele ale Consiliului Europei;

37.    salută propunerea de directivă pentru implementarea principiului egalităţii de tratament în afara vieţii profesionale, prezentată de către Comisie, care să mărească aria de acţiune a Directivei 2000/43/CE la toate celelalte forme de discriminare, implementând astfel articolul 21 al Cartei, care prevede o marjă de manevră mai mare decât articolul 13 al Tratatului CE, astfel încât să fie menţionate şi alte forme de discriminare: cele bazate pe culoare, origine socială, caracteristici genetice, limbă, opinii politice sau de alt tip, apartenenţa la o minoritate, proprietate şi naştere;

38.    regretă lacunele importante care persistă în propunerea de directivă la nivelul dispozitivelor de protecţie juridică împotriva discriminărilor, în special printr-o serie amplă de excepţii legate de ordinea, siguranţa şi sănătatea publică, precum şi de activităţile economice, starea civilă şi situaţia familială, de drepturile reproductive şi de educaţie şi religie; îşi exprimă îngrijorarea că, în loc să interzică discriminarea, aceste „clauze de exceptare” pot servi de fapt la codificarea practicilor discriminatorii existente; reaminteşte Comisiei că directiva trebuie să respecte jurisprudenţa existentă în domeniul drepturilor persoanelor lesbiene, homosexuale, bisexuale şi transgen (LGBT), în special hotărârea în cauza Maruko(8);

39.    invită Comisia să implice Agenţia în procesul comunitar legislativ antidiscriminare, astfel încât să îi permită acesteia să aibă un rol important în furnizarea regulată de informaţii actualizate şi detaliate, relevante pentru redactarea altor acte legislative, consultând-o în faza pregătitoare a redactării proiectelor de acte legislative;

40.    invită Consiliul să adopta cât mai repede propunerea Comisiei de decizie-cadru a Consiliului privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal(9), elaborată în urma acordului politic din decembrie 2007; reaminteşte avizul său din 29 noiembrie 2007(10), favorabil acestei propuneri; solicită Comisiei ca, în urma consultărilor cu Agenţia, să propună un act legislativ similar referitor la combaterea homofobiei;

41.    îşi exprimă preocuparea în legătură cu slaba cunoaştere a legislaţiei antidiscriminare în statele membre şi reaminteşte că, pentru a-şi putea exercita drepturile, cetăţenii Uniunii trebuie să fie la curent cu legislaţia UE din acest domeniu; solicită Comisiei şi statelor membre să îşi dubleze eforturile în vederea unei mai bune cunoaşteri a acesteia; insistă, de asemenea, asupra faptului că legislaţia nu este eficientă decât dacă cetăţenii beneficiază de un acces facil la instanţele de judecată, deoarece sistemul de protecţie prevăzut de directivele antidiscriminare depinde de iniţiativele luate de către victime;

42.    consideră că, dincolo de instrumentele legislative şi de posibilităţile de a face recurs, combaterea discriminării trebuie să se bazeze pe educaţie, pe promovarea celor mai bune practici şi pe campanii de informare care să vizeze publicul general, precum şi zonele şi sectoarele unde se petrec aceste discriminări; solicită autorităţilor publice naţionale şi locale să folosească instrumentele educative pregătite de către Agenţie şi Consiliul Europei, atunci când desfăşoară acţiuni educative sau de promovare a politicilor antidiscriminare;

43.    subliniază că noţiunea de acţiune afirmativă – care reprezintă o recunoaştere a faptului că în anumite cazuri, o acţiune eficientă de combatere a discriminărilor necesită o intervenţie activă a autorităţilor pentru a reface un echilibru serios zdruncinat – nu poate fi redusă la noţiunea de cote; atrage atenţia că asemenea acţiuni se pot materializa în forme variate, cum ar fi garantarea interviului pentru recrutare, accesul prioritar la cursuri de formare pentru ofertele de locuri de muncă unde anumite comunităţi sunt subreprezentate, o informare prioritară cu privire la oferta de locuri de muncă pentru anumite comunităţi, o pondere mai mare a experienţei profesionale faţă de luarea în considerare numai a pregătirii în domeniu;

44.    consideră că este importantă culegerea de date referitoare la situaţia minorităţilor şi a grupurilor dezavantajate, după cum s-a atras atenţia în rapoartele succesive ale Observatorului european al fenomenelor rasiste şi xenofobe, precum şi în cele ale Agenţiei; solicită statelor membre să facă publice statistici detaliate referitoare la infracţiunile rasiste şi să realizeze studii privind infracţiunile şi/sau victimele infracţiunilor, în vederea colectării de date cantitative comparabile referitoare la victimele acestor infracţiuni;

Minorităţile

45.    constată că, în urma extinderilor recente ale UE, aproape o sută de grupuri de populaţii minoritare s-au alăturat celor aproximativ cincizeci care existau deja în Europa celor 15 şi subliniază că politicile în domeniul migraţiei şi al integrării au fost tratate separat de cele în domeniul minorităţilor datorită procentului mic de rezidenţi imigranţi, de refugiaţi şi de străini din ţări terţe şi din cauza prezenţei minorităţilor autohtone („tradiţionale”), mai vizibile în statele membre din Europa centrală şi de est;

46.    atrage atenţia că, deşi protecţia minorităţilor face parte din criteriile de la Copenhaga, în politica comunitară nu există criterii comune şi nici standarde minime pentru drepturile minorităţilor naţionale şi, de asemenea, că nu există o definiţie comună la nivelul UE privind apartenenţa la o minoritate naţională; recomandă formularea unei astfel de definiţii la nivel european, în temeiul Recomandării 1201 a Consiliului Europei (1993); invită statele membre care nu au făcut încă acest lucru să semneze şi să ratifice Carta europeană pentru limbile regionale sau minoritare şi Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale;

47.    subliniază, în acest context, că numărul cetăţenilor Uniunii care se deplasează dintr-un stat într-altul este în plină creştere şi că aceştia ar trebui să beneficieze pe deplin de toate drepturile prevăzute de tratate în virtutea statutului lor de cetăţeni ai Uniunii în special de dreptul de a participa la alegerile locale şi europene şi de cel la libera circulaţie; invită statele membre să respecte în totalitate Directiva 2004/38/CE privind libera circulaţie, iar instituţiile europene să adopte noi măsuri pentru a garanta protecţia drepturilor cetăţenilor Uniunii pe întreg teritoriul UE;

48.    subliniază importanţa protecţiei şi promovării limbilor regionale sau minoritare,constatând că dreptul de a vorbi şi a studia în limba maternă se numără printre drepturile fundamentale de primă importanţă; salută activităţile întreprinse de statele membre în ceea ce priveşte sprijinirea dialogului intercultural şi interconfesional, care este de o importanţă determinantă pentru a permite minorităţilor religioase şi culturale să beneficieze pe deplin de drepturile lor;

49.    consideră că principiul subsidiarităţii şi cel al autoguvernării reprezintă mijloacele cele mai eficiente de soluţionare a problemelor comunităţilor naţionale minoritare tradiţionale, cu aplicarea celor mai bune practici utilizate în Uniune; încurajează recurgerea la tipurile adecvate de soluţii bazate pe autoguvernare (autonomie personală/culturală, teritorială, regională), întemeiate pe acordul grupului majoritar şi al comunităţii minoritare, respectându-se totodată pe deplin suveranitatea şi integritatea teritorială a statelor membre;

50.    subliniază faptul că politica Uniunii în domeniul multilingvismului trebuie să protejeze şi să promoveze limbile regionale şi minoritare prin intermediul unor finanţări direcţionate şi al unor programe specifice complementare Programului de educaţie continuă;

51.    consideră că persoanele apatride care sunt rezidente permanent în statele membre, sunt într-o situaţie unică în Uniunea Europeană, unele state membre impunându-le acestora condiţii nejustificate, care nu sunt neapărat necesare, discriminându-le astfel în comparaţie cu cetăţenii din comunitatea majoritară; solicită aşadar tuturor statelor membre în cauză să ratifice convenţiile Naţiunilor Unite referitoare la statutul apatrizilor (1954, 1961) şi la reducerea numărului de persoane apatride; solicită statelor membre care şi-au dobândit sau redobândit suveranitatea în anii 1990, să trateze toate persoanele care au rezidat anterior pe teritoriul lor fără nicio discriminare şi le invită să găsească în mod sistematic soluţii juste, bazate pe recomandările organizaţiilor internaţionale, pentru problemele care afectează toate victimele practicilor discriminatorii; condamnă îndeosebi practicile de radiere deliberată a rezidenţilor permanenţi înscrişi în registrele din Uniunea Europeană şi invită guvernele în cauză să ia măsuri eficiente pentru a le permite persoanelor apatride respective să-şi redobândească statutul;

