Parlamentul European,

–   în conformitate cu Cartea verde privind creşterea eficienţei de executare a hotărârilor în Uniunea Europeană: poprirea asigurătorie a conturilor bancare (COM(2006)0618),

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   în conformitate cu Raportul Comisiei pentru afaceri juridice şi cu avizele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne şi ale Comisiei pentru afaceri economice şi monetare (A6-0371/2007),

A.   întrucât modalitatea de plată ce nu se bazează pe numerar şi plăţile transfrontaliere au înregistrat progrese semnificative şi vor continua să progreseze în cadrul SEPA (Spaţiul Unic de Plată în EUR);

B.   întrucât există, de fapt, în aproape toate statele membre reglementări privind folosirea măsurilor de executare, dar din cauza sistemelor juridice şi a dispoziţiilor procedurale ce diferă la nivel european pot fi puse în aplicare doar prin proceduri complicate şi îndelungate şi îi oferă debitorului posibilitatea să îşi transfere banii în conturi din străinătate,

C.   întrucât o procedură europeană unică privind cazurile transfrontaliere ar fi în favoarea celor care au pe rol procese în multe ţări şi a instituţiilor bancare care primesc ordonanţe de poprire asiguratorie din mai multe state membre;

D.   întrucât un creditor trebuie să poată acţiona în cazul în care debitorul său transferă sume de bani în conturi din străinătate în scurt timp şi, după caz, în repetate rânduri,

1.   salută iniţiativa Comisiei de a introduce, prin această Carte verde, o procedură europeană transfrontalieră în vederea asigurării disponibilităţilor bancare;

2.   sugerează ca în cadrul cercetărilor ulterioare să se colecteze şi date statistice privind gradul real în care debitorii scapă măsurilor de executare, în vederea unei evaluări mai bune a eficienţei măsurilor propuse;

3.   susţine introducerea unei reglementări europene uniformizate care să se aplice în mod independent şi subsidiar la condiţiile de executare existente în fiecare stat naţional;

4.   consideră că o asemenea procedură europeană independentă, coerentă şi uşor de utilizat, privind poprirea asigurătorie a conturilor bancare, sub rezerva unor garanţii stricte de natură procedurală, este de preferat armonizării legislaţiei statelor membre;

5.   subliniază faptul că această procedură ar trebui să fie valabilă doar în cazuri transfrontaliere;

6.   subliniază faptul că reglementarea ar trebui să se aplice numai pentru poprirea asigurătorie a conturilor bancare şi asigurarea disponibilităţilor bancare, şi în niciun caz în vederea satisfacerii nevoilor financiare ale creditorului;

7.   consideră că o astfel de procedură are ca temei juridic prevederile articolului 65 litera (c) din Tratatul CE;

8.   subliniază faptul că iniţierea unei astfel de proceduri trebuie să fie posibilă anterior finalizării procedurii principale;

9.   subliniază faptul că aceasta este numai o procedură sumară prin care creditorul trebuie să dovedească faptul că are, într-adevăr, acest drept şi să facă, de asemenea, dovada urgenţei acordării ei şi a periclitării drepturilor sale;

10.   consideră că ordinele ar trebui să îngheţe conturile şi să împiedice orice transfer de fonduri până în momentul în care va fi emisă o hotărâre judecătorească din partea statului membru în care este deţinut contul, ceea ce ar trebui, de asemenea, să soluţioneze orice problemă a priorităţii creanţelor; consideră că activele care depăşesc valoarea creanţei pecuniare, inclusiv costurile, nu ar trebui îngheţate;

11.   consideră că este necesară justificarea ordinelor, cum ar fi prin existenţa riscului delapidării activelor; subliniază că ar trebui să existe garanţii pentru a se evita ca un ordin să acopere mai multe conturi decât este necesar;

12.   consideră că trebuie să existe un echilibru atent între drepturile creditorilor de a recupera datoriile şi asigurarea unei protecţii adecvate debitorilor;

13.   consideră că trebuie să se aibă în vedere tragerea la răspundere a creditorului, în cazul în care acesta a cerut, în mod nejustificat, poprirea asigurătorie a conturilor bancare ale debitorului;

14.   consideră că este necesar să se furnizeze suficiente informaţii în vederea identificării unui cont, chiar dacă băncile trebuie să realizeze investigaţii privind numele şi adresa, care trebuie făcute în condiţii de maximă atenţie;

15.   consideră adecvată verificarea posibilităţii de rambursare a costurilor bancare pentru poprirea asigurătorie a conturilor;

16.   susţine obligaţia creditorului de a deschide procedura principală într-un anumit termen;

17.   consideră că trebuie totuşi să existe posibilitatea prelungirii valabilităţii unui ordin de poprire asigurătorie a conturilor, în cazul în care procedurile judiciare sunt în plină desfăşurare, cu condiţia ca acestea din urmă să fie realizate cu atenţia necesară;

18.   consideră necesară limitarea popririi asigurătorii a conturilor bancare la o anumită sumă, pentru a se evita supra-asigurarea creditorului şi pentru a se proteja, astfel, debitorul;

19.   subliniază în mod explicit necesitatea protejării debitorului în sensul că trebuie evitată posibilitatea defăimării nejustificate a debitorului şi garantat faptul că debitorul va primi o sumă minimă de subzistenţă;

20.   consideră că este necesar ca creditorul să depună o garanţie a cărei valoare să fie stabilită în funcţie de suma ce trebuie asigurată ca măsură de a proteja debitorul şi de a preveni abuzul din partea creditorului, aceasta în cazul în care nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească privind cazul respectiv;

21.   refuză existenţa unui nivel de poprire aplicabil la nivel european şi consideră adecvat ca debitorul să poată aplica nivelul de poprire valabil în statul respectiv;

22.   susţine dreptul debitorului să poată pune capăt popririi pe căi legale şi prin depunerea unei garanţii; consideră, în special, că, în cazul unei contestaţii sau al unei solicitări de anulare a unui ordin de poprire asigurătorie, pârâtul nu trebuie să fie defavorizat în ceea ce priveşte principiile şi durata procedurii;

23.   consideră necesară protejarea deosebită a conturilor mandatarilor împotriva popririi; consideră că poprirea conturilor comune ar trebui să fie condiţionată de existenţa unor garanţii şi protecţii corespunzătoare în ceea ce priveşte drepturile terţilor, alţii decât debitorul;

24.   subliniază faptul că, privind notificările referitoare la ordinele de poprire, trebuie să se asigure stabilirea unor standarde armonizate (de exemplu, prin utilizarea formularelor standard) la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte comunicarea dintre instanţele de judecată şi bănci;

25.   consideră că ordinele de poprire se transmit prin mijloace care garantează serviciul bancar din prima zi după transmitere şi procesare, într-un interval de 24 de ore de la identificarea contului; banca trebuie să transmită o notificare oficială autorităţilor executoare şi creditorului, prin care să le indice dacă suma datorată a fost reţinută; de asemenea, este necesar ca banca să notifice în mod formal debitorul atunci când ordinul de poprire începe să producă efecte; consideră că ar fi de preferat notificări oficiale standard, disponibile în toate limbile UE, care să reducă sau să elimine nevoia de traducere;

26.   consideră că ar trebui ca în această privinţă să urmeze elaborarea unui act legislativ, după caz, sub forma unei ordonanţe;

27.   solicită Comisiei ca, înainte să prezinte o propunere în acest sens, să clarifice aspectele nerezolvate încă şi parţial dificile printr-o verificare detaliată şi extinsă şi, mai ales, să realizeze o evaluare a impactului unui asemenea act legislativ;

28.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei.