Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului European
A şaptea legislatură - iulie 2009
PDF 1310k
CUPRINS
INDICE ANALITIC
ÎN ATENŢIA CITITORILOR

TITLUL VII  : COMISII ŞI DELEGAŢII
CAPITOLUL 2  : COMISII – FUNCŢIONARE

Articolul 193  : Reuniunile comisiilor

(1)    Comisiile se reunesc la convocarea preşedinţilor acestora sau la iniţiativa Preşedintelui Parlamentului.

(2)    Comisia şi Consiliul pot participa la reuniunile comisiilor la invitaţia preşedintelui comisiei, făcută în numele acesteia.

Printr-o decizie specială a comisiei, orice altă persoană poate fi invitată să asiste la o reuniune şi să ia cuvântul.

Prin analogie, decizia privind prezenţa asistenţilor personali ai membrilor la reuniunile comisiilor este lăsată la aprecierea fiecărei comisii.

O comisie sesizată în fond poate organiza, sub rezerva aprobării Biroului, o audiere a experţilor în cazul în care consideră că această audiere este indispensabilă pentru buna desfăşurare a lucrărilor sale privind o chestiune determinată.

Dacă doresc, comisiile sesizate pentru aviz pot participa la audiere.

(3)    Fără a aduce atingere aplicării articolului 49 alineatul (6), cu excepţia unei decizii contrare a comisiei, deputaţii pot asista la reuniunile comisiilor din care nu fac parte, fără a putea participa la deliberări.

Cu toate acestea, deputaţii respectivi pot fi autorizaţi de către comisie să participe la lucrări cu funcţie consultativă.

Aviz juridic - Politica de confidențialitate