Rromii

52.    consideră că este nevoie de o protecţie specială pentru comunitatea rromă, întrucât după lărgirea Uniunii, aceasta a devenit una din cele mai mari minorităţi din UE; subliniază că, din punct de vedere istoric, această comunitate a fost marginalizată şi împiedicată să se dezvolte în anumite domenii esenţiale, din cauza discriminărilor, stigmatizării şi excluderii pe care le-a suferit, probleme care au devenit din ce în ce mai acute;

53.    este de opinie că excluderea socială şi discriminarea comunităţilor de rromi este un fapt de necontestat, în pofida instrumentelor juridice, politice şi financiare introduse la nivel european în scopul combaterii acestor fenomene; constată că eforturile dispersate şi necoordonate ale Uniunii şi ale statelor membre nu au reuşit să producă, până în momentul de faţă, îmbunătăţiri structurale şi durabile ale situaţiei rromilor, mai ales în domenii vitale cum ar fi accesul la educaţie, la serviciile de sănătate, la o locuinţă şi la un loc de muncă, acum acest eşec fiind recunoscut în mod public;

54.    deplânge absenţa unei politici globale şi integrate a UE, concentrată în special pe discriminarea împotriva rromilor, care să se ocupe de problemele prioritare ale acestora, fapt remarcat de mai multe mecanisme de verificare a respectării drepturilor omului, inclusiv de raportul de evaluare pre-aderare al Comisiei, de hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de rapoartele Agenţiei; declară că este responsabilitatea colectivă a Uniunii să găsească un răspuns la aceste probleme, care constituie una din chestiunile cele mai vaste şi mai complexe în materie de drepturile omului şi care trebuie abordată în mod hotărât de către Uniune;

55.    subliniază necesitatea unei abordări globale a nediscriminării, bazată pe drepturile omului şi orientată către acţiune, care să reflecte dimensiunea europeană a discriminării rromilor; este de opinie că o strategie cadru a Uniunii Europene pentru integrarea rromilor trebuie să urmărească să abordeze problemele reale, elaborând o foaie de parcurs în atenţia statelor membre, care să stabilească obiective şi priorităţi şi să faciliteze procesele de control şi evaluare în ceea ce priveşte:

–       segregarea rromilor în ceea ce priveşte accesul la locuinţă, încălcările drepturilor omului cum ar fi evacuările forţate şi excluderea lor din câmpul muncii, din învăţământul public şi din sistemul de sănătate, aplicând legislaţia anti-discriminare şi elaborând politici de contracarare a ratelor ridicate ale şomajului;

–       refuzul autorităţilor publice de a le respecta drepturile şi subreprezentarea lor politică;

–       ostilitatea larg răspândită faţă de etnicii rromi, garanţii total insuficiente împotriva discriminării rasiale la nivel local şi numărul prea redus de programe adecvate de integrare; discriminarea evidentă în acordarea îngrijirilor medicale, inclusiv sterilizarea forţată şi segregarea, precum şi lipsa de informaţii adecvate cu privire la planing-ul familial;

–       discriminarea din partea poliţiei; crearea de profiluri pe criterii rasiale (prin metode cum ar fi, printre altele, luarea de amprente şi alte forme de culegere de date), alături de puterile discreţionare ale poliţiei, care includ controale aleatorii disproporţionale, fapt care subliniază nevoia urgentă de programe de formare şi de conştientizare privind nediscriminarea din partea poliţiei, care în prezent sunt aproape inexistente;

–       situaţia deosebit de vulnerabilă a femeilor de origine rromă, care fac obiectul unor discriminări multiple;

Egalitatea de şanse

56.    invită statele membre să consolideze respectarea, protecţia şi gradul de implementare a drepturilor formulate în Convenţia Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor şi solicită statelor membre în cauză să îşi depăşească reţinerile şi să ratifice protocolul facultativ la această Convenţie(11), subliniind totodată necesitatea unor eforturi hotărâte în favoarea respectării angajamentelor asumate în declaraţia Organizaţiei Naţiunilor Unite şi în cadrul Platformei de acţiune a celei de-a patra conferinţe mondiale privind femeile, desfăşurată la Beijing în 1995;

57.    invită statele membre şi Uniunea să combată prin măsuri eficiente discriminarea directă şi indirectă a femeilor în toate domeniile (inclusiv în căsătorie, în cadrul parteneriatului sau a altor relaţii de familie), precum şi discriminarea multiplă (care are loc concomitent pe motive de gen dar şi de alt ordin);

58.    solicită acordarea unei atenţii speciale situaţiei femeilor care aparţin minorităţilor etnice şi a femeilor imigrante, întrucât marginalizarea acestora este agravată de o discriminare multiplă atât din exteriorul, cât şi din interiorul propriilor comunităţi; recomandă adoptarea de planuri naţionale de acţiune integrate astfel încât să poată acţiona efectiv în cazul discriminării multiple, mai ales în situaţia în care la nivelul statului există diferite organe care se ocupă de problemele de discriminare;

59.    subliniază că trebuie recunoscută şi combătută la nivel european şi naţional, violenţa suportată de femei pe baza criteriului sexului, mai ales violenţa domestică, fiind o încălcare a drepturilor femeilor larg răspândită şi adesea subestimată; în consecinţă, solicită statelor membre să adopte măsuri adecvate şi eficiente care să garanteze femeilor o viaţă fără nicio formă de violenţă, ţinând seama de Declaraţia privind eliminarea violenţei împotriva femeilor(12);

60.    invită statele membre şi UE să recunoască şi să abordeze problema exploatării sexuale în toate formele sale; statele membre care nu au s-au conformat legislaţiei comunitare de combatere a traficului de persoane ar trebui trase la răspundere;(13) statele membre ar trebui să ratifice Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, protocol adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, precum şi Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de persoane; îndeamnă Comisia să implementeze Planul de acţiune privind traficul de persoane;

61.    subliniază necesitatea unei mai bune cunoaşteri din partea publicului a dreptului la sănătatea reproductivă şi sexuală şi invită statele membre să se asigure că femeile beneficiază pe deplin de aceste drepturi, să organizeze programe de educaţie sexuală adecvate, servicii de informare şi de consiliere confidenţială şi, de asemenea, să faciliteze accesul la metode de contracepţie în vederea prevenirii sarcinilor nedorite şi a avorturilor ilegale şi riscante şi să combată practica mutilării genitale feminine;

62.    subliniază că ar trebui să se asigure accesul femeilor care aparţin unor minorităţi etnice la finanţări din fonduri publice, indiferent de statutul lor juridic, pentru a le permite să beneficieze, în condiţii de siguranţă, egalitate şi de respect faţă de valorile lor culturale, de servicii şi drepturi în materie de sănătate, în special în ceea ce priveşte sănătatea reproducerii şi cea sexuală; consideră că ar trebui adoptat un cadru juridic european pentru a garanta integritatea fizică a fetelor, împiedicând mutilările genitale feminine;

63.    subliniază că, deşi au fost înregistrate progrese în materie de angajare a femeilor şi, în pofida nivelului ridicat de educaţie al acestora, în continuare femeile sunt cantonate în anumite profesii, sunt mai prost plătite decât bărbaţii pentru muncă egală şi sunt mai puţin reprezentate în poziţiile decizionale, continuând să fie privite cu suspiciune de către angajatori din cauza sarcinii şi maternităţii; consideră că inegalităţile salariale bazate pe gen trebuie abordate cu fermitate pentru a garanta independenţa economică a femeilor şi egalitatea între bărbaţi şi femei pe piaţa muncii;

64.    solicită statelor membre şi partenerilor sociali să adopte măsurile necesare combaterii hărţuirii sexuale şi psihologice la locul de muncă;

65.    insistă asupra necesităţii susţinerii femeilor în cariera lor profesională, inclusiv prin politici dinamice de echilibrare a vieţii private, de familie şi a celei profesionale; îndeamnă Comisia şi statele membre să promoveze atât concediul parental partajat cât şi concediul de paternitate şi să asigure o mai bună repartizare a costurilor implicate de maternitate şi concediul parental, astfel încât femeile să nu mai reprezinte o forţă de muncă mai costisitoare decât bărbaţii; subliniază, de asemenea, necesitatea unor campanii de sensibilizare pentru a evita modelele familiale bazate pe stereotipuri de gen, insistând asupra importanţei asigurării unor condiţii de muncă flexibile, a facilitării accesului la servicii de îngrijire a copilului şi a garantării deplinei participări a femeilor care au copii la sistemele de pensii;

