Înapoi 
 Înainte 
Regulamentul de procedură al Parlamentului European
A şaptea legislatură - martie 2012
PDF 1735k
CUPRINS
INDICE ANALITIC
ÎN ATENŢIA CITITORILOR

TITLUL VII  : COMISII ŞI DELEGAŢII
CAPITOLUL 2  : COMISII – FUNCŢIONARE

Articolul 195  : Votul în comisie

(1)    Orice deputat poate depune amendamente în vederea examinării în comisie.

(2)    O comisie poate vota în mod valabil în cazul în care un sfert dintre membrii care o compun sunt efectiv prezenţi. Cu toate acestea, în cazul în care o şesime dintre membrii care o compun solicită acest lucru înainte de începerea votării, votul este valabil numai cu participarea majorităţii membrilor comisiei.

(3)    Votul în comisie se face prin ridicarea mâinii, cu excepţia cazului în care un sfert dintre membrii comisiei solicită votul prin apel nominal. În acest caz se procedează la vot în conformitate cu articolul 167 alineatul (2).

(4)    Preşedintele comisiei participă la dezbateri şi la vot, fără a avea, însă, un vot decisiv.

(5)    Având în vedere amendamentele depuse, comisia poate, în loc să procedeze la vot, să solicite raportorului să prezinte un nou proiect care să ia în considerare cel mai mare număr posibil de amendamente. În acest caz, se stabileşte un nou termen pentru depunerea amendamentelor la respectivul proiect.

Aviz juridic - Politica de confidențialitate