Parlamentul European,

–   având în vedere articolul 191 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,

–   având în vedere principiul precauţiei astfel cum a fost definit în Declaraţia de la Rio privind mediul şi dezvoltarea şi în Convenţia privind diversitatea biologică adoptată la Rio de Janeiro în iunie 1992,

–   având în vedere obiectivele de mediu stabilite în Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei („Directiva-cadru privind apa”),

–   având în vedere Directiva 2006/21/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 martie 2006 privind gestionarea deşeurilor din industriile extractive, care prevede utilizarea cianurilor în activităţi miniere şi, în acelaşi timp, stabileşte pragurile maxime permise ale concentraţiei de cianuri,

–   având în vedere Directiva 2003/105/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2003 de modificare a Directivei 96/82/CE a Consiliului (Seveso II) privind controlul asupra riscului de accidente majore care implică substanţe periculoase, în care se afirmă că [...] anumite activităţi de depozitare şi de prelucrare în industria minieră […] pot avea consecinţe foarte grave,

–   având în vedere Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea şi repararea daunelor aduse mediului, conform căreia statele membre pot permite operatorilor să nu suporte costurile pentru daune provocate mediului în cazul în care se dovedeşte că au fost îndeplinite anumite condiţii,

–   având în vedere programul de 18 luni al Preşedinţiilor spaniolă, belgiană şi ungară şi priorităţile acestuia legate de politica în domeniul apei şi de biodiversitate,

–   având în vedere măsurile luate de Republica Cehă cu privire la interzicerea generală a tehnologiilor pe bază de cianuri prin modificarea, în 2000, a Legii nr. 44/1988 privind mineritul, modificarea Legii nr. 48/1993 privind mineritul din Ungaria, prin care s-a interzis utilizarea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri pe teritoriul Ungariei, precum şi decretul dat în Germania, în 2002, prin care s-a interzis mineritul cu cianuri,

–   în conformitate cu articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul său de procedură,

A.   întrucât Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat anul 2010 Anul internaţional al biodiversităţii, lumea fiind invitată să ia măsuri de protejare a diversităţii formelor de viaţă de pe planetă;

B.   întrucât cianura este un produs chimic extrem de toxic utilizat în mineritul aurului, care este catalogat printre principalii agenţi poluanţi în conformitate cu anexa VIII la Directiva-cadru privind apa şi care poate avea efecte catastrofale şi ireversibile asupra sănătăţii umane şi mediului, prin urmare şi asupra biodiversităţii;

C.   întrucât, în Declaraţia comună privind mineritul sustenabil, prezentată în cadrul celei de-a 14-a reuniuni a miniştrilor mediului din grupul de ţări de la Vişegrad (Republica Cehă, Ungaria, Polonia şi Slovacia), ce a avut loc la 25 mai 2007, la Praga (Republica Cehă), miniştrii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la tehnologiile periculoase utilizate şi planificate pentru activităţile miniere în diverse locuri din regiunea respectivă, tehnologii care implică riscuri considerabile pentru mediu şi care pot avea consecinţe transfrontaliere;

D.   întrucât, în cadrul Convenţiei de la Sofia privind cooperarea pentru protejarea şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, părţile au convenit că, pe lângă statutul său de substanţă periculoasă prioritară în conformitate cu Directiva-cadru privind apa, cianura îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerată drept substanţă periculoasă relevantă;

E.   întrucât, în ultimii 25 de ani, la nivel mondial, s-au produs peste 30 de accidente majore cu deversare de cianuri, cel mai grav dintre acestea petrecându-se în urmă cu 10 ani, când peste 100 000 de metri cub de apă contaminată cu cianură au fost deversaţi dintr-un bazin al minei de aur din Baia Mare (România) în sistemul fluvial Tisa - Dunăre, fapt ce a provocat cel mai grav dezastru ecologic din Europa Centrală la vremea respectivă, şi întrucât nu există nicio garanţie reală că astfel de accidente nu vor mai apărea, în special având în vedere fenomenele atmosferice extreme din ce în ce mai numeroase, printre altele precipitaţiile abundente şi frecvente, astfel cum se estimează în cel de-al patrulea raport de evaluare al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice;

F.   întrucât mai multe state membre UE au încă în vedere proiecte noi privind unele exploatări miniere de suprafaţă de mari dimensiuni, în care se utilizează tehnologii bazate pe cianuri în zone foarte populate, proiecte care reprezintă şi mai multe ameninţări potenţiale la adresa sănătăţii umane şi a mediului;