66.    solicită statelor membre să combată, împreună cu partenerii sociali, discriminarea pe piaţa muncii a femeilor însărcinate şi să adopte toate măsurile necesare în vederea garantării unui nivel de protecţie ridicat pentru mame; solicită Comisiei să facă o evaluare mai detaliată a respectării dreptului comunitar la nivelul prevederilor naţionale în acest domeniu şi să înainteze, dacă este cazul, propuneri adecvate de revizuire a legislaţiei comunitare;

67.    atrage atenţia asupra numărului mare de parteneri (în cea mai mare parte femei) ai lucrătorilor independenţi (mai ales în agricultură), al căror statut juridic este nesigur în multe state membre, situaţie care ar putea genera probleme financiare şi juridice specifice cu privire la accesul la concediul de maternitate sau medical, la acumularea punctelor de pensie şi la accesul la asigurările sociale, precum şi în caz de divorţ;

68.    recunoaşte că inegalitatea la care sunt supuse femeile în ceea ce priveşte accesul la resurse economice pe piaţa muncii le compromite accesul la protecţie socială, în special la drepturi de pensie, rata riscului de pauperizare a femeilor vârstnice fiind superioară celei a bărbaţilor; consideră că pentru a preveni discriminarea femeilor, este esenţial ca individualizarea drepturilor să fie garantată de sistemele de protecţie socială, în loc să se bazeze pe celula familială; consideră că pentru perioadele petrecute în afara pieţei oficiale a muncii şi consacrate îngrijirii familiei ar trebui acordate unităţi de „credit-timp”, care să fie luate în considerare la calcularea drepturilor la pensie completă;

69.    subliniază importanţa garantării faptului că cetăţenii unei ţări terţe care intră pe teritoriul Uniunii Europene şi cetăţenii Uniunii cunosc legile existente şi convenţiile sociale în materie de egalitate între bărbaţi şi femei, astfel încât să se evite situaţiile de discriminare care provin din lipsa înţelegerii contextului juridic şi social;

70.    solicită statelor membre să refuze invocarea cutumelor, a tradiţiilor sau a oricăror alte consideraţii religioase pentru justificarea oricăror forme de discriminare, oprimare sau violenţă împotriva femeilor sau a adoptării de politici care ar putea pune în pericol viaţa acestora;

71.    invită Comisia să realizeze un studiu privind discriminarea gospodăriilor cu o singură persoană, în special în ceea ce priveşte regimul fiscal, asigurările sociale, serviciile publice, serviciile medicale şi locuinţele;

Orientarea sexuală

72.    consideră că remarcile discriminatorii formulate de responsabilii politici sau sociali la adresa homosexualilor instigă la ură şi la violenţă şi solicită respectivelor organe responsabile condamnarea lor;

73.    salută publicarea primului raport tematic al Agenţiei, elaborat la cererea Parlamentului, cu privire la homofobie şi discriminarea pe bază de orientare sexuală în statele membre ale UE şi îndeamnă statele membre şi instituţiile Uniunii Europene să urmeze fără întârziere recomandările Agenţiei sau să ofere explicaţii în legătură cu motivele deciziei de a nu le da curs;

74.    reaminteşte tuturor statelor membre că, în virtutea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, libertatea de asociere se poate exercita chiar dacă opiniile celor care o exercită sunt contrare opiniilor majorităţii, şi că, în consecinţă, interdicţia discriminatorie cu privire la marşuri, precum şi orice încălcare a obligaţiei de a oferi protecţia necesară celor care participă la acestea, contravine principiilor garantate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de articolul 6 din Tratatul UE, referitor la valorile şi principiile comune ale Uniunii Europene şi de Cartă;

75.    invită statele membre care dispun de o legislaţie în privinţa parteneriatului între persoane de acelaşi sex să recunoască dispoziţiile adoptate de alte state membre, care au efecte similare; invită aceste state membre să propună lini directoare pentru recunoaşterea reciprocă, între statele membre, a legislaţiei existente, în vederea garantării faptului că libertatea de circulaţie în Uniunea Europeană a cuplurilor de persoane de acelaşi sex se aplică în condiţii egale cu cele pentru cuplurile heterosexuale;

76.    solicită insistent Comisiei să vină cu propuneri care să garanteze aplicarea de către statele membre a principiului recunoaşterii reciproce în cazul cuplurilor homosexuale, căsătorite sau înregistrate ca parteneri civili, mai ales atunci când acestea îşi exercită dreptul la liberă circulaţie, în temeiul legislaţiei UE;

77.    invită statele membre care nu au întreprins încă acest demers să ia măsuri legislative pentru a combate discriminarea pe bază de orientare sexuală cu care se confruntă unele cupluri, aplicând principiul egalităţii;

78.    solicită Comisiei să se asigure că statele membre acordă azil persoanelor care fug din calea persecuţiilor la care sunt supuse în ţara de origine din cauza orientării lor sexuale, să ia iniţiative, la nivel bilateral şi multilateral, pentru a pune capăt persecutării persoanelor pe baza orientării sexuale şi să iniţieze un studiu cu privire la situaţia persoanelor transsexuale în statele membre şi în ţările candidate, mai ales în problema riscurilor de hărţuire şi de violenţă;

Xenofobia

79.    îndeamnă Consiliul şi Comisia, precum şi diferitele niveluri de guvernare locală, regională şi naţională din statele membre, să îşi coordoneze măsurile de combatere a antisemitismului şi a atacurilor asupra grupurilor minoritare, inclusiv asupra rromilor, minorităţilor naţionale tradiţionale şi cetăţenilor ţărilor terţe aflaţi pe teritoriul statelor membre, astfel încât să se impună respectarea principiilor toleranţei şi nediscriminării şi să se promoveze integrarea socială, economică şi politică; invită statele membre care nu au întreprins încă acest demers să recunoască competenţa Comitetului pentru Eliminarea Discriminării Rasiale din cadrul ONU de a primi şi examina comunicări individuale în temeiul Convenţiei internaţionale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de ONU;

80.    îndeamnă statele membre să condamne cu hotărâre orice discurs care incită la ură în programele media şi în articolele care promovează un discurs intolerant, sub forma infracţiunilor bazate pe ură împotriva rromilor, imigranţilor, străinilor, minorităţilor naţionale tradiţionale şi altor grupuri minoritare, precum şi de către formaţiile muzicale şi cu ocazia concertelor neonaziste, care sunt adesea organizate public fără nici un fel de repercusiuni; îndeamnă, de asemenea, partidele şi mişcările politice care exercită o puternică influenţă asupra mass-mediei să se abţină de la discursuri care incită la ură şi de la recurgerea la defăimare împotriva grupurilor minoritare din Uniunea Europeană;

Tinerii, persoanele în vârstă şi persoanele cu dizabilităţi

81.    solicită statelor membre să încurajeze o implicare şi mai susţinută a partenerilor sociali în realizarea unor acţiuni menite să pună capăt discriminării pe bază de handicap sau vârstă şi să îmbunătăţească radical accesul persoanelor tinere, a celor în vârstă şi a celor cu handicap la piaţa muncii şi la programele de formare profesională; invită statele membre care nu au întreprins încă acest demers să ratifice Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu handicap şi protocolul său opţional;

82.    consideră că este important să se garanteze accesul la îngrijiri şi tratamente de calitate pentru cei care au nevoie de îngrijiri geriatrice sau de îngrijiri de boală sau de invaliditate şi subliniază necesitatea acordării unei atenţii speciale îngrijirii şi protejării tinerilor cu dizabilităţi;

Cultura

83.    subliniază importanţa rolului jucat de mass-media în promovarea diversităţii, multiculturalismului şi a toleranţei; îndeamnă toate serviciile media să evite conţinuturile care ar putea favoriza vreo formă de rasism, xenofobie, intoleranţă sau discriminare;

84.    încurajează statele membre ca, în contextul Anului european al dialogului intercultural 2008, să coopereze cu un număr mare de actori, în special ONG-uri, pentru a promova dialogul intercultural şi pentru a sensibiliza populaţia, în special pe tineri, în ceea ce priveşte valorile comune şi împărtăşite, precum şi respectul pentru diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică;

85.    subliniază rolul esenţial pe care îl joacă sportul în promovarea toleranţei, a respectului reciproc şi a înţelegerii; invită organismele sportive europene să continue lupta împotriva rasismului şi a xenofobiei şi încurajează lansarea de noi iniţiative, mai dinamice şi mai ambiţioase, pentru a consolida măsurile deja existente;

86.    subliniază rolul important al competenţei mediatice în contextul unor şanse corecte şi egale în domeniul educaţiei pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene;

87.    invită statele membre să garanteze integrarea efectivă în sistemele educaţionale ale statelor membre UE a nou-veniţilor, în special a copiilor şi a tinerilor, din state din afara Uniunii Europene şi să-i sprijine prin încurajarea diversităţii lor culturale.

Forţele armate

88.    reaminteşte că drepturile fundamentale ale omului nu se opresc în faţa porţilor unei cazărmi şi că acestea se aplică, de asemenea, integral şi cetăţenilor în uniformă şi recomandă ca statele membre să se asigure că drepturile fundamentale sunt respectate şi în cadrul forţelor armate;

Migranţii şi refugiaţii

Accesul la protecţie internaţională şi la imigraţie legală

89.    se declară şocat de destinul tragic al persoanelor care-şi pierd viaţa în încercarea de a ajunge pe teritoriul european; deoarece nu există aproape nicio modalitate legală de imigrare în Uniunea Europeană din ţările terţe, migranţii ajung, la dispoziţia călăuzelor sau a traficanţilor şi/sau îşi riscă viaţa pentru a întreprinde călătoria în Europa, care se soldează cu mii de pierderi de vieţi omeneşti în fiecare an;

90.    solicită Comisiei şi statelor membre să instituie politici de migrare legală eficiente şi elaborate pe termen lung, precum şi să garanteze accesul efectiv pe teritoriul lor şi la o procedură care să reflecte reguli mai flexibile şi coordonate pentru solicitanţii de azil, în loc să-şi axeze eforturile asupra prevenirii imigraţiei ilegale, scop în care aplică un întreg ansamblu de măsuri - tot mai numeroase - de control la frontieră, al căror principal defect îl constituie lipsa cunoştinţelor necesare identificării, la frontierele Europei, a posibililor solicitanţi de azil, încălcând, în consecinţă, principiului nereturnării înscris în Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor;

91.    invită statele membre să aplice Orientările Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi privind persecutarea pe criterii de gen (2002) atunci când pune în aplicare directivele europene privind azilul aflate în vigoare;

92.    solicită Consiliului să precizeze ce roluri revin Agenţiei Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (Frontex) şi, respectiv, statelor membre, deoarece se constată o lipsă de claritate şi transparenţă în ceea ce priveşte sfera precisă de aplicare a funcţiei de coordonare care revine Frontex şi modalitatea în care sunt conduse operaţiunile, pentru a garanta respectarea drepturilor omului cu ocazia controalelor la frontieră; consideră că modificarea mandatului FRONTEX, în scopul includerii salvării pe mare, constituie o urgenţă; solicită exercitarea controlului democratic al Parlamentului la încheierea de către Frontex a acordurilor cu ţările terţe, în special în ceea ce priveşte organizarea în comun a repatrierilor;

93.    solicită Consiliului şi Comisiei să autorizeze FRONTEX să stabilească o cooperare structurată cu Agenţia şi Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR) pentru a facilita operaţiunile care iau în considerare protecţia drepturilor omului;

94.    îşi exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că, având în vedere tendinţa controalelor la frontiere de a se îndepărta tot mai mult de frontierele geografice ale UE, va deveni foarte dificil să se verifice ceea ce se petrece când persoanele care solicită statutul de refugiat şi cele care au nevoie de protecţie internaţională intră în contact cu autorităţile dintr-o ţară terţă;

95.    îndeamnă Comisia şi, în special, Consiliul, să dea dovadă de rapiditate şi ambiţie în adoptarea strategiei europene pe termen lung în materie de azil la implementarea fazei II, inclusiv prin revizuirea Directivei privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare şi retragere a statutului de refugia şi a Directivei privind standardele minime cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţională, şi privind conţinutul protecţiei acordate, precum şi prin înfiinţarea unui oficiu european de asistenţă în materie de azil;

Primirea

96.    solicită Comisiei să evalueze în continuare cu stricteţe transpunerea „directivei privind primirea” pentru a evita ca netranspunerea sau transpunerea parţială a acestui act să conducă, în numeroase state membre, la practici care nu îndeplinesc standardele minime impuse prin directivă;

97.    readuce în atenţie faptul că migranţii care nu depun o cerere de azil trebuie, la rândul lor, să beneficieze de primirea în structuri bine întreţinute şi adecvate, unde să ia cunoştinţă, cu ajutorul interpreţilor şi al mediatorilor culturali formaţi în acest scop, de drepturile lor şi de posibilităţile oferite de dreptul intern al ţării de primire, de dreptul comunitar şi convenţiile internaţionale;

Copiii migranţilor, solicitanţii de azil şi refugiaţii

98.    solicită să se acorde o atenţie specială situaţiei copiilor refugiaţi, solicitanţi de azil sau migranţi, precum şi a părinţilor solicitanţi de azil, refugiaţi sau fără acte de identitate, pentru a garanta fiecărui copil dreptul de a-şi exercita pe deplin drepturile, astfel cum sunt definite prin Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, inclusiv dreptul la nediscriminare, acordând interesului copilului o importanţă primordială în cadrul tuturor acţiunilor întreprinse, recunoscând totuşi pe deplin rolul important şi responsabilitatea care le revin părinţilor; atrage atenţia asupra instituirii, în anumite state membre, a unui sistem dublu de învăţământ, precum şi subliniază că acordarea diferenţiată de îngrijiri medicale şi asistenţă pentru copiii care au părinţi cetăţeni sau nu ai statului respectiv, nu trebuie să fie discriminatorie sau pe termen lung şi trebuie justificată prin acordarea unei educaţii mai bune pentru toţi copiii (inclusiv în limbile ţărilor gazdă).

99.    solicită acordarea unei atenţii speciale minorilor neînsoţiţi şi celor despărţiţi de părinţi care ajung pe teritoriul Uniunii prin modalităţi care intră în sfera imigraţiei ilegale şi insistă asupra obligaţiei care le revine statelor membre de a le acorda asistenţă şi o protecţie specială; solicită tuturor autorităţilor – locale, regionale, naţionale – şi instituţiilor europene să coopereze în mod susţinut pentru a le oferi acestor copii protecţie în faţa tuturor formelor de violenţă şi exploatare, să asigure numirea, fără întârziere, a unui tutore, să le ofere asistenţă juridică, să întreprindă eforturi pentru a contacta familia acestora şi să le ofere condiţii de primire mai bune, asigurându-le o locuinţă adecvată, facilitându-le accesul la servicii sanitare, educaţionale şi de formare, în special în ceea ce priveşte predarea limbii oficiale a ţării de primire, formarea profesională şi integrarea deplină în sistemul de învăţământ;

100.  readuce în atenţie faptul că practica plasării copiilor în detenţie administrativă nu ar trebui să existe, iar copiii neînsoţiţi de familie nu ar trebui deţinuţi decât în circumstanţe cu adevărat excepţionale, pe o durată cât mai restrânsă posibil şi numai dacă o astfel de detenţie este în interesul lor, în conformitate cu articolul 3 şi articolul 37 alineatul (b) din Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului;

Integrarea

101.  solicită o mai strânsă coordonare a politicilor naţionale de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe şi a iniţiativelor europene din acest domeniu; subliniază că principiile comune care stau la baza unui cadru european coerent în acest domeniu ar trebui să garanteze că politica de integrare include politica de combatere a discriminării, fără a se limita la aceasta, şi îşi lărgeşte sfera de acţiune către diverse domenii, precum ocuparea forţei de muncă, învăţământul şi formarea profesională;

102.  face apel la elaborarea unor programe de integrare şi dialog intercultural destinate prevenirii posibilelor tensiuni dintre migranţii intracomunitari şi comunităţile autohtone, în contextul creat de fenomenelor migratorii apărute în urma extinderii Uniunii Europene;

103.  consideră că necesitatea cel mai acut resimţită de minorităţile care provin din imigraţie o constituie integrarea cât mai rapidă posibil în societatea ţării în care s-au instalat, garantându-se totodată desfăşurarea acestui proces într-un spirit de reciprocitate; consideră la fel de importantă recunoaşterea dreptului fiecărei persoane care s-a născut şi trăieşte într-un stat membru de a avea acces la drepturile civile; consideră că dreptul rezidenţilor pe termen lung de a participa la viaţa politică la nivel local va permite realizarea de progrese pe calea integrării sociale şi politice;