G.   întrucât, în conformitate cu Directiva-cadru privind apa, statele membre sunt obligate să obţină şi să menţină o stare adecvată a resurselor de apă, precum şi să prevină poluarea acestora cu substanţe periculoase; întrucât, cu toate acestea, o situaţie bună poate depinde şi de calitatea apei din bazinul râurilor care se află în zone învecinate cu ţările care utilizează tehnologii miniere pe bază de cianuri;

H.   întrucât efectele transfrontaliere ale accidentelor în care a avut loc deversarea de cianuri, în special în ceea ce priveşte contaminarea bazinelor hidrografice mari şi a pânzelor freatice, evidenţiază necesitatea unei abordări din partea UE a ameninţării serioase la adresa mediului pe care o reprezintă mineritul pe bază de cianuri;

I.   întrucât încă nu există norme prudenţiale şi garanţii financiare adecvate, iar aplicarea legislaţiei existente cu privire la mineritul pe bază de cianuri depinde şi de competenţa puterii executive din fiecare stat membru, aşadar producerea unui accident este doar o chestiune de timp şi de neglijenţă umană;

J.   întrucât în unele state membre Directiva privind deşeurile miniere nu a fost implementată în totalitate;

K.   întrucât mineritul pe bază de cianuri creează puţine locuri de muncă şi doar pentru o perioadă de 8-16 ani, prezentând însă riscul de producere a unor daune ecologice transfrontaliere imense, care, de regulă, nu sunt compensate de companiile de exploatare responsabile, în general acestea dispărând sau intrând în faliment, ci de către stat, adică de contribuabili;

L.   întrucât companiile care sunt implicate nu au asigurări pe termen lung care să le acopere costurile în caz de accident sau de funcţionare defectuoasă în viitor;

M.   întrucât este nevoie să se extragă o tonă de minereu de calitate inferioară pentru a se obţine două grame de aur, în urma acestui proces rămânând o cantitate enormă de deşeuri miniere, iar 25-50 % din cantitatea de aur rămâne în cele din urmă în masa de steril; întrucât, în plus, în proiectele vaste de minerit pe bază de cianuri se utilizează câteva milioane de kilograme de cianură de sodiu pe an, transportarea şi depozitarea acesteia putând avea consecinţe catastrofale în cazul unui accident;

N.   întrucât există alternative la mineritul pe bază de cianuri, care ar putea înlocui tehnologiile de minerit pe bază de cianuri;

O.   întrucât peste tot în UE se organizează proteste împotriva proiectelor de minerit pe bază de cianuri aflate în derulare, care implică nu numai cetăţeni, comunităţi locale şi ONG-uri, ci şi organizaţii de stat, guverne şi politicieni,

1.   consideră că respectarea obiectivelor UE în conformitate cu Directiva-cadru privind apa, şi anume de a obţine o stare bună din punct de vedere chimic şi de a proteja resursele de apă şi diversitatea biologică poate fi realizată doar prin interzicerea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri;

2.   invită Comisia să propună interzicerea totală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în Uniunea Europeană până la sfârşitul lui 2011, deoarece aceasta este singura modalitate sigură de protejare a resurselor noastre de apă şi a ecosistemelor împotriva poluării cu cianuri în urma activităţilor miniere şi să efectueze, totodată, o evaluare normală a impactului;

3.   ia act de iniţiativele relevante din cadrul sistemelor UE şi ONU şi încurajează cu tărie dezvoltarea şi aplicarea unor alternative de minerit mai sigure care, mai ales, să nu implice utilizarea de cianuri;

4.   invită Comisia şi statele membre să nu susţină, direct sau indirect, niciun proiect de minerit care implică utilizarea de tehnologii pe bază de cianuri în UE până când se va aplica interdicţia generală şi nici să nu susţină astfel de proiecte în ţări terţe;

5.   solicită Comisiei să încurajeze reconversia industrială a zonelor în care a fost interzis mineritul pe bază de cianuri prin intermediul unui sprijin financiar adecvat pentru sectoarele industriale nepoluante, pentru energia regenerabilă și turism;

6.   invită Comisia să propună o modificare a legislaţiei existente cu privire la gestionarea deşeurilor din industriile extractive care să oblige fiecare companie de exploatare să deţină o asigurare pentru a compensa daunele şi a acoperi toate costurile de remediere pentru restabilirea stării ecologice şi chimice iniţiale, în cazul producerii unui accident sau al unei funcţionări defectuoase;

7.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, precum şi parlamentelor şi guvernelor statelor membre.