104.  86. îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu lipsa unor politici de integrare eficiente, fapt aflat la originea excluderii cu care se confruntă sute de mii de persoane care nu au statutul de resortisant sau sunt apatride, în viaţa profesională, socială şi politică, fenomen care, de asemenea, compromite obiectivul Uniunii Europene de a creşte mobilitatea profesională pentru a spori competitivitatea şi prosperitatea economică; este conştient de riscul la care pot fi expuse, din cauza excluderii, persoanele aflate în situaţii vulnerabile, deschizând astfel calea către radicalizare, traficul de persoane şi alte forme de exploatare;

Returnare

105.  insistă asupra faptului că persoanele nu ar trebui repatriate decât după ce cererile lor au făcut obiectul unei examinări echitabile şi complete; apreciază că, în cazul în care returnarea nu este posibilă sau ar fi inumană din cauza gravităţii situaţiei din ţara de origine sau de tranzit în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului, statele membre ar trebui să nu le returneze în conformitate cu jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului;

106.  îndeamnă statele membre să monitorizeze condiţiile de viaţă şi integrare ale persoanelor repatriate în ţările de origine şi să adopte măsurile care se impun pentru a le garanta persoanelor respective o asistenţă corespunzătoare;

Detenţia şi acordurile de readmisie

107.  îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu tendinţa, constatată în urmă cu mai mulţi ani, de creştere a numărului centrelor de reţinere pentru străini, înfiinţate în statele membre şi la frontierele acestora; solicită, pe baza unui număr important de rapoarte, inclusiv cele întocmite de delegaţiile Comisiei sale pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, care semnalează frecvente încălcări ale drepturilor omului, întreprinderea următoarelor acţiuni:

–           asigurarea accesului ONG-urilor specializate în protecţia drepturilor fundamentale ale migranţilor şi solicitanţilor de azil, astfel încât prezenţa acestora în centrele de reţinere să fie prevăzută de legislaţia în vigoare, în loc să fie datorată doar bunăvoinţei;

–           instituirea unui organ de control independent la nivel european, căruia să i se încredinţeze responsabilitatea pentru supravegherea centrelor de reţinere în raport cu protecţia drepturilor omului;

–           să se solicite Agenţiei să elaboreze un raport anual care să cuprindă o analiză a situaţiei persoanelor trimise în centre de reţinere care se află sub autoritatea statelor membre, în interiorul sau în afara frontierelor acestora, iar raportul respectiv să fie prezentat Parlamentului;

108.  îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că, din 2002, în cea mai mare parte a acordurilor bilaterale încheiate de UE cu ţări terţe, inclusiv cele comerciale, se includ clauze de readmisie, ceea ce conduce la externalizarea crescândă a politicii Uniunii Europene din domeniul migraţiei, care se caracterizează printr-un control parlamentar insuficient, atât la nivel european, cât şi naţional; solicită, prin urmare Comisiei şi Consiliului să asocieze Parlamentul European încă din primele etape ale negocierilor purtate pe marginea unui astfel de acord şi să îl informeze în mod regulat cu privire la numărul persoanelor expulzate din UE în temeiul acestor clauze;

Libertatea de exprimare

109.  pledează pentru apărarea libertăţii de exprimare, ca valoare fundamentală a Uniunii Europene; consideră că exercitarea acesteia trebuie să se facă în limitele consfinţite prin lege, să coexiste cu răspunderea personală şi să se bazeze pe respectarea drepturilor celorlalţi;

110.  93. salută situaţia pe ansamblu satisfăcătoare a libertăţii presei în statele membre, având în vedere faptul că toate cele douăzeci şi şapte de state membre se numără printre ocupanţii primelor 56 de locuri ale „Clasamentului mondial al libertăţii presei pentru 2007”, stabilit de organizaţia Reporters sans Frontières;

111.  94. solicită acelor state membre, care, în ultimii ani, s-au servit de instituţiile judiciare pentru a încălca dreptul reporterilor de a păstra secretul asupra surselor lor, precum şi cel al jurnaliştilor şi al editorilor de a publica informaţii, sau intenţionează să aducă modificări legislaţiei în acest sens să aducă îmbunătăţiri legislaţiei şi practicilor în materie, în conformitate cu hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 27 martie 1996 şi în spiritul Recomandării Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei privind dreptul jurnaliştilor de a nu-şi dezvălui sursele de informare4, întrucât încălcarea acestui drept reprezintă astăzi cea mai serioasă ameninţare la adresa libertăţii de exprimare a jurnaliştilor în UE, iar această situaţie nu a cunoscut nicio îmbunătăţire semnificativă în ultimii ani;

112.  consideră că libertatea de exprimare şi independenţa presei constituie drepturi universale, care nu pot fi prejudiciate de nicio persoană şi niciun grup care s-ar simţi atacate de ceea ce este spus sau scris; subliniază totodată necesitatea de a garanta dreptul la obţinerea de reparaţii sau compensaţii în justiţie în caz de dezinformare sau calomnie, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

113.  apreciază că libertatea presei ar trebui exercitată întotdeauna în limitele legii, dar îşi exprimă totodată îngrijorarea faţă de faptul că tentaţia din ultimii ani de a interzice includerea în dezbaterea publică a anumitor subiecte conduce, în numeroase state membre, la o formă de cenzură neoficială sau la o autocenzură practicată de mass-media;

Drepturile copilului

Violenţa, sărăcia şi munca

114.  condamnă orice formă de violenţă împotriva copiilor şi insistă, în special, asupra necesităţii de a combate formele de violenţă cel mai des întâlnite în statele membre: pedofilia, abuzurile sexuale, violenţa familială, recurgerea la pedepse corporale în şcoli şi diversele forme de abuzuri întâlnite în instituţii; solicită instituirea şi aducerea la cunoştinţa publicului a unor mecanisme sigure, confidenţiale şi accesibile, de natură să le permită copiilor din toate statele membre să denunţe actele de violenţă;

115.  solicită statelor membre să aplice măsuri eficiente de interzicere a diverselor forme de exploatare a copiilor, inclusiv exploatarea în scopul prostituţiei, al producţiei de materiale pornografice în care apar copii, al traficului de stupefiante, al furtului din buzunare, al cerşetoriei şi orice altă formă de exploatare;

116.  solicită statelor membre să adopte măsuri pentru eliminarea practicii căsătoriilor neoficiale între minori, adesea la vârste fragede; consideră că această practică reprezintă o formă de abuz sexual, care dăunează dezvoltării copiilor şi încurajează abandonul şcolar;

117.  solicită celor treisprezece state membre care nu dispun de legislaţie în materie să interzică în totalitate pedepsele corporale, în conformitate cu studiul din 2006 al Naţiunilor Unite privind violenţa împotriva copiilor, care le caracterizează drept cea mai frecventă formă de violenţă asupra acestei categorii de persoane;

118.  acordă o importanţă deosebită necesităţii de a garanta că toate politicile, atât la nivelul UE, cât şi la cel naţional, ţin seama de eliminarea exploatării prin muncă a copiilor, indiferent sub ce formă; consideră că şcolarizarea într-o instituţie de învăţământ de zi reprezintă modalitatea optimă de soluţionare a acestei probleme, atât pentru a preveni producerea unor astfel de abuzuri, cât şi pentru a rupe, în perspectivă, cercul vicios al analfabetismului şi al sărăciei;

119.  constată că, în anumite state membre, mii de copii sunt angajaţi în cele mai atroce forme de muncă în regiunile urbane şi rurale; solicită, prin urmare, statelor membre să abordeze frontal această problemă aplicând cu stricteţe dispoziţiile dreptului intern şi organizând campanii naţionale de educare destinate atât părinţilor, cât şi copiilor;

120.  reaminteşte că, în UE, aproape 20% din copii trăiesc sub pragul de sărăcie, iar cei mai vulnerabili dintre ei provin din familii monoparentale şi/sau au părinţi născuţi în străinătate; insistă, prin urmare, asupra necesităţii de a adopta măsuri adecvate pentru a permite exercitarea drepturilor, axate asupra nevoilor copiilor, inclusiv măsuri de susţinere a familiilor şi solicită statelor membre, în special celor care înregistrează cele mai ridicate niveluri ale sărăciei, să adopte obiective ambiţioase şi realizabile pentru a reduce sărăcia în rândul copiilor şi pe cea a familiilor lor;

121.  solicită Comisiei să depună eforturi pentru a integra diversele strategii care vizează în mod specific sărăcia în rândul copiilor şi al familiilor lor, şomajul în rândul tinerilor şi incluziunea socială a minorităţilor în cadrul tuturor strategiilor de dezvoltare relevante, inclusiv în documentele de strategie pentru reducerea sărăciei şi programele indicative; îndeamnă statele membre să acţioneze eficient împotriva traficului de copii, să intensifice cooperarea transfrontalieră, să ofere formare profesională specializată şi aplice norme juridice în acest scop;

122.  subliniază importanţa protecţiei copiilor; consideră că iniţiativele legate de Strategia UE în domeniul drepturilor copilului, cum ar fi o pagină de internet dedicată în întregime aspectelor legate de copii, liniile telefonice speciale de asistenţă şi pentru apeluri de urgenţă, precum şi alocarea bugetară pentru programele comunitare de acţiune în favoarea copiilor, ar trebui puse pe deplin în aplicare şi dezvoltate în continuare;

Discriminarea

123.  solicită Comisiei şi statelor membre să acorde o atenţie deosebită diverselor discriminări la care sunt supuşi tinerii şi copiii, care iau adesea forme multiple şi sunt trăite îndeosebi de copii săraci, de copiii străzii şi tinerii care aparţin unei minorităţi etnice şi grupurilor de imigranţi, precum şi de copiii şi tinerii cu handicap, şi se concretizează prin lipsa accesului la învăţământ şi la îngrijirile medicale;

124.  solicită adoptarea unor măsuri specifice de care să beneficieze copiii de etnie rromă, în special în statele membre în care romii formează minorităţi etnice importante, dar fără a se limita la acestea, pentru a pune capăt discriminării, segregării, excluziunii sociale şi şcolare cu care aceştia se confruntă frecvent; solicită în special statelor membre să întreprindă eforturi pentru a pune capăt suprareprezentării, cu totul nejustificată, a copiilor romi în instituţiile pentru persoane cu dizabilităţi mentale, să asigure promovarea unor campanii în favoarea şcolarizării şi să combată fenomenul retragerii cărţii de identitate cu care se confruntă numeroşi copii romi;

125.  îndeamnă statele membre să asigure integrarea efectivă în sistemele de educaţie, încă de la cea mai fragedă vârstă, a copiilor defavorizaţi şi a celor care sunt victime ale excluderii sociale şi să încurajeze, în acest scop, schimbul de bune practici;

126.  invită statele membre să lupte împotriva discriminării în domeniul educaţiei, cum ar fi, de exemplu, segregarea copiilor romi, în conformitate cu recenta decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului din Strasbourg privind această chestiune(14);

Justiţie juvenilă

127.  consideră că plasarea în detenţie a delincvenţilor juvenili trebuie să reprezinte doar o măsură la care se apelează în ultimă instanţă şi care se aplică pe o durată cât mai restrânsă posibil; solicită, prin urmare, să se prevadă pentru minori alternative la pedepsele privative de libertate; insistă asupra necesităţii de a garanta măsuri de reeducare, precum serviciile în folosul comunităţii, pentru a asigura reintegrarea socială şi profesională a acestor persoane;

128.  constată că vârsta răspunderii penale nu este identică în toate statele membre şi îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că, în unele dintre acestea, copiii sunt trimişi în mod regulat în faţa unei instanţe pentru adulţi, în timp ce în altele tribunalele specializate pentru minori sunt închise; solicită statelor membre să-şi alinieze sistemele judiciare astfel încât niciun copil să nu fie judecat în acelaşi mod ca un adult;

129.  solicită tuturor statelor membre să asigure o reprezentare eficientă şi independentă a copiilor în toate procedurile judiciare şi cvasijudiciare care îi vizează, precum şi numirea legală a unui tutore în cazul în care niciun membru de familie nu poate acţiona în numele lor; subliniază că toţi copiii, inclusiv cei plasaţi în structurile de asistenţă medicală din cadrul sistemul judiciar, ar trebui informaţi de autorităţi în legătură cu existenţa unor mecanisme de recurs;

Asistenţa pentru copii

130.  solicită statelor membre să ia măsuri pentru a garanta dreptul copilului la o familie şi, prin urmare, să procedeze astfel încât să identifice soluţii eficiente, de natură să prevină separarea copiilor de părinţi şi abandonarea copiilor; le solicită să se distanţeze de politica marilor instituţii şi, în locul acesteia, să reformeze, să dezvolte şi să consolideze structurile educaţionale eficiente cu caracter alternativ bazate pe familie şi comunitate; în cazul plasamentelor, solicită statelor membre să aloce resursele necesare pentru întoarcerea copiilor în sânul familiei;

131.  îndeamnă statele membre să ia măsurile necesare de natură să garanteze calitatea structurilor de primire a copiilor, inclusiv formarea profesională continuă, condiţii de lucru bune şi un salariu decent pentru persoanele a căror activitate profesională constă în a se ocupa de copii; subliniază că astfel de structuri şi personalul aferent le oferă copiilor baze solide pentru viitorul lor şi le sunt utile şi părinţilor, în special celor care trebuie să facă faţă unui volum de muncă important, sau familiilor monoparentale, iar acestea le oferă, în egală măsură, o alternativă copiilor, în cazurile în care familiile acestora nu se ocupă suficient de ei sau structura familială este, pur şi simplu, inexistentă;

Participarea

132.  reaminteşte dreptul copiilor de a-şi face auzite opiniile, într-un mod corespunzător vârstei şi nivelului lor de maturitate, precum şi necesitatea de a le oferi posibilitatea apartenenţei la un grup de copii sau la o asociaţie, astfel încât să poată întâlni alţi copii şi să se exprime în acest cadru; solicită, prin urmare, statelor membre şi autorităţilor locale să încurajeze proiectele care urmăresc dezvoltarea capacităţii copiilor de a se exprima în acest mod, în cadrul consiliilor sau al parlamentelor locale ale copiilor, asigurând, în acelaşi timp, implicarea copiilor care se confruntă cu cele mai grave situaţii de excludere şi difuzarea cât mai amplă în rândul copiilor a informaţiilor referitoare la aceste activităţi;

133.  salută lansarea de către Comisie a unui forum care reuneşte reprezentanţii instituţiilor europene şi ai organizaţiilor naţionale şi internaţionale care-şi desfăşoară activitatea în domeniul drepturilor copilului; consideră că participarea copiilor ar trebui să constituie unul dintre principalele obiective ale forumului şi lansează, prin urmare, un apel către Comisie să asigure participarea copiilor la toate etapele activităţilor forumului;

134.  consideră că este important ca informaţiile cu privire la drepturile copilului să fie transmise într-un mod accesibil şi prin mijloace corespunzătoare; solicită Comisiei să elaboreze instrumente de comunicare eficiente, care să asigure o mai bună cunoaştere, de către copii, a drepturilor lor, şi să sensibilizeze opinia publică în legătură cu situaţia copiilor din statele membre şi activităţile UE în acest domeniu;

Drepturile sociale

135.  consideră că sărăcia şi excluderea socială nu pot fi combătute decât prin garantarea ansamblului drepturilor fundamentale, şi în special a drepturilor economice şi sociale ale tuturor; aprobă, în acest sens, decizia de a institui, în 2010, Anul european de combatere a sărăciei şi a excluziunii sociale; solicită Comisiei şi statelor membre să cadă de acord asupra unor obiective ambiţioase în acest sens şi să urmărească aplicarea acestora;

136.  insistă asupra faptului că există o serie de drepturi fundamentale indivizibile şi interdependente, a căror exercitare trebuie permisă tuturor fiinţelor umane;

Sărăcia

137.  insistă asupra faptului că articolul 30 din Carta Socială Europeană revizuită consacră dreptul la protecţie împotriva sărăciei şi a excluderii sociale şi solicită statelor membre ratificarea acesteia;

138.  subliniază importanţa tot mai mare care trebuie acordată politicilor de „incluziune activă” a persoanelor care se confruntă cu cele mai dificile probleme de acces pe piaţa forţei de muncă;

139.  insistă asupra faptului că sărăcia extremă şi excluderea socială reprezintă o încălcare a tuturor drepturilor fundamentale;

140.  îşi exprimă speranţa că dimensiunea socială şi drepturile fundamentale vor fi integrate în mod concret în toate politicile Uniunii Europene;

141.  îşi declară angajamentul faţă de un model social şi durabil de dezvoltare, consecvent unei abordări bazate pe drepturile sociale şi având drept obiectiv principal consolidarea coeziunii sociale;

142.  reaminteşte că articolele 34 şi 36 ale Cartei recunosc dreptul la asigurări sociale şi la servicii sociale, precum şi de acces la serviciile de interes economic general; invită statele membre să se asigure că toţi cetăţenii, inclusiv cei mai vulnerabili, pot avea acces la aceste drepturi;

143.  reaminteşte necesitatea parteneriatului cu categoriile cele mai defavorizate ale populaţiei în cadrul combaterii sărăciei, acestea fiind cele mai direct afectate şi, prin urmare, cele mai în măsură să ilustreze consecinţele lipsei accesului la drepturi, precum şi să ofere sugestii în vederea remedierii acestei probleme; îşi exprimă speranţa că va fi instituită o democraţie participativă, care să acorde o atenţie specială participării persoanelor confruntate cu sărăcia, excluziunea, discriminările şi inegalităţile;

Persoanele fără adăpost

144.  solicită Comisiei să elaboreze o definiţie-cadru europeană a persoanelor fără adăpost, să colecteze date statistice comparabile şi credibile şi să prezinte actualizări anuale ale măsurilor luate şi ale progreselor realizate în statele membre ale Uniunii Europene în direcţia soluţionării problemei persoanelor fără adăpost;

145.  solicită statelor membre să elaboreze „planuri de urgenţă pentru iarnă”, în cadrul unei strategii mai ample privind persoanele fără adăpost;

Locuinţele

146.  reaminteşte că articolul 34 alineatul (3) al Cartei recunoaşte dreptul la ajutor social şi ajutor în vederea găsirii unei locuinţe pentru cei care nu au resurse suficiente, în vederea combaterii excluderii sociale şi sărăciei; în consecinţă, solicită statelor membre să garanteze accesul la condiţii decente de locuit;

147.  reaminteşte observaţiile şi principiile enunţate în raportul Comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei referitoare la condiţii decente de locuit(15);

Sănătatea

148.  reaminteşte că articolul 35 al Cartei prevede dreptul oricărei persoane de acces la îngrijiri de sănătate preventive şi dreptul de a beneficia de tratament medical; solicită statelor membre să asigure acces la îngrijiri medicale corespunzătoare celor care au venituri mici şi celor a căror stare de sănătate necesită îngrijiri de lungă durată sau costisitoare;

149.  invită statele membre şi UE să se asigure că persoanele care abuzează de substanţe narcotice dispun de un acces nerestricţionat la servicii medicale şi tratament alternativ de specialitate şi nu sunt tratate ca infractori doar din cauza consumului personal de droguri ilegale;

Lucrătorii

150.  insistă asupra necesităţii de a asigura o mai mare transparenţă a pieţei muncii, astfel încât orice formă de angajare (temporară, permanentă, cu normă întreagă sau redusă, precum şi munca plătită la oră) să fie declarată, remunerată decent şi să respecte pe deplin drepturile lucrătorilor;

151.  recunoaşte faptul că nu toate statele membre au o legislaţie naţională care să prevadă salariul minim; solicită instrumente concepute astfel încât să garanteze accesul tuturor la niveluri decente de venituri, pentru a garanta că toţi muncitorii din UE sunt remuneraţi astfel încât să ducă o viaţă demnă;

152.  îndeamnă statele membre şi ţările candidate la aderare să ratifice şi să pună pe deplin în aplicare convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM); solicită Comisiei şi statelor membre să sprijine OIM în eforturile de consolidare a sistemului şi mecanismelor sale de supraveghere;

153.  încurajează întreprinderile să adopte politici responsabile şi nediscriminatorii de recrutare şi dezvoltare profesională pentru a încuraja angajarea femeilor, a tinerilor şi a persoanelor dezavantajate pe piaţa muncii;

154.  reaminteşte faptul că discriminarea trebuie percepută, de asemenea, ca un obstacol în calea celor patru libertăţi fundamentale - în mod special în ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor - şi, ca atare, constituie un obstacol în calea funcţionării pieţei interne; solicită Comisiei să încurajeze statele membre să îşi revizuiască dispoziţiile tranzitorii care reglementează accesul la piaţa muncii pentru a pune capăt diferenţierii cetăţenilor europeni în această privinţă;

155.  solicită statelor membre să îşi revizuiască legislaţia pentru a se asigura că lucrătorii sexuali, indiferent de statutul lor legal, nu sunt exploataţi de organizaţiile criminale, că li se garantează drepturile fundamentale şi că pot avea acces l servicii sociale şi de sănătate corespunzătoare;

156.  solicită Comisiei şi statelor membre să susţină integrarea socială a persoanelor cu cele mai dificile probleme de acces pe piaţa forţei de muncă şi să propună soluţii la problemele reale cu care se confruntă „lucrătorii săraci”; consideră oportun ca strategiile respective să realizeze un echilibru corect între problematica unui nivel corect de salarizare, a unui echilibru corespunzător între viaţa profesională şi cea familială, a condiţiilor de muncă de calitate, a protecţiei sociale, a posibilităţilor şi a şanselor de angajare şi a siguranţei locului de muncă;

Mâna de lucru nereglementată

157.  solicită statelor membre să ratifice Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile lucrătorilor migranţi(16) şi atrage atenţia asupra faptului că cea mai mare parte a lucrătorilor care oferă prestaţii fără a deţine documente de imigrare corespunzătoare desfăşoară o activitate care este legală şi indispensabilă pentru economiile europene, precum culesul de fructe, construcţiile sau întreţinerea clădirilor, îngrijirile acordate bolnavilor, persoanelor vârstnice şi copiilor;

158.  solicită instituţiilor europene şi statelor membre să renunţe la utilizarea termenului de „imigranţi ilegali”, care are conotaţii negative pronunţate, şi să utilizeze de preferinţă termenii de „lucrător / migrant nereglementat” sau „fără acte de identitate”;

159.  îşi reiterează opinia potrivit căreia principala misiune a dreptului muncii este aceea de a asigura protecţia lucrătorului în contextul unei relaţii profesionale inechitabile, situaţie în care se regăsesc lucrătorii fără acte de identitate şi solicită statelor membre să protejeze dreptul la organizare al lucrătorilor, inclusiv al celor fără acte de identitate;

160.  solicită Comisiei să acorde prioritate egală şi să trateze cu aceeaşi rapiditate, în cadrul unui singur pachet, politica privind imigrarea, aflată în plin proces de elaborare, şi „sancţiunile împotriva angajatorilor resortisanţilor din ţări terţe cu şedere ilegală”

161.  insistă asupra faptului că misiunea prioritară care revine inspecţiei muncii este aceea de a proteja lucrătorii şi solicită, prin urmare, statelor membre:

–       să se asigure că lucrătorii fără acte de identitate au posibilitatea de a depune, în deplină siguranţă şi fără a se confrunta cu ameninţarea expulzării, plângeri împotriva angajatorilor care comit abuzuri;

–       să investească în formarea inspectorilor muncii şi a persoanelor care oferă asistenţă lucrătorilor fără acte de identitate în legătură cu posibilităţile de a depune o plângere oficială privind încălcarea dreptului muncii;

–       să instituie un sistem de sancţiuni care să nu penalizeze lucrătorii în locul angajatorilor;

Persoanele vârstnice

162.  consideră că îmbătrânirea populaţiei constituie o provocare şi trebuie văzută drept o ocazie favorabilă unei mai mari implicări în viaţa socială a persoanelor care au acumulat o experienţă îndelungată şi de calitate, contribuind astfel la promovarea îmbătrânirii active; consideră că trebuie depuse eforturi pentru a integra lucrătorii în vârstă pe piaţa muncii;

163.  consideră că trebuie acordată o atenţie specială femeilor vârstnice singure, care constituie un grup deosebit de vulnerabil confruntat în cea mai mare măsură cu ameninţarea căderii în sărăcie în cazul în care economia traversează o perioadă de încetinire a creşterii;

164.  constată necesitatea combaterii discriminării femeilor vârstnice şi a stimulării participării acestora pe piaţa muncii (de exemplu, prin intermediul programelor de educaţie continuă), având în vedere vulnerabilitatea şi numărul lor, aflat în plină creştere în Uniunea Europeană;

165.  reaminteşte că articolul 25 al Cartei conferă dreptul la o viaţă demnă şi independentă pentru persoanele în vârstă; recomandă aşadar, coroborat cu articolele 34 şi 35 din Cartă, asigurarea unei vieţi demne pentru persoanele în vârstă prin îngrijiri medicale preventive şi asigurări sociale;

166.  solicită statelor membre care nu au întreprins încă acest demers să adopte dispoziţii legislative privind dreptul pacienţilor de a decide în legătură cu propriul destin pentru a garanta că, în conformitate cu articolul 8 din Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina, semnată la Oviedo, „(...) se ţine seama de dorinţele exprimate anterior în legătură cu o intervenţie medicală de către un pacient care nu este capabil, în momentul intervenţiei, să-şi exprime dorinţele” şi să garanteze dreptul la demnitate la sfârşitul vieţii;

* * *

167.  încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei, guvernelor şi parlamentelor statelor membre şi ţărilor candidate, Agenţiei, Comitetului Miniştrilor şi Adunării Parlamentare, precum şi Comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei, organelor competente ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi Organizaţiei Naţiunilor Unite.

(1)

JO L 180, 19.7.2000, p. 22.

(2)

JO L 303, 2.12.2000, p. 16.

(3)

JO L 53, 22.2.2007, p. 1.

(4)

Consiliul Europei – Uniunea Europeană „Aceeaşi ambiţie pentru continentul european”, Raport de Jean-Claude Juncker, 11 aprilie 2006, p. 4.

(5)

1 JO C 287 E, 29.11.2007, p. 309.

(6)

Raportul anual pe 2008 al Agenţiei europene pentru drepturile fundamentale, publicat la 24 iunie 2008.

(7)

Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnat la 4 noiembrie 2000.

(8)

În cauza C 267/06 Tadao Maruko v. Versorgungsanstalt der deutschen Bühnen din 1 aprilie 2008, Curtea Europeană de Justiţie hotărăşte că refuzul de acordare a pensiei de urmaş partenerilor de viaţă constituie discriminare directă pe motive de orientare sexuală, dacă soţii supravieţuitori şi partenerii de viaţă supravieţuitori se află în situaţii comparabile în ceea ce priveşte pensia în cauză.

(9)

11522/2007 - C6-0246/2007 - 2001/0270(CNS).

(10)

A6-0444/2007.

(11)

Protocolul facultativ la Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, adoptat la 15 octombrie 1999.

(12)

Declaraţia Naţiunilor Unite privind eliminarea violenţei împotriva femeilor, adoptată la 20 decembrie 1993.

(13)

Directiva 2004/81/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de şedere eliberat resortisanţilor ţărilor terţe care sunt victime ale traficului de persoane sau care au făcut obiectul unei facilitări a imigraţiei ilegale şi care cooperează cu autorităţile competente, 2002/629/JHA: Decizia-cadru a Consiliului din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de persoane.

(14)

şi alţii c. Republicii Cehe, care se referă la cazuri din anii anteriori.

(15)

Poziţia exprimată de Comisar la 29 octombrie 2008, intitulată „Nimeni nu trebuie să stea pe stradă - lcuinţ adecvată este un drept”

(16)

Convenţia internaţională privind protecţia drepturilor tuturor lucrătorilor migranţi şi a membrilor familiilor acestora, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia sa 45/158 din 18 decembrie 1990.


AVIZUL COMISIEI PENTRU CULTURĂ ŞI EDUCAŢIE (25.1.2008)

destinat Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne

referitor la situaţia drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană în perioada 2004-2007

(2007/2145(INI))

Raportoare: Viktória Mohácsi

SUGESTII

Comisia pentru cultură şi educaţie recomandă Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluţie ce urmează a fi adoptată:

1.  reaminteşte importanţa Agenţiei Europene pentru Drepturi Fundamentale, înfiinţată prin Regulamentul (CE) nr. 168/2007 al Consiliului din 15 februarie 2007(1), care acordă statelor membre asistenţă şi expertiză la aplicarea dreptului comunitar în vederea respectării depline a drepturilor fundamentale, însă consideră că neocuparea postului de director de agenţie este problematică şi limitează eficienţa acesteia;

2.  salută recenta semnare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene(2), care va face parte din noul Tratat de reformă al UE, precum şi drepturile astfel proclamate, care vor trebui să fie luate în considerare pentru fiecare act legislativ emis de Uniunea Europeană;

3.  solicită acelor ţări care nu au semnat sau ratificat încă Carta europeană pentru limbile regionale sau minoritare din 1992 şi Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale din 1994 să facă acest lucru cu prima ocazie;

4.  îndeamnă statele membre să asigure integrarea efectivă în sistemele de educaţie, încă de la cea mai fragedă vârstă, a copiilor defavorizaţi şi a celor care sunt victime ale excluziunii sociale şi să încurajeze, în acest sens, schimbul de bune practici;

5.  subliniază importanţa protecţiei copiilor; consideră că iniţiativele legate de Strategia UE în domeniul drepturilor copilului, cum ar fi o pagină de internet dedicată în întregime aspectelor legate de copii, liniile telefonice speciale de asistenţă şi pentru apeluri de urgenţă, precum şi alocarea bugetară pentru programele comunitare de acţiune în favoarea copiilor, ar trebui puse pe deplin în aplicare şi dezvoltate în continuare;

6.  invită statele membre să lupte împotriva discriminării în domeniul educaţiei, cum ar fi, de exemplu, segregarea copiilor rromi, în conformitate cu recenta decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului din Strasbourg privind această chestiune;

7.  subliniază importanţa rolului jucat de mass-media în promovarea diversităţii, multiculturalismului şi a toleranţei; îndeamnă toate serviciile media să evite conţinuturile care ar putea favoriza vreo formă de rasism, xenofobie, intoleranţă sau discriminare;

8.  încurajează statele membre ca, în contextul Anului european al dialogului intercultural 2008, să coopereze cu un număr mare de actori, în special ONG-uri, pentru a promova dialogul intercultural şi pentru a sensibiliza populaţia, în special pe tineri, în ceea ce priveşte valorile comune şi împărtăşite, precum şi respectul pentru diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică;

9.  subliniază rolul esenţial pe care îl joacă sportul în promovarea toleranţei, a respectului reciproc şi a înţelegerii; invită organismele sportive europene să continue lupta împotriva rasismului şi a xenofobiei şi încurajează lansarea de noi iniţiative, mai dinamice şi mai ambiţioase, pentru a consolida măsurile deja existente;

10. subliniază rolul important al competenţei mediatice în contextul unor şanse corecte şi egale în domeniul educaţiei pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene;

11. invită statele membre să combată rasismul, homofobia şi orice tip de discriminare în domeniul educaţiei şi al culturii;

12. invită statele membre să garanteze integrarea efectivă în sistemele educaţionale ale statelor membre UE a nou-veniţilor, în special a copiilor şi a tinerilor, din state din afara Uniunii Europene şi să-i sprijine prin încurajarea diversităţii lor culturale.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

22.1.2008

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

33

0

1

Membri titulari prezenţi la votul final

Ivo Belet, Guy Bono, Nicodim Bulzesc, Marie-Hélène Descamps, Věra Flasarová, Milan Gaľa, Claire Gibault, Vasco Graça Moura, Luis Herrero-Tejedor, Ruth Hieronymi, Mikel Irujo Amezaga, Ramona Nicole Mănescu, Manolis Mavrommatis, Marianne Mikko, Ljudmila Novak, Dumitru Oprea, Doris Pack, Zdzisław Zbigniew Podkański, Mihaela Popa, Christa Prets, Karin Resetarits, Pál Schmitt, Hannu Takkula, Helga Trüpel, Thomas Wise, Tomáš Zatloukal

Membri supleanţi prezenţi la votul final

Victor Boştinaru, Emine Bozkurt, Ignasi Guardans Cambó, Gyula Hegyi, Viktória Mohácsi, Nina Škottová, Ewa Tomaszewska

Membru supleant prezent la votul final (articolul 178 alineatul (2))

Donata Gottardi

(1)

JO L 53, 22.2.2007, p. 1

(2)

Proclamată în mod solemn în Parlamentul European la 12 decembrie 2007.


REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

2.12.2008

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

29

7

7

Membri titulari prezenţi la votul final

Alexander Alvaro, Roberta Angelilli, Emine Bozkurt, Philip Bradbourn, Mihael Brejc, Kathalijne Maria Buitenweg, Maddalena Calia, Giusto Catania, Jean-Marie Cavada, Carlos Coelho, Panayiotis Demetriou, Gérard Deprez, Armando França, Urszula Gacek, Kinga Gál, Jeanine Hennis-Plasschaert, Magda Kósáné Kovács, Roselyne Lefrançois, Baroness Sarah Ludford, Claude Moraes, Rareş-Lucian Niculescu, Martine Roure, Sebastiano Sanzarello, Inger Segelström, Csaba Sógor, Vladimir Urutchev, Ioannis Varvitsiotis, Manfred Weber, Renate Weber, Tatjana Ždanoka

Membri supleanţi prezenţi la votul final

Monika Beňová, Simon Busuttil, Marco Cappato, Monica Giuntini, Ignasi Guardans Cambó, Sophia in ‘t Veld, Metin Kazak, Marian-Jean Marinescu, Stefano Zappalà

Membri supleanţi (articolul 178 alineatul (2)) prezenţi la votul final

Richard Howitt, Helmuth Markov, Luisa Morgantini, Feleknas Uca

Ultima actualizare: 9 decembrie 2008Notă juridică